GLOSAR

(Psihologia Juridică)

Afectul - forma manifestării emoțiilor simple, primitive și impulsive,

puternice, foarte intense și violente, de scurtă durată, cu apariția bruscă și
desfășurare impetuoasă, care surprind întreaga personalitate și au un
efect tangibil asupra comportamentului uman
Afectul fiziologic - stare emoțională care se înscrie în limitele norme
psihice, în formă de reacție emoțională pe termen scurt, cu desfășurare
tumultoasă și violentă, de natură explozivă, însoțită de schimbări clare,
dar nu psihotice, ale funcționalității psihice: Îngustarea conștiinței,
manifestări vegetative pronunțate și excitare motorie - Reacții îndreptate
împotriva stimulului.
Afectul patologic - tulburare mintală impetuoase pe termen scurt, care
apare brusc, sub influența unui stimul psihogen, și se manifestă
obnubilarea pronunțată a conștiinței, agitație psihomotorie pronunțată și
acțiuni motorii violente îndreptată împotriva stimulului, de care omul mai
târziu nu-și amintește sau își amintește puțin, urmate de o stare profundă
de astenie, luând uneori forma de somn profund.
Diferențierea acestor două forme de afect prezintă o mare însemnătate
pentru psihologia și psihiatria judiciară . În cazul în care subiectul
infracțiunii în procesul examinării de către expert relevă semne ale
tulburări de dezvoltare, simptome psihotice sau se constată dovezi ale
unor leziuni cerebrale, tulburări neurologice, organice, ori alte anomalii,
acesta Nu este pasibil de răspundere penală, este anulată răspunderea
penală ,pe când afectul fiziologic nu anulează răspunderea penală ci doar
poate să o reducă .

Psihopatologia - domeniul apărut la intersecția psihologiei și psihiatriei,

oferă psihologiei judiciare cunoștințe aplicate în vederea calificării
anomaliilor psihice din cadrul dramei judiciare .

Infantil - care ține nemijlocit de copil, acțiuni legale sau ilegale care au
legătură nemijlocită cu copiii; minor.
Ostilitate - Atitudine dușmănoasă, plină de ură, orientată în interior sau în
exterior.

Metode de cercetare în psihologia juridică:

Studiul izvoarelor documentare - metodă indirectă, de cercetare în

psihologia juridică, bazată pe cercetarea informației conținute în
documente în scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte,
evenimente, episoade deja consumate .

Observația – investigație sistematică a unui obiect (subiect), realizată în

baza unui plan întocmit din timp și cu ajutorul unor instrumente adecvate
scopului. Obiectul observării - comportamentul individual sau raporturile
sociale este supus investigații în scopul identificării obiectivelor propuse .
Rezultatele sunt înregistrate în scris, audio sau video de către observatorul
pasiv sau activ.

Sondajul de opinie - culegerea de date sau informații despre entitățile

sociale prin intermediul anchetei pe bază de chestionar, scrise sau oral.
Unitățile de analiză, sau entitățile sociale stabilite în vederea chestionării,,
sunt selectate prin eșantioane, mai frecvent de tip probabilist, aleator.
Aceste procedee se realizează cu utilizarea unui șir de enunțuri formulate
de cercetător anticipat. Enunțurile pot fi interogative sau afirmative,
solicitând răspunsuri închise, alese dintr-un șir de variante, propus de
cercetător, sau deschise, formulate de către respondenți. Materialul
căpătat este prelucrat statistic și analizat .

Experimentul - Producerea deliberată a unui fenomen, analiza

manifestărilor generate în condiții speciale de manipulare a factorilor
general și de control. Există mai multe tipuri de experiment. În funcție de
situație experimentală se poate vorbi despre experimentul natural, în care
se operează cu situație spontană, oferită de circumstanțe, sau artificial -
provocat de experimentatorul .

Testul - probă psihologică standardizată, care informează asupra

calităților cognitive, emotiv- volitive, a capacităților și atitudinilor,
trăsăturilor de personalitate, însușirilor psihice ale subiectului uman . în
funcție de obiectivul urmărit ele se clasifică în următoarele categorii:
Teste pentru abilități senzoriomotorii, de atenție, de inteligență, de
memorie, de aptitudini, de temperament și caracter , de personalitate și
proiective, pentru stabilirea capacității lor social afective, etc.

Valori sociale - criterii de bază prin care comunitatea umană exprimă

concordanța dintre idei, fenomene, procese, lucruri și necesitățile sociale,
condiționat de natural și social-istoric, prin care oamenii și colectivitățile
fac distincția dintre bine și rău, frumos și urît, dezirabil și indezirabil.
Valoarea socială nu prezintă o delimitare și categorizare strictă a
conținuturilor în raport cu acele categorii la care se referă, conținutul
acesteia nu este static și rigid, modificându-se e în funcție de trebuințele
sociale, condiționate fiind de mai mulți factori.

Socializarea - procesul prin care individul însușește și interiorizează

valorile și normele sociale, formându-și modele de comportament,
aptitudini și evaluări, devenind membru al unei comunități sau al unui
grup social . Acest proces coincide cu dezvoltarea omului din copilărie și
până la vârsta adultă, dar continue toată viața . El se realizează sub
influența unor factori sociali hotărâtori cum ar fi: familia, școală, diverse
instituții sociale, grupuri, principalul fiind sistemul normativ-valoric din
colectivitatea dată. De asemenea, socializarea este și un mecanism prin
care societatea transmite membrilor săi normele, valorile, credințele etc.,
și prin care constrânge la respectarea acestora.

Comportamentul prosocial - acțiuni voluntare ale individului uman

destinate să ajute sau să oferi beneficii altei persoane sau unui grup de
indivizi . Această noțiune se referă mai degrabă la consecințele acțiunilor
unui om decât la motivația conduitelor sale . Comportamentele de
asemenea fel Se referă la o gamă largă de activități: partajarea bunurilor,
suport psihologic și social, salvare, ajutor .

Altruism - acțiuni voluntare ale individului uman destinate să ajute sau să

ofere beneficii altor persoane fără a ține cont de modul în care acțiunea
dată îl va avantaja pe autor. Motivația de a-i ajuta pe ceilalți din pură
recunoaștere și respectare a nevoilor lor.

Comportamentul deviant - ignorarea sau sfidarea valorilor sociale . nu e

neapărat o încălcare a legii, o infracțiune, dar în oricare manifestare
prezintă o abatere de la conduitele general acceptate în grupul de
apartenența, în comunitatea umană, incompatibilă cu modelele pe care
aceasta le propune . Este o categorie mai largă care include o varietate
mare de conduite și acțiuni, începând cu cele excentrice, provocatoare și
până la cele imorale, în unele cazuri în contradicție cu normativitatea
juridică. Varianta cea mai acută a devianței este comportamentul
antisocial - infracțiunea sancționată de norma juridică.

Grup antisocial - Ansamblu de indivizi, incluși într-o activitate ce bine în

dezacord cu normativitatea socială și juridică, uniți într-o structură
ierarhică care prevede divizare a rolurilor și a funcțiilor și asigură
respectarea valorilor și normelor intragrupale cu caracter infracțional .
Caracteristicile acestei formațiuni, deși tangențiale cu cele ale grupului
social, sunt deosebit, fiind determinate de activitate ilegală.

Grup social - totalitate de indivizi care se acceptă ca membri ai unei

categorii sociale, împărtășesc consecințele afective ale autodeterminării
sale, aprecierile colective ale grupului și apartenenței sale la acesta.

Organizație criminală - formă complexă a activității antisociale, având

structura unui sindicat, în componența căruia intră grupuri de informare,
de cercetare și structuri criminale active . Fiecare organizație criminală
este alcătuit la rândul său din grupul subordonate, conduse de lideri care
au la dispoziție detașamente ce asigură securitatea, informarea ori
“producția” criminală . În fiecare detașament sunt până la 50 de membri .
Liderii organizației criminale realizează contacte directe cu persoanele
corupte din organele de drept, de administrarea statului, cu politicienii,
conducerea băncilor, a firmelor și organizațiilor comerciale.

Victimologia - ramura criminologiei care studiază caracteristicile “

persoanei sau grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o
vătămarea intereselor ori a integrității corporale“.

Victimă - persoana care suferă răni, prejudicii ori o atingere a vieții,

sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite
de altcineva/ catastrofelor naturale etc.
Victimă activantă - noțiune introdusă de unii autori în procesul de
cercetare criminologică și în psihologia juridică prin care s-a ajuns la
concluzia că direct sau indirect, victima poartă o parte de vină în
desfășurarea acțiunilor infracționale, victimele pot sau nu să împartă, într-
o anumită măsură, responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natură
anti socială împotriva lor.