UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Etică și integritate
academică
AVORTUL

LECTOR UNIV. DR. DRAGOȘ COSTESCU STUDENT:

MÎRZA IZA-ILEANA
SERIA 2
GRUPA 208

1
CUPRINS

1. DEFINIRE- pg.3
2. TERMINOLOGIE- pg.3
3. TEMĂ- pg.3
4. AVORTUL DE-A LUNGUL ISTORIEI OMENIRII-pg.4
5. AVORTUL ÎN ROMĂNIA- IERI ȘI AZI- pg.5
6. CONSIDERENTE JURIDICE- pg.8
7. CONSIDERENTE MEDICALE- pg.9
8. CONSIDERENTE ETICE- pg.10
9. CONSIDERAȚII PSIHOLOGICE- pg.11
10. CONSIDERENTE RELIGIOASE- pg.12
11. OPINIE PERSONALĂ- pg.13
12. CONCLUZII- pg.14
13. BIBLIOGRAFIE-pg.15

2
 1. DEFINIRE

Avortul reprezintă una dintre cele mai mari controverse ale omenirii, de la cele mai
îndepartate perioade istorice pana în prezent. Cea mai comună definiție a acestei
noțiuni, conformă cu Dicționarului explicativ al limbii romane este "întrerupere
accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil1." Astfel, sunt
delimitate cele două tipuri de avort- avortul provocat și cel spontan.

2. TERMINOLOGIE

Din punct de vedere terminologic, "avort" provine din limba latină-

"aborior" și se opune lui "orior"(="a naște"), având sensul de "a muri", "a dispărea
prematur".

3. TEMĂ

Avortul spontan nu reprezintă un subiect de interes al lucrării, acesta nu

intersectează voința, conștiința sau discernământul, întâmplându-se independent de
voința omului. Este generat de afecțiuni ale aparatului reproducător, afecțiuni
uterine, ale embrionului, traumatisme ale corpului mamei. Astfel, tema lucrării o
reprezintă de avortul provocat. În acest caz, procedura prin care se golește uterul
se concretizează printr-o intervenție chirurgicală specializată sau prin alte mijloace
medicamentoase sau chiar empirice.

1
https://dexonline.ro/definitie/avort

3
 Astfel, în jurul acestei noțiuni se constituie două teze diametral opuse, care
ne conduc spre întrebarea este avortul o crimă împotriva vieții sau reprezintă un
act exclusiv medical, lipsit de coordonată spirituală?

4. AVORTUL DE-A LUNGUL ISTORIEI OMENIRII

În societatea arhaică, preistorică, nu există dovezi că ar fi existat mijloace

pentru provocarea avortului. Totuși, se presupune că ar fi existat rețete pe bază de
plante care să acționeze în acest sens, primitivii fiind buni cunoscători ai mediului
înconjurător). O practică specific acelor vremuri era infanticidul- uciderea nou-
născutului, în special la bebelușii de sex feminin. Capul familiei (bunicul sau tatăl)
avea dreptul de a decide soarta copilului- viața sau moartea.

Odată cu înaintarea în Antichitate, apar date mai concrete despre raportarea

societății la fenomenul avortului, acesta fiind considerat, în general, o crimă care
era sancționată prin lege. Legislația asiriană și cea indiană ne indică faptul că
femeile care recurgeau la această practică erau aspru pedepsite, fiind torturate și
executate prin trasul în țeapă. Înmormântarea acestora era interzisă.

În Egiptul Antic, Grecia și Roma, avortul era realizat prin folosirea unor
ierburi sau chiar a unor instrumente. Se mai practica, însă, și abandonul nou-
născutului. În Roma existau femeile matroane, moașe cunoscătoare de rețete care
cauzau pierderea sarcinii. Însă atât avortul, cât și infanticidul erau în mare parte
aspru pedepsite, fiind privite drept crime extraordinare.

4
 Avortul a fost însă considerat în Antichitate un rău necesar, fiind acceptat în
situațiile în care familia avea prea mulți membri raportat la resursele insuficiente.
Vechii evrei era acceptat infanticidul daca era realizat pentru binele comunității.

Antichitatea a oferit asupra avortului și o viziune similar cu cea

contemporană, pe cea a lui Aristotel, cere consideră întreruperea sarcinii fiind
crimă dacă acesta are loc începând din ziua a 14-a a sarcinii, moment în care
începe formarea sistemului nervos la făt și acesta primește suflul vieții.

Creștinismul a consolidat teza conform căreia avortul reprezintă crimă,

femeia care săvârșește avortul fiind sancționată întocmai după regimul
criminalilor. În Evul Mediu, atât femeia, cât si complicii la procedura avortului
erau spânzurați si li se confiscau averile.

Epoca Modernă aduce cu sine reformarea percepțiilor asupra avortului, actul

fiind legalizat. Femeii îi sunt recunoscute dreptul și libertatea de a hotarî cu privire
la păstrarea sau întreruperea sarcinii. Avortul rămâne o problemă de natură morală
si religioasă.

5. AVORTUL ÎN ROMÂNIA- IERI ȘI AZI

În a anul 1957, autoritățile române au promulgat legea care legaliza avortul,

inițial interzis prin lege în 1948. Măsura a fost luată din cauza numeroaselor efecte
negative pe care avorturile ascunse le aveau asupra femeilor.

5
 Astfel, până în 1966, româncele apelau frecvent la întreruperea sarcinii, mai
ales din cauza unor metode eficiente de contracepție. În anul 1966, s-a înregistrat
un record negative de nașteri, guvernul communist intrând în alertă. Nicolae
Ceaușescu nega situația economică a țării ca fiind cauza acestui rezultat, punându-l
pe seama legislației care permitea avortul.

Astfel, conducătorul a emis decretul 770 din 1966, marcând începutul uneia
dintre cele mai marcante experiențe comuniste, care a rămas în memoria colectivă
drrept drama decrețeilor Avortul a devenit ilegal. Mijloacele de contracepție au
dispărut, educația sexuală a fost interzisă, manualele despre reproducerea umană
au devenit secret de stat, numai medicii având acces. Conducătorul a impus ca
fiecare mamă să aiba minim 4 copii.

Avortul era permis în situații excepționale cum ar fi punerea în pericol a

vieții mamei, boli grave sau ereditare, gravă invaliditate fizică sau psihică, vârsta
mamei de peste 45 de anis au dacă sarcina era urmare a unui viol sau a unui incest.

În primii ani, decretul a atins așteptările autorităților. În 1967, cifra

natalității s-a dublat. În perioada 1967-1972 au venit pe lume peste 2 milioane de
copii, cei mai mulți fără să fie doriți de familii, primind numele de decreței sau
copii decretului, venind pe lume de teama acestei legi.

Din 1970, natalitatea a început din nou să scadă. În 1983, cifra natalității
revenise la cea din 1966. Această modificare s-a produs datorită faptului că
româncele începuseră să recurgă tot mai mult la diferite soluții extreme, pt a scăpa
cu orice preț de o sarcină nedorită.

Importul pilulelor anticoncepționale era interzis. Puteau fi cumpărate doar de

femeile cu situații materiale excepționale sau relații importante, de pe piața neagră
din Ungaria. Puțini medici riscau să facă avorturi, fiind în joc cariera și chiar
6
libertatea. Se puneau diagnostic false pentru a justifica necesitatea realizării
avortului, însă riscul era mare, spitatele fiind verificate riguros de oamenii
Securității.

Femeile care rămâneau însărcinate involuntar recurgeau cu disperare la

leacuri băbești si eforturi fizice extreme, aceste alternative având însă reprercusiuni
îngrozitoare asupra sănătății lor.

Multe dintre aceste încercări, extrem de dureroase, erau însă eșuate. Femeile
apelau, în ultimă instanță, la bătrâne, măcelari sau mecanici care le scăpau de
sarcinile nedorite, pe o masă de bucătărie, în schimbul unor sume foarte mari de
bani. Fără anestezie, cu un căluș în gură, femeia era supusă unor chiuretaje crunte,
fără instrumente sterile și fără minime cunoștințe medicale din partea celui care
realiza procedura.

"Dintre regimurile comuniste, regimul comunist românesc a fost printre

cele mai sălbatice în represiunea împotriva avortului și unul dintre cele mai
puternic afectate de această obsesie a natalității"2.

Drama decrețeilor a durat 24 de ani, din 1966, până în 1989, la căderea

regimului communist. La sfârșitul anului 1989, ca măsură de tip reparatoriu
obținută în urma revoluției, avortul a fost legalizat. Accesul la mijloacele complexe
de planificare familială a facilitat scăderea numărului de avorturi.

Noțiunea avortului cunoaște azi multiple abordări, prin natura complexă și

coordonatele pe care le înglobează. Astfel, s-au conturat opinii fundamentate pe
coordonatele- juridică, medicală, etică, psihologică și religioasă.

2
Ioan Staromir- COMISIA PREZIDENȚIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN
ROMÂNIA- „Raport final”

7
 6. CONSIDERENTE JURIDICE

Conform legislației în vigoare, avortul este permis în condițiile stabilite de

lege, nerespectarea acestora fiind incriminată. Întreruperea cursului sarcinii este
reglementat de art.201 din Codul Penal astfel:

" (1) Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele

împrejurări:

a) în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în

acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate
obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această
specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării
unor drepturi.

(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără

consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate
o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii
însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi.

(4) Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va

aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic.

8
(5) Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește.

(6) Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic

efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta
sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului
sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.

(7) Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.

7. CONSIDERENTE MEDICALE

Întreruperea provocată a sarcinii este legală până la 14 săptămâni

gestaționale- în primul trimestru de sarcină, atât din rațiuni medicale, cât și
spirituale. Din punct de vedere medical, după primul trimestru de sarcină, avortul
poate genera complicațiii precum perforația uterului cu instrumentele în cauză,
leziuni semnificative ale colului uterin, hemoragii, îndepartarea incompletă a
fătului sau placentei, urmate de grave infecții postoperatorii.

După primul trimestru, avortul este permis numai în cazul situațiilor precum
descoperirea unor afecțiuni fetale malformative care pun sub semnul întrebării
supraviețuirea după naștere sau în cazul unor afecțiuni care pun în pericol viața
mamei în prezența sarcinii, din cauza suprasolicitării organismului- suprasolicitare
cardiacă, respiratorie etc. Până în săptămâna 24, știința arată că nu este format
stimulul durerii la făt.

Există două procedee medicale de întrerupere a sarcinii- chirurgical sau

medicamentos.

Procedura medicamentoasă are o durată mai mare și final incert. Este posibil
ca sarcina să nu fie în totalitate îndepărtată, fiind necesară completarea procedurii
printr-o metodă chirurgicală.

9
 Procedura chirurgicală se poate realize aspirativ sau instrumentar. Această
metodă este mai eficientă atât ca întinderea în timp, cât și ca rezultat. Aceasta este
însă o metodă invazivă și, de asemenea, poate împiedica obținerea unei sarcini
ulterioare sau menținerea acesteia.

8. CONSIDERENTE ETICE

Cele două teze constituite în jurul noțiunii de avort provocat se concretizează

prin perspective libertății femeii de a decide asupra propriului corp, în contradicție
cu perspectiva încălcării dreptului la viață.

În 1995, Judith Jarvis Thomson avansează ideea că avortul este o premisă a

libertății, susținând că mama nu este un simplu purtător, recipient. Profesor de
filosofie cu importante contributii în etica aplicată și metafizică, Thomson este
renumită pentru lucrarea "A Defense of Abortion" (1971). Ne expune în lucrarea ei
un caz ipotetic, devenit clasică în încurajarea întreruperii unei sarcini accidentale,
involuntare : "…dați-mi voie să vă cer să vă imaginați următoarele. Te trezești
într-o dimineață spate-n spate într-un pat cu un violonist inconștient. Un violonist
inconștient, dar celebru. S-a descoperit că are o afecțiune renală fatală, iar
Societatea Melomanilor a cercetat cu minuțiozitate toată documentația medicală
existentă și a aflat că numai tu ai grupa sanguină necesară în acest caz. Prin
urmare te-a răpit, iar noaptea trecută trupul violonistului a fost conectat la al tău,
astfel încât rinichii tăi să poată fi folosiți pentru a extrage substanțele otrăvitoare
atât din sângele lui, cât și din al tău. Directorul spitalului îti spune: „Uite ce este,

10
ne pare rău că Societatea Melomanilor ti-a făcut treaba asta – nu am fi îngăduit-o
dacă am fi știut. Însă ei au facut-o iar tu și violonistul sunteți conectați. A-l
deconecta ar însemna să-l ucidem. Dar să nu-ți faci probleme totul va dura numai
noua luni. Până atunci el se va vindeca și se va putea deconecta de tine fără
pericol. Este obligatoriu din punct de vedere moral să accepți această situație?".
Astfel, Thomson realizează o analogie între sarcina nedorită și cazul imaginar al
violonistului celebru, punctând că un copil nedorit, care nu s-a născut și pe care nu
îl percepem încă, nu are mai mult drept decât violonistul să ne forțeze ca, de dragul
vieții lui, să renunțăm la dreptul asupra corpului nostru.

Carol Gilligan, psiholog renumit la nivel internațional și scriitor profilic, cu

pregnante înclinații feministe, și-a condus cercetările folosind metoda sondajului.
Astfel, a realizat un studiu cu participarea a 29 de femei, cu vârste cuprinse între
15-35 de ani despre decizia asupra avortului. În urma studiului, a constat că, puse
înaintea unor decizii, femeile țin cont de calitatea relațiilor interumane pe care le
au, fiind conduse de dorința de a nu îi răni pe ceilalți. Astfel, la baza deciziei de a
întrerupe o sarcină, femeia vizualizează imposibilitatea de a satisface responsabil
obligațiile față relația care ar lua naștere prin pastrarea sarcinii: mamă-copil.

În urma analizei acestor două mari teorii, deducem că etica avortului nu are
o formulare precisă. Pentru a se constata dacă un avort se încadrează în limitele
eticii, se analizează variabilele fiecărei situații în parte.

9. CONSIDERENTE PSIHOLOGICE

Componenta psihologică a deciziei avortului este antrenată în ambele

ipoteze: sarcina nu este dorită sau, deși dorită, aceasta supune mama unor riscuri
medicale foarte mari. Cele două situații pun mama înaintea unor provocări cu

11
conținut psihologic diferit, ambele însă cu un mare impact asupra emoțiilor unei
femei.

În prima dintre situații, lupta de la nivel psihologic se dă între frica de a

deveni mamă și frica de a nu trăi cu remușcare și conștiința încărcată. Medicina ne
arată faptul că până în săptămâna a 14-a, embrionul nu are încă suflul vieții. Astfel,
decizia de a întrerupe sarcina se bazează pe această teorie. Impactul psihologic
asupra femeii este astfel invers proporțional cu capacitatea acesteia de a conține
ideea că din corpul ei, este inlăturat un corp neînsuflețit, care la momentul acela nu
armonizează cu organismul și cu emoțiile proprii.

În ceea de a doua situație, conflictul interior este fundamentat pe teama de a-

și pierde viața împotriva dorinței de a devein mamă. Aici apare antrenat și
subconștientul, de multe ori existând deja o relație între mamă și propria sarcină,
legătură impregnată nu doar în conștiință, ci și la nivel subconștient. Depășirea
necesității de a întrerupe sarcina depinde în cazul acesta de cât de bine reușește
mama să conțină ideea că dorința de a fi mamă și a da viață nu este pierdută și că
șansa maternității se întâlnește de mai multe ori în viață.

10. CONSIDERENTE RELIGIOASE

Biserica, cu întreaga ei învăţătură dogmatică, morală şi canonică

întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, a fost în toate timpurile şi
locurile împotriva avortului ca teorie şi practică, calificându-l drept crimă

12
împotriva vieţii umane, în rândul păcatelor strigătoare la cer3. Explicația poziției
adoptate de către Biserică stă în felul în care este privit copilul. Din punctul de
vedere al religiei, copilul este dorința lui Dumnezeu, dorință care trebuie urmată
fără reținere. Mai mult decât atât, avortul, considerat de unii armă împotriva
umanității, se opune firescului, rolului principal al omului, acela de a da viață, de a
lăsa urmași pe Pământ. Deși în Biblie, conceptului de "avort" nu i se oferă o
explicație, totuși există câteva învățături ce ne arată care este punctul de vedere al
lui Dumnezeu în ceea ce privește omul și viața acestuia. Deci, Ieremia 1:5 afirmă
că Dumnezeu ne știe de dinainte să fim întocmiți în pântece 4, dogmă care se
contrazice cu teoriile medicale cum că embrionul este însuflețit abia din săptămâna
a 14-a. Noțiunea avortului echivalează cu o crimă, având și semnificația sărăciei
spirituale.

11.OPINIE PERSONALĂ

Structura mea emoțională se suprapune cel mai bine pe opinia Bisericii. Mă

consider într-o relație strânsă cu Creatorul meu, cu Universul și cu tot ceea este în
jurul meu. Cred că trebuie să privim senin ceea ce întâmpinăm în drumul vieții, și
dacă se poate spune așa, să nu ne împotrivim legilor firii. În situația mea actuală,
aș accepta cu inima deschisă o sarcină involuntară, aș căuta cele mai adânci resurse
de curaj din mine și aș avea încredere în forțele proprii, dar și în iubirea și protecția
3
https://www.provitabucuresti.ro/bioetica/avortul/avortul-si-crestinismul
4
Ieremia 1:5 " Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din
pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor."

13
divină, că aș reuși să fiu o mamă bună. Cred cu tărie că Universul răsplătește
curajul.

În situația în care aș fi pusă în situația de a alege între propria viață și viața

copilului, vreau să cred că aș alege viața copilului, considerând că Dumnezeu a
vrut să îl trimită pe Pământ și că drumul meu în această viață se încheie acolo.
Totuși, nu condemn nici decizia de a alege propria viață. Sunt conștientă că a gândi
aceste situații imaginare este de mare ușurință, pe când în realitate putem
întâmpina multe alte obstacole. Nu mai putem vorbi de aceeasi ușurință de a-ți
risca propria viață atunci când de ea atârnă destinul unei familii deja întemeiate.

12.CONCLUZII

În tabloul coordonatelor care constituie noțiunea complexă a avortului,

observăm o concordanță- perspective medical cu reglementarea juridică, peisajul
etic și cel psihologic. Excepție face opinia Bisericii.

Din punctul de vedere al eticii, răspunsul la întrebarea este avortul o crimă

împotriva vieții sau reprezintă un act exclusiv medical, lipsit de coordonată
spirituală? Nu poate fi unul unitar, și asta din cauza faptului că avortul a fost
mereu centrul unei polemici globale asupra valorilor etice și morale. Mijloacele de
conturare a unei conduite etice și morale care să satisfacă taberele nu au culminat
cu un consens. Un punct de plecare în vederea rezolvării acestei mari controverse
se regăsește în împiedicarea realizării unei generalizări. Subiectul avortului
comportă mai multe laturi, vizează numeroase aspecte și variază de la persoană la
14
persoană. Cumulându-le pe toate, ajungem la concluzia că avortul nu o să aibă un
răspuns categoric nici atunci când societatea o să fie pregătită să facă diferența
între un fapt premeditat și unul accidental, între "a fi nevoit, a fi constrâns" și a
avea privilegiul, libertatea de "a alege". Pentru că întreruperea unei sarcini
reprezintă mult mai mult decât o decizie trasată în linii teoretice.

13.BIBLIOGRAFIE

 https://www.descopera.ro/cultura/13648330-decreteii-generatia-
copiilor-nascuti-de-frica-mortii
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/contraceptie-si-avort-
inainte-de-epoca-moderna
 https://destepti.ro/un-scurt-traseu-al-avortului-in-istoria-omenirii
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Avort
 https://www.ginecho.ro/servicii-medicale/sarcina/intreruperea-
sarcinii-avortul-la-cerere/

15