EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Actualitate
Expertiza medico-legală psihiatrică este o activitate interdisciplinară care are ca scop
depistarea tulburărilor psihopatologice şi a influenţelor pe care acestea le au asupra
capacităţii individului de a putea aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale,
precum şi a posibilităţii individului de a-şi exprima liber voinţa faţă de un anumit act
pe care l-a comis.
Sarcina fundamentală a expertizei medico-legale psihiatrice este de a aprecia
discernământul persoanei, cu referire specială la starea psihica în momentul săvârşirii
faptei.
Discernământul (termen psihiatric) reprezintă capacitatea unei persoane de a-şi da
seama de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distinge între bine şi rău,
având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu
discernământ este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, să premediteze şi să
acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau praeterintenţie).
 Obiective
1. existenta sau inexistenta unei anomalii mintale (de regula,
juristul solicita o expertiza psihiatrico-legala, fie daca are indoieli
asupra stari psihice a subiectului, fie daca, in cazul infractiunilor
bizare, cu mobil aberant sau de vatamari corporale grave comise
in mod feroce, omor deosebit de grav, se face loc interpretarii
interventiei unei motivatii patologice printr-o tulburare mintala).
2. stabilirea discernamantului fata de fapta imputabila. Act de
analiza intelectiv-volitiva, discernamantul presupune normalitatea
psihica comprehensibilă, inteleasa de nespecialiști, adaptare prin
anticipare la mediu, la norme, si ceilalti oameni. Normalitatea, nu
implica numai criterii statistice, de comportare medie, ci mai ales
criterii sociale de raportare a comportamentului la norma sociale.
• Expertiza medico-legala psihiatrica a devenit foarte frecventa in practica medico-
legala in ultimii l0-15 ani, desi ea a fost prevazuta in toate codurile penale inca din
secolul trecut, iar in unele legislatii chiar si mai inainte. Aceasta se explica prin
dorinta organelor de justitie de a motiva stiintific, intentia, atitudinea subiectiva a
infractorului si deci vinovatia. Dar aceasta cerinta este determinata, si de excesele
apararii, care cauta adesea refugiu, o speranta in expertiza psihiatrica medico-
legala.
 Expertiza medico-legala psihiatrica se efectuează de către o comisie
instituita in acest scop, formata dintr-un medic legist si doi medici de
specialitatea psihiatrie. Comisia poate funcţiona numai in centrele unde exista
servicii sau cabinete medico-legale si spital sau secţii de psihiatrie. Daca
expertiza priveşte un minor in comisia de expertiza vor fi cooptaţi specialişti
de neuropsihiatrie infantila si eventual psihopedagogi.

Cadrul de desfăşurare a expertizei se face cel mai frecvent la sediul

serviciilor de medicina legala. In mod excepţional si numai in funcţie de caz,
acestea se pot tine si la nivelul unui spital de psihiatrie (bolnav grav,
netransportabil) sau spital penitenciar (infractori deosebiţi de periculoşi sau
netransportabili).
Prima etapa este supunerea infractorului, in situaţia in care este
descoperit, imediat după comiterea faptei, la un examen neuropsihiatric, făcut
de o comisie compusa dintr-un medic legist si doi psihiatri.
 Aceasta examinare are o importanta uneori covârşitoare deoarece poate surprinde tabloul psihologic
al învinuitului, ce l-a avut in timpul faptei. El poate fi o stare de raptus schizofrenic, o criza de agitaţie
maniacala, o stare confuzivă deliranta, beţie patologica etc sau se poate contura in stari deosebite de
anxietate, depresive, stari reactive - teama, stari obsesivofobice, elemente hotaritoare in stabilirea
diagnosticului si corelatiei boala – tulburari.

Acest tablou psihopatologic trebuie consemnat si retinut, inregistrat pe banda de magnetofon,

fotografii etc. si avut tot timpul in vedere pe parcursul examinării când subiectul după scurgerea unei
perioade de timp de la fapta, in urma contactelor avute cu apărarea, cu rude, cei din mediul de detenţie etc,
fie ca devine rau intenţionat simulând sau suprasimulând o serie de tulburări, adesea stari de negativism si
necooperare, sau este prada unor tulburări grave reactive, funcţionale, sindromul Ganser, fie ca tabloul
psihopatologic iniţial si real involuează si se remite sau se agravează.

Pentru a usura examinarea, dosarul nu trebuie sa se limiteze la elemente privind fapta si infractorul;
in dosar comisia sa aiba la dispozitie actele medicale privind trecutul psihopatologic al acestuia. Uneori
investigatiile trebuie sa mearga pina la conditiile in care agresorul s-a nascut; nasterea laborioasa, asfixia
la nastere, aplicarea de forceps etc. Date privind modul de viata familiala in care acesta a trait si s-a
dezvoltat, ocupatia parintilor, numarul copiilor, sursele de existenta, climatul familial, familii
dezorganizate, boli ereditare in familie. Elemente psihopedagogice din timpul scolarizarii: performante
scolare, frecventa prieteniilor avute, felul cum a fost receptiv la masurile disciplinare aplicate, aptitudini si
inclinatii evidentiate in perioada respectiva, fisa psihologica din ultima clasa de liceu, precum orice fel de
date utile, pentru a oglindi personalitatea celui in cauza.
 În RM, expertiza medico-legala psihiatrica este efectuata, în exclusivitate, de catre
psihiatri și psihologi atestați în calitate de expert judiciar si legisti de comisia
specializată a MJ cu eliberare licentei de activitate expertală.

Componentele expertizei medico-legale sunt urmatoarele (in prealabil sunt valorificate

diferite surse de informare ca: datele din dosarul judiciar, antecedentele infractorului
etc.):

1. Preambulul - aici sunt mentionate numele expertilor, nr. adresei organului care a
dispus expertizarea, obiectivele expertizei.

2. Istoricul - are o importanta majora in aceste expertize. In general, organul de justitie

care solicita expertiza informeaza ca 'inculpatul se face vinovat pentru infractiunea
prevazuta de art. X'. Expertii trebuie sa cunoasca amanunte despre felul cum s-a
desfasurat si pentru ce s-a facut infractiunea respectiva.
De la istoric vor desprinde doua mari criterii de stabilirea a discernamantului si anume:
--- cu cat o fapta e mai complexa, cu atat in ea s-a investit discernamant mai mult. Este
de altfel o relatie direct proportionala intre complexitatea faptei si discernamantul
investit.
---din fapta respectiva rezulta motivatia, scopul infractiuni respective.
Motivatiile infractiunii pot fi foarte variate. Unele sunt evidente (furt in scop utilitar),
alte motivatii sunt absurde, in aparenta fara mobil (sunt destule omucideri facute in
urma unor certuri simple sau contradictii in starea de betie). In asemenea situatii, juristii
analizeaza aceste motivatii minore.
3. Antecedentele infractorului - din aceasta parte a expertizei se culeg informatii
referitoare la un criteriu important, si anume cunoasterea personalitatii infractorului. In
aceasta etapa se redacteaza o anamneză, ceea ce reprezintă, generic vorbind, o scurta
biografie a infractorului.
4. Examenul psihiatric
In psihiatrie, metodele de baza de examinare sunt convorbirea, si observatia in cazurile
internate in spital.
In general, psihiatria are mai putine metode obiective de diagnostic. 
5. Examenul Psihologic
Psihologul legist face parte din comisia autorizata pentru expertizarea psihiatrica
medico-legala. Alaturi de psihiatru, psihologul isi aduce aportul in stabilirea
existentei /nonexistentei unei tulburari psihice de natura a afecta discernamantul
infractorului.
Metodele utilizate de psiholog sunt: observatia directa, convorbire libera, aplicare de
teste (de la teste pentru investigarea proceselor psihice si teste de personalitate -
proiective
6. Concluziile
sau cuantificate). 
unei expertize medico - legale psihiatrice
Obiectivul principal al acestei expertize este stabilirea discernamantului.
Criteriile pentru stabilirea discernamantului se culeg din toate partile raportului
medico-legal, si anume din:
-istoricul faptelor luate din dosarul judiciar;
-antecedentele infractorului;
-examenul psihiatric;
-examenul psihologic. 
 Scopul EMLP
Scopul EMLP
Expertiza medico-legala psihiatrica isi are utilitatea in mai
multe ramuri ale dreptului, efectuandu-se in urmatoarele
situatii:
• A) In dreptul penal:
-  in cazul infractiunii de omor deosebit de grav 
-  cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are
indoieli asupra starii psihice a invinuitului / inculpatului
-  la infractorii minori cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani
-  la pruncucidere (examinarea mamei)
-  pentru instituirea masurilor de siguranta cu caracter medical
-  pentru ridicarea acestor masuri de siguranta propuse de o
expertiza medico-legala anterioara
 OBIECTIVELE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE ÎN CAZURILE
PENALE
1) să stabilească dacă persoana examinată prezintă sau nu tulburări psihice;
2) să excludă simularea sau disimularea;
3) să evidenţieze care sunt trăsăturile personalităţii subiectului şi în ce măsură pot explica acestea
impulsurile/actele antisociale;
4) să aprecieze capacitatea psihică (ansamblul de însuşiri psihice ce determină
reuşita/performanţa unei activităţi: inteligenţa, spontaneitatea, fluiditatea verbală etc.) şi
capacitatea de discernământ în momentul examinării şi, în consecinţă, dacă persoana
respectivă poate fi anchetată şi judecată.
5) să aprecieze capacitatea psihică şi cea de discernământ în momentul săvârşirii faptei.
6) Menţionăm că, pentru ca prevederile art. 48 C.pen. să poată fi aplicate, este necesar ca
făptuitorul să se fi aflat în incapacitate psihică pe toată durata săvârşirii faptei; dacă în această
perioadă de timp el şi-a recăpătat capacitatea psihică, dar a continuat săvârşirea faptei, art. 48
C. pen. devine inoperant.
7) să facă aprecieri prognostice asupra modului în care vor evolua tulburările psihice decelate, cu
alte cuvinte să determine gradul de periculozitate socială actual şi de perspectivă.
8) să recomande măsurile cele mai adecvate astfel încât să se poată realiza reintegrarea socială a
individului.
• B) In dreptul civil:
-  pentru stabilirea capacitatii de exercitiu
-  pentru punerea sub interdictie
-  pentru schimbarea sexului civil - in tulburari de identitate a genului
(trassexualism)

• Capacitatea de exercitiu este aptitudinea unei persoane de a-si

exercita drepturile, de a-si asuma obligatii si de a incheia acte
juridice, ea putand fi stabilita si in cazul persoanelor decedate prin
studiul documentelor medicale, ce contin date referitoare la diferite
afectiuni cu repercursiuni asupra psihicului.
•    Asa cum este definita de dreptul penal, punerea sub interdictie
fiinteaza ca o institutie juridica ce are drept scop ocrotirea
persoanelor care nu au capacitatea psihica pastrata pentru a se
ingriji de interesele lor, aceasta masura reprezentand o masura de
protectie iar nu o pedeapsa pronuntata de catre instanta de judecata.
•    Desigur, schimbarea sexului civil e o problema serioasa atat din
punct de vedere al problemelor psihice ivite inainte cat si dupa
operatia de rigoare, fiind astfel necesara o evaluare psihica cat mai
ampla.
• C) In dreptul familiei:
- pentru anularea sau desfacerea casatoriei cand unul dintre
soti este reclamat ca bolnav psihic
- pentru incredintarea copiilor minori unuia dintre soti

• Conditiile de fond ale casatoriei sunt:diferenta de sex,

varsta matrimoniala, comunicarea reciproca a starii de
sanatate si consimtamantul liber.
    In sens juridic, casatoria este "uniunea liber consfintita
dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea
conditiilor legale, in scopul intemeierii unei familii", acesta
anulandu-se sau desfacadu-se prin nerespectarea conditiilor de
fond (lipsa idetitatii de sex, lipsa varstei legale, bigamia,
rudenia pana la gradul IV inclusiv, casatoria dupa viol,
alinatia si debilitatea mintala, prin presiuni exercitate de unul
din soti sau de familie) .
• Se pune de asemenea problema incredintarii copiilor minori unuia dintre soti
atunci cand casatoria este desfacuta iar mama sau tatal sufera de o boala psihica,
expertiza medico-legale impunandu-se cu necesitate.
D.    In dreptul muncii:
-  pentru stabilirea aptitudinilor necesare exercitarii anumitor functii
-  pentru stabilirea capacitatii de conducere a autovehiculelor pe
drumurile publice
   
• Astfel, nu pot incheia un contract individual de munca in calitate de
salariat minorii in varsta de pana la 15 ani si persoanele puse sub
interdictie judecatoreasca din cauza alienatiei sau problemelor
mintale, chiar daca au peste 16 ani, iar incadrarea in munca, in
locuri de munca grele, vatamatoare sau periculoase se poate face
dupa implinirea varstei de 18 ani, acestea stabilindu-se prin Hotarare
a Guvernului.
•  De asemenea, persoanele declarate inapte prin expertiza medico-
legala, nu pot conduce autovehicule pe drumurile publice, aceasta
fiind stabilit prin Codul rutier in vigoare.
 Discernământul
Discernământul este manifestarea, efectul functiilor cognitive și este, la modul
general, criteriul normalitatii. In concluzie se mentioneaza, in calitate de criterii,
puterea afectiva redusa (in psihopatii) sau puterea volitiva redusa (toxicomanii).
Momentele cele mai importante ale concluziei sunt:
- boala si starea discernamantului in momentul examinarii medicale; 
- daca fapta pe care a facut-o infractorul s-a consumat cu discernamant; 
- recomandari de tratament medical si recomandari educative in special la
minori. 
In momentele de mai sus discernamantul are unele schimbari curioase:
- deseori inculpatul are discernamantul integru in momentul examinarii
medicale, dar nu a avut in momentul savarsirii infractiunii (betie, stare
confuzionala etc.); 
- alteori inculpatul a avut discernamant in momentul efectuarii infractiunii, dar
nu mai are discernamant integru in momentul examinarii medicale.
El reprezinta atat scopul principal al expertizei medico-legale psihiatrice cat si
criteriul fundamental in functie de care se poate aprecia si deci judeca
continutul responsabilitatii penale a unui infractor.
Responsabilitatea penala este conditionata de pastrarea discernamantului in
momentul comiterii faptei. La randul sau, discernamantul este conditionat atat
de caracterul inteligibil al faptei cat si de starea de constiinta a infractorului in
momentul comiterii faptei.
Starea de constiinta este determinata de:
- nivelul structurarii constiintei (se iau in considerare cele trei trepte de
structurare ale constiintei: elementara, optional logica si axiologica); 
- nivelul structurarii personalitatii (nivelul inteligentei plus treptele de
structurare a personalității).
Discernamantul nu se deduce automat din precizarea entitatii psihiatrice si
depinde de stadiul evolutiv al bolii.

Discernamantul rezulta din urmatoarele cinci premize: 

a) caracterul faptei;
b) structura personalitatii;
c) boala psihica subiacenta;
d) nivelul constiintei;
e) momentul evolutiv al bolii.
 Nosologie
 In DEMENTE, indiferent de etiologia lor sau de cadrul psihiatric,
neurologic sau de alta natura in care evolueaza, discernamantul este abolit.
Ca particularitati ale faptelor antisociale comise mai frecvent de acesti
bolnavi, notam: caracterul absurd nemotivat, deseori lipsit de utilitate
evidenta pentru bolnav si nu rareori nociv lui, cu absenta oricaror masuri
de prevedere in comiterea actiunii, reflectand adesea dezinhibarea unor
pulsiuni elementare, rareori sexuale, cu grave si paradoxale denudari etico-
morale.
 In cadrul SINDROAMELOR PSIHOORGANICE DETERIORATIVE
(NEDEMENTIALE), aprecierea capacitatii psihice si de discernamant va tine cont
pe langa contextul clinic, de gradul deteriorarii, obiectivat prin testele psihometrice
specifice coroborate cu fapta comisa care se poate inscrie intr-o arietate mult mai
mare in cazul dementelor. Faptele comise pot avea un grad mai mare de
complexitate si pot reflecta uneori deficitele de memorie, operational-logice,
instabilitatea afectivemotionala, sugestibilitatea crescuta etc.
 In grupa persoanelor cu RETARD MINTAL - cu cat nivelul cognitiv obiectat
psihometric prin IQ este coborat, cu atat se poate observa o asemanare mai
mare in ceea ce priveste profilul faptelor antisociale comise, cu cel descris
anterior la categoria dementelor. Controlul pulsional redus se traduce deseori
prin 'furturi din necesitate', obiecte cu valoare mica dar atragatoare pentru
subiectul respectiv. La retard, mai frecvent ca in alte categorii nosologice, se
intalneste piromania, adeseori motivata pueril, dovedind incapacitate in
aprecierea consecintelor propriilor fapte. La fel ca si in dementa, retarzii pot
comite distrugeri sau accidente prin simpla necunoastere a modului de utilizare
a unor dispozitive, accidente care uneori pot avea urmari dramatice.
Infractiunile contra persoanei, comise de ei se bazeaza pe impulsivitatea lor
crescuta, riposta exagerata la jigniri si contrarieri, reactivitate mare la alcool,
sugestibilitate datorita careia sunt vehiculati, manipulati cu usurinta.

 In cazul EPILEPSIEI problematica medico-legala psihiatrica compara doua

aspecte principale: faptele comise in timpul unor tulburari de constiinta si cele
pe fondul tulburarilor psihopatologice intercritice.
 In TULBURARILE CONSTIINTEI DE TIP CREPUSCULAR se pot comite fapte
deosebit de grave (omoruri caracterizate prin cruzime si atrocitati, uneori cu caracter
bizar, incendieri-inclusiv a cadavrului etc.), cu amnezia perioadei de crepuscul a
constiintei si a faptei comise. In starea respectiva de automatism ambulator bolnav
este accesibil contactului si aparent insensibil la ceea ce se intampla in jurul sau. In
crizele psihomotorii continutul faptei este influentat in buna masura de caracteristicile
crizelor la bolnavul respectiv. In perioada post-critica din epilepsia de tip grand-mal,
in cadrul unor stari confuzionale, se pot de asemenea produce fapte cu potential
medico-legal ca in orice stare confuziva. Aceste fapte se caracterizeaza prin
elementaritatea lor, lipsa de elaborare, aspectul intamplator, circumstantial, uneori
absurd. In toate aceste situatii discernamantul este abolit.

 In PERIOADA INTERCRITICA PRECUMPANITOARE in aprecierea

discernamantului apar trasaturile de personalitate descrise la epileptici, care pot duce
la infractiuni cauzate de impulsivitate, explozivitate, tendinta la virulenta si
revendicare, adezivitate si vascozitate, infractiuni produse uneori prin raptus (fapte
intempestive, disproportionate fata de cauza exterioara, care pot aparea surprinzatoare
pentru cei din jur). si in cazul epilepticilor, tratati sau netratati, alcoolul creste
potentialul antisocial. De regula, pentru faptele antisociale comise pe fondul
tulburarilor psihopatoide nedementiale intercritice epileptice, aprecierea
discernamantului se face nuantat de la caz la caz.
 In ALCOOLISMUL CRONIC, consecintele medico-legale psihiatrice pot implica
urmatoarele situatii: 'psihopatizarea' personalitatii ca urmare a abuzului cronic de alcool,
alcoolismul la un psihopat preexistent, precum si alcoolismul simptomatic in psihozele
majore (schizofreniile si bolile afective). In alcoolismul cu dependenta fizica si psihica,
comportamentul antisocial are un continut foarte variat, pornind de la necesitatea
continuarii abuzului de alcool, trecand prin tulburarile fazelor acute (delicte impotriva
persoanelor, sau proprietatii) si sfarsind cu deteriorarea axiologica si etico-morala pana
la stari impresionante de decrepitudine si mizerie fiziologica, cu pierderea demnitatii
umane elementare, cu grave consecinte de statut si rol familial, social si profesional. Ca
in cazul intoxicatiilor medicamentoase, modificarile de personalitate ale alcoolicului
cronic psihopatizat sunt centrate pe subordonarea totala a scopurilor existentei, nevoii
imperioase de continuare a consumului de alcool (sau drog). Se ajunge astfel la un
adevarat cerc vicios, cu consecinte socio-profesionale grave prin stergerea pana la
disparitie a simtului etico-moral
.
 In cazul alcoolismului simptomatic, asociat unor psihoze endogene majore, acesta
constituie de regula, din punct de vedere medico-legal, un factor agravant al
statutului bolnavului din punct de vedere al capacitatii sale psihice. Discernamantul
alcoolicilor cronici va fi apreciat in functie de circumstantele in care s-a comis fapta
antisociala, de gradul deteriorarii personalitatii, de existenta unor perioade dipsomatice
si de comiterea faptei sub influenta acuta a alcoolului sau in afara acestuia. In cazul
ALCOOLISMULUI ACUT, mai mult sau mai putin intamplator, in afara unui alcoolism
cronic, se pot distinge betiile simple de cele complicate si de betia patologica.
 BETIA ACUTA comuna nu indreptateste inlaturarea raspunderii, mai mult,
din punct de vedere juridic, in unele cazuri, prin caracterul voluntar al
ingestiei, ea poate constitui o circumstanta agravanta.
Betia complicata, poate constitui un factor de diminuare a discernamantului
care va fi apreciat in contextul complex al faptei comise, cantitatii de alcool
ingerate, comportamentului subiectului inainte si dupa comiterea faptei.

 BETIA PATOLOGICA (intoxicatia alcoolica acuta idiosineratica),

constituie o tulburare de tip crepuscular a constiintei cu un anunt substrat
organic (sechele post-traumatice, postmeningoencefalice, hetero-toxice
etc.). Tipica pentru aceasta tulburare este aparitia unui comportament
extrem de violent, necaracteristic personalitatii anterioare a subiectului, de
aspect automat asemanator celui din starile crepusculare epileptice, ce apare
indeosebi dupa mici ingestii de alcool, si care nu ar produce in mod normal
astfel de manifestari.
In cazul interferentelor confuziv-onirice si delirante, acute si subacute,
(delirium si predelirium tremens), fiind vorba de tulburari majore de
intensitate psihotica ale constiintei, discernamantul este abolit.
 SCHIZOFRENIA, cu formele sale complexe, comporta o apreciere diferentiata a
discernamantului in functie de etapa evolutiva (faza acuta sau faza defectual-
reziduala). In faza de stare, in functie de forma clinica, faptele antisociale comise pot
fi urmarea unor mecanisme delirant halucinatorii cu caracter imperativ (delir de
persecutie, urmarire, otravire, filiatie, halucinatii auditive imperative) a unor tulburari
comportamentale consecutive pierderii unitatii personale sau modificarile afective de
tip schizofrenic. In aceste situatii clinice, discernamantul este abolit, la fel ca si in
raptusurile catatonice, sau in debuturile medico-legale ale unor forme clinice de
schizofrenie (in special forma hebefrenica).
 In cadrul BOLILOR AFECTIVE implicatiile medico-legale de fazele maniacale
(in special in forma coleroasa si in furorul maniacal) si se refera la acte agresive,
distructive, acte nesabuite privind bunurile proprii sau ale persoanelor apropiate sau
acte riscante pentru cei din jur. Uneori astfel de acte constituie debutul medico-legal
ca simptom-semnal, al fazei maniacale. Discernamantul acestor bolnavi este abolit.
Fazele depresive psihotice ale bolii afective ridica mai rar probleme medico-legale,
indeosebi sub forma sinuciderilor altruiste, a delirurilor de vinovatie cu modificarea
deliranta a comportamentului cand discernamantul este de asemenea abolit. Aceeasi
apreciere a discernamantului se aplica si in cazurile melancoliei de involutie sau alte
forme de depresie prezente la varsta a treia.
 In PSIHOZELE PARANOIDE cu delir de persecutie, de gelozie, prejudiciu moral si
material, cu aspect nucromanic al delirului confera probabilitatea de comitere a unor
fapte antisociale grave si de multe ori imprevizibile si in aceste situatii discernamantul
este abolit.
In psihozele parafrenice si paranoice discernamantul este abolit iar actele antisociale
comise - in special paranoia vera - pot avea o gravitate deosebita (persecutantul-
persecutor, delirurile pasionale) putand ajunge pana la omor, uneori cu caracter de
omor in masa.
 TULBURARI DE PERSONALITATE - in cadrul acestor tipuri de tulburari se
remarca decalajul dintre capacitatea cognitiva si operational-logica si scaderea
capacitatilor de control volitional si de transpunere in conduita a principiilor etico-
morale pe care subiectul le cunoaste dar nu le aplica, sau le aplica, dar in mod
inconsecvent. La psihopat se produce o continua confruntare a motivelor care,
desfasurata pe fondul unei incapacitati de autocontrol al impulsurilor favorizeaza
actele comportamentale cu beneficiul imediat, indiferent de consecintele lor asupra
celor din jur sau asupra societatii, consecinte pe care subiectul le cunoaste dar nu
reuseste in suficienta masura sa le moduleze volitional si adesea, prin scurt-circuitare
apreciaza insuficient abaterea de la normele sociale cunoscute. Cel mai frecvent ajung
la expertiza tipurile excitabile, impulsiv, timopat, hipertim pozitiv, instabil, schizoid,
paranoic si asa numita personalitate border-line (de granita). Mai rar ajung sa comita
infractiuni psihopatii astenici, psihastenici, timopatii depresivi, 'inchisii in sine
patologic'.
 Simularea
Este definita ca imitarea, crearea tulburarilor (somatice si
psihice) unei boli inexistente (sau artificiale) in scop utilitar si
anume: eschivarea de la pedeapsa penală, în alte situații, de la
munca, de la armata, urmarirea de beneficii materiale etc.

Simularea se rezolva prin examinarea cu tact si grija

a bolnavului, utilizandu-se de obicei internarea in spital pentru
stabilirea diagnosticului si concomitent sunt analizate
informatiile din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc.
 SIMULAREA
Raportându-ne la momentul în care se realizează simularea faţă de fapta antisocială comisă, putem
deosebi următoarele tipuri de simulare:
1. Simularea prefaptică sau iniţială (simularea preventivă, după T. Butoi), în care subiectul adoptă un
comportament menit să sugereze o anumită boală cu mai mult timp înainte de comiterea faptei pentru care ştie
că ar putea fi pedepsit;
2. Simularea postfaptică sau tardivă, ce se manifestă după comiterea faptei antisociale; acest tip de
simulare ar putea fi divizat în:
a) simulare postfaptică solitară, caracterizată prin aceea că subiectul îşi modifică comportamentul
(simulează) fără a fi influenţat de colectivitate, ci doar pe baza resurselor proprii;
b) simularea postfaptică asociativă (simularea contaminativă, după T. Butoi) în care comportamentul
simulant este o rezultantă atât a resurselor proprii individului cât şi a influenţelor pe care le suportă din partea
mediului; cel mai frecvent, acest tip de simulare se întâlneşte în mediile restrictive de libertate (spre exemplu
în penitenciare), unde frustrarea generează reacţii de apărare a subiectului care, uneori, îmbracă haina
comportamentului simulant tocmai pentru a putea depăşi momentul/perioada respectivă (să fie pus în libertate,
să fie evitat de către ceilalţi deţinuţi etc.).

(1). Simulare creatoare, caracterizată prin faptul că subiectul îşi provoacă:

boală; alegerea unei anumite afecţiuni (cele mai frecvente sunt bolile psihice, având în vedere că
psihiatria este considerată „o ţară a tuturor posibilităţilor”);
(anto)mutilarea; această formă a simulării creative poate îmbrăca fie aspectul brutal al automutilării
nemascate - când individul nu vrea să-şi ascundă gestul şi, prin urmare, de cele mai multe ori îl efectuează în
locuri publice - fie aspectul ascuns, când automutilarea se realizează sub forma unui accident; şi într-un caz şi
în celălalt leziunile traumatice au gravitate diferită, culminând cu sinuciderea.
 ). Simulare exagerare, la rândul său cu două forme de manifestare:
a. simulare amplificatoare, în care subiectul îşi prezintă mult mai amplu patologia pe care o are în realitate
(durerile sunt mult mai intense, tulburările de vedere mai accentuate etc.);
b. suprasimularea, în care persoana respectivă, pe lângă faptul că accentuează în mod deliberat patologia reală
existentă, adaugă simptome noi (spre exemplu, dacă în realitate suferă de o diminuare a vederii, afirmă că nu
mai vede şi nici nu mai aude).
(3). Simulare perseverare sau metasimularea (simularea fixatoare) al cărei element distinctiv constă în faptul că
subiectul - după ce s-a vindecat (examinările medicale şi investigaţiile de laborator confirmând acest lucru) - continuă să
acuze aceleaşi simptome pe care le avea atunci când era bolnav.
Aceste forme ale simulării veritabile (simularea propriu-zisă) – care urmăreşte un scop bine determinat, trebuie
diferenţiate de:

- falsa simulare, în care subiectul, în absenţa vreunei tulburări psihice, simulează fără a urmări un anumit scop
utilitar, motivaţia comportamentului său nefiind bine definită sau înţeleasă.

- sinistroza, care se manifestă mai ales în cazul invalizilor de război sau a accidentaţilor şi care se caracterizează prin
exagerarea unor consecinţe posttraumatice, prin negarea vindecării, prin prelungirea perioadei de incapacitate de
muncă etc., în vederea obţinerii unor compensaţii maxime
DISIMULAREA
Cea de-a doua ipostază a conduitei duplicitare trebuie înţeleasă ca o manifestare comportamentală ce constă în încercarea
conştientă şi premeditată de a ascunde unele tulburări morbide sau boli, în scopul de a obţine diferite avantaje materiale sau
morale sau pentru a se sustrage de la anumite obligaţii sociale ori de la executarea pedepsei.
În timp ce în simulare subiectul caută să convingă anturajul că este suferind, în disimulare el încearcă contrariul, şi anume
să simuleze normalitatea; aşadar, individul suferă de o anumită afecţiune, dar pe care nu vrea să o facă cunoscută. Metodele
de evidenţiere a disimulării sunt, în linii mari, identice cu cele folosite pentru demonstrarea comportamentului simulant, cu
menţiunea că uneori se poate recurge la examinări medicale interdisciplinare repetate, în diferite unităţi sanitare, astfel încât
verdictul final să nu poată fi supus echivocului.
În prezent se află în detenţie un număr important de debili mintali, oligofreni, bolnavi psihici etc. sau cu boli organice
grave, condamnaţi pentru fapte de mai mică gravitate socială.
 Reguli de efectuare a EMLP:
1. Observaţia clinică prin internaera expertizaţilor dacă este cazul,
procedându-se la toate investigaţiile clinice şi de laborator;
2. Consultarea următoarelor date din dosarul cauzei: antecedente
medicale ale expertzatului, antecedentele penale şi ancheta socială,
mobilul şi împrejurările în care s-a savârşit infracţiunea;
3. Examenul psihic efectuat imediat după identificarea învinuitului.

• În cazul în care sunt supuse expertizei persoane cu tulburări care

prezintă stare de pericol, în concluziile raportului de expertiză se vor
propune şi măsuri ce trebuiesc luate în conformitate cu dispoziţiile
legale.
• În cazul expertizării minorilor, concluziile raportului de expertiză
vor cuprinde în mod obligaoriu măsurile medico-psiho-pedagogice
care urmează să se ia pentru asigurarea dezvoltării în condiţii
corespunzătoare a personalităţii acestora.
  Problemele expertizei medico-legale
psihiatrice includ:
• Diagnosticul de boala mintala sau lipsa a bolii mintale la data
examinarii, diagnostic ce obliga la cunoasterea modului de
comitere a faptei, ce se va corela cu observarea si studierea
comportamentului clinic al bolnavului si va fi completat de
investigatiile necesare. Diagnosticul rezulta din contributia
tuturor explorarilor efectuate, in care deseori prevaleaza starea
clinica (de exemplu, e posibil ca un bolnav epileptic, psihotic
sa nu aiba grafoelemente comitiale la examenul
electroencefalografic al creierului, dar starea sa psihotica sa
intruneasca notiunea de alienare mintala)
Din acestea rezulta ca in expertizele psihiatrico-legale de analiza si
evaluare a discernamantului fata de o fapta imputabila, ne putem afla
in una dintre urmatoarele trei ipostaze:

• discernamant pastrat in lipsa bolilor psihice

• discernamant diminuat in situatia unor stari de limita intre normal si
patologic, asa numitele stari borderline. Starile acestea se
caracterizeaza printr-o disociere intre functiile de cunoastere, de
regula normale si superdotate, si functiile afective, caracterizate prin
inafectivitate. Un discernamant diminuat nu inseamna excluderea
discernamantului fata de fapta imputabila, dar afirmarea sa va ajuta
la modularea sanctiunii intre cele doua limite legale
• discernamantul abolit, specific starilor de alienare mintala, cum ar fi
psihozele, ce implica tulburari psihice in toate cele trei
compartimente ale vietii psihice, adica cunoasterea, afectivitatea si
vointa, si in care fapta antisociala va aparea ca un simptom de boala
mintala
 Concluzii
• Expertiza medico-legală psihiatrică rămâne prin excelenţă o expertiză medicală cu
un cadru bine definit care are în final scopul de a oferi justiţiei criterii medico-
legale obiective pe baza cărora o persoană poate fi trasă la răspundere penală, de a
stabili dacă învinuitul are capacitatea de a răspunde de faptele sale. Faţă de gama
largă a bolilor, sindroamelor şi tulburărilor psihice, care impun examinări
complexe de specialitate, scopul rezidă în a stabili capacitatea de discernământ a
celui examinat.

• Expertiza medico-legală psihiatrică constituie un document probatoriu, care ajută

justiţia în stabilirea responsabilităţii. Pe baza acesteia şi a concluziilor, justiţia are
posibilitatea să stabilească dacă o persoană este sau nu responsabilă.

• Starea de vinovăţie presupune prezenţa discernământului în momentul savârşirii

faptei. Dacă justiţia stabileşte responsabilitatea, expertiza medico-legală
psihiatrică, în urma coroborării unui complex de date privind învinuitul, are
obligaţia de a stabili parametrii discernământului.
VĂ MULȚUMESC
PENTRU
ATENȚIE!!