Ministerul Educatiei , Culturii si Cercetarii

Colegiul de Ecologie

Lucrarea practica
nr.5
Disciplina: Protectia mediului

Tema: Aplicarea politicilor internaţionale în domeniul

protecţiei aerului atmosferic, resurselor acvatice şi solul în
RM

A elaborat: Suhan Diana

A verificat: Munteanu Corina
 Chisinau, 2021

Obiective:
1.Evidențierea convențiile în domeniul protecţiei aerului atmosferic, resurselor
acvatice şi solul în RM.
2. Descrierea obiectivelor, scopului fiecărei convenții din domeniul protecţiei aerului
atmosferic, resurselor acvatice şi solul în RM.
3. Argumentarea rolului necesității aderării RM la convențiile din domeniul protecţiei
aerului atmosferic, resurselor acvatice şi solul în RM.
Scopul lucrării: Formarea abilităților practice în aplicarea politicilor internaționale în
domeniul protecţiei aerului atmosferic, resurselor acvatice şi solul în RM.
Resurse: Literatura de specialitate, Cadrul legal normativ național și internațional.
Mersul lucrării:

1. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe

distanţe lungi (Geneva,13 noiembrie 1979)

CARE ESTE ROLUL ACESTEI CONVENȚII ȘI AL ACESTEI DECIZII?

 Potrivit Convenției de la Geneva privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe

distanțe lungi, părțile (și anume țările care au ratificat-o) își asumă angajamentul de a
colabora pentru a limita, a preveni treptat și a reduce propriile emisii de poluanți
atmosferici în scopul combaterii poluării transfrontaliere rezultante.

 Consiliul încheie convenția în numele UE. Toate statele membre sunt, de asemenea,

părți la convenție.

ASPECTE-CHEIE

Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi este definită ca fiind eliberarea, directă sau
indirectă din cauza activității umane, a substanțelor în aer, care au efecte adverse asupra sănătății
umane sau a mediului din altă țară și pentru care nu se pot distinge contribuțiile surselor sau ale
grupurilor de surse individuale de emisii.

În total, următorele 8 protocoale separate au fost elaborate conform acestei convenții.

 Protocolul din 1984 cu privire la finanţarea pe termen lung a programului de cooperare

pentru supravegherea și evaluarea transportului pe termen lung al poluanţilor atmosferici
în Europa (Protocolul EMEP): un instrument pentru partajarea internațională a costurilor
unui program de supraveghere care constituie fundamentul revizuirii și evaluării poluării
aerului european având în vedere acordurile privind reducerea emisiilor.
 Protocolul din 1985 cu privire la reducerea emisiilor de sulf sau a fluxurilor
transfrontaliere ale acestora (Protocolul de la Helsinki) cu cel puțin 30% comparativ cu
nivelurile din 1980.

 Protocolul din 1988 privind reducerea emisiilor de oxizi de azot (NOx) sau a fluxului lor
transfrontalier (Protocolul de la Sofia): un prim pas necesită înghețarea emisiilor de
NOx sau a fluxului lor transfrontalier la nivelurile din 1987; un al doilea pas necesită
aplicarea unei abordări bazate pe efecte pentru a reduce în continuare emisiile de
compuși de azot, inclusiv amoniac (NH3) și de compuși organici volatili (COV), având
în vedere contribuția lor la poluarea fotochimică, acidificare și eutrofizare și efectele lor
asupra sănătății umane, mediului și materialelor, prin abordarea tuturor surselor
semnificative de emisii.

 Protocolul din 1991 privind reducerea emisiilor de COV sau al fluxului lor

transfrontalier: acești compuși sunt responsabili pentru formarea ozonului la sol și
părțile trebuie să opteze pentru unul din trei obiective de reducere a emisiilor, care
urmează să fie atinse până în 1999:

 o reducere cu 30% a COV-urilor, folosind un an între 1984 și 1990 ca

bază;

 o reducere cu 30% a emisiilor de COV în zona de gestionare a ozonului

troposferic specificată în anexa I la protocol și asigurarea faptului că
emisiile naționale totale nu depășesc nivelurile din 1988; sau

 în cazul în care emisiile din 1988 nu depășeau anumite niveluri specificate,

părțile pot opta pentru o stabilizare la acel nivel de emisie.

 Protocolul din 1994 privind reducerea ulterioară a emisiilor de sulf (Protocolul de la

Oslo): acest protocol se bazează pe Protocolul de la Helsinki din 1985 și stabilește
plafoane de emisie până în 2010 și ulterior. Părților li se cere să ia cele mai eficiente
măsuri pentru reducerea emisiilor de sulf, inclusiv:

 creșterea eficienței energetice;

 utilizarea energiei regenerabile;

 reducerea conținutului de sulf din combustibili; și

 aplicarea celor mai bune tehnologii de control disponibile (BAT).

Protocolul încurajează, de asemenea, aplicarea instrumentelor economice
pentru adoptarea unor abordări rentabile pentru reducerea emisiilor de sulf.

 Protocolul din 1998 privind metalele grele (Protocolul de la Aarhus): vizează trei

metale: cadmiu, plumb și mercur. Părțile vor trebui să-și reducă emisiile pentru acestea,
sub nivelurile lor în 1990 (sau un an alternativ între 1985 și 1995). Protocolul urmărește
să reducă emisiile din surse industriale, procese de ardere și din incinerarea deșeurilor.
Acesta stabilește valori limită stricte pentru emisiile din surse staționare și sugerează
BAT pentru aceste surse, cum ar fi filtre speciale sau instalații de epurare pentru surse
de combustie sau procese fără mercur. Protocolul impune părților să elimine treptat
benzina cu plumb. De asemenea, acesta introduce măsuri de reducere a emisiilor de
metale grele de la alte produse, cum ar fi mercurul în baterii, și propune introducerea
unor măsuri de gestionare pentru alte produse care conțin mercur, precum componente
electrice, dispozitive de măsurare, lămpi fluorescente, amalgam dentar, pesticide și
vopsea.
  Protocolul din 1998 privind poluanții organici persistenți, al căror obiectiv final este
eliminarea oricăror deversări, emisii și pierderi a acestor poluanți. Protocolul interzice
producția și utilizarea unor produse în mod direct, în timp ce altele au fost programate
pentru eliminare într-o etapă ulterioară. precum și pentru ELV provenit din incinerarea
deșeurilor. Pentru a facilita ratificarea protocolului de către țările cu economii în
tranziție, părțile au introdus flexibilitate pentru aceste țări în ceea ce privește termenele
pentru aplicarea ELV-urilor și BAT-urilor.

 Protocolul din 1999 privind reducerea gradului de acidifiere, eutrofizare și a nivelului de

ozon troposferic (Protocolul de la Göteborg): stabilește plafoane naționale de emisie
pentru 2010 până în 2020 pentru patru poluanți: dioxid de sulf (SO 2), NOx, COV și NH3.
De asemenea, acesta stabilește valori limită strânse pentru surse de emisii specifice (de
exemplu, instalații de ardere, producția de electricitate, curățătorie chimică, mașini și
camioane) și necesită utilizarea BAT pentru a menține emisiile scăzute. Emisiile de
COV de la produse precum vopsele sau aerosoli trebuie, de asemenea, să fie reduse, iar
fermierii sunt obligați să ia măsuri specifice pentru a reduce emisiile de NH 3.

 2. Convenția pentru protecția stratului de ozon (Vienna, 22

martie 1985)

CARE ESTE ROLUL ACESTEI CONVENȚII ȘI AL ACESTEI DECIZII?

 Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon stabilește principiile pentru

protejarea stratului de ozon*, în urma avertismentelor științifice conform cărora epuizarea
acestuia reprezenta un pericol pentru sănătatea umană și pentru mediu.

 Aceasta este o convenție-cadru care vizează în principal promovarea cooperării internaționale

prin schimbul de informații despre impactul activității umane asupra stratului de ozon. Nu este
necesar ca părțile* să ia măsuri specifice. Acestea vor fi specificate ulterior sub
forma Protocolului de la Montreal la Convenția de la Viena.

 Convenția de la Viena a fost prima convenție de acest fel care a fost semnată de fiecare țară
implicată, aplicându-se în 1988 și ajungând la ratificare universală în 2009.

 Decizia 88/540/CEE dă aprobarea legală a UE Convenției de la Viena pentru protecția stratului

de ozon și Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon.

ASPECTE-CHEIE

Ca obligație generală, părțile trebuie să ia măsurile adecvate pentru a proteja sănătatea umană și mediul
împotriva efectelor adverse care rezultă sau pot rezulta din activități umane care modifică sau pot modifica
stratul de ozon. În special, pe baza considerațiilor științifice și tehnice relevante, părțile trebuie:

 să adopte măsuri legislative sau administrative adecvate;

 să coopereze:

 cu privire la observațiile sistematice, cercetarea și schimbul de informații pentru a

înțelege mai bine problemele implicate;

 în formularea de măsuri, proceduri, standarde și armonizarea politicilor adecvate;

  cu organisme internaționale competente pentru a implementa eficient Convenția și
protocoalele sale.

3.Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de

apă transfrontiere și a lacurilor internaționale (Helsinki,
17 martie 1992)

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII ȘI AL ACESTEI CONVENȚII?

Prin Decizia 95/308/CE, Comunitatea Europeană (în prezent UE) se alătură Convenției privind
protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere* și a lacurilor internaționale (Comisia
Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite – Convenția CEE-ONU privind apa).
Aceasta este cunoscută drept Convenția de la Helsinki, întrucât a fost încheiată acolo în 1992.

ASPECTE-CHEIE

 Convenția stabilește un cadru juridic pentru cooperările bilaterale sau multilaterale

întreprinse pentru:
 prevenirea și controlul poluării cursurilor de apă transfrontaliere;
 asigurarea utilizării rezonabile și imparțiale a cursurilor de apă transfrontaliere.
 Părțile trebuie să adopte toate măsurile adecvate privind cursurile de apă
transfrontaliere pentru:
 a preveni, controla și reduce poluarea reală sau potențială;
 a asigura gestionarea resurselor de apă într-un mod fiabil din punct de vedere
ecologic, conservarea resurselor și protejarea mediului, inclusiv refacerea
ecosistemelor, unde este necesar;
 a asigura utilizarea rezonabilă și imparțială a resurselor.
 Părțile au următoarele obligații:
 să aplice principiul precauției, adică acțiunile nu trebuie amânate pentru că cercetările
științifice încă nu au dovedit legătura cauzală dintre anumite substanțe și poluarea;
 să aplice principiul „poluatorul plătește”, adică partea responsabilă de cauzarea
poluării suportă costurile măsurilor de prevenire, control și reducere a poluării;
 să gospodărească resursele de apă în așa fel încât nevoile generației viitoare să fie
satisfăcute;
 să dezvolte programe pentru monitorizarea cursurilor de apă transfrontaliere;
 să coopereze pe bază de reciprocitate, în special în ceea ce privește schimbul de
informații și cercetări pentru a elabora tehnici eficiente de prevenire, control și
reducere a poluării transfrontaliere;
 să susțină eforturile internaționale destinate elaborării de norme, criterii și proceduri
privind răspunderea pentru orice poluări.

4.Convenția privind cooperarea pentru protecția și

utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 29 iunie 1994)

(1) Părțile contractante vor depune eforturi pentru realizarea scopurilor unei gospodăriri durabile și echitabile a
apelor, inclusiv pentru conservarea, îmbunătățirea și utilizarea rațională a apelor de suprafață și a celor subterane
din bazinul hidrografic, în măsura în care acestea sunt posibile. De asemenea, părțile contractante vor depune
toate eforturile pentru controlul pericolelor provocate de accidente cu substanțe periculoase pentru apă, inundații
și îngheț pe fluviul Dunărea. În plus, ele vor încerca să contribuie la reducerea încărcărilor poluante ale Mării
Negre din surse situate în bazinul hidrografic.
(2) În conformitate cu prevederile acestei convenții, părțile contractante vor coopera în probleme fundamentale
de gospodărire a apelor și vor lua toate măsurile legale, administrative și tehnice adecvate pentru a menține cel
puțin și a îmbunătăți starea actuală a mediului înconjurător și condițiile de calitate a apei fluviului Dunărea și a
apelor din bazinul său hidrografic, pentru a preveni și reduce, pe cât posibil, impacturile și schimbările
nefavorabile ce apar sau pot fi cauzate.
(3) În acest scop, părțile contractante, luând în considerare urgența măsurilor de reducere a poluării și
necesitatea utilizării raționale, durabile a apei, vor stabili prioritățile adecvate și vor întări, armoniza și coordona
măsurile adoptate și cele planificate a fi luate la nivel național și internațional în întreg bazinul Dunării, având ca
obiectiv dezvoltarea durabilă și protecția mediului fluviului Dunărea. În mod special, acest obiectiv vizează
asigurarea unei utilizări durabile a resurselor de apă pentru alimentare cu apă potabilă, industrială și pentru
irigații, precum și pentru conservarea și reconstrucția ecosistemelor, răspunzând, de asemenea, și altor cerințe
din domeniul sănătății publice.
(4) Principiul poluatorul plătește și principiul precauției constituie baza tuturor măsurilor pentru protecția
fluviului Dunărea și a apelor din bazinul său hidrografic.
(5) Cooperarea în domeniul gospodăririi apei se va orienta spre o gospodărire durabilă a apelor, pornind de la
criteriile unei dezvoltări stabile și ecologice adecvate, care vizează în același timp:
- menținerea calității generale a vieții;
- menținerea accesului continuu la resursele naturale;
- evitarea pagubelor ecologice de durată și asigurarea protecției ecosistemelor;
- aplicarea unei abordări preventive.
(6) Nu este admis ca aplicarea prevederilor acestei convenții să cauzeze vreo creștere semnificativă, directă sau
indirectă, a impacturilor asupra mediului riveran.
(7) Fiecare parte contractantă are dreptul să adopte și să aplice măsuri mai ferme decât cele care rezultă din
prevederile prezentei convenții.

Concluzie!

In lucrarea practica nr.5 am descries conventiile in domeniul aerului atmosferic, resurselor acvatice si
solului la care a abordat RM.