ENZIMELE

1. Caracteristica generală a enzimelor.

2. Organizarea structurală a enzimelor.
3. Specificitatea enzimelor.
4. Particularităţile catalizei enzimatice.
5. Factorii, ce influenţează activitatea
enzimatică.
6. Clasificarea şi nomenclatura
enzimelor. 1
I. Caracteristica generală a enzimelor

Definiţia enzimei s-a conturat atunci, când

s-a observat că în sistemele biologice au loc
procese catalitice, survenite din extracte de
orz germinal ce realizează hidroliza amidonului.
Astfel, în 1833 a fost obţinută diastaza (sub
formă de pulbere albă).

Dacă în 1920 erau estimate 10 –

15 enzime prin observarea efectului
acţiunii lor, astăzi sunt caracterizate
parţial peste 2 000 enzime, dintre
care circa 500 au fost obţinute sub
forma unor preparate perfect
purificate şi studiate din punct de
vedere fizico-chimic şi biologic.
2
I. Caracteristica generală a enzimelor

Enzimele sunt substanţe care

catalizează reacţiile biologice din
organism. Ele au un rol esenţial în
biosinteza şi degradarea substanţelor
din materia vie. Se găsesc în toate
organismele vegetale, animale şi m/o.

Toate transformările biochimice

în ţesuturi şi celule sunt posibile
numai prin acţiunea enzimelor, care
se mai numesc şi biocatalizatori.
3
I. Caracteristica generală a enzimelor

Sub aspect chimic, enzimele sunt proteine

cu rol funcţional foarte important. Ele sunt
produse numai de organismele vii şi îşi pot
manifesta activitatea enzimatică atât în
interiorul, cât şi în afara organismului.

Enzimele nu s-au putut sintetiza

până în prezent în laborator, dar s-
a reuşit să se stabilească
succesiunea aminoacizilor din lanţul
polipeptidic al unor enzime.

4
I. Caracteristica generală a enzimelor

Enzimele sunt catalizatori biologici de

natură proteică, de o înaltă specificitate,
sinteza cărora are loc în celulele vii şi sunt în
stare să activeze într-o mare măsură
diferitele reacţii chimice fără ca ele însuşi sî
se consume.

Termenul enzimă a fost propus în 1877 de

cître W. Kuhne. Denumirea provine de la
cuvîntul grecesc “enzyme” – în drojdie.

5
I. Caracteristica generală a enzimelor
După locul unde îşi manifestă activitatea,
enzimele se pot clasifica în exo- şi endoenzime.

Exoenzimele, după formarea lor în celule, sunt

eliminate în lichidele din organism, unde îşi exercită
activitatea catalitică. Astfel de enzime sunt întâlnite
în lichidele interstiţiale, din diferite cavităţi, din seva
elaborată etc.
Endoenzimele, numite şi enzime intracelulare, îşi
exercită acţiunea în celulele în care s-au format. Ele
sunt de două feluri:
•lioenzime, legate mai slab în celulă şi
•desmoenzime.

6
I. Caracteristica generală a enzimelor

Formarea şi degradarea enzimelor în

organism se realizează cu o viteză mai
mare decât se produce biosinteza şi
degradarea proteinelor cu rol
structural.

Enzimele nu s-au putut sintetiza

până în prezent în laborator, dar s-a
reuşit să se stabilească succesiunea
aminoacizilor din lanţul polipeptidic al
unor enzime.

7
II. Organizarea structurală a enzimelor

Toate enzimele cunoscute pînă în

prezent sunt de natură proteică.
Acestea reprezintă macromolecule,
compuse din lanţuri polipeptidice,
avînd o masă moleculară între 1000 –
1000000.

8
II. Organizarea structurală a enzimelor

Din punct de vedere structural,

enzimele po fi clasificare în:

oEnzime monocomponente – enzimele , care

prezintă proteine simple; la hidroliza lor se
formează numai aminoacizi.Acestui grup aparţin:
pepsina, tripsina, papaina, ureaza, etc.
oEnzime bicomponente – enzimele de natură
heteroproteică, fiind constituite dintr-o
componentă proteică, denumită apoenzimă şi o
componentă neproteică denumită cofactor.

9
II. Organizarea structurală a enzimelor

Apoenzima şi cofactorul – inactive catalitic

ca entităţi separate – formează un complex
molecular enzimă – cofactor denumit în
terminologia clasică holoenzimă.

Apoenzimă + Cofactor = Holoenzimă

Inactivă Inactiv Complex activ

10
II. Organizarea structurală aenzimelor
După natura chimică şi modul lor
de legare la apoenzimă, cofactorii
se clasifică în:

•Coenzime – component neproteic de

natură organică, care se leagă prin legături
foarte slabe, labile de apoenzimă şi care
sunt uşor disociabule de aceasta. De exemplu
NAD-coenzima oxidoreductazelor.
•Grupări prostetice - component
neproteic de natură organică, care se leagă
de apoenzimă prin legături puternice. De
exemplu hemul –componenta a citocromilor
(enzimă ce transportă electronii în LTE).

11
II. Organizarea structurală a enzimelor

Substanţa asupra căreia acţionează enzima

se numeşte substrat, formîndu-se
complexul enzimă-substrat, îar acesta se
descompune într-o etapă următoare,
formîn produsul.
E + S → ES →P

Locul unde acţionează enzima cu

substratul se numeşte situsus catalitic.

12
II. Organizarea structurală a enzimelor

Situsul catalitic – o zonă specifică şi

delimitată, constituită dintr-un număr mic
de radicali de aminoacizi, care formează o
geometrie spaţială perfect ordonată şi
structural asimetrică, la nivelul căreia se
exercită proprietatea catalitică a enzimei
prin capacitatea de a interacţiona cu
moleculele de substrat asupra cărora
acţionează.

13
II. Organizarea structurală a enzimelor

E S [ES]
SC

E – enzimă
SC – situs catalitic
S – substrat
[ES] – complex enzimă-substrat 14
II. Organizarea structurală a enzimelor

Situsul allosteric – existent pe lângă

situsul catalitic, la enzimele allosterice.
Prin internediul situsului allosteric la
enzimele reglatoare (allosterice) se leagă
un efector allosteric (inductor sau
inhibitor); de obicei enzimele allosterice
sunt constituite din 2 sau mai multe
subunităţi.

15
II. Organizarea structurală a enzimelor

SC
EA

SA

E S

EA – efector allostreic
SA – situs allosteric
E – enzimă
SC – situs catalitic
S - substrat 16
II. Organizarea structurală a enzimelor

În funcţie de organizarea lor

structurală ca molecule proteice,
enzimele se încadrează în următoarele
grupe principale:

 enzime monomere,
 enzime oligomere,
 izoenzime,
 complexe (sisteme) enzimatice.

17
II. Organizarea structurală a enzimelor

Enzime monomere – structuri

enzimatice constituite dintr-un singur
lanţ polipeptidic, în care este inclus
situsul catalitic (ex.: ribonucleaza,
tripsina, pepsina etc.).
Ele au mase moleculare mici.

18
II. Organizarea structurală a enzimelor

Enzime oligomere – sunt agregate

moleculare constituite din două sau mai
multe subunităţi (protomeri) asociate într-o
structură compactă. De exemplu
glutamatdehidrogenaza din ficatul taurului
este alcătuită din 8 subunităţi.

19
II. Organizarea structurală a enzimelor

Izoenzime – variante genetic determinate ale

unei şi aceiaşi enzime în unul şi acelaşi organism,
ce se deosebesc printr-o serie de proprietăţi
fizico-chimice, dar cu aceeaşi specificitate de
substrat. De exemplu lactatdehidrohenaza există în ţesuturile
şobolanilor sub 5 forme – 5 izoenzime. La ea molecula este
formată din 4 subunutăţi de 2 tipuri: tipul H şi M, care sunt în
stare să formeze tetramerii: MMMM, MMMH, MMHH,
MHHH,HHHH. Izoenzima care predomină în ţesutul muscular-
MMMM, iar cea care predomină în ţesuturile inimii-HHHH.
Catenele H şi Mdiferă mult prin componenţa aminoacidă şi prin
succesiunea aminoacizilor.

20
II. Organizarea structurală a enzimelor

Sisteme (complexe) enzimatice – edificiu

polifuncţional constituit dintr-un număr de
molecule de enzime intim asociate prin
interacţiuni necovalente, care participă
împreună într-un şir de reacţii înlănţuite.
Într-o asemenea secvenţă, produsul de
reacţie catalizată de prima enzimă a
sistemului multienzimatic devine substratul
enzimei următoare ş.a.m.d. până la
obţinerea produsului final de reacţie.

21
 III. Specificitatea enzimelor

O proprietate remaecabilă a enzimelor

este specificitatea.
Specificitatea reprezintă capacitatea
enzimei de a selecta un substrat sau un
număr lilitat de substraturi asupra căreia
acţionează, condiţionînd o reacţie bine
definită.

Enzimele prezintă:
specificitate de substrat şi,
specificitate de acţiune.
22
III. Specificitatea enzimelor

Specificitatea de substrat
reprezintă capacitatea enzimei
de a alege substratul asupra
căruia urmează să acţioneze.

23
III. Specificitatea enzimelor

În funcţie de mecanismul de
formare a complexului enzimă-
substrat, specificitatea de substrat
poate fi:
specificitate absolută şi,
specificitate relativă.

24
III. Specificitatea enzimelor
Specificitatea absolută – enzima acţionează
numai asupra unui substrat. De exemplu, ureaza
acţionează numai asupra substratului ureea,
succinatdehidrogenaza – asupra acidului succinic.

•stereospecificitatea – enzima acţionează numai

asupra unuia din izomerii substratului, ca de exemplu,
izomerii optici dextrogiri sau levogiri (D sau L);
•specificitatea geometrică – enzima acţionează
asupra izomerilor cis-trans (exemplu, fumaraza
catalizează adiţia unei molecule de apă numai la
izomerul trans al acidului fumaric).

25
III. Specificitatea enzimelor

Specificitatea relativă (se mai numeşte şi

specificitate relativă de grup) – enzima
acţionează asupra unui grup de substrat,
care au o constituţie chimică asemănătoare.
Totuşi numărul de substrate este limitat.

De exemplu, hexokinaza, catalizează

fosforilarea în prezenţa ATP a unei serii de
hexoze ca substrate. Alte exemple:
peptidazele, fosfatazele etc.

26
III. Specificitatea enzimelor

Specificitatea de acţiune

Se mai numeşte şi specificitatea de

reacţie, care reprezintă proprietatea unor
enzime de a cataliza un anumit tip de
reacţie ce stă la baza clasificării enzimelor.
De exemplu, enzimele proteolitice
catalizează hidroliza legăturilor peptidice a
mai multor substrate de natură proteică
(polipeptidică).

27
 III. Specificitatea enzimelor

Specificitatea Specificitatea
de substrat de acţiune

Relativă
Stereospecificitatea

Absolută
Specificitatea
geometrică

28
III. Specificitatea enzimelor

Compatibilitatea dintre enzimă (E) şi

substratul său de reacţie (S) se
realizează după principiul “lacăt - cheie”.

Recunoaştere
+ +

Enzimă Substrate Complex Substrat

posibile [ES] nerecunoscut

29
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

În celulele organismelor vii decurg

sute de reacţii chimice în cadrul cărora
are loc transformarea substanţelor
organice cu participarea nemijlocită a
catalizatorilor biologici – enzimele.

Cataliza enzimatică se caracterizează

prin anumite particularităţi, şi anume:

30
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

1.Enzimele sunt catalizatori extrem de

puternici: reacţia enzimatică decurge de 106 –
1012 ori mai repede decât o reacţie spontană
necatalizată ce are loc în soluţie apoasă. În
organismele vii, în prezenţa enzimelor timp de
secunde, iar uneori şi a părţilor de secunde, au
loc reacţii succesive complicate, pentru
efectuarea cărora într-un laborator de chimie
ar fi nevoie de zile, săptămâni, adeseori chiar
şi luni întregi de lucru.

31
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

2. Reacţiile catalizate de
enzime, spre deosebire de cele
chimice ale substanţelor organice,
efectuate în condiţii de laborator,
au loc fără formare de produse
secundare şi cu un randament de
aproximativ 100%.

32
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

3. Toate enzimele sunt în stare

să acţioneze în condiţii relativ
blânde: temperatură moderată
(25 - 40ºC), presiune normală,
pH = 7,0 – 7,5.

33
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

4. Enzimele posedă o specificitate

pronunţată faţă de reacţia ce o catalizează şi
faţă de substraturi. Datorită acestui fapt în
celula vie pot avea loc concomitent o mulţime
de reacţii chimice. Unele dintre ele duc la
scindarea substanţelor organice complexe şi
formarea unor substanţe mai simple însoţite
de eliberarea de energie, altele (de exemplu,
biosinteza polimerilor biologici), însoţite de
consumare de energie.

34
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

5. Reacţiile chimice catalizate de

enzime, care decurg în celulă, sunt
organizate în sisteme enzimatice,
alcătuite din câteva reacţii
consecutive (de la 2 până la 20 şi mai
multe). Multe sisteme enzimatice sunt
legate cu anumite structuri celulare
(de exemplu, enzimele oxidării
biologice funcţionează în componenţa
mitocondriilor).

35
IV. Particularităţile catalizei enzimatice

6. Reacţiile metabolice, catalizate de enzime

au o reglare strictă: se formează atâtea feluri
de molecule simple de câte este necesar pentru
biosinteza diferitor substanţe organice.
Sistemele biologice sunt în stare să regleze
sinteza catalizatorilor proprii – enzimelor.
Autoreglarea le permite celulelor vii să susţină o
anumită stare staţionară chiar şi la schimbarea
considerabilă a mediului ambiant şi să modifice
aparatul enzimatic, ca răspuns la schimbarea
bruscă a condiţiilor mediului înconjurător.

36
V. Factorii, ce influenţează activitatea
enzimatică

1. Concentraţia enzimei. Pentru

majoritatea enzimelor dependenţa
vitezei de concentraţia enzimei este
liniară. Astfel, cu cît mai multe vor fi
enzime, cu atît mai mare va fi viteza
reacţiei enzimatice.
V

[E]
37
V. Factorii, ce influenţează activitatea
enzimatică

2. Concentraţia substratului. Pentru

enzime viteza de reacţie variază cu
concentraţia substratului după o curbă
cu caracter hiperbolic. La o concentraţie
mică de substrat, viteza reacţiei este
aproape proporţională cu concentraţia
substratului.Însă odată cu creşterea
concentraţiei substratului, viteza creşte
mai lent,

38
 V. Factorii, ce influenţează activitatea
enzimatică

Michaelis şi Menten au elaborat o teorie

generală a cineticii enzimatice. După
Michaelis şi Menten, viteza de reacţie este
dată de formula:
Vmax S
V0 =
Km – constanta Michaelis-Menten
Km + S
Ecuaţia
Michaelis-Menten
Când V = ½ Vmax, atunci Km = [ S ]

39
 V. Factorii ce influenţează activitatea
enzimatică

3. Temperatura. Datorită
termolabilităţii lor, activitatea
enzimatică se manifestă numai între
anumite limite de temperatură.
Temperatura la care enzima manifestă
activitate maximă în aceleaşi alte
condiţii se numeşte temperatură optimă
a activităţii enzimatice.

40
 V. Factorii ce influenţează activitatea
enzimatică

Temperatura optimă a activităţii enzimatice

41
 V. Cinetica reacţiilor enzimatice

4. Efectul pH-ului.
Activitatea enzimatică este dependentă de
pH-ul mediului în care se exercită acţiunea.
•pH optim – activitatea enzimatică maximă.
•pH limită – limita de acţiune enzimatică.
V
Pepsina Amilaza de malţ

1,5 2,0 4,5 5,2

pH

42
V. Factorii ce influenţează activitatea
enzimatică
Influenţa efectorilor.
Efectori enzimatici sunt substanţe de
natură chimică diferită care acţionează
asupra enzimelor, modificând cinetica
reacţiilor enzimatice.
După modul de acţiune a lor, efectorii
enzimatici se clasifică în:
- activatori,
- inhibitori şi
- allosterici.

43
V. Factorii ce influenţează activitatea
enzimatică
Activatorii
influenţează pozitiv activitatea enzimatică, pe care o
favorizează sau stimulează. Activatorii enzimatici îşi pot
exercita acţiunea pe diferite căi, în funcţie de natura lor,
astfel:
• diferiţi ioni – Mg2+ – activează fosfatazele;
Mn2+ şi Co2+ – peptidazele;
Zn2+ – dehidrogenazele;
Cl¯ – amilaza; Etc.
• substanţe cu caracter reducător – acţionează prin protejarea
grupărilor ( – SH ) active de la situsul catalitic al enzimelor. De
exemplu, cisteina, glutationul redus ( G – SH ), etc.
• hormonii;
• ionii de metale şi coenzime;
• etc.

44
 V. Factorii ce influenţează activitatea
enzimatică

Inhibitori
– substanţe ce provoacă diminuarea specifică a
activităţii enzimei. Inhibitorii fixează
grupările funcţionale ale porţiunilor catalitice
şi de contact ale centrului activ al enzimei.
Deci, în urma inhibiţiei nu are loc formarea
complexului [ ES ].
Din inhibitori fac parte medicamentele,
toxinele, unele produse metabolice etc.

45
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor
Primele enzime descoperite au fost denumite după
criterii întîmplătoare, fiind utilizat cel mai des,
adugarea sufixului –ază la numele substratului a
cărei transformare o catalizează (lipaza – hudroliza
lipidelor, ureeaza – hidroliza ureei).
După descoperirea unui număr relativ mare de
enzime, s-a observat că există mai ulte lipaze,
amileze. S-a decis ca în denumire să se includă şi
denumirea reacţiei, de exemplu
succinatdehidrogenaza, malathidrataza etc.
Pentru enzimele care au fost mai de mult
descoperite li se păstrează denumirea veche, de
exemplu tripsina, papaina, pepsina.

46
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Toate enzimele au fost împărţite în 6

clase, fiecare cu subclasele ei.
Fiecare enzimă are codul său format din
4 cifre:
I – clasa;
II – subclasa;
III – subsubclasa;
IV – numărul de ordine în subsubclasă.

47
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasele de enzime sunt:

• Clasa I. Oxidoreductaze (14 subclase)
– catalizează reacţiile de oxido-
reducere. Acţionează asupra
următoarelor grupe: CH – OH; CH –
CH3; CH – NH2.

Exemple: alcooldehidrogenaza;

ascorbatoxidaza;
catalaza; peroxidaza etc.
48
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasa II. Transferaze (8 subclase) –

catalizează reacţiile de transfer
intermolecular al diferitor grupuri chimice şi
resturi. Ele transferă aşa grupuri ca: gr.
metilice ( – CH3 ), formilice ( – COH ),
carboxilice ( – COOH ); resturi de aldehide,
cetone, acizi; grupări ce conţin N2, P, S
etc.

Exemple: hexokinaze; aminotransferaze;

carboxiltransferaze; aciltransferaze;
aminoaciltransferaze etc.

49
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasa III. Hidrolaze (9 subclase) –

scindează hidrolitic legăturile
intramoleculare. Hidrolazele
scindează următoarele legături:
glicozidice, peptidice, C – N, C – C,
P – N etc.

Exemple: α-amilaza; dipeptidaze;

ATP-aza; pepsina etc.

50
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasa IV. Liaze (5 subclase) –

scindează hidrolitic şi leagă grupele
la legături duble, precum şi reacţiile
de înlăturare a acestor grupe. Ele
pot scinda legăturile: C – C, C – O,
C – N, C – S.

Exemple: decarboxilaza acidului

piruvic; aspartaza; cistein-
desulfhidraza etc.

51
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasa V. Izomeraze ( 5 subclase) –

catalizează reacţiile de izomerizare
(racemaze, epimeraze, cis-trans
izomeraze etc.). Acţionează asupra:
aminoacizilor, derivaţilor
aminoacizilor, hidroxiacizilor etc.

Exemple: fosfopentozoizomeraze;
fosfoglucoizomeraze etc.

52
VI. Clasificarea şi nomenclatura enzimelor

Clasa VI. Ligaze (sintetaze) (4

subclase) – catalizează reacţii de
legare a 2 molecule însoţite de
scindarea legăturilor pirofosforice în
molecula ATP-ului sau a unui
nucleozidtrifosfat analogic. Ligazele
formează următoarele: C – O; C – S;
C – N; C – C.

Exemple: acetil CoA-sintetaza;

peptidsintetaze; amidsintetaze etc.

53