Botanica partea I.

Anatomia si morfologia plantelor

Sistematica si filogenia plantelor
inferioare

(curs 30 ore)
TEMA 1: Ţesuturile vegetale

1.1 Noţiune de ţesut vegetal, definiţia.

1.2 Clasificarea ţesuturilor vegetale.
1.3 Funcţiile ţesuturilor vegetale.
1.4 Structura ţesutirilor vegetale.
1.5 Localizarea ţesuturilor vegetale.
1.1 Noţiune de ţesut vegetal, definiţia.

Noţiunea de ţesut vegetal a apărut încă în sec.17 în lucrările primilor botanişti-

anatomişti.Malpighi şi Gru în această perioadă au descris cele mai importante
ţesuturi şi au întrodus noţiunea de parenchim şi prozenchim. Ulterior savanţii
botanişti au pus la baza clasificării ţesuturilor vegetale cele mai importante
particularităţi ale lor – funcţiile şi originea. Definiţia contemporană a ţesuturilor:
Ţesuturi se numesc complexele stabile de celule asemănătoare după origine,
structură şi adaptate la îndeplinirea unei sau a mai multor funcţii. Ţesuturile
sunt caracteristice doar plantelor superioare şi au apărut în rezultatul evoluţiei lumii
vegetale prin complicarea, diversificare şi specializarea celulelor. Astfel la cel mai
evoluat grup de alge – algele brune se întîlnesc cca 10 tipuri de celule, la muşchi –
20, la pteridofite cca 40, iar la pantele angiosperme – cca 80 tipuri de celule.
1.2 Clasificarea ţesuturilor vegetale.

La clasificarea ţ.v. este comod de utilizat următoare schemă:

1.Ţesuturile formative (meristemele): a)terminale, b) laterale (primare –procambiul,
periciclul, secundare – cambiul, felogenul), c) intercalare, d) traumatice.
2. Ţesuturile fundamentale: parenchim de depozitare, parenchm asimilator, aerenchimul,
ţesut acvifer.
3.Ţesuturile protectoare: primare (epiderma), secundare (periderma),terţiare (ritidomul).
4. Ţesuturile conducătoare: a) xilemul, b) floiemul
5.Ţesuturile mecanice: a) colenchimul (ţesut mecanic viu), b) scllerenchimul (ţesut
mecanic mort),fibrele, sclereidele.
6.Ţesuturile excretoare: a) externe – trihomii secretori,glandele saline, hidatodele,
emergenţe (peri, glande digestive),hidatodele. b) interne – cavităţi secretoare, canale
secretoare, laticiferele.
Ţesuturile vegetale

1.3 Funcţiile ţesuturilor vegetale.

1.4 Structura ţesutirilor vegetale.
1.5 Localizarea ţesuturilor vegetale.
Ţesutul formativ
Localizarea meristemelor în corpul
plantei.
Ţesutul fundamental

a) Parenchim de depozitare
b) Parenchim asimilator
c) Aerenchim
d) Ţesut acvifer
Ţesuturile protectoare

a) Primare – epiderma
b) Secundare – periderma
c) Terţiare - ritidomul
Ţesuturile protectoare primare
Secţiune prin epiderma frunzei de
stân
Ţesuturile protectoare terţiare
- ritidomul
Ţesuturile conducătoare:
xilemul, floiemul
Floiemul
Ţesuturile mecanice: sclerenchimul,
colenchimul, fibrele, idioblastele
Ţesut mecanic - colenchim
Sclereidă
Ţesuturile excretoare externe -
nectarine
Ţesuturile excretoare interne – canale
rezinifere, laticiferele.
TEMA 2: Organele plantelor
spermatofite. Rădăcina.

 2.1Funcţiile rădăcinii,structura morfologică, originea.

 2.2 Structura anatomică a rădăcinii.
 2.2.1 structura anatomică primară a rădăcinii.
 2.2.2 structura anatomică secundară a rădăcinii.
 2.3 Semnificaţia rădăcinii.
 Metamorfozele rădăcinii.
2.1 Funcţiile rădăcinii, structura
morfologică,originea

 Funcţiile rădăcinii: a) principale – de fixare, de absorbţie, b)

secundare – de depozitare, înmulţire vegetativă, sinteză, stabilirea
relaţiilor simbiontice etc.
 Structura morfologică: Rădăcina reprezintă organul subteran al
plantei, posedă geotropism pozitiv, asigură nutriţia minerală a
plantelor. Conform modului de formare rădăcinile se clasifică în
3 categorii: principale – se formează din rădăciniţa embrionară,
laterale – se formează din rădăcina principală, adventive- se
formează pe tulpini, muguri, frunze.
 Totalitatea rădăcinilor formează sistemul radicular.Conform
structurii sistemele radiculare se clasifică în 3 tipuri: Allorizic,
homorizic, mixt.
Tipurile sistemelor radiculare.

 1. Sistemul radicular allorizic (pivotant)este format din rădăcina

principală şi rădăcini laterale. Acest tip de sistem raddicular este
caracteristic plantelor din clasa Magnoliopsida (dicotiledonate).
 2. Sistemul radicular homorizic este format din rădăcini
adventive care este caracteristi plantelor din clasa Liliopsida
(monocotiledonate). Plantele superioare posedă 2 tipuri de
homorizie: primară –la plantele superioare sporofite, la care nu se
formează rădăcina principală, secundară –la plantele spermatofite,
rădăcina principală se formează dar are o dezvoltare limitată, odată
cu stoparea dezvoltării rădăcinii principale, sistemul radicular al
acesto plante se formează din rădăcinile adventive.
Tipurile sistemelor radiculare

 3.Sistemul radicular mixt – este format din rădăcina principală,

rădăcini laterale şi adventive. Acest tip de sistem radicular se
întîlneşte la unele specii de plante erbacee şi lemnoase din
clasa Magnoliopsida
Tipurile sistemelor radiculare
2.2 Structura anatomică a rădăcinii

 2.2.1 Structura anatomică primară a rădăcinii. Structura

conului de creştere a rădăcinii.
 2.2.2Structura anatomică secundară a rădăcinii.
Structura conului de creştere a
rădăcinii
Structura anatomică a rădăcinii
2.3 Semnificaţia rădăcinii

 Rădăcinile plantelor sunt utilizate în diferite domenii pentru

satisfacerea diferitor necesităţi ale omului: rădăcinile multor
specii de plante sunt utilizate în alimentaţie (rădăcinile de
morcov, sfeclă, ţelină, pătrunjel etc.). În farmaceutică pentru
extragerea principiilor active din rădăcinilede valeriană,
crînceş, panax (jeni-şeni) etc. Rădăcinile multgor specii de
plante joacă un rol important în stoparea alunecărilor de teren.
Rădăcinile plantelor din familia Fabaceae conţin nodozităţi cu
bacterii azotfixsatoare, care contribue la îmbogăţirea solului cu
azot.
2.4Metamorfozele rădăcinii

 Rizocarpii
 Rădăcini tuberizate
 Rădăcini contractile
 Rădăcini proptitoare
 Rădăcini de sprijin
 Pneumatofori
Rizocarpii
Rădăcini tuberizate
Rădăcini contractile
Rădăcini proptitoare la specia Ficus
religiosa
Rădăcini de sprijin la specia
Rhizophora conjugata
RĂDĂCINI METAMORFOZATE -
PNEUMATOFORI
TEMA 3: ORGANELE PLANTELOR
SPERMATOFITE. TULPINA.

 3.1. ORIGINEA TULPINII.

 3.2. FUNCŢIILE TULPINII.
 3.3. STRUCTURA MORF1OLOGICĂ A TULPINII, MUGURI.I
 3.4. DEZVOLTAREA MUGURELUI, CREŞTEREA TULPINII ÎN LUNGIME,
RAMIFICAREA, TIPURILE RAMIFICĂRII TULPINII.
 3.5. STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINII. STELUL, EVOLUŢIA
STELULUI.
 3.6. IMPORTANŢA TULPINII.
 3.7. METAMPORFOZELE TULPINII.
3.1. ORIGINEA TULPINII

 Tulpina ca şi rădăcina este unul din organelle principale ale plantei şI se dezvoltă
din meristemul apical, are o structură mult mai complicată şi de la primele etape
ale formării se împarte în părţi specializate.Ea constî din ax de obicei de formă
cilindrică şi frunze – organe laterale plate amplasate pe ax.
 Tulpina a apărut la cele mai primitive plante superioare de uscat – riniofite.
Corpul acestor plante era format din axe plate, verzi, ramificate dihotomic,
capetele apicale ale cărora se numeau telomuri, iar părţile axelor amplasate între
punctele ramificărilor – mezome. Aceste tulpini primitive aveau creştere apicală
şi se ramificau dihotomic.
3.2. FUNCŢIILE TULPINII

 Funcţii principale: a)de transport, b)de suport.

 Funcţii secundare: a) de depozitare, b) de înmulţire, c) de
sinteză, d) de apărare.
3.3. STRUCTURA MORFOLOGICĂ A TULPINII,
MUGURII, STRUCTURA, CLASIFICAREA.
Tipurile de amplasare a mugurilor
Structura conului de creştere a
tulpinii
3.4. DEZVOLTAREA MUGURELUI, CREŞTEREA
TULPINII ÎN LUNGIME, RAMIFICAREA, TIPURILE
RAMIFICĂRII TULPINII.
3.5. STRUCTURA ANATOMICĂ A
TULPINII (ilia-tip) – eustelă.
Structura anatomică a tulpinii
(Helianthus - tip) – eustelă.
Structura anatomică a tulpinii
(Aristolochia -tip) – eustelă.
Structura anatomică a tulpinii la
porumb (Zea mays )-atactostela
Schema evoluţiei stelului
3.6. IMPORTANŢA TULPINII.

 Tulpina are o mare semnificaţie biologică şi economică. Pe

lîngă funcţiile principale şi secundare menţionate anterior,
tulpinile speciilor de plante în fitocenozele naturale datorită
creşterii pînă la o anumită înălţime, determină etajarea aeriană.
Tulpinile plantelor lemnoase tropicale servesc substrat de
fixare a speciilor de plante epifite.
 Omul utilizează tulpinile plantelor în diferite
scopuri:alimentar, în calitate de materie primă şi în construcţii,
în farmaceutică, arta decorativă etc.
3.7. METAMORFOZELE TULPINII
– rizomi: la stîngenel (Iris
germanica)
Rizomi – la pecetea lui Solomon
(Polygonatum latifolium)
Rizomi la pir (Elytrigia repens)
Tuberculi la cartof (Solanum
tuberosum)
Bulb la ceapă (Allium cepa)
Stoloni – la căpşuni (Fragaria vesca)
Filocladii la ghimpe-pădureţ (Ruscus
aculeatus)
Cladodii la opunţie (Opuntia
monacantha)
Spini la păducel (Crataegus
monogina)
4. Organele plantelor spermatofite.
Frunza.

 4.1. Funcţiile frunzei.

 4.2. Strctura morfologică a frunzei. Amplasarea frunzelor pe
tulpină.
 4.3. Clasificarea frunzelor conform diferitor criterii
 4.4. Structura anatomică a frunzei.
 4.5. Semnificaţia frunzelor.
 4.6. Metamorfozele frunzei.
4.1. Funcţiile frunzei.

 Funcţiile principale ale frunzei:

 a) fotosinteza
 b) transpiraţia
 Funcţiile secundare ale frunzei:
 a) protecţie
 b) înmulţire
 c) suport
 d) depozitare
4.2. Structura morfologică a frunzei. Amplasarea
frunzelor pe tulpină

 Frunza constă din 2 părţi: peţiol, limb (frunze peţiolate). Frunzele care
se fixsează de tulpină cu baza limbului se numesc sesile. Limbul foliar
al frunzelor bifaciale are două părţi: partea superioară a frunzei numită
internă (adaxilară), partea inferioară numită externă (abaxilară).
 Locul fixării frunzei pe tulpină se numeşte nod. Distanţa dintre 2
noduri consecutve se numeşte internod. Fixarea frunzelor pe tulpină:
 Alternă
 Opusă
 Verticilată
 Biseriată
Structura morfologică a frunzei
Aranjarea frunzelor pe tulpină
4.3. Clasificarea frunzelor conform
diferitor criterii.(forma limbului)
Clasificarea frunzelor după marginea
limbului
Clasificarea frunzelor conform
gradului de incizii în lamină.
Nervaţiunea frunzei
Frunze compuse
4.4. Structura anatomică a frunzei de
Camelie
Structura anatomică a frunzei de pin
– Pinus silvestris.
Structura anatomică a frunzei de
nufăr - Nymphaea alba.
4.5. Semnificaţia frunzei

 Frunza plantelor este organul cu cea mai mare plasticitate în

raport cu factorii mediului. Deaceia ea poate fi utilizată în
bioindicaţie.
 La multe specii de plante medicinale, principiile active se
acumulează în frunze (pătlagină, pelin, minta etc).
 La unele specii de legume în alimentaţia omului sunt utilizate
frunzele (ceapă,varză, pătrunjel, salată,mărar, ţelină, măcriş
etc.)
4.6. Metamorfozele frunzei. Frunză-
capcană la Nepenthes
Spini la cactus, dracilă, cîrcei, stipele
la mazăre.
Bractee la Spatifillum
Solzii mugurilor de castan
Tema 5. Organele generative ale
plantelor magnoliofite. Floarea

 5.1. Funcţiile florii. Originea florii.

 5.2. Structura florii.
 5.3. Clasificarea florii conform diferitor criterii: structura
periantului, simetrie, aranjarea părţilor florii, sex, poziţia
ovarului.
 5.4. Structura staminei, microsporogeneza.
 5.5. Structura pistilului, macrosporogeneza.
 5.6. Polenizarea, adaptările la polenizare cu ajutorul diferitor
factori. Fecundarea dublă.
5.1. Funcţiile florii. Originea florii.

 Funcţia principală a organuluui floarea este de înmulţire. Spre

deosebire de înmulţirea vegetativă a plantelor magnoliofite,
unde plantele noi formate moştenesc doar caracterele materne,
floarea asigură participarea la înmulţire a caracterelor materne
şi paterne.
 Una din cele mai cunoscute teorii ale originii florii este teoria
pseudantă elaborată de Vettştein, care în prezent are doar o
însemnătate istorică. Teoria strobilară elaborată de Arber şi
Parkin demonstrează că floare are origine strobilară şi primele
plante cu flori au fost Benetitele străvechi.
5.2. Structura florii.

 1. Peduncul
 2. Receptacul
 3. Periantul, format di sepale (caliciul) şi petale (corola).
 Androceul – totalitatea staminelor.
 Gineceul –totalitatea pistilelor.
5.3. Clasificarea florii conform
diferitor criterii.

 Structura periantului:
 Homoclamidic
 Heteroclamidic
 Haploclamidic
 Apoclamidic
 Simetrie:
 Actinomorfe
 Zigomorfe
 Bisimetrice
 Asimetrice
Floare cu periant homoclamidic la
nufăr.
Floare cu periant heteroclamidic la
măceş.
Floare cu periant haploclamidic la
măceş.
Floare cu periant apoclamidic la
salcie.
Floare actinomorfă
Floare actinomorfă la măceş.
Floare zigomorfă
Floare zigomorfă la panseluţa
Floare bisimetrică la ridichioară
Floare asimetrică la Canna indica
5.3. Clasificarea florii conform
diferitor criterii.

 Aranjarea părţilor florii.

 Aciclice
 Spirociclice
 Ciclice
 Sexul florii.
 Bisexuate
 Unisexuate – femenine
 Unisexuate - masculine
5.3 Clasificarea florii conform
diferitor criterii.

 Poziţia ovarului.
 Ovar superior - floare hipogină
 Ovar inferior – floare epigină
 Ovar semiinferior – floare perigină
Floare hipogină – A, perigină-Б,
epigină-В.
5.4. Structura staminei.
Microsporogeneza.

 Componentele staminei: filament, conectiv, antere.

 Structura internă a staminei: epidermă, strat fibros,tapetu,
lojele antere, parenchmul conectivului, fascicul conducător.
Structura morfologică a staminei
Structura anatomică a staminei.
Microsporogeneza,
microgametogeneza.
Structura ovulului
macrosporogeneza
Fecundarea dublă.
Semnificaţia florilor.

 Utilizarea florilor în scop decorativ.

 Utilizarea florilor în farmaceutică
 Florile ca sursă nutritivă pentru insecte
Tema 6. inflorescenţele. Clasificarea,
structura.

 6.1. Definiţia
 6.2. Esenţa biologică
 6.3. Clasificarea: A) Inflorescenţe Nedeterminate,
B) Inflorescenţe Determinate.
Inflorescenţe nedeterminate
Inflorescenţe determinate
Tema 7. Fructul. Originea, funcţiile, structura, clasificarea,
răspîndirea fructelor, adaptările pentru răspîndire.

 7.1. Originea fructului.

 7.2. Funcţiile fructului.
 7.3. Structura fructului.
 7.4. Clasificarea fructelor.
 7.5. Răspîndirea fructelor, adaptările pentru răspîndire.
 7.6. Semnificaţia fructelor.
7.1. Originea fructului.

 Fructul este organ generativ caracteristic doar plantelor

magnoliofite, deaceia denumirea clasică a plantelor cu flori –
Angiospermae ( angios –acoperit, spermae - seminţa), provine
de la trăsătura de bază a acestui grup de plante, care au
seminţele acoperite de fruct. Fructul se formează din ovar. La
florile cu ovar inferior la formarea fructului participă şi
receptacolul florii, iar uneori parţial şi inflorescenţa. Fructul se
formează în rezultatul schmbărilor, care se petrec în floare
după fecundare.
7.2. Funcţiile fructului.

 Protecţia seminţelor de factorii nefavorabili ai mediului.

 Răspîndirea seminţelor.
7.3. Structura fructului.

 Structura fructului în general păstrează trăsăturile acelor părţi

ale florii din care el se formează, dar structurile primare la
maturizarea fructelor deseori se modifică esenţial. Din această
cauză în structura fructului, paralel cu particularităţile
gineceului şi a altor părţi ale florii, se evidenţiază
particularităţile fructului însuşi, ce deosebesc radical fructul de
părţile corespunzătoare ale florii. Diversitatea fructelor este
determinată de trei grupuri de caractere; 1) Structura
pericarpului, 2) modul de dehiscenţă, 3) Particularităţile
răspîndirii.
7.4. Clasificarea fructelor.

 !. Consistenţa pericarpului (fructe uscate, fructe cărnoase).

 Conform modului de deschdere (dehiscente, indehiscente).
 Numărul de seminţe din fruct (monosperme, polisperme).
 Poziţia ovarului (fructe inferioare, fructe superioare).
 Tipul gineceului din care se dezvoltă fructul (apocarpice,
sincarpice, paracarpice, lizicarpice)
7.4. Structura ovarului
7.4. Fructe apocarpice
7.4. Fruct apocarpic - drupă
7.4. Fruct apocarpic – păstaie.
7.4. Fruct apocarpic – nuculă.
7.4. Fruct apocarpic – foliculă.
7.4. Fruct apocarpic – polifoliculă.
7.4. Fruct sincarpic – silicvă.
7.4. Fruct sincarpic – siliculă.
Fruct sincarpic – bacă sincarpică.
Fruct sincarpic – capsulă sincarpică
Fruct sincarpic - bisamară
Fruct sincarpic - hisperidă
Fruct paracarpic – peponidă.
Fruct paracarpic – achenă.
Fruct apocarpic – achenă cu papus
Fruct apocarpic – cariopsă.
Fructe lizicarpice – capsulă
lizicarpică.
Fructe false. Cinapodiu
Fruct fals – pom.
Phisalis alkekengi – fruct bacă
acoperit de fruct fals.
Fructescenţe. Saroză la Maclura.
Fructescenţă –saroză la Morus nigra.
7.5. Răspîndirea fructelor.

 - Cu ajutorul vîntului – anemohorie.

 - Cu ajutorul animalelor – zoohorie.
 - Cu ajutorul păsărilor – ornitohorie.
 - Cu ajutorul apei – hidrohorie.
 - Cu ajutorul furnicilor – murmicohorie.
 - Cu ajutorul omului – antropohorie.
7.6. Semnificaţia fructelor.

 Hrană pentru animale.

 Hrană pentru om.
 Materie primă.
 Sursă de principii active în farmaceutică.
 Arta decorativă.
Tema 8. Seminţa. Înmulţirea
plantelor.
 8.1 Structura seminţei plantelor dicotiledonate
(Magnoliopsida).
 8.2 Structura seminţei plantelor monocotiledonate (Liliopsida).
 8.3 Înmulţirea plantelor prin spori. Procesul sexuat şi
alternanţa generaţiilor.
 8.4 Înmulţirea prin seminţe.
 8.5 Înmulţirea vegetativă.
8.1Structura seminţei plantelor
dicotiledonate -Magnoliopsida

 Seminţa dicotiledonatelor cu endosperm.

 Seminţa dicotiledonatelor fără endosperm.
 Seminţa dicotiledonatelor cu perisperm.
 Seminţa monocotiledonatelor cu endosperm.
 Seminţa monocotiledonatelor fără endosperm.
Seminţele dicotiledonatelor cu
endosperm.Ricinus communis
Seminţele dicotiledonatelor fără
endosperm.
Seminţele dicotiledonatelor cu
perisperm la Nymphaea.
Seminţele monocotiledonatelor cu
endosperm
Seminţele monocotiledonatelor fără
endosperm
Înmulţirea plantelor prin spori.
Înmulţirea plantelor prin spori.Ciclul
de dezvoltare la Salvinia natans
8.4 Înmulţirea prin seminţe.
Seminţe germinate de grâu
(Triticum).
Seminţe germinate de porumb (Zea
mays).
8.5 Înmulţirea vegetativă

 Înmulţirea prin muguri de propagare la Byophyllum.

Înmulţirea vegetativă prin drajoni şi
marcotaj la Syringa vulgaris
Înmulţirea vegetativă prin butaşi
Înmulţirea vegetativă prin
stoloni,rizomi,bulbi,tuberculi.
Altoirea.