Introducere

Realizarea ordinii de drept presupune din partea tuturor destinatarilor legii o conduită
conformă cu dispoziţiile acesteia pentru normala desfăşurare a relaţiilor sociale. Pentru cei care
nu-şi conformează conduita dispoziţiilor legale săvârşind fapte ilicite, restabilirea ordinii de drept
încălcate are loc prin constrângere. Răspunderea contravenţională este o formă a răspunderii
juridice al cărei conţinut îl formează dreptul statului de a trage la răspundere pe contravenient
precum şi obligaţiile acestuia din urmă de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii
aplicate în vederea restaurării autorităţii legii.

Definiţia şi trăsăturile contravenţiei

Cadrul legal al reglementării contravenţiilor este constituit de O.G. nr. 2/2001, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 410 din 25 iulie 2001. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001,
contravenţia este definită ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege,
ordonanţă, hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,
oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti .

Prin Legea de aprobare nr.180/20021, O.G. nr.2/2001 i s-au adus anumite modificări şi
completări care îmbunătăţesc unele din textele iniţiale. În art. 1 teza I-a din O.G. nr.2/2001 se
stipulează că legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.

În definiţia dată de art.1 din Legea nr. 32/1968, se analizau trei trăsături ale
contravenţiei: fapta săvârşită cu vinovăţie, fapta care prezintă un grad de pericol social mai redus
decât infracţiunea şi fapta prevăzută de actele normative emise de organele competente.

Din definiţia contravenţiei prevăzută în articolul1 al O.G. nr.2/2001 aprobată prin Legea
nr.180/2002 rezultă următoarele trăsături ale acesteia;

 fapta este săvârşită cu vinovăţie, fie cu intenţie, fie din culpă;

1
Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002.
 fapta este prevăzută şi sancţionată prin legi şi prin acte normative expres indicate în legea
cadru. 2

 fapta are un grad de pericol social3 mai redus decât infracţiunea. 4

Ca şi legiuitorul din 1968, şi legiuitorul actual reţine ca primă trăsătură a contravenţiei faptul că
este săvârşită cu vinovăţie, ceea ce determină concluzia că „răspunderea contravenţională este o
răspundere bazată pe culpă, neputând fii vorba despre o răspundere obiectivă”5 adică vinovăţia
există numai atunci când fapta ilicită este săvârşită cu intenţie sau din culpă.

Trăsătura comună a celor două definiţii este fapta săvarşită cu vinovăţie. Ca orice altă
faptă ilicită, contravenţia are relevanţă juridică doar dacă este săvârşită cu vinovăţie.

Din definiţie se desprind drept trăsături caracteristice ale contravenţiei:

a. fapta să fie săvârşită cu vinovăţie

b. fapta să prezinte pericol social

c. fapta să fie prevăzută şi sancţionată drept contravenţie prin legi sau alte acte normative;

1. Fapta să fie săvârşită cu vinovăţie.

Contravenţia este o faptă ilicită care se încadrează în consecinţele arătate de actul normativ care
o prevede numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. Vinovăţia nu o mai găsim definită în legislaţia
contravenţională, dar ea poate fi explicată atât prin înrudirea contravenţiilor cu infracţiunile, cât
şi prin formele şi modalităţile ce le întâlnim în art. 19 din Codul penal.

2
Parlamentul României emite legi prin care se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate.
Guvernul emite ordonanţe sau hotărâri în orice domeniu de activitate.
Autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene emit hotărâri, care stabilesc şi sancţionează contravenţii în
toate domeniile de activitate la nivel local, pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege.
Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptei ce constituie contravenţie, precum
şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea
3
Pericolul social reprezintă acea trăsătură esenţială, care indică măsura în care fapta contravenţională, aduce
atingere uneia dintre valorile sau relaţiile sociale ocrotite printr-un act normativ şi pentru respectarea căruia legea
prevede necesitatea aplicării formei de constrângere, res- pectiv cea a sancţiunii contravenţionale.
4
Popescu Mihaela Agata. Drept Administrativ Partea Generală – manual de studiu individual, editura Pro
Universitaria, Bucuresti, 2012, pp. 135-136
5
Antonie Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, vol. II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 385
 Astfel, există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu
intenţie sau din culpă. Intenţia poate să fie directă (când contravenientul prevede urmările faptei
sale şi urmăreşte producerea lor prin comiterea acelei fapte) şi indirectă (atunci când prevede
rezultatul faptei sale şi deşi nu îl urmăreşte să se producă, acceptă posibilitatea producerii lui).

Culpa, la rândul, ei poate să fie cu previziune sau uşurinţă (când contravenientul prevede
rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce) sau fără
previziune sau din neglijenţă (când contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia
şi putea să-l prevadă).

Vinovăţia constituie latura subiectivă a contravenţiei, respectiv “ea este un act de

conştiinţă care implică în primul rând un factor intelectiv şi apoi unul volitiv, deci un proces de
conştiinţă şi apoi unul de voinţă, conştiinţa fiind premisa voinţei”.

În literatura juridică s-a arătat că în situaţia juridică în care actul normativ de sancţionare
prevede intenţia, ca element constitutiv al contravenţiei, fapta săvârşită din culpă nu poate fi
calificată contravenţie .

De asemenea, în literatura juridică s-a mai discutat şi despre aşa numita recidivă
contravenţională ca o consecinţă a vinovăţiei, în sensul că, repetarea săvârşirii unor contravenţii,
cu acelaşi obiect, putând fi asimilată intenţiei, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni mai severe .

O.G. nr. 2/2001, care reprezintă legea cadru în materie, nu face nici o referire la existenţa
aşa numitei recidive contravenţionale.
Clasificarea sanctiunilor contravenționale

Contraventiile se stabilesc prin acte normative care cuprind descrierea faptelor ce constituie
contraventii si sanctiunile care se aplica pentru fiecare tip de contraventie in parte.

Contraventia reprezinta fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta,
prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti.

Amenzile prevazute pentru contraventii sunt specificate in actele normative si se prevede

minimul amenzii si maximul care poate fi acordat sau cote procentuale din diferite valori sau
tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor.

Sanctiunile-amenzile apar ca urmare a savarsirii unei contraventii. Acestea sunt direct

proportionale cu gradul contraventiei.

Astfel, sanctiunile – amenzile care decurg din desfasurarea activitatii de contabilitate sunt
reglementate de legea contabilitatii (lg. 82/1991), OG 2/2001 – privind regimul juridic al
contraventiilor, codul de procedura fiscala (OG 92/2003)

Sanctiunile contraventionale sunt de doua feluri:

• Principale;

• Complementare.

Sanctiunile contraventionale principale sunt:

• Avertisment – cea mai usoara forma de contraventie. Se aplica atunci cand pericolul social al
contraventiei este minor.

• Amenda contraventionala – reprezinta suma de bani pe care un contribuabil trebuie sa o

plateasca ca urmare a savarsirii unei contraventii.

• Prestarea unei activitati in folosul comunitatii – se foloseste de regula tunci cand persoana
amendata nu are disponibilitati banesti sa achite amenda.
Sanctiunile contraventionale complementare sunt:

• confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii;

• suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei
activitati;

• inchiderea unitatii;

• blocarea contului bancar;

• suspendarea activitatii agentului economic;

• retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert
exterior, temporar sau definitiv;

• desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala.

Alte sanctiuni principale sau complementare se pot stabili prin legi speciale. Pentru una si
aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai
multe sanctiuni complementare.