Comportamentul uman –

istoric, concept si definire.

Dezvoltarea ontogenetica
din perspectiva principalelor
abordări psihologice.
Conf. Dr. Maier Adrian
 Obiectivele cursului
• Studiul ştiinţelor comportamentului vă va ajuta să
înţelegeţi modul persoanelor de a reacţiona în diferite
situaţii de viaţă cauzate de stimulii din mediu.
• Veţi învăţa să distingeţi la un nivel ştiinţific între ceea
ce înseamnă un comportament sănătos/sanogenetic şi
ceea ce înseamnă un comportament
patologic/patogenetic.
• Veţi deprinde metode şi tehnici simple care vor
contribui la schimbarea comportamentelor nocive
care influenţează într-un sens negativ sănătatea
pacienţilor pe care îi veţi trata.
 Comportamentul uman
• Este cunoscut faptul că toate comportamentele umane au
atât o bază genetică cât şi una neuro-biologică, înţelegerea
mecanismelor care stau din acest punct de vedere la baza
comportamentelor umane reprezentând o condiţie sine qua
non a tot ceea ce înseamnă studiere şi înţelegerea omului.
• Comportamentul uman nu este doar o acţiune individuală
şi/sau separată a unei persoane, ci, este rolul unor prelucrări
informaţionale cu suport determinat atât neuro-chimic, cât şi
psiho-social.
• Abordarea acestor aspecte din punct de vedere al neuro-
ştiinţelor, facilitează integrarea comportamentului ca şi
determinant al proceselor interrelaţionare și interumane.
 Comportamentul – Istoric, definire, concept
(1).
• În limbajul psihologic românesc, noţiunea de comportament a
fost preluată din limbajul psihologic francez (comportement).
• În limba latinǎ comportare înseamnă transportare.
• H. Piéron a definit în 1907 comportamentul ca o manieră de a fi şi
de a acţiona a animalelor şi a oamenilor, înţelegându-se prin
aceasta modul de manifestare obiectivă a activităţilor lor globale.
• Anterior definiţiei lui Piéron, psihologii americani şi germani
dezvoltaseră noţiunea de comportament deja de două decenii. În
limba germană corespondentul este verhalten, în engleză
behaviour, iar în engleza americană behavior (Pascal, 2013;
Pieron, 2000).
 Comportamentul – Istoric, definire,
concept (2).
• Psihologii s-au arătat interesaţi iniţial de diferenţa dintre
animale şi organismele vegetale în relaţia lor cu mediul.
• Pornind de la această diferenţă au ajuns să definească pentru
organismele animale un ansamblu de fenomene desfăşurabile
în exterior şi un ansamblu de fenomene de natură internă.
• Încercarea de abordare ştiinţifică a comportamentului le-a
sugerat primilor cercetători din acest domeniu să facă o
separare (diferenţiere) clară între faptele interne şi cele
externe ale unui organism.
• Pentru a ajunge la acest punct de răscruce, psihologii au
trecut prin diferite seturi de observaţii, primele şi cele mai
uşor abordabile fiind cele în legătură cu senzaţiile.
 Comportamentul normal vs. Patologic (1)
• Din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să diferenţieze
normalul/normalitatea faţă de patologie/anormalitate
definind toate aceste concepte în termeni comportamentali.
• Aşa cum behaviorişti au susţinut că singurul lucru care poate
cu adevărat fi măsurat şi cuantificat în termeni statistici este
comportamentul, la nivelul simţului comun care generează
morală şi nu cunoaştere, s-a întipărit ideea că un om poate fi
descris nu după felul în care gândeşte sau se raportează prin
idei la un anumit eveniment, ci după modul în care se
comportă.
• Cu alte cuvinte, descrierea unei persoane se va realiza de
către ceilalţi prin descrierea în primă fază a tipologiilor
corporale (înălţime, greutate, culoarea ochilor, etc.)
 Comportamentul normal vs. Patologic (2)
• De cele mai multe ori, la nivelul simţului comun inclusiv
inteligenţa este considerată un comportament, fiecare dintre noi
auzind exemple de genul prietenul/prietena meu/mea X este
inteligent/inteligentă pentru că este un bun medic (sau o altă
profesie).
• În fond, principale comportamente generatoare de succes în
medicină (spre exemplu) sunt substituite inteligenţei, dar nu
trebuie uitat că în pofida inteligenţei trecerea la act face
diferenţa dintre succes/insucces, dintre vindecare şi eşec
terapeutic, deci în definitiv nu vorbim despre altceva decât
despre un comportament adaptat şi eficient, generat de
cunoştinţe şi abilităţi superioare în medicină.
• Dacă ne referim strict la patologie/anormalitate discutăm deja
despre comportamente dezadaptative, generate este adevărat
de un stil de gândire disfuncţional.
 Comportamentul normal vs. Patologic (3)
• Dar ceea ce se observă mai ales în cazul psihopatologiei este o
schimbare comportamentală şi funcţională generată de către
boală, pacientul activându-şi diferite mecanisme de coping
cognitiv şi comportamental dezadaptative, toate acestea
constând în izolare socială, evitare, comportamente de
siguranţă, sau în cazuri grave, agitaţie psiho-motorie.
• În concluzie, cunoaşterea modului în care un comportament
sau o serie de comportamente operează, este extrem de
importantă pentru înţelegerea diferitelor mecanisme
implicate în sanogeneză şi patonogeneză.
 Modificările comportamentale
• Modificarea unor comportamente în aceste cazuri, mai ales a
acelora care durează de ceva vreme, este dificilă, dar de cele
mai multe ori aceste schimbări sunt extrem de importante
pentru sănătatea pacientului, indiferent că vorbim despre
prevenţie medicală, diagnosticarea la timp a unor boli sau
tratamentul medical de specialitate.
• Ştiinţele comportamentului reprezintă unul dintre modurile
prin care acest deziderat poate fi atins, în acelaşi timp
creşterea/menţinerea calităţii vieţii putând fi obţinută de
către oameni doar prin luarea în considerare a dezvoltării
unor comportamente dorite şi modificarea comportamentelor
ineficiente şi dezadaptative.
 Tipuri de comportamente (1)
• Ideea de bază este că toate reacţiile/răspunsurile organismului
uman, ca întreg (ceea ce facem), pot fi conceptualizate ca fiind
comportamente deschise/exteriorizate {overt behavior; public
behavior) sau închise/interiorizate (covert behavior; private
behavior).
• Comportamentele exteriorizate se referă la acele răspunsuri ale
organismului uman ca întreg care pot fi observate şi m ăsurate,
direct sau cu ajutorul unor aparate, independent de subiectivitatea
celui care le produce.
• Atunci când sunt generate utilizând mai ales musculatura striat ă şi
pot fi, în principiu, dublate de experienţa faptului că au fost
produse voluntar, intenţionat, ele se numesc comportamente
operante, în sensul că operează asupra mediului (ca atunci când
mă deplasez de la un loc la altul în spaţiu).
 Tipuri de comportamente (2)
• Atunci când sunt produse automat de stimuli, implicând mai ales
răspunsurile înnăscute/necondiţionate ale organismului, ele se mai
numesc comportamente respondente (de exemplu, clipitul,
modificările în conductanţa electrică a pielii).
• Comportamentele interiorizate se referă la acele reacţii/răspunsuri
ale organismului uman ca întreg care nu pot fi măsurate şi
observate independent de subiectivitatea celui care le produce.
• Gândul „mi-e frică" este un comportament interiorizat. Ele pot fi
însă măsurate şi observate riguros, în mod indirect, dependent de
organismul care le produce.
• Spre exemplu, subiectul poate verbaliza gândul respectiv, care,
apoi, poate fi măsurat.
• A măsura un comportament înseamnă a atribui numere unor
caracteristici ale acestuia (vezi David, 2006a; 2006b).
 Tipuri de comportamente (3)
• Principalele caracteristici ale comportamentului luate în calcul
atunci când îl măsurăm, fără a fi exclusive, sunt: (1) frecvenţa,
(2) intensitatea/aplitudinea, (3) durata, (4) latenţa.
• Comportamentele, fie ele exteriorizate sau interiorizate, sunt
guvernate de două principii fundamentale ale învăţării: (1)
principiul condiţionării clasice şi (2) principiul condiţionării
operante.
 Dezvoltarea umană privită din perspectivă
psihanalitică

• Pentru ca un copil să se dezvolte este necesar să

parcurgă mai multe stadii de dezvoltare, acestea fiind:
etapa orală, etapa anală, etapa falică, perioada de
latenţă şi stadiul genital.
 Limite şi critici ale psihanalizei
• În privinţa abordării psihanalitice, există multe critici
privitoare la caracterul său, datorită lipsei de validare
ştiinţifică a acestor teorii.
• Totuşi, explorarea trecutului pacientului, a sexualităţii
acestuia, dar şi a relaţiilor familiale timpurii sunt
atribute de necontestat, care au influenţat favorabil
practica medicală şi psihologică, unele dintre acestea
prezentând un interes ridicat pentru specialişti din
domeniul Psy, inclusiv în prezent.
 Teoria cognitivă a dezvoltării (1)
• Abordarea cognitivă se referă la un set de constructe mentale
necesare procesării informaţiilor referitoare la propria
persoană, sau la lume în general.
• În centrul abordării cognitive se află gândirea, aceasta fiind
văzută ca un proces prin care se execută operaţii centrale
generate asupra reprezentărilor care ţin de lumea exterioară.
• Termenul de cognitiv se referă la acele procese care sunt
evaluate conştient, dar şi la includerea abilităţilor, a capacităţii
de rezolvare de probleme şi a raţionamentelor deductive şi
inductive, toate acestea fiind prelucrate la nivelul şi prin
intermediul gândirii (Smith E. , Fredrickson, Nolen-Hoeksema,
& Loftus, 2011; Zlate M. , 1999)
 Teoria învăţării sociale
• Din punct de vedere cognitiv, un aport esenţial îl are învăţarea
observaţională, aceasta făcând parte din teoria învăţării
sociale.
• Această teorie pleacă de la premisa că cogniţiile noastre ne
pot influenţa comportamentul în acelaşi fel cum stimulii
generaţi de comportamentul altor persoane ne pot influenţa
hotărârile, deciziile şi atitudinile.
• Psihologul Albert Bandura susţine faptul că noi învăţăm să ne
comportăm raportându-ne prin setul nostru de valori mentale
la comportamentul celorlalţi.
• În cazul în care comportamentele celorlalţi sunt recompensate
de către societate, existând o întărire pozitivă, atunci tindem
să repetăm acel gen de comportament şi noi.
 Exemplu
• Dacă unii dintre colegii noştri câştigă o bursă datorită
modului în care au conceput un proiect, suntem tentaţi să
facem şi noi acelaşi lucru, mai ales atunci când am aflat
faptul că criteriile de dobândire a proiectului au fost facile, iar
câştigarea acestuia le oferă posibilitatea colegilor nostru să
călătorească în străinătate, lucru pe care ni-l dorim şi noi.
• Deci, acest comportament nu este adoptat de către noi doar
pentru că există o recompensă din partea universităţii
(câştigarea proiectului), ci pentru că în afară de proiect ne
dorim să călătorim în străinătate.
• Cu alte cuvinte, teoria social-cognitivă evidenţiază faptul că
stimulii externi, cum ar fi recompensele sau pedepsele,
interferează cu schemele/gândurile noastre, acest lucru
determinând schimbările de la nivel comportamental
(Bandura, 2001).
 Analiza cost-beneficiu (3)
• Întregul nostru proces de învăţare se bazează pe situaţiile de
încercare şi eroare, cu alte cuvinte tindem să repetăm
comportamentele care ne fac plăcere şi să le respingem pe cele care
ne produc disconfort.

• În general, majoritatea alegerilor noastre sunt luate în baza unei

analize cost-beneficiu, cu alte cuvinte la ce mă ajută acest
comportament şi la ce nu mă ajută acest comportament, suma
acestora înclinând procentul în favoarea unuia sau al altuia, acest
lucru influenţând decisiv decizia finală în privinţa adoptării sau
renunţării la un anumit tip de comportament, aceste lucru
depinzând de întărirea pozitivă sau negativă care urmează acelei
decizii (Roberts & Newton, 2003).
 Teoria comportamentală
• Teoria behavioristă postulează faptul că mediul este
determinant în formarea peronalităţii, majoritatea
comportamentelor umane fiind învăţate prin recompensă sau
pedeapsă, adică prin condiţionări care pot fi întărite negativ,
iar atunci persoana nu mai repetă un anumit comportament,
sau pozitiv, şi atunci şansa ca acel comportament să fie
repetat creşte exponenţial.
• Eysenck (1967), Gray (1970), dar şi alţi autori, prin
intermediul cercetărilor din domeniul neuroştiinţelor,
respectiv al explicaţiilor care ţin de neurotransmiţători,
descriu mecanismele biologice care stau la baza diferenţelor
individuale de personalitate. În baza acestor teorii, formarea
personalităţii este descrisă prin interacţiunea dintre factorii
biologici, de mediu şi sociali, acestora adăugându-li-se şi
experienţele de ordin personal (Corr & Matthews, 2009).
 Teoria umanistă a dezvoltării
• În opoziţie cu behaviorismul, pe care îl considera radical
datorită faptului că reducea omul la o simplă condiţionare, dar
şi cu psihanaliza, pe care o considera ca evaluând persoana ca
pe o fiinţă iraţională, teoria personalităţii umaniste,
reprezentată de C. Rogers, A. Maslow, Allport şi alţii,
postulează faptul că dezvoltarea armonioasă a unei persoane
depinde de dezvoltarea Sinelui său unic şi individual.
• Astfel, în accepţiunea lui A. Nireştean şi M. Ardelean (2001),
personalitatea umană echilibrată (normală) se distinge prin
întrunirea unor trăsături cum ar fi sociabilitatea, capacitatea de
comunicare, echilibrul afectiv, conştiinciozitatea, creativitatea.
De asemenea, cei doi autori includ în sfera normalităţii şi
farmecul personal al unui individ. Acestor trăsături li se pot
adăuga şi altele, în funcţie de complexitatea relaţiilor
interpersonale şi a acţiunilor (Nireştean & Ardelean, 2001)
 Întrebări de verificare

• Ce este comportamentul?
• Care sunt principalele tipuri de
comportamente?
• Care sunt principalele abordări psihologice
specifice ştiinţelor comportamentului?
 Bibliografie
• Bandura, A. (2001). Social cognitive theory: An agentic
perspective. Annual review of psychology, 52, 1-26.
• Demorest, A. (2005). Psychology's grand theorists: how
personal experiences shaped professional ideas. Mahwah:
Lawrence Erlbaum Associates, Inc.
• Freud, S. (2010). Introducere în psihanaliză. Bucureşti: Trei.
• Hayes, N., & Orell, S. (2003). Introducere în psihologie (ed.
a-2-a). Bucureşti: All.
• Nireştean, A., & Ardelean, M. (2001). Personalitate şi
profesie. Târgu-Mureş: University Press.
• Smith, E., Fredrickson, B., Nolen-Hoeksema, S., & Loftus,
G. (2011). Introducere în psihologie. Bucureşti:: Editura
Tehnică S.A.
• Staats, A. (1996). Behavior and personality : psychological
behaviorism. New York: Springer Publishing Company, Inc.