Persoanele minoare care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală au parte de un regim special

din punct de vedere al dispozițiilor din legislația dreptului penal. Întrucât aceste persoane, cu toate
că pot avea o capacitate fizică și intelectuală ce le permite să săvârșească fapte prevăzute de legea
penală, nu acționează de fiecare dată cu discernământ.

Dictionarul limbii române spune că, „discernământul” este „facultatea de a discerne, de a pătrunde,
de a judeca și de a aprecia lucrurile la justa lor valoare.” De asemenea, potrivit Codului Civil, din
interpretarea art. 1205, alin. 1, discernământul se ințelege a fi o stare ce pune o anumită persoană
în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

Este de înțeles că persoanele cu vârsta până în 18 ani nu au discernământ sau au un discernământ

în formare, mai exact acestea se află într-o stare psihică ce nu le permite să conștientizeze urmările
faptelor lor sau își pot da seama de urmările doar anumitor fapte având în vedere anumite
împrejurări.

Din punct de vedere psihologic, este firesc ca până la vârsta de 18 ani discernământul să fie viciat
de vârsta fragedă ce presupune ori o lipsă a dezvoltării complete din punct de vedere psihic și
moral, ori o vădită lipsă de experiență de viață. La acestea se adaugă, în funcție de situația
particulară a fiecărei persoane, modul de viață avut pe parcursul copilăriei și evenimentele prin care
acesta a trecut și care l-au influențat pozitiv sau negativ.

1. Cadru legal și condiții ale angajării răspunderii penale a minorilor

Prin art. 113, Codul penal instituie limitele răspunderii penale a minorilor. Astfel, în articolul 1 se
precizează: „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.” Prin art. 2 se stabilește:
„Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit
fapta cu discernământ.” De asemenea, art. 3 menționează: „Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani
răspunde penal potrivit legii.”

Este astfel stabilit cadrul răspunderii penale a persoanelor cu vârsta sub 18 ani, existând o
prezumție absolută de lipsă de discernământ pentru minorii cu vârsta sub 14 ani, o prezumție
relativă a lipsei de discernământ în ce privește minorii cu vârste între 14 și 16 ani, ce poate fi
răsturnată prin probe în sensul prezenței discernământului la persoana în cauză și o prezumție
relativă a discernământului în ce privește minorii având vârsta peste 16 ani.

Una din condițiile tragerii la răspundere penală a minorilor ce au săvârșit fapte prevăzute de legea
penală este intocmirea unui referat de evaluare a minorului de către serviciul de probațiune. Acest
referat este de natură să ajute instanța în alegerea măsurilor educative în situația în care va
considera că minorul răspunde penal iar în cauză este într-adevăr vorba despre o infracțiune.
Potrivit art. 116, alin. 1, Cod penal, „referatul cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi
durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte
obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă.”

Trebuie observată politica penală din actualul Cod penal în ce privește problematica tragerii la
răspundere penală a minorilor, politică ce se concentrează pe îndreptarea comportamentelor
minorilor, având în vedere evoluția acestora în viitori adulți. Nu este o politică penală axată pe
represiune, întrucât reflectă concepții moderne din domeniul psihologiei ori sociologiei, potrivit cărora
comportamentele deviante ale minorilor provin din experiențele negative avute pe parcursul
copilăriei, și pot fi îndreptate având în vedere vârsta acestora ce permite posibilitatea îndreptării
comportamentelor și schimbarea în bine a mentalității.
În acest sens, art. 114, alin. 1, Cod penal, instituie regula în ce privește consecințele comiterii unor
infracțiuni de către minori, și anume dispunerea de către instanță a unor măsuri
educative neprivative de libertate: „Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta
cuprinsă între 14 şi 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.”

Excepțiile sunt reprezentate de măsurile educative privative de libertate – centrul educativ sau
centrul de detenție – însă acestea rămân la aprecierea instanței în situația îndeplinirii anumitor
condiții prevăzute de art. 114, alin. 2, literele a) si b): „a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru
care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de
comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.” În Codul
penal se poate identifica o singură situație în care instanța este obligată să aplice o măsură
educativă privativă de libertate, mai exact atunci când minorul nu respectă condițiile de executare
ale unei măsuri educative neprivative de libertate și nici condițiile de executare ale unei măsuri
educative neprivative de libertate mai severe stabilite pentru nerespectarea primei măsuri.

2. Măsurile educative

Măsurile educative pot fi, după cum am expus anterior, privative sau neprivative de libertate, cele
privative reprezentând excepția.

Măsurile educative neprivative de libertate sunt, în ordinea severității acestora, stagiul de formare

civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică.

Potrivit art. 117, alin. 1, Cod penal, „Măsura educativa a stagiului de formare civică constă în
obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-i ajuta să
înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru
a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.” Potrivit alin. 2 al aceluiași articol,
„Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare
civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau
profesional al minorului.”

În legătură cu această măsură educativă, Anexa nr. 3 a Hotărârii de Guvern nr. 818/2018, privind
aprobarea standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate, prevede
standardele de lucru privind stagiile de formare civică.

Astfel, standardul nr. 1 presupune următoarele: „Stagiile de formare civică sunt realizate în baza
programei-cadru pentru cursurile de formare civică pentru persoanele aflate în evidenţa serviciilor
de probaţiune, aprobată prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului educaţiei naţionale,
programă care oferă repere pentru conţinutul curricular al stagiilor de formare civică derulate la nivel
naţional, asigurând astfel respectarea unor standarde unitare în aplicarea acestei măsuri educative.”
În continuare, se stabilește că „La nivelul competenţelor specifice şi al conţinuturilor curriculare,
programa-cadru de formare civică trebuie să fie structurată în patru domenii de conţinut, după cum
urmează:

a) dezvoltare personală; b) educaţie moral-civică; c) educaţie juridică; d) proiectul în

beneficiul comunităţii.”

De asemenea, „Elementele de dezvoltare personală vizează aspecte precum: autocunoaştere,

dezvoltare socio-emoţională, comunicare asertivă, abilităţi de învăţare şi abilităţi de management al
carierei, promovarea unui stil de viaţă sănătos. Elementele de educaţie moral-civică asigură
dezvoltarea conştiinţei civice şi a conduitei civice. Elementele de educaţie juridică asigură
înţelegerea rolului legilor în societate şi a atribuţiilor specifice ale autorităţilor statului, precum şi alte
aspecte legate de acestea, urmărind să dezvolte un comportament activ şi responsabil bazat pe
respectarea legii şi pe manifestarea unei atitudini de respect faţă de lege. Proiectul în beneficiul
comunităţii vizează realizarea unor activităţi de tip proiect, care completează şi îmbogăţesc
demersurile de formare civică specifice celorlalte domenii de conţinut, prin implicare în propunerea
şi realizarea/simularea realizării unor proiecte simple care să urmărească rezolvarea unei probleme
din comunitate, privind probleme concrete ale comunităţii, dimensiuni etice şi/sau juridice ale unor
situaţii de viaţă analizate în vederea implicării minorului în exerciţii de luare a deciziei, de propunere
a unor modalităţi de rezolvare a unei probleme din comunitate, în condiţiile respectării normelor
morale şi juridice.”

Standardul nr. 2 presupune astfel: „Stagiile de formare civică cuprind cele patru domenii de conţinut
prevăzute la Standardul nr. 1, fiecare domeniu având o structură organizată pe teme, respectiv un
număr de teme care vor fi adaptate în funcţie de particularităţile de vârstă, de dezvoltarea
intelectuală, afectivă şi morală ale minorului, de fapta pentru care a fost sancţionat.”

În plus, se adaugă următoarele: „Stagiul de formare civică este un program care îmbină pregătirea
teoretică cu cea practic-aplicativă, sens în care cel puţin jumătate din timpul total al stagiului de
formare civică trebuie alocat exerciţiilor, aplicaţiilor sau proiectului comunitar. Printre persoanele
care pot susţine cursul de formare civică se numără consilierul şcolar sau un alt specialist din
instituţia din comunitate care organizează stagiul de formare civică sau reprezentantul unei alte
instituţii din comunitate abilitate în acest sens. Persoana care susţine cursul de formare civică poate
desfăşura, totodată, şi activităţi de mentorat, prin care susţine şi consiliază, acordă sprijin
profesional şi emoţional minorului participant la cursul de formare civică în scopul dobândirii de către
acesta a competenţelor cursului, potrivit planului de formare civică stabilit.”

În continuare, prin standardul nr. 3 se stabilesc anumite obligații pentru instituția din comunitate
unde minorul urmează să desfășoare stagiul de formare civică, iar prin standardul nr. 4 se stabilește
în sarcina specialistului care derulează stagiul de formare civică obligația de a intocmi pentru fiecare
persoană un dosar al stagiului de formare civică, dosar ce trebuie să îndeplineasca condițiile arătate
în conținutul acestui standard nr. 4. În final, potrivit standardului nr. 5, „Specialiştii instituţiilor din
comunitate implicaţi în derularea efectivă evaluează rezultatele finale ale stagiului de formare civică,
în baza instrumentelor aferente sau a instrucţiunilor de aplicare.”

În ce privește măsura supravegherii, conform art. 118, Cod penal, „Măsura educativă a
supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o
durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura
participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi
sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a
acestuia.”

În ce privește măsura consemnării la sfârșit de săptămână, potrivit art. 119, Cod penal, „Măsura
educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa
în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în
care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura
anumite activităţi impuse de instanţă.”

În final, asistarea zilnică, potrivit art. 120, Cod penal, constă în „obligaţia minorului de a respecta un
program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a
activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.”
Măsurile educative privative de libertate pot fi de două tipuri, în functie de gradul de severitate al
condițiilor de executare: internarea într-un centru educativ, respectiv internarea într-un centru de
detenție.

Măsura educativă a internării într-un centru educativ presupune, potrivit art. 124, alin. 1, Cod penal,
„internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program
de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de
reintegrare socială.”

Această internare poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între un an și trei ani, conform alin. 2 al
art. 124, Cod penal.

În funcție de comportamentul ulterior al minorului, această măsură poate fi înlocuită cu măsura

neprivativă de libertate a asistării zilnice ori liberarea din centrul educativ, dacă a împlinit 18 ani, sau,
în situația unei evoluții negative a comportamentului acestuia, cu măsura privativă de libertate mai
severă, internarea într-un centru de detenție – art. 124, alin. 4, Cod penal.

În ce privește măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, potrivit
art. 125, alin. 1, Cod penal, aceasta „constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în
recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de
reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit
aptitudinilor sale.”

În continuare, alin. 2 stabilește limitele temporale în care măsura internării într-un centru de detenție
se poate executa: între 2 si 5 ani – regula – și între 5 și 15 ani – excepția, când pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 20 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

În ce privește ambele măsuri educative restrictive de libertate, în cazul în care pe durata internării
minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut
progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata
internării, instanţa poate dispune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o
perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani, sau liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit
vârsta de 18 ani – art. 124, alin. 4, art. 125, alin. 4, Cod penal. Cu toate acestea, în situația săvârșirii
unei noi infracțiuni după acest moment, instanța revine asupra înlocuirii iar minorul își va continua
executarea măsurii educative într-un regim privativ de libertate – art. 124, alin. 7, art. 125, alin. 7,
Cod penal.

Trebuie observat că, potrivit art. 126, Cod penal, persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, ce
execută o măsură educativă privativă de libertate, în măsura în care prezintă un comportament cu
influență negativă față de celelalte persoane internate, poate executa măsura educativă într-un
penitenciar: „Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana
internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau
împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate
dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.”

3. Măsurile preventive

În ce privește măsurile preventive ce pot fi luate față de minor, art. 243, alin. 2, Cod procedură
penală stabilește că: „Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un minor, în mod
excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi
dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.” De
asemenea, conform alin. 3, „La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se
are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii
acestei măsuri.”

Regimul special de detenție al minorilor arestați este prevăzut în Legea nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor și a măsurilor preventive privative de libertate. Astfel, prin art. 117, alin. 1 din
Legea nr. 254/2013 se stabilește regula cazării acestora separat de persoanele adulte. De
asemenea, în cadrul art. 117 din această lege se oferă anumite drepturi minorului, precum dreptul la
asistență psihologică – justificat de faptul că o măsură preventivă privativă de libertate, deși în
anumite condiții necesară, poate avea o influență negativă asupra psihicului minorului – și i se
restrâng anumite drepturi, cum ar fi dreptul la educație – justificat de buna desfășurare a procesului
penal.

Față de regimul de detenție al persoanelor adulte, minorilor nu le sunt aplicabile anumite prevederi
referitoare la condițiile de detenție ori la anumite drepturi și obligații, cum ar fi, cu titlu de exemplu,
prevederile referitoare la perioada de carantină și observare, obligația de a urma cursurile
învățământului general obligatoriu, vizita intimă, recompensele sau obligațiile de la art. 172, alin. 2
din Legea 254/2013.

Concluzii

Regimul juridic penal al minorilor care comit fapte prevăzute de legea penală este justificat de
relativa lipsă de discernământ a acestora, ce vine în concurs cu un mediu social cu influențe
negative asupra psihicului și dezvoltării lor.

De multe ori, aceste persoane au fost private de influențele benefice dezvoltării lor, fie că această
privare a constat într-o lipsă de îngrijire din punct de vedere educațional și moral – părinții și rudele
acestora au lipsit, practic, din viața lor, aceștia ajungând să identifice un sprijin moral în anturaje cu
influență negativă din punctul de vedere al valorilor – fie că a constat în supunerea în mod repetat la
violență fizică și/sau morală ori în preluarea comportamentelor și atitudinilor negative din familie.

Cu toate acestea, fiind încă într-un proces de formare psihică, comportamentul deviant al minorilor
poate fi îndreptat prin aplicarea unor măsuri specifice. Aplicarea un

or pedepse precum persoanelor majore ar putea avea consecințe negative asupra personalității
minorilor ce ar agrava delincvența acestora. De asemenea, este necesar ca aceste măsuri să fie
aplicate în concret și în mod temeinic pentru ca o personalitate cu devianțe să aibă o șansă de
remediere, întrucât comportamentul nu poate fi schimbat rapid.

Bibliografie:

https://lege5.ro/Gratuit/geztkobvha/art-184-expertiza-medico-legala-psihiatrica-codul-de-procedura-
penala?dp=gqztimjqgu2ta

https://www.juridice.ro/698702/aspecte-privind-raspunderea-penala-a-minorilor.html