Reticul endoplasmatic

Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se

găsește la celulele eucariote. "Endoplasmatic" înseamna
"în interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna
"pânză/rețea mică". RE modifică proteine, produce
macromolecule și distribuie substanțele în celulă. În
esență, reticulul endoplasmatic este sistemul elaborat de
transport al celulei eucariote.

Nucleu celular, reticul endoplasmatic și aparat Golgi. 1.

nucleu 2. por nuclear 3. reticul endoplasmatic rugos 4.
reticul endoplasmatic neted 5. ribozom aflat pe RE rugos
6. proteine transportate 7. vezicule de transport 8. aparat
Golgi 9. fața Cis a aparatului Golgi 10. fața Trans al
aparatului Golgi 11. cisternele aparatului Golgi

Structură
Reticulul endoplasmatic este structurat ca un sistem
tridimensional de canalicule, vezicule şi cisterne ramificate
şi anastomozate. El face legătura între membrana
plasmatică şi membrana nucleară. RE are aspect neted
(reticul endoplasmatic neted - REN.) sau rugos (granular)
când se asociază cu ribozomii (reticul endoplasmatic
granular - REG.). REG lipseşte în hematiile mature. RE
este mai dezvoltat în celulele cu activitate metabolică
intensă (de exemplu, în celulele hepatice).
Compoziţia RE este similară cu cea a membranei
plasmatice, deşi acest organit este de fapt o extensie a
membranei nucleare. RE este locul traducerii informaţiei
genetice, şi mijlocul de transport al proteinelor ce urmează
să devină parte din membrana celulară (de exemplu
receptori transmembranari) sau care urmează să fie
secretate prin exocitoză (de exemplu neurotransmiţători,
enzime digestive, etc.).
RE este format dintr-o reţea de tuburi şi cisterne. RE este
acoperit în parte de ribozomi (care produc proteine din
aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece aceste
locuri par a fi "rugoase" văzute sub microscopul electronic,
această parte a fost numită reticul endoplasmatic rugos.
Părţile fără ribozomi se numesc reticul endoplasmatic
neted. Ribozomii transferă proteinele gata produse în RE,
care le transportă la aparatul Golgi.

Rol
Reticulul endoplasmatic este un sistem circulator
intraplasmatic care transportă substanţe în toată
citoplasma, inclusiv în spaţiul din jurul nucleului. RE joacă
rol în compartimentarea celulei, asigurând o mare
suprafaţă pentru reacţiile biochimice. Are rol mecanic şi
participă la diferenţierea vacuomului. REN este locul
sintezei lipidelor, are rol şi în metabolismul glicogenului.
RER este locul în sinteză a proteinelor (pe ribozomii
legaţi). El transportă proteinele sintetizate de la ribozomi la
cisternele aparatului Golgi pentru a fi împachetate în
vezicule secretorii.
Reticul endoplasmatic rugos
RE rugos produce şi transportă proteinele. Acesta este
acoperit de ribozomi care îl fac să arate "rugos". RE rugos
se întâlneste în mai multe celule, de exemplu în celulele
din pancreas, care sunt implicate în secreţia de insulină în
circuitul sanguin.
În plus, RE rugos este şi un producător de membrane,
deoarece înglobează proteinele membranare în structura
sa, iar când este nevoie de ele în alte locuri le transfera.
Acest organit modifică proteinele şi le modifică calitatea.
Reticul endoplasmatic neted
RE neted este implicat în procese metabolice, ca de
exemplu sinteza de lipide, metabolismul carbohidraţilor şi
detoxificarea drogurilor şi otrăvurilor. RE neted produce şi
steroizii, de exemplu steroizii sexuali la vertebrate şi
steroizii secretaţi de glandele adrenale. Celule care
secretă aceste substanţe sunt bogate în RE neted.
Celulele din ficat sunt şi ele bogate în RE neted. Aceste
celule depozitează carbohidraţii sub forma glicogenului.
Hidroliza glicogenului produce fosfatul glucozei, o formă
ionica de zahăr care nu poate ieşi din celulă. O enzimă din
RE neted al acestor celule indepărtează fosfatul, astfel
încât glucoza poate ieşi din celulă. Astfel, ea pătrunde în
circuitul sanguin prin care poate ajunge oriunde este
nevoie.
Enzimele din RE neted ajută la detoxifierea drogurilor şi
otrăvurilor prin adăugarea unei grupări de hidroxil la
substanţe, astfel încât ele devin mai solubile şi mai uşor
de eliminat din corp.
Structura
Prezinta un sistem canalicular, care leaga plasmalema
(membrana celulară) de citoplasmă. Totodata, se poate
observa şi o reţea de intermembrane cu aspect diferit, în
funcţie de specializarea care o ocupă.
Rol
În sistemul circulator intracitoplasmatic şi unul important în
metabolismul glicogenului (un glucid care se află în cea
mai mare parte în ficat).
Reticulul sarcoplasmic
Acesta se întâlneşte în celulele muşchilor, şi este adaptat
pentru depozitarea şi eliberarea ionilor de calciu. Acest
proces este realizat de pompele de calciu şi necesită
energie furnizată de ATP (acid adenozintrifosforic).
Pompele de calciu sunt proteine membranare adaptate
pentru transportul activ al ionilor de calciu în mediul
extraceleular (interiorul reticulului sarcoplasmic este de
asemenea mediu extracelular). În fibra musculară striată
scheletică pompele de calciu sunt reglate de calmodulină,
iar în cele miocardice de fosfolamban. Calciul este
necesar pentru contracţia fibrei, fiind eliberat din reticulul
sarcoplasmic în momentul în care fibra respectivă este
excitată, prin deschiderea canalelor de calciu dependente
de voltaj. În perioadele dintre contracţii, pompele îl
concentrează în lumenul reticulului sarcoplasmic.

Aparatul Golgi
Aparatul Golgi (sau dictiozom) este un organit celular găsit la
majoritatea eucariotelor, situat în apropierea centrului celulei,
lângă reticulul endoplasmatic. Este delimitat de
endomembrane, structurat sub forma unei stive de cisterne
recurbate prezentând polaritate morfologică și biochimică. A
fost identificat în 1898 de către doctorul italian Camillo Golgi în
neuronul pseudounipolar din ganglionul de la pisică și a fost
numit după el. Funcția principală a aparatului Golgi este
procesarea și împachetarea macromoleculelor precum
proteinele și lipidele care sunt sintetizate de celulă. Este
deosebit de important în procesarea proteinelor pentru
secreție. Aparatul Golgi este o parte a sistemului
endomembranal al celulei. Functional Aparatul Golgi este
format din trei regiuni distincte: -compartimentul cis (în care
proteinele nou sintetizate sunt transferate din reticolul
endoplasmatic în Aparatul Golgi) -compartimentul median (în
care se face glicozilarea proteinelor și lipidelor)
-compartimentul trans ( în care se îndepărtează galactoza, se
adaugă acid sialic, acest compartiment exportă produsele
procesate și sortate, destinate fucțiilor bine determinate în
interiorul sau exteriorul celulei).
Rol

Stocarea polizaharidelor.
Modificarea proteinelor nou-sintetizate în reticulul
endoplasmic.
Sortarea proteinelor cu diverse destinații celulare.
Prelucrează și stochează proteinele și lipidele care "curg"
dinspre Reticulul Endoplasmatic.
Sintetizează polizaharidele și le "împachetează" în vezicule
care vor migra spre membrana plasmatică; la celulele vegetale
și fungi, Aparatul Golgi este implicat și în formarea peretelui
celular. Este format din niște săculeți aplatizați
suprapuși(cisterne),dilatați la capete și înconjurați de micro și
macrovezicule,generate de aceste cisterne.Forma dictiozomilor
variază de la o celulă la alta(în stările patologice au un aspect
granulos). Sunt delimitați de o membrană simplă. În celulele
animale se află un singur ansamblu de dictiozomi, iar în celula
vegetală se află mai multe ansambluri de dictiozomi.
 Sinteza plasmalemei.
Secreția și excreția de glucide.

Imagine a aparatului Golgi, vizibil ca o stivă de inele negre

semicirculare în partea inferioară. Numeroase vezicule circulare
pot fi observate în vecinătatea organitului

Lizozom
Lizozomul este un organit celular. Acesta este un
corpuscul sferic, vezicular. Stochează peste 40 de enzime
hidrolitice (digestive), păstrate în stare inactivă într-un
mediu alcalin. Puse în libertate, enzimele devin active.
Lizozomii se găsesc în număr mare la celulele fagocitare
(leucocitele) și în celulele îmbătrânite.
Diferite organite etichetate. Lizozomul este marcat în
stânga sus.

Rol

 Distrugerea corpurilor străine, fragmentelor celulare sau

bătrâne
 Sunt organite digestive ale celulei
Structura
 aspect de vezicule
 diametru de 0,2 - 0,8 microni
Componente: membrană delimitantă; matrice lizozomală.

Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte

organite și este impermeabilă (se opune trecerii enzimelor
lizozomale în citosol). Ea conține ATP-aze care pompează ioni
de hidrogen în lizozomi pentru a menține pH-ul acid.

Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul

deoarece aceasta conține materiale supuse digestiei,
materiale aflate în diferite stadii de degradare. Conține peste
40 de hidrolaze acide (enzime hidrolitice): proteaze, lipaze,
glicozidaze, fosfataze, etc.

Tipuri de lizozomi
1. Primari: nu și-au început încă activitatea de digestie
2. Secundari: sunt activi (își desfășoară activitatea
digestivă), sunt mai mari decât lizozomii primari iar
matricea are un aspect heterogen. Se împart în
heterofagozomi și autofagozomi. Heterofagozomii
conțin material provenit din mediul extracelular,
înglobat de celulă prin fagocitoză (de ex. resturi
celulare, bacterii). Autofagozomii conțin materiale
provenite din interiorul celulei (de ex. organite celulare
îmbătrânite) - se produce un fenomen de reciclare.
3. Terțiari: sunt corpi reziduali și conțin materiale
nedigerabile, care au rămas în urma digestiei ca
urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt
mari, prezintă o matrice foarte densă și foarte
heterogenă în care sunt incluse structuri de diverse
mărimi și densități.

Fermenții
 Considerați agenți ai fenomenului de digestie
intracelulară;
 Intervin în fagocitoză îndeplinind funcția lor
heterofagică;
 Autoliza îndeplinind funcția lor autofagică;
 Funcția heterofagică - particulele solide pătrund în
citoplasmă prin endocitoză și dau naștere în interiorul
celulei la un fagozom în care particula este
înconjurată de plasmalemă; acest fagozom
fuzionează apoi cu un lizozom primar și va da naștere
unui lizozom secundar; astfel substanțele exogene
sunt supuse acțiunii enzimelor hidrolizante din
lizozomi și degradate la molecule mai mici,
asimilabile, reziduurile fiind eliminate în exterior prin
exocitoză; funcția este comparată cu aceea a unui tub
digestiv discontinuu
 Funcția autofagică - digestia de către lizozomi a unor
teritorii din propria citoplasmă; acest fenomen are loc
în caz de stres metabolic (prin înfometare) sau în
celule pe cale de diferențiere când apar spații
intercelulare; aceste zone supuse degradării de către
lizozomi sunt înconjurate la început de către traiecte
ale REN, numite vezicule de autofagie sau citolizomi;
acestea fuzionează cu lizozomii primari după care
începe procesul de digestie intracelulară.
 După moartea celulelor, membranele lizozomilor se
distrug și enzimele hidrolizante se eliberează
declanșând autolize “post-mortem”, de aceea
lizozomii au mai fost numiți și saci de sinucidere.
 Dereglarea funcționării lizozomilor sau distrugerea
membranei acestora la celulele animale declanșează
maladii celulare grave, numite boli lizozomale.
 Vacuolă

Structura celulară la plante

 Structura celulară la animale

Caracteristici
 Totalitatea vacuolelor dintr-o celulă formează
vacuomul.
 Se formează din vacuolele reticulului endoplasmatic
sau din vacuolele aparatului Golgi.
 Se află în citoplasma celulei.
 Sunt permanente la protozoare și spongieri având rol
digestiv.
 Au caracter temporar la animale și protiste.
 La plante sunt mici și numeroase în celulele tinere, iar
în cele adulte rămâne o singură vacuolă mare.
 Organismele unicelulare prezintă vacuole digestive și
vacuole pulsatile.

Rol
 Depozitează apă, substanțe de sevă, produși
metabolici;
 Participă la menținerea echilibrului osmotic;
 Pot păstra în cadrul structurii lor deșeuri metabolice,
pe care ulterior le elimină din cadrul lor (rol detoxifiant
sau ecologic) ;
 Pot conține diferite enzime, coenzime, substanțe
organice și anorganice, pigmenți neasimilatori și
fermenți, necesari unei bune funcționări a celulei;
 Menținerea compoziției constante (homeostazie);
 Reglează excreția.
 Structură
Sunt alcătuite dintr-o membrană subțire, numită tonoplast,
ce înconjoară sucul vacuolar bogat în substanțe organice
și anorganice. Poate conține antociani (substanțe ce
determină culoarea organelor plantelor).
 Ribozom

Structura atomică: proteinele sunt reprezentate cu

albastru și cele două lanțuri de ARN cu maro, respectiv
galben.[1] Partea verde din centrul subunității este situsul
activ al ribozomului.
Ribozomii sau Corpusculii lui Palade generați de nucleoli
sunt constituiți din ARN. Ei se găsesc liberi în citoplasma
celulară sau atașați reticulului endoplasmatic, formând cu
acesta reticulul endoplasmatic rugos. Ribozomii sunt
sediul biosintezei proteinelor specifice. Ribozomii celulelor
procariote au dimensiuni mai mici decat la eucariote. Nu
prezinta membrana la periferie și sunt alcătuiți din 2
subunități (una mică si una mare). În timpul procesului de
sinteză, ribozomii acționează ca punct de legatură între
toate moleculele implicate, precis poziționate unele față de
celelalte. Diametrul ribozomilor este de aproximativ 20 nm.
Ribozomii au dimensiuni de aproximativ 20 nm în diametru
și sunt compuși în 65% din ARN ribozomal și 35% din
proteine ribozomale (cunoscute și sub numele de
ribonucleoproteine). Rolul lor este de a decoda ARN
mesager pentru construcția lanțurilor polipeptidice din
aminoacizi aduși de ARN de transport.
Ribozomii construiesc proteinele necesare pentru
informația genetică conținută în ARN-ul de transport.
Ribozomii liberi se găsesc suspendați în citosol (partea
semi-fluidă a citoplasmei), pe când ceilalți ribozomi sunt
legați de reticulul endoplasmatic rugos (granular), dându-i
acestuia aspectul caracteristic. Cum ribozomii sunt
alcătuiți majoritar din ARN, se crede că ei sunt o
reminiscență a “lumii ARN”. Catalizarea legăturilor
peptidice implică C2 hidroxilaza de la nivelul situsului P al
ARN-ului, implicând un mecanism de transport proteic.
Intreaga funcție a ribozomului se bazează pe schimbările
pe care le face la nivelul conformației proteinelor.
Ribozomii sunt considerați de multe ori organite, însă
acest termen se referă la componentele sub-celulare,
subcomponenete ce se găsesc în relație cu membrana
fosfo-lipidică, subcomponenete din care ei nu fac parte
sau nu sunt atașați. De aceea de multe ori se face referire
la ribozomi ca fiind componente „non-membranare”.
Subunitățile ribozomale sunt relativ identice în celula
eucariotă și cea procariotă. Ribozomii eucariotelor au
dimensiuni de 80S, și fiecare conține o subunitate mică
(40S) și o subunitate mare (60S). Subunitatea mare este
alcătuită din ARNS 5S (120 de nucleotide), ARN 28S
(4700 de nucleotide), o subunitate de 5,8S (160 de
nucleotide) și aproximativ 49 de proteine. Subunitatea
mică 40S conține ARN 18S (1900 de nucleotide) și
aproximativ 33 de proteine.
Ribozomii găsiți în cloroplastele și mitocondriile celulelor
eucariote au subunitatea mare și mică conectate prin
intermediul proteinelor la nivelul particulei 70S. Aceste
organite sunt considerate a fi o remineșcență de la
bacterii, a căror ribozomi sunt similari inclusiv celor de la
procariote.
Diferitele tipuri de ribozomi au însă o structură comună,
indiferent de diferențele mari de dimensiuni. Ribozomii
sunt alcatuiti din 2 subunitati suprapuse: subunitatea mica,
bilobata(s) si subunitatea mare, hemisferica(l). In prezenta
ionilor de magneziu Mg²+, cele 2 subunitati se mentin
asociate (concentratie 0.001 moli/molecula). Sub aceasta
concentratie, cele 2 subunitati disociaza reversibil in cele 2
particule. La concentratii mai mari de 0.1 M(molara) si
PH=7, ribozomii se asociaza si formeaza poliribozomi
(ergozom, polizom) cu rol in sinteza proteinelor.
Poliribozomii se asociaza cate 5-40 pe o molecula de ARN
mesager.