Răspunsuri colocviu psihologie

1.Explicati conceptul de psihologie medicala si enumerati obiectivele psihologiei medicale

Psihologia medicala se refera la atitudinea fața de bolnav și boala, fața de sistemele de ingrijire a sanatații,
atat ale individului bolnav cat și ale celui sanatos, acest lucru incluzand și atitudinea medicului și a celor
ce lucreaza in domeniul medical fața de propria profesie. Psihologia medicala se dezvolta azi din
colaborarea cu alte domenii de cunoaștere și cercetare, și reprezinta astfel un studiu științific cu metode
imprumutate din psihologie, psihopatologie, sociologie, psihologie experimentala și neurofiziologie,
filosofie, etc, ce se adreseaza elementelor psihologice care conduc la descoperirea etiologiei bolilor
insistand asupra cauzelor de natura psihogena, cunoașterea diferitelor simptome și a conduitei individului
in boala, susținerea terapeutica.

Obiectivele psihologiei medicale:

1) Cercetarea psihologiei individului sanatos si a celui bolnav

2) Cercetarea relatiei medic-pacient in scopul de a o face mai eficienta
3) Asigurarea confortului fizic si psihic in conditiile de spital si suferinta
4) Oferirea solutiilor tehnice de specialitate pentru prevenirea imbolnavirii si a consecinteii starii patogene
5) Cercetarea factorilor psihici care provoaca tulburari de somatizare
2.Definiti psihicul uman. Descrieti nivelurile psihicului uman

Psihicul uman reprezinta o adaptare specifica a individului uman la mediul socio-cultural, prin care
reuseste sa cunoasca mediul inconjurator, determinat de functionarea normala a creierului. Nivelurile
activitatii psihicului sunt: Constientul, subconstientul, inconstientul.

Constientul – forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea subiectiv-activa a
tuturor fenomenelor psihice si care face posibila raportarea continua a individului la mediu. Este
activitatea scoartei cerebrale datorita careia individul poate utiliza informatiile de care el dispune,
gandirea fiind factorul principal, astfel exprima dorintele, necesitatile, aspiratiile, angajeaza planul
afectiv-motivational sau incercarile de a intelege, a descifra, interpreta.

Subconstientul - se situeaza sub nivelul constient; este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de
cunostinte acumulate dar care au scapat controlului constient. La acest nivel participa: memoria ,
ansamblul deprinderilor si amintirilor de care dispune subiectul, care candva au fost constiente, dar care
in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este o rezerva si o baza pentru activitatea
constienta, putind oricind sa redevina active.

Inconstientul- se afla la polul opus nivelului constient, inconstientul se concentreaza asupra propriei
fiinte, pe care o exprima direct in ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuinte, stari afective,
ganduri ascunse.

3. Explicati legatura dintre contient, subconstient si inconstient.

Constientul – forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea subiectiv-activa a
tuturor fenomenelor psihice si care face posibila raportarea continua a individului la mediu. Este
activitatea scoartei cerebrale datorita careia individul poate utiliza informatiile de care el dispune,
gandirea fiind factorul principal, astfel exprima dorintele, necesitatile, aspiratiile, angajeaza planul
afectiv-motivational sau incercarile de a intelege, a descifra, interpreta.
 Subconstientul - se situeaza sub nivelul constient; este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de
cunostinte acumulate dar care au scapat controlului constient. La acest nivel participa: memoria ,
ansamblul deprinderilor si amintirilor de care dispune subiectul, care candva au fost constiente, dar care
in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este o rezerva si o baza pentru activitatea
constienta, putind oricind sa redevina active.

Inconstientul- se afla la polul opus nivelului constient, inconstientul se concentreaza asupra propriei
fiinte, pe care o exprima direct in ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuinte, stari afective,
ganduri ascunse.

4. Enumerati si descrieti metodele de cercetare ale psihologiei medicale.

Metodele cele mai utilizate în strategiile de cercetare psihologica sunt:

1. Metoda observatiei- consta în urmarirea atenta intentionata si înregistrarea exacta, sistematica a diferitelor
manifestari ale comportamentului individului, ca si a contextului situational unde acesta se produce, în
scopul sesizarii unor aspecte esentiale ale vietii psihice. Avantajul primordial al observatiei este faptul ca
aceasta permite surprinderea manifestarilor comportamentale firesti ale individului în conditii obisnuite
de viata. Ofera date de ordin calitativ. Insa observatorul trebuie sa astepte uneori mult timp pâna se
produce fenomenul vizat, fara a putea interveni în nici un fel, acesta fiind un dezavantaj al acestei metode.
2. Metoda experimentului- este provocarea unui fenomen psihic, în conditii bine determinate cu scopul de a
verifica o ipoteza,este o observatie provocata, controlata, iar conceptele de baza pe care le implica sunt:
variabile; situatie experimentala, manipulare experimentala. Cea mai cunoscuta clasificare este cea care
evidentiaza trei tipuri de experiment: natural, de laborator si psiho-pedagogic.
a) Experimentul natural se realizeaza în conditii naturale, firesti. Sarcina este si ea naturala, pentru ca
subiectul îsi desfasoara activitatea sa obisnuita. Desfasurându-se în conditii obisnuite, reactiile subiectului
nu vor fi influentate de ambianta - acesta fiind principalul avantaj al experimentului natural. Dezavantajul
consta în faptul ca acest tip de experiment este mai imprecis si nu avem certitudinea ca nu intervin si alti
factori care sa influenteze desfasurarea fenomenului.
b) Experimentul de laborator se realizeaza în conditii artificiale, deoarece presupune scoaterea subiectului
din ambianta obisnuita de viata si introducerea lui într-un laborator special amenajat în acest scop, cu
aparatura adecvata, conditii si programe de desfasurare bine determinate etc.Avantajul acestui tip de
experiment consta în faptul ca este foarte precis si riguros prin dozarea si succesiunea precisa a sarcinilor,
realizarea unui control maxim al situatiei experimentale, eliminarea variabilelor ascunse care ar putea
influenta rezultatele.Dezavantajele sunt legate de caracterul artificial al experimentului de laborator.
Conditiile de laborator fiind total diferite de cele din viata reala,se pune problema identitatii
comportamentului subiectilor în conditii de laborator si în conditiile concrete, naturale de viata. De
asemenea forta unor variabile care intervin în laborator este cu totul alta decât cea din viata reala,
subiectul putând sa o sub sau supraaprecieze. Este posibil de asemenea ca uneori experimentatorul sa
sugereze în mod involuntar ce anume asteapta de la subiect, deformându-i astfel reactiile, sau subiectii din
dorinta de a se prezenta într-o lumina favorabila sa reactioneze altfel decât în conditii obisnuite.
c) Experimentul psiho-pedagogic este o forma particulara a experimentului natural, utilizata în cadrul
procesului instructiv-educativ. El poate fi constatativ, urmarind consemnarea situatiei existente la un
moment dat si formativ, urmarind introducerea unor factori de progres în vederea îmbunatatirii
performantelor.Pentru evitarea erorilor experimentale se impun a fi respectate câteva conditii. In primul
rând trebuie sa avem grija ca subiectii introdusi în experiment sa fie motivati corespunzator. Daca nu
exista o motivatie adecvata, atunci vom masura doar aparente. O alta cerinta este asigurarea
reprezentativitatii esantionului de subiecti si stabilirea unor grupe experimentale echivalente. si în sfârsit
pentru ca atât experimentul natural cât si cel de laborator au avantaje, dar si dezavantaje este cel mai bine
 ca acelasi experiment sa se organizeze mai întâi în conditiile naturale obisnuite ale subiectilor, iar apoi sa
se repete în conditii de laborator.
3. Metoda convorbirii si interviului- daca cele doua metode prezentate anterior investigheaza mai ales
conduita si reactiile exterioare ale subiectului, metoda convorbirii si interviului permite sondarea vietii
interioare, a intentiilor, opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiratiilor, conflictelor,
prejudecatilor, mentalitatilor, sentimentelor, valorilor, statutului profesional, dorintelor asteptarilor,
idealurilor, etc. Convorbirea este o metoda mai complicata, deoarece în cadrul ei, influenta reciproca
dintre psiholog si subiect este mai mare decât în oricare alta metoda si presupune o selectie a relatarilor
facute de subiect. De asemenea se bazeaza pe capacitatea subiectului de introspectie, de autoanaliza,
necesitând o motivare corespunzatoare a subiectilor. Exista mai multe tipuri de convorbire, în functie de
situatie alegându-se dintre:
Convorbirea standardizata, dirijata, structurata, care se bazeaza pe formularea acelorasi întrebari, în
aceeasi forma si aceeasi ordine pentru toti subiectii;
Convorbirea semistandardizata, semistructurata, în care întrebarile, pot fi reformulate, se poate schimba
succesiunea acestora, se pot pune întrebari suplimentare;
Convorbirea libera, spontana nu presupune folosirea unor întrebari prestabilite, acestea fiind formulate în
functie de situatia particulara în care se desfasoara;
Convorbirea psihanalitica, propusa de S. Freud se bazeaza pe metoda asociatiei libere de idei si este
folosita pentru analiza si interpretarea diferitelor probleme ale pacientului;
Convorbirea nondirectiva, propusa de C. Rogers, creeaza conditiile psihologice care sa faciliteze relatarile
spontane ale subiectului fara ca acesta sa fie permanent întrebat.
Avantajele metodei sunt date de posibilitatea obtinerii unor informatii numeroase si variate, direct de la
sursa, într-un timp relativ scurt, precum si faptul ca nu necesita aparatura sofisticata ori instalatii speciale.
Dezavantajele provin din gradul destul de mare de subiectivitate atât al experimentului, cât si al
subiectului si din eventuala lipsa de receptivitate determinata de lipsa de motivare a subiectului. Alaturi
de convorbire se utilizeaza si interviul care se deosebeste de aceasta doar prin faptul ca în cadrul
interviului, locul experimentatului nu poate fi inversat cu cel al subiectului, relatia fiind în acest caz
univoca -experimentatorul este cel care totdeauna pune întrebarile, iar subiectul totdeauna raspunde.

4. Metoda biografica (anamneza)- vizeaza strângerea informatiilor despre principalele evenimente traite de
individ în existenta sa, despre relatiile si semnificatia lor în vederea cunoasterii "istoriei personale" a
subiectului. Avantajele decurg din naturaletea si autenticitatea datelor furnizate de aceasta metoda.
Dezavantajele sunt date de faptul ca fiind o metoda de reconstituire a vietii unui individ, pornind de la
diverse surse, este posibil ca aceasta reconstituire sa fie incompleta sau chiar voit deformata.

5. Chestionarea- presupune recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau
grup social, acest procedeu are loc in doua forme ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de
interviu. Ambele forme de ancheta, permit investigarea unui numar mare de subiecti într-un timp relativ
scurt, recoltarea unui material extrem de bogat, precum si prelucrarea rapida, mai ales când exista
raspunsuri precodificate la întrebari.Dezavantaje:Este posibila aparitia unor deformari subiective atât din
partea experimentatorului, cât si a subiectilor mai ales ca aceasta metoda se bazeaza pe capacitatea de
autocunoastere si autoanaliza.Este de asemenea posibil ca subiectii, chiar bine intentionati sa furnizeze
informatii iluzorii, neadecvate în raport cu fenomenul investigat.
6. Metoda testelor- vizeaza determinarea cât mai exacta a unor însusiri psihice, poate constitui si o
importanta sursa de probe pentru experimentul psihologic.
5. Definiti conceptul de normalitate. Indicati reasaturile pe care trebuie sa le posede o persoana
normala.

Normalitatea este un echilibru functional complex si dinamic, intr-un ansamblu de interferente si

interdependente active cu ambianta, prin colaborarea armonioasa a diferitorsisteme din organism, pe baza
resurselor adaptive si a mecanismelor compensatoare ale organismului. Indicatori ai normalitatii psihice

- conditia Eului (Eul inteles in sens psihanalitic, ca instanta a aparatului psihic): Eu matur, autonom,
puternic; imagine de sine pozitiva, incredere in sine; autonomie, independenta, asertivitate;

- constiinta de sine: nivel crescut de constientizare, capacitate de autoevaluare, introspectie;

- maturitate emotionala; abilitatea de a invata din experienta trecuta; capacitatea de a gestiona trairile
afective negative; echilibru afectiv; stare de confort psihic; tonus hedonic; optimism; capacitatea de a
experimenta starea de bine;

- rezistenta la frustrare, capacitatea de a depasi situatiile conflictuale; rezistenta la actiunea factorilor

perturbatori; nivel redus de anxietate;

- capacitatea de adaptare la mediu (coping); flexibilitate, spontaneitate, deschidere la experienta,

receptivitate la nou;

- perceptii realiste; capacitatea de a percepe corect lumea si propria persoana;

- capacitatea de a acorda un sens vietii, existenta unei directii existentiale, a unei conceptii unitare despre
viata;

- autorealizare, tendinta de actualizare a potentialului si a resurselor personale; capacitate de creatie,

nevoia de realizare de sine.

6. Enumerati criteriile normalitati dupa Ellis si Diamond.

constiinta clara a eului personal

capacitate de orientare in viata

nivel inalt de toleranta la frustrare

autoacceptare

flexibilitate in gandire si actiune

realism si gandire antiutopica

asumarea responsabilitatii pentru tulburarile emotionale

angajarea in activitate creatoare

angajarea moderata si prudenta in activitati riscante

constiinta clara a interesului social

acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare a acesteia

 imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva

7. Definiti conceptul de anormalitate. Enumerati criteriile de apreciere a anormalitatii.

Anormaltatea reprezinta o abatere de la norma, care poate fi in sens pozitiv, de exemplu geniile si in sens
negativ, adica individul comportamentul caruia deviaza pronuntat de la normele sociale. Indicatori ai
anormalitatii:

- Eu dependent, imatur, vulnerabil, redusa incredere in fortele proprii, imagine de sine negativa;

- rezistenta scazuta la frustrare, stare de disconfort psihic, nivel ridicat de anxietate, trairi afective
negative de insecuritate, teama, culpabilitate;

- pierderea randamentului (esec scolar, profesional), a poftei de viata;

- incapacitate de a stabili si mentine relatii sociale, incapacitate de adaptare la solicitarile mediului extern;

- tendinta de a distorsiona realitatea, incapacitate de a percepe corect realitatea;

- diminuarea functiilor critice, rationale, a autocontrolului, a capacitatii de discernamant;

- tulburari in functionarea organismului (tulburari ale ritmurilor biologice, tulburari de somn, tulburari
ale comportamentului alimentar, sexual etc.).

- dezorganizarea vietii psihice, pierderea directiei existentiale, functionarea la un nivel inferior de

organizare a vietii psihice, regresii, blocaje etc.

8. Definiti conceptul de sanatate mintala.

Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi este o parte esenţială a
vieţii noastre, desemnând generic modul în care oamenii se înţeleg şi se integrează în familie, la serviciu
sau în comunitate cu semenii lor. Sănătatea psihică poate fi definită în termeni generali drept capacitatea
individului de a menţine echilibrul între funcţiile intelectuale şi afective şi de a se integra cu supleţe în
viaţa socială.

9. OBIECTIVELE CONCEPTULUI DE SĂNĂTATE MINTALĂ:

- Să ne simţim bine cu noi înşine:

- să nu ne lăsăm coplesiţi de propriile emoţii: teamă, mînie, supărare, dragoste, gelozie, furie,

vinovăţie sau griji;

- să fim capabili să trecem peste necazurile şi greutăţile vieţii, să facem faţă “din mers”

dezamăgirilor;

- să avem o atitudine optimistă, toleranţă (pînă la o anumită limită însă) faţă de noi înşine şi

faţă de alţii, să avem simţul umorului şi să putem face haz cu uşurinţă de propria noastră

persoană;

- să nu putem accepta propriile defecte încercînd, în acelaşi timp, să le minimalizăm;

- să avem respect pentru propria noastră persoană;

- sa ne autoapreciem realist, să nu ne subestimăm calităţile şi capacităţile, dar nici să nu ni le

supraestimăm;

- să fim capabili să rezolvăm în mod adecvat situaţiile care apar în viaţa noastră;

- să ne bucurăm de lucrurile simple, de întîmplările cotidiene plăcute.

Să ne simţim bine împreună cu alţii:

- să fim capabili să oferim dragoste şi ajutor celorlalţi, să ne gîndim şi la interesele altora;

- să avem relaţii personale satisfacătoare, armonioase şi durabile;

- să iubim oamenii, să avem încredere în ei şi să le arătăm această încredere;

- să respectăm valorile şi demnitatea celorlalţi, să înţelegem şi să acceptăm faptul că oamenii

sunt diferiţi;

- să nu-i înşelăm pe alţii, să nu ne folosim niciodată de ceilalţi pentru a ne atinge scopurile dar,

în acelaşi timp, să nu-i lăsăm pe ceilalţi să profite de noi;

- să simţim că facem parte dintr-un grup.

-Să putem îndeplini cerinţele vieţii:

- să ne rezolvăm problemele într-un mod constructiv, pe masură ce apar;

- să ne asumăm responsabilităţile ce ne revin;

- să ne modelăm propriul ambient atunci, cînd se poate şi să ne adăptăm atunci, cînd este

nevoie;

- să ne facem planuri de viitor;

- să primim cu bucurie experienţe şi idei noi;

- să ne folosim capacităţile şi talentele;

- să ne fixăm ţeluri realiste;

- să fim capabili să luăm singuri decizii în problemele care ne privesc;

- să fim mulţumiţi să depunem eforturi în ceea ce facem, să muncim cît mai bine pentru a

realiza ceea ce ne-am propus.

10. Caracteristicile unei persone sanatoase mintal.

Constiinta clara a eului personal, capacitatea de orientare pe parcursul vietii, nivel inal de toleranta la
frustrare, autoacceptarea, flexibilitatea in gindire si actiune, realismul si gindirea antiutopica, angajarea in
activitati creatoare, asumarea responsabilitatii pentru tulburarile sale emotionale, angajare moderata si
prudenta in situatii riscante, constiinta clara a interesului social, gindire realista, acceptarea
incertitudinilor si capacitatea de ajustare a acestora, imbinarea placerilor immediate cu cele de perspctiva.
Capacitatea de a munci productive, de a iubi, de a se preocupa de soarta celorlalti, de a avea o autonomie
personala. Capacitatea de a produce si de a tolera tensiuni sufficient de mari si de a le reduce intr-o forma
satisfacatoare pentru individ. De a organiza un plan de viata, care sa permita satisfacerea periodica si
armonioasa a nevoilor si progresului catre scopurile cele mai indepartate. Adaptarea a propriilor aspiratii
la grup, de adapta conduita la diferite moduri de relatie cu indivizii, de indentificare atit cu fortele
conservatoire cit si cu cele creatoare a societatii.

11. Definiti notiunea de stress

Dupa Landy : Un dezichilibru intens perceput de individ in plan subiectiv intre cerintele organismului
si cele ale ,edicului si posibilitatile de raspuns individuale. Stresul survine cind acest echilibru al
adaptarii se perturba. In functie de factorul aggressor stresul poate fi : fizic, psihic, chimic si biologic, el
apare pe fondul adaptarii permanente a organismului la mediu, atunci cind se poate produce un
dezechilibru intre solicitarile mediului si posibilitatile reale de raspuns a individului. Dictionarul de
psihologie socialadefineste termenul de stres psihic ca fiind o stare de tensiune, de incordare si de
disconfort, determinata de agentii afectogeni, cu semnificatie negativa, de frustrarea sau deprimarea unor
stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvarii unor
probleme.Stresul are o importanta componenta subiectiva, in sensul ca ceea ce este provocator, facil
sau chiar relaxant pentru o persoana, pentru o alta poate deveni amenintator sau imposibil de realizat
(Roesch si colab., 2002). Diferentele individuale in ceea ce priveste raspunsul la stres sunt datorate atat
componentei genetice, cat si experientelor de viata diferite

12. cauzele si consecintele stresului asupra vietii si sanatatii:

CauzE 1factorii de mediu:

2. Sarcina de munca:
mediul fizic : ag fizici , chimici ( caldura , zgomot etc) suprasolicitarile calitative si
cantitative mediul psihosocial: calitatea raporturilor interpersonale caracterul: repetitivitate, rutina,
plictiseala
pericolul fizic: profesiile de risc:mineri, pompieri
responsabilitatile si anume fata de oameni

3. factorul uman:
adecvarea persoanei la lucul de munca ambiguitatea rolului
teama de a nu obtine avansari in cariera si teama de sanctiuni recompensarea inechitabila la munca
subutilizarea competentei acces scazut la luarea deciziilor in
grup
posibilitate minima de exercitare a autoritatii lipsa de experienta
nesiguranta la locul de munca apropierea de virsta pensionarii
Consecinte asupra vietii: psihotraumele, schimbari exestentiale , esecurile, conflictele interpersonale,
epuizarea prin suprasolicitare, lipsa de perspectiva vitala, obisnuite patologice, dereglari a sanatatii, boli
psihossomatice, depresie, tulburari psihice si de comportament, bulimie sau anorexie, etc

13. Tipurile de stress

Stresul psihic
Paul Frasse definește stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-
și găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de tensiune, încordare sau
disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, stare de frustrare (reprimare) a unor
trebuințe, dorințe sau aspirații. Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul primar
vorbește despre stres ca rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul secundar
vorbește despre stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă
o semnificație de realipula. Caracteristicile stresului psihic. Acest lucru este condiționat de dispozițiile de
moment ale individului și de semnificația pe care o acordă în acel moment individul. Apariția și
amploarea stresului psihic depind mult de caracterele genetice ale individului (caractere cognitive,
voliționale, motivaționale și afective).
Eustresul („stresul pozitiv”) are efecte benefice asupra organismului uman, apărând în cazul în care
agenţii stresori au o semnificaţie favorabilă pentru individ. Aceştia declanşează afecte pozitive (bucurie
intensă, extaz, triumf, râsul în hohote), iar aceste afecte se repercutează pozitiv asupra organelor şi
aparatelor organismului. Eustresul mai apare în cursul unor stări emoţionale pozitive cuplate sau nu cu
efort fizic moderat (ex. actul sexual sau jogging-ul). Eustresul este prin excelenţă acut. Repetarea
frecventă a eustresurilor contribuie la creşterea imunităţii antiinfecţioase şi antitumorale, devenind o
premisă a longevităţii.
Distresul („stres psihic negativ”) este recunoscut unanim ca patologic. El produce, de obicei, suferinţă şi
dezadaptare, ca urmare a contactului cu un agent stresor.
Grupa A: Stresul excepţional sau catastrofic – se referă la stresuri masive, acute, de regulă neaşteptate,
evenimente ieşite din comun, din cotidian, deloc sau puţin influenţabile de către subiect şi care afectează
pe oricine într-o măsură mare.
Grupa B: Stresurile vieţii – stresuri concordante sau necontradictorii cu etapele de viaţă, cu intensitate
moderată, medie sau mare, care afectează pe oricine, dar într-o măsură variabilă (după vulnerabilitatea
diferenţială individuală). Acest tip de stresuri este mai susceptibil de control şi influenţabilitate, deşi
rămâne variabil, după caracteristicile subiectului.
 Grupa C: Stresuri care decurg din desfăşurarea neobişnuită a unor acte de viaţă obişnuite
(comune, curente).
1.      Stresuri de geneză personologică individuală:
2.      Abuzuri şi discriminări
3. Iatrogeniile (stresuri produse de personalul din sănătate): cu abuz sexual/nesexual, prin malpraxis
(incompetenţă, neglijenţă, eroare); cu consecinţe tranzitorii (remediale) sau iremediabile. Grupa D:
Stresul necazurilor şi solicitărilor cotidiene (Kanner, 1981) - nu induc prin ele însele tulburări
psihopatologice diagnosticabile, dar pot determina vulnerabilizarea persoanei la agenţii stresori.
 Grupa E: Stresul endemic (Fried, 1982) – stresul general şi impersonal constituit de veştile proaste ale
zilei sau epocii: inflaţie, şomaj, accidente, violenţă, riscuri de război etc.
Grupa F: Stresurile speciale – sunt stresuri doar pentru anumite tipuri de persoane bine delimitate,
pentru alte categorii fiind absolut inofensive. Depind masiv de expunerile şi vulnerabilitatea individuală
Grupa G: Stresul experimental – nu are, de regulă, urmări patologice durabile. Se referă la proceduri de
laborator, care induc, la voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de conţinuturi.
  Grupa H: Stresul situaţiilor extremale – stresul experimental sau natural indus în legătură cu existenţa
sau pregătirea pentru existenţa în medii intens nefavorabile vieţii omului (cosmos, regiunile polare, mari
adâncimi sau altitudini, navigare solitară etc.). Este un stres asumat voluntar, în cunoştinţă de cauză, cu
pregătiri care scad gradul de noutate şi imprevizibil al situaţiilor respective. Poate avea, totuşi, consecinţe
negative, neclasificabile psihiatric.

14. Descrieţi principalele strategii de coping /depăşire a stresului.

Copingul reprezintă o serie de strategii de ajustare , elaborate de individ pentru a face tolerabil stresul
psihic , indus de o situaţie tensionată. Deosebim 3 strategii de coping, după modul în care individul îşi
concentrează atenţia asupra problemei sale şi a emoţiilor generate de ea. 1 Coping centrat pe
problem(vigilent)- ce se traduce prin evaluarea în plan mintal a unor posibilităţi avute la îndemînă: de a
evocarea experienţelor anterioare, de a conta pe suport social, de a elabora un plan de acţiuni şi de a cauta
mijloace solicitînd informaţii. 2Coping centat pe emoţii: este o strategie pasivă , una de uitare în
care se urmăreşte evitarea confruntării cu gravitatea situaţiei care constă în :negare, resemnare, fatalism şi
agresivitate 3 Coping orientat spre reevaluarea problemei: în care se tinde spre reducerea diferenţei
dintre gradul de ameninţare ţi propriile resurse , care ajută la aprecierea situaţiei ca fiind una mai
tolerabilă. Stresul psihic este o reacţie a organismului , care se construeşte în funcţie de evaluarea
cognitivă a situaţiei şi de strategiile de ajustare.

15.Explicaţi Sindromul Depresiv

Kraepelin si Weygandt (1902) au caracterizat sindromul depresiv printr-o triada simptomatica constituita
din: tristete, incetinirea proceselor gandirii si lentoarea psihomotorie. SD constă într-o scădere trecătoare
sau durabilă a stării de dispoziţie psihică sau a tonusului psihic.În cadrul sindromului depresiv se notează
existenţa a două componenete clinice majore : una de natură fizico-somatică şi alta de natură psiho-
afectivă.1)se caracterizează prni activitate redusă, mimică săracă cu aspect trist, bolnavul preferă să stea
la pat, cu privirea în gol, inexpresiv.Este acuzată o stare de oboseală generală inexplicabilă, insomnii,
perzenţa unor tulburări de ordin neurovegetativ: scăderea ponderală, inapetenţă, constipaţie, bradipnee,
hipotensiune arterială.2)se caracterizează printr-o scădere generală a tonusului psihic.Sunt remarcate
următoarele aspecte psihopatologice: astenie fizică, scăderea randamentului intelectual, slăbirea atenţiei,
dificultăţi de evocare mnezică, oboseală rapidă la cel mai neînsemnat efort, slăbirea voinţeisenzaţie de
apăsare sufletească, sentiment de inferioritate, nelinişte anxioasă, durere morală, o atitudine de pesimism
legată de viitor, restrângerea sferei intereselor, a comunicării, lipsa simţului umorului, voce joasă.Din
punct de vedere psihopatologic, sindromul depresiv poate lua aspecte clinico-psihiatrice diferiteÎn sensul
acesta se descriu următoarele tipuri:Sindromul melancolic ,Sindromul depresiv-anxios ,Sindromul
ipohondriac ,Sindromul asteno-depresiv ,Sindromul de depersonalizare Sindromul depresiv-obsesiv 

16) Explicaţi cauzele şi consecinţele depresiei asupra personalităţii.

La instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice
(personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului etc.).
Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive orale si
hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si antiinflamatoarele,.Dintre
afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia depresiei, cele mai frecvente sunt cele
neurologice ( epilepsia), cele infectioase (infectia HIV, tuberculoza) si inflamatorii.In cazul femeilor,
menopauza, sindromul premenstrual si nasterea recenta reprezinta.Riscul este mai mare in cazul
persoanelor care au antecedente de tulburari afective sau un istoric de afectiuni psihice in familie, de
consum de alcool sau substante psihoactive.Consecinţele se caracterizează printr-o scădere generală a
tonusului psihic.Sunt remarcate următoarele aspecte psihopatologice: astenie fizică, scăderea
randamentului intelectual, slăbirea atenţiei, dificultăţi de evocare mnezică, oboseală rapidă la cel mai
neînsemnat efort, slăbirea voinţei, dispoziţie tristă, senzaţie de apăsare sufletească, depresivitate de
diferite intensităţi, sentiment de inferioritate, nelinişte anxioasă, durere morală, sentiment de culpabilitate,
o atitudine de pesimism şi desnădejde legată de viitor, restrângerea sferei intereselor, a comunicării, lipsa
simţului umorului, voce joasă, şoptită, sărăcie a discursului. La aceste tulburări cu caracter afectiv se
adaugă adesea tulburări din sfera gâdirii, de tipul “delirului melancolic” (idei de culpabilitate şi
autoacuzare, idei de ruină, sărăcie, doliu, idei ipohondriace, idei de negaţie). Un aspect caracteristic, care
apare destul de constant asociat în sindromul depresiv sunt ideile de suicid sau tentativele de suicid.

17) Descrieţi şi explicaţi mecanismele de apărare ale personalităţii.

Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconţiente , care vizează reducerea sau anularea efectelor
neplacute , ale pericolelor reale sau imaginare , remaniind realitatea intern şi /sau extern şi ale căror
manifestări pot fi conştiente sau inconştiente. Apărările sunt operaţii de gîndire , ce înlătură din conţtiinţă
componentele efectelor neplacute: anxietatea, depresia şi furia. Mecanismele de apărare sunt mijloace
inconţtiente cu ajutorul cărora o persoană face faţă dificultăţilor vieţii. Cunoaştem 10 mecanisme de
apărare clasice sunt: Refularea,- un prototip al reactiei defensive , operaţii prin care partea inconştientă a
eului respinge repreyentari inacceptabile,inadmisibile legate de o pulsiune. Regresia- este procesul
pulsional , prin care ne reintoarcem temporal sau formal .Este reacţia subiectului în faţa unor pericole
interne sau externe , care pot provoca angoasă sau mai bine spus pe care deja au provocato
inconţtient.Izolarea – specifică nevrozei obsesionale , separă pulsiunea din contextul ei pe care îl
păstrează în conştient. Anularea retroactivă- subiectul încearcă să anuleze retroactiv gânduri , cuvinte ,
gesturi prin gînduri , cuvinte , comportamente cu semnificaşie opusă. Mecanismul de apărare al
transformării în contrariu constă în înlocuirea unei pulsiuni cu o altă pulsiune contrară. Sublimarea-
presupune transformarea scopurilor condamnabile din punct de vedere social sau inacceptabile din punct
de vedere intern în unele acceptabile social. Introecţia –mecanism care consta in procesul de asimilare a
eului unei persoane. Întoarcerea catre propria persoană – presupune direcţionarea catre sine a
agresivităţii simţite pentru o altă persoană. Aceste persoane sunt cele care aleg să-şi afirme agresivitatea
în raport cu propria persoană decît să o simtă faţă de altă persoană.

18) Definiţi Sindromul de burnout

Afectiunea burnout, cunoscuta si ca sindromul arderii complete, suprasolicitarea profesionala sau

oboseala cronica, consta in epuizarea fizica, emotionala si mentala cauzata de expunerea excesiva si
prelungita la situatii stresante. Persoanele care sufera de burnout se simt coplesite de presiunea de a
raspunde cerintelor profesionale si, in timp, aceasta acumulare constanta de stres conduce la pierderea
interesului si a motivatiei care au stat candva la baza activitatilor desfasurate la locul de munca.Daca
suferi de oboseala cronica, iti este afectata productivitatea, scade nivelul de energie si te simti din ce in ce
mai lipsit de control asupra situatiilor carora ar trebui sa le faci fata, devii neajutorat si frustrat in mod
constant. In cele din urma, te vei confrunta cu senzatia ca nu se mai poate face nimic pentru a-ti remedia
situatia.
 19. Enumerați cauzele și consecințele sindromului Bournout asupra vieții profesionale și
personale.
Sindromul Bournout – reprezintă sindromul de epuizare profesională care desemnează epuizarea energiei
și a forțelor sau resurselor individuale, care îi provoacă individului o scădere globală a întregului potențial
de acțiune.
Cauze: munca neurmată de rezultate imediate, nerecunoașterea calității activității , lipsa încurajărilor și a
gratificației morale. În aceste condiții subiectul se epuizează pe măsură ce constată prăbușirea propriilor
iluzii.
Consecințe: se acceptă un tablou clinic minim cu următoarele aspecte:
- semne și simptome somatice: cefalee continuă, tulburări gastrointestinale, astenie, fatigabilitate.
-comportante neobișnuite: iritabilitate, intoleranță și incapacitate de a înțelege sau a fi empatic cu ceilalți,
criticism nejustificat, lipsă de încredere, atitudine de superioritate față de ceilalți.
- atitudini defensive: rigiditate, negativism, rezistență la schimbare, pseudoactivism.
Deasemenea, sindromul Bournout are o evoluție stadială:
-stadiul I, caracterizat de neliniște, confuzie și apariția frustrării
-stadiul II, caracterizat prin frustrare și nemulțumire
-stadiul III, caracterizat prin apatie, renunțare și disperare.
20. Definiți conceptul de adicție și enumerați principalele forme ale adicției.
Conceptul de adicție se referă la starea de nelibertate pe care o induce unui subiect împrejurarea în care
acesta devine dependent de altceva decât de sine însuşi.

21. Definiți boala somatică și enumerați particularitățile bolii somatice.

Boala somatică reprezintă o serie de modificări biologice și/sau psihocomportamentale care generează o
stare de distres și/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres și/sau dizabilitate.
În functie de perspectiva din care este privită, boala este definită ca: -
forma particulară de existență a materiei vii
- abatere de la normă;
- manifestare a eșecului în adaptare;
- semne, simptome, disfuncții.
Boala presupune:
- trăire subiectivă neplăcută, o suferință umană;
- o serie de tulburări somatice, fizice specifice și nespecifice;
- limitarea capacității de muncă.

Cele mai importante particulărități ale bolii somatice sunt: simptomele clinice, existența unor anumiți
agenți sau factori etiologici, reacțiile de răspuns al organismului la acțiunea agenților etiologici.

I. Simptomele clinice. Simptomele sunt acele manifestări ale bolii care apar în primul rând în sfera de
percepție a bolnavului și sunt simțite de acesta la nivel subiectiv. Mai multe semne și simptome ce apar
împreună alcătuiesc un sindrom.
II. Existența unor anumiți agenți sau factori etiologici. În clasificarea acestor agenți sunt importante două
criterii: natura lor, funcția lor.
 După natura lor, ei se clasifică în: agenți exogeni și agenți endogeni. Agenții exogeni pot fi: fizici,
chimici, biologici și psihosociali. Agenții endogeni cum ar fi factorii genetici pot fi considerați primari
producînd diverse tipuri de anomalii ereditare.
După funcția lor, se împart în: factori declanșatori, factori determinanți, factori favorizanți, factori
predispozanți și factori de menținere.
III. Reacțiile de răspuns al organismului la acțiunea agenților etiologici. Aceste reacții pot să fie specifice
sau nespecifice, fiecare la rândul lor mai pot fi locale sau cu caracter general. Deasemenea, ele se pot
manifesta la nivel biologic sau la nivel psihologic.

22. Descrieți modelele explicative ale bolii.

Engel G subliniind cauza multifactorială a bolii în care elementele specifice (biologice) se înlănțuie cu
cele nespecifice (psihologice și sociale), conturează modelul biopsihosocial al bolii considerat mult mai
pertinent.
I. Modelul biomedical. Acesta este un model reducționist (ia în considerație doar factorii biologici), ce are
următoarele caracteristici esențiale:
- este un model cauzal de tip liniar (bacil – boală);
- încorporează dualismul cartezian (departajează somaticul de psihic);
- pune accentul pe starea de boală;
- ignoră prevenția maladiilor;
- se focalizează pe organul bolnav, făcând abstracție de persoană;
- medicul este responsabil de tratarea bolii.
II. Modelul biopsihosocial. Acest model s-a dezvoltat ca reacție la cel biomedical și are următoarele
caracteristici:
- boala aare o cauzalitate multifactorială;
- psihicul nu poate fi separta de somatic și invers;
- subliniază atât sănătatea cât și boala;
- pune accent nu doar pe tratament ci și pe prevenție;
- suferința organului induce și suferința persoanei;
- responsabil de prevenția bolilor, tratament și recuperare nu este doar personalul medical ci și societatea și
persoana în cauză.

Modelul biopsihosocial derivă din teoria generală a următoarelor sisteme:

- biologic: pune accentul pe substratul anatomic, structural, molecular al bolii și pe impactul său asupra
funcționării biologice a pacientului.
- psihologic: pune accentul pe impactul motivației și a personalității privind trăirea bolii și reacția la boală.
- social: pune accentul pe influențele culturale de mediu și familiale asupra exprimării bolii și a evoluției ei.

Modelul umanist - are drept caracteristică faptul că în centrul atenţiei este omul,cu accent asupra naturii
sale sociale. Elementele esenţiale ale modelului umanist sunt entităţile de valoare, importanţa persoanei
autorealizate.

Modelul interpersonal - comportamentele anormale, inclusiv boala psihică sunt tulburări ale comunicării,
situaţii în care comunicarea devine, fie falsă, fie insuficientă sau lipseşte .

23. Explicati notiunile de transfer si cotransfer in relatia medicala.

Transferul- set de asteptări, convingeri și raspunsuri emotionale, pe care pacientul le adduce in relatia
medic pacient. Poate fi: pozitiv – atunci cind pacientul are incredere in medic, il stimuleaza si il
apreciază. Pacientii considera medical drept un magician, salvator; Negativ- pacientul gaseste in persoana
medicului niste viziuni neplacute, nedorite pentru el, generind o antipatie fata el

Cotransferul- proiectia afectiva a doctoruluifata de cel pe care il tratează. Pozitiv- interesul si altruismul
preofesionistului fata de omul in suferinta. Negativ- atitudini ce semnalează o respingere, indepărtare sau
chiar agresivitate inconstientă.

24. Caracterizati conceptul de durere

Durerea:
-fenomen psihofiziologic complex, la început sub formă de dureri elementare, fizice, apoi sub formă
complexă afectiv-cmoţionalâ de dureri psihice.
-este o formă particulară a sensiblităţii, determinată de factori agresivi, numiţi algogeni sau dolorigeni.
-Durerea poate fi descrisă în baza celor trei componente: -fiziologică: mod de transmitere, receptori
implicaţi, procese biochimice. - comportamentală: comportamente ce exprimă şi însoţesc durerea; -
subiectivă: gânduri, sentimente, reprezentări legate de durere.
-Durerea are 3 semnificaţii distincte: 1.biologică- îndeplinirea rolului de sistem de alarmă al
organismului, durerea jucind un rol de semnal, de apel, avind o finalitate protectoare, prin reactii de
evitare a agresiunii cauzale 2.semiologică – capacitatea de precizare a locului şi a extinderii suprafeţei de
acţiune a excitantului algogen; 3. Patogenetică- Sensibilitatea dureroasă generează un şir de manifestări
individuale, in funcţie de intensitatea şi durata excitantului nociceptiv, poate precipita starea de sănătate,
adica transformarea durerii intr-un factor de suprasolicitare neuro-endocrin-metabolica, care ajunge pină
la epuizare provocind tulburari umorale si leziuni tisulare.
-Durerea nu este numai o simplă senzaţie (cum ar fi atingerea sau frigul), ci produce o reacţie vegetativă
şi comportamentală specifica.

După durată: acută- durere de scurtă durată, prin care organissmul atentionează asupra afectării
tesuturilor sau a unei boli, este rapida taioasa si difuzează in ariile vecine

Cronică-cu durata mai mare de 6 luni, asociata cu un anumit tip de ranire sau boală, constantă,
intermitenta

După localizare: fiziologică- cutanată, viscerală, somatică(ligament, oase , tendoane)

Sufletească- stare de tensiune, neliniste, discomfort, angoasă, cauzata de dezamăgiri, problem, conflicte
pe care persoana nu le poate solutiona

25. Explicati fenomenul de percepere a durerii

Etapa perceptivă- pe fondul reactiilor instinctuale, innascute , de aparare impotriva stimulilor nocivi
tactili, termici, chimici, experienta elementara individual se imbogăteste treptat, conturindu-se schema
somatognozică . Prin invățare si adaptare la mediu, durerea primitive se transformă astfel, in durere
elementară, fizică, somatica.

26. Enumerati si descrieti atitudinile pacientului fata de boala sa.

1. Recunoasterea bolii- acceptarea situatiei de bolnav:

- varianta realistă, ratională- un individ echilibrat emotional recunoaste boala si situatia de dependent
generate de aceasta

- constiinta disproportionvta a bolii fata de substratul organo-lețional (supra / subestimarea simptomelor

bolii)

2. adaptarea – reactia pe care medical o asteapta de la bolnav. presupune adaptarea suplă si echilibrata a
bolnavului care-I permite sa-si schimbe modul obisnuit de reactivă fara ca acest lucru sa duca la
dezorganizare psihică.

3, Ignorarea bolii- apare in conditii de: nivel redus de cultura, boalv psihica, boala neurologica, ignorul
datorita centrării atentiei asupra altor problem

4. Negarea, refuzul stării de boală- unii bolnavi refuza boala in mod constient, refuzind sa se supuna
exigentelo tratamentului. Negarea apare in:

- dificultatea de a-si modifica modul de existent din cauza bolii

- aminarea deciziei pe baza sperantei in caracterul ei trecator (individual nu-si permite sa se

imbolnaveasca din motive economice sau profesionale)

- reactia persecutorie- consecinta negarii, bolnavul proiectează cauza nefericirilor sale : cineva ii vrea
raul, este insufficient ingrijit etc.

5. Izolarea- absența emotiilor, afectelor , in conditiile constientizarii bolii. Bolnavul vorbeste in termini
stiintifici si se documenteaza in privinta bolii sale.

6. Depresia- bolnavul prezintă o traire psihica de devalorizare, un sentiment de fatalitate cu abandonarea

oricarei sperante. Necesita tratament, deseori se ascunde in spatele unor plingeri exaggerate.

27) Definiti si descrieti obiectivele medicinii psihosomaticii

Domeniul psihosomaticii se refera concomitant la corp si la spirit in legatura cu tulburarule visceral

organice sau sau functionale provocate de factori de natura psihoefectiva.

Obiectivele

• studierea etiologiei bolilor cu manifestare somatică, în care un rol important îl au factorii psihologici;
• cunoaşterea tipurilor de factori psihosociali care duc la declanşarea, la evoluţia suferinţelor, precum şi a
celor care determină menţinerea stării de sănătate a individului;
• identificarea mecanismelor de producere a tulburărilor psihosomatice;
• abordarea bolii în perspectiva unei cauzalităţi multifactoriale şi adoptarea tratamentului corespunzător
ierarhizării şi interreiaţiei dintre factorii etiopatogenetici;
• abordarea bolnavului atât sub aspectul biografiei acestuia, cât şi al inserţiei sale în mediul social
(familial, profesional);
• pregătirea medicilor privind specificul diagnosticării şi tratamentului persoanelor care somatizează
(exprimă domeniul psihic conflictual prin planul somatic);
• cercetarea şi stabilirea celor mai potrivite tehnici dc tratament a persoanelor care somatizează stresul; •
realizarea unei legături între diversele specialităţi clinice
28) Definiti si enumerate cauzele de aparitie a tulburarilor psihosomaticii

TPS- se  caracterizata prin transformarea (numita conversie) unei dereglari psihologice intr-o

dereglare somatica (organica). Bolile psihosomatice pot afecta toate aparatele organismului: sistemul
digestiv (ulcer, colita), endocrin (hipertiroidie, diabet), genito-urinar (impotenta,
enurezie), cardiovascular (infarct al miocardului), respirator (astm, tuberculoza pulmonara), pielea
(eczema) etc. Tratamentul unei boli psihosomatice trece mai intai prin cel al tulburarii fizice. In
continuare, este necesara uneori o psihoterapie. 

Cauze

Factori genetici

Factori psihofiziologici

Natura conflictelor emotionale

Anumite trasaturi ale personalitatii

Vulnerabilitatea psihica si organic

Diverse boli fizice/psihice

Specificul cultural

eNivelul de educatie

Virsta

Sexul

29) Enumerati si descrieti principalele forme ale tulburarilor psihosomaticie

Tulburare de somatizre-este o tulburare polisimptomatica care evoluiaza mai multi ani si se caracterizeaza
printr-o combinative de dureri si simptome gastrointestinal,sexual si pseudoneurilogice

Tulburarea somatoforma nediferentiata- se caracterizeaza printr-o suferinta fizica inexplicabila care

dureaza cel putin 6 luni si se situeaza sub limita diagnosticului de tulburare de somatizare

Tulburarile cognitive- implica simptome inexplicabile sau deficite care afecteaza motricitatea voluntara
sau functia senzoriala sugerind osituatie neurologica sau alte situatii de medicina generala

Tulburarile somatoforme de tip alergic-Sunt caracterizate prin dureri care faciliteaza predominant atentia
clinica,in plus factorii psihologici sunt aprecialti ca avind un rol important in instalarea
tulburarii,severitatii,agravarii sau mentinerii ei.

Hipocondria este preocuparea privind tema de a avea o boala grava,bazata pe semnificatia hiperbolizata a
orcaror simptome sau functiilor corporale.

Tulburarea dismorfofobica-este este preocuparea exagerata pentru un defect corporal imaginar sau
exagerarea unuia existent.
30) Descrieti particularitatile relatiei cu pacientul psihosomatic

-rezistenta,impotrivirea,opozitia pacientilor sa verbalizeze distresul lor psihologic medicilor sau sa-l

comunice prin acuze fizice

-pacientul ignora responsabilitatea pentru boala sa,evidentiaza simptomele organului bolnav,prezentindu-

se medicului pentru diagnostic si vindecare, pacientul isi satisface nevoia infantila de a fi ingrijit in mod
pasiv

- preocuparea principala a pacientului este tulburarea fizica si nu boala cu semnificatia si cauzele ei

-negarea legaturii dintre situatiile stresante si boala somatic,precum si a faptului ca la aparitia bolii
pacientul se afla sub influenta stresului.

31 Definiti notiunea de tulburari somatopsihice si enumerate cauzele aparitiei lor .

Tulburările somato-psihice constau din ansamblul componentelor emoţionale şi atitudinale pe care o
persoană le manifestă că urmare a unei afecţiuni somatice. Dacă tulburarea psiho-somatică era
manifestarea în plan fizic a tensiunii psihice, tulburară somato-psihică este reacţia în plan psihologic la
condiţia de bolnav şi simptomele fizice dezagreabile.
Cauze
Boala , unele afectiuni , manifestarile congenitale .

32. DEFINITIE Relatiile interpersonale sunt un caz particular al relatiilor sociale si reprezinta legaturi
psihologice, constiente si directe intre oameni.
Caracterul psihologic
al legaturii arata ca avem de-a face cu doua surse psihice, ambele inzestrate cu toata gamafunctiilor,
insusirilor, starilor si trairilor psihice;
Caracterul constient
al legaturii arata faptul ca pentru a intra in relatii de tip interpersonal, oamenii trebuie sa fieconstienti,
adica sa isi dea seama unii de altii, de existenta, nevoile si insusirile lor, de natura si scopul relatiilor
carese stabilesc intre ei.
Caracterul direct
al legaturii arata ca relatiile interpersonale sunt de tipul “fata in fata” , presupun realizarea unuicontact
perceptiv minim intre parteneri; pe baza acestui criteriu diferentiem relatiile interpersonale de toate
celelalterelatii care sunt mediate (fie de surse nepsihologiece: telefon, internet, etc, fie de surse psihice –
relatia dintre doua persoane mediata de o a treia)
Caracter etic, moral
– prin intermediul lor, omul urmareste realizarea binelui sau raului, fie in raport cu sine, fie inraport cu
ceilalti; prin ele, comportamentul se valorizeaza, adica devine pozitiv sau negativ, acceptat sau respins
din punct de vedere social.
Caracter formativ
– prin raportare la ceilalti oamenii reusesc nu doar sa-si cunoasca semenii, ci sa isi constientizeze partile
slabe, pe cele tari, limitele, etc Oamenii se pot si modela in functie de ceilalti

33 . Enumerati particularitatile de baza in relatia cu pacientul

Relatia medic pacient constituie una dintre aspectele fundamentale cu care se ocupa psihologia medicala
. personalitatea bolnavului este importanta dar tot atit de imprtanta este si personalitatea medicului care se
ocupa de bolnav .
Rolul social al medicului este asociat statusului său şi este caracterizat de cincitrăsături principale dupa
cum releva Delay si Pichot:
competenţa tehnică”
d e t e r m i n a t ă d e c o n ţ i n u t u l t e h n i c a l ş t i i n ţ e i m e d i c a l e ş i  prioritară în înfăptuirea eficientă
a actului medical.
„universalismul”
c a r e p r e s u p u n e c a m e d i c u l t r e b u i e s a t r a t e z e o r i c e p e r s o a n a neputând face nici un fel de
discriminare în acest sens.
„specificitatea funcţională”
privind îngrijirea sănătăţii şi rezolvarea cazurilor
de boală, care presupune acţiunea cu mijloace şi tehnici specifice (tehnice,psihologice, psihiatrice, etc.) şi 
fără a interveni în alte aspecte ale vieţii pacientului
„neutralitatea afectivă”
c a r e   i m p u n e   e x i s t e n ţ a   u n e i   r e l a ţ i i   o b i e c t i v e   ş i   f ă r ă implicare emoţională.

orientarea spre colectivitate este obiectivul ideologiei medicale, care pune a c c e n t p e

d e v o t a m e n t u l f a ţ ă d e c o l e c t i v i t a t e ş i m a i p u ţ i n p e u r m ă r i r e a u n o r    profituri materiale.

Pacientul poate fi definit ca persoana care are modificata capacitatea fizica si psihica. Conform acestei
definitii pacientul este vulnerabil atit datorita starii sale de boalacit si a tulburarilor produse de ea.
Pacientul solicita asistenta medicala in virtutea unui rolsocial dobindit, acela de bolnav, rol care poate
fi temporar sau permanent. Rolul social de bolnav, cu caracter temporar sau permanent presupune patru
caracteristici (Parsons):
„degrevarea de sarcinile şi responsabilităţile vieţii normale, ce se poate transformaîntr-un drept în cazul în
care boala nu se vindecă;
receptarea sprijinului din partea instituţiilor abilitate în acordarea ajutorului
medical, acţiune care presupune şi două extreme: exagerare ori refuz;
dorinţa de însănătoşire ca o legitimitate condiţionată a rolului de bolnav
obligaţia de a căuta ajutor competent şi de cooperare cu personalul abilitat înacest sens, obligaţie care
legitimează starea de boală, anulând caracterul dedevianţă al acesteia”.
Se poate vorbi în acealşi timp şi de două tipuri de pacienţi (Beckmann, 1979):
„bolnavii timizi” care doresc o relaţie extrem de apropiată cu medicul curant, caresă le ofere protecţie
şi compasiune pentru probleme de orice natură (personală, socio-emoţională, etc.„bolnavii
suprasănătoşi“, cu grave tulburări de sănătate, dar care refuză să accepte boala şi să consulte
medicul ştiind că tratamentul nu este eficient .
O buna comunicare intre cei doi actori implica si o reusita a actului medical. Analiza relaţiei de
comunicarea ca d i f e r e n t a   d e s t a t u t s o c i a l ( e d u c a t i e ,   v e n i t ,   p r e s t i g i u )
influenteaza comunicareadintre medic si pacient, sa identifice stilul de abordare
a l p a c i e n t i l o r d e c a t r e medici, sa descopere care este cea mai importanta trasatura de
caracter (rabdare,calm, sinceritate, corectitudine, respect) a medicului pe care o asteapta
pacientii.Pacientul are incredere in medic in privinta acordarii diagnosticu lui sitratamentului
corect? Informatiile furnizate pe parcursul consultatiei sunt intelesede catre ambele parti? Pacientii pun
accent pe calitatile personale ale medicului
ind e f a v o a r e a   a b i l i t a t i l o r   t e h n i c e ,   p r o f e s i o n a l e ?   T i m p u l   a c o r d a t   c o n s u l t a t i e i   e s t e su
ficient pentru pacient? Pacientii se simt confortabil sau incomod in prezenta medicului

34 . Enumerati si descrieti etapele intilniruu medicului cu pacientul .

întâlnirea dintre medic şi pacient este o întâlnire dintre două personalităţi diferite, care stau pe poziţii
diferite. Bolnavul vine la medic cu speranţa că va fi înţeles, că suferinţa lui va fi diminuată, că va avea
parte de solicitudine suficientă din partea personalului medical. întâlnirea medic-pacient se desfăşoară în
mai multe etape.

1.Perioada de acomodare, care începe odată cu prima interacţiune cu pacientul şi care poate fi diferită.
în perioada de acomodare are loc observarea reciprocă între medic şi pacient. în linii generale, observarea
reprezintă urmărirea intenţionată, sistematică a diferitor manifestări comportamentale ale individului în
contextul situaţional. Conţinutul observaţiei unei persoane, preponderent, se referă la: simptomatologia
stabilă (trăsături bioconstituţionale, înălţimea, greutatea) şi trăsături ale fizionomiei (aspectul capului, al
feţei)

2Convorbirea sau discuţia desfăşurată între medic şi pacient presupune: relaţie directă (faţă în faţă).
Pacientul trebuie să fie încurajat să vorbească, să se exprime liber, medicul fiind persoana ce stimulează şi
susţine monologul acestuia. Această etapă se desfăşoară în două perioade de timp: - prima este cea mai
importantă şi constă în a asculta atent ce comunică şi cum se exprimă pacientul; - a doua este cea în care
se abordează şi alte aspecte, subiecte. în bolile cronice, comunicarea dintre medic şi pacient capătă o
importanţă mai marc: medicul, pe lângă tratarea bolii, ajută bolnavul şi la rezolvarea problemelor create
de aceasta.

3Examenul fizic constituie, pentru unii dintre pacienţi, o stare generală de siguranţă; In cazul examenului
fizic se va evita diagnosticul pripit şi nu se vor face comentarii despre semnele fizice. Examenul fizic este
esenţial pentru stabilirea unui diagnostic, proces care are efect securizat atât pentru medie, cât şi pentru
pacient. apropierea corporală faţă de bolnav să fie făcută cu mult tact şi marc grijă şi să sc dea explicaţiile
necesare, ceea ce va face ca anxietatea din procesul examinării fizice să scadă foarte multi.

4Stabilirea diagnosticului este o etapă importantă în relaţia medicpacient, activitate ce solicită efort
intelectual din partea medicului. Presupune un proces de gândire şi un mod particular de raţionament
(deductiv), în care experienţa profesională se dovedeşte a fi foarte importantă. Erorile care se pot produce
la momentul stabilirii diagnosticului au la bază trei cauze: - boala (simptome neclare, incomplet şi
incorect relatate etc.); 164 medicul (incompetenţă, îngâmfare, ignoranţă, supunere faţă de diagnosticul
superiorului ierarhic etc.); bolnavul (subiectivitate, omiterea unor simptomc, impresionabilitate, nivel de
cultură scăzut etc.).

5Indicarea tratamentului este o reprezentare medicală de o mare valoare simbolică, efectuată în baza a
două principii: 1) principiul naturii vindecătoare: boala este considerată o dereglare a naturalului, iar
organismul reacţionează pozitiv, revenind la normal, la starea iniţială. 2) influenta forţelor spiritului: un
neajuns al medicinii modeme este neglijarea laturii, a aspectului psihologic al relaţiei medic-pacient.
Prescrierea medicală trebuie să fie detaliata, realizată cu multă grijă şi Iară ambiguităţi.

6Reluarea autonomiei. Dacă boala antrenează o regresie emoţională, atunci însănătoşirea implică o
reluare a autonomiei. Dubla mişcare - de regresie şi apoi de recăpătare a autonomiei - corespunde
terapeutic celor două faze de tratament şi de reeducare funcţională: - stările acute: în care medicul este
activ, iar bolnavul pasiv; - convalescenţa: în care medicul are rolul unui ghid sau consilier.

35)Definiti notiunea de erori medicale.Tipuri si cauzele producerii

Eroarea medicala reprezinta un diagnostic sau un tratament incorect sau incomplet al unei boli, rani,
sindrom, comportament, infectie sau al unei alte dureri. Erorile medicale pot fi : ---erori de diagnostic ,
-erori in administrarea de medicamente( erorile de medicatie ), -erori
in performantele chirurgicale ale procedurilor , sau in utilizarea altor tipuri de terapie -erori in utilizarea
echipamentelor, -erori in
interpretarea rezultatelor de laborator

Factori de risc

Eroarea umana a fost implicata in aproape 80% din evenimentele adverse care au loc in sistemele sanitare
complexe. Marea majoritate a erorilor medicale rezulta din sisteme defecte si procese prost create versus
practici necorespunzatoare sau medici incompetenti.

Comunicarea insuficienta (fie in limba nativa sau, dupa cum poate fi cazul pentru pacientii straini in alta
limba), documentarea neadecvata, scrisul indescifrabil, rapoartele asistent-pacient inadecvate, si
medicamente cu denumiri asemanatoare pot contribui la aparitia erorilor medicale.

Actiunile pacientilor pot si ele sa contribuie semnificativ la aparitia erorilor medicale. Regresele, de
exemplu, se datoreaza adesea modului gresit de apreciere al pacientilor.

Lipsa de somn a fost si ea incriminata ca si factor care contribuie la aparitia erorilor medicale.

36)Definiti notiunea de culpă medicală.Cauzele si metode de prevenire

Culpă medicală-afectare somatica (ne)intentionata,generata sau amplificata de ingrijira medical ce duce la

un plus de monitorizare ,tratament sau spitalizare sau deces.

Cauzele

-infectii nosocomiale

-traumatisme prin cadere

-arsura(radioterapie)

-suicid spitalicesc

-diagnostic eronat

-proceduri chirurgicale inutile

In prevenirea lor,rolul principal il are medicul si personalul medical,trebuie sa actioneze cu mult tact
rabdare si empatie.Deasemenea prevenira se realizeaza prin umanizarea spitalelor ,dotarea lor cu spatii de
agrement astfel apropiind spitalul de mediul familial.
37)Definiti notiunea de malpraxis.Cauzele si metode de prevenire

Malpraxis eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,

generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Punctul 29

38)Definiti tipuri de iatrogenii.medicamentoase,de comunicare,de investigare de spital.

Iatrogeniile medicamentoase- cuprinde totalitatea tulburarilor somato-psihice determinate de

administrarea medicamentelor

Factori determinanti

-Cererea crescuta de medicamente In randul populatiei ·

-Creșterea ofertei de medicamente de catre firmele farmaceutice –

- Reclamele la diferite medicamente, prezentate ca fiind făra reacti adverse importante

-Autoprescrierea şi automedicatia

-Prescrierea nejustificata de medicamente

- Uzul şi abuzul de antibiotice, antalgice hipnotice, initiate de un medic şi continuate apoi de pacient

- Imprecizia prescriptiei medicale, cand nu se specifică durata tratamentului

Iatrogeniile de comunicare -impactul nefavorabil al medicului asupra bolnavului, datorita unei relati
terapeutice perturbate

Factori determinanti

Ce tin de medic: lipsa calitätilor empatice, de comunicare, de relationare cu bolnavul limbajul tehnicist,
vag –

Ce tin de pacient: exigente nerezonabile, personalitati dificile, bolnavii-medici

Iatrogeniile de investigare -se datorează fie erorile apărute in folosirea tehnicilor de investigatie ,fie
tehnicizarii excesive a medicinei ,ceea ce duce la dezumanizarea actului medical . Factori determinanti: -
Expunerile excesive la radiatii

- Publicitatea excesiva facuta unor tipuri de investigati

Neintelegerea rolului şi importantel acestora in diagnosticul final (rol de facilitare şi sustinere unui
diagnostic clinic, şi nu de diagnostic!!!)

- Investigatile dureroase, costisitoare, care nu aduc multà informatie in plus

Iatrogeniile de spitalizare

Factori determinanti: .

Boala ca şi cauza primara de spitalizare, ceea ce indica gravitatea situatiei –

 Regimul special de spitalizare, cu restrictile impuse de regulamentul interior de functionare

Pierderea rolului şi statutulul detinut de boinav, transformarea sa intr-un "caz" Separarea de familie,
prieteni, convietuirea cu necunoscuti

Fenomenul de hospitalism

39.Enumerati cauzele si metodele de prevenire a iatrogeniilor medicamentoase si psihice

Iatrogenia medicamentoasa- Cauze:administrarea eronată (ca doză, durată, tip de medicament)

 Administrarea eronată a medicamentelorpot fi consecinţa unor factori diferiţi: diagnostic greşit, pregătire
profesională insuficientă, superficialitate
 subdozarea sau supradozarea medicaţiei
 scurtarea sau prelungirea neîntemeiată a tratamentului,
 asocierile (combinări) medicamentoase nedorite
 publicitatile eronate ale medicamentelor la tv, internet etc
 Prevenire:Tratamentul trebuie să fie raţional, presupunând din partea medicului care-i prescrie,
cântărirea argumentelor pro şi contra şi convingerea că procedura este recomandabilă, potrivită sau
esenţială pentru ameliorarea stării sau vindecarea afecţiunii, interzicerea reclamelor ce tine de
medicamente.
Iatrogenia psihica- Cauze: comunicarea verbala cit si atitudinea, mesajele nonverbale,greseli de conduit
neadecvate ale medicului fata de pacient

 Cantitatea insuficienta de informatii duce la o crestere a anxietatii

 Cantitatea excesiva de data medicale oferite pacientului, la fel poate fi un stress informational
 Incapacitatea decodificarii limbajul medical
 Abordarea excesiv de familiar, depasind aspectul professional
 Comunicarea dificitara dintre medic si pacient
Prevenire atitudinea responsabila a medicului si a tuturor profesionistilor din domeniul medical trebuie
sa fie caracterizat printr-o calitate ireprosabila a comunicarii interumane, care sa fie generatoare de
beneficii emotianale pentru bolnavi.
40.Enumerati cauzele si metodele de prevenire a iatrogeniilor de spital si de investigatie

Iatrogenia de spital -Cauze: convetuirea cu alti bolnavi, pierderea intimitatii

 Limitarea contactului cu familia sau suprapopularea sectiilor in orele de interzicere.

 Reguli impersonale de ordine interioara
 Tratamentul depersonalizat
 Zgomotul, asteptarea, monotonia din spital
 Lipsa unor premarare medicamentoase in spital
 Spitalizarea indelungata
Prevenire se poate face prin umanizarea spitalelor, dotarea spatiilor de agrement,astfel incit sa se
aproprie cit mai mult de mediul familial, tratarea cu aceeasi atitudine,fiecare pacient.
Iatrogenia de investigatie

 Cauze: folosirea instrumentelor incorect sterilizate;

 solicitarea exagerată a analizelor de laborator;
 Erorile aparute in folosirea tehnicilor de investigatie
 Neinformarea pacientilor de riscurile presupuse in urma investigatiilor
Prevenire: medicul trebuie sa opteze pentru cele mai potrivite mijloace de investigatii, dar pacientul
trebuie informat in legatura cu ce presupune metoda si riscurile la care este expus.Medic trebuie sa ia
hotarirea potrivita intre metode de investig. clasice si cele moderne.
41. Definiti notiunile de complianta si aderenta terapeutica

Complianta terapeutica-presupune o schimbare voluntara de comportament, precedata de cererea

directionata din partea cuiva, se refera la comportamentul bolnavului si instructiunile clinice; reflecta
raportul procentual intre numarul indicatiilor terapeutice recomandate de medic si numarul indicatiilor
terapeutice urmate si respectate de pacient.

Aderenta terapeutica-implica colaborarea voluntara a pacientului, respectiv actiunile acestuia in consens cu

planul terapeutic stabilit in urma tranzactiei profesionale dintre medic si pacient, in care fiecare dintre ei a
inteles punctul de vedere al celuilalt.

42. Identificati cauzele noncompliantei terapeutice

Factori ce tin de pacient:

 factori de natura cognitive
 Mecanismele de aparare
 Tipul mecanismelor de coping utilizate
 Modalitatile de conceptualizare a bolii
 Virsta pacientului
 Asumarea rolului de bolnav
Factori demografici legati de afectiune si tratament
 Singuratatea si izolarea sociala
 Evolutia de lunga durata abolii
 Lipsa constientizarii bolii
 Planurile terapeutice complicate
 Afectarea cognitive
 Trairea efectelor secundare ale medicatiei
Factori individuali si de interrelationare
 Un nivel ridicat de expresie emotionala in familie
 Alianta terapeutica scazuta
 Teama de efectele secundare
 Atitudini negative legate de tratament

43.Definiti notiunea de effect placebo si explicati influenta acestui efact asupra pacientului

Efectul placebo cuprinde an samblul manifestărilor clinice, care apar la un bolnav sau persoana sănătoasa
căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o substanţă neutră din punct de vedere
farmacodinamic”.
Medicamentul “placebo”poate avea actiune farmaceutica dar aceasta se datoreaza doar sugestiei
pacientului (prin amagire si iluzie )

Caracterele generale ale efectului placebo: - substanţa administrată este inertă farmacodinamic; - efectul
este simptomatic; - durata efectului este, de regulă, scurtă; - instalarea efectului este mai rapidă decât a
 unei substanţe farma- codinamice active; - acţiune este ncspecifică.
Fiecare persoană îşi percepe starea de sănătate sau boala în mod diferit, perceperea simptomatologiei
fiind, într-o măsură mai mică sau mai mare, influenţată de sugestie şi autosugestie. Orice efect terapeutic
are la bază şi puterea sugestiei care, în terapie, este încapsulată în materialul mijlocului terapeutic
(comprimat, capsulă, injecţie) şi îşi exercită acţiunea prin efectul placebo. Efectul placebo, în viziunea lui
Sivadon, depinde de trei factori:
• atitudinea pacientului faţă de medicină;
• încrederea pacientului în medic;
• reputaţia tratamentului (marcă, preţ, ambalaj, poziţia pe piaţa far maceutică ele.).
Relaţia dintre pacient şi medic este foarte importantă în determinarea rezultatelor tratamentului şi, prin
inducerea unui efect placebo benefic, în menţinerea unei complianţe de lungă durată. Acest posibil efect
placebo este întărit de încrederea în medic, de gradul de empatie al aces tuia, de atitudinea pe care o arc
faţă dc pacient, dar şi de atitudinea pozitivă privind efectul medicamentului prescris.

44.Definiti notiunea de personalitate si descrieti insusirile personalitatii

In opinia lui Vasile Pavelcu personalitatea este reprezentata de totalitatea calitatilor si insusirilor ,
orientarea, inclinatiile , interesele , trebuintele, aptitudinile etc. ,aparute pe baza biologica in relatiile cu
mediul social, in corelatiile interne ale trebuintelor sale .

Notiunea de personalitate se refera la organizarea interioara, unitara si individualizata a insusirilor

psihologice, cognitive si atitudinale ale individului , reprezentind sinteza particularitatilor
psihoindividuale in baza careia ne maninfestam specific, deosebindu-ne unul de altul.

Componentele psihice interne ale personalitatii:

 Latura intlectuala (system de informstie si prelucrarea cognitive ,structure cognitive .)

 Latura dynamic energetica (temperament,afectivitate , motivatie)
 Latura proiectiva( trebuinte , tendinte, dorinte , aspiratii, scopuri )
 Latura instrumental (deprinderi, pricereri, aptitudini)
 Latura relationala( trasaturi de character si interpersonale )
 Constitutia fizica biotipologicca a individului.
Personalitatea se consolideaza si se dezvolta prin relationarea cu ceilalti , cu mediul social, dar ea se
formeaza diferit, devenind unica si originala

Personalitatea se caracterizeaza prin citeva trasaturi fundamentale :

 Stabilitate- o modalitate de exteriorizare si de traire interioara neschimbata in timp

 Integrare- formarea unei unitati si totalitati psihice
 Plasticitate- reprezinta posibilitatea de reorganizare a personalitatii, pentra aceasta sa poata face fata unor
schimbari ale coditiilor de viata sis a se adapteze la ele .
Pentru a se forma si se dezvolta o personalitate armonioasa nu este suficienta doar dobindirea sa naturala,
sociala, ci si corelarea interiorului cu exteriorul. La fel, capacitatea fiecarui individ de a mentine
echilibrul de sanatate intre modul de gindire si corp.

45.Descrieti tipurile de personalitate accentuate (dupa K. Leonghard)

 Adica clasificarea acelor personalitati care manifesta tensiune in raport cu ceilalti si prezinta multiple
dificultati de adaptare.Personalitatile accentuate suporta cu dificultate boala, sunt rezervate in relatiile cu
medicul si fata de tratament si favorizeaza aparitia unor stari morbide.

 Firea demonstrativa- pacientul este exagerat in gesture si vorbe , dornic sa fie luat in seama sis a se
afirme, laudaros su autocompatimitor.Poate devein isteric. Predispus spre surmenaj si epuizare nervoasa
 Firea hiperexacta- nehotarit in decizii, oscilant, ambivalent in actiune si sentimete , inhibitie si autocontrol
excesiv, extrem de meticulous. Predispozitie la ipohondrie, nervosa obsesionala
 Firea hiperperseverenta- perseverenta anormala de aici: susceptibilitate sporita, spirit banuitor,
incapatinat, ambitios.Anxientate cu ide prelante, chiar obsessive, cu treceri spre psihopatia paranoida
 Firea nestapinita- dominat de pulsiuni , gindire inerta, pedanterie, acte impusive si violente.Pacientul este
irascibil, incapacitatea de a respecta un regim organizat de viata sau alimentar.Predispozitie spre
obezitate, alcoolosm cronicsi acte antisociale.
 Labilii afectici- oscilatii intre stari affective opuse, predispusi la nervoze ipohondrice , imprevizibili la
tratament
 Firea exaltata- oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurarjare.
 Firea anxioasa- bazata pe o hiperiritabilitate a sistemuui nervos vegetative
 Firea emotiva- extrem de sensibil la suferintele celor din jur , predispunere la reactii nevrotice , depresie
 Firea extravertit- influentabil, sugestibil. Foarte docil la sfaturile medicului si tratament
 Firea introvertita- pareri si opinii proprii despre lume evenimentele exterioare sunt filtrate prin prorpia
gindire, rezervat, izolat
46.Enumerati trasaturile profesionale si de personalitate necesare unui profesionist in medicinna.

Calitati de personalitate

 Optimismul, Adaptibilitatea, Entuziasmul, Abilitati de comuniacre si relationare, Empatie, Compasiune

fata de pacienti, Respect, Stabiliatate psihoemotionala, Autocontrol, Rezistenta la stress, la frustrare ,
Loialitate, sociabilitate, Altruismul.
Calitati profesionale:

 Inteligenta, memorie,creativitate, atentie , spirit de observatie, capacitate de analiza si sinteza , reactivitate

verbal, dexteritate mintala excelenta (capacitate de a gindi si a actiona rapid),.

47)Manifestarile comportamentului si atitudinii pacientului

Comportamentul persoanei bolnave se deosebeste prin:

-schimbari de ordin rational;

-la unii din cei internati scad contactele cu familia ,altii se securizeaza;

-pt unii este prilej de a-si analiza relatiile familial;;

-limitarea contactelor cu prietenii;

Comportamntul de bolnav presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala de a o

inetrprete adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea.
50)Explicati notiunea de psihigiena si psihoprofilaxie:

Psihoigiena -este o ramurǎ a psihologiei care studiazǎ factorii psihologici implicaţi în

menţinerea sănătăţii, dar şi în prevenirea, etiologia şi tratarea bolilor.

Psihoprofilaxia reprezintă un sistem de măsuri de prevenire a tulburărilor în dezvoltarea psihică a

personalităţii şi de creare a condiţiilor psihologice, favorabile pentru dezvoltare

Masuri de protective:

1-atenuarea agresivitatii si convertirea acesteia in actiuni si conduita pozitiva;

2-formarea unui comportament social adecvat;

3-educatia sanitara privind normele de viata ,de stimulare conservare si dezvolatre a unei stari de sanatate
mintala optima;

4-lupta antialcoolica si antidrug;

5-organizarea unor centre de educare si supraveghere a minorilor delicventi cu tulburari psihice;

6-protejarea individului in mediile familiale ,sociale si profesionale prin evitarea contactelor cu indivizi
sociopati ,evitarea sau corectarea imitatiei unor forme de comportament de tip aberant