Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
● desfăşurarea observaţiei cât mai discretă (pe cât posibil subiectul să nu-şi dea seama că
este observat).
Felurile (tipurile) observaţiei. Formele observaţiei sunt clasificate după diverse criterii:
1. După orientarea actului observaţional
- autoobservaţia sau introspecția (observarea propriului comportament);
- observaţia externă sau extrospecția (orientată spre sesizarea comportamentului altor
persoane).
2. După prezenţa sau absenţa observatorului:
- directă (observatorul este prezent, prezenţa lui fiind conştientizată de subiecţii cercetaţi)
- indirectă (observatorul este ascuns, mascat);
- cu observator uitat, ignorat (observatorul este prezent dar fiind bine cunoscut, subiecţii
îl ignoră).
3. După implicarea sau neimplicarea observatorului:
- pasivă (fără implicarea directă a observatorului în activitate);
- activă sau participativă (observatorul devine membru al grupului şi se implică în
activitatea acestuia).
4. După durată observaţiei:
- continuă (efectuată pe o perioadă mare de timp);
- discontinuă (realizată pe unităţi mici de timp şi la intervale diferite).
5. După obiectivele urmărite:
- integrală (urmăreşte surprinderea cât mai multor manifestări de conduită);
- selectivă (se concentrează doar la un singur aspect).
Depăşirea obstacolelor care apar în calea observaţiei vizează influenţa subiectivităţii
observatorului şi influenţa subiectivităţii celui observat (de la particularităţile lor de
recepţie/percepţie până la întregul lor sistem de valori şi de aşteptări cu privire la evoluţia
fenomenului observat). Aspectele psihice observate pot fi influenţate de aşteptările
observatorului (care poate să înregistreze doar ceea ce se aşteaptă să vadă) şi de dorinţa
subiectului care fie vrea să ascundă ceva fie vrea să corespundă aşteptărilor observatorului.
Asigurarea calităţii observaţiei depinde de o serie de particularităţi psihoindividuale ale
observatorului: capacitatea de a-şi concentra atenţia, de a sesiza esenţialul, de gradul sau de
sugestibilitate precum şi de anumite caracteristici ale percepţiei umane: selectivitatea ei,
categorizarea spontană şi structurată a câmpului de observaţie sau pur şi simplu factorii sociali ai
percepţiei care o modelează şi o deformează.
Avantajele observaţiei. Observaţia permite surprinderea manifestărilor comportamentale
naturale ale individului în condiţii obişnuite de viaţă. Oferă date de ordin calitativ şi este cu
uşurinţă aplicată.
Dezavantajele observaţiei constituie faptul că observatorul trebuie să aştepte, uneori un
timp îndelungat, până când apar fenomenele care îl interesează.
Metoda experimentului. Experimentul este metoda cu cel mai mare grad de
obiectivitate şi exactitate în psihologie. El depinde de instrumentele şi tehnicile de măsurare dar
şi de relaţia dintre experimentator şi subiect care poate modifica fenomenele şi funcţiile psihice
supuse experimentului. Spre deosebire de observaţie, experimentul psihologic provoacă
fenomenul psihic supus cercetării.
Experimentul este metoda de culegere a datelor în condiţii special organizate, care
asigură manifestarea activă a fenomenelor psihice studiate.
Cea mai cunoscută clasificare a experimentului este cea care evidenţiază două feluri:
1. Experimentul de laborator;
2. Experimentul natural.
Experimentul de laborator are loc în condiţii speciale, artificiale, unde sunt surprinse mai
bine relaţiile cauzale dintre fenomene, oferind date atât de ordin cantitativ cât şi calitativ cu un
grad mare de precizie.
În cadrul experimentului de laborator se aplică programe şi condiţii de desfăşurare bine
determinate, deseori obligatorii, iar unele studii se realizează la aparataj specializat.
Experimentul de laborator a fost introdus ca metodă specifică de cercetare în psihologie de către
W. Wundt în an. 1879. De atunci şi până în prezent experimentul de laborator a cunoscut o
evoluţie spectaculoasă, atât sub aspectul sferei de extensiune, cât şi sub cel al structurii interne şi
al suportului tehnic. Experimentul de laborator este integral controlat de cercetător.
Avantajele experimentului de laborator constă în faptul că este foarte precis şi riguros prin
dozarea şi succesiunea exactă a sarcinilor, realizarea unui control maxim al situaţiei
experimentale, eliminarea variabilelor ascunse care ar putea influenţa rezultatele.
Dezavantajele experimentului de laborator este legat de caracterul lui artificial. Subiecţii
aduşi în laborator şi supuşi studiului se comportă cel mai des nefiresc, artificial, condiţiile de
laborator fiind total diferite de cele din viaţa reală. De asemenea forţa unor variabile care intervin
în laborator este cu totul alta decât cea din viaţa reală, subiectul fiind în stare să o subaprecieze
sau supraaprecieze. Este posibil de asemenea ca uneori experimentatorul să sugereze în mod
involuntar ce anume aşteaptă de la subiect, influenţând astfel reacţiile, sau subiecţii din dorinţa
de a se prezenta într-o ipostază favorabilă să reacţioneze altfel decât în condiţii obişnuite.
Experimentul natural are loc în condiţii naturale, obişnuite. Se organizează în aşa fel ca
cei experimentaţi să nu bănuiască că sunt supuşi cercetării.
Experimentul natural se organizează după aceleaşi criterii şi rigori ca şi cel de laborator,
dar se efectuează într-un cadrul real, veritabil de activitate al subiectului. În experimentul
natural, spre deosebire de cel de laborator, se păstrează conţinutul activităţii obişnuite a omului,
însă se creează condiţii în care numaidecât apare fenomenul studiat.
Experimentul natural are la bază ideea eliminării încordării şi temerii ce poate apărea la
subiecţii experimentali. A fost propus pentru prima dată de psihologul rus A.F. Lazurski, în an.
1919.
Experimentul natural constă în a urmări o persoană sau un grup de persoane în condiţiile
vieţii sale obişnuite, în care a survenit o modificare.
Avantajele experimentului natural rezidă în faptul că desfăşurându-se în condiţii obişnuite,
reacţiile subiectului vor fi mai reale, mai sincere şi nu vor fi influenţate de ambianţă.
Dezavantajele experimentului natural este că acest tip de experiment este mai imprecis şi
nu avem siguranţa că nu intervin şi alţi factori care să influenţeze desfăşurarea fenomenului
cercetat.
O formă particulară, o variantă a experimentului natural, utilizată în condiţiile procesului
educaţional este experimentul psihopedagogic.
Experimentul psihopedagogic se desfăşoară în mediul şcolar şi presupune provocarea
intenţionată a unor fenomene psihice şi educaţionale în condiţii bine determinate care finalizează
cu descoperirea unor relaţii cauzale şi legităţi caracteristice activităţii educaţionale.
Experimentul psihopedagogic poate fi de doua feluri:
3.2. Metodele speciale sunt: testele, convorbirea, ancheta, metoda biografică, metoda analizei
produselor activităţii.
Metoda testelor psihologice. Metoda testelor mai este numită şi metoda psihometrică şi
îşi propune recoltarea unor informaţii obiective despre starea actuală a funcţiilor şi capacităţilor
psihice ale subiectului. În baza acestor informaţii s-ar putea face predicţii cu privire la evoluţia
ulterioară a acestor funcţii şi capacităţi psihice.
Testul este o probă psihologică standardizată, care ne permite măsurarea capacităţilor
psihice ale individului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare.
Dacă iniţial testele măsurau doar dezvoltarea intelectuală a copiilor, mai târziu au fost
extinse la determinarea aptitudinilor în vederea selecţiei profesionale, pentru ca în momentul de
faţă să fie folosite în legătură cu orice funcţie psihică şi în orice domeniu de activitate.
Testul psihologic este o probă relativ scurtă, care permite cercetătorului strângerea unor
informaţii obiective despre subiect, pe baza cărora să se poată diagnostica nivelul dezvoltării
capacităţilor măsurate şi să se poată formula un prognostic asupra evoluţiei lui ulterioare.
Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa îndeplinească anumite condiţii.
Condiţiile testului:
▪ Întrebări de cunoştinţe;
▪ Întrebări de motivaţie;
⮚ să nu sugereze răspunsul.
Folosirea acestei metode presupune respectarea câtorva condiţii de bază:
● corectitudinea – incorectitudinea;
● originalitatea – banalitatea;
● complexitatea – simplitatea;
● expresivitatea – nonexpresivitatea;
● valoarea – nonvaloarea;
● utilitate – inutilitate.
Produsele activităţii reprezintă o înmagazinare de munca creatoare, o sinteză a fondului
aptitudinal şi a celui informaţional, de care poate dispune o persoană. Analiza produselor
activităţii literar-artistic sunt relevante mai ales pentru componentele motivaţional-afective şi
morale ale personalităţii, în timp ce produsele activităţii ştiinţifice şi tehnice sunt relevante
pentru componentele de ordin cognitiv-instrumental şi motor - abilitat.
Avantajele metodei analizei produselor activităţii constă în faptul că cercetătorul dispune
de rezultate materiale fixate ale activităţii psihice a omului. Aceasta permite a reveni de mai
multe ori la ele, a compara rezultatele obţinute în timpuri diferite sau în diferite condiţii de
activitate a omului.
Dezavantajele metodei analizei produselor activităţii este că de cele mai multe ori se
foloseşte ca metodă auxiliară, deoarece nu întotdeauna pe baza acestei metode este posibilă
dezvoltarea întregii diversităţi a activităţii psihice care a avut drept rezultat crearea produsului
material.