Metode si tehnici de evaluare clinica a copilului Cursul 5

INSTRUMENTE DE MĂSURARE DE TIP SCREENING

ÎN EVALUAREA COPILULUI

Testele de măsurare de tip screening reprezintă o categorie de instrumente psihologice care au

ca scop identificarea copiilor ce prezintă riscuri în dezvoltarea psiho-comportamentală sau care prezintă
anumite handicapuri. În urma depistării acestor copii, se elaborează programe de intervenţie
educaţională sau terapeutică. Conform lui N.Mitrofan, evaluarea tip “screening” este un fel de
“fotografiere la minut” a copiilor, în urma căreia sunt selectaţi copiii care ridică probleme.
Etimologic, termenul provine din engl. “screen”, care înseamnă “ciur” sau “sită”. Cu alte
cuvinte, metaforic vorbind, testele de tip screening realizează o trecere a copiilor “prin ciur”, rămânând
însită doar cei care nu pot trece.
În cele mai multe cazuri, testele de tip screening evaluează o serie de dimensiuni ale
comportamentului: motor, limbaj/comunicativ, cognitive, afectiv, relaţional-social. Performanţele
copilului sunt apreciate prin raportare la comportamentele expectate de la copil la diverse vârste.
Conform lui N.Mitrofan, care realizează o sinteză a literaturii de specialitate referitoare la
această categorie de instrumente, din punct de vedere psihometric, testele tip screening prezintă o serie
de caracteristici specifice, precum:
a) etalonarea lor în baza unui eşantion reprezentativ, alcătuit conform celor mai recente date
furnizate în urma recensământului populaţiei;
b) de regulă, au un caracter multidimensional, măsurând diferite aspecte ale profilului
psihocomportamental al copiilor;
c) uşurinţă şi rapiditate în administrare (în medie, timpul de aplicare necesar este de 20-30
minute);
d) instrucţiuni de aplicare foarte clare;
e) înaltă valoare a fidelităţii şi validităţii;
f) nu necesită o pregătire deosebită a personalului ce urmează a le aplica;
g) sistem relativ simplu de scorare, cel mai frecvent fiind utilizate scorurile de departajare sau de
delimitare a normalului de anormal.
Cea mai bună dovadă privind validitatea o constituie corespondenţa dintre numărul copiilor
trimişi pentru evaluare (suspectaţi de a avea probleme) şi numărul celor care, în mod real, necesită
Metode si tehnici de evaluare clinica a copilului Cursul 5

servicii educaţional-terapeutice speciale. Această relaţie este descrisă prin intermediul “modelului
ratei succesului”. Se pot întâlni mai multe situaţii (R.Lichtenstein, 1984):
a) copilul care a fost trimis spre evaluare necesită, într-adevăr servicii speciale, concluzia fiind
decizie corectă;
b) copilul care nu a fost trimis pentru evaluare şi care nu necesită servicii speciale, concluzia
fiind decizie corectă;
c) copilul care a fost trimis pentru evaluare, dar care nu necesită servicii speciale, concluzia
fiind decizie fals pozitivă;
d) copilul care nu a fost trimis pentru evaluare, deşi necesită servicii speciale, concluzia fiind
decizie fals negativă.
Ultima decizie are cele mai grave consecinţe, pentru copil şi pentru familia de apartenenţă, cu
alte cuvinte, conform lui Lichtenstein, un instrument de măsurare de tip screening este valid dacă
îndeplineşte 2 criterii:
a) de a trimite spre evaluare copiii care trebuie trimişi (minimizarea numărului celor trimişi);
b) de a nu trimite copiii care nu trebuie să fie trimişi (minimizarea trimiterilor non-necesare).
De cele mai multe ori, testele de tip screening sunt folosite în cadrul unui program mai amplu
de măsurare şi evaluare a copiilor, care vizează trierea unui mai mare număr de copii din comunitate.
Acest program este un program complex, care nu se rezumă doar la aplicarea de teste de tip screening,
ci presupun:
1. Examinarea pediatrică;
2. Istoria dezvoltării copilului, prin anamneză, chestionare sau liste de control;
3. Date de la părinţi sau de la persoanele care îngrijesc copilul, privind problemele speciale sau
preocupările lor în legătură cu copilul;
4. Evaluarea statutului general al dezvoltării copilului folosind un instrument de măsurare tip
screening;
5. Revizuirea dezvoltării în 4 domenii: a) statutul psihic; b) dezvoltarea psihologică; c) statutul
familial; d) statutul socio-cultural.
Principalele caracteristici ale trierii de tip screening:
a) trebuie să includă mai mult de o singură sursă de informare;
b) trebuie să includă informaţii privind văzul, auzul, precum şi dezvoltarea psiho-
comportamentală în general;
c) trebuie să cuprindă informaţii de la părinţi sau de la cei care au în grijă copilul;
Metode si tehnici de evaluare clinica a copilului Cursul 5

d) trebuie să includă informaţii recoltate prin observaţie directă.

Activitatea de măsurare de tip screening se poate realiza:
a) la domiciliul copilului; b) cu unităţi mobile; c) în cadrul unor unităţi educaţionale (ex.
grădiniţe); d) în cadrul unor centre specializate.
Recomandări privind aplicarea instrumentelor de măsurare:
a) sensibilitate faţă de preocupările şi grijile părinţilor: abordarea lor cu delicateţe, pentru a le
reduce anxietatea şi pentru a-I motiva pentru participarea la evaluare;
b) locul de examinare trebuie ferit de orice sursă de zgomot şi distragere a atenţiei;
c) familiarizarea copilului cu examinatorul, în vederea evitării temerilor şi inhibiţiilor,
contraindicaţii pentru o măsurare corectă;
d) influenţele mediului înconjurător – relaţiile de interacţiune ale copilului cu persoanele de
îngrijire pot facilita sau pot împiedica dezvoltarea, necesitând o observare sistematică;
e) starea fizică: o stare de sănătate deficitară va determina amânarea evaluării;
f) ariile dezvoltării – deşi măsoară nivelul de dezvoltare în fiecare dintre aceste arii luate
separate, nu trebuie pierdute din vedere interacţiunile multiple şi complexe dintre ele.

Printre testele de triere folosite cu frecvenţă mai mare se numără: testul Denver de evidenţiere
a achiziţiilor în plan dezvoltării, inventarul de dezvoltare Battelle, testul de triere Brigance pentru
grădiniţă şi copiii din clasa I, testul de triere Brigance pentru şcolaritatea timpurie, inventarul de triere
pe baza activităţilor de dezvoltare, testul Miller de măsurare a preşcolarilor etc.