2.

ŢESUTURILE VEGETALE

Ţesutul reprezintă o grupare de celule interconectate prin plasmodesme,

care au aceeaşi origine, formă, structură şi îndeplinesc împreună aceeaşi
funcţie.

2.1. ŢESUTURILE MERISTEMATICE

Ţesuturile meristematice mai poartă denumirea de ţesuturi de origine,

formative sau embrionare, şi au proprietatea de a se divide activ, mitotic, dând
naştere în permanenţă la noi celule. Celulele rezultate fie îşi păstrează
capacitatea de diviziune fie se specializează formând ţesuturi definitive.
Ţesutul meristematic este alcătuit din celule mici, izodiametrice, strâns unite,
cu pereţii subţiri, celulozici, cu nucleu voluminos şi citoplasmă densă.
După origine şi gradul de dezvoltare, meristemele pot fi clasificate în
meristeme primordiale, primare şi secundare.
a) meristemele primordiale sunt denumite şi promeristeme Sunt
reprezentate prin celule iniţiale şi masa de celule pe care le generează. Zonele
apicale ale organelor vegetative (vârful rădăcinii, vârful tulpinii şi ramurilor),
unde sunt localizate promeristemele au aspect piramidal şi constituie conul
vegetativ (con de creştere, vârf vegetativ).
b) meristemele primare se formează din promeristeme, iar prin
diviziune generează atât celule meristematice cât şi celule derivate, care prin
specializare dau naştere ţesuturilor definitive.

1
 c) Meristemele secundare generează, în urma unor diviziuni
tangenţiale, ţesuturi secundare şi determină creşterea în grosime a rădăcinii şi a
tulpinii:
➢ Cambiul apare primul. Generează totdeauna spre exterior liber
secundar, iar spre interior lemn secundar.
➢ Felogenul, apare de obicei în scoarţa rădăcinii şi a tulpinii şi va
forma totdeauna spre exterior suber, iar spre interior.

2.2. ŢESUTURI DE APĂRARE (PROTECTOARE)

Ţesuturile apărare sunt ţesuturi definitive, care se găsesc la exteriorul

organelor vegetative, având rol de protecţie faţă de factorii de mediu.
După origine deosebim: ţesuturi primare (epiderma şi formaţiunile sale,
rizodema, exoderma, endoderma, caliptra) şi ţesuturi secundare (suberul,
peridermul, ritidomul).

2.2.1.Ţesuturi de apărare primare

a) Epiderma este de obicei unistratificată, alcătuită din celule
parenchimatice vii, cu pereţii externi modificaţi secundar (cutinizaţi, cerificaţi,
mineralizaţi).
La nivelul epidermei întâlnim formaţiuni epidermice dintre care
amintim: stomatele, perii şi emergenţele epidermice.
➢ Stomatele (gr. stomata – gură) sunt formaţiuni epidermice care au rolul
de a regla schimburile de gaze dintre plantă şi mediul înconjurător
(fotosinteza, respiraţia, transpiraţia).

2
 ➢ Perii epidermici au formă, structură şi funcţii variate (protectori,
secretori, de agăţare). Pot fi unicelulari (perii absorbanţi ai rădăcinii,
perii urticanţi la urzică Urtica dioica, papile secretoare în petale de
toporaşi Viola odorata etc.) sau pluricelulari, ramificaţi (la lumânărică
Verbascum phlomoides, peri stalaţi la frunza de tei argintiu - Tilia
tomentosa, de salcie mirositoare - Eleagnus angustifolia) sau
neramificaţi (peri secretori glandulari la muşcată) (fig. 2.10., 2.11.).

➢ Emergenţele epidermice sunt structuri la formarea cărora participă,

alături de epidermă, şi ţesuturile subepidermice (spinii apărători de la
măceş Rosa canina, mur Rubus sp., etc.).
b) Rizoderma acoperă rădăcina tânără şi îndeplineşte rol de apărare, dar
şi de absorbţie a sevei brute, datorită prezenţei perilor absorbanţi din zona
piliferă.

c) Exoderma (cutisul) reprezintă stratul sau straturile externe ale

scoarţei rădăcinii primare, ce protejează rădăcina după exfolierea rizodermei.
Apare prin depunerea suberinei în pereţii celulari.
d) Endoderma: zona internă unistratificată a scoarţei rădăcinii cu
structură primară; prezintă celule cu pereţii îngroşaţi prin depuneri de lignină
sau suberină (celulele căpătând aspectul literei U), fomând benzile lui Caspary,
între care se găsesc celule de pasaj cu pereţi subţiri, neîngroşaţi.
d) Caliptra (piloriza, scufia) reprezintă zona apicală a rădăcinii care
protejează vârful vegetativ.

2.2.2.Ţesuturi de apărare secundare

3
 Suberul este un ţesut secundar pluristratificat, care provine din
activitatea felogenului. Este alcătuit din celule moarte, turtite, fără meaturi, cu
pereţii suberificaţi, impermeabili pentru apă şi gaze. Schimbul de substanţe cu
mediul se realizează la nivelul lenticelelor

2.3. ŢESUTURI FUNDAMENTALE (PARENCHIMATICE)

Sunt ţesuturi formate din celule izodiametrice, cu pereţii subţiri,

celulozici, cu spaţii intercelulare. Se găsesc în interiorul organelor vegetative
ale plantelor şi îndeplinesc diferite roluri: de absorbţie, de asimilaţie şi de
depozitare.
a) Parenchimul de absorbţie se întâlneşte la nivelul zonei pilifere a
rădăcinii şi asigură transferul sevei brute de la perii absorbanţi la vasele
conducătoare, în sens centripet.
b) Parenchimul asimilator (clorenchim) se caracterizează prin celule
bogate în cloroplaste, îndeplinind funcţia de fotosinteză.
c) Parenchimurile de depozitare sunt alcătuite din ţesuturi ale căror
celule sunt lipsite de cloroplaste şi care depozitează diferite substanţe.
După substanţele depozitate deosebim:
➢ parenchimul de depozitare a substanţelor de rezervă (amidon,
zaharuri, grăsimi, aleuronă etc.) se întâlneşte în rădăcini şi tulpini
metamorfozate în acest sens, seminţe şi fructe.
➢ parenchimul de depozitare a apei (parenchim acvifer) este
caracteristic plantelor ce vegetează în regiuni secetoase (cactuşi), pe
stânci (Sedum sp.) sau pe soluri sărăturate (Salicornia sp.).
➢ parenchimul de depozitare a aerului (aerenchim) este alcătuit din
celule de diferite forme (stelate la pipirig – Juncus effusus), între care se

4
 formează spaţii mari (lacune) cu aer). Se întâlneşte la plantele acvatice
şi la plantele ce vegetează în locuri mlăştinoase.

2.4. ŢESUTURI MECANICE (DE SUSŢINERE)

Ţesuturile mecanice alcătuiesc, împreună cu ţesutul conducător, un

ansamblu cu rol scheletic denumit stereom. Aceste ţesuturi sunt mai puţin
dezvoltate la plantele erbacee şi ating dezvoltarea maximă la cele lemnoase.
a) Colenchimul este alcătuit din celule vii, cu pereţii inegal îngroşaţi
prin depuneri de celuloză şi pectină.

A B C
Fig. 2.17. Tipuri de colenchim: A-tabular; B-angular; C-lacunar

b) Sclerenchimul este format din celule moarte, strâns unite (fără

meaturi), cu pereţii uniform îngroşaţi prin depuneri de lignină (mai rar
celuloză). Se întâlneşte la plantele mature, cu structură primară sau secundară,
5
care şi-au încheiat creşterea. Este un ţesut flexibil şi foarte elastic în stadiu
tânăr.

După forma şi dimensiunile celulelor deosebim: sclerenchim fibros şi

sclerenchim scleros.

Sclerenchim scleros (sclereide) prezintă celule izodiametrice cu pereţii

puternic îngroşaţi şi lignificaţi, se întâlnesc în: mezofilul unor frunze, în fructe
(pericarp la stejar - Quercus sp., mezocarp la gutui - Cydonia oblonga, păr
(Pyrus communis), endocarp la nuc - Juglans sp., fam. Prunoideae), în
tegumentul seminţelor (pin - Pinus sp.), în scoarţa primară a tulpinii (soc -
Sambucus nigra), în liberul unor plante lemnoase (molid - Picea sp., brad -
Abies sp., carpen - Carpinus sp., frasin - Fraxinus sp.), mai rar în structura
rădăcinii (radicelele tuberizate la bujorul de pădure Paeonia banatica
fig.2.24.).

2.5. ŢESUTURI CONDUCĂTOARE

Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturi specializate pentru conducerea

sevei brute (ţesutul conducător lemnos) şi a sevei elaborate (ţesutul conducător
liberian).

2.5.1. Ţesutul conducător lemnos (xilemul, lemnul)

Realizează transportul ascendent al apei cu săruri minerale (seva brută)
de la rădăcină spre tulpină şi până în frunze. Este alcătuit din: vase lemnoase
(traheide şi trahee), parenchim lemnos şi fibre lemnoase.

6
 a) Vasele lemnoase sunt alcătuite din celule prozenchimatice, moarte,
dispuse cap la cap, cu pereţi transversali prezenţi (traheide) sau total resorbiţi
(trahee) şi pereţi laterali neuniform îngroşaţi prin depuneri de lignină (ce
conferă rol mecanic). În secţiune transversală, aspectul este circular sau
poliedric.
Traheidele (vase închise, vase imperfecte) sunt alcătuite dintr-o
singură celulă alungită, cilindrică sau prismatică, ascuţită la capete. Seva brută
circulă cu viteze reduse, prin difuziune, datorită perforaţiilor din pereţii
transversali.
Traheidele se întâlnesc la cormofitele mai puţin evoluate (ferigi şi
gimnosperme).
Traheele (vase deschise, vase perfecte) sunt vase caracteristice
angiospermelor, alcătuite din numeroase celule suprapuse, fără pereţi
despărţitori, astfel că seva circulă nestingherită.

Pereţii laterali ai traheelor sunt îngroşaţi prin depuneri de lignină; după

tipul de îngroşare deosebim: vase inelate, spiralate, reticulate şi punctate –
punctuaţiuni simple.
La unele specii, vasele lemnoase secundare devin nefuncţionale şi sunt
închise, obturate cu tile.
Ele sunt frecvente în lemnul secundar nefuncţional al plantelor
lemnoase, lemn denumit duramen.

b) Parenchimul lemnos este alcătuit din celule vii, puţin alungite, cu

pereţii subţiri, celulozici sau lignificaţi (cu punctuaţiuni simple) ce însoţesc în
special vasele lemnoase secundare ale gimnospermelor şi dicotiledonatelor.

7
 c) Fibrele lemnoase sunt întâlnite în lemnul secundar al
angiospermelor (rare la gimnosperme şi absente la ferigi).
Lemnul sau xilemul primar poate fi diferenţiat în:
▪ protoxilem care apare primul, caracterizat prin vase cu lumen (diametru)
mic, dispuse în exteriorul cilindrului central în structura rădăcinii şi în
interiorul acestuia în structura tulpinii;
▪ metaxilem, cu lumen mai mare.

2.5.2.Ţesutul conducător liberian (floemul, liberul)

Conduce seva elaborată (apă şi substanţe organice) în sens descendent,
de la frunze spre celelalte organe ale plantei.
a) Vasele liberiene (tuburi ciuruite) sunt alcătuite din celule
prozenchimatice vii, suprapuse, la care pereţii transversali sunt prezenţi, dar
perforaţi, având aspectul unor plăci ciuruite.
b) Celulele anexe însoţesc tuburile ciuruite ale angiospermelor, lipsind
la ferigi (Pteridophyta) şi gimnosperme (Gymnospermatophyta). Sunt alcătuite
din celule prozenchimatice, vii, cu citoplasmă densă şi nucleu voluminos.
c) Parenchimul liberian este alcătuit din celule vii, parenchimatice, cu
pereţii celulozici, neciuruiţi.
d) Fibrele liberiene sunt elemente de sclerenchim fibros, alcătuite din
celule prozenchimatice, cu capete de obicei ascuţite, cu pereţii îngroşaţi,
provenite din meristemele ce generează şi tuburile ciuruite. Au rol mecanic.

2.6. ŢESUTURI SECRETOARE

Ţesuturile secretoare sunt reprezentate de celule izolate sau grupuri de

celule, care au proprietatea de a sintetiza diferite substanţe chimice (uleiuri

8
eterice, alcaloizi, răşini, taninuri, mucilagii, gume, latex, nectar). Aceste
substanţe pot fi utilizate de plantă (produse de secreţie) sau eliminate (produse
de excreţie).
a) Ţesuturile cu secreţie externă elimină la exterior substanţele
elaborate (fig. 2.31.).
Din această categorie de ţesuturi amintim:
➢ Papilele secretoare sunt celule epidermice care produc ulei volatil,
întâlnite pe petalele florilor mirositoare (trandafir – Rosa sp., toporaş –
Viola odorata), sau pe ramurile tinere ale unor arbori (mesteacăn –
Betula pendula).
➢ Perii secretori (glandulari) sunt formaţiuni epidermice, cu una sau mai
multe celule secretoare, întâlnite pe frunze şi tulpini. Au formă variată
şi pot fi şi unicelulari (părul urticant de la urzică – Urtica dioica).
➢ Glandele nectarifere sunt situate de regulă la nivelul florilor şi secretă
nectarul căutat de insecte.
➢ Glandele digestive sunt peri pluricelulari caracteristici plantelor
insectivore (roua cerului – Drosera rotundifolia).
➢ Hidatodele sunt formaţiuni epidermice prin care plantele elimină apa în
exces printr-un proces denumit gutaţie.
b) Ţesuturile cu secreţie internă pot elimina substanţele sintetizate fie
în spaţii intercelulare (buzunare secretoare, canale secretoare) fie în spaţiul
intracelular (celule secretoare, laticifere).
➢ Canalele secretoare sunt structuri alungite, cilindrice, căptuşite cu
celule secretoare; ex. canale rezinifere-gimnosperme.
➢ Buzunarele secretoare (pungi secretoare) sunt spaţii largi, sferice sau
ovale, căptuşite cu celule secretoare. Se întâlnesc în frunza de cetină de

9
 negi (Juniperus sabina), eucalipt (Eucalyptus sp.), sunătoare
(Hypericum perforatum), în frunzele şi fructele citricelor.
➢ Celule secretoare sunt celule izolate ce se găsesc în parenchimul
fundamental al organelor vegetative ale plantei şi pot secreta uleiuri
eterice (dafin – Laurus nobilis), tanin (scoarţa de stejar).
➢ Laticiferele sunt reprezentate de canale lungi, cu aspect de tuburi, care
secretă o substanţă cu aspect lăptos denumită latex .

Celule cu tanin în scoarţa

rădăcinii la stejar (Quercus
robur):1-tanin (20x10 Imbrea
Ilinca)

Deosebim două tipuri de laticifere:

➢ laticifere articulate: la păpădie – Taraxacum officinale
➢ laticifere nearticulate: provin dintr-o singură celulă, ramificată,
la laptele câinelui (Euphorbia sp.).

10
 2.7. ŢESUTURI SENZITIVE

Sunt reprezentate de celule epidermice capabile să perceapă acţiunea

anumitor factori de mediu, modificându-şi metabolismul în acest sens.
Din această categorie de ţesuturi amintim:
➢ papile senzitive, situate la baza staminelor de la dracilă
(Berberis vulgaris - dracilă), asigură apropierea bruscă a
staminei de stigmat la o simplă atingere, adaptare pentru
autopolenizare;
➢ perii senzitivi, prezenţi la unele plantele insectivore (Drosera
rotundifolia – roua cerului), asigură imobilizarea insectelor;
parenchimul senzitiv situat la baza peţiolului frunzelor de
Mimosa pudica, percepe excitaţiile seismice;
➢ celulele şi ţesuturile sensibile faţă de gravitaţie se găsesc în
caliptra rădăcinii şi ţesuturile parenchimatice ale rădăcinii şi
tulpinii;
➢ celulele senzitive faţă de lumină sunt reprezentate prin papile
fotosensibile şi ocele senzitive, asigurând percepţia stimulului
luminos şi orientarea frunzelor spre lumină.

11