Protocolul de la Kyoto

Sacenco Natalia
1
 Protocolul de la Kyoto este un acord internațional
privind mediul. Protocolul a fost negociat în decembrie
1997 de către 160 de țări.
Acordul prevede, pentru țările industrializate o reducere
a emisiilor poluante cu 8% în perioada 2008-2012 în
comparație cu cele din 1990.
Pentru a intra în vigoare, trebuia să fie ratificat de cel
puțin 55 de națiuni (condiție deja îndeplinită), care să
producă 55% din emisiile globale de dioxid de carbon.
Această ultimă condiție a fost indeplinită în octombrie
2004 prin ratificarea de către Rusia a protocolului.
2
Protocolul de la Kyoto, care succedă Convenţiei-cadru
a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice, este unul dintre cele mai importante
instrumente juridice internaţionale în lupta împotriva
schimbărilor climatice. Acesta conţine angajamentele
asumate de ţările industrializate în vederea reducerii
emisiilor lor de anumite gaze cu efect de seră,
responsabile pentru încălzirea globală. Emisiile totale
ale ţărilor dezvoltate trebuie reduse cu cel puţin 5 % în
perioada 2008-2012, în raport cu nivelurile din 1990.

3
După Conferința de la Marrakech (noiembrie 2001), a
șaptea conferință a părților semnatare, 40 de țări au
ratificat Protocului de la Kyoto.
În octombrie 2004, Rusia, responsabilă pentru 17,4%
din emisiile de gaze de seră, a ratificat acordul, lucru
care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru
intrarea în vigoare a protocolului. În noiembrie 2004
țările participante erau în număr de 127 inclusiv
Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia,
cei 25 de membri ai Uniunii Europene împreună cu
România și Bulgaria, precum și Republica Moldova.

4
 După Conferința de la Marrakech (noiembrie 2001), a șaptea
conferință a părților semnatare, 40 de țări au ratificat Protocului
de la Kyoto.
În octombrie 2004, Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile
de gaze de seră, a ratificat acordul, lucru care a dus la
îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea în vigoare a
protocolului. În noiembrie 2004 țările participante erau în număr
de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă,
Rusia, cei 25 de membri ai Uniunii Europene împreună cu
România și Bulgaria, precum și Republica Moldova. Printre țările
care nu au ratificat acest protocol se află și Statele Unite,
responsabile pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze
de seră

5
Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice

HOTARIREA PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA

pentru ratificarea Conventiei-cadru a Organizatiei

Natiunilor Unite cu privire la schimbarea climei
nr.404-XIII din 16.03.95
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.23 din 27.04.1995

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul de la

Kyoto la Conventia-Cadru a Organizatiei Natiunilor Unite
cu privire la schimbarea climei
nr. 29-XV din 13.02.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova N 48 din 18.03.2003

6
 Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice

• Protocolul de la Kyoto abordează problema

emisiilor a şase gaze cu efect de seră:
• dioxidul de carbon (CO2);
• metanul (CH4);
• oxidul azotos (N2O);
• hidrofluorocarburile (HFC);
• perfluorocarburile (PFC);
• hexafluorura de sulf (SF6).
7
 Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice
Acesta reprezintă un important pas înainte în lupta împotriva încălzirii
globale,conţinând obiective obligatorii şi cuantificate pentru limitarea şi reducerea
gazelor cu efect de seră.
Per ansamblu, părţile la anexa I la convenţia-cadru (şi anume ţările industrializate)
se angajează colectiv să reducă emisiile lor de gaze cu efect de seră, pentru a
realiza o reducere a emisiilor totale ale ţărilor dezvoltate cu cel puţin 5 % în raport cu
nivelurile din 1990, în perioada 2008-2012. Anexa B la protocol conţine
angajamentele în cifre ale fiecărei părţi.
Statele care erau membre ale UE înainte de 2004 trebuie să îşi reducă colectiv
emisiile de gaze cu efect de seră cu 8 % între 2008 şi 2012. Statele membre care au
aderat la UE după această dată, se angajează să îşi reducă emisiile cu 8 %, cu
excepţia Poloniei şi a Ungariei (6 %), precum şi a Maltei şi a Ciprului, care nu
figurează în anexa I la convenţia-cadru.
Pentru perioada anterioară anului 2008, părţile s-au angajat să realizeze progrese
demonstrabile în îndeplinirea angajamentelor asumate, până cel târziu în 2005.
Anul 1995 poate constitui un an de referinţă pentru părţile care doresc acest lucru, în
ceea ce priveşte emisiile de HFC, PFC şi SF6.

8
 Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice
În vederea atingerii acestor obiective, protocolul propune diverse mijloace:

de consolidare sau de punere în aplicare a unor politici naţionale de reducere a

emisiilor (creşterea eficienţei energetice, promovarea unor forme durabile de
agricultură, dezvoltarea surselor regenerabile de energie etc.);
cooperarea cu celelalte părţi contractante (schimb de experienţă sau de informaţii,
coordonarea politicilor naţionale prin intermediul autorizaţiilor privind emisiile,
punerea în aplicare comună şi un mecanism de dezvoltare nepoluantă).
Părţile instituie sisteme naţionale de estimare a emisiilor antropice şi de absorbţie
prin puţuri a tuturor gazelor cu efect de seră (nereglementate de Protocolul de la
Montreal), cel mai târziu cu un an înainte de prima perioadă de angajament.

O analiză a angajamentelor pentru a doua perioadă de angajament a fost prevăzută

să aibă loc cel mai târziu în 2005.

La 31 mai 2002, Uniunea Europeană a ratificat protocolul de la Kyoto. Acesta a intrat

în vigoare la 16 februarie 2005, după ratificarea sa de către Rusia. Mai multe ţări
industrializate au refuzat să ratifice Protocolul, printre acestea şi Statele Unite ale
Americii şi Australia.

9
 Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice
În vederea atingerii acestor obiective, protocolul propune diverse mijloace:

de consolidare sau de punere în aplicare a unor politici naţionale de reducere a

emisiilor (creşterea eficienţei energetice, promovarea unor forme durabile de
agricultură, dezvoltarea surselor regenerabile de energie etc.);
cooperarea cu celelalte părţi contractante (schimb de experienţă sau de informaţii,
coordonarea politicilor naţionale prin intermediul autorizaţiilor privind emisiile,
punerea în aplicare comună şi un mecanism de dezvoltare nepoluantă).
Părţile instituie sisteme naţionale de estimare a emisiilor antropice şi de absorbţie
prin puţuri a tuturor gazelor cu efect de seră (nereglementate de Protocolul de la
Montreal), cel mai târziu cu un an înainte de prima perioadă de angajament.

O analiză a angajamentelor pentru a doua perioadă de angajament a fost prevăzută

să aibă loc cel mai târziu în 2005.

La 31 mai 2002, Uniunea Europeană a ratificat protocolul de la Kyoto. Acesta a intrat

în vigoare la 16 februarie 2005, după ratificarea sa de către Rusia. Mai multe ţări
industrializate au refuzat să ratifice Protocolul, printre acestea şi Statele Unite ale
Americii şi Australia.

10
 Mulţumesc pentru atenţie

URMĂTORII PUTEM FI NOI !

11