Conferinta de la Copenhaga privind schimbarile climatice

Conferinta Natiunilor Unite privind schimbarile climatice a avut loc la Copenhaga intre 7
si 18 decembrie. Comisia si presedintia suedeza au negociat in numele Uniunii Europene,
care este parte semnatara a Conventiei Natiunilor Unite privind schimbarile climatice si a
Protocolului de la Kyoto. Partea dedicata intalnirilor la varf a avut loc pe 16 decembrie.

Conferinta de la Copenhaga reprezinta rezultatul a doi ani de discutii privind elaborarea unei noi
Conventii a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice care sa inlocuiasca Protocolul de la
Kyoto, la sfarsitul lui 2012, atunci cand va lua sfarsit prima perioada de angajament. Uniunea
Europeana doreste un acord global, ambitios si cuprinzator care sa impiedice schimbarile
climatice periculoase prin limitarea incalzirii globale la cel mult 2 grade Celsius peste
temperatura din perioada pre-industriala (sau cel mult 1.2 grade Celsius peste nivelul actual).

Uniunea Europeana a fost prima care si-a asumat acest angajament, decizand in mod unilateral
sa-si reduca propriile emisii cu 20% in comparatie cu nivelul anului 1990, pana in 2020. Ea se
angajeaza chiar sa realizeze o reducere cu 30%, cu conditia ca si ceilalti mari poluatori sa isi
aduca contributia la acest efort.

Comisia Europeana doreste ca statele participante la conferinta de la Copenhaga sa se puna de

acord asupra unui text simplu si clar care sa devina obligatoriu in toate statele, reflectand
responsabilitati comune dar diferentiate. Acordul de la Copenhaga ar trebui sa acopere toate
elementele cheie ale viitorului tratat, sa stabileasca o procedura si un termen limita in 2010
pentru incheierea acestuia si sa includa o formula de "lansare rapida" care sa permita
implementarea imediata a anumitor actiuni, in special acordarea de sprijin financiar tarilor mai
putin dezvoltate.

La Copenhaga, Comisia este reprezentata de catre comisarul Dimas incepand cu 12 decembrie si

de catre presedintele Barroso incepand cu 17 decembrie. In ultimele doua zile ale conferintei au
fost asteptati peste 90 de sefi de state si guverne din lumea intreaga.
Drumul nu se termina la Copenhaga

Dupa doi ani de pregatiri, un singur lucru pare cert: Copenhaga nu va marca sfarsitul unui
proces, ci mai degraba ar putea stabili un cadru legal pentru continuarea unor negocieri mai
detaliate pe parcursul lui 2010.

Optimistii spun ca astfel de intarzieri nu reprezinta nimic nou pe scena negocierilor Yvo de Boer,
seful Secretariatului ONU pentru Schimbari Climatice, a punctat elementele necesare pentru
ajungerea la cifre si masuri concrete privind reducerile de emisii si fondurile alocate acestui
scop, la Copenhaga.

Mai precis, tarile dezvoltate trebuie sa stabileasca tinte ferme pentru reducerea semnificativa a
emisiilor pana in 2020, in timp ce tarile in curs de dezvoltare trebuie sa prezinte masuri pentru
stoparea cresterii emisiilor la un nivel inferior unui scenariu in care activitatile lor economice nu
sufera nicio schimbare, a spus Boer.

In plus, a adaugat el, tarile bogate vor trebui sa asigure asistenta financiara pe termen lung celor
mai sarace, infiintand, totodata, un fond de 10 miliarde de euro prin care acestea sa fie ajutate sa
se adapteze la consecintele iminente ale schimbarilor climatice.

In fine, negociatorii trebuie sa ajunga la un acord privind crearea unui structuri de guvernare care
sa asigure atingerea acestor obiective, a conchis Boer.

O parte din marii poluatori au anunţat că vor semna un nou acord internaţional de mediu, în
vreme ce alţii aşteaptă negocierile, cerând avantaje pentru propriile economii.

Negocierile de la Copenhaga sunt decisive pentru obţinerea unor rezultate concrete în lupta
împotriva schimbărilor climatice. Marea provocare a conferinţei este semnarea unui nou acord
internaţional de mediu, care să înlocuiască din 2012 Protocolul de la Kyoto. Obiectivele noului
acord sunt asumarea unor ţinte semnificative de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de
către toate ţările dezvoltate, dar şi o modificare în sens pozitiv a emisiilor în ţările în curs de
dezvoltare.

Până la acest moment, negocierile la nivel internaţional au înaintat într-un ritm foarte lent, fiind
dificil să se ajungă la un consens asupra unor aspecte esenţiale precum forma acordului şi
finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în statele în curs de dezvoltare. Deşi
agenda iniţială preconiza finalizarea negocierilor la Copenhaga, evoluţia discuţiilor la nivel
internaţional arată că negocierile din luna decembrie vor asigura elementele esenţiale ale unui
acord politic, urmând ca în cursul anului viitor să fie continuate negocierile asupra textului
propriu-zis al acordului, dar şi regulile privind implementarea acestuia.

ROMÂNIA, O PREZENŢĂ TIMIDĂ ÎN NEGOCIERI

O voce tăcută în prenegocieri, România are mari şanse de a se prezenta la Copenhaga fără un
ministru al Mediului şi cu un program de acţiune nu tocmai coerent. De altfel, reticenţa şi
timiditatea caracterizează întregul bloc de ţări din est, recent integrate în Uniunea Europeană.
Singura ţară recent inclusă în sistemul comunitar şi care a făcut demersuri şi a avansat propuneri
este Polonia.

Totuşi, împreună cu partenerii din Uniunea Europeană, Bucureştiul va “depune toate eforturile
necesare pentru a stimula progresul negocierilor, astfel încât acordul ce va fi încheiat să genereze
obligaţii de atingere a unor ţinte concrete de reducere a emisiilor în toate ţările dezvoltate”, după
cum se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului. Până la data de 15 decembrie 2009 vor
avea loc discuţii şi negocieri la nivel de experţi, iar în perioada 16-18 decembrie negocierile se
vor desfăşura şi între reprezentanţi la nivel înalt.

Delegaţia României la negocierile Conferinţei de la Copenhaga va fi condusă de noul ministru al

Mediului (dacă acesta va fi desemnat în timp util) şi va include reprezentanţi de la Ministerul
Mediului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Externe.

Dezbaterile conferinţei vor fi conduse de Connie Hedegaard, fost ministru pentru Energie şi
Schimbări Climatice în Danemarca, actualul comisar nominalizat pentru schimbări climatice,
portofoliu nou înfiinţat în cadrul Comisiei Europene, pentru următorul mandat al acesteia.
 China a estimat că această siglă era neadaptată, în măsura în care aceasta menţionează COP 15,
desemnând cea de a 15-a Conferinţă a părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra
modificărilor climatice (UNFCC), şi nu Protocolul de la Kyoto, care stabileşte angajamente
constrângătoare pentru ţările dezvoltate.

"Acest logo mă face să nu mă simt în largul meu", a declarat Su Wei, reprezentantul delegaţiei
chineze, în cadrul şedinţei plenare.

"Acesta dă impresia că Protocolul de la Kyoto nu există sau că a dispărut. Este necesar să

acordăm o atenţie deosebită acestui punct", a adăugat el, exprimându-şi dorinţa ca "viitoarele
sigle" să fie desenate cu mai multă atenţie.

Nervozitate

Încheiat în decembrie 1997 şi intrat în vigoare în 2005, protocolul impune ţărilor industrializate
(cu excepţia Statelor Unite, care nu l-au ratificat niciodată) o reducerea emisiilor lor de gaze
cu efect de seră. Ţările în curs de dezvoltare, cu China şi India în frunte, sunt foarte ataşate de
acest text, deoarece acesta marchează o "demarcaţie clară" între ţările din nord, care au o
responsabilitate "istorică" în acumularea de CO2 în atmosferă, şi restul planetei.

În opinia maltezului Michael Cutajar, care prezidează unul dintre cele două grupuri de lucru din
cadrul conferinţei, acest incident ilustrează "nervozitatea" care domneşte în cadrul conferinţei.

"Există multă nervozitate. Oamenii sunt într-o stare de spirit în care micile simboluri, nişte
semnale mici, pot să treacă înainte şi să devină probleme majore", a declarat acesta.

Una dintre problemele centrale ale Conferinţei de la Copenhaga (7-18 decembrie) este de a afla
dacă este necesară o a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto sau dacă este
necesară crearea unui nou tratat, care să includă şi Statele Unite.
„De ce avem nevoie de un acord climatic”

Majoritatea oameniilor de ştiinţă sunt de acord că în ultimul secol temperatura medie globală a
crescut cu circa 0,7 grade Celsius. IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) spune că
există 90% şanse ca emisiile de gaze de seră să fie produse de civilizaţia umană.

Experţii IPCC spun că schimbările climatice recente şi manifestările extreme ale vremii din
ultima vreme arată că există o interval foarte scurt de timp în care putem acţiona.

Ce este COP15?

COP15 este un acronim de la 15th Conference of Countries. COP15 este şi a cincea întâlnirea a
tărilor care au semnat protocolul de la Kyoto.

Protocolul de la Kyoto este un acord obligatoriu pentru semnatari, propus în 1997, în care aceştia
se angajează să reducă emisiile de gaze de seră cu un procent de 5% faţă de nivelul din 1990,
până în 2012.

Tratatul climatic de la Kyoto a fost ratificat, în 2005, de către 185 de tări, dar nu şi de către
Statele Unite.

Care sunt ţelurile Conferinţei de la Copenhaga?

IPCC al Naţiunilor Unite urmăreşte stabilizarea concentraţiilor atmosferice de gaze de seră la un

nivel care să nu fie dăunător pentru climat.

Deşi există încă dezbateri intense cu privire la ce este „dăunător”, concentraţia de gaze de seră în
timpul revoluţiei industriale a fost de 278 de parţi la milion, faţă de 381 cât este astăzi.

Pâmă în 2050, UNFCC speră să reducă gazele de seră la jumătate, faţă de nivelul înregistrat în
anul 2000.

Conferinţa de la Copenhaga are patru ţeluri importante:

1. Acordul trebuie să fie foarte precis cu cât vor limita emisiile ţările puternic
industrializate, precum Statele Unite şi Japonia.
2. Să determine în ce măsură, tări în curs de dezvoltare precum China, India şi Brazilia îşi
pot limita emisiile fără a-şi limita creşterea economică.
3. Explorarea opţiunilor pentru o finanţarea stabilă şi de lungă durată din partea ţărilor
dezvoltate care pot ajuta la reducerea gazelor de seră.
4. Identificare unor măsuri de asigurare ţărilor în curs de dezvoltare că sunt tratate în mod
egal, ca parteneri.
Care este rolul Statelor Unite?

Mulţi lideri au sperat că Statele Unite (pe locul doi la emisii de dioxid de carbon pe persoană,
după Australia) vor veni la Copenhaga cu o legislaţie a protecţiei mediului deja adoptată în ţară.
Deşi un pachete de legi a trecut de comisiile Senatului American, un vot va fi dat cel mai
devreme în primăvara lui 2010. Un răspuns pozitiv al Statelor Unite ar atrage după sine
majoritatea ţărilor din Occident.
Cât va costa?

Banca Mondială estimează că tările dezvoltate vor avea nevoie de 400 de miliarde de dolari pe
an pentru oprirea schimbărilor climatice şi aproape 100 de miliarde de dolare pe an pentru
măsuri anuale, cum ar fi relocarea refugiaţilor din cauze climatice.După ce au fost informaţi despre
tematica summitului de la Copenhaga, 88% dintre francezi, 87% dintre polonezi, 85% dintre
italieni, 81% dintre japonezi şi 80% dintre americani s-au declarat "pregătiţi să îşi modifice stilul de
viaţă şi să îşi limiteze consumul" pentru a proteja mediul înconjurător, potrivit acestui sondaj
realizat de Institutul IFOP, publicat de cotidianul Le Monde.

Dacă 64% dintre francezi au declarat că sunt la curent cu mizele acestei conferinţe internaţionale
inaugurate, luni, la Copenhaga, în schimb majoritatea italienilor (67%), japonezilor (63%), americanilor
(61%) şi polonezilor (53%) au mărturisit că nu au auzit niciodată vorbindu-se despre aceste lucruri.

Persoanele intervievate consideră, de altfel, că Summitul de la Copenhaga se va încheia doar printr-un

acord de faţadă (75% dintre francezi, 61% dintre japonezi, 60% dintre italieni şi polonezi şi 49% dintre
americani).

Acest sondaj a fost realizat în perioada 25 noiembrie - 3 decembrie, pe internet, pe un eşantion

reprezentativ de 3.713 persoane în vârstă de peste 18 ani.
Oficialii guvernamentali ar trebui să facă tot posibilul pentru a reduce emisiile de gaze cu
efect de seră în cursul următorilor 40 de ani, pentru a evita înrăutăţirea iremediabilă a
condiţiilor climatice pe termen lung, se arată într-un studiu publicat luni.

Următorii 40 de ani, cruciali pentru a evita transformarea iremediabilă a climei (Imagine:

Mediafax Foto/AFP)

Cercetătorii au examinat, cu ajutorul unui program informatic, cum diferite niveluri de emisii de
gaze cu efect de seră (GES) în 2050 ar putea împiedica atingerea obiectivului de a limita
creşterea temperaturii terestre la 2 sau 3 grade peste media erei preindustriale.

La summitul de la Copenhaga al ONU din decembrie, ţările au încheiat un acord minimal care a
subliniat necesitatea de a limita creşterea temperaturii planetei cu 2 grade, dar a rămas foarte
ambiguu în legătură cu metodele de a atinge acest obiectiv.

Studiul defineşte pragurile critice care, dacă sunt depăşite în 2050, ar împiedica atingerea
obiectivelor de variaţie maximă de temperatură la sfârşitul secolului, cu tehnologiile energetice
actuale.

Unul dintre scenariile analizate de aceşti experţi arată că ar fi necesară reducerea emisiilor GES
cu aproximativ 20 la sută faţă de nivelul lor din 2000, pentru a limita la 2 grade creşterea
temperaturii globului la sfârşitul secolului.

Potrivit unui al doilea scenariu în care cererea de energie şi de teren arabil ar creşte mai rapid,
reducerea emisiilor GES ar urma să fie de 50 la sută.
Autorii raportului conchid că o astfel de reducere este dificil de realizat cu sursele cunoscute de
energie.

Aceste activităţi la care participă cercetători americani şi europeni apar în analele Academiei
americane de ştiinţe (PNAS), datate din 11 ianuarie.

"Simulările noastre arată că, în anumite cazuri, chiar dacă facem tot ce este posibil pentru a
reduce emisiile de GES până în 2050, avem doar 50 la sută şanse să putem limita creşterea
temperaturilor terestre la două 2 până la sfârşitul anului 2100 şi doar dacă facem tot ce este
posibil în cea de-a doua jumătate a secolului", explică Keywan Riahi, cercetător la "International
Institute for Applied Systems Analysis" (IIASA) din Austria, coautor al studiului.

"Chiar dacă Guvernele sunt de acord asupra unui obiectiv pe termen lung, fără a limita emisiile
GES în cursul următoarelor decenii, s-ar putea să descoperim că suntem incapabili să atingem
acest scop, pentru că unele opţiuni dezirabile ar putea să nu mai fie posibile din punct de vedere
tehnologic sau ar putea deveni mult prea costisitoare", explică Brian O'Neill, un cercetător de la
"National Center for Atmospheric Research" din Statele Unite, coautor al raportului.
Universitatea Politehnica Bucuresti

Facultatea Stiinta si Ingineria Materialelor

Incalzirea Globala : Conferinta de la Copenhaga

Student : Oprea Daniel

Grupa 1042A