Curs 4

Obiective curs:
 Definiția țesuturilor vegetale;
 Clasificarea țesuturilor şi rolul acestora în viața plantelor.

II. HISTOLOGIA VEGETALĂ

Histologia se ocupă cu studiul țesuturilor la plante.

Țesuturile vegetale sunt grupări de celule, care au aceeaşi formă, structură şi îndeplinesc
aceleaşi funcții. Ele se întâlnesc la plantele pluricelulare şi sunt mai variate şi mai perfecte cu cât
planta este mai evoluată.
Țesuturile se împart în mai multe categorii: după forma celulelor, după origine, după gradul
de diferențiere a celulelor şi după rolul lor în plantă.
După forma celulelor: parenchimatice şi prozenchimatice.
Țesuturile parenchimatice sunt formate din celule izodiametrice, cu pereții celulari subțiri
şi cu spații intercelulare, de exemplu, parenchimul cortical al rădăcinii.
Țesuturile prozenchimatice sunt formate din celule alungite, cu pereții celulari îngroşați,
lignificați, fără spații intercelulare, cum ar fi sclerenchimul fibros.
După origine: primare (epiderma) şi secundare (suberul).
După gradul de diferențiere a celulelor: meristematice (de diviziune) şi țesuturi definitive
(formate din celule a căror formă şi structură depind de funcția la care s-au adaptat).
După rolul țesuturilor în plantă: țesuturi meristematice, țesuturi de apǎrare, țesuturi
fundamentale, țesuturi conducǎtoare, țesuturi mecanice, țesuturi secretoare ș i țesuturi senzitive.

1.ȚESUTURI MERISTEMATICE (FORMATIVE)

Tesuturile meristematice sunt cele mai tinere țesuturi din corpul plantelor. Ele se mai
numesc şi țesuturi de diviziune sau formative, pentru că celulele lor se divid continuu. Din ele se
formează toate celelalte țesuturi definitive ale plantei. Aceste țesuturi sunt formate din celule mici,
cu pereții celulari subțiri, fără spații intercelulare, cu citoplasmă densă, bogată în ribozomi, cu
nuclu mare dispus central. Rolul principal al acestor celule este acela de a se divide, de a forma
noi celule.
După origine, la rândul lor, ţesuturile meristematice sunt:
- meristeme primordiale, situate în zonele de creştere, cu mare capacitate de diviziune, care
generează doar celule meristematice;
- meristeme primare, care se divid preferenţial, generând celule meristematice şi celule care
participă la formarea celorlalte ţesuturi;

1
 - meristeme secundare, formate din celule ale unor ţesuturi definitive care îşi recapătă
capacitatea de a se divide şi care asigură regenerarea unor organe sau determină
diferenţierea structurii secundare la rădăcini şi tulpini (cambiul şi felogenul).
Cambiul şi felogenul sunt prezente la plantele din clasa dicotiledonate, în special la cele
lemnoase (fig.13).

Cambiul, numit şi zonǎ generatoare libero-lemnoasǎ, se formează intrafascicular (între

fasciculele conducătoare), fiind format dintr-un singur rând de celule inițiale, cu derivate pe
partea externă şi internă, care generează la exterior țesut liberian secundar, iar la interior lemn
secundar, pe care le intercalează între țesuturile primare, determinând creşterea în grosime.
Felogenul, numit şi zonǎ generatoare subero-felodermicǎ, se formează la periferia tulpinii sau
rădăcinii, fiind format dintr-un singur rând de celule, care dau naştere spre exterior la suber
secundar, iar spre interior la felodermă sau scoarță secundară.
Tesuturile generate de meristemele secundare contribuie la formarea structurilor secundare ale
rădăcinii şi tulpinii.
După poziţia pe care o au în plantă, se diferenţiază:
- meristeme apicale, dispuse la vârful rădăcinilor şi tulpinilor şi care favorizează creşterea în
lungime;
- meristeme intercalare, prezente în tulpinile gramineelor, la nivelul internodurilor şi care
determină alungirea acestora;
- meristeme laterale, prezente la rădăcini şi tulpini şi care determină îngroşarea acestora

2
 Meristem apical în vârful rădăcinii

2. ȚESUTURI DEFINITIVE
2.1.ȚESUTURI DE APĂRARE
Tesuturile de apărare sunt situate la exteriorul organelor plantelor şi au rolul de a proteja
plantele de variațiile dăunătoare ale factorilor de mediu.
Se găsesc la exteriorul organelor, protejând structurile interne. Sunt reprezentate de:
epidermă, rizodermă, exodermă, scufie, suber.
Epiderma este reprezentată printr-un strat de celule unite între ele, fără spaţii, cu pereţii
externi îngroşaţi şi se dispune la exteriorul organelor: tulpini, frunze, elemente florale, fructe şi
seminţe. La nivelul epidermei se găsesc formaţiuni epidermice: stomate (asigură schimbul
controlat de gaze plantă-mediu), peri (protectori, secretori, cu rol de agăţare), papile (cu rol
secretor), emergenţe (cu rol de apărare).

Rizoderma (epiderma rădăcinii) este situată la exteriorul acesteia şi are rol protector şi de
absorbţie.
Exoderma este zona externă a scoarţei rădăcinii, preia rolul de apărare după ce rizoderma
se exfoliază.

3
 Piloriza (caliptra, scufia) protejează celulele din vârful rădăcinii tinere.
Suberul este un ţesut cu rol de apărare, format dintr-un masiv de celule moarte, turtite, cu
pereţii suberificaţi.

2.2. Ţesuturile parenchimatice (fundamentale)

Acestea umplu spaţiile dintre celelalte ţesuturi şi au diferite roluri, numindu-se
parenchimuri (de absorbţie, de asimilaţie, de depozitare).
Parenchimul de absorbţie este prezent la rădăcini, unde absoarbe seva brută prin perii
absorbanţi şi apoi o trimite la vasele lemnoase.
Parenchimul de asimilaţie (clorenchim) este prezent în toate organele verzi ale plantelor,
având rol în fotosinteză.

Parenchim asimilator în frunză

e.s. – epiderma superioara; p – tesut palisadic; l – tesut lacunos; c.c. – celule
clorenchimatice; m – mezofil; c.s. – camera substomatica; s – stomata; c.g. – celule de
garda; x – xilem; f – floem; c.o. – colenchim; e.i. – epiderma inferioara

Parenchimul de depozitare a substanţelor de rezervă este prezent la rădăcini, tulpini,

fructe şi seminţe.

4
 La plantele suculente, de pe soluri sărăturate sau din zone aride, de diferenţiază parenchim
de depozitare a apei (acvifer- cactus).
La plantele acvatice şi palustre se diferenţiază parenchim de depozitare a aerului (aerifer-
la chiparosul de baltă).

Parenchimuri aerifere

2.3.Ţesuturile mecanice (de susţinere)

Asigură menţinerea formei organelor plantelor. După îngroşările pereţilor celulari, se
diferenţiază două tipuri de astfel de ţesuturi:
- colenchimul (celule vii), cu pereţii neuniform îngroşaţi, cu celuloză (în principal) şi pectină
- sclerenchimul (celule moarte), cu pereţii îngroşaţi uniform cu celuloză şi lignină.
După felul îngroşărilor, colenchimul poate fi angular sau unghiular (îngroşări în lungul
meaturilor), tabular (îngroşarea pereţilor tangenţiali), lacunar (îngroşări în dreptul spaţiilor
intercelulare).
Sclerenchimul poate fi alcătuit din celule alungite numite fibre (sclerenchim fibros – in),
sau din celule cu pereţii îngroşaţi şi cu canalicule numite sclereide (sclerenchim scleros – pulpa
fructului de gutui, păr).

5
 2.4. Ţesuturile conducătoare
Sunt specializate pentru transportul sevei brute – ţesutul lemnos şi a sevei elaborate –
ţesutul liberian. Sunt formate din vase ce conduc seva, parenchim cu rol în hrănirea acestor vase şi
fibre cu rol de susţinere.
Ţesutul lemnos conduce seva brută. Pereţii laterali ai vaselor se îngroaşă prin depuneri de
lignină, după felul acestor depuneri vasele fiind: inelate, spiralate, reticulate, punctate.
Pereţii transversali pot fi prezenţi sau lipsesc, favorizând sau încetinind circulaţia sevei la
nivelul lor. Vasele sunt astfel:
- trahei=vase deschise, perfecte (fără pereţi transversali, seva circulând cu uşurinţă)
- traheide = vase închise, imperfecte (prezintă pereţi transversali şi seva circulă încet la
nivelul lor). Parenchimul lemnos are rol în hrănirea vaselor iar fibrele au rol de susţinere a
acestora.
Ţesutul liberian conduce seva elaborată. Vasele liberiene prezintă la nivelul pereţilor
transversali orificii şi se numesc plăci (vase) ciuruite. Acestea sunt însoţite de celule anexe.
Parenchimul liberian are rol nutritiv. Fibrele au rol de susţinere.

2.5.Ţesuturile secretoare
Elaborează substanţe chimice specifice (uleiuri eterice, nectar, răşini, latex, alcaloizi) pe
care le elimină la exterior (ţesuturi cu secreţie externă) sau le depozitează în celule (ţesuturi cu
secreţie internă).
Ţesuturile cu secreţie externă sunt reprezentate de: papile (trandafir), peri secretori
glandulari (muşcată), glande nectarifere (dovleac), glande digestive (plantele insectivore),
hidatode (elimină apa în exces), glande salifere (elimină sărurile în exces).
Ţesuturile cu secreţie internă: celule secretoare (dafin), buzunare secretoare (citrice),
canale secretoare (conifere), laticifere (păpădie, rostopască).

6
 2.6. Țesuturile senzitive
Ajută plantele să perceapă variaţiile factorilor de mediu: lumină, gravitaţie, excitaţii
mecanice.
Pentru perceperea excitaţiei mecanice sunt specializate celule şi ţesuturi senzitive
reprezentate de: papile (viţa de vie), peri (specii insectivore), parenchim senzitiv (Mimosa
pudica).
Pentru perceperea gravitaţiei sunt specializate celule şi ţesuturi senzitive localizate în
scufia rădăcinii sau în ţesuturile parenchimatice din rădăcini şi tulpini.
Excitaţiile luminoase sunt percepute prin intermediul papilelor şi ocelilor senzitive (care
funcţionează ca o lentilă ce concentrează lumina spre interior).

7
 Glande digestive la Roua-cerului

Intrebări
1. Ce sunt țesuturile?
2. Caracterizați țesuturile meristematice şi precizați rolul lor.
3. Ce sunt parenchimurile şi ce funcții îndeplinesc?
4. Care sunt diferențele între colenchim şi sclerenchim?
5. Ce rol au țesuturile secretoare şi senzitive în viața plantelor?