Cameleon-femeie - Ion Luca Caragiale

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieţii,

Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaştri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereţii,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzii aştri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaştri -

Era Erato albă iluminând poeţii. -
De-a ei priviri focoase ar fi roşit sihaştri
Păliţi, chlorotici, vineţi de greul bătrâneţii.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori şi violete,

înveşmântată magic în daurite plete
şi-n varii polichrome bibiluri şi altiţe...

îmi aruncă pupila-i divine curcubee;

Dar eu, nebun! zic: Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ţi-e negru şi maţele pestriţe!