Efectele schimbărilor climatice se fac simțite tot mai mult, de la an la an, iar secetele, valurile

de căldură, ploile torențiale și chiar inundațiile sunt manifestări naturale vizibile care ne dau
indicii importante asupra creșterii emisiilor de carbon. Acumularea acestora în atmosfera
planetei duce la încălzirea globală, un fenomen cu potențial distructiv, ce provoacă ridicarea
nivelului mării, creșterea acidității apei oceanelor și afectarea iremediabilă a biodiversității. În
cele ce urmează vom încerca să explicăm ce sunt emisiile de carbon, cum afectează acestea
mediul într-un mod direct sau indirect și ce soluții sunt pe agenda de discuții a întregii lumi,
urmând ca un accent important să fie pus pe măsurile luate în cadrul Uniunii Europene, în
general, și al României, în special.

Emisiile de carbon – ce sunt?

Emisiile de gaze cu efect de seră, denumite în mod general emisii de carbon sau emisii de
CO2, reprezintă gazele din atmosferă care absorb și emit radiații infraroșii. Existența unui
echilibru între radiațiile infraroșii absorbite și cele emise este un element de importanță
majoră pentru climă și mediul înconjurător.

Procesul emiterii necontrolate a gazelor cu efect de seră reprezintă cauza fundamentală a

controversatului efect de seră din atmosferă, ce generează fenomenul de încălzire globală.

Principalele gaze cu efect de seră din atmosfera Pământului sunt vaporii de apă, dioxidul de
carbon, metanul, oxidul de metan, protoxidul de azot și ozonul.

Termenul de „efect de seră” este folosit cel mai adesea în vorbirea curentă pentru a evidenția
contribuția acestor gaze emise natural sau artificial la încălzirea atmosferei terestre prin
modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră.

Situația emisiilor de carbon a început să devină o problemă importantă încă de la începutul

Revoluției Industriale, chiar dacă atunci nu se cunoșteau prea multe detalii despre impactul
acestora asupra mediului înconjurător. Totuși, conform studiilor, activitățile umane au început
să producă din ce în ce mai multe emisii de carbon încă din 1750, de-a lungul timpului
observându-se o creștere cu 40% a concentrației atmosferice de dioxid de carbon (CO2): de la
280 în 1750 la 406 părți pe milion la începutul anului 2017.

Această creștere a avut loc în ciuda absorbției a mai mult de jumătate din emisiile provenite
de la diferite disipări naturale implicate în circuitul carbonului în natură. Marea majoritate a
emisiilor antropice de dioxid de carbon (adică emisiile produse de activitățile umane) provine
din arderea combustibililor fosili, în principal cărbune, petrol și gaze naturale, cu contribuții
suplimentare provenite de la defrișări, alunecări de teren, eroziune a solului și agricultură.
În cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră vor continua să crească peste rata lor din
2017, temperatura suprafeței Pământului ar putea depăși valorile istorice începând cu 2047, cu
efecte potențial dăunătoare asupra ecosistemelor, biodiversității și mijloacelor de subzistență
umană.

Așa cum indică și infograficul de mai jos, dioxidul de carbon este gazul cu efect de seră
eliberat în cea mai mare cantitate, acesta fiind produs, în majoritate covârșitoare, de
activitățile umane. Alte gaze cu efect de seră sunt emise în cantități mai mici, dar captează
căldura mult mai eficient decât CO2, iar în unele cazuri sunt de mii de ori mai puternice.
Sursa: https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20180301STO98928/
emisiile-de-gaze-cu-efect-de-sera-pe-tari-si-pe-sectoare-infografic

În ceea ce privește situația emisiilor de carbon din Uniunea Europeană, cel de-al cincilea
raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice
(IPCC) subliniază încă o dată faptul că este extrem de probabil faptul că activitățile umane
din ultimii 50 de ani au dus la o încălzire accentuată a planetei. Aceste activități includ, de
exemplu, arderea cărbunelui, a petrolului și a gazului, defrișările și agricultura.

În imaginea de mai jos se pot observa emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2017,
defalcate pe principalele sectoare sursă. Energia este responsabilă pentru 80,7% dintre
emisiile de gaze cu efect de seră din în 2017, iar transportul reprezintă aproximativ o treime.
Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură contribuie cu 8,72%, procesele industriale și
utilizarea produselor cu 7,82%, iar gestionarea deșeurilor cu 2,75.

Sursa: https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20180301STO98928/
emisiile-de-gaze-cu-efect-de-sera-pe-tari-si-pe-sectoare-infografic

Uniunea Europeană este al treilea cel mai mare producător de emisii de carbon, după China și
Statele Unite, fiind urmată de India și Rusia. Totalul de 4.323,163 kilotone de CO2, unul
imens, pe care Uniunea Europeană încearcă din răsputeri să-l reducă, se împarte pe fiecare
țară din Uniune conform diagramei de mai jos:

Sursa: https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20180301STO98928/
emisiile-de-gaze-cu-efect-de-sera-pe-tari-si-pe-sectoare-infografic

Ce măsuri au fost luate până în acest moment?

Situația emisiilor de carbon a început să fie din ce în ce mai presantă odată cu trecerea
timpului, astfel că multe țări ale lumii au decis să discute această problemă destul de
importantă în mai multe summit-uri sau conferințe pe această temă în care să se stabilească ce
pași trebuie urmați pentru a se încerca o rezolvare. Unul dintre cei mai importanți pași a fost
negocierea, de către 160 de țări, a Protocolului de la Kyoto (11 decembrie 1998) și semnarea
acestuia de 127 de țări, cele mai importante țări care au refuzat să semneze acest protocol
fiind Statele Unite ale Americii și Australia.

Protocolul de la Kyoto prevedea că semnatarele se angajează, în special țările industrializate,

să încerce să reducă emisiile de carbon poluante cu 8% în perioada 2008-2012 în comparație
cu cele din 1990. Pentru a intra în vigoare, acest protocol trebuia să fie ratificat de minim 55
de țări, cifră atinsă în octombrie 2004, atunci când Rusia, una dintre țările care produc cele
mai multe emisii de carbon, a ratificat protocolul mai sus amintit.
Un alt pas important în direcția rezolvării acestei probleme a fost semnarea, de către 194 de
țări, a Acordului de la Paris (22 aprilie 2016), care avea ca scop limitarea încălzirii globale
sub pragul de 2°C și continuarea eforturilor de limitare a acesteia la 1,5°C pentru a evita
consecințele catastrofale ale schimbărilor climatice. Pentru intrarea sa în vigoare era necesară
depunerea instrumentelor de ratificare de către cel puțin 55 de state părți, reprezentând un
procent de 55% din totalul global al emisiilor de gaze. Până la data curentă, 190 de țări, plus
Uniunea Europeană, au ratificat acest acord, iar procentul total global al emisiilor de gaze a
ajuns la 97%, o cifră cu mult peste cea de 55%, amintită mai sus.

Prin intermediul Acordului se dorește ca statele dezvoltate să continue mobilizarea surselor de

finanțare pentru statele în curs de dezvoltare, să asigure transferul de tehnologie și creșterea
capacității celor din urmă de a se adapta la efectele schimbărilor climatice, implementând
totodată și măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Mai mult, tratatul prevede
un mecanism de revizuire a angajamentelor asumate, la un interval de 5 ani, prin care să se
asigure ambiția și durabilitatea acordului, în completarea unui proces de evaluare la nivel
global a progresului înregistrat în atingerea obiectivelor stabilite.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, aceasta a ratificat acordul la data de 4 octombrie 2016
și s-a angajat să reducă emisiile de carbon cu cel puțin 40% până în 2030. Un prim pas
important a fost cel din 28 noiembrie 2019, atunci când Parlamentul European a declarat o
situație de urgență climatică și a solicitat ca toată legislația UE relevantă să fie în acord cu
obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1,5 °C.

De asemenea, în luna decembrie, Uniunea Europeană a stabilit un plan chiar mai ambițios,
prin care își dorește să atingă neutralitatea climatică până în 2050, numit Pactul Verde. În
martie 2020, UE a propus o lege europeană a climei care să stabilească pașii care trebuie
urmați pentru implementarea Pactului Verde, propunere care va deveni obligatorie din punct
de vedere juridic odată ce Parlamentul și Consiliul o vor aproba. Totodată, Parlamentul
European a solicitat obiective mai ambițioase de reducere a emisiilor decât cele propuse de
Comisia Europeană, pentru a asigura îndeplinirea obiectivului de către UE.

În octombrie 2020, Parlamentul și-a adoptat mandatul de negociere a Legii europene a climei,
aprobând obiectivul neutralității climatice până în 2050 și o reducere cu 60 % a emisiilor până
în 2030 față de nivelurile din 1990, ceea ce depășește propunerea Comisiei, de 55 %, precum
și actualul obiectiv intermediar de 40 %.

Ce măsuri vor fi luate în viitor pentru reducerea emisiilor

de carbon?
Printre cele mai importante decizii pe care Uniunea Europeană le-a luat în ceea ce privește
reducerea emisiilor de carbon sunt următoarele:

1. Introducerea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii pentru

industrie

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) urmărește să reducă emisiile de

dioxid de carbon generate de industrie și obligă companiile să dețină un permis pentru fiecare
tonă de CO2 pe care o emit. Companiile trebuie să le achiziționeze prin licitație. Există o serie
de stimulente pentru a da un impuls inovării în acest sector.
Schema de comercializare a certificatelor de emisii este prima piață mondială de dioxid de
carbon la nivel mondial și rămâne cea mai mare astfel de piață. Ea reglementează aproximativ
40 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniune și se aplică pentru aproximativ
11.000 de centrale electrice și fabrici producătoare din Uniune. Obiectivul este de a reduce
emisiile cu 43% față de 2005.

2. Introducerea unei taxe pe carbon la bunurile de import

Un mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră ar stimula industriile UE și non-

UE să-și reducă emisiile, prin aplicarea unei taxe la importul de bunuri dacă acestea provin
din țări mai puțin ambițioase în politicile climatice. Se urmărește evitarea fugii de carbon –
industrii UE care mută producția în țări cu norme mai puțin stricte pentru emisii de gaze cu
efect de seră. O propunere a Comisiei Europene în acest sens este așteptată în cursul anului
2021.

3. Găsirea de soluții pentru a reduce emisiile de carbon din alte sectoare

Sectoarele care nu fac obiectul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii –

precum transportul, agricultura, construcțiile și gestionarea deșeurilor – produc în continuare
aproximativ 60% din totalul emisiilor din Uniune. Emisiile din aceste sectoare vor fi reduse
cu 30% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2005.

Reducerea va fi realizată prin intermediul unor obiective convenite la nivel național, care se
calculează pe baza produsului intern brut pe cap de locuitor al fiecărei țări. Țările din Uniune
cu venituri mai scăzute vor beneficia de sprijin.

4. Crearea unui sistem alimentar sustenabil

Sectorul alimentar este unul dintre principalii factori ai schimbărilor climatice. Deși
agricultura UE este singurul sector agricol major din lume care și-a redus emisiile de gaze cu
efect de seră (cu 20% față de 1990), aceasta produce încă aproximativ 10% din emisii (din
care 70% sunt cauzate de animale).

Strategia de la fermă la consumator, prezentată de Comisie în mai 2020, ar trebui să garanteze

un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic, asigurând, în același timp, mijloacele de
subzistență ale fermierilor. Acesta acoperă întregul lanț de aprovizionare cu alimente, de la
reducerea utilizării pesticidelor și a vânzărilor de antimicrobiene la jumătate și diminuarea
utilizării îngrășămintelor, la extinderea agriculturii ecologice.