Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Facultatea de Drept

Sistemul sancțiunilor penale

pentru minorii infractori

Disciplina: Drept execuțional penal

Responsabil disciplină: Lect. Univ. Dr. Călina GARDIKIOTIS

Autor: Raluca – Andreea LAZĂR

Anul al III-lea

2021

1
 CUPRINS

I. Introducere....................................................................................................................p.3
I.1. Generalități privind sancționarea penală a minorului................................................p.3

II. Capacitatea penală a minorilor....................................................................................p.4

II.1. Limitele răspunederii penale a minorilor.................................................................p.4

III. Măsurile educative.....................................................................................................p.5

III.1. Măsurile educative neprivative de libertate – SPEȚĂ...........................................p.6
III.2. Supravegherea........................................................................................................p.8
III.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână.....................................................................p.9
III.4. Asistarea zilnică - SPEȚĂ......................................................................................p.9
III.5. Internarea într-un centru
educativ..........................................................................p.11

Concluzii........................................................................................................................p.12

2
 Modul de organizare a societății, raporturile dintre membrii acesteia, cadrul familial,
sărăcia, inegalitatea socială, reprezintă factori care la un moment dat ne influențează conduita.
Cei mai afectați de schimbările sociale sunt copiii și adolescenții, care nu au posibilitatea de a
înțelege aceste schimbări, carențele din societate reflectându-se indiscutabil asupra
comportamentului minorului, având consecințe negative asupra personalității în formare a
copilului sau a adolescentului.

Noul Cod Penal împarte minorii din punct de vedere al răspunderii penale, în două
categorii, și anume: minori care răspund penal și minori care nu răspund penal.

Noul Cod Penal acordă o atenție deosebită aspectelor privind minoritatea, aducând
numeroase schimbări, principala modificare fiind renunțarea completă la pedepsele aplicabile
minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative.

I.1. Generalități privind răspunderea penală a minorului

Răspunderea penală a minorilor este condiționată de vârsta și de starea psihofizică a

acestora în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală.

În doctrină s-a afirmat că „în raport cu starea psihofizică normală se poate constata în
care etape ale minorității și în ce condiții un minor dobândește în mod deplin aptitudinea de a-și
da seama de ceea ce este bine și ceea ce este rău, de ceea ce poate fi și ceea ce nu poate fi permis,
cu alte cuvinte că este în stare să perceapă natura și urmările comportărilor sale. Numai atunci
când capacitatea psihofizică normală a minorului a atins acest grad de dezvoltare se poate pune
problema răspunderii penale pentru minor, fiindcă numai atunci minorul poate fi receptiv la
acțiunea de prevenție generală și specială a legii penale și are deci capacitatea de a fi subiect de
drept penal1.”

1
Vintilă Dongoroz și colaboratorii- Explicații teoretice ale Codului Penal român, vol. I, Editura Academiei, titlul al
II-lea, capitolul al V-lea, secțiunea a IX-a, p.221.

3
 Sancționarea infractorilor minori impune ca instanța să efectueze o analiză atentă a
circumstanțelor de săvârșire a faptei și a personalității minorului care răspunde penal, pentru a
determina regimul sancționator adecvat.

În acest context, capacitatea penală va fi raportată la momentul la care minorul, având o

dezvoltare psihică în conformitate cu vârsta acestuia, are capacitatea de a distinge între un
comportament socialmente acceptabil, în conformitate cu norma de drept, și un altul inacceptabil
din punct de vedere social și totodată sancționabil din punct de vedere penal.

Fixarea vârstei majoratului are o importanță fundamentală, întrucât, din acel moment,
persoana care săvârșește o infracțiune va fi sancționată penal ca major. Stabilirea acestui prag de
vârstă este supusă noțiunii de discernământ al minorului, implicând o dublă dimensiune,
intelectivă și volitivă, aceasta fiind lăsată la latitudinea judecătorilor sub aspectul aprecierii, care
apelează la expertize de specialitate pentru stabilirea existenței sau lipsei discernământului.

II. Capacitatea penală a minorilor

Prevederile prevăzute de actualul Cod penal sunt în perfectă concordanță cu cele stabilite
prin Ansamblu regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru
minori (Regulile de la Beijing) în conformitate cu care se recomandă sistemelor juridice să fixeze
o limită a răspunderii penale corespunzătoare cu gradul de dezvoltate emoțională, psihică și
intelectuală a minorilor.

Prin stabilirea a unui prag minim de vârstă sub care minorii care comit fapte prevăzute de
legea penală nu pot fi trași la răspundere penală s-au respectat dispozițiile statuate prin Conveția
cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Astfel, potrivit Codul penal român, minorul sub vârsta de 14 ani beneficiază de prezumția
absolută și irefragrabilă că nu are discernământ și drept urmare nu poate fi angajată tragerea la
răspundere penală. [Legea 286/2009, art. 113 alin. (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
nu răspunde penal.]

4
 În cazul comiterii unei infracțiuni de către un minor cu vârsta cuprinsă în 14 și 16 ani,
dispozițiile penale statuează că este răspunzător penal numai dacă a săvârșit fapta cu
discernământ.

Spre deosebire de prima categorie, delincvenții juvenili cu vârsta cuprinsă între 14 și 16

ani beneficiază de o prezumția relativă de lipsă de capacitate penală, prezumție ce poate fi
răsturnată prin administrarea de probe contrare. [Legea 286/2009, art. 113, alin. (2) Minorul care
are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu
discernământ.]

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, răspunde penal potrivit art. 113, alin. (3).

În privința regimului sancționator al minorilor, Noul Cod penal a abandonat sistemul

mixt de pedepse și măsuri educative în cazul infractorilor minori, limitând tratamentul penal al
acestora numai la măsuri educative, după modelul legislației franceze și belgiene, unde a fost
lansat conceptul de „minor aflat în pericol.”. Acestă opțiune legislativă a fost justificată prin
intenția de a valorifica experiența și rezultatele pozitive obținute pe plan internațional în materia
combaterii delincvenței juvenile2.

III. Măsurile educative

Măsurile educative reprezintă sancțiuni de drept penal care se dispun doar față de
persoanele minore care săvârșesc fapte penale și care au aptitudinea să conducă la educarea și
reintegrarea lor în societate.

În actualul Cod penal, măsurile educative sunt divizate în două categorii: măsuri
educative privative de libertate și măsuri educative neprivative de libertate.

2
G. Antoniu (coordonator), A. Vlășceanu, V. Teodorescu, C. Sima, I. Ristea, I. Vasiu, Al. Boroi, B.N. Bulai, C.
Bulai, Șt. Daneș, C. Duvac, C. Mitrache- Explicații preliminare ale Noului Cod Penal, vol. II, Ediția Universul
Juridic, București, 2011, pg. 328.

5
 Art. 114 C. pen. prevede că regula este luarea, față de infractorul minor, a unei măsuri
educative neprivative de libertate. Instanța poate lua față de minorul care a săvârșit o infracțiune
o măsură educativă privativă de libertate în două situații.

Prima dintre acestea este situația în care minorul a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i
s-a aplicat o măsură educativă, care fie a fost executată, fie executarea acesteia a început înainte
de comiterea infracțiunii pentru care este judecat (fiind reglementat un sistem sancționator
similar recidivei postexecutorii sau postcondamnatorii, aplicabil infractorilor majori).

În cazul în care instanța a luat printr-o sentință care a rămas definitivă o măsură educativă
neprivativă de libertate a cărei executare încă nu a început, iar minorul săvârșește o nouă
infracțiune, este discutabil dacă pentru identitate de rațiune ar fi oportun, de lege ferenda, ca
situația să fie similară celei în care executarea măsurii educative neprivative de libertate a
început, în sensul de a se putea lua față de o măsură educativă privativă de libertate, indiferent de
gravitatea noii infracțiuni. Acestă logică a tratamentului sancționator ar fi asemănătoare cu cea a
recidivei postcondamnatorii în cazul infractorilor majori. Este însă discutabil dacă o astfel de
reglementare ar avea efectul dorit, întrucât în cazul minorilor funcția de bază a oricărei sancțiuni
este reeducarea și reintegrarea minorului în societate. Or, nu se poate vorbi de o reeducare atât
timp cât executarea măsurii educative neprivative de libertate luate inițial nici măcar nu a
început, aceasta neavând cum să-și fi îndeplinit rolul educativ în lipsa executării.

A doua situație este cea prevăzută de art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., potrivit căreia
instanța poate lua o măsură educativă privativă de libertate, ab initio, atunci când pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe
viață. Măsurile educative privative de libertate sunt, în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 2 lit.
a)-b): internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.

Stagiul de formare civică constă în obligația minorului de a participa, pe o durată de cel

mult 4 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, la un program ales, pe cât posibil, prin
raportare la natura infracțiunii săvârșite, care să nu afecteze programul școlar sau profesional al
minorului.

6
 Scopul acestei măsuri este responsabilizarea minorului cu privire la comportamentul său
viitor. Din acest motiv, un astfel de program nu trebuie să se rezume doar la ore de educație
civică și de prezentare a legislației penale incidente, ci ar trebui să aibă un caracter preponderent
practic, presupunând vizitarea de penitenciare, de centre educative și de detenție în care sunt
plasați minorii care au săvârșit fapte penale, implicarea programe culturale sau pentru ajutarea
persoanelor asistate instituționalizat, jocuri de rol cu caracter educativ, cu scopul ca minorul să-și
însușească valorile socio-morale pe care ne-a lezat prin săvârșirea infracțiunii3.

III.1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 lit.
a)-d) C. pen.: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și
asistarea zilnică.

Măsurile educative privative de libertate sunt, în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 2
lit. a)-b): internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.

Speță

Instanța a reținut că la data de 3 iunie 2014, după ce în cursul aceleiași seri a consumat
băuturi alcoolice, inculpatul S.D.I. s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Logan, cu numărul
de înmatriculare (…), pe care l-a condus  pe drumuri publice, fiind oprit de către organele de
poliție care l-au legitimat și, procedând la verificarea acestuia în baza de date, au constatat că nu
posedă permis de conducere. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, inculpatul a fost condus la
Spitalul Orășenesc din V.M., unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge, la ora 01:55, și,
potrivit buletinului de analiză toxicologică, prezenta o alcoolemie de 0,15 gr %o. În cursul
judecății, inculpatul  a declarat că avea abilități de conducere, fiind în vârsta de 17 ani la data
săvârșirii faptei și se pregătea pentru susținerea examenului de conducere, obținând ulterior, la
data de 17.12.2014, permis de conducere categoria B.

3
Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Cristinel Ghigheci- Noul Cod Penal. Ghid de aplicare
pentru practicieni, Editura Hamangiu 2014, pg.199

7
 Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a
materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: procesul-verbal de constatare din
data de 03.06.2014, rezultat testare cu aparatul alcooltest, adresa 179873/2014 a IPJ Prahova-
Serviciul Rutier, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, cerere de analiză, copii documente
autoturism și declaratiile inculpatului S.D.I.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă
prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen.

În consecință, s-a constatat faptul că, din probele administrate în cursul urmăririi penale,
rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală
şi cu privire la vinovăţia inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea
reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare fiind mai mic de 7 ani închisoare,
astfel că acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev.
de art. 482 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, apreciind modalitatea de individualizare și durata măsurii

educative, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat 4, ca fiind suficiente
pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de
exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a)  C. proc. pen., ținând cont de faptul că
pericolul social concret al faptei este unul redus, precum și de împrejurarea că inculpatul se afla
în curs de pregătire pentru examenul pentru obținerea permisului de conducere, pe care l-a și
obținut ulterior, de atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei săvârșite, de faptul că acesta a
regretat comiterea infracțiunii, dar și de faptul că beneficiază de susținerea familiei sale, fiind
școlarizat, elev în clasa a XII-a, instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de
Parchet cu inculpatul  S.D.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile
publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.
335 alin. (1) C. pen., și a luat față de acesta măsura educativă neprivativă de libertate a stagiului
de formare civică, pe o perioada de 3 luni.

4
Conform art. 478 alin. (6) din Codul de Procedură Penală: Inculpații minori nu pot încheia acorduri de recunoaștere
a vinovăției. Deși inculpatul a fost minor la data săvârșirii faptei, a încehiat acordul de recunoaștere a vinovăției
după împlinirea vârstei de 18 ani, astfel că cerința prevăzută de lege a fost respectată.

8
 III.2. Supravegherea

Supravegherea reprezintă o măsură nouă introdusă în legislația penală română cu un efect

educativ care poate fi aplicată delincvenților juvenili în scopul îmbunătățirii conduitei și
incluziunii în societate a acestora.

Aceasta presupune controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic,

pe o durată cuprinsă între 2 și 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, care
monitorizează modul în care minorul respectă programul obișnuit (frecventarea cursurilor,
activitățile culturale, sportive), pentru a asigura participarea la cursuri școlare și/sau profesionale,
precum și pentru prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu anumite
persoane, pe o durată cuprinsă între 2 și 6 luni.

III.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână

 Reprezintă obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică,

pe o perioadă cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, cu excepția cazului în care are obligația, în acestă
perioadă, de a participa la anumite programe ori de a desfășura anumite activități impuse de
instanță.

Putem spune că este discutabil însă dacă această măsură educativă își va dovedi eficiența,
față de faptul că minorul poate intra în legătură cu anturajul nepotrivit prin intermediul
internetului. Un rol important în acest sens îl au părinții, care ar trebui să exercite o supraveghere
continuă a conduitei minorului, pentru a evita ca acesta să desfășoare, chiar de acasă, activități
care ar putea compromite îndreptarea acestuia în spiritul respectării legii.

III.4. Asistarea zilnică

9
 Preluată din legislația penală spaniolă, nu are corespondent în Codul penal anterior și este
considerată ca fiind cea mai severă măsura educativă neprivativă ce poate fi impusă
delincvenților juvenili.

Potrivit art. 120 C. pen, aceasta constă în obligația minorului de a respecta un program,
astfel cum a fost stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul și condițiile de
desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului, pe o durată cuprinsă între 3
și 6 luni.

Speță

Instanța a reținut că fapta inculpatului minor D.A.V., care, la data de 16.12.2012, în jurul
orei 20.30, în timp ce se afla la adresa din str. A.L., sector 5, Bucureşti a lovit-o cu pumnul în
zona stângă a feţei pe partea vătămată D.A.N., aceasta necesitând 45-50 zile de îngrijiri medicale
pentru vindecarea leziunilor traumatice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
loviri sau alte violențe, prevăzute şi pedepsite de art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 113 și următ.
C. pen cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.

La individualizare, instanța a avut în vedere în modalitatea de comitere a faptei: minorul,

pe fondul unei altercații cu persoana vătămată, a lovit-o pe acesta cu pumnul în zona feței,
precum și rezultatul produs, persoana vătămată necesitând 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la atitudinea adoptată de inculpat după comiterea faptei, instanța a avut în

vedere prezentarea inculpatului în faţa autorităţilor ori de câte ori a fost chemat, a faptului că a
recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei.

Instanța a ținut cont și de cele consemnate în referatul de evaluare, din care a reieșit
faptul că inculpatul, în vârstă de 17 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu este
consumator de droguri sau de băuturi alcoolice, locuiește împreună cu părinții, având sprijinul
material al acestora. Cu toate acestea, astfel cum a rezultat din referatul de evaluare, minorul are
doar 4 clase, nefiind școlarizat la momentul respectiv, nu are o calificare profesională, iar părinții
nu au manifestat atenția necesară cu privire la formarea sa, nereușind să îi ofere o educație care îi
insufle valori morale, astfel că minorul a făcut parte din anturaje nepotrivite.

10
 Din punctul de vedere al perspectivelor de reintegrare în societate, instanța a apreciat că
minorului i se poate aplica o măsură educativă neprivativă de libertate, respectiv cea a asistării
zilnice, întrucât o astfel de măsură poate contribui la reeducarea minorului, dacă este cumulată cu
impunerea obligației de a urma cursurile de învăţământ ori obţinerea unei calificări profesionale.

Instanţa, în baza art. 120 C. pen., a luat față de inculpatul D.A.V. măsura educativă a
asistării zilnice a minorului pe o durată maximă de 6 luni, conform art. 120 alin. (2) C. pen.,
pentru săvârșirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen cu
aplicarea art. 113 şi următoarele C. pen.

În baza art. 121 C. pen., pe durata măsurii, instanța a impus inculpatului respectarea
următoarelor obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; b) să
nu depăşească limita teritorială a localităţii Bucureşti, fără acordul serviciului de probaţiune; c)
să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de
acesta.

III.5. Internarea într-un centru educativ

Astfel cum prevede art. 124 alin. (1) și (2) C. pen., în internarea minorului într-o instituție
specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare
profesională potrivit aptitudinilor acestuia, precum și programe de reintegrare școlară, pe o
durată cuprinsă între unu și trei ani, în timp ce internarea într-un centru de detenție reprezintă
măsura educativă privativă de libertate cea mai severă, potrivit art. 125 alin. (1) și (2) C. pen.,
care constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu
regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum
și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, pe o perioadă
cuprinsă între 2 și 5 ani, cu excepția cazului în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită
pedeapsa închisorii de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia
pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

11
 Cu privire la starea fizică a minorului, este de reținut că aceasta constituie un punct de
plecare cu privire la indiciul unei serioase prezumții a existenței unei grave deficiențe și a unei
puternice tendințe, care este înțeleasă în mod greșit ca emancipare.

A avea în vedere starea fizică a minorului mai înseamnă posibilitatea fizică de a suporta o
măsură educativă privativă de libertate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile legale, prin
raportate la o eventuală debilitate organică a minorului ori la starea de boala cronică sau la
infirmitatea minorului, împrejurări ce ar putea conduce la soluția aplicării cu preferință a unei
măsuri educative neprivative de libertate.

Pentru aceste considerente, ar fi indicat ca instanțele, înainte să se pronunțe asupra

măsurii ce urmează să-i fie aplicată minorului, să dispună efectuarea unei expertize medico-
legale psihologice (de altfel, în cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, dispunerea
acestei expertize este obligatorie, pentru a stabili dacă minorul a săvârșit fapta cu discernământ).
De asemenea, instanța, pe parcursul procesului penal, trebuie să îl audieze în mod activ (desigur,
cu excepția cazului în care minorul înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere), pentru a obține
informații esențiale privind persoana minorului și factorii care l-au determinat să adopte o
conduită infracțională.

În mod similar, instanța audiază și părinții, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea
sau sub supravegherea căreia se află minorul, în scopul de a afla și a înțelege împrejurările care
au dus la apariția manifestărilor antisociale ale minorului. Acesta este și motivul pentru care
legea procesual-penală impune, potrivit art. 508 C. proc. pen, citarea obligatorie a acestor
persoane, prevăzând că acestea au dreptul și îndatorirea să formuleze cereri și să prezinte
propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate.

Dezvoltarea intelectuală și morală a minorului constituie un element foarte util de

apreciere asupra oportunității aplicării unor măsuri educative neprivative sau dimpotrivă,
privative de libertate, precum și stabilirea celei mai adecvate măsuri. Aspectul că minorul are un
nivel moral și intelectual cel puțin mediu și a săvârșit totuși o infracțiune este de natură să
constituie un indiciu că minorul a acționat cu discernământ.

12
 Această situație presupune faptul că, deși minorul a avut posibilitatea să-și dea seama mai
bine de consecințele negative ale faptelor sale, totuși a stăruit în executarea lor, dând dovadă de
nepăsare față de valorile morale. Pentru probarea discernământului minorului instanța va dispune
efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Comportamentul minorului, constând în conduita lui de zi cu zi în mediul școlar, social,

familial, poate furniza un criteriu valoros în contextul alegerii unei măsuri educative și a stabilirii
duratei acesteia.

A aprecia conduita minorului presupune examinarea cu atenție a conduitei sale obișnuite

și nu întâmplătorare, în familie, în mediul extrașcolar, în timpul liber, în mediul școlar sau
profesional, în grupul de prieteni și a observa dacă acesta dovedește o atitudine
necorespunzătoare, de sfidare a regulilor de conviețuire socială, o opțiune conștientă a minorului
pentru încălcarea legii penale. În această situație, instanțele au apreciat, de regulă, ținând cont și
de gravitatea infracțiunii și urmările produse, că s-ar impune luarea unei măsuri educative
privative de libertate.

Per a contrario, dacă se constată că manifestarea infracțională a minorului s-a datorat

întâmplării, influenței nefaste, dar temporare, a mediului ambiant, unui moment de rătăcire, care
nu a lezat fondul psihic corect al minorului, la care se adaugă sprijinul familiei dispuse să
coopereze pentru a facilita reinserția socială a minorului, în general instanțele iau o măsură
educativă neprivativă de libertate.

Mediul familiar și social al minorului constituie, în general, un indiciu foarte prețios

asupra cauzelor care l-au adus pe minor în situația de a săvârși infracțiuni.

În cazul minorilor care au crescut și au trăit în condiții vitrege, care nu au avut

posibilitatea de a frecventa cursurile unei școli sau au fost nevoiți să abandoneze școala, precum
și în situația celor care au avut un mediu impropriu pentru a primi o educație corespunzătoare și
de a se dezvolta normal, instanțele manifestă o atenție deosebită în privința alegerii celei mai
adecvate măsuri educative.

13
 Punctul de vedere potrivit căruia familiile dezorganizate constituie o cauza directă a
comportamentului delincvent nu mai este susținut cu aceeași tărie, considerându-se, în schimb,
că atmosfera familială, din perspectivă morală, afectivă și materială a căminului familial este
decisivă în stabilirea unei conduite socialmente acceptabilă.

Devianța copiilor ori atitudinea lor antisocială, de negare a normelor și valorilor mediului
social global trădează în primul rând o preocupare insuficientă, defectuoasă sau inexistentă din
partea părinților, culpabilă pentru că le-au oferit minorilor exemplul negativ al necinstei, viciului
si violenței.

Din acest motiv, sistemul justiției pentru minori, atât la nivelul politicii penale, cât și la
nivelul individualizării în concret a sancțiunilor penale în cazul infractorilor minori, trebuie să
asigure bunăstarea minorilor, într-o manieră încât reacția față de infractorii juvenili să fie
corespunzătoare circumstanțelor săvârșirii infracțiunii, ținând cont și de persoana minorului.

De asemenea, la luarea unei măsuri educative față de infractorul minor, instanța trebuie
să respecte principiul de proporționalitate, raportându-se nu doar la gravitatea infracțiunii ca
atare, ci și la circumstanțele personale, precum situația sa familială, poziția sa socială, situațiile
anterioare de conflict cu legea penală, eforturile depuse pentru despăgubirea persoanei vătămate
și dorința infractorului minor de a reveni la o stare de respectare a normelor de drept penal.
Pentru a nu aduce atingere drepturilor fundamentale ale infractorului minor, trebuie să existe o
decizie proporțională a instanței, care să pună în balanță atât circumstanțele proprii ale
infractorului minor, cât și pe cele ale victimei.

Prin urmare, în procesul de individualizare a sancțiunilor penale luate față de infractorii

minori, accentul trebuie să cadă pe funcția de reeeducare, de responsabilizare a minorului cu
privire la conduita sa viitoare, pentru promovarea coeziunii minorului cu societatea, preeminență
având funcția de reintegrare.

14
 Bibliografie

1.Vintilă Dongoroz și colaboratorii, Explicații teoretice ale Codului Penal român, vol. I, Ed.
Academiei, București, 2009;

2. G. Antoniu (coordonator), A. Vlășceanu, V. Teodorescu, C. Sima, I. Ristea, I. Vasiu, Al.

Boroi, B.N. Bulai, C. Bulai, Șt. Daneș, C. Duvac, C. Mitrache, Explicații preliminare ale Noului
Cod Penal, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2011;

3. Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Cristinel Ghigheci, Noul Cod Penal.
Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014;

4. Surse internet: www.jurisprudenta.com.

15