Referat

Fiziologia plantelor

Tipuri structurale și funcționale de celule și

țesuturi vegetale

Marian Flavius
Anul II, Agricultură, Grupa 1123
 Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................2
Câteva caractere generale ale fiecărui țesut................................................................................. 3,4
Țesuturile de apărare (cu rol protector)...........................................................................................4
Epiderma..........................................................................................................................................4
Stomatele..........................................................................................................................................5
Perii..................................................................................................................................................5
Papilele.............................................................................................................................................6
Rizoderma........................................................................................................................................6
Scufia...............................................................................................................................................6
Exoderma.........................................................................................................................................6
Endoderma.......................................................................................................................................6
Suberul.............................................................................................................................................6
Lenticelele........................................................................................................................................7
Ritidomul.........................................................................................................................................7
Bibliografie......................................................................................................................................8

1
Introducere
Țesuturile sunt structuri care apar la organismele pluricelulare denumite cormofite.
Talofitele, de exemplu: fungii, algele prezintă pseudoțesuturi. Țesuturile veritabile iau naștere
prin procesul de specializare celulară. Criteriul cel mai comun pentru clasificarea țesuturilor este
cel al funcției îndeplinite. Creșterea plantelor este datorată funcționării meristemelor (țesuturilor
de creștere), care se găsesc la vârfurile rădăcinii și tulpinii (meristeme apicale, care asigură
creșterea în lungime) și în interiorul rădăcinii și tulpinii (cambiul și felogenul, meristeme
laterale, de natură secundară, care asigură creșterea în diametru a acestor organe cilindrice).
Țesuturile principale cu rol de protecție sunt epiderma, rizoderma, scufia, exoderma, endoderma,
iar în cadrul celor secundare regăsim suberul. Țesuturile mecanice asigură menținerea corpului.
Ele sunt formate din colenchim (țesut viu, cu pereții îngroșați, inegal) și sclerenchim (țesut mort,
cu pereții lignificați, îngroșați uniform). Țesuturile conductoare de sevă constituie două
sisteme :vasele lemnoase prin care circulă seva brută, și respectiv vasele liberiene prin care
circulă seva elaborată. În categoria țesuturilor parenchimatice sunt incluse țesuturi specializate
pentru fotosinteză (clorenchimuri), depozitare / circulație a aerului (aerenchimuri), apei
(parenchimuri acvifere), precum și depozitare a substanțelor organice de rezervă. Celulele și
țesuturile secretoare produc amestecuri de substanțe precum uleiurile eterice, rășinile, latexul,
unele cu mare importanță economică. Stimulii din mediu (gravitația, direcția și intensitatea
luminii, stimulii tactili etc.) sunt percepuți de plante prin țesuturi senzitive.
Cel mai important criteriu de clasificare a ţesuturilor este cel funcţional, după care sunt
definite tipuri de ţesuturi sau sisteme de ţesuturi:
1. ţesuturi formatoare (ţ. meristematice)

2. ţesuturi de apărare (ţ. protectoare)

3. ţesuturi de susţinere (ţ. mecanice)

4. ţesuturi de conducere a sevei

5. ţesuturi fundamentale

6. ţesuturi secretoare

7. ţesuturi senzitive.

2
Câteva caractere generale ale fiecărui țesut

Țesuturile de creștere (= țesuturile meristematice)

Sunt țesuturi specializate pentru diviziune mitotică care dau naştere tuturor celorlalte
tipuri de ţesuturi şi care, prin activitatea lor continuă tot timpul vieţii plantelor.
Intalnim trei tipuri de tesuturi meristematice: meristeme apicale, meristeme intercalare si
meristeme laterale. Caracterele citologice ale ţesuturilor meristematice: talie mică, perete celular
subţire, citoplasmă densă, vacuolizare redusă, reţea endoplasmatică dezvoltată, proplaste
numeroase.
Meristemele apicale şi cele intercalare sunt socotite meristeme primare, pe când cele
laterale (cambiul si felogenul) sunt meristeme secundare.

Tesuturile cu rol de aparare (= țesuturi protectoare)

Ţesuturile cu rol de protecţie sunt alcătuite din celule caracterizate prin îmbibarea parţială
sau totală a peretelui celular cu substanţe impermeabile pentru apă şi gaze.
Tipurile de ţesuturi protectoare sunt în funcţie de vârsta organului, mediul în care trăieşte
planta, felul schimburilor controlate, tipul de meristem din care au derivat. După acest ultim
criteriu, există ţesuturi de apărare primare (epiderma, rizoderma, scufia, exoderma, endoderma)
şi ţesuturi de apărare secundare (suberul).

Țesuturile cu rol de susținere (=țesuturi mecanice)

Menţinerea formei specifice a organelor mici ale plantelor erbacee se face pe baza
proprietăţilor mecanice ale pereţilor celulari şi a turgescenţei celulelor. Peste o anumită talie,
solicitările mecanice cresc, organele prezintă ţesuturi specializate cu rol de susţinere.
Celulele mecanice se caracterizează prin peretele îngroşat, fapt ce le conferă rezistenţă la
tracţiune şi rol de susţinere. Structural, celulele mecanice sunt de două tipuri, colenchimatice şi
sclerenchimatice.

Țesuturile de conducere a sevei (=țesuturile conducătoare)

Apariţia celulelor conducătoare în decursul evoluţiei plantelor, reprezintă un important
salt calitativ. Ţesutul conducător este caracteristic plantelor superioare (cormofite), fiind format
din celule strict specializate pentru conducerea sevei brute şi elaborate şi din celule anexe
acestora.
În plante circulă două fluxuri de lichide:
-fluxul de sevă brută (prin vase lemnoase) de la rădăcini spre frunze şi celelalte organe;
-fluxul de sevă elaborată (prin vase liberiene) cu ajutorul căreia produşii de asimilaţie
clorofiliană (fotosinteză) ajung de la frunze la rădăcină, tulpină, fructe.

Țesuturile fundamentale (=țesuturile parenchimatice)

Prin ţesuturi fundamentale se înţeleg ţesuturile vii alcătuite din celule parenchimatice, ca
formă, relativ puţin specializate (se dediferenţiază uşor), cu funcţii diverse.
Celulele parenchimatice sunt extrem de variate din punct de vedere structural şi
funcţional. Celulele parenchimatice mature au dimensiuni relativ mari, cu pereţi subţiri, parţial

3
conexaţi, prezentând spaţii intercelulare. Citoplasma se prezintă ca un manşon ce căptuşeşte
peretele celular, prezentând un sistem vacuolar bine reprezentat, toate organitele caracteristice
celulei vegetale şi o serie de incluziuni ergastice. Funcţiile ţesuturilor fundamentale sunt cele de
absorbţie a apei, de depozitare a apei, aerului sau substanţelor organice, sau de asimilaţie
clorofiliană.

Țesuturile secretoare
Țesuturile secretoare sunt specializate în sinteza unor produşi de secreţie. Se pot găsi
izolate sau grupate în alte tipuri de ţesuturi, mai adesea în epidermă şi parenchimuri. Unele
substanţe sintetizate în plante apar ca deşeuri ale metabolismului: uleiuri esenţiale, gume,
mucilagii, taninuri, alcaloizi, latex, nectar etc.
Principalele structuri secretoare sunt reprezentate de: celule secretoare izolate, papilele
secretoare, perii secretori, glandele salifere, glandele acvifere (=hidatodele), glandele nectarifere,
glandele digestive, cavităţile secretoare închise, canalele secretoare, laticiferele, etc.

Țesuturile senzitive
Ca sisteme vii, plantele manifestă proprietatea de iritabilitate: însuşirea de a răspunde la
stimuli (lumina, gravitaţia, stimulii tactili, substanţe chimice, ...). Răspunsurile plantelor sunt
diferite de cele ale animalelor pentru că plantele nu se pot deplasa. Plantele pot răspunde prin
tropisme (reacţii de orientare care constau în curbarea organelor) sau nastii (mișcări efectuate
mai mult sau mai puţin rapid, exemplu mișcările plantelor carnive pentru a prinde prada).
Țesuturile senzitive se împart în: țesuturi senzitive pentru excitanți mecanici, țesuturi
senzitive față de gravitație, țesuturi senzitive față de lumină.

Țesuturile de apărare (cu rol protector)

Acţiunile factorilor de mediu asupra plantei se manifestă în diverse moduri, cu intensităţi

variate. Pentru a-şi menţine integritatea, organismul vegetal trebuie să reziste unor factori
precum seceta sau umiditatea excesivă, atacului paraziţilor etc. Funcţia de protecţie este
îndeplinită de aceste ţesuturi specializate, aflate in extremitatea exterioara plantelor, care
reglează şi schimburile cu mediul. Nu găsim ţesuturi protectoare în porţiunile de contact dintre
plantele parazite şi gazdele acestora.
Tipurile de ţesuturi protectoare sunt în funcţie de vârsta organului, mediul în care trăieşte
planta, felul schimburilor controlate, tipul de meristem din care au derivat. După acest ultim
criteriu, există ţesuturi de apărare primare (epiderma, rizoderma, scufia, exoderma, endoderma)
şi ţesuturi de apărare secundare (suberul). În categoria ţesuturilor secundare se prezintă uneori
lenticela şi ritidomul, amândouă alcătuite din suber.

Epiderma

4
 Este ţesutul unistratificat prezent la suprafaţa majorităţii organelor (frunze, piese florale,
tulpinile plantelor erbacee şi tulpinile plantelor lemnoase tinere, fructe). La organele cu creştere
secundară, epiderma este treptat înlocuită de suber. Nu la toate plantele epiderma este
unistratificată. Între celulele epidermice normale apar stomate, peri, papile.

Fig.1 Epiderma frunzei de Tradescantia (= telegraf)

-Stomatele
Stomatele sunt formaţiuni specializate în realizarea schimburilor de gaze cu mediul, în respiraţie,
transpiraţie şi fotosinteză. O stomată este alcătuită dintr-o pereche de celule stomatice ce au în
jur celule anexe, la rândul lor, aflate în contact cu celulele epidermice normale. Celulele
stomatice împreună cu celule anexe formează aparatul stomatic. Ca regulă generală, celulele
stomatice se găsesc în epidermele tuturor organelor aeriene, dar sunt prin excelenţă formaţiuni
specifice frunzelor. Celulele stomatice sunt reniforme (tip amarilidaceu) sau halteriforme (tip
graminaceu) şi lasă între ele o deschidere reglabilă numită osteolă. Pereţii dinspre osteolă sunt
mai groşi, cu rol în mecanismul de deschidere a stomatelor.

-Perii
Examinarea sub lupa binoculară a epidermei de la frunza de muşcată pune în evidenţă prezenţa a
două tipuri de peri: peri tectori, ascuţiţi, mai mari, şi peri glandulari (cu extremitatea dilatată,
măciucată) secretori de uleiuri eterice ce imprimă mirosul specific de muşcată.

Fig. 2 Tipuri de peri (1-păr pluricelular, 2-păr unicelular, 3-păr unicelular ramificat, 4-păr secretor)

5
-Papilele
Ele sunt formaţiuni conice, unicelulare, ce căptuşesc petalele unor flori, de unde aspectul lor
catifelat la pipăit. Papilele sunt în acelaşi timp şi secretoare de uleiuri eterice.

Fig.3 Papilele unei petale văzute la microscopul electronic

Rizoderma (=epiderma rădăcinii)
Este tot un ţesut unistrat, caracteristic rădăcinilor tinere. Nu are stomate şi prezintă, în
general, peri radiculari absorbanţi. Celulele rizodermei au pereţii subţiri.

Scufia (=caliptra, piloriza)

Are forma unui degetar protector al vârfului rădăcinii, din celule cu pereţi subţiri care
mor şi se exfoliază la contactul cu particulele de sol. Piloriza, la plantele care au rădăcinile în sol,
este generată continuu prin activitatea meristemului apical. La plantele acvatice există o structură
asemănătoare, numită rizomitră, dar care este permanentă şi nu se exfoliază. Rădăcinile plantelor
parazite, înfipte în plantele parazitate, sunt lipsite de piloriză.

Exoderma
Este prezentă la rădăcină, sub rizodermă, fiind formată din 2-4 rânduri de celule îmbibate
cu suberină. Are rol de protecție după distrugerea perișorilor absorbanți, în zona aspră a
rădăcinii, în care are loc exfolierea rădăcinii.

Fig. 4 Exoderma
Endoderma
Endoderma, prezentată adesea ca ţesut protector primar, nu are contact nemijlocit cu
mediul şi statutul ei de ţesut protector este, din acest punct de vedere, discutabil.

Suberul
Este țesutul de apărare secundar, el se prezintă ca un țesut mort, format din mai multe
straturi de celule turtite, dispuse radiar, fără spații intercelulare, cu pereții impregnați cu
suberină.
Suberul este moale, elastic, cu rol în reducerea evaporării apei din organele plantelor, puțin
permeabil față de apă, gaz, împiedică pătrunderea unor dăunători este un bun izolator termic,
fiind prezent pe tulpini, ramuri, rădăcini, tuberculi, de exemplu tuberculul la cartof, este protejat
la exterior de suber (coajă).

6
 Fig. 5 Suberul
Lenticelele
În situația în care suberul ar înconjura tulpina complet, schimburile dintre țesuturile vii
ale tulpinii cu mediul exterior ar fi imposibile. Pentru a se realiza acest schimb, pe ramurile
tinere ale arborilor, dar și pe fructe, apar formațiuni numite lenticele. Acestea au un aspect
lenticular și se formează în dreptul fostelor stomate, în care felogenul produce spre exterior un
țesut afânat, format din celule sferice , cu spații intercelulare, care rupe epiderma, favorizând
schimbul de gaze.

Fig. 6 Lenticele măr și lenticele ramură de soc

Ritidomul (=scoarța copacului)
Este ansamblul de țesuturi moarte (suber, felogen, feloderma), care se află la exteriorul
rădăcinii și tulpinii plantelor lemnoase, rezultate din activitatea multianuală a felogenului.
Ritidomul poate să fie neted și persistent la fag, brăzdat la stejar sau se poate exfolia sub formă
de palci, la platan, fâșii longitudinalea, la viță de vie și fașii circulare la cireș.

Fig. 7 Exemplu de ritidom la vița de vie

7
 Bibliografie
https://www.google.com/search?
q=suberul&sxsrf=ALeKk03cbNLHyvrOKZeU0ROH67RjOwxSAg:1604690635607&source=ln
ms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwi3zry60u7sAhW9AxAIHcsyCt0Q_AUoAXoECAwQAw
&biw=2048&bih=1042#imgrc=9masq07xoaW0mM

https://www.google.com/search?
q=ritidom&sxsrf=ALeKk022g8ERFA_HcwDqSQGEU22yUSdXGQ:1604782525965&source=l
nms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwjemZvjqPHsAhWllosKHWvZCVAQ_AUoAXoECAsQ
Aw&biw=2048&bih=986#imgrc=VhcgrYgyj7pwMM

http://www.horticultura-bucuresti.ro/images/pdf/Botanica_I.pdf

-material didactic Botanică, prof. univ. G. Arsene

-material didactic Fiziologia Plantelor, prof. univ. R. Șumălan