MINISTERUL EDUCAȚIEI DIN REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ ION CREANGĂ

Facultatea Geografie

Funcţiile şi felurile comunicării nonverbale

A elaborat: Lucia Vlas

gr. 202, sp. Geografie și biologie
A verificat: Elena Rusu

Chișinău 2023
 Funcțiile comunicării nonverbale
Comunicarea nonverbală îndeplinește funcții multiple, iar determinarea acestora este în bună
măsură o chestiune de poziționare și de alegere a unui câmp de cercetare potrivit domeniului ce
abordează comunicarea nonverbală: știința comunicării, sociologie, antropologie, psihologie etc.
O să trec în revistă funcțiile cele mai importante.
● Exprimarea emoțiilor – este o funcție esențială comunicării nonverbale. Emoțiile sunt un
răspuns al organismului la ceea ce se întâmplă în jur, dar și un mijloc de a genera reacții din
partea celorlalți. Fără comunicarea emoțiilor, viața socială nu ar fi posibilă. Și nici n-am mai fi
oameni, ci roboți.
● Structurarea interacțiunilor – chiar înainte de a începe o interacțiune, indiciile nonverbale
determină modul în care va avea loc aceasta; ce rol va juca fiecare în ea, cât de formală este,
care va fi topica discuției etc. Să zicem că mergi la un cabinet medical pentru o consultație. Cum
ești? Spășit, umil, gata să aștepți cuminte două ore la coadă pentru a da ochii cu Dumnezeu. Nu
ridici tonul la el și dai din cap, speriat, la tot ce-ți zice.
● Identificarea și managementul identității – se referă la indiciile nonverbale prin care
cineva își proiectează identitatea de sine. Identitatea de sine cuprinde apartenența la o
anumită rasă și cultură, dar și factori individualizatori precum personalitatea și vârsta. Mereu
m-am întrebat de ce se îmbracă toți oamenii de la țară la fel, cel puțin atunci când vin la oraș.
Nu am găsit răspuns, probabil că și-au cumpărat toți hainele de oraș acum câțiva zeci de ani
și nu le-au mai schimbat de atunci.
● Formarea impresiei – se referă la modul în care utilizează indiciile nonverbale oamenii
pentru a-și forma o impresie despre cei din jurul lor. Această „primă impresie” este mai mult
sau mai puțin corectă, funcție de abilitățile individuale, dar și de stereotipiile sociale. Dacă,
de exemplu, mergi pe stradă și întâlnești o doamnă cu fuste largi și colorate, cu basma pe
cap, care a fost neâncetat la solar și scuipă semințe, vei ghici că face parte dintr-o minoritate
care la noi e foarte oprimată. Motiv pentru care vei schimba trotuarul, pentru a nu o oprima
și mai tare.
Oprimat

Sinonime: ignorant, lepădătură, prigonit, obijduit

● Comunicarea şi managementul relaţiei – prin canalele nonverbale se transmit informaţii
care definesc natura unei relaţii interpersonale: cât de mult se plac doi oameni, cât de multă
încredere au unul în celălalt, cine este dominant şi cine submisiv etc. De exemplu, dacă la o
ședință de lucru toată lumea râde cu poftă la glumele nesărate ale unui individ, atunci sigur ăla
e șeful.
● Managementul conversaţiei – se referă la acele „ritualuri” nonverbale utilizate pentru a
iniția, regla și finaliza o conversație. De pildă, atunci când interlocutorul spune un lucru
interesant și dorim ca el să continue, dăm ușor din cap; sau pentru a ne exprima nedumerirea,
putem ridica sprâncenele, solicitând lămuriri suplimentare.
● Managementul impresiei – vizează acele strategii pe care comunicatorii le folosesc pentru a
apărea în ochii celorlalți cât mai credibili, mai plăcuți încercând să capete cât mai multă
influență socială. Îndeosebi oamenii politici se slujesc de managementul impresiei, pentru a
câștiga voturile cetățenilor. Ei sunt consiliați de experți în imagine, și nici culoarea la pantofi
nu și-o aleg singuri. Printre politicienii noștri nu se prea practică, probabil punga cu kilul de
zahăr și puiul congelat sunt mai eficiente.
 ● Decepția – enunțarea unei minciuni generează asupra celui care o emite o anumită
cantitate de stress și de emoții negative (frică, rușine, vinovăție), care în cele din urmă se
reflectă și în comportamentul nonverbal. De multe ori mincinoșii încearcă să mascheze
adevărata lor stare interioară, iar cei care încearcă să-i depisteze se folosesc de „scurgerile”
din comportamentul lor nonverbal.
● Comunicarea estetică – este comunicarea realizată de către artiști prin intermediul
canalelor nonverbale; dansatori, cântăreți, sculptori etc. De asemenea, se realizează și
prin sentimentul estetic care ne este indus de către anumite persoane care sunt deosebit de
expresive și reușesc să ne transmită foarte mult, foarte intens în plan nonverbal.
Am enumerat doar câteva din funcţiile comunicării nonverbale.
 Tipuri de comunicare non-verbală
Acest tip de comunicare include cinci sisteme:

1. Vedere
2. spațiu interpersonal
3. Optico-kinestezic (expresii faciale, aspectul interlocutorului, pantomimă)
4. Aproape vorbire (gama vocii, calități vocale, timbru)
5. Extra-verbal (râsete, ritmul vorbirii, pauze)

Este de remarcat faptul că tipurile de comunicare non-verbală includ:

6. Comportamentul tactil al interlocutorului- oamenii de știință au descoperit că fiecare persoană

în timpul comunicării folosește diferite tipuri de atingeri interlocutorilor săi. Deci, fiecare tip de
atingere are un anumit caracter, semnificație. În mod convențional, acest comportament este
împărțit în: ritual, dragoste, atingeri profesionale și prietenoase. O persoană folosește un anumit tip
de atingere pentru a întări sau a slăbi procesul comunicativ de comunicare.
2. Kinezica este o serie de posturi, mișcări ale corpului, gesturi care sunt folosite ca mijloc mai expresiv
al limbajului corpului. Elementul său principal este un set de vederi, expresii faciale, posturi, gesturi
care au o origine socioculturală și fiziologică.
3. Senzorial- se bazează pe percepția senzorială a realității de către fiecare persoană. Atitudinea sa față
de interlocutor se bazează pe senzațiile simțurilor (percepția combinațiilor de sunet, simțul gustului,
căldura emanată de interlocutor etc.).
4. Cronemia este utilizarea timpului în timpul comunicării non-verbale.
5. Modalitățile non-verbale de comunicare includ și proxemia- această viziune se bazează pe
utilizarea relațiilor spațiale. Adică influența distanțelor, a teritoriului asupra procesului relațiilor
interpersonale. Există zone sociale, intime, personale, publice de comunicare non-verbală.
6. Comunicarea paraverbală depinde de timbrul vocii, de ritmul acesteia, de intonația cu care
interlocutorul comunică această informație etc.
 ● Caracteristici de contact vizual

Contact vizual - privind direct la persoana sau persoanele cu care vorbim

Sensibilitatea la lumină - capacitatea de a distinge între diferite intensități de iluminare difuză;

Viziunea culorilor - discriminarea lungimilor de undă în spectrul vizibil;

Recunoașterea formei se bazează pe focalizarea unui obiect pe retină;

Percepția mișcării – apare ca urmare a mișcării unei imagini focalizate a unui obiect pe câmpul
receptor ca pe un ecran;

Percepția profunzimii se bazează pe combinarea informațiilor de la doi ochi.

 ● Caracteristicile gesturilor

Gesturile sunt mișcări ale diferitelor părți ale corpului (mâini, picioare, cap) care însoțesc
discursul unei persoane. Ele reflectă adevărata atitudine față de interlocutor, evenimentul sau subiectul
în discuție, exprimă intențiile sau dorințele ascunse ale unei persoane. Gesturile, așa cum am spus deja,
sunt diferite în fiecare cultură. Sunt simbolice și poartă o mulțime de informații.

Gesturile pot fi clasificate după diferite principii, dar sensul lor nu se schimbă. Ele ajută la
comunicarea mai vie și mai emoțională, oferă informații suplimentare interlocutorului.

Functii principale:

a) funcția de reglare și control al comportamentului verbal al vorbitorului și al ascultătorului; cf. gesturi

care însoțesc salutările, ordinele, persuasiunea, cererile, consimțământul, amenințările și multe alte acte
de vorbire;
b) afișarea unor acțiuni reale de vorbire într-un act comunicativ. Această funcție este cea principală în așa-
numitele gesturi de vorbire performative. Psihologul italian, un cunoscut expert în domeniul kinezicii Pio
Enrico Ricci-Bitgi, în raportul său la simpozionul internațional „Semantica și pragmatica gesturilor
cotidiene” (Berlin, aprilie 1998) a remarcat că „gesturile de vorbire performative oferă o imagine vizuală.
reprezentarea unei acțiuni de vorbire care se desfășoară”. Astfel de gesturi includ, de exemplu, acte de
cerere non-verbale, cum ar fi semn cu degetul, gesturi-întrebări, gesturi-amenințări, gesturi-oferte etc.;

c) funcţia comunicativă de transfer către destinatar a unei anumite porţiuni de informaţie semantică.
Această funcție este deținută, de exemplu, de emblemele comunicative, care sunt discutate în detaliu în
secțiunea următoare;

d) reprezentarea stării psihologice interne a gesticulatorului sau a relaţiei acestuia cu partenerul de

comunicare. Un exemplu de gesturi cu o astfel de funcție sunt emblemele simptomatice, vezi și despre ele
mai jos;
e) funcție deictică, de exemplu, indicarea locației unei persoane sau a unui obiect sau clarificarea gestuală a
locației;

f) reprezentarea gestuală a acțiunilor fizice ale unei persoane, a contururilor și parametrilor unui obiect etc.;
compara, de exemplu, o reprezentare gestuală a mersului cuiva sau o imitație a modului de comportament
al altcuiva la masă, o explicație a mărimii sau mărimii unui obiect;

g) funcţia retorică.

Semnificația și utilizarea anumitor gesturi pot fi caracterizate în termeni de figuri retorice, mai ales tropice,
precum metafora, metonimia, sinecdoca, hiperbola, ironia și altele asemenea. Gesturile pot exprima și
transmite atât un sens literal, adică un sens relevat în interpretarea dicționarului a unui gest, cât și unul non-
literal, care, fiind un derivat (derivat) semantic din cel original, este „calculat” folosind mecanismul și
regulile inferenței semantice, operațiuni sau scenarii cognitive, metafore tipice.