Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul

Referat
La Disciplina: Educația Fizică
Tema: Calităţile motrice de bază

Efectuat: Inna Dîșlovaia

Grupa: ETE1811
Verificat: Ștefăniță Andrei

Cahul, 2018

1
 CALITĂŢILE MOTRICE

Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă un obiectiv foarte important al educaţiei

fizice, la toate vârstele.
Reprezintă capacităţi ale organismului uman de a efectua acte sau acţiuni motrice cu
indici corespunzători de rapiditate (viteză), de coordonare (îndemânare), de ac ţionare
asupra unei rezistenţe (forţa), ca şi de a presta efort pe o durată cât mai lung ă (rezistenţa).
Persoana care are dezvoltate aceste calităţi resimte o stare generală de confort fizic şi psihic
şi va putea îndeplini cu uşurinţă şi eficienţă activităţile curente, începând cu cele
profesionale, gospodăreşti sau de petrecere utilă şi recreativă a timpului liber. Calităţile
motrice de bază sunt: viteza, îndemânarea, for ţa şi rezistenţa.

1. Viteza
Definiţie: este calitatea motrică ce reprezintă capacitatea organismului sau a
segmentelor sale de a efectua acte sau acţiuni motrice, cu indici crescuţi de rapiditate.
Formele de manifestare a vitezei sunt:
- viteza de reacţie;
- viteza de execuţie;
- viteza de repetiţie;
- viteza de deplasare;
- viteza în regimul altor calităţi motrice
1.1. Viteza de reacţie
Reprezintă capacitatea individului de a răspunde la un stimul, printr-un act sau
acţiune motrică, în timpul cel mai scurt.
Stimulii la care omul poate reacţiona printr-o mişcare, poziţie sau acţiune pot fi:
vizuali (vede mingea, vede semnul făcut de profesor etc.), auditivi (bătaie din palme,
fluierat, îndemn, comandă), tactili (simte atingerea propriului corp de către o altă persoană
sau de un obiect, simte duritatea, elasticitatea obiectelor) sau autostimuli (simte
dezechilibrarea şi se echilibrează, simte durerea într-o zonă musculo-ligamentară şi opreşte
rapid mişcarea).
1.2. Viteza de execuţie
Reprezintă capacitatea individului de a efectua o mişcare (o acţiune motrică
singulară) într-un timp cât mai scurt. Valoarea vitezei de execuţie este determinată de mulţi
factori, între care amintim: nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice, gradul de
stăpânire a tehnicii ac ţiunii respective, condiţiile uşurate sau îngreunate în care se
desfăşoară acţiunea etc.
1.3. Viteza de repetiţie
Reprezintă capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de execu ţii
ale aceleiaşi mişcări într-o unitate de timp dată. Viteza de repetiţie este implicată în
acţiunile motrice care au în structura lor mişcări ciclice ce se repetă într-o succesiune rapidă
într-un termen limitat.
Factorul limitativ al frecvenţei mari cu care mişcările se pot repeta îl constituie
mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, posibilitatea scoarţei cerebrale de a alterna
rapid excitaţia şi inhibiţia , ceea ce asigură sincronizarea contracţiilor şi relaxărilor

2
grupelor musculare cu acţiuni contrarii. În majoritatea acţiunilor motrice valoarea vitezei
de repetiţie este influenţată pozitiv de nivelul de dezvoltare a forţei şi rezistenţei.
1.4. Viteza de deplasare
Reprezintă capacitatea individului de a parcurge un spaţiu dat într-un timp cât mai
scurt. Putem spune că viteza de deplasare reprezintă o însumare a celorlalte forme de
manifestare a vitezei: la o alergare pe distanţa de 50m timpul obţinut depinde şi de viteza
de reacţie atunci când se d ă startul, şi de viteza de execuţie a lansării de la start, şi de viteza
de repetiţie a pasului de accelerare, a pasului lansat de viteză şi execuţia unei acţiuni
specifice sosirii.
1.5. Viteza în regimul altor calităţi motrice
Se concretizează în următoarele variante:
- viteza în regim de forţă, numită şi detentă;
- viteza în regim de îndemânare;
- viteza în regim de rezistenţă.

2. Îndemânarea
Definiţie: este o calitate motrică complexă care exprimă capacitatea omului de a
efectua acte şi acţiuni motrice cu grad superior de coordonare, în condiţii de eficienţă şi cu
un consum minim de efort fizic şi psihic. Această calitate motrică exprimă capacitatea
sistemului nervos de a coordona aparatul locomotor în realizarea actelor şi acţiunilor
motrice, cu indici optimi de precizie, direcţie, amplitudine, concretizaţi în eficienţă.
Formele de manifestare a îndemân ării sunt:
- îndemânare general ă;
- îndemânare specific ă;
- îndemânare în regimul altor calit ăţi motrice.
2.1. Îndemânarea general ă
Reprezintă capacitatea organismului de a-şi coordona acţiunile într-o varietate de
solicitări motrice (în spaţiu şi timp, a segmentelor faţă de corp, a acţiunilor motrice de bază
şi utilitar-aplicative, în situaţii diferite). Ea se caracterizează prin uşurinţa, fineţea şi
precizia acestora. Spunem despre un copil că este îndemânatic atunci când el rezolv ă cu
uşurinţă şi eficienţă mişcări de alergare cu opriri, schimbări de direcţie, şerpuiri, alergări cu
spatele spre direcţia de deplasare, sau pe acest fond de alergare, aruncă şi prinde mingea,
trece peste un obstacol, transportă un obiect, se deplasează în echilibru pe suprafeţe înguste
etc. Îndemânarea general ă se regăseşte şi în activităţile domestice, ceea ce face ca o
persoană să exercite cu precizie, randament, rapiditate orice activitate casnică, fiind
caracterizată ca o persoană pricepută, îndemânatec ă.
2.2. Îndemânarea specific ă
Reprezintă capacitatea persoanei de a efectua priceperi şi deprinderi de o anumită
categorie, cu angrenarea unui segment sau lanţ muscular, cu indici superiori de eficienţă.
Prin exersări repetate, în condiţii variate, persoana poate căpăta o îndemânare specific ă în
manevrarea mingii cu picioarele (fotbal), cu mâinil e (baschet, handbal) sau o îndemânare
specifică coordonării corpului în spaţiu, în poziţii şi mişcări foarte complexe (răsturnări,
salturi cu şurub, în gimnastică).

3
 De obicei, îndemânarea specific ă se clădeşte pe o îndemânare general ă, ceea ce
face ca sportivii care excelează într-o ramură de sport să dovedească şi o îndemânare
generală acceptabilă. Influenţele între cele două forme de manifestare a îndemân ării sunt
de altfel reciproce.
2.3. Îndemânarea în regimul altor calit ăţi motrice
- îndemânare în regim de vitez ă;
- îndemânare în regim de for ţă;
- îndemânare în regim de rezisten ţă.

3. Forţa
Definiţie: reprezintă capacitatea individului de a învinge o rezistenţă prin
intermediul contracţiei musculare. Formele de manifestare a forţei sunt variate, în funcţie
de diferite criterii de clasificare.
Formele de manifestare a forţei sunt:
- după „participarea grupelor musculare” în efort:
- forţa generală ;
- forţa specifică;
- în funcţie de tipul contracţiei musculare:
- forţa dinamică (izotonică);
- forţa statică (izometrică);
- după capacitatea de efort în relaţie cu greutatea corpului:
- forţa absolută (maximă);
- forţa relativă;
- după combinarea cu alte calităţi motrice:
- forţa în regim de viteză (numită şi forţa explozivă);
- forţa în regim de îndemânare;
- forţa în regim de rezistenţă.
3.1. Forţa generală
Reflectă capacitatea de a învinge diferite forme de rezistenţă externă prin încordarea
tuturor grupelor principale de muşchi (de exemplu împingerea unui obiect greu, se face cu
încordarea maximă a musculaturii picioarelor, trunchiului şi braţelor). Se caracterizează
printr-o dezvoltare multilaterală a musculaturii;
3.2. Forţa specifică
Reprezintă capacitatea individului de a învinge o rezistenţă prin încordarea anumitor
grupe musculare care participă la un act sau acţiune motrică (forţa braţului de aruncare,
forţa de bătaie a piciorului).
3.3 Forţa dinamică (izotonică)
Este genul de forţă în care învingerea rezistenţei se realizează prin încordarea şi
scurtarea muşchilor (de exemplu ridicarea unei greutăţi la piept cu ambele braţe presupune
încordarea şi scurtarea muşchilor flexori ai braţelor – bicep şii);
3.4..Forţa statică (izometrică)
Este caracterizată prin acţiunea muşchilor asupra unei rezistenţe externe, numai prin
încordarea acestora, fără a se scurta (de exemplu în poziţia de menţinere a membrelor

4
inferioare la un unghi de 900 din atârnat la scara fix ă, atât musculatura bra ţelor, spatelui
cât şi cea a abdomenului şi membrelor inferioare este încordată dar nu-şi modifică
lungimea);
3.5.Forţa absolută (maximă )
Reprezintă valoarea maximă a forţei pe care o produce un individ prin încordarea
musculaturii întregului corp sau a unora din segmentele sale. Valoarea sa creşte odată cu
mărirea greutăţii corporale;
3.6. Forţa relativă
Reprezintă un raport matematic dintre valoarea forţei absolute şi greutatea corpului,
adică valoarea forţei pe kilogram-corp. Valoarea sa scade pe măsură ce greutatea corporală
creşte.
3.7. După combinarea cu alte calităţi motrice avem:
- forţa în regim de viteză (numită şi forţa explozivă);
- forţa în regim de îndemânare;
- forţa în regim de rezistenţă.

4. Rezistenţa
Definiţie: este capacitatea omului de a efectua un efort de o anumită intensitate, pe
o perioadă de timp cât mai îndelungat ă, fără a scădea eficienţa activităţii depuse.
Forme de manifestare:
- după numărul şi mărimea muşchilor participanţi:
- rezistenţa generală;
- rezistenţa specifică;
- după modul de satisfacere a cerinţelor energetice:
- rezistenţa aerobă;
- rezistenţa anaerobă;
- după modul de combinare cu celelalte calităţi motrice:
- rezistenţă în regim de viteză;
- rezistenţă în regim de îndemânare;
- rezistenţă în regim de forţă.
- după criteriul natura efortului:
- rezistenţă cu intensitate constantă;
- rezistenţă cu intensitate variabilă;
4.1. Rezistenţa generală
Este înţeleasă ca fiind capacitatea omului de a presta un efort fizic prelungit cu
participarea a peste 2/3 din masa musculară. Ea angrenează intens în efort funcţiile vitale
(sistemele cardio-vascular şi respirator) dar şi sistemul nervos central, iar
cheltuielile energetice sunt foarte mari (alergarea de durată, jocuri sportive etc.);
4.2. Rezistenţa specifică
Este capacitatea organismului de a presta un efort îndelungat, cu o intensitate medie,
pe baza activităţii unor grupe şi lanţuri musculare specializate în efortul respectiv. Ea se
obţine pe seama creşterii capacităţii de lucru a muşchilor, cât şi a prelungirii

5
capacităţii centrilor nervoşi de a menţine stare de excitaţie optimă (10 – 15 flot ări, 30–
35 flexii ale trunchiului din culcat dorsal etc.);
4.3. Rezistenţa aerobă
Reprezintă forma de manifestare a rezistenţei, în care acoperirea consumului
energetic se obţine din arderile realizate în prezenţa oxigenului din muşchi, chiar în timpul
mişcării. Eforturile din această categorie reprezintă 80 – 90 % din posibilit ăţile maxime
individuale;
4.4. Rezistenţa anaerobă
Este capacitatea organismului de a efectua eforturi cu intensităţi mari, în care se
acumulează o „datorie de oxigen” la nivelul mu şchiului, asigurarea substanţelor energetice
necesare nu se mai face prin oxidare (cu prezenţa oxigenului), ci prin glicoliză (degradarea
anaerobă a glucozei). Ea este caracteristică eforturilor cu intensităţi mari, cu durata între
45 secunde şi 2 minute, intensitatea efortului fiind de 95 – 10 0 % ;
4.5. Rezistenţa în regim de viteză
Reflectă capacitatea omului de a efectua un efort de durată a cărui intensitate este
relativ crescută. De exemplu: 5 – 6 alerg ări de viteză de 40 – 60 m, intercalate cu pauze
scurte;
4.6. Rezistenţa în regim de forţă
Reprezintă capacitatea persoanei de a realiza un efort prelungit, de-a lungul căruia
efectuează purtarea, deplasarea, împingerea, tracţiunea unor greutăţi (serii de 25 – 30
genuflexiuni cu o greutate pe umeri, serii de 15 – 20 sărituri succesive de o anumită
lungime);
4.7. Rezistenţa în regim de îndemânare
Exprimă capacitatea individului de a depune un efort prelungit, în care actele motrice
sunt complexe (3 – 4 serii de câte 40 – 50 sărituri cu coarda, cu diferite forme de manevrarea
a acesteia, 3 – 4 serii de dribling prin tre jaloane pe distanţe de 35 – 30m etc.);
4.8.Rezistenţa cu intensitate constantă
Reprezintă capacitatea individului de a presta un efort de rezistenţă (de regulă pe un
timp îndelungat, în regim aerob) păstrând constant ă intensitatea efortului, dar şi suprafaţa
de alergare (exemplu, cursele de maraton);
4.9. Rezistenţa cu intensitate variabilă
Caracterizează de obicei întrecerile de cros, în care alergarea se face pe teren variat,
chiar accidentat, care necesită ajustarea permanentă a intensităţii efortului la caracteristicile
terenului.