HISTOLOGIAexamen Raspunsuri

Întrebări şi răspunsuri pentru examenul de promovare la
catedra Histologie, Embriologie şi Citologie
1. Enumeraţi patru clase de proteine (în raport cu rolul lor funcţional), care se încadrează în membrana celulară.
 Proteine de transport;
 receptori;
 structural;
 cu funcţie enzimatică.
2. Definiţia procesului de endocitoză. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) cele două manifestări ale endocitozei.
Procesul de endocitoză începe cu absorpţia substanţelor, ce urmează să fie înglobate, la suprafaţa plasmalemei, cu participarea
receptorilor. Mai apoi sectorul de plasmalemă, la care s-au ataşat moleculele absorbite, începe a invagina în interior pentru a se
transforma într-o veziculă, ce se separă de restul plasmalemei, rămînînd în citoplasmă. Ulterior, asemenea vezicole confluează în
vezicole mai mari cu lizozomi ce conţin fermenţi hidrolitici. Hidrolazele scindează biopolimerii încorporaţi în monomer, iar aceştia, în
urma transportului transmembranic prin peretele veziculei, ajung în hialoplasmă. În acest mod se produce digestia intracelulară a
substanţelor înglobate.
3. Enumeraţi patru tipuri de joncţiuni (contacte) intercelulare. Care din aceste tipuri pot servi drept pasaje de
intercomunicaţie pentru citoplasma celulelor contactante?
Joncţiuni intercelulare:
I. Joncţiuni simple – (la formarea lor nu participă protein speciale), sunt formate prin intermediul glicocalixului care unesc
celulele prin ioni de Ca:
1) Liniare;
2) Digitiforme;
3) Denticulate.
II. Joncţiuni compuse (speciale) – la formarea lor participă protein special ale citolemei:
1) Joncţiuni strînse:
a. Zonula aderentă – este prima joncţiune strînsă la hotarul cu mediul agresiv;
b. Zonula ocludentă – plasmalema celulelor învecinate alipindu-se pînă la confluenţă, celulele devin legate mecanic una de alta.
2) Desmozomii;
3) Sinapsa;
4) Nexusul – poate servi drept pasaj de intercomunicaţie pentru citoplasma celulelor contactante.
4. Ce se întâmplă cu membranele adiacente în cazul unei zone ocludente? Care e rolul funcţional al acestui tip de
joncţiuni?
Zonula ocludentă – plasmalema celulelor învecinate alipindu-se pînă la confluenţă, celulele devin legate mecanic una de alta, menirea
lor este de a nu permite trecerea prin spaţiul intercelular nici măcar a micromoleculelor (fiind caracteristice celulelor epiteliale)
5. Ce particularităţi manifestă spaţiul intercelular şi sectoarele interesate de plasmalemă în cazul unui desmozom? Care
este importanţa funcţională a desmozomului?
Desmozomii – sunt cele mai puternice legături mecanice (la cel. epiteliale). În cazul de faţă, în spaţiul intercelular apare un disc
compact cu diametrul de pînă la 0,5 mcm şi avînd o consistenţă stratificată. Aceste discuri sunt compuse din nişte îngroşări ale
citolemei formate dintr-o proteină specială desmoplachina care îngroaşă plasmalema. De desmoplachine se leagă strîns din interior
microtubule, iar spre exterior pornesc nişte protein numite desmogleine ce din ambele părţi se leagă strîns una faţă de alta.
O varietate a desmozomilor sunt Hemidesmozomii care leagă celula de membrane bazală.
6. Structura joncţiunii de tip nexus. Indicaţi un ţesut, celulele căruia sunt frecvent interconectate prin nexusuri.
Nexusul – asigură comunicarea dintre 2 celule. Plasmalemele adiacente dispun de complexe proteice special, denumite conexoni,
care, contactînd reciproc, formează parcă nişte canalicule de comunicaţii între citoplasma celulelor adiacente. Nexusul serveşte la
transportul de ioni şi molecule mici de la o celulă la alta, şi se întîlnesc acolo unde mai multe cellule se comport ca un totîntreg, de ex:
m. cardiac care asigură contracţia cardiac prin transportul semnalului (contracţiei) de la o celulă la alta.
7. În care cazuri apare joncţiunea de tip sinapsă? La ce serveşte?
Sinapsa – reprezintă zone de contact, specializate la transmiterea numai într-o singură direcţie a impulsului excitator sau inhibitor de
la un element la altul (sinapse neuroneuronale, neuromusculare, neuroepiteliale).
8. Specificaţi două distincţii esenţiale între organite şi incluziuni celulare.
 Organitele sunt structuri permanente şi obligatorii ale citoplasmei, angajate în realizarea funcţiilor vitale ale celulei.
 Incluziunile sunt structuri citoplasmatice nepermanente şi neobligatorii, care pot apărea sau dispărea în funcţie de activitatea
metabolică a celulei.
9. Enumeraţi opt tipuri de organite de tip general. Subliniaţi organitele amembranice.
1) REr, REn;
2) AG;
3) Lizozomii;
4) Peroxizomii;
5) Mitocondriile;
6) Ribosomii;
7) Centrozomul;
8) Citoscheletul.
10. Care organite condiţionează prin abundenţa lor coloraţia bazofilă a citoplasmei. Ce concluzii de ordin funcţional
(privind celula în ansamblu) se pot face, ţinând cont de bazofilia pronunţată a citoplasmei?
Numărul mare de ribosomi liberi sau ataşaţi pe REr condiţionează prin abundenţa lor şi (prin sinteza de către aceştia a ARN-ului) o
bazofilie pronunţată a citoplasmei. Astfel, potrivit acestui indiciu putem conchide că celula în cauză dispune de un aparat sintetic bine
dezvoltat, ce va sintetizează proteine sau fermenţi destinate atît pentru export cît şi pentru necesităţile proprii.
COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT
FĂRĂ ACORDUL AUTORULUI SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGII. . . AUTORUL
Dvornic Dorin Vladimir
11. Care sunt funcţiile specifice ale reticulului endoplasmatic agranulat: A - în cazul fibrelor musculare striate, B - la
hepatocite?
1) În cazul fibrelor musculare striate:
a. Are loc depozitarea ionilor de Ca necesari pentru funcţia de contracţie;
b. Are loc sinteza polizaharidelor şi a lipidelor depozitate sub formă de glicogen;
2) În cazul hepatocitelor:
a. Are loc sinteza polizaharidelor şi a lipidelor depozitate sub formă de glicogen;
b. Are loc dezactivarea diverselor substanţe nocive – detoxifierea organismului.
12. Sunt oare identice noţiunile "complexul Golgi" şi "dictiozomul"? Formulaţi considerentele respective.
Consider că este corectă afirmaţia, deoarece AG poate conţine de la 1 (inclusiv) pînă la 30 dictiozomi, totodată el reprezentînd suma
tuturor dictiozomilor.
13. Specificaţi deosebirile între lizozomii primari, lizozomii secundari şi telolizozomi.
 Lizozomii primari – sunt vezicule mici înconjurate de o membrană, conţinînd hidrolaze (lipaze, proteaze, glucozidaze,
nucleaze, fosfataze) şi fosfatază acidă activă (ce se consideră ca indicator specific pentru lizozomi);
 Lizozomii secundari – reprezintă vacuole digestive intracelulare ce apar la contopirea lizozomilor primari cu fagozomii sau
cu vacuolele de pinocitoză. O astfel de structură se mai numeşte fagolizozom.
 Lizozomii terţiari sau telolizomii sau corpusculii reziduali sun formaţiuni care conţin
reziduuri (macromolecule nedescompuse pînă la sfîrşit), acestea, supunîndu-se unor modificări,
provoacă apariţia unor structuri stratificate. Astfel cu vîrsta în neuroni, hepatocite, în fibrele
musculare se acumulează în telolizozomi un pigment (lipofuscina) care este un pigment al
îmbătrînirii.
14. Prezentaţi grafic (cu cel puţin cinci indicaţii) aspectul ultramicroscopic al unei
mitocondrii.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
15. Ce reprezintă incluziunile citoplasmatice? Enumeraţi patru tipuri esenţiale de
incluziuni.
Incluziunile sunt structuri citoplasmatice nepermanente şi neobligatorii, care pot apărea sau
dispărea în funcţie de activitatea metabolică a celulei. Deosebim incluziuni:
1) Trofice:
a. Glucidice (glicogen);
b. Lipidice;
c. Proteice;
2) De secreţie – conţin substanţe biologic active, sunt caracteristice pentru celulele specializate de export (glandele);
3) De excreţie – nu conţin substanţe biologic active, dar reprezintă nişte reziduuri metabolice, menite să fie înlăturate din
celulă;
4) Pigmentare – ce pot fi:
a. Exogene (caroten, particule de praf, coloranţi);
b. Endogene (hemoglobina, hemosiderina, bilirubina, melanina, lipofuscina).
16. Ce proces de importanţă vitală reflectă prezenţa nucleolului? Cum se explică faptul, că, spre exemplu, spermatozoidul
e lipsit de nucleol?
Nucleolul reprezintă locul de sinteză a ARNr şi a ribozomilor, care, trecînd în citoplasmă asigură sinteza lanţurilor polipeptidice.
Lipsa sau prezenţa într-un număr diferit al nucleolilor din celulă determină gradul diferit al activităţii de sinteză a celulei în cauză.
Nucleolul este indispensabil celulelor ce au tendinţa de a se divide, deoarece prin sinteza de ARNr , în interfază (şi anume în G1) are
loc sinteza fermenţilor necesari pentru formarea substanţelor precursoare a ADN (ex: nucleotidfosfokinazele) şi a fermenţilor angajaţi
în metabolismul ARN şi a proteinelor pentru metabolismul energetic.
Prin aceasta şi se explică faptul că spermatozoizii nu posedă nucleoli (ei nu se mai divid).
17. Ce reprezintă spaţiul perinuclear? Care compartiment citoplasmatic poate avea comunicări directe cu spaţiul
perinuclear?
Spaţiul perinuclear reprezintă porţiunea cuprinsă între membrana externă şi respectiv membrana internă a cariolemei. Acest spaţiu
comunică direct cu Rer.
18. Care din parametrii porilor nucleari - structura, calibrul, numărul lor - variază de la o celulă la alta? Ce
particularităţi funcţonale reflectă variaţia vizată?
Prin toată grosimea membranei nucleare destul de frecvent trec complexe proteice ce poartă denumirea de Por nuclear.
Indiferent de tipul celulei, structura porilor nucleari este aceeaşi. Dar de la celulă la celulă variază numărul de pori. Astfel, cu cît mai
intens sunt exprimate procesele sintetice din celulă, cu atît mai mulţi pori va avea nucleul.
19. În care din fazele - G1, S, G2, profază, metafază, anafază, telofază, Go - se află imensa majoritate a celulelor din
organism?
Majoritatea celulelor din organism se află în faza G0 în decursul căreia celulele pierd vremelnic capacitatea de a se înmulţi, deci se
află în stare de repaus. Astfel de celule din unele ţesuturi joacă rolul de cambiu, constituie populaţia celulelor stem.uneori însă,
pierzînd (chiar şi vremelnic) capacitatea de a se înmulţi, chiar găsindu-se în proces de specializare, ele din nou pot să intre în ciclul
mitotic, însă sub acţiunea unor condiţii specifice. Astfel, majoritatea hepatocitelor se află în perioada G0, prin urmare nu sintetizează
ADN şi nu se înmulţesc. În condiţii speciale, cum ar fi hepatectomia, numeroase hepatocite trec în perioada G1, sintetizează ADN şi
se divid mitotic. În alte cazuri, în epidermul pielii, celulele ieşite din ciclul mitotic se specializează, un timp oarecare funcţionează
activ, şi ulterior pier (proces numit keratinizare a epiteliului).

20. În care fază a mitozei apare şi ce reprezintă aşa numita "stea maternă"?
Steaua maternă apare în a 2-a fază a mitozei (metafaza) şi se prezintă printr-o placă ecuatorială în care cromosomii spiralizaţi
sunt aşezaţi în plan ecuatorial, aceasta din urmă provocînd apariţia fusului de diviziune ce se caracterizează prin următoarele
momente:
 Microtubulii ecuatoriali unesc centrele celulare cu kinetocorii;
 Microtubulii polari unesc centrele celulare opuse (între ele);
 Microtubulii astrali unesc centrele celulare cu citolema celulei.
21. Ce modificări prezintă nucleul celular în: a) picnoză? b) cariorexie?, c) carioliză?
Sub acţiunea factorilor dăunători, nucleul celulei suferă anumite modificări. Astfel, în:
 Picnoză – moartea celulei este însoţită de coagularea cromatinei, apariţia conglomeratelor în interiorul nucleului;
 Cariorexie – are loc dezintegrarea nucleului în porţiuni separate;
 Carioliză – are loc dizolvarea totală a nucleului.
22. Specificaţi cele două complexe celulare în cadrul blastocistului la om. Care e atribuţia fiecărui din aceste complexe în
dezvoltarea corpului la embrion şi a organelor extraembrionare?
La mamifere, în urma segmentării totale şi asincrone se formează vezicula embrionară, numită blastocist. Peretele acestuia este
format din blastomere externe clare, totalitatea cărora va purta denumirea de trofoblast, care va asigura implantarea şi leagarea
embrionului cu organismul matern cît şi asigurarea nutriţiei lui, iar totalitatea de blastomere interne întunecate, fixată de trofoblast se
va numi embrioblast – el va asigura următoarea fază de dezvoltare
(gastrularea) din care se va forma corpul embrionului şi toate organele
extraembrionare, în afară de corion şi placentă (ele provin din
trofoblast).
23. Prezentaţi grafic (cu indicaţia celor cinci părţi
constituiente) forma unui spermatozoid.
----------------------------------------------------------------------------
24. Cât timp durează dezvoltarea embrionară la om? Enumeraţi cele patru etape de dezvoltare embrionară cu rezultatele
finale ale fiecărei etape.
Procesul de dezvoltare embrionară la om durează în medie 280 de zile şi nopţi. Acest proces are un caracter stadial cu modificări
cantitative şi calitative treptate. Astfel se deosebesc următoarele stadii:
1) Fertilizarea (fecundarea) – reprezintă contopirea gametului sexual masculin cu cel feminin, cu formarea unui organism
monocelular cu denumirea de zigot;
2) Segmentarea – reprezintă formarea conceptului organismului monolamelar din zigot;
3) Gastrularea – reprezintă formarea organismului trilamelar din monolamelar;
4) Histogeneza şi organogeneza – reprezintă formarea ţesuturilor şi organelor din conceptul trilamelar.
25. Definiţi stadiul de fecundare; specificaţi trei fenomene de importanţă majoră, ce caracterizează fecundaţia.
Fecundarea reprezintă procesul de contopire a celulei sexuale masculine cu cea feminină, în urma căreia se restabileşte garnitura
diploidă de cromozomi, şi se formează un organism monocelular cu denumirea de zigot. În procesul fertilizării, spermatozoizii sunt
influenţaţi de 3 fenomene de importanţă majoră:
1) Fenomenul de hemiotaxie (hemotaxis) – sau (interacţiunea de la distanţă şi apropierea gameţilor) – reprezintă abilitatea
celulelor (spermatozoizilor) de a se deplasa în direcţia gradientului de concentraţie crescută a unei substanţe chimice (aşa zis-ul lichid
folicular – ce pătrunde în cavitatea abdominală şi în trompele Faloppe la ovulaţia ovocitului);
2) Capacitaţia – sau (interacţiunea de contact şi activare a ovulului) – prin fenomenul de activare a spermatozoizilor;
3) Reacţia acrosomală – sau (pătrunderea spermatozoidului în ovul şi contopirea lor ulterioară) datorită scindării
membranei pelucide.
26. Prezentaţi o definiţie generală a procesului de segmentare. Ce denumire poartă celulele formate în cursul
segmentării? Care e rezultatul final al segmentării?
Segmentarea – reprezintă un şir de diviziuni mitotice succesive a zigotului unde perioada G1 a ciclului celular este maximal
micşorată. Celulele care apar în rezultatul segmentării se numesc blastomeri, înconjuraţi de membrana de fecundare, acest proces
finisîndu-se cu formarea conceptului organismului monolamelar (blastocist) alcătuit din trofoblast şi embrioblast.
27. Care component al blastulei (trofoblastul? embrioblastul?) e antrenat în procesele de gastrulare la om? În ce mod se
realizează aici prima şi a doua fază a procesului de gastrulare?
Gastrularea reprezintă un proces complex de mitoze, apoptoze şi mişcări strict direcţionate a masivelor celulare în rezultatul
cărora dintr-un organism monolamelar se formează un organism trilamelar (alcătuit din ectoderm, mezoderm şi entoderm). În procesul
de gastrulare este antrenat doar embrioblastul. Gastrularea are 2 faze:
1) Formarea organismului bilamelar – în această fază, printr-un mecanism numit delaminare, embrioblastul se desprinde în 2
lamele (epiblastul şi hipoblastul). Totodată apar două cavităţi: sus – amnionul, jos – sacul vitelin;
2) Formarea organismului trilamelar – în această fază este antrenat doar materialul embrionar al epiblastului. Iniţial celulele
epiblastului se deplasează de la periferie spre centru. Datorită acestor mişcări în epiblast apar nişte îngroşări, nişte buze. Obţinem 2
buze laterale şi o buză dorsală sau cefalică. Între buzele laterale este un şanţ numit linie primitivă, care, întîlnindu-se cu buza cefalică
formează un punct, numit punctul Hensen. Mai apoi, suferind nişte mişcări foarte complicate, epiblastul dă naştere: ectodermului,
mezodermului, plăcii neurale, coardei; iar hipoblastul se va transforma în entoderm. Toate aceste componente formează complexul
axial de organe.
28. Enumeraţi şase organe căptuşite (sau acoperite) de epiteliu provenit din ectoderm.
1) Sistemul respirator; 4) Esofagul;
2) Cavitatea bucală; 5) Regiunea anală a rectului;
3) Faringele; 6) Porţiunea distală a vaginului;

7) Epiteliul corneei; 8) Epidermul cu derivatele sale.
29. Care sunt porţiunile fiecărui somit? ce ţesuturi derivă din fiecare porţiune?
Somitul (mezodermul paraaxial) se diferenţiază în 3 zone:
1) Sclerotom (mai aproape de coardă) – vertebrele şi coastele;
2) Miotom (regiunea centrală a somitului) – ţesutul muscular striat scheletal;
3) Dermatom (cea mai aproape de ectoderm) – ţesutul conjunctiv al pielii.
30. Ce formaţiuni se evidenţiază în regiunea intermediară? în partea laterală a mezodermului? La ce serveşte materialul
celular al zonelor vizate?
 Din mezodermul intermediar (nefrogonotom) se  Din mezodermul lateral (splanhnotom) se
diferenţiază: diferenţiază:
 Parenchimul rinichilor şi al glandelor sexuale;  Tunicile seroase (pleura, peritoneul, pericardul);
 Ureterele;  Mio-epicardul;
 Căile genitale;  Corticala suprarenalelor.
 Epiteliul glandelor sexuale.
31. Care organe ale corpului derivă din foiţa entodermală?
Din foiţa entodermală derivă:
 Epiteliul de căptuşire şi glandele segmentului mediu al tractului digestiv (stomacul, intestinul, colonul);
 Parenchimul (ficatului, pancreasului);
 Vezica urinară, uretra.
32. Ce prezintă mezenchimul? Unde e situat? Enumeraţi cinci ţesuturi de provenienţă mezenchimală.
Mezenchimul reprezintă nişte aglomerări de celule cu prelungiri. El apare în stadiile precoce, imediat după formarea foiţelor
embrionare, umplînd spaţiile dintre ele. La vertebrate sursa principală a mezenchimului este mezodermul (din regiunea segmentelor
spinale, din pereţii splanhnotomului). La formarea mezenchimului participă şi alte primordii. Astfel din placa neurală se formează
mezenchimul ectomezenchim sau neuromezenchim) care participă la formarea meningelui.
Mezenchimul reprezintă primordiul de dezvoltare a majorităţii ţesuturilor din organism:
 Sîngele;  Ţesutul osos (cu excepţia coastelor şi vertebrelor);
 Limfa;  Endoteliul sistemului circulator;
 Ţesuturile conjunctive (toate);  Ţesutul muscular neted.
 Ţesutul cartilaginos;
33. Ce reprezintă organele extraembrionare (provizorii)? Enumeraţi patru organe extraembrionare la om.
Organele extraembrionare (provizorii sau temperare) dezvoltîndu-se în procesul embriogenezei în afara corpului embrionului, sunt
ncesare pentru realizarea diverselor funcţii doar pentru dezvoltarea embrionului, fiind situate după plica somatică de care organismul
se desparte la naştere. La om avem 4 organe extraembrionare:
1) Amnionul;
2) Sacul vitelin;
3) Alantoida:
4) Corionul.
34. Ce reprezintă bariera placentară? Enumeraţi componenţii acestei bariere.
Bariera placentară reprezintă o formaţiune de cca 0,002 mm grosime, constituită exclusiv din materialul extraembrionar al
noului organism, necesară pentru a izola sistemele sangvine fetal şi matern, astfel ea îndeplineşte o funcţie foarte importantă – de a
asigura homeostaziei imunologice în sistemul mamă-făt. Componenţii acestei barieri, enumeraţi de la mamă-făt sunt:
 Sincitotrofoblastul;
 Citotrofoblastul;
 MB a epiteliului trofoblastic;
 Ţesut conjunctiv fibros lax, care înconjoară...
 MB a capilarelor corionului frondos;
 Endoteliul capilarelor corionului.
35. Enumeraţi cele patru grupuri morfofuncţionale de ţesuturi cu funcţiile de bază a fiecărui grup.
Organismele pluricelulare sunt formate din diferite combinaţii a 4 grupe mari de ţesuturi:
1) Ţesutul epitelial – constituie o parte componentă a multor organe, acoperă suprafaţa corpului, tunicilor mucoase şi seroase
ale organelor interne (a stomacului, intestinului, vezicii urinare etc.), constituie majoritatea glandelor.
2) Ţesutul conjunctiv – menţine stabilitatea mediului intern al organismului (funcţie homeostatică), trofică, respiratorie, de
transport, de sprijin...
3) Ţesutul muscular – asigură deplasarea în spaţiu a organismului în ansamblu cît şi a părţilor lui.
4) Ţesutul nervos – posedă proprietatea de a recepţiona, genera şi transmite impulsul nervos. Astfel reglează activitatea
ţesuturilor şi organelor, asigură relaţiile dintre ele şi raporturile cu mediul înconjurător.
36. Enumeraţi cinci particularităţi esenţiale, caracteristice tuturor epiteliilor.
Particularităţile epiteliilor: Reprezintă mase celulare aranjate compact (pături celulare);
 Sunt aranjate pe membrana bazală;
 Sunt lipsite de substanţă intercelulară;
 Nu sunt vascularizate (excepţie face stria vascularis din urechea internă);
 Epiteliocitele posedă polaritate: deosebim pol bazal şi pol apical;
 Posedă o capacitate înaltă de regenerare;
 Au o răspîndire foarte largă în organism;
 Ocupă o poziţie limitrofă (de hotar) dintre mediul intern şi extern;
 Se dezvoltă din toate 3 foiţe embrionare;

 Sunt prezente toate tipurile de joncţiuni intercelulare, excepţie – sinapsa; (zonula aderentă, zonula ocludentă, desmozomi,
hemidesmozomi, nexusuri).
37. Enumeraţi trei varietăţi ale epiteliilor unistratificate izomorfe şi trei varietăţi de epitelii pluristratificate.
a. Epitelii unistratificate izomorfe: b. Epitelii pluristratificate:
1) Pavimentoase; 1) Cornificate (Pavimentoase);
2) Cubice; 2) Necornificate (cubice şi prismatice);
3) Prismatice; 3) De tranziţie.
38. Enumeraţi cinci organe tapetate la interior de epiteliul pluristratificat pavimentos necornificat, specificaţi localizarea
în organism a epiteliului pluristratificat cornificat.
Cu epiteliu pluristratificat pavimentos necornificat tapetate
organele: Epiteliul pluristratificat pavimentos cornificat acoperă
 Cavitatea bucală; suprafaţa pielii şi se caracterizează printr-un proces de
 Faringele; transformare treptată a epiteliocitelor în scuame, deci acoperă
 Laringele; organele supuse unor acţiuni mecanice, de distrugere, de
 Esofagul; descuamare.
 Epiteliul corneei.
39. Enumeraţi în succesiunea reînoirii lor: A-straturile epiteliului pluristratificat pavimentos necornificat, B-straturile
epiteliului pluristratificat cornificat.
A. Straturile epiteliului pluristratificat pavimentos necornificat:
1) Stratul bazal – un singur rînd de epiteliocite prismatice, cu o activitate mitotică înaltă;
2) Stratul spinos – 5-10 rînduri de celule poligonale unite prin desmozomi;
3) Stratul pavimentos (celule plate) – 3-4 rînduri de celule cu nucleu aplatizat.
B. Straturile epiteliului pluristratificat pavimentos necornificat:
1) Stratul bazal – un rînd de epiteliocite cilindrice, sintetizînd proteine ce intră în componenţa tonofilamentelor;
2) Stratul spinos – celule poligonale unite între ele prin numeroşi desmozomi, aici tonofilamentele se transformă în tonofibrile;
3) Stratul granular – celule aplatizate, citoplasma cărora conţine tonofibrile şi granule de keratohialină;
4) Stratul lucid – celule plate ce reflectă lumina datorită eleidinei (formată din tonofibrile şi keratohialină);
5) Stratul cornos – scuame cornoase plate lipsite de nucleu şi organite, conţinutul cărora fiind alcătuit din keratină.
40. Clasificarea glandelor exocrine în dependenţă de mecanismul de eliminare a secretiei. Oferiţi exemple pentru fiecare
varietate.
Glande exocrine cu secreţie:
a) Merocrină – în caz de secreţie, structura glandelor rămîne neschimbată (glandele salivare);
b) Apocrină – această secreţie este însoţită de distrugerea parţială a glandulocitelor (la glandele mamare);
c) Holocrina – se caracterizează prin acumularea treptată a grăsimilor în citoplasmă, care pînă la urmă conduce la distrugerea
celulei (glandele sebacee din piele)
41. Care este forma tipică a eritrocitelor? Care alte forme pot avea eritrocitele? Prin ce diferă acestea de forma tipică?
Forma tipică a eritrocitelor la om şi mamifere este de disc biconcav, de unde le provine şi denumirea de discocite, ele constituie
80% din numărul general de eritrocite. În afară de discocite, în sîngele periferic se mai întîlnesc, în cantităţi reduse, şi alte forme de
eritrocite:
 Planocite – ce au o suprafaţă aplatizată;
 Stomatocite – formă de cupolă;
 Sferocite – formă sferică;
 Echinocite – ce poartă pe suprafaţa lor multe formaţiuni în formă de spini;
 Eliptocite;
 Formă de şa, etc.
Unele forme ca echinocite şi sferocite, sunt considerate ca elemente bătrîne. Deformarea discocitelor şi transformarea lor în
sferocite sau alte forme, poate avea loc în urma scăderii cantităţii de ATP în citoplasmă.
42. Prezentaţi grafic în comparaţie conturul celulelor şi al nucleilor la cele cinci varietăţi de leucocite. Indicaţi formele
prezentate cu procentajul lor în sângele periferic. Leucocite – 3,8*109 – 9,0*109 / litru
Celula Procentaj Forma Diametru Nucleu
Neutrofile 60-75 % rotunjită 6-9 µm Segmentat (2-5 lobuli)
Granulare
Euzinofile 1-5 % rotunjită 12-14 µm Segmentat (2 lobuli)
Bazofile 0,5-1 % rotunjită 11-12 µm Segmentat
Limfocite 20-35 % Rotunde sau uşor ovale 6-10 µm Nesegmentat, mare
Agranulare
Monocite 6-8 % Celulă mare, rotundă 9-12 µm Mare în formă de bob
Poate conţine 1 sau
cîţiva nucleoli
43. Granulocitele neutrofile: procentajul, aspectul tipic al nucleului, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice
ale citoplasmei, funcţiile de bază.
Granulocitele neutrofile (60-75 %) – au o formă rotundă cu un diametru de 6-9 µm. Nucleul este segmentat şi este format din 2-5
lobuli nucleari, legaţi prin filamente fine de cromatină. Lipsesc nucleolii. La unul din lobulii nucleari (1-5 % din neutrofilele sexului
feminin) se observă prezenţa a unui din cei 2 crs X. Acest corpuscul apare la microscopul optic ca o prelungire a lobulului nuclear sub
formă de bastonaş. Cu cît neutrofilul este mai matur, cu atît mai mulţi lobuli are nucleul.

Citoplasma este uşor acidofilă. Ea conţine RE, AG, Mt, microtubuli, incluziuni de glicogen şi lipide. Deasemenea mai
conţine şi multe granule (50-200) cu un diametru de 0,1-0,8 µm. Deosebim 2 tipuri:
a) Granule azurofile (primare, mai întunecate) – conţin hidrolaze acide şi lizozim (complex de enzime cu rol de distrugere a
peretelui bacteriilor);
b) Granule specifice (secundare) – conţin lizizim şi lactoferim (un complex de enzime cu rol de legare a ionilor de Fe circulanţi,
bacteriile în lipsa ferului intrînd în ciclul involutiv). Aceste granule mai conţin compuşi cationici bogaţi în arginină, lizină, fosfatază
alcalină, acid lactic, toate avînd rol inhibitor asupra microorganismelor.
Funcţiile:
 Sunt implicate în procese inflamatorii realizînd fagocitoza şi digestia lizozomală a particulelor străine nimerite în organism;
 Datorită prezenţei unei substanţe specifice (cheiloni), neutrofilele inhibă sinteza de ADN în leucocitele granulare; şi reglează
proliferarea şi diferenţierea leucocitelor.
44. Granulocitele eozinofile: procentajul, aspectul tipic al nucleului, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice
ale citoplasmei, funcţiile de bază.
Granulocitele eozinofile (1-5 %) – este o celulă rotundă cu un diametru de 12-14 µm. Nucleul tipic este format din 2 lobi uniţi
prin cromatină.
În întreaga citoplasmă se observă granule mari cu un diametru de 0,8-1 µm, ce se colorează într-un portocaliu strălucitor. Granulele
euzenofilului reprezintă lizozomi ce conţin fosfatază acidă, iar la nivelul citolemei apar pseudopodii care asigură mişcări ameboide.
Funcţiile:
 Îndeplinesc funcţia de fagocitoză, dar care este mai puţin activă decît la neutrofile;
 Întervin în reacţiile alergice; la copii intervin în bolile parazitare;
45. Granulocitele bazofile: procentajul, aspectul tipic al nucleului, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice ale
citoplasmei, funcţiile de bază.
Bazofilul (0,5-1 %) – este o celulă rotundă cu un diametru de 11-12 µm . Citoplasma este bazofilă, conţine puţine organite, dar
multe granule de formă şi mărimi diferite ce apar colorate albastru-violet închis. Diametrul granulelor este de 0,5-1,2 µm. O parte din
aceste granule sunt lizozomi, dar cele mai multe reprezintă granule specifice, dar dsiferite de cele ale neutrofilului. Aceste granule
conţin: histamină (măreşte permiabilitatea vaselor), heparină (anticuagulant), etc.
Funcţiile:
 Intervin în stări inflamatorii, stări de şoc, stres, datorită substanţelor pe care le conţine.
46. Limfocitele: procentajul, aspectul nucleului, caracteristica citoplasmei, rolul limfocitelor în organism.
Limfocitul (20-30 %) – este rotund sau uşor oval cu un diametru de la 6-10 µm, deaceea deosebim limfocite mici, medii şi mari.
Nucleul este mare, ocupă practic toată citoplasma ce se colorează foarte intens (este hipercromic). Durata lor de viaţă este diferită, de
la cîteva zile pînă la cîţiva ani. Unele limfocite pot conţine în citoplasmă un număr redus de granule azurofile (lizozomi).
Funcţiile:
 Realizează imunitatea umorală (B);
 Reglează imunitatea umorală (T helper, T supresor);
 Asigură imunitatea celulară (T killer);
47. Care sunt cele două tipuri de limfocite şi care e rolul fiecărui tip în geneza reacţiilor de apărare?
În dependenţă de funcţii, limfocitele se clasifică:
1) Limfocite B – se formează în măduva roşie a oaselor, şi realizează imunitatea umorală prin faptul că la contactul cu
antigenii, ele se transformă în plasmocite ce sintetizează anticorpi. Mai sunt şi limfocite B memorie;
2) Limfocite T – se formează în timus; reglează imunitatea umorală (Thelper, Tsupresor) şi
asigură imunitatea celulară (T killer)
48. Enumeraţi varietăţile de limfocite-T cu indicaţia rolului lor funcţional.
Limfocite T – se formează în timus şi deosebim:
a) Limfocite T helper – ajută la transformarea limfocitelor B în plasmocite; Reglează imunitatea
umurală
b) Limfocite T supresor – împiedică la transformarea limfocitelor B în plasmocite;
c) Limfocite T killer – (celule ucigaşe) – asigură imunitatea celulară;
d) Limfocite T memorie.
49. Monocitele: procentajul, aspectul nucleului, caracteristica citoplasmei. Ce se întîmplă cu monocitele, care părăsesc
albia sanguină?
Monocitele (6-8 %) – sunt celule mari cu diametrul de 9-12 µm. Nucleul are o configuraţie variabilă şi nestabilă şi poate căpăta forma
de bob, a unei potcoave, rareori este lobară cu mai multe fisuri şi excrescenţe. Citoplasma are o bazofilie mai puţin pronunţată decît
cea a limfocitelor, are o culoare albastru-deschis, puţin mai pronunţată la periferia celulei, şi se evidenţiază prin o cantitate variabilă
de granule mici azurofile (conţine mulţi lizozomi). Monocitele se formează în măduva roşi a oaselor, apoi trece în sînge, se reţine 20-
60h, iar trecînd în ţesuturi, se transformă în macrofagi, funcţia de bază fiind fagocitoza.
50. Prezentaţi hemograma şi formula leucocitară la organismul matur.
 Hemograma la maturi:  Formula leucocitară la maturi:
a) Eritrocite – 3,9*1012 – 5,5*1012 / litru (b); a) Leucocite - 3,8*109 – 9,0*109 / litru;
12 12
3,7*10 – 4,9*10 / litru (f); b) Neutrofile segmentare – 60-75%;
b) Hemoglobina – 120 – 140 gr/litru; c) Euzinofile - 1-5 %;
c) Leucocite - 3,8*109 – 9,0*109 / litru; d) Bazofile - 0,5-1 %;
d) Trombocite – 200 – 300 * 109 / litru. e) Limfocite - 20-35 %;
f) Monocite - 6-8 %;
51. Enumeraţi nouă tipuri de celule componente ale ţesutului conjunctiv lax.

Celule componente ale ţesutului conjunctiv lax:
1) Fibroblaste; 8) Adipocite;
2) Fibrocite; 9) Pigmentocite.
3) Macrofage;
4) Mastocite;
5) Leucocite;
6) Plasmocite;
7) Pericite;
52. Fibroblastele: aspectul tipic al nucleului, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice ale citoplasmei, funcţiile
de bază.
Fibroblastele – alcătuiesc cea mai numeroasă comunitate de celule din ţesutul conjunctiv, cu un grad diferit de proliferare
(diferenţiere), pot să migreze. Se caracterizează printr-o capacitate foarte înaltă de sinteză a ARN şi eliminare în substanţa
intercelulară a proteinelor fibrilate (colagenul, elastina) şi a glicozaminoglicanilor (condroitin sulfaţi, heparina etc.); în timpul
embriogenezei provin din mezenchim, iar în perioada post-natală – din celulele-stem. Fibroblastele se împart în:
 Fibroblaste slab diferenţiate – sunt celule slab apofizate. Nucleul rotund sau oval, care conţine un nucleol, este inclus în
citoplasma bazofilă bogată în ARN. Posedă un număr mare de ribozomi liberi în citoplasmă, REr şi Mt slab dezvoltate. AG este
format dintr-o aglomerare de tubi scurţi şi vezicule. Capacitatea acestor fibroblaste de a sintetiza şi de a elimina proteine este foarte
redusă, dar sunt capabile de a se înmulţi prin mitoză;
 Fibroblaste diferenţiate (mature) – sunt celule mai mari ca primele şi funcţional sunt foarte active. Nucleul are formă ovală,
este clar şi conţine 1-2 nucleoli. În citoplasma bazofilă deosebim un REr bine dezvoltat, care pe alocuri se uneşte cu citolema.
Numărul mitocondriilor şi al lizozomilor este moderat. AG este prezentat prin cisterne şi vezicole răspîndite prin toată citoplasma.
Posedo o capacitate foarte înaltă de sinteză a componentelor substanţei intercelulare.
53. Definiţi sistemul macrofagic; enumeraţi cel puţin cinci tipuri de celule componente ale sistemului macrofagic.
Sistemul macrofagic – prezintă o comunitate de celule care posedă capacitatea de fagocitoză activă, înglobînd din lichidul tisular a
corpusculilor străini, a celulelor moarte, structurilor acelulare, bacteriilor etc.; posedă citoreceptori ai imunoglobulinelor şi provin din
promonocitele măduvei hematopoietice şi din monocitele sîngelui.
Sistemul macrofagic este compus din:
1) Monocit sanguin
2) Monocit tisular
3) Histiocitele (macrofagele ţesutului conjunctiv fibros lax);
4) Macrofagele stelate Kupffer (din capilarele sinusoide ale ficatului);
5) Macrofagele libere şi fixate (din organele hematopoietice);
6) Macrofagele pulmonare;
7) Macrofagele peritoneale;
8) Osteoclastele (ţesutul osos);
9) Microglia (macrofagele gliale a ţesutului nervos central).
54. Provenienţa şi funcţia de bază a plasmocitelor. Care dintre organitele citoplasmatice e dezvoltat în ambundenţă la
plasmocite?
• Plasmocitele provin din limficitele B şi prezintă celule capabile să neutralizeze antigenii, producînd şi eliminînd în sînge
anticorpi (imunoglobuline) sub acţiunea limfokinelor (mediatori elminaţi de limfocitele T helper), astfel asigurînd imunitatea
humorală. Plasmocitele sunt situate în ţ.c.f.l. din stratul propriu-zis al mucoasei intestinului, în epiploon, în ţ.c. interstiţial al
glandelor (mamare, salivare etc.), în ganglionii limfatici, splină, măduva roşie a oaselor, etc. Dimensiunea plasmocitelor variază între
7-10 µm (mai mari ca eritrocitele), cu un nucleu relativ mic, oval sau rotund situat excentric. Citoplasma pronunţată bazofilă conţine
un bogat REr cu un număr mare de cisterne dilatate, umplute cu imunoglobuline (anticorpi) secretate de celulă.
55. Adipocitele: forma celulei, configuraţia şi localizarea nucleului, specificul citoplasmei.
Adipocitele – sunt celule capabile să acumuleze în cantităţi mari grăsimi de rezervă, necesare în procesul de troficitate, elaborare a
energiei, în metabolismul hidric. Au o formă sferică, conţinînd (de regulă) o singură picătură de grăsime (trigliceride) în centru.
Citoplasma cu toate organitele, fiind împachetată foarte compact, este împinsă spre periferie. Nucleul este situat în locul îngroşat al
inelului de citoplasmă. În porţiunile periferice ale citoplasmei sunt prezente numeroase vezicole de pinocitoză, iar în jurul nucleului se
localizează mitocondrii, care sunt mult mai dezvoltate la adipocitele brune (foarte bine reprezentate la nou-născuţi).
• Localizare
 Ţesutul adipos
 Ţesut conjunctiv lax
 Membrane seroase
56. Prezentaţi grafic aspectul microscopic al ţesutului reticular din ganglionul limfatic cu indicaţiile: a - celule reticulare,
b - fibre reticulare, c - limfocite
57. Care din elementele celulare şi structuri intercelulare predomină cantitativ la ţesutul conjunctiv dens? Specificaţi

deosebirea esenţială dintre ţesutul conjunctiv dens ordonat şi ţesutul conjunctiv dens neordonat.
Ţesutul conjunctiv fibros dens se caracterizează printr-un număr relativ mare de fibre de colagen aranjate compact şi o cantitate
neînsemnată de celule (fibroblaste, fibrocite, macrofage, mastocite)şi substanţă fundamentală. În dependenţă de aranjamentul fibrelor
deosebim:
a) Ţesutul conjunctiv fibros dens ordonat – fibrele de colagen au o orînduire strictă, ce corespunde condiţiilor de funcţionare;
b) Ţesutul conjunctiv fibros dens neordonat – fibrele de colagen sunt orientate în toate direcţiile.
58. Prezentaţi grafic (cu indicaţii) schema structurii tendonului cu: a) fascicule de gradul întâi, b) fascicule de gradul doi,
c) fibrocite, d) endotenon.
59. Enumeraţi patru varietăţi de ţesut conjunctiv cu proprietăţi speciale. Specificaţi localizarea lor în organism.
Ţesuturi conjunctive cu proprietăţi speciale:
1) Ţesut reticular – formează stroma organelor hematopoietice, limfopoietice şi microambianţa celulelor sîngelui în dezvoltare;
2) Ţesut adipos – se întîlneşte în numeroase organe; sub piele, mai ales în partea inferioară a peretelui abdominal, a feselor, etc;
3) Ţesutul mucos (gelatinos) – îl găsim în cordonul ombelical, iar la adult – în corpul vitros al ochiului;
4) Ţesutul pigmentar – se întîlneşte în zonele de ţesut conjunctiv al pielii din regiunea mameloanelor, scrotului, din jurul
orificiului anal, în coroidă şi irisul ocular, în nervii pigmentari congenitali.
5)
60. Specificaţi structurile comune şi particularităţile distinctive la cartilagele hialin şi elastic.
Ţesuturile cartilaginoase – provin din mezenchim, intră în componenţa ţesuturilor scheletale şi îndeplinesc funcţii de sprijin, de
apărare, mecanică şi de asemenea participă la metabolismul hidrosalin. Ţesuturile cartilaginoase intră în componenţa unor organe ale
aparatului respirator, articulaţiilor, descurilor intervertebrale etc. Ele sunt constituite din celule (condrocite şi condroblaste) şi dintr-o
cantitate abundentă de substanţă intercelulară cu proprietate elastică (alcătuită din componenta amorfă şi componenta fibrilară cu
fibre de colagen). După planul general de structură, cartilajele, atît hialin cît şi elastic, sunt acoperite cu pericondru (format din 2
straturi: extern – fibros cu vase sangvine, şi intern – condrogen (combial) ce conţine condroblaste şi precondoblaste). Celulele
cartilaginoase (condrocitele tinere şi nediferenţiate) sunt situate în lacune izolat sau formează grupuri izogene.
Ţesutul cartilaginos hialin, graţie transparenţei şi culorii lui albăstrii-albe se mai numeşte şi sticlos, şi se întîlneşte în locurile de unire
a coastelor cu sternul, pe suprafaţa articulară a oaselor. Nu toate cartilajele hialine au structura descrisă mai sus. Spre exemplu,
particularitatea cartilajului de pe suprafaţa articulaţiilor se caracterizează prin lipsa pericondrului de pe suprafaţa îndreptată în
cavitatea articulaţiei. Este alcătuit din 3 zone (externă, medie şi profundă), iar nutriţia cartilajului realizîndu-se parţial din vasele zonei
profunde şi cea mai mare parte din lichidul sinovial al cavităţii articulaţiei.
Una din particularităţile principale ale cartilajului elastic este prezenţa în substanţa intercelulară, în afară de fibre de colagen şi a
fibrelor elastice care străbat substanţa intercelulară în toate direcţiile, are o culoare gălbuie şi nu este atît de transparent ca cel hialin şi
se găseşte în organele unde baza cartilajului este supusă la flexiuni (pavilionul urechii, cartilajele corniculat şi cuneiform al laringelui.
În cartilajul elastic cantitatea lipidelor, glicogenului şi condroitinsulfaţilor este mai mică decît la cel hialin, în acest cartilaj nicicînd nu
are loc calcifierea.
61. Prezentaţi grafic (cu indicaţia componenţilor) aspectul microscopic: A - a cartilajului hialin, B - a cartilajului elastic.
62. Osteocitele: configuraţia corpului celular, aspectul nucleului, coloraţia şi particularităţile ultramicroscopice ale
citoplasmei, funcţia de bază.

Osteocitele – reprezintă celule definitive ale ţesutului osos, care au pierdut capacitatea de diviziune şi predomină ca număr. Sunt
celule cu prelungiri, cu un nucleu compact, relativ mare şi o citoplasmă slab bazofilă. Organitele sunt relativ reduse. În osteocite nu s-
a identificat prezenţa nucleolilor.
63. Osteoblastele: configuraţia corpului celular, aspectul nucleului, coloraţia şi particularităţile ultramicroscopice ale
Osteoblastele – reprezintă celule tinere, care crează ţesutul osos. În osul deja format ele se întîlnesc doar în straturile profunde ale
periostului şi în locurile de regenerare a ţesutului osos după traumarea lui. Osteoblastele sunt de formă variată: cubică, piramidală sau
unghiulară. Nucleul are o formă rotundă sau ovală, adesea este situat excentric, conţine unul sau mai mulţi nucleoli. În citoplasmă este
bine dezvoltat REr, Mt, AG. În ea se evidenţiază o cantitate abundentă de ARN şi o activitate intensă a fosfatazei alcaline.
Osteoblastele ca şi osteocitele, în care se transformă, nu se divid.
64. Osteoclastele: configuraţia corpului celular, aspectul nucleului, coloraţia şi particularităţile ultramicroscopice ale
Osteoclastele: sunt celule de natură hematogenă capabile să distrugă cartilajul calcificat şi osul. Sunt celule mari şi conţin de la 3 pînă
la cîţiva zeci de nuclei. Citoplasma este slab bazofilă, uneori oxifilă. În partea unde osteoclastul aderă la suprafaţa în distrugere se
disting 2 zone: prima zonă, mai voluminoasă, bogată în prelungiri citoplasmatice (marginea gofrantă) – este regiunea de absorpţie şi
secreţie a fermenţilor hidrolitici. Cea de-a doua zonă – zona de contact dens al osteoclastului, o înconjoară pe prima zonă şi a locului
de acţiune al fermenţilor. Această zonă a citoplasmei este slab colorată, conţine puţine organite, cu excepţia microfilamentelor,
constituite din actină. Osteoclastul este bogat în Mt şi lizozomi. REr este relativ slab dezvoltat. Diferenţierea osteoclastelor este
influenţată de acţiunea limfokinelor produse de limfocitele-T.
65. Prezentaţi grafic (cu indicaţia componenţilor) aspectul microscopic al unui osteon în secţiune transversală.
66. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) aspectul microscopic: A-al unui miocit neted, B-unei fibre musculare striate, C-unui
cardiomiocit.
67. Celulele mioepiteliale: sursa de dezvoltare, localizarea în organism, configuraţia corpului celular.
Celulele mioepiteliale – intră în componenţa ţesutului muscular de provenienţă epidermală, dezvoltîndu-se din ectodermul cutanat.
Ele se localizează în glandele sudoripare, salivare, mamare şi lacrimale şi se diferenţiază concomitent cu celulele lor epiteliale
secretoare din precursori comuni. Aceste celule aderă nemijlocit la celulele epiteliale, de aceea de la ţesutul conjunctiv pe ele se
separă membrana bazală comună. Celulele mioepiteliale au o formă stelată şi cuprind cu prelungirile lor porţiunile secretorii şi
ducturile excretorii mici ale glandelor; le mai numesc şi celule în coşuleţ. Nucleul şi organitele de tip general sunt aranjate în centrul
celulei, iar în prelungiri – aparatul contractil.
68. Ce reprezintă fibra funcţională a muşchiului cardiac? Ce reprezintă discurile intercalare?

Fibra funcţională a muşchiului cardiac reprezintă lanţuri de cardiomiocite (celule cu formă alungită, aproximativ cilindrică, cu
nuclei poliploizi situaţi central), extremităţile cărora contactează unele cu altele prin nexusuri şi desmozomi, regiunile de contact
formînd discuri intercalare. Cardiomiocitele se pot ramifica şi forma o reţea spaţială. Suprafeţele lor laterale sunt acoperite de
membrană bazală, în care la exterior se împletesc fibrele reticulare şi de colagen fine.
69. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) schema ultrastructurii unui sarcomer.

70. Unitatea morfofuncţională a ţesutului muscular striat scheletal - denumirea, configuraţia, particularităţile structurii
microscopice.
Unitatea morfofuncţională a ţesutului muscular striat scheletal este fibra musculară formată din miosimplast şi din miosatelitocite.
La exterior fibra musculară este încănjurată ce citolemă (sarcolemă), formată din membrana bazală în care sunt intercalate fibre
reticulare şi de colagen fine ce se prelungesc în ţesutul conjunctiv ambiant, şi din plasmalema miosimplastului. Sarcolema formează
invaginări foarte adînci în interiorul fibrei la distanţe egale şi perpendiculare pe fibră. Aceste invaginări poartă denumirea de tubi-T,
care sunt mai subţiri decît la cardiomiocite şi în ei nu pătrunde membrana bazală.
71. Cum se prezintă reticulul endoplasmatic agranulat în fibra musculară striată? Care incluziuni citoplasmatice sunt
foarte abundente în fibra musculară striată?
În fibra musculară striată sunt prezenţi o mulţime de nuclei situaţi la periferie (de la 400 – cîteva zeci de mii). În centrul fibrei sunt
dispuse organite de tip special cu denumirea de miofibrile, care au un traiect strict determinat şi determină fenomenul de striaţie. Din
incluziuni sunt prezente cele de tip pigmentar (mioglobina), incluziuni trofice (glicogenul) şi incluziuni lipidice. La polii nucleelor
sunt amplasate organitele de tip general (AG, REr slab dezvoltat, un număr foarte mare de mitocondrii şi un REn (reticul
sarcoplasmatic) specializat). Porţiuni ale reticolului sarcoplasmatic se contopesc una cu alta şi formează cisterne terminale, care se
situează paralel de tubii-T şi-i însoţesc pe fiecare din ei din ambele părţi formînd astfel triade.
72. Miosatelitocitele: localizarea, forma şi rolul funcţional.
Miosatelitocitul este o celulă uninucleară, nucleul fiind mic şi mai rotund decît nucleul miosimplastului. Mt şi RE sunt repartizate în
citoplasmă uniform. AG şi centrul celular sunt localizate lîngă nucleu. Organitele de tip special lipsesc. Miosatelitocitele aderă la
suprafaţa simplastului (între sarcolemă şi membrana bazală), plasmalemele lor contactînd, astfel, cu un simplast fiind în legătură un
număr enorm de satelitocite. Miosatelitocitele reprezintă elemente cambiale ale ţesutului muscular scheletal.
73. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) aspectul microscopic al celor patru tipuri de neuroni conform clasificaţiei
morfologice.
Conform clasificaţiei morfologice, neuronii se clasifică în:
1) Unipolari - însă, cu adevărat, corpul uman nu conţine astfel de celule, aspect unipolar îl au neuroblastele;
2) Bipolari – se întîlnesc rar. De exemplu: neuronii bipolari ai retinei ochiului, cei din ganglionul spiral al urechii interne etc;
3) Pseudounipolari – în ganglionii spinali şi cranieni;
4) Multipolari – este cea mai răspîndită clasă de neuroni la om.
74. Rolul funcţional al neuronilor senzitivi. Care varietăţi de neuroni (conform clasificării morfologice) exercită, ca
regulă, funcţia senzitivă?
Neuronii senzitivi (receptori sau aferenţi) – recepţionează excitaţiile, trece în stare excitabilă, generează şi transmite impulsul nervos,
sub influenţa diferiţilor excitanţi ai mediului extern sau intern al organismului. Ca regulă, conform clasificării morfologice, funcţia
senzitivă o exercită dentritele neuronilor pseudounipolari sau a neuronilor bipolari.
75. Rolul funcţional al neuronilor motori. Care varietate de neuroni (conform clasificării morfologice) exercită această
funcţie?
Neuronii motori (efectori sau eferenţi) – transmit excitaţiile la ţesuturile organelor lucrătoare, stimulîndu-le acţiunea. Din aceştia fac
parte neuronii radiculari (multipolari).
76. Rolul funcţional al neuronilor asociativi. Care varietate de neuroni (conform clasificării morfologice) exercită, ca
regulă, această funcţie?
Neuronii asociativi formează legături variate dintre neuroni (multipolari).
77. Ce reprezintă dendritele neuronului? Rolul lor funcţional. Tipurile de neuroni după numărul de prelungiri.
Dendritele – reprezintă prelungiri ale neuronului care conduc impulsul nervos spre corpul neuronului. Pentru diferite tipuri de neuroni
numărul, lungimea dendritelor şi caracterul de ramificaţie sunt specifice. Astfel dendritele neuronilor motori ai măduvei spinării sunt
scurte şi comparativ puţin ramificate. Dendritele celulelor piriforme din scoarţa cerebelului au ramificaţii abundente, iar cele ale
celulelor piramidale din scoarţa emisferelor mari pornesc de la vîrful şi părţile laterale ale corpului piramidal. Dendritele celulelor-
granulare din scoarţa cerebelului sunt scurte, iar la vîrf se ramifică în cîteva terminaţiuni scurte.
După numărul de prelungiri neuroni se clasifică în:
1) neuroni unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata intrauterina. In viata intrauterină
neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e folosit la deplasare.
2) neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:
 in retina
 neuronii olfactivi
 neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII
3) neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata intrauterină au fost neuroni bipolari. Ulterior aceste
doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se ramifica apoi in “T”. Aceasta prelungire in forma
de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n. spinal.
4) neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei prezinta un corp stelat. De
acest tip sunt:
 neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii;
 neuronii din scoarta cerebrala care sunt:
 stelati in scoarta cerebrala
 fusiformi in stratul polimorf
 piramidali in stratul piramidal

 celulele Purkinje in scarta cerebeloasa, cu forma de para, dendritele fiind foarte ramificate, in forma de “corn de cerb”
 celulele mitrale din bulbul olfactiv
 exista si celule multipolare fara axon. Prelungirile acestor celule sunt dendrite dar care pot functiona si ca axon. Exemple:
 celulele amacrine din retina (celule de asociatie
 celulele granulare din bulbul olfactiv
78. Ce reprezintă substanţa cromatofilă a neuronilor în plan ultramicroscopic?
Substanţa cromatofilă a neuronilor – reprezintă corpusculi şi granule bazofile de diferită formă şi dimensiuni ce se caracterizează
prin conţinutul înalt de ribonucleoproteide. Cercetările ultramicroscopice au arătat că lor le corespund sectoarele de citoplasmă, ce
conţin aglomerări de cisterne aplatizate ale REr, aranjate paralel între ele. Acest REr din celulele nervoase este o structură mobilă, care
se schimbă în dependenţă de starea funcţională a celulei. Abundenţa REr corespunde gradului înalt de sinteză în citoplasmă, în special
sinteza proteinelor, care-s necesare pentru menţinerea masei pericarionului (corpului neuronului) şi prelungirilor. Substanţa
cromatofilă (REr) este localizată în pericarion şi dendritele neuronilor, dar nu se întîlneşte în axoni şi conul lor de emergenţă.
79. Ependimocitele: localizarea în organism, particularităţile de structură, rolul funcţional.
Ependimocitele formează un strat de celule care căptuşesc canalul central al măduvei spinării şi ventriculii cerebrali, în procesul
histogenezei ţesutului nervos, ele diferenţiindu-se primele din glioblastele tubului neural şi îndeplinind în această perioadă funcţia de
delimitare şi suport. Corpurile alungite ale glioblastelor formează un strat epiteliform pe suprafaţa internă a tubului neural. La polul
apical al celulelor îndreptat spre lumenul canalului tubuli neural se diferenţiază cili, care vibrînd, contribuie la mişcarea lichidului
cefalorahidian. Polul bazal al ependimocitelor este înzestrat cu apofize lungi, care, ramificîndu-se, străbat tubul neural, formînd
aparatul de sprijin. În perioada postembrionară cilii ependimocitelor dispar, păstrîndu-se doar în unele locuri ale S.N.C.(de exemplu,
în apeductul mezencefalului).
O parte din ependimocite îndeplinesc funcţie secretorie, eliminînd diferite substanţe active direct în sînge sau în cavitatea ventriculilor
cerebrali. De exemplu, în regiunea comisurii posterioare a encefalului, ependimocitele formează un organ special ( organul
subcomisural), care elimină o secreţie ce participă la metabolismul hidric. Citoplasma ependimocitelor conţine multe Mt mari şi
diferite incluziuni (grăsimi, pigment etc), fapt ce confirmă participarea acestora în procesul de formare a lichidului cerebro-spinal şi
la reglarea componenţei lui.
80. Specificaţi cele două tipuri de astrocite conform: a) localizării în organism, b) particularităţilor de structură, c)
rolului funcţional.
Astrocitele – formează aparatul de sprijin al S.N.C. aceste-as celule mici cu numeroase prelungiri ramificate în toate direcţiile. Se
deosebesc 2 tipuri de astrocite:
1) Astrocite protoplasmatice – ce predomină în substanţa cenuşie a S.N.C. ele se caracterizează prin prezenţa nucleului mare,
rotund, lucid şi a numeroaselor prelungiri scurte, intens ramificate. Citoplasma conţine un număr redus de cisterne ale REr, ribozomi
liberi şi microtubuli, dar este bogată în mitocondrii. Aceste celule îndeplinesc rolul de demarcaţie şi trofică.
2) Astrocite fibroase – sunt localizate în special în substanţa albă a creierului. Aceste celule au aproximativ 20-40 de prelungiri
lungi, cu conturul neted, puţin ramificate. Ele formează fibrele gliale care-n ansamblu alcătuiesc o reţea densă – aparatul de suport al
creierului. Aceste celule au o citoplasmă transparentă, conţinînd numeroase fibrile unite în fascicule în componenţa prelungirilor lor.
Funcţia principală a acestora este de suport şi izolare a neuronilor de acţiunile externe. Aceasta e necesar pentru realizarea activităţii
specifice a neuronilor.
81. Oligodendrocitele: particularităţile de structură, localizarea în organism, specificul interacţiunii lor cu neuronii.
Oligodendrocitele – cea mai numeroasă grupă de celule gliale ce înconjoară corpul neuronilor din S.N.C. şi periferic, formează
învelişul fibrelor nervoase şi al terminaţiunilor nervoase, avînd o diferită formă în diferite regiuni ale sistemului nervos. Citoplasma
celulelor oligodendrogliei, după densitatea sa, se apropie de cea a celulelor nervoase, dar se deosebeşte prin aceea că nu conţin
neurofilamente. Datorită funcţiei trofice, participă la metabolismul celulelor nervoase. Ele joacă un rol considerabil la formarea
membranelor din jurul prelungirilor neuronilor, în acest caz oligodendrocitele numindu-se neurolemocite (lemocite sau celulele
Schwann). Un rol important le aparţin acestor celule în procesul de degenerare şi regenerare a fibrelor nervoase.
82. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) raportul dintre lemocit şi cilindrii axiali în cazul unei fibre nervoase de tip cablu.
83. Care ultrastructuri şi în ce mod contribuie acestea la apariţia tecii mielinice? Ce reprezintă strangulaţiunile Ranvier?
Oligodendrocitele joacă un rol considerabil în formarea tecilor mielinice din jurul prelungirilor neuronilor. În acest caz
oligodendrocitele numindu-se neurolemocite (lemocite sau celulele Schwann). În fibrele mielinice deja formate se deosebesc 2
straturi: stratul interne, mai gros – stratul mielinic şi extern, mai subţire, format din citoplasma şi nucleii lemocitelor – neurolema.
Biochimic, stratul de mielină este slab bazofil fiind alcătuit din lipide (75%) şi proteine (25%). Strangulaţiile Ranvier (nodulare)
reprezintă locuri unde stratul mielinic lipseşte în fibră, observîndu-se peste anumite intervale (de la cîţiva micrometri pînă la cîţiva
milimetri). Neurolema conţine citoplasma şi nucleii neurolemocitelor (celulelor Schwann) împinse la suprafaţă. Pentru generalizare
reamintesc că fibra axonica este acoperita de mai multe teci:
-teaca SCHWANN-formată din celule gliale (oligodendrocite sau neurolemocite) care inconjoară axonii. Intre 2 celule SCHWANN
succesive se află strangulaţiile RANVIER;

-teaca de mielină –rolul ei este de izolator electric care accelerează conducerea impulsului nervos;
-teaca HENLE insoţeste ramificaţiile axonice pînă la terminare; are rol în permeabilitate si rezistenţă.
84. Enumeraţi cele trei elemente constituitive ale unei terminaţiuni nervoase senzitive incapsulate.
Receptorii reprezintă terminaţiuni nervoase localizaţi în limita distală a prelungirii periferice a neuronilor senzitivi ce percep diferite
excitaţii provenite din mediul extern precum şi din organele interne. În corespundere cu acest fapt receptorii se împart în:
 Exteroceptori: reacţionează la stimuli din mediul extern (sunet, lumină, temperatură);
 Interoceptori: reacţionează la stimuli din mediul intern (stare de plenitudine a organelor cavitare);
 Proprioceptori: postura, tonus muscular (fusul neuromuscular), gradarea mişcărilor.
În dependenţă de specificul excitaţiei percepute de un anumit receptor, toate terminaţiunile nervoase se împart în:
 Mecanoreceptori;  Chemoreceptori;
 Baroreceptori;  Termoreceptori etc.
Conform particularităţilor de structură, receptorii se împart în terminaţiuni nervoase incapsulate şi neincapsulate.
Indiferent de marea variabilitate a receptorilor incapsulaţi din ţesutul conjunctiv, ei sunt totdeauna alcătuiţi din ramificaţiile
cilindraxului (axonului) şi celulele gliale (oligodendlocitele sau lemocitele). La exterior aceşti receptori sunt acoperiţi de o capsulă
stratificată de ţesut conjunctiv, formată din fibroblaste şi fibre colagene orientate spiralat (exemplu poate servi corpusculul lamelar).
În centrul acestui corpuscul se află bulbul intern format din lemocite modificate. În apropierea corpusculului lamelar fibrele nervoase
pierd mielina, pătrund în bulbul intern şi se descompun în cîteva ramuri terminale contactînd cu suprafaţa celulelor gliale.
85. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) schema generală de ultrastructură a unei sinapse.
Sinapsa – este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se faciliteaza eliberarea neurotransmitatorilor
care asigura transferul de informatie de la o celula la alta. Neurotransmitatorul influenteaza conductanta celulei receptoare actionand
asupra canalelor ionice si schimba potentialul membranar al celulei receptoare.
Structura sinapsei:
 element presinaptic (axon);
 spatiu sinaptic;
 element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon.
Butonul presinaptic contine: REn, mitocondrii, vezicule sinaptice,
microfilamente, microtubuli, neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm.
Elementul postsinaptic este un spin dendritic care contine microfilamente,
elemente de citoschelet, aparatul spinului (optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de
material electronodens ce trimite prelungiri in interior. La fel se intampla si la
membrana presinaptica.
Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:
 excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe
membrana postsinaptica este de depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza
un potential postsinaptic excitator (EPSP)
 inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul
fiind de hiperpolarizare (scaderea PR) - se declanseaza un potential
postsinaptic inhibitor (IPSP).
86. Specificaţi cele trei tipuri de sinapse interneuronale.

Clasificara topografica a sinapselor
Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
 tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
 axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
 axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
 axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
 axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea mielinizata (conducatoare) deci
participa la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul initial si butonii terminali.
 tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
 dendrodendritice
 dendrosomatice
 dendroaxonale
 soamatodendritice
 somatosomatice
 somatoaxonale
87. Specificaţi tipul de neurocite (conform clasificării morfologice şi celei funcţionale) din componenţa ganglionilor

senzitivi; cum se prezintă şi la ce serveşte porţiunea terminală dendritică a acestor neuroni?
Ganglionul senzitiv, conform clasificării morfologice este alcătuit din neuroni pseudounipolari. Aceştia au o singura
prelungire la adult, în viata intrauterină fiind neuroni bipolari. Ulterior aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc
formand un trunchi comun care se ramifica apoi in “T”. Funcţional aceştia sunt neuroni senzitivi, dendritele cărora la periferie
terminîndu-se cu receptori. Ei alcătuiesc primul neuron din arcul reflex.
88. Enumeraţi straturile scoarţei cerebelare. Care strat e antrenat la formarea fibrelor eferente ale scoarţei cerebelare?
Cerebelul constituie organul central al echilibrului şi coordonării mişcărilor. În componenţa scoarţei cerebelare distingem 3 straturi:
1) Stratul molecular (extern);
2) Stratul ganglionar sau al neuronilor piriformi Purkinje (mediu);
3) Stratul granular (intern).
De la baza corpurilor neuronilor piriformi pleacă axoni, care trec prin stratul granular în substanţa albă, unde formează sinapse cu
celulele nucleilor cerebrali, formînd prima verigă a căilor inhibitoare eferente. În limitele stratului granular axonii dau colaterale care,
întorcîndu-se în stratul ganglionar, formează sinapse cu neuronii piriformi vecini.
89. Specificaţi cele două tipuri de fibre aferente în scoarţa cerebelară. La care din elementele scoarţei cerebelare aduce
impulsuri fiecare tip?
Fibrele aferente ce pătrund în scoarţa cerebelară sunt de 2 feluri – muşchioase şi aşa-numitele fibre agăţătoare.
 Fibrele muşchioase – prin intermediul celulelor granule (sau neuronilor granuliformi) din stratul granular, influenţează
excitabil asupra celulelor piriforme (din stratul ganglionar). Aceste fibre se termină în glomerulii stratului granular cerebelar
(structuri caracteristice, formate din dendritele celulelor-granule unite prin legături sinaptice cu terminaţiunile fibrelor
aferente excitante – muşchioase) şi formează sinapse cu dendritele celulelor granule. Fiecare fibră trimite ramuri la mai
mulţi glomeruli cerebelari, iar fiecare glomerul la rîndul său primeşte ramuri de la mai multe fibre muşchioase. Axonii
celulelor granulare trimit impulsuri prin fibrele paralele din stratul molecular, dendritelor neuronilor piriformi, în coşuleţ,
stelaţi şi neuronilor stelaţi mari din stratul granular.
 Fibrele agăţătoare – traversează stratul granular şi aderă la neuronii piriformi, se întind pe dendritele acestor celule,
formînd sinapse pe suprafaţa lor. Fibrele agăţătoare transmit excitaţiile direct neuronilor piriformi. Degenerarea acestor
celule duce la dereglarea coordonării mişcărilor.
Pentru generalizare, e necesar de concretizat că excitaţiile ce vin în scoarţa cerebelului, ajung la neuronii piriformi direct prin fibrele
agăţătoare, muşchioase sau prin intermediul fibrelor paralele ale celulelor-granule. Inhibiţia este funcţia neuronilor stelaţi şi în
coşuleţ ai stratului molecular, şi de asemenea neuronilor mari stelaţi din stratul granular. Menţionez că transmiterea semnalelor
excitante în scoarţa cerebelului prin fibrele muşchioase celulelor granule şi prin fibrele paralele, poate fi blocată de sinapsele de
inhibiţie ale neuronilor stelaţi mari (situate pe ramificaţiile dendritice terminale ale celulelor-granule, proximal sinapselor excitante).
90. Enumeraţi (în succesivitatea lor) straturile de neuroni ai scoarţei cerebrale.
În zona motorie a scoarţei distingem 6 straturi principale:
I. Molecular (plexiform): neuroni puţini, mici (neuroni Cajal), fibre amielinice paralele cu suprafaţa;
II. Granular extern - neuroni piramidali mici şi stelaţi;
III. Neuronilor piramidali - neuroni piramidali de dimensiuni mijlocii;
IV. Granular intern - numeroşi neuroni stelaţi de dimensiuni mici;
V. Ganglionar (celulele Betz) - marii neuroni motori piramidali;
VI. Stratul celulelor polimorfe - neuroni mari de diferite forme.
Interneuroni - în toate straturile, rol excitator şi inhibitor.
91. Caracterizaţi bariera hematoencefalică: structurile componente şi importanţa funcţională.
Bariere hematoencefalică reprezintă un ansamblu de structuri la nivelul căreia are loc metabolismul selectiv al diferitor
substanţe dintre sînge şi ţesutul nervos. Acest metabolism selectiv este condiţionat, în afară de particularităţile morfologice specifice
ale capilarelor (endoteliu continuu cu desmozomi, MB densă), şi de faptul că prelungirile gliocitelor (în primul rînd ale astrocitelor),
ce formează pe suprafaţa capilarelor un strat care delimitează neuronii de aderenţa lor la peretele vascular. Astfel, bariera
hematoencefalică este alcătuită din:
 Endoteliu vascular;
 MB a endoteliocitelor;
 Stratul pericapilar (format din prelungirile gliocitelor).
92. Enumeraţi cele trei componente de bază (membrane) ale globului ocular. Specificaţi straturile coroidei. Care
formaţiuni ale globului ocular se prezintă în calitate de derivate a coroidei?
Porţiunea periferică a analizatorului vizual – ochiul, este constituit din globul ocular (unit cu creierul prin nervul optic) şi
din organele anexe reprezentate de pleoape, aparatul lacrimal şi muşchii striaţi oculomotori.
Globul ocular este alcătuit din 3 membrane:
1) Membrana fibroasă – este alcătuită din:
 Sclerotica;
 Corneea;
2) Coroida sau membrana vasculară – este alcătuită din:
 Membrana vasculară propriu-zisă – îndeplineşte funcţia trofică şi este alcătuită din 4 straturi:
I. Stratul supracoroid – situat la hotar cu sclerotica, este alcătuit din ţ.c.f.l., ce conţine un număr mare de
fibre elastice, fibroblaste şi celule pigmentare (melanocite);
II. Stratul vascular – este format din artere şi vene cu un traiect puternic spiralat, formînd vîrtejuri, între
care se află ţ.c.f.l., bogat în celule pigmentare, tot aici se mai întîlnesc şi celule musculare netede;
III. Stratul coriocapilar – format dintr-o reţea de capilare largi, de tip sinusoid, printre ele găsindu-se
fibroblaste aplatizate.
IV. Complexul bazal – este situat între membrana vasculară şi stratul pigmentar al retinei. Conţine 3

straturi:
 Stratul extern – elastic;
 Stratul intern – fibros;
 Stratul 3 – membrana bazală.
 Corpul ciliar;
derivate ale coroidei.
 Irisul.
3) Retina sau membrana senzitivă;
93. Enumeraţi în succesiunea lor straturile corneei, specificaţi componenţa lor tisulară.
Corneea este alcătuită din 5 straturi:
1) Epiteliul anterior – este de tip p.p.necornificat, format din 5-6 straturi. În epiteliu se află numeroase terminaţiuni
nervoase libere ce-l fac să aibă o puternică sensibilitate tactilă şi proprietatea de a forma reflexele corneene. Acest
epiteliu posedă o înaltă capacitate regenerativă şi o permeabilitate înaltă pentru diferite substanţe gazoase şi lichide;
2) Membrana limitantă anterioară – este situată sub MB a epiteliului şi are o structură fibrilară;
3) Ţesutul propriu al corneei – este format din lamele subţiri de ţesut conjunctiv, care alternează succesiv şi se
întretaie între ele sub un unghi. Fiecare lamelă constă din fascicule di fibre de colagen paralele de diferită grosime.
În lamele şi printre ele se găsesc celule stelate plate ce reprezintă varietăţi de fibroblaste. Toate aceste componente
(celulele şi lamelele) sunt înglobate într-o substanţă fundamentală amorfă, bogată în glucozaminoglicani (GAG) în
special keratinsulfaţi, care asigură transparenţa substanţei fundamentale a corneei. În ţesutul propriu lipsesc vase
sangvine;
4) Membrana limitantă posterioară – este formată din fibre de colagen cuprinse într-o substanţă amorfă;
5) Epiteliul posterior – este un epiteliu unistratificat alcătuit din celule poligonale plate.
94. Enumeraţi în succesiunea lor (de la periferie spre centru) straturile retinei. Care elemente celulare contribue la
formarea straturilor: nuclear extern? nuclear intern?
Retina este membrana internă a ochiului alcătuită din 2 straturi (stratul epiteliului pigmentar şi stratul fotosensibil). Retina
este alcătuită din 3 neuroni situaţi radial (extern – fotoreceptor (conuri sau bastonaşe), mediu – asociativ şi intern – ganglionar) şi 2
neuroni incluşi în lanţuri radiale: unul la nivelul contactului primului şi celui de-al doilea neuron (neuroni orizontali) şi la unirea celui
de-al doilea cu cel de-al treilea (neuroni amacrini). Printre neuronii amplasaţi radial în lanţuri sunt amplasate gliocite radiale. Astfel,
din toate aceste componente, de la periferie spre centru, retina este alcătuită din 8 straturi:
1) Stratul epiteliului pigmentar;
2) Stratul fotosensibil al conurilor şi bastonaşelor;
3) Stratul nuclear extern – format din părţile celulelor fotosenzoriale unde sunt situate nucleele lor;
4) Stratul plexiform extern;
5) Stratul nuclear intern – format din 3 tipuri de neuroni asociativi (celule nervoase orizontale, bipolare şi
amacrine);
6) Stratul plexiform intern;
7) Stratul celulelor ganglionare;
8) Stratul fibrelor nervoase.
95. Enumeraţi în succesiunea lor (de la periferie spre centru) straturile retinei. Care varietăţi de neuroni sunt antrenaţi în
sinapsele stratului plexiform extern? plexiform intern?
De la periferie spre centru, retina este alcătuită din 8 straturi:
1) Stratul epiteliului pigmentar;
2) Stratul fotosensibil al conurilor şi bastonaşelor;
3) Stratul nuclear extern
4) Stratul plexiform extern – format din axonii celulelor fotosenzoriale uniţi prin sinapsă cu dendritele celor 3 tipuri de
neuroni asociativi (celule nervoase orizontale, bipolare şi amacrine);
5) Stratul nuclear intern;
6) Stratul plexiform intern – format din axonii celor 3 tipuri de neuroni asociativi uniţi prin sinapsă cu dendritele
celulelor multipolare ganglionare;
7) Stratul celulelor ganglionare;
8) Stratul fibrelor nervoase.
96. Stratul pigmentar al retinei: topografia în cadrul peretelui ocular, structura microscopică, particularităţile
ultramicroscopice ale porţiunilor apicale ale celulelor. În ce direcţii se deplasează pigmentul la întuneric? la lumină? Care e
semnificaţia fiziologică a acestor deplasări?
Stratul pigmentar reprezintă cel mai superficial strat al retinei, alcătuit din celule prismatice poligonale, mai des ele au
formă hexagonală. Baza acestor celule se sprijină pe MB, astfel încît sunt situate imediat lîngă membrana vasculară a ochiului.
Porţiunea apicală a celulelor posedă microvilozităţi ce cuprind părţile distale ale segmentelor exterme ale celulelor fotoreceptoare.
Pigmentocitele conţin în citoplasma lor melanozomi, fagozomi şi alte organite de caracter general. Pigmentocitele conţin mult
mai multe prelungiri în jurul unui con decît în jurul unui bastonaş, ele sunt mai lungi şi nu conţin alte organite în afară de melanozomi.
Melanozomii asigură absorpţia a 85-90% de lumină ce nimereşte-n ochi, astfel absorpţia de către pigmentocite a surplusului de lumină
difuză ridică capacitatea rezolutivă a ochiului şi micşorează descompunerea rodopsinei.
La lumină are loc trecerea melanozomilor în prelungirile apicale ale pigmentocitelor, care înconjoară strîns segmentele
externe ale celulelor neurosenzoriale. În acest moment are loc scurtarea celulelor cu con şi alungirea celulelor cu bastonaş. Procesul
dat provoacă o ecranare puternică a celulor cu bastonaş şi invers, o iluminare bună a celulelor cu conuri – receptorii luminii diurne.
La întuneric are loc trecerea melanozomilor în partea opusă – din microvilozităţi în citoplasma pigmentocitelor. În acelaşi
timp celulele cu con se alungesc şi se ecranează, iar cele cu bastonaş se scurtează, fapt ce determină formarea vederii nocturne.
Deplasarea melanozomilor are loc datorită microfilamentelor, la procesul dat participînd hormonul melanotrop.

97. Varietăţile de bază a celulelor neurosenzoriale ale ochiului: particularităţile comune şi deosebirele în ce priveşte
ultrastructura, pigmenţii vizuali şi perceperea luminii.
Celulele neurosenzoriale (bastonaşe şi conuri) recepţionează razele de lumină cu părţile lor periferice. Ele sunt alcătuite din
 sementul extern;
 secţiunea de legătură;
 segmentul intern;
 pericarion;
 axon.
Părţile acestor celule unde este situat nucleul, formează la un loc stratul nuclear extern al retinei. Prelungirile lor periferice au o
orientare radială şi sunt situate între prelungirile celulelor epiteliului pigmentar al retinei.
La fiecare bastonaş, segmentul extern are formă cilindrică şi constă dintr-o mulţime de membrane duble ce formează discuri
închise, suprapuse unul altuia, fără legătură între ele. În membranele acestor segmente se conţine pigmentul vizual – rodopsina,
formată din proteine opsina şi aldehida vitaminei A – retinal. Segmentul intern şi extern sunt unite printr-un cil ce porneşte din
segmentul intern cu un corpuscul bazal. Citoplasma este amplasată în formă de inel în jurul nucleului din partea nucleată, de la care
porneşte axonul. Numărul celulelor cu bastonaş este de 130 mln şi reprezintă celulele vederii crepusculare (nocturne).
Celulele cu con se deosebesc de primele printr-un volum mai mare, prin structura segmentului extern şi intern şi pigmentul
vizual. Astfel segmentele externe sunt alcătuite din semidiscuri formate în urma invaginării plasmalemei, membrana acestor
semidiscuri conţine un alt pigment – iodopsina, ce se deosebeşte de rodopsină prin componenţa chimică. Segmentul intern conţine un
sector numit elipsoid, format din picături lipidice şi îngrămădiri de mitocondrii, aranjate compact una faţă de alta. Aceste celule se
deosebesc de cele cu bastonaş prin prezenţa unui nucleu mai mare, rotund şi mai puţin colorat. Numărul celulelor cu con în retina
ochiului la om este de 6-7 mln şi reprezintă receptorii vederii diurne.
98. Organul olfactiv: localizarea, componenţa celulară, ultrastructura boldurilor olfactive.
Organul olfactiv în partea sa periferică, constă dintr-un sector limitat al
tunicii mucoase a nasului – regiunea olfactivă, care acoperă la om cornetul nazal
superior şi parţial cel mijlociu şi septul nazal, această regiune deosebindu-se de cea
respiratorie a mucoasei printr-o culoare gălbuie.
Mucoasa olfactivă este alcătuită dintr-un strat epiteliform în care deosebim
epiteliocite olfactive:
1) Neurosenzoriale – au proprietatea de a recepţiona moleculele
substanţelor odorifere;
2) De susţinere – formează un strat de epiteliu plurinuclear despărţind
celulele olfactive neurosenzoriale;
3) Bazale – servesc drept sursă de regenerare a celulelor receptoare.
Ele sunt delimitate de ţesutul conjunctiv subiacent printr-o MB evidenţiată.
Suprafaţa stratului olfactiv fiind acoperită din partea cavităţii nazale de un strat de
mucus.
Boldurile olfactive reprezintă nişte îngroşări caracteristice prelungirilor
periferice ale celulelor neurosenzoriale, ce au pe suprafaţa lor rotundă aproape 10-12
cili olfactivi ascuţiţi şi mobili. Aceşti cili conţin 2 perechi de fibrile centrale şi 9
perechi periferice care pornesc de la corpusculii bazali cu direcţie longitudinală. Cilii
olfactivi sunt mobili şi servesc ca antene de recepţi pentru moleculele substanţelor
odorifere.
99. Reprezentaţi grafic (cu indicaţia elementelor de bază) schema de structură a unui mugure gustativ.
100. Care sunt cele trei spaţii, în care e divizată cavitatea labirintului osos în organul spiral? care e conţinutul lichid ale
acestor spaţii? Care dintre aceste spaţii intercomunică şi unde e situat pasajul de intercomunicare?
Cavitatea labirintului osos este divizată în 3 spații:
1) Cavitatea rampei timpanice (umplut cu perilimfă);
2) Canalul cohlear (umplut cu endolimfă);
3) Cavitatea rampei vestibulare (umplut cu perilimfă);
La nivelul helicotremei, canalul cohlear comunică cu cavitățile rampei timpanice și a celei vestibulare.
101. Enumeraţi şase varietăţi (conform particularităţilor morfo-funcţionale) de vase sanguine. Care component al
peretelui vascular e prezent la toate aceste varietăţi?
-Artere
-arteriole
-capilare
-venule

-vene
Anostomoze arterio-venulare
--La toate este prezent endoteliul
102.Arterele de tip elastic: planul general de structură a peretelui, particularităţile structurale ale tunicii medii.
Vase mari ce pornesc de la inimă sau derivatele primare ale acestora. Structura:
Tunica internă: endoteliul – situat pe membrana bazală
Stratul subendotelial - Ț C F L
Plexul fibrelor elastice –
Tunica medie: membrane elastice fenestrate + miocite netede și fibroblaste.
Tunica externă: Ț C F L, adipocite, vasele vaselor și nervii vaselor.
103.Arterele de tip muscular: planul general de structură a peretelui, particularităţile structurale ale tunicii medii.
Majoritatea arterelor de calibru mic și mediu la care le este caractetristic un număr mare de miocite.
Tunica internă: endoteliu – situat pe membrana bazală
Stratul subendotelial - Ț C F L
Membrana elastică internă.
Tunica medie : mai multe rînduri de miocite aplatisate printre care sunt fibroblaste, fibre elastice și de colagen.
Tunica externă: Ț C F L, adipocite, vasele vaselor și nervii vaselor.
104.Planul general de structură a capilarului de tip somatic. Caracteristica microscopică şi ultramicroscopică a stratului
intern la peretele de capilar.
Stratul intern: celule endotelilale pe M.B.
Stratul mediu: pericite
Stratul extern: celule adventițiale, fibre de colagen.
*caracteristici - Endoteliocite alungite poligonale cu caracter sinuos situate pe M.B.. celulele contactează între ele prin jocțiuni
digitiforme și zonule de aderență. Suprafața orientată spre torentul sanguin este acoperită cu glicoproteine. Citoplasma conține multe
vezicule de pinocitoză și puține organite dispuse perinuclear.
105.Prezentaţi grafic (cu indicaţii) aspectul ultramicroscopic al structurii capilarului de tip fenestrat (visceral); în care
organe există astfel de capilare?
Acest tip de capilare se găsește în: glande endocrine; vilozități intestinale; capilarele glomerulare renale.
106.Capilare de tip sinusoid: particularităţile de structură, localizarea în organism.

*structura – 3 straturi: intern, mediu, extern caracterizat prin fisuri în endoteliu și M.B..
*Localizate – în țesuturile în care este necesar un schimb intens de substanțe inclusiv macromolecule de exemplu în splină și ficat.
107.Prezentaţi grafic (cu indicaţii) structura peretelui la o venă de tip muscular.
108.Enumeraţi (în succesiunea lor) cele şase clase de elemente celulare ce reflectă procesul de hematopoieză.
1-celula stem (totipotentă)
2-celulă semistem (polipotentă)
3-precursori unipotenți
4- blaste
5-celule în procesul de diferențiere
6-celule mature diferențiate.
109.Specificaţi cele două tipuri de celule, provenite din celulele-stem. Care elemente definitive ale sângelui derivă din
fiecare tip?
- celula semistem polipotentă precursoare a mielopoiezei (eritrocitele trombocitele leucocitele
(granulate și monocitele))
Celula stem totipotentă:
-celula semistem polipotentă precursoare a limfopoiezei – limfocitele B, T și plasmocitele
110. Enumeraţi cele două organe centrale şi trei organe periferice ale sistemului imun
2 organe centrale: -măduva hematopoietică 3 organe periferice - splina
-timusul -ganglionii limfatici
-ganglioni hemolimfatici
111. Care ţesut formează stroma organelor hematopoietice? Care organ hematopoietic face excepţie în această privinţă?
Prin ce se exprimă excepţia?
Stroma organelor hematopoietice este formată din țesut reticular -excepție făcînd timusul a cărei stromă este din țesut epitelial.

112. Care e rolul barierii hematotimice? Specificaţi componentele barierii hematotimice.
Asigură specializarea antigenindependentă a limfocitelor. Izolează limfocitele substanței corticale de contactul cu antigenii pentru a
nu-i recunoaște ca proprii mai .tîrziu.
componentele: endoteliul timocapilarelor cu membrana lor bazală.
Spațiul pericapilar – macrofagi, limfocite.
Epitelioreticulocite – cu membrana lor bazală.
113. Ce formaţiuni specifice se întîlnesc în substanţa medulară a timusului? Structura microscopică a acestor formaţiuni.
Aici se întîlnesc corpusculii epitelialli timici Hassal care sunt constituiți din aglomerări de reticuloepiteliocite care formează
microapofize , citoplasma lor este bogată în vacuole + mai deosebim microcanalicule intercelulare și puține limfocite T.
114. Care formaţiuni specifice caracterizează substanţa corticală a ganglionului limfatic? Care este aranjamentul
elementelor constituitive ale acestor formaţiuni? Ce procese au loc în regiunea lor centrală?
Substanța corticală este caracterizată de nodulii limfoizi care sunt acoperiți cu reticuloepiteliocite după care urmează un strat
de țesut reticualar în care se găsesc limfocite, limfoblaste și macrofage. În regiunea centrală –centru germinativ se află limfoblaste,
macrofage, și celule dendritice.
Procesele: Are loc transformarea antigenelor din formă corpusculară în formă moleculară de către macrofagi și stocarea lor
pînă cînd sunt capabile de a stimula limfocitele B antigen dependente sub influiența T helperilor, în rezultat apar zonele B (conțin
limfocite B) a ganglionilor limfatici paralel se formează și limfocitele T și B cu memorie
115. Zona paracorticală a ganglionului limfatic: topografia, tipul preponderent de elemente celulare, procesele în care sunt
antrenate aceste elemente.
Topografia: la hotarul dintre zona corticală și zona medulară a ganglionului limfatic.
Tipul preponderent de elemente celulare: limfocite T, Celule interdigitiforme (macrofage care și-au pierdut capacitatea de a fagocita).
Procesele în care sunt antrenate: Secreția glicoproteinelor (celulele interdigitiforme), proliferearea și transformarea formelor tinere de
limfocite T în T killeri. Recircularea limfocitele în venulele postcapilare.
116. Ce varietate de ţesut formează stroma splinei? Elementele constituente (cu varietăţilele respective) ale acestui ţesut?
Stroma acestui organ este constituită din țesut reticular.
Elementele costitutive aici reprezintă pulpa albă și pulpa roșie .
Pulpa albă - țesut limfoid cu : limfocite T și celule interdigitiforme, reticulare.
Pulpa roșie - țesut reticular cu : sînge.
117. Enumeraţi cele patru zone ale unui nodul limfatic al splinei. Specificaţi două tipuri de elemente celulare caracteristice
zonei periarteriale.
1-Zona periarterială
2-Zona de înmulțire
3-Mantia
4-Zona marginală
Elementele celulare caracteristice zonei periarteriale sunt: celulele interdigitiforme și limfocitele T.
118. Specificaţi cele două căi, pe care hipotalamusul reglează diverse activităţi funcţionale în organism. Care organ
constitue ţinta hormonilor hipotalamici?
1-Parahipofizară – ocolind hipofiza prin căile simpatice și parasimpatice către efectorii endocrini.
2-Transhipofizară – prin acțiunea asupra hipofizei care secretă hormoni.
Organul țintă este hipofiza.
119. În care regiune a hipotalamusului are loc producţia liberinelor şi care este efectul acestor hormoni?
Producția liberinelor are loc în hipotalamusul mediu (nucleul arcuat, ventro și dorso-mediali). Au efect stimulator asupra
adenohipofizei și porțiunea intermediară în producția hormonilor.
120.Prezentaţi o clasificare a adenocitelor din lobul anterior al hipofizei conform proprietăţilor de coloraţie a citoplasmei
precum şi a produşilor activităţii lor funcţionale.
1-cromofile -bazofile (secretă hormonul foliculostimulant și tireotropina)
-acidofile (somatotropina și prolactina )
-corticotropocitele (adenocorticotrop hormon)
2-cromofobe –celulele stelate –se colorează slab.
121.Endocrinocitele bazofile din lobul anterior al hipofizei: particularităţile citoplasmei, varietăţile acestor celule, rolul
funcţional în organism.
Particularitățile citoplasmei: Granule bazofile, glicoproteine (materia pentru sinnteza hormonilor), AG bine dezvoltat care formează –
macula situată central, nucleu situat periferic, Mt, RE.
Varietățile: gonadotropocite și tireotropocite.
Rol funcțional: acționează asupra gonadelor și glandei tiroide.
122.Endocrinocitele acidofile din lobul anterior al hipofizei: particularităţile citoplasmei, varietăţile acestor celule, rolul
lor funcţional în organism.
Particularitățile citoplasmei: prezența granulelor acidofile, Mt mari dar puține, REr bine dezvoltat.
Varietățile: Somatotropocite și prolactinocite.
Rol funcțional: producerea hormonilor de creștere și biosinteza laptelui în glanda mamară. Și lungește perioada de funcționare a
corpului galben.
123.Porţiunea intermediară a hipofizei: aspectul microscopic, contribuţia la reglarea endocrină a proceselor din
organism.

Aspectul microscopic: bandă îngustă de epiteliu cu endocrinocite ce se colorează bazofil și este așezat pe neurohipofiză.
Contribuția: secretă melanocitotropina (stimulează secreția melaninei de către melanocite), lipotropina –reglarea metabolismului
lipidic.
124.Specificaţi (în succesiunea lor) componentele sistemului circulator hipotalamo-hipofizar, rolul funcţional al acestui
sistem.
125.Epifiza: componenţa tisulară, tipurile şi varietăţile de pinealocite. Specificaţi trei aspecte de manifestare a activităţii
endocrine.
Componența tisulară: La exterior o capsulă din ȚCFL, parenchimul format din pinealocite secretorii și gliocite de susținere. Glanda
este puternic vascularizată.
Tipuri de pinealocite: pinealocite secretoare, lucide, dense.
Manifestări: --secretă Serotonină care se transformă în melatonină – frînează sinteza gonadoliberinei (sintetizată de hipotalamus) și
gonadotropinei (adenohipofiză)
-- Antigonadotropina –micșorează secreția hormonului luteinizant.
--Hormonul proteic -reglează conținutul de Kaliu în sînge.
126.Unitatea morfofuncţională a glandei tiroide: forma, aspectul microscopic al peretelui, conţinutul. Cum se schimbă
dimensiunile acestei unităţi în raport cu starea de hipo- sau hiperfuncţie?
Unitatea morfofuncțională: foliculul tiroidian
Forma: relativ sferică și puțin alungită.
Aspectul microscoic al peretelui: un strat de endocrinocite foliculare cubice situate pe MB.
Celulele de 2 tipuri: foliculare și parafoliculare.
- Lumenul foliculului este umplut cu lichid folicular.
*în hipofuncție mărirea în volm a foliculului(datorită stazei coloidului –se secretă dar nu se elimină –este mai vîscos) epiteliul și
respectiv -
nucleii devin plați.
*în hiperfuncție volumul foliculului scade,–capătă aspect stelat, coloidul devine mai lichid, tirocitele capătă formă șpaleriformă
(prismatică)
127.Endocrinocitele parafoliculare ale glandei tiroide: localizarea lor, particularităţile ultrastructurii, hormonii elaboraţi,
spectrul de acţiune al acestor hormoni.
Localizarea : pe pereții foliculari și în septurile conjunctive.
Particularitățile ultrastructurii: mai mari ca cele foliculare, forma rotundă –uneori ovală. Sunt 2 tipuri de celule: cu granule
mari(secretă somatostatina) și mici (secretă calcitonina).
Calcitonina –micșorează nivelul de Ca în sînge.
Somatostatina – micșorează sinteza proteică.
128.Paratirocitele: tipurile de bază şi varietăţile lor, hormonul elaborat, acţiunea hormonului dat în organism.
Tipurile de bază: principale(bazofile) – lucide și dense
Acidofile (celule bătrîne)
Hormonul elaborat: parathormonul (paratirina) –mărește concentrația ionilor de Ca în sînge
129.Enumeraţi zonele substanţei corticale la suprarenale. Specificaţi particularităţile structurale ale endocrinocitelor din
zona glomerulată, hormonii elaboraţi, acţiunea acestor hormoni.
Zonele: 1-glomerulară; 2-fasciculată; 3-reticulată.
Particularităţile structurale ale endocrinocitelor din zona glomerulată- endocrinocite aranjate sub formă de îngrămădiri rotunde și dau
aspect de glomeruli, AG bine dezvoltat, Mt și RE.
Hormonii elaborați: Aldosteronul – mineralocorticoid -reglează cu cantitatea de Natriu în sînge.
130.Enumeraţi zonele substanţei corticale la suprarenale. Specificaţi particularităţile de ultrastrucrură a endocrinocitelor
din zona fasciculată, hormonii elaboraţi, spectrul de acţiune al acestor hormoni.
Particularităţile structurale ale endocrinocitelor din zona fasciculată: endocrinocitele de dimensiuni mari –formă cubică sau
prismatică, se aranjază în 2 rînduri despărțite de septuri de ȚCFL și vase sanguine –formînd fascicule. REr bine pronunțat, picături de
lipide în citoplasmă.
Hormonii elaborați: glucocorticoizi: -corticosteron, cortizol, cortizon – influiențează asupra metabolismului proteic, lipidic, glucidic.
131.Enumeraţi zonele substanţei corticale la suprarenale. Specificaţi particularităţile de ultrastructură a endocrinocitelor
din zona reticulată, hormonii elaboraţi, spectrul de acţiune al acestor hormoni.
Particularităţile structurale ale endocrinocitelor din zona reticulată: endocrinocite mici, cubice sau rotunde ce se aranjează haotic sub
formă de reațea, AG bine dezvoltat.
Hormonii elaborați: sexocorticoizi (androgen steroid, estrogen și progesteron) – determină apariția caracterelor sexuale tipice și a
organelor sexuale respective.
132.Substanţa medulară a suprarenalelor: varietăţile de endocrinocite, particularităţile ultrastructurii endocrinocitelor,
hormonii elaboraţi, spectrul de acţiune al acestor hormoni.

Varietăți: epinefrocite (endocrinocite lucide) norepinefrocite (endocrinocite dense).
Particularități ultramicroscopice: citoplasma celulelor este umplută cu granule secretorii.
Hormonii: Adrenalina și noradrenalina – participă în stările de stres, modificări în ritmul cardiac, creșterea glucozei în sînge.
133.Limba: particularităţile epiteliului, tipul şi aranjamentul elementelor musculare, tipul general de structură şi
varietăţile glandelor linguale.
Particularitățile epiteliului: dorsal (EPPparacheratinizat), inferior (EPPnecheratinizat).
Tipul și aranjamentul elementelor musculare: mușchi striați aranjați în 3 direcții reciproc perpendiculare: vertical, longitudinal,
transversal.
Glandele: sunt mici- seroase; mucoase, mixte
Varietățile glandelor linuale: --seroase - în apropierea papilelor caliciforme și foliate;
--mucoase- în rădăcina limbii; -
--mixte – partea anterioară a limbii
134.Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) prin conturarea suprafeţei şi a traectului membranei bazale cele patru tipuri de
papile linguale.
135.Care tip de epiteliu tapetează amigdalele palatine? Ce particularităţi prezintă acest epiteliu în regiunea de aderenţă
cu nodulii limfoizi?
Este tapetată de EPPnecornificat , în regiunea de aderență cu nodulii limfoizi este infiltrat cu limfocite și granulocite.
136.Prezentaţi grafic (cu indicaţia elementelor celulare constituitive) schema structurii acinilor secretori de tip: A - seros,
B - mucos, C - mixt.
137.Prezentaţi grafic (cu indicaţii) o schemă cu membrana bazală, celula mioepitelială şi ultrastructura unei celule
secretoare de tip seros la glandele salivare.
138.Enumeraţi în succesiunea lor canalele excretoare la glandele salivare mari. Specificaţi particularităţile microscopice şi
ultramicroscopice ale celulelor din canalele salivare striate.
Canalele excretoare la glandele salivare mari: Intercalar; Striat; Interlobular; Principal.
Canalul striat : celulele prismatice așezate într-un rînd pe MB; Acestea au striație bazală formată de mitocondriile amplasate între
plicile citolemei de pe MB
139.Smalţul dintelui: indicaţi localizarea, raportul dintre substanţele organice şi anorganice, permeabilitatea pentru
diverse substanţe. Enumeraţi factorii ce sporesc permeabilitatea smalţului.
Localizarea: Acoperă coroana dintelui.
Raportul dintre substanţele organice şi anorganice: organice: 3-4% anorganice 96-97%.
Permeabilitatea: permeabilă pentru apă, ioni, vitamine, aminoacizi și glucoză. Factorii ce sporesc permeabilitatea sunt prezența în
alimentare a produselor acide, alcoolul, variațiile de t0, lipsa în hrană a sărurilor de P, Ca, F.
140.Dentina: localizarea (limitele comune cu alte formaţiuni ale dintelui), raportul substanţelor organice şi anorganice;
indicaţi structurile ce se evidenţiază în subsanţa fundamentală a dentinei.
Localizarea: ocupă cea mai mare parte a coroanei și rădăcinei -este situată între pulpă și smalț -în coroană; între pulpă și ciment –în
rădăcină.
Raportul dintre substanţele organice şi anorganice: organice -28%; anorganice -72%.
Structurile fundamentale: fibre de colagen; mucoproteine; Canalicule dentinare cu prelungirile dentinoblastelor (Tomes); spații
interglobulare
141.Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) schema ultrastructurii unui dentinoblast.

142.Cimentul dintelui: localizarea, raportul substanţelor organice şi anorganice. Specificaţi elementele celulare şi
componenţii intercelulari ai cimentului.
Localizarea: regiunea coletului și rădăcinei dintelui.
Raportul dintre substanţele organice şi anorganice: organice -30%; anorganice -70%.
Elementele celulare și intercelulare: la nivelul rădăcinei – cimentocite cu fibre de colagen; la niv.coletului – fibre de colagen
mineralizate și substanță amorfă liantă. Și în ambele locuri Săruri de fosfat și carbonat de calciu.
143.Pulpa dintelui: componenţa tisulară, straturile, elementele constituitive ale stratului periferic - structura, importanţa
funcţională.
Componența tisulară: ȚCFL.
Straturile: 1-periferic(celular); 2-stratul intermediar; 3-stratul central
Elementele constituitive ale stratului periferic: este constituit din corpul dentinoblastelor + fibre de colagen nediferențiate.
Dentinoblastele: Celule multipolare piriforme cu o bazofilie pronunțată; ele au rolul de mineralizare a țesuturilor dentare.
144.Ce reprezintă papila dentară în dezvoltarea dintelui? Care formaţiuni definitive ale dintelui originează din papila
dentară?
Papila dentară reprezintă primordiul dentar constituit din mezenchimul ce se adîncește în organul smalțului. Din papila dentară se
formează dentina și pulpa dintelui.
145.Ce prezintă sacul dentar? Ce formaţiuni definitive ale dintelui originează din materialul sacului dentar?
Sacul dentar reprezintă primordiul dentar constituit din mezenchimul ce înconjoară papila dentară aranjată în 2 straturi: intern –se
dezvoltă cimentul; extern – se dezvoltă periodontul.
146.În care primordiu dentar şi în care regiune a primordiului dat apar dentinoblastele? Formarea căror componente ale
dentinei e asigurată de dentinoblaste?
Dentinoblastele apar din papila dentară. Dentinoblastele secretă substanțe organice care formează substanța fundamentală a dentinei –
predentina; ulterior ea se calcifică formînd dentina mantinică iar în jurul prelungirilor dentinoblastelor se formează canalicule
dentinare.
147.În care primordiu dentar şi în care regiune a primordiului dat apar enameloblastele? Formarea căror structuri ale
smalţului e asigurată de enameloblaste?
Enameloblastele apar din organul smalțului și se dezvoltă din epiteliul intern al organului smalțului. Enameloblastele asigură formarea
prismelor smalțiene și a enamelului în ansamblu.
148.Enumeraţi cele patru tunici ale esofagului cu straturile lor. Specificaţi componenţa tisulară a straturilor.
1-Tunica mucoasă -3 straturi:
-epiteliul mucoasei (EPPnecornificat)
-lama proprie a tunicii mucoase (ȚCFL);
-lama musculară a tunicii mucoase
2-Tunica submucoasă - ȚCFL
3-T. musculară – 2 straturi
-stratul intern – circular -țesut muscular striat 2/3 superioare; și țesut muscular neted 1/3 inferioară
-stratul extern – longitudinal - țesut muscular striat 2/3 superioare; și țesut muscular neted 1/3 inferioară
4-T.adventițială - ȚCFL -partea superioară; ȚCFL+ mezoteliu – partea abdominală.
149.Enumeraţi cele patru tunici ale peretelui la stomac cu straturile lor. Specificaţi componenţa tisulară a straturilor.
1-Tunica mucoasă -3 straturi:
-epiteliul mucoasei (Epiteliu unistratificat prismatic glandular)
-lama musculară a tunicii mucoase - țesut muscular neted.
2-Tunica submucoasă - ȚCFL
3-T. musculară – 3straturi:
Intern- oblic -țesut muscular neted
Mediu –circular -neted
Extrn- longitudinal -neted
4-T.adventițială - ȚCFL+ mezoteliu
150.Tunica mucoasă a stomacului: straturile cu componenţa lor tisulară, particularităţile reliefului. Specificaţi
particularitatea unicală a epiteliului de căptuşire la stomac.
Tunica mucoasă -3 straturi:
-epiteliul mucoasei (Epiteliu unistratificat prismatic glandular)
-lama musculară a tunicii mucoase - țesut muscular neted.
Particularitățile reliefului: formă neregulată cu 3 feluri de formațiuni:
Plicile: proeminențe formate din tunica mucoasă și lama submucoasă
Ariile: porțiuni separate prin șanțuri.
Foveole gastrice: Adîncituri ale epiteliului în lama proprie a mucoasei.

Particularitatea unicală a epiteliului de căptuşire la stomac: Caracterul glandular al epiteliocitelor superficiale ale stomacului care în
permanență elimină mucus.
151.Enumeraţi cele trei varietăţi de exocrinocite la glandele proprii ale stomacului. Exocrinocitele principale: localizarea
în cadrul glandei, forma, particularităţile ultramicroscopice, produsul secretor, rolul acestui produs.
Varietățile: principale parietale mucoase
Exocrinocitele principale : Localizarea: regiunea corpului și fundului glandei.
Forma: prismatică
Particularitățile ultramicroscopice : prezintă bazofilie bazală și partea apicală umplută cu granule de
zimogen, nucleul situat central; REr și AG bine dezvoltat și pe suprafața apicală prezintă microvili scurți
Produsul secretor: pepsinogen (precursorul pepsinei activat în prezența HCl) și chimozină
152.Enumeraţi cele trei varietăţi de exocrinocite la glandele proprii ale stomacului. Exocrinocitele parietale: localizarea în
cadrul glandei, particularităţile ultrastructurii, produsul secretor, rolul acestui produs.
Exocrinocitele parietale: Localizarea: regiunea corpului și coletului glandei
Forma: rotundă neregulată
Particularitățile ultramicroscopice: citoplasma oxifilă cu structură granulară; 1-2 nuclei situați central;
prezintă striație bazală.
Produsul secretor: HCl (crează mediu favorabil pentru activarea enzimelor digestive)
Factorul Castl – factor antianemic. Transformă Fe3+ în Fe2+ și absorbția vit. B12
153.Enumeraţi cele trei varietăţi de exocrinocite la glandele proprii ale stomacului. Exocrinocitele mucoase: localizarea în
cadrul glandei, particularităţile ultrastructurii, rolul funcţional.
Exocrinocitele mucoase:
 Localizarea: în corpul și coletul glandei.
 Particularitățile ultramicroscopice: celule albe- cenușii cu nucleul bazal aplatisat iarr la polul apical sunt multiple granule
de secreție
 Rolul funcțional: mucusul secretat protejază pereții stomacului de acțiunea enzime proteolitice.
154.Vilozitatea intestinală: specificaţi tipul de epiteliu, componenţa tisulară şi formaţiunile caracteristice lamei proprii.
Tipul de epiteliu: Epiteliu unistratificat izomorf prismatic (columnar cu bordură de absorbție)
Componența tisulară:1-EUI prismatic și 2-lama proprie formată din ȚCFL (fibre reticulare, limfocite, eozinofile, celule plasmatice)
Lama proprie: celule cu prelungiri legate de fibre reticulare.
155.Varietăţile de epiteliocite la vilozitatea intestinală cu particularităţile lor microscopice, ultramicroscopice şi rolul
funcţional.
1-Celule columnare- cele mai numeroase, la polul bazal prezintă microvilozități(marginea în perie) au proteine contractile (asigură
motilitatea) și enzime (asigură digestia parietală). Sunt unite prin desmozomi și invaginări interdigitiforme;
nucleul oval și organitele de tip general la polul bazal.
2-Celule caliciforme- glande mucoase unicelulare; nucleule bazal; REn și AG bine dezvoltate; la polul apical vezicole cu mucus.
Funcția – secreția de mucus asigură umectarea și glisarea.
3-Celule endocrine- celule mici, rare, secretă hormoni cu acțiune locală; nucleul rotund, clar; aparat sintetic bine dezvoltat.
Secretă- serotonina; motilina; secretina; enteroglucagonul - toate favorizează procesul digestiei.
156.Marginea striată a celulelor columnare din intestin: aspectul microscopic, particularităţile histochimice şi rolul
funcţional.
Aspect microscopic: ansamblu de microvilozități la polul apical.
Particularitățile histochimice: au proteine contractile (asigură motilitatea) și enzime (asigură digestia parietală)- fosfatazele,
glucozidaze și aminopeptidaze.
Rolul funcțional: sporesc suprafața de absorbție în intestin și asigură digestia parietală.
157.Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) schema ultrastructurii unei cripte intestinale cu epiteliocite: A - nediferenţiate , B -
columnare, C - caliciforme, D - exocrinocite cu granule acidofile.
158.Glandele duodenale: tipul (conform clasificării morfologice şi a secreţiei), localizarea în profunzimea peretelui,
participarea la formarea sucului intestinal.
Tipul: Glande tubuloalveolare compuse ramificate cu secreția mucoasă.
Localizarea: Lama submucoasă
Participarea: secreția include mucine netede (neutralizează HCl-ul); dipepidaze; amilaze (ambele scindează glucidele, neutralizează
activitatea - amilotică a sucului pancreatic)
159.Enumăraţi tunicile şi straturile peretelui la apendicele vermicular. Specificaţi formaţiunile tipice ale apendicelui
vermicular - topografia, componenţa, modul de organizare.

1-T.mucoasă – Epiteliu unistratificat prismatic
- Lama proprie a tunicii mucoase
- Lama musculară a tunicii mucoase (slab dezvoltată)
2-T.submucoasă
3-T.muscular- Stratul intern –circular
-Stratul extern - longitudinal
4-T.seroasă
Formațiuni tipice: aglomerări de țesut limfoid (se găsesc în tunica submucoasă și în lama proprie a mucoasei). Sunt aglomerări de
limfocite, pot forma noduli masivi; au rol protector; prezintă un centru germinativ al limfocitelor.
160.Unitatea morfofuncţională (modelul clasic) a ficatului: configuraţia tridimensională şi axul acestei unităţi.
Unitatea morfofuncţională: lobulul hepatic clasic – este o prismă hexagonală ce are în centru o venă centrală iar în unghiurile laterale
triadele hepatice (artera, vena și ductul biliar interlobular). Lobulul include hepatocite ce formează cordoane hepatice aranjate radial.
În interiorul a 2 cordoane se află ductul bilifer iar între cordoane capilarele sinusoide.
161.Reprezentaţi conturul unui lobul hepatic (modelul clasic) în secţiune transversală. Amplasaţi (cu indicaţii) în cadrul
figurii structura centrală şi două cordoane hepatice cu elementele constituitive şi cu formaţiunile dintre cordoane.
162.În ce direcţii sunt orientaţi cei doi poli ai axei funcţionale la hepatocite? Ce procese fiziologice se produc la un pol şi
la altul ale hepatocitelor.
Conform axei funcționale hepatocitele au pol vascular (orientat spre capilarul sinusoid) și pol biliar(orientat spre ductul bilifer).
La polul biliar: se secretă bila.
La polul vascular; purificarea sîngelui și eliminarea în el a ureei , glucozei, proteinelor și lipidelor, detoxifierea de unele substanțe
dăunătoare;
Absorbția în hepatocite a elementelor necesare sintezei.
163.Specificaţi topografia şi componenţa triadei hepatice?
Triada hepatică include: artera vena și ductul interlobular. Este situată între lobulii hepatici clasici la vîrfurile hexagoanelor.
164.Unitatea morfo-funcţională a pancreasului exocrin: varietăţile de celule, particularităţile microscopice şi

ultramicroscopice ale pancreocitelor exocrine, rolul lor funcţional.
Unitatea morfofuncțională: Acinul pancreatic
Varietăți de celule: 1- pancreatocite exocrine 2-celulele centroacinoase
Particularitățile pancreatocitelor exocrine: formă de con (vîrf îngust și bază lată), baza formează plici interne, iar apexul prezintă
microvil. Prezintă 2 zone:
1-Zona omogenă –( în partea bazală) – colorație bazofilă; REr bine dezvoltat și mulți ribozomi. –Aici se situiază și nucleul.
2-Zona zimogenă –(în porțiunea apicală) – colorația acidofilă datorită granulelor de zimogen; AG și mitocondriile bine dezvoltate.
Rolul funcțional: sintza fermenților digestivi a sucului pancreatic.
165.Enumeraţi cele cinci varietăţi de endocrinocite ale insulelor pancreatice, punînd în dreptul fiecăruia hormonul
elaborat.
1-cel. A - glucagonul
2-cel B - insulina
3-cel D - somatostatina
4-cel D1 - peptidul vasointestinal
5-cel PP - peptidul pancreatic
166. Enumeraţi tunicile şi straturile (cu componenţa lor tisulară) peretelui la trahee. Glandele traheei - tipul (conform
clasificării morfologice), localizarea, rolul funcţional.
Traheea - este un organ tubular cavitar, alcătuit din:
1) Tunica mucoasă – nu formează plici fiind căptuşită de un epiteliu anizomorf prismatic ciliat în care evidenţiăm:
a) Celule ciliate - formă prismatică, pe suprafaţa liberă a cărora conţinînd pînă la 250 cili, care, vibrînd în direcţie
contrară aerului inspirat (mai intens la temperatura optimă de 18-30°C şi în mediu slab bazic) contribuie la
eliminarea prafului din aerul inspirat;
b) Celule caliciforme – glande unicelulare endoepiteliale ce elimină la suprafaţa stratului epitelial un secret
mucos bogat în acid hialuronic şi acid sialic, acest secret asigurînd alipirea particulelor de praf. Mucusul
conţine şi imunoglobuline ce inactivează numeroase microorganisme;
c) Celule endocrine – formă piramidală, cu nucleu rotund şi granule de secreţie. Ele elimină hormoni peptidici şi
amine biogene (noradrenalina, serotonina, dofamina) ce reglează contracţia celulelor musculare ale căilor
aerifere;
d) Celule bazale – celule cambiale (regenerative) cu formă ovală sau triunghiulară.
1a) Lama proprie a tunicii mucoase – alcătuită din ţ.c.f.l.neordonat bogat în fibre elastice
2) Lama submucoasă – este formată din ţ.c.f.l. care fără o limită distinctă trece în ţ.c.d. al pericondrului inelelor

cartilaginoase neîncheiate. Ea conţine numeroase glande mixte seromucoase pe pereţii posterior şi lateraliai traheii;
3) Tunica fibro-cartilaginoasă – 16-20 de ine le cartilaj hialin, neînceiate în peretele posterior al traheii, capetele libere ale
cărora fiind unite prin fascicule de ţ.m. neted;
4) Tunica adventiţială – constituită din ţ.c.f.lax neordonat ce uneşte traheea cu mediastinul;
167. Prezentaţi particularităţile microscopice distinctive ale peretelui la bronhiile: a) de calibru mare; b) de calibru mediu;
c) de calibru mic; d) la bronhiole.
a) Bronhiile de calibru mare:
 Diametru de 15-5 mm
 Este tapetată de un epiteliu anizomorf ciliat cu epiteliocite înalt prismatice;
 Tunica mucoasă plisată (datorită contracţiei ţ.m. neted);
 Lama musculară a tunicii mucoase este redusă în raport cu grosimea peretelui bronhiei;
 Numărul sporit de glande;
 Insule şi plăci mari de cartilaj în tunica fibro-cartilaginoasă;
b) Bronhiile de calibru mijlociu:
 Diametru de 5-2 mm;
 Epiteliu anizomorf ciliat cu epiteliocite prismatice;
 Micşorarea tunicii mucoase şi a stratului epitelial;
 Lama musculară a tunicii mucoase este relativă în raport cu grosimea peretelui bronhiei;
 Număr mediu de glande;
 Micşorarea dimensiunilor insulelor de cartilaj elastic în tunica fibrocartilaginoasă;
c) Bronhiile de calibru mic:
 Diametru de 2-1 mm;
 Epiteliul este bistratificat iar apoi unistratificat cu epiteliocite prismatice şi aplatizate;
 Lama musculară a tunicii mucoase este mai pronunţată în raport cu grosimea peretelui bronhiei;
 Numărul redus de glande;
 Tunica fibrocartilaginoasă lipseşte;
d) Bronhiolele:
 Diametrul de 0,5 mm;
 Epiteliu unistratificat cubic ciliat, în care se întîlnesc:
 Celule cu margine în perie;
 Celule secretoare;
 Celule fără margine în perie.
 Lama proprie a tunicii mucoase conţine fibre elastice cu orientare longitudinală şi fascicule izolate de celule
musculare netede.
168. Care este unitatea morfo-funcţională a segmentului respirator la plămâni? Enumeraţi în succesiunea lor porţiunile
componente acestei unităţi.
Unitatea morfofuncţională a segmentului respirator este acinul - un sistem de alveole situate în peretele bronhiolei
respiratorii, canalelor şi sacilor alveolari, asigurînd metabolismul gazos între sînge şi aeul alveolar. Acinii sunt separaţi unul de altul
prin septuri fine de ţ.c.f.l. Acinul include toate componentele ce urmează după o bronhiolă terminală, adică:
1) Bronhiola respiratorie de ordinul I;
2) Bronhiola respiratorie de ordinul II;
3) Bronhiola respiratorie de ordinul III;
4) Ducturile alveolare;
5) Sacii alveolari;
6) Alveolele.
169. Alveolele pulmonare: descrieţi configuraţia tridimensională, specificaţi tipurile de epiteliocite ale peretelui,
componenţa tisulară a spaţiilor interalveolare.
Alveolele au formă de vezicule deschise fiind separate prin spaţii interalveolare umplute cu ţesut conjunctiv formînd nişte
septuri (în care pătrund capilare sangvine),alveolele comunicînd între ele prin pori alveolari. La adulţi, numărul total de alveole este
de 300-400 mln, suprafaţa totală a alveolelor în inspiraţie la omul matur ajungînd la 100 m 2, iar în expiraţie micşorîndu-se de 2-2,5
ori.
Suprafaţalor internă este căptuşită de 2 tipuri principale de celule:
1) Celule de tip 1 (epiteliocite respiratorii);
2) Celule de tip 2 (epiteliocite mari).
170. Enumeraţi cele patru componente ale barierei aero-hematice la plămân. Ce prezintă surfractantul? De unde apare?
Care e rolul lui funcţional?
Bariera aero-hematică la plămîni este alcătuită din:
1) Endoteliocit;
2) MB comună (pentru endoteliocit şi epiteliocitul respirator (tip I));
3) Epiteliocitul respirator (Tip I);
4) Complexul alveolar de surfactant – este o substanţă tensioactivă, alcătuită din 2 faze:
a) Faza membranoasă – alcătuită din fosfolipide şi proteine;
b) Faza lichidă (hipofiza) – alcătuită de glucoproteine.
Surfactantul este secretat de epiteliocitele mari (tip II) şi are rolul:
 De a preveni colabarea alveolelor în expiraţie;
 De a nu permite pătrunderea microorganismelor (din aerul inspirat) prin peretele alveolar;

 De transsudarea (trecerea prin porii unui vas) lichidului din capilarele septurilor interalveolare în alveole.
171.Componenţa tisulară şi sursele de dezvoltare ale celor două componente de bază ale pielii. Caracterizaţi componenta
celulară a stratului ce separă pielea de ţesuturile subiacente. Care e rolul acestui strat?
2 componente de bază a pielii:
Epidermul – EPPcornificat – se dezvoltă din ectoderm.
Dermul – format din 2 straturi:
1) Stratu papilar ( ȚCFL)
2) stratul reticular (ȚCF dens neordonat)- ambele se dezvoltă din mezodermul paraaxial(dermatoamele somitelor)
Pielea este separată de straturile subiacente de hipoderm (strat celuloadipos subcutanat) – rolul fiind:
 de a amortiza activitatea factorilor mecanici asupra pielii;
 termoizolator
 acordă pielii o mobilitate față de straturile subiacente.
172.Enumeraţi în succesiunea lor straturile epidermului. Specificaţi cele două tipuri de celule ale stratului bazal: forma,
proprietăţile, rolul funcţional.
Straturile epidermului:
1) Bazal
2) Spinos
3) Granular
4) Lucid
5) Cornos
Celulele stratului bazal:
1) Epiteliocite bazale -
 Formă – cilindrică sau ovală
 Proprietăți – citoplasmă bazofilă, prezența tonofilamentelor și granule pigmentare de melanină. Se fixează între ele prin
desmozomi iar cu MB prin hemidesmozomi
 Rolul – regenerarea epiteliului.
2) Melanocite –
 Forma – ramificată
 Proprietăți – celule pigmentare cu granule de melanină; organite slab dezvoltate.
 Rolul – sinteza melaninei determină colorația pielii.
173.Prezentaţi particularităţile microscopice ale celor două straturi ale dermului.
1- Stratul papilar
*superficial sub epiderm (ȚCFL)
*o aranjare neregulată(determină formarea dermatoglifelor – amprentele digitale)
*miocite netede (mușchiul erector al părului)
*terminațiuni nervoase libere (corpusculi Meissner)
*ducturile de excreție a glandelor sudoripare
2- Stratul reticular
*profund, sub stratul papilar (ȚCF dens neordonat)
*include fascicule de colafen, fibre elastice, reticulinice și fibroblaste.
*porțiunea secretoare a glandelor sebacee și sudoripare și rădăcina părului
*terminațiuni nervoase încapsulate (corpusculii Vater-Pacini) și libere (Krause-Ruffini - receptorii de frig și căldură)
174.Care tip de celule generează pigmentul pielii? Provenienţa lor? Care varietăţi de epiteliocite pot acumula acest
pigment?
Pigmentul pielii este produs de catre melanocitele epidermulul.Provin din melanoblaste de origine neurala(crrestele neurale).
Epiteliocite ce pot aduna melanina:1)epiteliocite bazale
2)melanocitele dermale
175.Enumeraţi tipurile de glande ale pielii. Glandele sudoripare: planul general de structură, varietăţile, modul de
formare a secretului.
Gl. Pielii:1)sudoripare 2)sebacee 3)mamare
Glande sudoripare:
*Plan de structura:-gl. simple tubulare neramificate[portiunea terminala-lunga si rasucita,in forma de glomerul]
[portiunea excretorie-lunga si rectilinie,tapetat cu epit.bistratificat cubic]
*Varietati: merocrine – se întîlnesc pe toată suprafața corpului
Apocrine - se întîlnesc doar pe frunte, fosele axilare, inghinale, în reg. genitale.
Modul de formare a secretului: secretul este sudoarea (98% apă -2% reziduu solid). Celulele clare din porțiunea terminală secretă apa
și ionii metalelor iar cele întunecate macromoleculele organice. Produsul dat este eliminat în lumenul glandei iar apoi în ductul
excretor datorită contracției celulelor mioepiteliale.
176.Enumeraţi tipurile de glande ale pielii. Glandele sebacee: planul general de structură, modul de formare a secretului.
Gl. Pielii:1)sudoripare 2)sebacee 3)mamare
Glandele sebacee –
*Plan de structura:- glande alveolare simple ramificate care însoțesc fibrilele firului de păr.
tubul excretor – scurt, tapetat cu EPP necornificat – se deschide în infundibulul părului
porțiune terminală – conține 2 tipuri de celule: celule stem (sebocite bazale)

celule slab specializate –formează stratul germinativ extern
sebocite în degenerare – acumulează lipide în citoplasmă.
Modul de formare a secretului: produsul de secreție sebuumul eliminat după mecanismul holocrin. Celulele stem bazale parcurgînd
mai multe etape se deplasează de la MB spre interiorul porțiunii terminale a glandei , acumulează lipide și la un moment dat se distrug
eliminînd secretul glandei.
177.Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) schema unui nefron cu părţile constituente.
178.Ce reprezintă glomerulul vascular al corpusculului renal? Menţionaţi deosebirea esenţială dintre vasele de aflux şi
reflux, efectul acestei deosebiri.
Reprezintă o rețea de capilare cu endoteliu fenestrat ce se ramifică în interiorul capsulei Bowman de la artera aferentă (vas de aflux)și
uninduse formează artera eferentă(vas de reflux). Arteriola eferentă este de 2 ori mai mică decît cealaltă și astfel apare o diferențaă de
presiune necesară primei faze de formare a urinei (ultrafiltrarea lichidului și substanțelor din plasma sanguină) și obținerea urinei
primare.
179.Enumeraţi cele trei componente ale barierei de filtraţie la rinichi. Descrieţi particularităţile ultramicroscopice ale
celulelor endoteliale ale barierei. Care componente ale sângelui traversează endoteliul în procesul de filtraţie şi care
sunt aici reţinute?
Componentele barierei de filtrație a rinichiului: 1-endoteliu fenestrat; 2-MB comună tristratificată; 3-podocite.
Particularitățile celulelo endoteliale a barierei: celule aplatisate cu fenestre; conțin puține organite; nucleul voluminos și aplatisat;
multe vezicole de pinocitoză.
Substanțele ce traversează endoteliul: H2O; săruri minerale; aminoacizi; acizi grași; monozaharide; proteine cu masa mică –
albuminele.
Substanțe ce sunt reținute: elementele figurate ale sîngelui și macromoleculele proteice.
180.Enumeraţi cele trei componente ale barierei de filtraţie la rinichi. Descrieţi ultrastructura membranei bazale. Care
componente ale sângelui traversează membrana bazală în procesul de filtraţie şi pentru care - membrana bazală e
impermiabilă?
Ultrastructura MB: e tristratificată; straturile intern și extern – lucide; iar cel mediu – dens (conține microfibrile). Rezultă la
contopirea MB a epiteliului capilarelor cu MB a epiteliului intern a podocitelor.
Substanțele ce traversează endoteliul: H2O; săruri minerale; aminoacizi; acizi grași; monozaharide; proteine cu masa mică –
albuminele.
Substanțe ce sunt reținute: elementele figurate ale sîngelui și macromoleculele proteice.
181.Enumeraţi cele trei componente ale barierei de filtraţie la rinichi. Descrieţi particularităţile ultramicroscopice ale
podocitelor.
Particularitățile ultramicroscopice ale podocitelor:
 celule epiteliale mari cu corp și prelungiri (prelung. mari – citotrabecule și mici – citopodii)
 Între citopodii sunt fisuri de filtrație
 În citoplasmă sunt multe mitocondrii; ribozomi.
182.Enumeraţi în succesiunea lor firească părţile constituente a nefronului. Descrieţi particularităţile microscopice şi
ultramicroscopice ale peretelui porţiunii proximale, rolul acestei formaţiuni la formarea urinei.
1-corpusculul renal (glomerulul renal și capsula Bowman) 4- tubul atenual
2 – tubul contort proximal 5- tubul rect distal
3 – tubul rect proximal 6-tubul contort distal
Particularitățile peretelui porțiunii proximale: diametrul 60mcm; peretele: epiteliu unistratificat cubic (celulele căruia: polul apical –
microvilozități (se includ în fosfataza alcalină); -polul mbazal – prezintă striație bazală)
Rolul în formarea urinei: (reabsorbția unor substanțe în sînge) –
*microvilozitățile – glucoza
*lizozomii – proteinele (albuminele)
*mitocondriile – reabsorbția parțială a electroliților din apă
*striația bazală – absoarbe apa.
183.Aparatul juxtaglomerular al rinichilor: enumeraţi cei trei componenţi, specificaţi localizarea, particularităţile de
structură şi rolul funcţional al celulelor juxtaglomerulare.
Componenții: 1-macula densa; 2- celulele juxtaglomerulare; 3-celule juxtavasculare.
Celulele juxtaglomerulare :
Localizarea – în peretele arteriolei aferente și eferente sub endoteliu

Particularitățile de structură: celule de formă ovală sau poligonală, în citoplasmă conțin granule de rinină.
Rol funcțional – 1)producerea rininei 2)producerea eritropoietinei -stimulează producerea eritrocitelor în măduvsa osoasă roșie.
184.Peretele vezicii urinare: enumeraţi tunicile, straturile, specificaţi componenţa lor tisulară.
1-T.mucoasă - se împarte în: 1) epiteliu de tranziție - și 2)lama proprie a tunicii mucoase – formată din ȚCFL + glande
2-T.submucoasă – lipsește la nivelul triunghiului Lieto
3-T.musculară – 3 straturi: intern (longitudinal) mediu(circular) exetrn (longitudinal).
4-T.seroasă - ȚCFL acoperit parțial de adventiție
185.Peretele ureterelor: enumeraţi tunicile, straturile, specificaţi componenţa lor tisulară.
1-T.mucoasă - formată din 2 straturi: 1-epiteliu de tranziție și 2-lama proprie (ȚCFL +glande)
2-T.musculară - țesut muscular neted. 2/3 superioare: intern (longitudinal) extern (circular)
1/3 inferioară: intern (longitudinal); mediu (circular); extern (longitudinal)
3-T.adventițială - ȚCFL
186.Ce reprezintă şi la ce serveşte bariera hematotesticulară? Enumeraţi în succesiunea lor cele cinci componente ale
barierei hematotesticulare.
Bariera hematotesticulară este ansamblul de structuri între lumenul capilarului și lumenul tubilor seminiferi care asigură schimbul de
substanțe între sînge și epiteliul spermatogen.
Componentele barierei:
1-Peretele capilarului (epiteliocite și MB)
2-țesutul conjunctiv dinte tubi
3- tunica proprie a tubului (3 straturi: fibros mioid bazal)
4- celulele Sertoli (celulele sustentocite)
5- celulele spermatogene
187.Specificaţi cele două populaţii celulare, găzduite de tubii seminiferi contorţi. Sustentocitele: forma, particularităţile
ultrastructurii, modul prin care acestea separă spermatogoniile de alte elemente din linia spermatogenă.
2 populații celulare: 1-celulele de susținere Sertoli și 2-celulele spermatogene.
Sustentocitele:
Forma: piramidală cu vîrful ajungînd pînă în lumenul tubului
Particularitățile ultrastructurii: au nuclei neuniformi cu invaginări, toate organitele celulare + microtubuli, microfilamente, lizozomi
și incluziuni. La suprafaț membranei conțin receptori pentru FSH, și testosteron.
Modul: între sustentocitele vecine se formează joncțiuni de tipul Zonula ocludentă care împarte epiteliul spermatogen în 2
compartimente:
1-bazal (se află spermatogonii)
2-adluminal (se află spermatocite de ordinul 1 și 2, spermatide și spermatozoizi.
188.Prezentaţi o schemă a celor 4 faze ale spermatogenezei cu varietăţile de forme celulare, ce reprezintă fiecare fază.
189. Endocrinocitele testiculului: localizarea, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice, funcţia.
190. Ovarul: enumeraţi patru tipuri de foliculi în succesiunea lor firească. Care din ei sunt cei mai numeroşi?
Tipuri de foliculi în succesiunea lor firească, din componenţa ovarului:
1. Foliculi primordiali – înconjurat de un strat de celule foliculare şi de MB – sunt cei mai numeroşi (300-400 mii);
2. Foliculi primari – alcătuit din ovocitul în creştere, membrană transparentă evolutivă sau zona pelucidă (alcătuită
din mucoproteine şi glicozaminoglicani secretate de ovocit şi de epiteliu folicular) şi cîteva straturi de epiteliu
folicular;

3. Foliculi secundari – în cavităţile acestuia creşte cantitatea de lichid secretat de celulele foliculare, pe cînd
dimensiunile ovocitului nemanifestîndu-se prin modificări de talie, celulele foliculare înmul-indu-se formînd
coroana radiată.
4. Foliculi terţiari (maturi, veziculoşi sau de Graaf)
191. Foliculul ovarian matur (veziculos): caracteristica microscopică a peretelui folicular şi a conţinutului hormonal al
foliculului .
Foliculul ovarian matur – reprezintă o vezicolă care, atingînd dimensiuni foarte semnificative, ocupă practic toată grosimea
substanţei corticale, începînd să bombeze suprafaţa ovarului. Acest folicul posedă un perete format din 2 teci de ţesut conjunctiv
(internă şi externă) separate de vase sangvine, spre interior aflîndu-se MB pe care se află stratul granulos al epiteliului folicular.
Celulele coroanei radiate (formată din epiteliu folicular), posedă microvilozităţi lungi şi ramificate, care străbat zona pelucidă şi ajung
pînă la ovocit, astfel, prin aceste microvilozităţi, celulele foliculare transmiţînd ovocitului substanţe nutritive din care în citoplasma
acestuia se sintetizează lipoproteinele vitelusui, precum şi hormoni sexuali feminini steroizi (estrogenii).
192. Reprezentaţi grafic (cu indicaţii) shema unui folicul ovarian matur cu toate structurile cel caracterizează.
ADMINISTRAȚIA NU RĂSPUNDE DE SCĂPATUL SAU ADAOSUL DE LITERE, SIMBOLURI SAU CUVINTE, LIPSA SPAȚIULUI ÎNTRE CUVINTE,
FRUMUSEȚEA ȘRIFTULUI, DEASEMENEA DE CORECTITUDINEA, CALITATEA ȘI CANTITATEA INFORMAȚIEI PE cm 2, PRISMA DIN CARE
ESTE PRIVITĂ ACEASTĂ CAPODOPERĂ, SANCȚIONAREA ABREVIERILOR ȘI TOT FELUL DE PERMUTĂRI SAU MAI ȘTIU EU.
DEȚINĂTORII ORIGINALULUI ȘI DREPTULUI DE AUTOR:
BOGACIOV SERGIU; MORGOCI VICTOR; DVORNIC DORIN
193. Care fază a ciclului menstrual e sincronizată cu procesul de creştere a foliculului ovarian? Care hormon ovarian e
elaborat pe parcursul fazei vizate?
În faza post-menstruală, sub acţiunea hormonilor estrogeni elaboraţi de foliculii în creştere, are loc creşterea unui nou folicul ovarian
care atinge stadiul de folicul matur la a 14-a zi a ciclului hipotalamo-hipofizar-ovariano-menstrual.
194. În care interval - zile ale ciclului menstrual - are loc ovulaţia? Care componente ale foliculului veziculos rămân în
cadrul ovarului şi care sunt expulzate?
195. Care componente ale foliculului ovarian participă la formarea corpului galben? Enumeraţi în succesiunea lor stadiile
de dezvoltare a corpului galben.
196. Enumeraţi componentele (tunicile, straturile) peretelui la trompele uterine cu specificarea componenţei lui tisulare.
197. Enumeraţi componentele (tunicile, straturile) peretelui la uter cu specificarea componenţei lui tisulare. Care din
componentele peretelui manifestă o hipertrofie puternică în cazul sarcinei?
198. Endometrul: specificaţi componenţii tisulari, tipul de glande, particularităţile vascularizării la cele două straturi ale
endometrului. Ce prezintă celulele deciduale?
199. Specificaţi tipurile de epiteliu ce tapetează uterul şi vaginul, varietăţile de epiteliocite la endometru. Cum se produce
(graduat? brusc?) tranziţia de la epiteliul endometrului la cel vaginal?
200. Specificaţi particularităţile microscopice şi ultramicroscopice ale elementelor celulare la acinii secretori ai glandei
mamare.

ADMINISTRAȚIA NU RĂSPUNDE DE SCĂPATUL SAU ADAOSUL DE LITERE, SIMBOLURI SAU
CUVINTE, LIPSA SPAȚIULUI ÎNTRE CUVINTE, FRUMUSEȚEA ȘRIFTULUI, DEASEMENEA DE
CORECTITUDINEA, CALITATEA ȘI CANTITATEA INFORMAȚIEI PE cm2, PRISMA DIN CARE ESTE
PRIVITĂ ACEASTĂ CAPODOPERĂ, SANCȚIONAREA ABREVIERILOR ȘI TOT FELUL DE PERMUTĂRI SAU
MAI ȘTIU EU.
DEȚINĂTORII ORIGINALULUI ȘI DREPTULUI DE AUTOR:
BOGACIOV SERGIU;
MORGOCI VICTOR;
DVORNIC DORIN


HISTOLOGIAexamen Raspunsuri

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

HISTOLOGIAexamen Raspunsuri

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Întrebări şi răspunsuri pentru examenul de promovare la

catedra Histologie, Embriologie şi Citologie

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

68. Ce reprezintă fibra funcţională a muşchiului cardiac? Ce reprezintă discurile intercalare?

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

86. Specificaţi cele trei tipuri de sinapse interneuronale.

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

106.Capilare de tip sinusoid: particularităţile de structură, localizarea în organism.

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

164.Unitatea morfo-funcţională a pancreasului exocrin: varietăţile de celule, particularităţile microscopice şi

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

189. Endocrinocitele testiculului: localizarea, particularităţile microscopice şi ultramicroscopice, funcţia.

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

COPIEREA, FALSIFICAREA SAU RĂSPÎNDIREA ACESTUI DOCUMENT

S-ar putea să vă placă și