Plan: maria barbu

1.Doctrina Fiziocrată. Reprezentanți.

2.Teoria produsului net.
3.Tabloul economic
4.Funcțiile statului în concepția fiziocraților
5.Concluzii referitor la doctrina fiziocrată
6.Bibliografie
Apariția doctrinei fiziocrate. Reprezentanți.

Doctrina fiziocrată a apărut în Franța în sec. al XVIII-lea și trebuie înțeleasă ca

o reacție împotriva mercantelismului, a politicii economice a lui Colbert din
vremea domniei „Regelui Soare”. Politica respectivă a neglijat substanțial
agricultura, împovărată de impozite din ce în ce mai grele. La moarte lui Ludovic
al XIV-lea, în 1715, situația dezastruoasă a agriculturii a produs un val de reacții
împotriva colbertismului, o puternică mișcare de întoarcere la natură, la simplitatea
și puritatea vieții rustice, ilustrate în scrierile lui Rousseau și în picturile lui
Boucher și Fragonard.

Atunci când vorbim despre fiziocrați suntem obligați să folosim în repetete

rânduri cuvântul „primii”. Într-adevăr, fiziocrații au fost primii care își ziceau
economiști. Ei au fondat prima școală a liberalismului eeconomic, tot ei, primii, au
supus unei critici vehemente ideile mercanteliste, au demonstrat că izvorul avuției
este producția materială și nu sfare comerțului, au lansat în circuitul științific un șir
de concepte, cum ar fi: ideea ordinii naturale, legile economice biective, produsul
net, clasele sociale etc.

Cuvântul „fiziocrație” înseamnă „ puterea naturii” sau „ordinea naturală”. Cei

mai de seamă reprezentanți ai școlii fiziocrate sunt: Francois Quesnay, marchizul
de Mirabeau, tatăl lui Honore Gabriel, celebrul orator, contele de Mirabeau,
Dupont de Nemours, abatele Badeau. Un adept de seamă al ideilor fiziocrate(
considerat de unii specialiști, pentru ideile sale originare, drept un „ desident” al
școlii fiziocrate) a fost A.Turgot (1727-1781), ministru de finanțe în vremea lui
Ludovic al XVI-lea. Subliniind aportul deosebit al fiziocraților la dezvoltarea
științei economice, Virgil Madgearu propune chiar ca data nașterii științei
economice să fie considerat anul 1758 (când a apărut opera lui Quesnay Tabloul
economic) și 1766 (anul apariției lucrării lui Turgot Reflecțiuni asupra formării și
distribuirii bogățiilor).
Francois Quesnay (1694-1774). Omul și opera.
Fondatorul și principalul teoretician al școlii fiziocrate, s-a născut în familia unui
țăran francez. La vârsta de 11 ani, din întâmplare, a învățat să citească.

Apoi, pornit pe calea studiilor, devine medic, însușiind de minune metoda

universală folosită pe atunci pentru tratarea aproape a tuturor bolilor- flebotomia,
adică alegerea unei vine pentru lăsare de sânge.
În anul 1730, fără a bănui în care domeniul aș științei va deveni celebru,
Quesnay publică studiul asupra vaselor sangvine, dând dovadă totodată de
măiestrie în flebotonie, scoaterea dinților și asistarea la naștere. Grație acestor
calități, este invitat la Curtea Regală, unde devine medic personal al Marchizie de
Pompadour, apoi și al regelui.
 Paradoxal, dar omul care avea să intre în istorie ca unul dintre cei mai mari
economiști ai tuturor timpurilor, a început să fie preocupat de problemele
economice când a ajuns la onorabila vârstă de 60 de ani. Greu de spus ce motive l-
au determinată se intereseze de economia politică. Oricum, aflându-se în relații
amicale cu cei mai de seamă filosofi ai timpului, pe care îi avea deseori oaspeți în
apartamentul său de la Curte, a trecut de la medicină la economie prin intermediul
filozofiei, detaliu necesar pentru a-i înțelege mai ușor ideile.
Opera de căpetenie a lui Francois Quesnay este Tabloul economic (1758).

Teoria produsului net. La temelia sistemului aconomic al fiziocraților se află

teoria produsului net. Criticând teza mercanteliștilor precum că izvorul sporirii
avuției unei națiuni este comerțul exterior, fiziocrații afirmă că acest izvor trebuie
căutat în agricultură, care, potrivit convingerilor lor, este singurul domeniu de
activitate unde se creează un surplus de bunuri materiale, numit de ei produs net .
Acest excedent era conceput de fiziocrați ca o diferență între producția obținută și
cheltuielile efectuate. Un bob de grâu semănat în pământ aducea toamna o mulțime
de boabe. Acelașii lucru are loc și în cazul creșteri animalelor. În industrie și în
comerț în însă un asemenea produs suplimentar, afirmă ei. Nu se creează, de aceea
aceste ramuri sunt sterile. Această rătăcire a adepților primei școli de economiști
pornea de la convingerea că produsul net nu este un rezultat al muncii, ci un dar al
naturii.
Fiziocrații considerau greșit drept productivă numai munca ce creează produsul
net, adică numai munca agricolă. Toate celelalte munci sunt neproductive,
deoarece, de exemplu, muncitorul din industrie nu sporește valoarea produsului, ci
doar îi modifică forma.

Tabloul economic. Tabloul economic elaborat de F. Quesnay în 1758 reprezintă

sinteza teoriei fiziocrate a reproducției produsului național și, în același timp,
apogeul acestei școli de gândire economică. Mirabeau, tatăl, înscrie printre primele
trei mari descoperiri ale omenirii, alături de scris și monedă.
Prin această reprezentare, Quesnay și-a propus să analizeze modul cum circulă
bogăția și cum se distribuie produsul social anual între cele trei clase sociale care
reprezintă, totodată, trei poli economici ai societății, pentru ca procesul de
reproducție să poată fi reluat anual pe aceeași scară. El face abstracție de oscilațiile
de prețuri, de comerțul exterior și de circulația în cadrul aceleiași clase. De
asemenea, circulația dintre clase este reunită sub forma unor sume globale, care
includ toate vânzările și cumpărăturile de mărfuri ce se petrec în cursul anului între
clasele respective.
Punctul de plecare – ca și de sosire, de altfel, - îl reprezintă producția globală
anuală agricolă, sau recolta totală.
Se presupune că clasa productivă dispune de un capital inițial în valoare de 10
miliarde livre, din care e md. capitalul circulant ( avansuri anuale). Prin utilizarea
acestuia se obține o producție agricolă anuală de 5 md. livre, cifră care corespunde
celor realizate în Franța la vremea respectivă. Din această producție obținută, 2 md.
reprezintă recuperarea capitalului circulant avansat, deci nu intră în circulație, fiind
reținută la nivelul acestei clase pentru anul următor. În continuare, cu cele 3 md.
care intră în procesul de circulație ( din care 2 md. sub formă de alimente și 1 md.
sub formă de materii prime), lucrurile se petrec conform tabelului:

Clasa productivă Clasa proprietarilor Clasa sterilă

3 md. sold existent la - 2 md. rentă - 1 md. încasări
începutul perioadei încasată de la clasa produse
productivă manufacturate
vândute clasei
proprietarilor
- 2 md. rentă plătită - 1 md. alimente - 1 md. produse
proprietarilor cumpărate de la manufacturate
funciari clasa productivă vândute clasei
productive
- 1 md. produse - 1 md. produse - 1 md. materii
manufacturate manufacturate prime cumpărate
cumpărate de la cumpărate de la de la clasa
clasa sterilă clasa sterilă productivă
- 1 md. încasări - 1 md. alimente
pentru alimente cumpărate de la
vândute clasa productivă
proprietarilor
- 1 md. încasări
pentru alimente
vândute clasei
sterile
- 1 md. încasări
pentru materii
prime vândute
clasei sterile
3 md. sold existent la
sfârșitul perioadei.

Tabloul lui Quesnay pune în evidență un dublu circuit: fizic și monetar, putându-
se distinge două feluri de circulație: completă (între cele trei clase) și incopletă (
numai între două clase).

Fluxul I – arendașii plătesc proprietarilor funciari 2/3 din excedent, adică 2 md.
bani lichizi pe care îi dețin.

Fluxul II – 1 md. din cele două se întoarce la clasa productivă pentru

cumpărare de alimente necesare proprietarilor.
 Are loc astfel o circulație incompletă.

Fluxul III – cu al 2-md. proprietarii pot cumpăra produse manufacturate de la

clasa sterilă ( care avea la începutul perioadei produse manufacturate în valoare de
2 md.).

Fluxul IV – cu miliardul primit de la proprietari, clasa sterilă cumpără alimente

de la producători, realizându-se astfel un circuit complet.

Prin vânzarea celor 2 md. producție sub formă de alimente, clasa productivă își
reconstituie lichiditatea de 2 md., necesari pentru plata rentei în circuitul următor.

Fluxul V și VI – între clasa productivă și cea sterilă se mai realizează un

proces de circulație incompletă prin vânzarea de către prima de materii prime și
cumpărarea de produse manufacturate în valoare de câte 1 md., refăcându-și stocul
necesar pentru producția viitoare.

Deci, la un capital total investit de 10 md. livre s-a realizat un excedent de 3

md., din care 2 md. a reprezentat ranta datorată proprietarilor funciari, iar diferența
de 1 md. este considerată dobândă la capitalul investit ( deci 10% ), dobândă aflată,
în natură, în mâinile producătorilor, pe care aceștia o realizează prin circulație,
transformând-o în mărfuri manufacturate de aceeași valoare.

Bogăția circulă astfel în sistemul fiziocrat cum circulă sângele în organism (H.
Denis ).

Tabloul economic al lui Fr. Quesnay reprezintă prima încercare de a surprine

procesul producției. El arată limpede faptul că mersul activității economice depine

în mod hotărâtor de cei care dețin capitaluri și de inițiativa acestora de a le investi

profitabil, deci de circulația permanentă a capitalurilor.

Quesnay demonstrează, în privința raportului necesar între masa monetară în

circulație și produsul social total, că 2 md. unități monetare sunt suficiente pentru a
asigura circulația a 5 md. produs social ( din care 3 md. agricol și 2 md. industrial).
El mai remarcă și faptul că încasările monetare nu sunt urmate de cheltuieli, ci
moneda poate fi tezaurizată, dar în acest caz, ea devine „ un dușman” al producției,
a cărei creștere o limiteză.

Desigur că tebloul are limitele sale. Imaginea de ansamblu pe care ne-o oferă
este a unei situații statice, în care fluxul circular se repetă identic în fiecare an.

Valoarea produsului anual este considerată greșit în sumă de 5 md., ca fiind de

fapt 7 md. ( din care 5 md. produse agricole și 2 md. produse industriale ). Apoi,
Quesnay nu prezintă felul în care clasa sterilă își asigură necesarul propriu de
produse manufacturate.

Greșeala pleacă de la concepția eronată asupra produsului net și a muncii

productive, care exclude din produsul național producția industrială ( deși aceasta
participă la circuitul economic ) și consideră neproductivă activitatea industrială.

Quesnay consideră utilitatea ca fiind o proprietate obiectivă a lucrurilor și nu o

apreciere subiectivă a oamenilor. Aceasta dă valoarea intrinsecă a bunurilor, care
este egală cu „ prețul fundamental ” ( de fapt, suma costurilor ). Singura ramură
care produce ceva peste această valoare ( deci plusvaloare ) ar fi agricultura,
profitul capitalului fiind astfel redus la rentă. Teoria valorii este insuficient
fundamentată, fiind partea cea mai criticată a operei autorului francez.

Prezentând într-o formă simplă o realitate economico-socială complexă și

formalizând în mod inteligent principalele interdependențe dintre actorii vieții
economice, tabloul lui Quesnay anticipează modelul echilibrului general al lui
Leon Walras, schemele reproducției elaborate de Karl Marx, inspirând și alte
modele ulterioare, econopmetria și contabilitatea modernă.

Funcțiile statului în concepția fiziocrată. Deoarece fiziocrații cred că există

în societatea umană o Ordine Naturalăcare ordonează și armonizează toate
componentele sociale, s-ar putea crede că ei ar trebui să suprime orice rol al
statului. Cu toate acestea ar fi o mare greșeală să vedem în fiziocrați pe precursorii
anarhiștilorde mai târziu. Deși fiziocrații se opun legislației, ei sunt adepții
autorității și ordinii. Menținând în paradigma lor de gândire elemente ale doctrinei
religioase fiziocrații „ respectă întreaga ierarhie socială, până la capăt ”. Ei sunt
adepți ai unei monarhii ereditare, ai despotismului. Ei nu sunt de acord cu
separarea puterilor în stat ( ca Montestiquieu, sau ca liberalii de mai târziu și ca
neoliberalii secolului al XX-lea ), unica autoritate statală, superioară tuturor
celorlalte, fiind a suveranului.

Dar suveranul imaginat de fiziocrați nu era atotputernic decât în măsura în care

veghea la respectarea Ordinii Naturale, impusă din exteriorul voinței oamenilor.
Monarhul și corpul său de conducere nu puteau promulga legi, ci, doar aplica legile
impuse de Ordinea Naturală.Din această viziune despre stat rezultă, în mod direct
și logic, funcțiile statului. Prima și cea mai importantă funcție a statului era
păstrarea ( păzirea) Ordinii Naturale. Fundamentele Ordinii Naturale în concepția
fiziocrată este

1. Proprietatea, sub toate formele sale. Deci, statul trebuia să apere

proprietatea. „ Ordinea legitimă constă în dreptul de posesie, asigurat și
 garantat de forța unei autorități tutelare și suverană oamenilor întruniți în
societate ”.
2. Instrucția este a doua funcție a statului. „ Instrucția universală este prima,
adevărata legătură socială ” spune Baudeau. Fiziocrații vedeau în instrucția
publică un mijloc important pentru asigurarea respectării Ordinii Naturale și
pentru realizarea, prin ea, a fericirii personale.
3. Realizarea lucrărilor publice era considerată de fiziocrați o funcție
importantă a statului. El trebuia, mai ales să realizeze o infrastructură
corespunzătoare în vederea sporirii eficienței muncii din agricultură.

Trebuie să amintim în acest context că în concepția fiziocrată, tot ce stimula

dezvoltarea agriculturii corespundea Ordinii Naturale. Pentru îndeplinirea
funcțiilor sale statul are nevoie de venituri. De unde pot proveni aceste în condițiile
în care modelul de gândire fiziocrat se bazează pe o singură clasă productivă, pe
reproducția simplă și pe schimbul de echivalente între cele trei clase sociale?
Conform sistemului lor de explicare a vieții economice și de această dată fiziocrații
au găsit o formulă originală, dar care nici în timpul lor, nici după aceea n-a fost
pusă în aplicare și care, chiar dacă este interesantă sub aspect logic, este totuși
inoperantă. Ideea de la care ei pleacă este aceea că prin impozitare să nu fie
afectate condițiile reproducției simple. Ca urmare ei apreciază că nu trebuie să
plătească impozit fermierii și clasa sterilă, întrucât aceasta le-ar afecta reluarea
activității la aceeași scară. După ei singura clasă care putea plăti impozit fără să
afecteze condițiile reproducției simple la nivel social, era clasa proprietarilor, ce
suporta această sarcină din venitul net creat în agricultură ( prin forța creatoare a
naturii ).

Concluzii referitor la doctrina fiziocrată.

1. Fiziocrații au fondat prima școală economică în sensul actual al

cuvântului și au elaborat o teorie obiectivă și științifică. Ei au reorientat
cercetările economice din domeniul circulației mărfurilor în cel al
producției, indicând direcția în care trebuie căutat adevăratul izvor al
avuției unei țări.
2. Fiziocrații au fost primii care au analizat fenomenele economice în
mișcare, elaborând și un prim model al circuitului economic.
3. Dar, indiferent de uriașele lor merite în dezvoltarea teoriei economice, ei
au lansat o seamă de idei care s-au dovedit a fi greșite. Astfel, este
inconsistentă teza precum că industria și comerțul ar fi domenii de
activitate sterile, în care nu s-ar crea nici un fel de produ net.
 Bibliografie:

1. Dumitru Moldovanu, Doctrinele economice

2. Tiberiu Brăilean, O istorie a doctrinelor
economice. Editura Institutul European
3. Gheorghe Popescu, Fundamentele gândirii
economice. Editura ANOTIMP 1993