COMPLEXUL GOLGI (CG)

Prezent in toate celulele cu exceptia hematia adulta Descoperit in 1898 in celulele nervoase din cerebel, de catre Camillo Golgi La MO poate fi evidentiat in stare proaspata prin colorare cu rosu neutru, dar poate fi evidentiat si in celule fixate prin colorare cu sarurile metalelor grele (Ag sau Osmiu) si va apare sub forma unei retele canaliculare perinucleare colorata in negru, dar poate fi localizat si la unul din polii celulei (la polul activ), ex: in eritrocite. Deosebim in structura lui vacuole de marimi diferite Localizarea difera dupa tipul si activitatea celulei: perinuclear - la celula nervoasa; supranuclear - la celula secretoare; la celulele tiroidiene - in functie de polul activ La ME in structura lui au fost identificat 3 elemente componente: -> pachete de saci turtiti sau cisterne, asezati unul peste celalalt formand stive -> macroveziculele care se gasesc de obicei in vecinatatea polului apical al celulei -> microvezicule care se gasesc in vecinatatea RE Toate sunt delimitate de citomembrane groase de 6-8 nm cu suprafata neteda Aparatul Golgi prezinta polaritate morfologica si functionala: -> prezinta o fata convexa (matura/formatoare) - situata in vecinatatea nucleului in stransa relatie cu RE -> prezinta o fata concava (matura) - aici se formeaza macrovezicule de secretie; membranele lor au o grosime de 8 nm si compozitie chimica asemanatoare membranei celulare exista o miscare continua intre aceste structuri in sensul migrarilor de la fata imatura catre fata matura (microveziculele vor conflua formand saci golgieni, iar din acestia pe fata matura se vor forma macrovezicule) Sacii golgieni - nr variabil (3, 12 sau 20). Au aspect turtit, paraleli intre ei, separati prin spatii egale, contin un material fin, omogen, cu aspect fin - granular sau fin - fibrilar. Pe fata imatura sacii sunt mai mici si mai ingusti, iar pe cea matura sacii au un lumen mai lung, sunt mai lungi si cu segmente dilatate care sunt viitoarele macrovezicule Microveziculele - diametru 20-80nm, inconjurate de o citomembrana groasa de apx. 6nm, sunt localizate pe fata imatura, in vecinatatea nucleului. Au aspect, dimensiuni si functii variabile. Macroveziculele - diametru 0,1-0,5 microni, inconjurata de citomembrana groasa de 7-8 nm si au continut hetrogen la fluxul de electroni. Se gasesc de obicei pe fata matura si iau nastere din dilatatiile laterale ale sacilor golgieni, care se vor desprinde si se vor individualiza Complexul Golgi contine proteine de structura (proprii) si proteine enzime. Mai contine unele glicozol transferaze Enzima marker pentru CG este TPP = tiaminopirofosfaza Originea CG - din membranele preexistente RE Functiile CG: principal functie legata de procesul de secretie celulara (rol in transportul produsului secretat de la nivelul RE catre veziculele de secretie) condenseaza produsul de secretie maturizeaza si impacheteaza produsele de secretie in vezicule secretorii formeaza endomembrane necesare pentru veziculele secretorii, dar si pentru citolema sinteza complexelor de carbohidrati sinteza glicoproteinelor si MPZ (micopolizaharide) - Compozitia proteica de la RER sosita prin microvezicule se uneste cu moleculele de hidrati de Carbon aflate in structure golgiene, sub actiunea enzimelor transferaze maturarea lipoproteinelor lipidele sintetizate in REN sunt transferate in CG unde are loc procesul de complexare cu proteinele impachetate => vezicule secretorii destinate exocitozei formarea de lizozomi primary formarea acrozomului ce elibereaza enzyme litice (hidrolaza acide) Etapele ciclului secretor: Ciclul secretor = drumul parcurs de proteinele de export de la locul de sinteza din celula pana in mediul extracelular I) Sinteza si segregarea proteinelor de export la nivelul RER. Proteinele sunt sintetizate in 1 min pe polii ribozomilor reticulului, insirati pe ARN mesager si adapostite in canalul din subunitatea mare ribozomala. La un anumit

stadiu de formare a lantului polipeptidic, ribozomii se aseaza pe membrana reticulului, cu subunitatea mare (atasarea e determinata de secventa semnal a capatului amino al peptidei elaborate). In momentul atasarii ribozomilor se formeaza un tunel intre subunitatea mare si membrana reticulului, prin care trec in lumenul cisternei. II) Transportul intracelular al proteinelor prin formatiunile RER pana la Complexul Golgi 20-40 min III) Condensarea si maturarea proteinelor in structurile golgiene, unde ajung cu ajutorul microveziculelor, considerate agenti transportatori 1 ora Microveziculele iau nastere in portiunile terminale ale RER din apropierea CG. Ele pierd ribozomii de pe suprafata lor, iar prin pensare se detaseaza de RE. Microveziculele nou formate incarcate cu proteine sintetizate se orienteaza catre sacii golgieni. Condensarea (maturarea) se realizeaza in veziculele golgiene de condensare cu ajutorul unui polianion aflat in veziculele golgiene, rezulta eliberarea unor molecule de apa din proteinele nou formate. IV) Depozitarea intracelulara sub forma de vezicule secretorii ce raman un timp in citoplasma, apoi sunt trecute in ectoplasma datorita unui neurotransmitator sau unui hormon V) Exocitoza veziculele secretorii sunt trecute in mediul extracelular. Procesul este dependent de concentratia intracelulara a ionilor de Ca, de prezenta ATP si AMP ciclic. Prin exocitoza trec in mediul extracelular enzime, hormoni, imunoglobuline. Sistemul GERL reprezinta o exceptie la ciclul sectretor, caracterizat prin scurtcircuitarea sacilor golgieni si descarcarea produsului microveziculelor direct in vacuolele de condensare. Asa se pot forma lizozomii si peroxizomii.

LIZOZOMII Sunt organite de forma sferica sau ovala, prezente in toate celulele, cu exceptia hematiei adulte Descoperiti in 1955 de De Duve, prin tehnici de fractionare celulara, in 1956 au fost descrisi ultrastructural de Novicoff La MO pot fi vazuti cei de talie mare cu dimensiuni de 1 micron aflati in leucocitele polimorfonucleare, sub forma de granulatii acide in citoplasma, colorate rosu viu, purpurie Numar variabil de la o celula la alta Diametrul variabil de la 0,25-0,8;1 microni. La ME vedem: membrane delimitate la exterior=membrane lizozomala; matrice- in interiorul membrane La ME aspectul lor e sub forma de vezicule/vacuole Membrane lizozomala are structura comuna endomembranelor (lipoproteica mozaica), grosime 6-8 nm Matricea lizozomala omogena (aspect fin-granulat) sau heterogena Sunt recunoscute 2 tipuri majore de lizozomi: primari (matrice omogena) si secundari (heterogeni) - pot fi de 3 feluri: heterofagozomi, autofagozomi si corpi reziduali Organizarea chimica a lizozomilor: Contin hidrolaze acide in numar foarte mare (proteaze; peptiaze; nucleaze; fosfataze fosfataza acida=enzima marker; lipaze; esteraze; glucozidaze; nucleotidaze renaza si deneaza). Un lizozom contine apx. 36 enzime, dar nu e obligatoriu sa le contina pe toate. Enzimele lizozomilor sunt localizate in cea mai mare parte in matrice, unele numai pe membrane lizozomala, altele si pe membrana si in matrice. Fosfataza acida si aril fosfataza sunt enzime marker. Membrana lizozomilor e impermeabila pentru hidrolaze in mod normal, oprind trecerea lor in citosol. Sub actiunea diferitilor agenti patogeni (toxici; chimici - vitamina K, radiatiile UV; fizici temperaturile foarte ridicate sau foarte scazute) membrane e rupta sau alterata, iar hidrolazele sunt eliberate in citoplasma determinand moartea celulei. Lizozomii au fost denumiti saci de sinucidere ai celulei. In matricea lizozomilor mai gasim: lipide, protein structurale, glicolipide si acid hyaluronic. Lizozomii primari cei care nu au fost angajati in activitatea celulara, dimensiuni mici, matricea e omogena, fingranulara, au set incomplete de hidrolaze acide. Sunt lizozomi tineri, cu durata de viata scurta 24-48 ore Lizozomii secundari functionali cu activitate enzimatica de digestive. Durata de viata mai lunga (zile-saptamani), au talie mai mare, matricea e heterogena (granulara sau membranoasa). Au set complet de hidrolaze, rezulta din unirea lizozomilor primare cu diferite substante fagocitare, endocitare sau degradate in celule. Ex: Heterofagozomi = lizozomi primari + material endocitar prin endocitoza Autofagozomi = lizozomi primari + organite celulare degenerate Corpi reziuali = vacuole cu reziduri celulare nedigerate (granule de lipofuscina sau hemosiderina)

Originea lizozomilor incep sa se formeze in RER, unde se sintetizeaza enzimele (hidrolaze acide). In unele celule ei se formeaza in CG si apoi sunt eliberati. In altele se formeaza direct in RE. In unele prin ambele variante. Functiile lizozomilor sunt responsabili de digestia intracelulara prin heterofagie (digestia intracelulara a substantelor introduce prin endocitoza bacterii, virusi). Procesul de endocitoza presupune inglobarea particulelor extracelulare prin realizarea unui buzunaras de membrane celulara in care sunt cuprinse bacteriile si virusii. Apoi se transforma o vacuola ce se detaseaza de membrane si ajunge in citoplasma. Vacuola contine substante ce urmeaza sa fie endocitate si se numeste heterofagozom. Urmeaza fuzionarea lor cu lizozomii primari, rezulta heterofagolizomi. In interiorul vacuolei enzimele incep procesul de digestive a produsului inglobat, rezultand molecule mici proteice, hidrati de C, lipide. Acestea vor traversa membrane lizozomala si ajung in citoplasma la dispozitia celulei. Procesul de heterofagie e legat de nutritia celulara, dar si de mecanismul de aparare al acesteia. Autofagia reprezinta digestia intracitoplasmatica a organitelor celulare care si-au terminat activitatea sau sunt deteriorate. Organitul respective e inconjurat de o endomembrane si se numeste autofagozom, care se va unii cu un lizozom primar rezultand autofagolizomul. Enzimele lizozomale vor descompune organitul deteriorate in molecule mici de protein, lipide, glucide, pe care le vor pune la dispozitia celulei. Corpul residual reprezinta etapa finala a digestiei intracelulare, deriva din lizozomii secundari, structurali sunt delimitati de membrane, iar matricea e heterogena. Diametrul lor e variabil, in general sunt mari. Pot fi eliberati in afara celulei prin exocitoza. Implicatii patologice datorita diferitilor factori de mediu, medicamentelor, factorilor toxici sau microbilor, membrane lizozomilor devine permeabila si se duce la moartea celulei. Exista o serie de boli congenitale transmise printr-un defect genetic, la unii indivizi lizozomii din celule au lipsa mai multe enzime determinand boli de depozit sau tezaurismoze. Ex: datorita lipsei enzimelor glicogenolitice, glicogenul se poate depozita deoarece nu poate fi digerat = maladia Pompe.