Comportamentul uman

un complex
bio-psiho-social
 Plan:

1. Științele comportamentului și obiectul

lor de studiu
2. Factori de influență a
comportamentului uman
3. Tipologii ale comportamentului uman
4. Normalitate și anormalitate
 Comportamentul este un fenomen complex
studiat de un ansamblu de domenii denumite
generic științele comportamentului.
Contribuțiile importante:
-elucidarea conceptului de comportament,
-identificarea factorilor care contribuie la
modelarea comportamentului uman,
-varietatea comportamentului,
-definirea lui în limitele dihotomiei
normalitate/anormalitate.
 Psihologul american și
întemeietorul bihaviorismului John
Broadus Watson (1878 – 1958),
definește comportamentul drept
totalitate a acțiunilor (reacțiilor)
observabile întreprinse de organism
ca rezultat al expunerii acestuia la
excitanții din mediu.
B.F. Skinner (1904–1990)
„Comportamentul nu poate fi înțeles fără
de gândure, emoții, reprezentări etc.”
Skinner demonstrează că rolul de cauză în
declanșarea unui reacții observabile a
organismului poate să-l aibă și o stare
internă a organismului, numește acest lucru
un fenomen „cultivat-controlat” sau învățat.
 Factori de influență a
comportamentului uman
Comportamentul uman reprezintă un
fenomen în care se îmbină componenta
biologică, psihologică și socioculturală. Omul
reacționează la stimulii exteriori prin prisma
sistemului de valori socio-culturale
introiectate și consolidate în convingeri și
idealuri personale fondate pe necesități
individuale și structuri particulare native.
 Factorii biologici
Printre factorii biologici intensiv studiați în epoca
contemporană sânt cei ereditari (genetici) și cei
neurologici.
Ereditatea presupune transmiterea caracterelor psio-
fizice de la părinți la descendenții lor, ea presupune
dezvoltare a unei trăsături comportamentale înnăscute,
dar nu garantează atingerea acesteia. Legătura dintre
comportament și ereditate a fost evidențiată pentru prima
dată în sec. XIX de către Sir Francis Galton (1822 -
1911), care lansează celebra sintagmă ”nature or nurture”
(natura sau educația) cu referire la relația ereditate -
mediu în modelarea comportamentului uman.
 O legătură determinativă
indubitabilă există între
comportament și sistemul nervos. Cu
cât structura anatomică și chimică a
sistemului nervos este mai complicată
cu atât mai complexe sânt reacțiile
comportamentale ale organismului.
Sistemul nervos este baza
comportamentului.
 Factorii psiho-individuali

procese psihice care contribuie

la modelarea comportamentului
uman:
1. procesele cognitive,

2. afective

3. motivațional – voliționale
 Procesele cognitive:

1. percepția
2. memoria
3. gândirea
 Percepția este un proces
psihic primar ce asigură sinteza
informațiilor ce vin de la
simțuri, printr-o comparație
continuă cu experiența
subiectivă anterioară.
 Memoria reprezentă
ansamblu proceselor de
întipărire, păstrare,
recunoaștere și reproducere a
experienței anterioare
(cognitive, afective sau
volitive).
Gândirea este reflectarea
generalizată și mijlocită a obiectelor,
fenomenelor și a relațiilor dintre ele;
este o cunoaștere reconstructivă a
ceea ce ne oferă percepția. Din punct
de vedere operațional gândirea constă
dintr-un șir de operații: analiză,
sinteză, comparație, abstractizare,
generalizare, înțelegere etc.
 Procesele afective reprezintă
ansamblu manifestărilor psihice, a
căror trăsătură definitorie este
reflectarea realității exteriore prin
trăiri pozitive sau negative,
printre care afectele, emoțiile,
sentimentele.
 Afectivitatea influențează în
mod determinant procesele
cognitive (percepția și
reprezentarea realității) cât și cele
motivaționale (orientarea către
scop și persistența în atingerea
acestuia).
Procesele motivațional-
voliționale reprezintă
ansamblu manifestărilor
psihice ce determină un subiect
să acționeze.
 Psihologul american H. Maslow
(1908- 1970)
Piramida Trebuinţelor

1. trebuinţe biologice;
2. trebuinţe de securitate;
3. trebuinţe de afiliere;
4. trebuinţe de statut;
5. trebuinţe de autorealizare
 Nevoile biologice:

 de dobândire a hranei,
 găsire a partenerului sexual,

 de autoconservare sau autoapărare.

 Trebuințele de securitate:

 de depozitare de resurse
materiale,
 elaborarea măsurilor de
prevenție,
 prevenție medicală.
 Trebuințele de afiliere inițiază:

 comportamente de comunicare,
 de stabilire a relațiilor de
prietenie,
 colegialitate sau intime.
 Trebuințele de statut sau de
recunoaștere
determină:
 activități orientate spre obținerea

 consolidarea unei poziției sociale

(constituirea carieri profesionale)
 Trebuințele de autorealizare
presupun:

 activități creative,
 critice,

 căutare de sens etc.

Factorii socio – culturali:

 familia
 religia
 Familia este grupul social care
transformă prin socializare un
organism biologic în ființă
umană.
Prin religie oamenii își
definesc relația sa cu natura, cu
absolutul.
După calitatea proceselor psihice implicate
în reacția comportamentală
comportamentul poate fi:
 inconștient când reprezintă materializarea
unui algoritm înnăscut sau este involuntar

 conștient când are la origine un proces psihic

voluntar, adică presupune o activitate dirijată
cu scop, scopul fiind cel, care in mare parte
reglează aceasta dirijare.
În dependență de gradul de socializare
comportamentul este clasificat:
Comportamentul adaptativ: ansamblu de
conduite compatibile cu sistemul de norme și
modelul cultural al societății.
Comportamentul dezadaptativ (deviant) este
acel ce consta in punerea in pericol a valorilor
fundamentale ale societății prin îndepărtarea
semnificativa a de la normele sociale, morale si
legale ale societății, reflectând o stare conflictuala a
individului cu mediul social.
 În dependență de influența asupra
sănătății comportamentul poate fi:
 Comportament sanogen este reprezentat de
cunoștințe, valori, convingeri, idealuri, acţiuni
legate de menţinerea, restabilirea sau
îmbunătăţirea stării de sănătate.
 Comportamentul cu risc pentru sănătate este
reprezentat de acele acțiuni și activități care cresc
probabilitatea de îmbolnăvire, după cum ar fi
fumatul, consumul de droguri, sedentarismul,
alimentația neechilibrată etc.
 Normalitate și anormalitate

Conceptul de anormalitate este definit ca

deviere de la normă, însă când trebuie să
stabilim ce este norma însăși folosim mai
multe criterii și explicații. Așa putem vorbi
despre norma statistică, norma socio -
culturală, norma subiectiv-individuală,
norma ca adaptativitate, norma medicală
etc.
 Norma statistică se referă la media
(frecvența) statistică. Un comportament
frecvent întâlnit va fi etichetat ca unul
normal și viceversa unul rar practicat – ca
unul anormal. Este de menționat că
abaterea de la norma statistică poate fi
pozitivă ( de exemplu abilitatea de a face
în minte calcule foarte sofisticate) cât și
negativă (de ex. delicvența).
 Norma socio - culturală
se referă la anumite standarde
de comportament acceptabil
stabilite de fiecare cultură sau
societate.
 Norma individual - subiectivă
se referă la nivelul constant
de funcționare al unui
individ de-a lungul
timpului.
 Norma ca adaptativitate
se referă la comportamente ce
nu au efecte adverse asupra
individului ce-l practică sau
asupra comunității din care
individul face parte.
 Norma medicală
este raportată la echilibrul
complex și dinamic al
organismului, într-un ansamblu
de interferențe active cu
ambianța.
 Norma și normalitatea
este o noțiune relativă și
variabilă de la o societate la
alta, de la o epocă la alta, și
chiar de la un individ la
altul.
Trăsături unei persoane normale ar fi:
Perceperea corectă a realității.
Persoanele normale pot stăpâni mediului și
face față cerințelor vieții.
Aptitudinea de control voluntar asupra
comportamentului.
Persoanele normale se pot comporta
ocazional impulsiv , dar sânt capabile să-și
limiteze impulsurile atunci când este necesar.
 Capacitatea de conștientizare și
acceptare a propriei persoane.
Persoanele normale sânt conștiente de
propriile limite și pot face față lor.
Aptitudinea de a crea relații încărcate
afectiv. Indivizii normali sânt capabili să
creeze relații strânse și satisfăcătoare cu
alte persoane, sânt sensibili la sentimentele
altora și nu cer prea mult de la ceilalți
pentru satisfacerea propriilor nevoi.
 Productivitatea și creativitatea.
Persoanele bine adaptate sânt capabile
să-și canalizeze efortul spre activități
productive, să-și păstreze entuziasmul în
privința vieții, și să-și conserve energiile
fără a ajunge la epuizare.
Autonomia, integritatea și unitatea
personalității.
O persoană normală tinde întreaga
viață spre autogestiune și
autoperfecționare.
 În concluzie:
indiferent de criteriile teoretice
ale normalității și trăsăturilor
umane considerate ca fiind
valoroase, fiecare individ uman
aspiră și trebuie să fie tratat
egal, să fie acceptat de ceilalți
pentru atributele sale unice.