Curs 9 si 10

HISTOLOGIA VEGETALĂ
3.1. Definiţie
Cuvântul Histologia este compus şi provine din limba greacă da la cuvintele hystos = ţesut
şi logos = ştiinţă. Histologia este ştiinţa, care studiază ţesuturile vegetale din care sunt
alcătuite organismele vegetale.
Procesele de diferenṭiere celulară
Diferenṭierea celulară este procesul în cadrul căruia celulele iniṭia de acelaṣi tip se diferenṭiază
structural ṣi funcṭional. Specialuzarea unei
celule se apreciază după funcṭia sa : protecṭie, contracṭie, recepṭie, conducerea influxului nervos,
susṭinere. Unele celule sunt slab diferenṭiate ( celulele ṭesutului conjunctiv), altele au un grad
ridicat de diferenṭiere ( celulele musculare ṣi nervoase).
Organogeneza reprezintă procesul de formare a diferitelor ṭesuturi ṣi de constituire a organelor.
Procesul organogenezei durează până la atingerea gradului de maturitate al individului ṣi are
aspecte diferite în funcṭie de planul structural si treapta de evoluṭie a grupului respectiv.
Ţesuturile se formează printr-un proces biologic complex de diferenţiere celulară, denumită
histogeneză şi este format dintr-o grupare de celule care au aceeaşi origine, aproximativ aceeaşi
formă şi îndeplinesc aceeaşi funcţie în organism.

3.2. Clasificare
Ţesuturile se pot clasifica după următoarele criterii: forma celulelor, gradul de diferenţiere a
celulelor şi funcţiile celulelor.
După forma celulelor tesuturile pot fi:
- parenchimatice, la care celulele prezintă cele 3 diametre egale sau aproape egale;
izodiametrice;
- prozenchimatice, cu celule alungite, diametrul longitudinal cel puţin de 4 ori mai mare
decât celelalte 2 diametre.
După gradul de diferenţiere a celulelor tesuturile se clasifica în:
1. meristeme (ţesuturi de origine, formative), care sunt formate din celule mici,
nespecializate, uniforme, pline cu citoplasmă, nucleu mare central, numeroase vacuole
 mici, perete celulozo-pectic subţire, fără spaţii intercelulare, nu conţin substanţe de
rezervă, se divid necontenit, sunt prezente pe toată perioada de viaţă a plantei adulte şi
se găsesc în părţile terminale ale organelor vegetative;
2. ţesuturi definitive, care au celule diferenţiate a căror formă şi structură depind de funcţia
la care s-au adaptat şi care şi-au pierdut capacitatea de a se divide.

După funcţia pe care o îndeplinesc:

3. ţesuturi meristematice, care sunt cele mai tinere ţesuturi din corpul plantelor şi se
găsesc într-o continuă diviziune, indiferent cât de vârsta plantei;
4. şi ţesuturi definitive, care îndeplinesc diferite roluri, ca dee exemplu: ţesuturi de apărare
(protecţie), ţesuturi mecanice (de susţinere), ţesuturi conducătoare, ţesuturi
fundamentale (trofice), ţesuturi secretoare şi excretoare şi ţesuturi senzitive.
3.3. Epiderma
Este ţesutul care înveleşte organele plantelor cu structură primară şi este formată
dintr-un strat celule parenchimatice vii, de formă tabelară cu pereţii externi bombaţi, mai
îngroşaţi decât pereţii interni şi laterali şi cu diferite modificări secundare, ca dec exemplu:
cutinizarea, cerificarea, mineralizarea.
Epiderma are rol de rezistenţa, protecţie etc şi se formează din celule epidermice tinere,
nediferenţiate cu rol de a facilita: schimburile de gaze (procesul de respiraţie) eliminrea apei sub
formă de vapori (procesul transpiraţiei), fotosinteza (rezultând glucide simple, osmotic active, cu
rol în mişcările de închidere şi deschidere a stomatelor).

3.4. Stomate
Figura nr. 1. Stomată.
Există diferite tipuri de frunze după localizarea stomatelor şi anume:

5. epistomatice, cu stomatele localizate în epiderma superioară: Nymphaea alba;

6. hipostomatice, cu stomatele localizate în epiderma inferioară: la majoritatea plantelor,
mai ales la cele lemnoase;
7. amfistomatice – stomatele localizate în ambele epiderme: plante din familiile: Fabaceae,
Lamiaceae, Brassicaceae, Poaceae, Caryophyllaceae

Numărul stomatelor de pe unitatea de suprafaţă variază în următorul mod şi anume:

8. mai puţine la plantele ierbose decât la cele lemnoase;

9. mai puţine la plantele de locuri umede şi umbroase decât la cele din locuri uscate şi
 însorite;
10. valorile medii: 30-300/mm2;
11. valori maxime: Olea europaea 675/mm2

3.5. Perii protectori sau trichomi

Sunt excrescenţe ale pereţilor externi ai unor celule epidermice, de forma, dimensiunile,
structura şi funcţiile diferite. Totalitatea perilor de pe o plantă formează indumenul şi au
diferite roluri, ca de exemplu: apără planta împotriva insolaţiei, reflectând razele solare (la
plantele deşertice, stepice, alpine), reduc pierderea de căldură din timpul nopţii (la plantele
stepice), protecţie împotriva frigului şi umezelii (în cazul mugurilor), protecţie de animale
(insecte fitofage, melci, mamifere erbivore) etc. Perilor tectori sunt alcătuiţi din:
12. pedicel sau bulb (între celulele epidermice obişnuite);
13. şi o parte terminală (deasupra epidermei), ascuţită sau dilatată, dreaptă sau arcuată.
Perii se clasifică după mai multe criterii şi anume:
14. după structura lor: unicelulari şi pluricelulari;
15. după gradul de vitalitate: vii sau morţi;
16. după funcţia pe care o îndeplinesc: tectori (setoşi şi urticanţi), agăţători, secretori,
digestivi, senzitivi şi absorbanţi.
3.5.1.Peri unicelulari
Au lungimi diferite de regulă ascuţiţi la vârf de diferite forme.
Figura nr. 2. Perii unicelulari:A - Ranunculus acris, B – Galium aparine, C – Campanula sp., D –
păr stelat: Capsella bursa-pastoris, E – păr stelat: Deutzia scabra, F – Humulus lupulus etc.

3.5.2.Peri pluricelulari
Acest tip de peri pot fi:
17. simpli, ca de exemplu la: Mentha x piperita;
18. sau ramificaţi de diferite forme: etajaţi (Verbascum thapsus); stea Hippophae
rhamnoides; suveică (Chrysanthemum sp.), masivi: Malva sylvestris, Olea europaea,
Papaver somniferum etc.
Figura nr. 3 Peri pluricelulari.

După funcţie pot fi: perii agăţători, perii secretori, peri zburători, se grupează în mănunchiuri
şi se găsesc pe suprafaţa seminţelor sau fructelor cu rol în diseminarea anemofilă (Taraxacum
officinale, Salix sp. Populus sp.), perii tectori etc.
3.5.3. Părozitatea plantelor

După prezenţa perilor pe suprafata frunzelor există următoarele tipuri de frunze:

19. glabre – lipsite de peri (Capsicum annuum);

20. acoperite cu peri rari (Daucus carota, Triticum aestivum);
21. păroase – cu numeroşi peri (Helianthus annuus);
22. Pubescentă – peri fini, scurţi, moi (Betula pendula);
23. Setoasă – peri lungi, tari, rigizi (Papaver somniferum);
 24. Hispidă - peri lungi, tari, rigizi (Boraginaceae);
25. Ciliată – peri lungi, fini, moi (Fagus sylvatica);
26. Sericee – peri lungi, moi, fragili (Alchemilla xanthochlora);
27. Lanuginoasă – peri lungi, fragili, foarte moi (Aesculus hippocastanum);
28. Viloasă – peri scurţi moi (Hyoscyamus niger);
29. Lanată – peri lungi, moi, alipiţi (unele Lamiaceae);
30. Tomentoasă – scurţi, moi (unele Rosaceae);
31. Catifelată – scurţi, moi (petale).

3.6. Emergenţe

Sunt formaţiuni epidermice complexe formate din: epidermă + alte ţesuturi,scoarţa, ţesutul
mecanic, ţesutul conducător, ca de exemplu:

32. spinii de pe diferite organe: Rosa canina;

33. spinii de pe fructele ţepoase: Datura stramonium, Aesculus hippocastanum.

3.7.Exodermul

Este un ţesut primar de apărare, caracteristic rădăcinilor, cu rol de a proteja vârful rădăcinilor
tinere, în zona aspră, după exfolierea rizodermei, fiind primul sau primele straturi externe de
celule din scoarţa rădăcinii. Celulele exodermului au pereţi uşor suberificaţi (celule moarte), fără
spaţii aerifere între ele, iar uneori pot rămâne din loc în loc, celule vii, de pasaj.

Exodermul poate fi format la:

- dicotiledonate dintr-un strat de celule;

- monocotiledonate: 3-4 straturi de celule +cutis

Figura nr. 4 Sectiune de tulpină
3.8. Endoderma
Figura nr. 5. Sectiune de tulpină

Este stratul cel mai intern al scoarţei, un ţesut primar de protecţie şi menţinere a formei
cilindrului central, rareori bistratificat: Smilax aspera sau format din mai multe straturi de celule
şi este prezent la:

34. rădăcină;
35. rar în tulpină;
 36. frunze: teci în jurul fasciculelor conducătoare;
37. endoderma tulpinii – uneori se acumulează amidon  teacă aminiferă

Este ţesut viu format din celule mici, egale, dreptunghiulare sau pătrate, pereţi neîngroşaţi sau
inegal sau incomplet îngroşaţi cu lignină.

3.9. Ţesuturi de apărare secundare

Apar la plantele cu creştere în grosime, cu structuri secundare unde periderma sectransformă

în suber şi feloderm.

Suberul secundar este format din celule paralelipipedice moarte (pline cu aer, tanin, gume),
lipsite de spaţii intercelular, dispuse radial, uneori puternic aplatizate tangential (Betula pendula),
având pereţii impregnaţi cu suberină, care asigură protecţie împotriva transpiraţiei excesive,
fiind impermeabil pentru apă, gaze şi cu conductibilitate termică redusă. Are rol de apărare
împotriva variaţiilor mari de temperatură şi rol protector împotriva agenţilor patogeni

Felodermul, rezultă din celulele produse spre interior de către felogen, se adaugă
parenchimului cortical primar, care determină creşterea secundară în grosime şi este format din
3-4 straturi de celule. Celulele felodermului sunt: vii, sărace în citoplasmă, cu spaţii intercelulare.

În continuare se va prezenta o sectiune de tulpină.

Figura nr.5. Sectiune de tulpină:1- cuticulă; 2 – epiderma; 3 – suber, felogen; 4 – periderm; 5 –
cambiu; 6 – feloderm şi 7 - scoarţa

3.9. Ritidomul

Este format din ţesuturi moarte rezultate din exfoliere formând un înveliş la suprafaţa
trunchiurilor. Formarea ritidomului începe la diferite vârste, în funcţie de specie, caq deexemplu:

38. Vitis vinifera: după 2 ani;

39. Tilia sp: după 10-12 ani;
40. Quercus suber: după 25-30 ani;
 41. Fagus sylvatica: după 50 ani.

Ritidomul poate fi de diferite tipuri, ca de exemplu:

42. ritidom persistent, cu crăpături: Quercus suber, Tilia sp, Juglans regia,
43. ritidom caduc, care după modul de exfoliere poate fii: inelar, care se desprinde sub formă
de inele, benzi transversale (Cerasus avium, Prunus domestica, Betula pendula,
Eucalyptus globulus), fibros, care se exfoliază sub formă de benzi longitudinale (Vitis
vinifera, Clematis vitalba) şi solzos, cu aspect de plăci sau solzi ce se acoperă unele pe
altele (Picea abies, Pyrus communis etc).

3.9.TESUTURI TROFICE (fundamentale, de nutritie)

Sunt acele tesuturi care au rol in nutritia plantelor si in schimbul de materie dintre plante si
mediu. Tesuturile trofice sunt cele mai raspandite la plante. Aceste tesuturi sunt alcatuite din
celule vii, mari, cu pereti subtiri celulozici, in general izodiametrice, bogate in citoplasma, cu
cloroplaste sau amiloplaste (dupa felul tesuturilor), de regula cu spatii intercelulare, de forme si
dimensiuni diferite, care ajung uneori pana la un aspect de cavitati mari (lacune).
Tesuturi asimilatoare. Sunt acele tesuturi bogate in clorofila cu rol deosebit de mare in procesul
de fotosinteza, fiind cele mai raspandite dintre tesuturile fundamentale, localizate in organele
expuse la lumina (mai ales in frunze, dar si in tulpina, imediat sub epiderma) si care dau culoarea
verde caracteristica plantelor.
Tesuturi de depozitare. Sunt tesuturi adaptate pentru acumularea substantelor nutritive de
rezerva (glucide, lipide, protide, incluziuni etc) care vor contribui la germinare sau la diferentieri
histologice noi.
Tesutul de depozitare are la baza celule parenchimatice vii, cu pereti subtiri sau usor ingrosati, cu
citoplasma ca o pelicula subtire parietala, fara cloroplaste, bogate in vacuole, nucleul fiind
deformat de depuneri. Spatiile intercelulare pot lipsi. Celulele raman vii pana la terminarea
consumarii substantelor depozitate, insa exista si exceptii (la Gramineae, Zingiberaceae etc) cand
amidonul endospermatic se hidrolizeaza sub influenta altor celule, deoarece celulele — depozit
au nucleu nefunctionali.
In esenta, functia principala a tesuturilor de depozitare este aceea de a forma si apoi de a
mobiliza substantele de rezerva (inerte din punct de vedere chimic).
Materiile de rezerva se depoziteaza sub forma de substante ergastice mai ales in citoplasma,
vacuole, amiloplaste si chiar in membrana (la semintele de cafea, la samburii de curmal etc.).
Daca depozitele sunt in celule, acestea lau dimensiuni mari, devin incolore si cu membrana
subtire, iar in caz ca depunerea este la nivelul membranei, aceasta din urma se ingroasa foarte
mult.
Tesuturi aerifere (Aerenchime). Sunt caracteristice plantelor acvatice si palustre (cum ar fi
Nymphaea alba, Nuphar luteum). Celulele constituente lassa intre ele spatii foarte mari (tesut
parenchimatic lacunos), care strabat intregul corp al plantei, permitand plutirea sau mentinerea ei
in pozitie verticala. Tesuturile aerifere pot sa indeplineasca in unele cazuri rolul de plutitori, care
mentin plantele la suprafata apei.
Tesuturi acvifere. Sunt tesuturi in care se depoziteaza apa in cantitati mari. Sunt caracteristice
unor plante care cresc in regiuni secetoase (cactusi) sau pe soluri saraturoase (Sempervivum sp).
Tesutul acvifer este constituit din celule mari, cu pereti subtiri, cu putina citoplasma, lipsite de
cloroplaste, cu vacuole bine dezvoltate. Sunt bogate in suc celular si in mucilagii care au
proprietatea de a se imbiba puternic cu apa, fara a o mai ceda decat cu greutate.
Tesuturi glandulare-formate din celule cu continut protoplasmatic dens ,cu capacitate de a secreta
si sintetiza substante(uleiuri eterice, parfumuri, rizine, substante urzicatoare) se prezinta sub
forma unor buzunare sau canale secretoare. Tot cu rol secretor sunt si tentaculele digestive de pe
frunzele carnivore cu ajutorul carora prind si digera insectele mici
3.10 TESUTURI MECANICE

Sunt tesuturi de sustinere care pentru regnul vegetal joaca rol de schelet datorita rezistentel lor la
indoiri (in timpul vantului), la presiunea coroanei propriu-zise a arborilor si a apei si zapezii care
se depun pe crengi in timpul iernii, la presiunile laterale, cauza a unor factori de mediu, la
fractiunile exercitate de vant.
Plantele ierboase tinere nu au tesut mecanic diferentiat, incat rezistenta le este data de turgescenta
celulara si de tesuturile conducatoare (daca exista).
Celulele tesutului mecanic au o membrana mult ingrosata, uniform, sau in anumite zone, si
poarta numele de stereide.
3.11.TESUTURI SECRETOARE

Sunt structuri secretoare vegetale care pot fi alcatuite fie din celule izolate, fie din grupuri de
celule dispersate in parenchim care au proprietatea de a elabora (secreta) sau elimina (excreta)
diverse substante (uleiuri eterice, rasini, tanin, alcaloizi, latex etc., bogat reprezentate la plantele
medicinale si toxice).
Papilele secretoare. Uleiul volatil secretat de papile se raspandeste in jurul florii dand parfumul
caracteristic.
Tesuturi laticifere . Sunt structuri secretoare tubuloase, izolate sau asociate, simple sau
ramificate, care elaboreaza un produs lichid numit latex, incolor, de culoare alba, galbena,
caramizie sau albastruie, dupa felul pigmentilor continuti. Aceste structuri sunt constituite din
celule lungi prevazute cu lumen, multinucleate, care pot fi asezate cap la cap (articulate) formand
tuburi sau aceste tuburi provin dintr-o singura celula (laticifere nearticulate).
In privinta latexului, acesta este un lichid continand particule organice si anorganice dispersate
ca: hidrati de carbon, acizi organici, alcaloizi (la mac), grasimi, steroli, proteine, enzime, tanin,
mucilagii, rasini, cauciuc, uleiuri eterice etc. Pentru medicina foarte importante sunt plantele cu
latex bogat in uleiuri eterice, rasini, alcaloizi si cauciuc. Cel mai cunoscut latex este cel de la
arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis, descoperit in secolul XVII in bazinul Amazonului), care
contine polimeri ai izoprenului in proportie de 40-50 %.
In afara de cauciuc, prezinta interes si gutaperca (material plastic pentru chirurgie, plombe in
stomatologie) care se extrage din plantele genurilor Pajena si Pallaquium din familia Sapotaceae,
cultivate in Malaezia si din evonymus verrusa (lemnul raios) care creste si in climatul temperat.
Datorita compozitiei chimice foarte variate, latexului i se atribuie rolul trofic pentru plante sau
mai plauzibil rolul de aparare.

alitatea tesuturilor cu rol mecanic se numeste stereom.

3.12.ŢESUTURI CONDUCĂTOARE

Ele asigură circulaţia permanentă a sevei brute, de la rădăcină la organele asimilatoare şi a

sevei elaborate, de la organele asimilatoare la organele consumatoare sau la ţesuturile de
depozitare. Ascendent, seva brută circulă prin trahee şi traheide, iar descendent, substanţele
elaborate transportate de elementele liberiene (tuburile ciuruite). Elementele conducătoare
lemnoase au rol de a transporta seva brută spre ţesutul clorofilian şi de adsemenea rol mecanic
datorită structurii sale. Vasele lemnoase sunt formate din celule moarte, lipsite de protoplast la
completa lor maturitate de formă alungită, aşezate cap la cap în lungul organului, cu pereţii
longitudinali lignificaţi neuniform, iar pereţii transversali se pot resorbi .

Vasele lemnoase sunt de 2 feluri:

44. traheide (vase închise);

45. trahei (vase deschise, adevărate).