CURS 1 02.03.

2022
03.03.2022

COMUNICAREA: Definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de coumunicare,

distinctie intre discutie si dialog, ascultatea eficienta

John Fiske vede comunicarea ca pe o transmitere de mesaje care se preocupă de modul în care emiţătorii
şi receptorii codifică şi decodează mesajele, de felul în care transmiţătorii utilizează canalele şi mijloacele
de comunicare – adică de problemele eficienţei şi acurateţei.
Janet Beavin si Don Jackson postuleaza ca „non-comunicarea este imposibila”, atata vreme cat
infatisarea, vestimentatia, mimica, privirea, mersul, gesturile si chiar tacerile noastre le dezvaluie
celorlalti conditia sociala, temperamentul, obiceiurile, dispozitia, atitudinile sau emotiile pe care
le resimtim.

I. Importanţa comunicării

Comunicarea permite schimbul de informaţii, este condiţia sine qua non a vieţii în societate.
Ea este inevitabilă: oamenii nu pot trăi izolaţi unii de alţii. De asemenea, comunicarea este
indispensabilă progresului personal şi social; constituie mecanismul prin care relaţiile umane
există şi se dezvoltă.
Dicţionarul Explicativ al limbii Române (DEX) defineşte comunicarea astfel:
„- a face cunoscut, a da de ştire; a informa, a înştiinţa, a spune;
- (despre oameni, comunităţi sociale etc.) – a se pune în legătură, în contact cu ...; a vorbi...”
Din punct de vedere psihologic, a comunica înseamnă a împărtăşi, a crea o legătură sau a stabili
o relaţie.
Astfel, comunicarea este un act dinamic, care presupune intrarea în legătură a lumilor
interioare ale interlocutorilor.

EMIŢĂTOR RECEPTOR
(lume interioară: (lume interioară:
gînduri, emoţii, gînduri, emoţii,
nevoi, dorinţe, nevoi, dorinţe,
valori) valori)

_____________________________________________________________________ 1
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta
Comunicarea dintre emiţător şi receptor se realizează prin intermediul unui canal de
comunicare. Canalele de comunicare reprezintă ansamblul căilor de acces la ceilalţi parteneri ai
comunicării. În funcţie de capacitatea pe care o posedă în privinţa transmiterii informaţiilor,
canalele de comunicare pot fi: bazate pe prezenţa faţă în faţă a partenerilor; interactive (telefonul,
comunicările mediate electronic); statice personale (memorii, scrisori, procese-verbale); statice
impersonale (fişiere, buletine, rapoarte generale); adresate publicului larg (mass-media).
Pentru a fi înţeles de receptor, mesajul trebuie transmis de emiţător într-un cod accesibil.
După decodificarea mesajului, receptorul îi poate da emiţătorului un răspuns (feedback).
Comunicarea poate continua, urmand aceeaşi schemă, până la epuizarea subiectului, până la
terminarea comunicării, în mod voluntar de către unul dintre interlocutori sau a intervenţiei unor
cauze obiective.
Comunicarea este compusă din elemente (emiţător, receptor, mesaj, canal, sursă de zgomot) şi
procese (codare, decodare, feedback).
„Fereastra lui JOHARI” ne caracterizează atît pe noi, cît şi relaţia noastră cu interlocutorul, într-
o anumită etapă a raporturilor reciproce.
De altfel, fiecare individ posedă tot atîtea „ferestre” cîte legături comunicaţionale întreţine cu alţi
oameni, iar aspectul acestor „ferestre” suferă schimbări mai mari sau mai mici după fiecare
interacţiune (întîlnire sau dialog).

ZONA DESCHISĂ ZONA OARBĂ

- cunoscută sieşi; - necunoscută sieşi;
- cunoscută celuilalt. - cunoscută celuilalt.
ZONA ASCUNSĂ ZONA NECUNOSCUTĂ
- cunoscută sieşi; - necunoscută sieşi;
- necunoscută celuilalt. - necunoscută celuilalt.

Privita ca un act de punere în relatie a emitatorului cu receptorul, comunicarea poate fi

înteleasa drept “ansamblul proceselor fizice si psihologice prin care se efectueaza operatia
punerii în relatie cu una sau mai multe persoane în vederea obtinerii unor anumite
obiective.”
Mesajul este unitatea de baza a comunicarii si este alcatuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini
vizuale, muzica, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc.
Finalitatea procesului de comunicare exista în masura în care mesajul codificat de emitator este
decodificat si acceptat de receptor.

II. Principiile comunicarii

Încercând să confere comunicării o nuanţă de riguoare, Şcoala de la Palo Alto, a formulat
principii (axiome) ale comunicării. Acestea sunt:
- „comunicarea este inevitabilă” sau „non-comunicarea este imposibila”; conform acestui
principiu tot omul comunică, orice comportament are valoare comunicaţională, indiferent dacă
există sau nu indici, semne sau semnale.
- „comunicarea se dezvolta pe doua planuri: planul conţinutului şi planul relaţiei.
Primul oferă informaţii, iar al doilea oferă informaţii despre informaţii” - „comunicarea este un
proces continuu ce nu poate fi abordat în termeni cauzăefect sau stimul- răspuns”; aceasta se
_____________________________________________________________________ 2
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta
datorează faptului că, omul, comunică în fiecare moment cu întreg trecutul sau şi cu toate
experienţele acumulate.
- „comunicarea se bazează atât pe informaţie în forma digitală (procesată de sistemul nervos
central), cât şi pe informaţie analogică (procesată de sistemul neurovegetativ)”
- “comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au loc între ei
pot fi simetrice sau complementare”; în schimburile parteneri comunica de pe poziţii de
egalitate, iar în schimburile complementare, adoptă comportamente compatibile sau joaca
roluri distincte, au putere diferită, statut social sau ierarhic diferit.
- “comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a comportamentelor”; oameni sunt
diferiţi, percep diferit realitatea şi au interese obiective diferite.

Oamenii comunica cu alte persoane verbal si non-verbal. Este important sa existe o

intelegere intre cele doua forme de comunicare. Studiile au aratat ca exista o discrepanta intre
mesajele verbale si cele non-verbale si ca tindem sa le luam in considerare mai mult pe cele din
urma. Prin intermediul comunicarii non-verbale, mesajul poate fi intrepretat in mod eronat.
Multi dintre noi nu am invatat sa comunicam asertiv, desi cand vine vorba despre domeniul
profesional multi angajatori isi doresc acest lucru. De obicei asociem comunicarea asertiva cu
comportamentul condescendent. Avem impresia ca daca spunem ceea ce simtim, inseamna ca
nu suntem de acord cu anumite aspecte la locul de munca. Astfel, decat sa invatam sa
comunicam asertiv, preferam sa renuntam la asteptarile noastre cu privire la relatii sanatoase si
sa ne acomodam la anumite contexte care nu sunt cele mai benefice pentru noi.
Nu ne exprimam sentimentele si gandurile deoarece credem ca ceilalti vor avea o parere
negativa fata de noi: ,,Nu pot spune nu fiindca ceilalti vor crede ca sunt egoist.”, ,,Nu vreau sa
fac o scena la job.”, ,,Nu pot sa imi exprim emotiile, pentru ca voi parea slab” sau ,,Daca spun
ceea ce gandesc, ceilalti se vor enerva si nu ma vor placea”. De obicei persoanele care gasesc
dificila exprimarea sentimentelor si a gandurilor, au un stil de comunicare pasiv, deoarece
acestia vor sa evite conflictele.

III. Comunicarea verbală şi comunicarea non-verbală

Comunicarea interpersonală este alcătuită dintr-un ansamblu de mesaje care au 2 suporturi
principale: verbal şi non-verbal, care permit descrierea amănunţită a ceea ce se petrece între 2
persoane care comunică.

_____________________________________________________________________ 3
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta
♦ Comunicarea verbală se compune din ansamblul cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor pe care
le formulăm şi cuprinde toate mesajele al căror cod este comun mai multor persoane (de
exemplu limbajul). Comunicarea verbală comportă două aspecte:
- semantic – include elementele de conţinut şi structură proprii mesajului verbal: structura
vocabularului, cantitatea de informaţie, nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la
conţinutul comunicării, coerenţa în judecăţi şi raţionamente, plasticitatea şi expresivitatea
termenilor utilizaţi. Este un indicator al profesiei subiectului, preocupărilor, nivelului de
cultură;
- formal - se referă la manifestările cocale separate de conţinutul lor verbal: intonaţie,
accent, dicţie, ritm, pauze etc.
Comunicarea verbala se realizează pe baza cuvântului, respectiv a sunetelor articulate, iar
comunicarea verbală este atributul definitoriu, esenţial al omului. Comunicarea verbală se
manifestă prin limbajul vorbit sau scris care reprezinta modul cel mai des folosit de transmitere
a mesajelor. Pentru ca interlocultorii să comunice efecient, codul acestora trebuie să fie unul
comun. Aşadar, nu este suficient să se vorbescă aceeaşi limbă ci, mai important, este ca
sensul cuvintelor să fie înţeles de toţi actorii implicaţi în respectivul proces de
comunicare. Ca urmare, o condiţie esenţială este aceea de a ne asigura în permanenţă că vom
fi înţeleşi, iar o atenţie sporită este nevoie să fie acordată persoanelor vărstnice, suferinde, cu
diverse disfuncţii de limbaj, de înţelegere, de memorie şi orientare care nu întotdeauna pot
utiliza mesajul verbal.

♦ Comunicarea non-verbală (limbajul corpului)

Trebuie avut în vedere că un anumit gest nu înseamnă întotdeauna acelaşi lucru. De exemplu, o
persoană care îşi încrucişează, în timpul unei conversaţii, braţele pe piept, înseamnă fie că
simte (în mod inconştient) nevoia de a se apăra de spusele interlocutorului, fie că îi este frig.
Iată cîteva elemente ale comunicării non-verbale:
1. Postura reprezintă felul cum stă un om la un moment dat şi mişcările prin care îşi schimbă
postura corpului: cum stă în picioare, cum se deplasează (mersul), cum stă pe scaun.
2. Mimica reprezintă toate fenomenele pe care le putem observa pe faţa unui om, mişcările
capului, contactul vizual şi direcţia privirii, zîmbetul, reacţiile psihosomatice (înroşire, pălire),
mişcările sprîncenelor, gradul de deschidere a ochilor, umflarea nărilor, poziţia buzelor.
Un aspect care trebuie subliniat este legat de natura şi durata contactului vizual. Pentru a
construi o relaţie bună cu cineva este necesar să-l priviţi în ochi pe cel cu care comunicaţi, fără
ca această întîlnire a privirilor să depăşească 60-70% din durata comunicării.
Cel care minte sau care are ceva de ascuns, va evita să vă întîlnească privirea mai mult de 1/3
din timpul interacţiunii.
3. Gestica se referă la „limbajul mîinilor”, în termeni de viteză a mişcărilor, grad de tensiune,
poziţie, zone de mişcare, mod de ţinere a degetelor, activitatea mînii stîngi sau a celei drepte.
4. Zona sau distanţa se referă la modul de comportare a oamenilor în raport cu spaţiul care îi
înconjoară. Conceptul de zonă este analog celui de teritoriu al animalului, respectiv domeniul
pe care acesta îl marchează, îl apără şi îl dispută.
Comunicarea non-verbală este reprezentată de următoarele elemente: vizuale (culorile,
formele, obiectele), auditive (diferite tipuri de sunete), olfactive (parfumuri, arome, mirosuri) şi
motorii sau chinestezice (baletul, dansul, limbajul surdo-muţilor). De asemenea, comunicarea
non-verbală are la bază moduri de exprimare precum: expresia feţei, gesturile, atitudinea,
poziţia, distanţa interlocutorilor. De exemplu, poziţia în pat a bolnavului poate exprima
_____________________________________________________________________ 4
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta
existenţa unei dureri care obligă persoana să adopte o anumită poziţie în care durerea e
resimţită la o intensitate mai mică (poziţii/posturi „antalgice” pentru că diminuă
durerea), iar o poziţie de retragere, cu genunchii la bărbie, însoţită de o privire care
exprimă teamă şi îngrijorare poate fi sugestivă pentru anxietate, pentru diferite stări
halucinatorii, vizuale sau auditive.

* Distincţia dintre discuţie şi dialog

Discuţia este, în esenţă, o succesiune de puncte de vedere diferite, prin care, fiecare
interlocutor caută să-şi impună opinia.
Dialogul se bazează pe o mai atentă ascultare a semenului; întai, fiecare caută să-l înţeleagă pe
celălalt, apoi să-şi depăşească aportul cu şi printr-un alt aport personal. Dialogul permite în
mod normal o aprofundare şi o mai bună înţelegere a problemei.
Discuţia, în schimb, rămâne la nivelul criticii şi este, deci, mai superficială.
** Ascultarea eficientă
De cele mai multe ori sîntem ineficienţi în comunicare (nu receptăm, nu înţelegem, nu putem
procesa o anumită informaţie) întrucît nu ştim să ascultăm. Ascultarea presupune prezenţa
atenţiei, a deprinderii de a cu uşurinţă mesajele şi a capacităţii de mobilizare voluntară în
situaţiile mai dificile.
Iată în continuare zece chei pentru ascultarea eficientă:

CHEI ASCULTĂTOR EFICIENT ASCULTĂTOR

NEEFICIENT
1. Ascultă activ Pune întrebări, parafrazează ce Este pasiv, stă în expectativă
spune vorbitorul
2. Găseşte domenii Caută diverse posibilităţi noi de Accent pus pe subiecte sterile,
de interes subiecte neproductive
3. Rezistă la Luptă pentru a evita distragerile, Este uşor de distras
distrageri tolerează obiceiurile proaste, ştie
cum să se concentreze
4. Crede în faptul că Provoacă, anticipă, rezumă Tendinţa de a visa atunci cand
gandirea este mai mental, cîntăreşte faptele întalneşte un vorbitor mai lent
rapidă decît evidente, ascultă modulaţiile
vorbirea vocii celui care vorbeşte
5. Este responsiv Încuviinţează, manifestă interes, Minimal implicat
(implicativ) oferă şi primeşte feedback
pozitiv
6. Evaluează Evaluează conţinutul, trece peste Este foarte atent la formă
conţinutul şi nu erorile în vorbire (rostire, pronunţie)
forma
7. Se menţine în Nu judecă pană nu înţelege Are prejudecăţi, chiar se
priză complet ceartă
8. Ascultă idei Ascultă subiecte principale Se concentrează asupra
faptelor
9. Face efortul de a Depune eforturi mari, manifestă Manifestă lipsă de energie,
asculta activism corporal, susţine atenţie scăzută

_____________________________________________________________________ 5
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta
 privirea
10. Îşi exersează Utilizează materiale mai dificile Manifestă rezistenţă faţă de
mintea (gîndirea) pentru stimularea gandirii materialele dificile,
preferîndu-le pe cele mai
uşoare, recreative

În cadrul procesului de îngrijire a bolnavilor, comunicarea are un rol esenţial în cunoaşterea şi

evaluarea nevoilor acestuia. Vorbele spuse cu blândeţe, cu calm şi dragoste alină suferinţa şi
mângâie sufletul, iar, astfel, a vorbi unui bolnav (persoană asistată) devine un act de îngrijire,
prin el însuşi.
Comunicarea solicită din partea persoanei bolnave şi a persoanei de îngrijire o deschidere cât
mai mare, totală chiar, care se bazează pe încrederea cu care interlocutorii intră în dialog, iar
această încredere este cheia deschiderii, premisa obţinerii unui maxim de date (privind
suferinţele, nemulţumirile, nevoile).
O comunicare specială este comunicarea îngrijitorului cu o persoana bolnavă care îşi traieşte
ultima parte a vieţii, iar în această situaţie, comunicarea are semnificaţii particulare şi alături de
alte elemente de îngrijire paleativă, devine o soluţie a calităţii vieţii până în ultima clipă.
A asculta este mai mult decât a auzi.. Pentru a realiza o ascultare eficientă, e necesară o
anumită pregatire: rezervarea timpului necesar ascultării (nu graba, expedierea,
superficialitatea, formalismul), concentrarea asupra comunicării, acceptarea perioadelor de
pauză, necesare şi semnificative, evitarea întreruperilor vor avea darul să ofere premise pentru
o comunicare eficientă. Totuşi, îngrijitorul poate orienta, cu grijă, discuţia în direcţia dorită,
atunci când există tendinţa persoanei asistate de a se îndepărta de subiectul pus în discuţie.
Concomitent cu ascultarea, îngrijitorul va verifica percepţia, întrebând persoana asistată dacă a
înţeles, verificând calitatea şi adaptarea răspunsului. Pentru verificarea percepţiei se folosesc
procedee precum: reafirmarea, repetarea ca un ecou, parafrazarea, repetarea răspunsului,
afirmaţia şi rezumarea.
Conceptul de « comunicare » este strâns legat de existența noastră ca oameni, iar apoi ca
societate, datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente.
Fără comunicare și limbaj, noua (ca ființe sociabile ce interacționăm și relaționăm în cea mai
mare parte, sau chiar în totalitate prin intermediul actului comunicării) viața pe Terra ne-ar fi
inutilă, de prisos.

pa Profesor,
CARMEN BEJAN

_____________________________________________________________________ 6
COMUNICAREA: definitie, importanta, principii, tipuri/stiluri de comunicare,
discutie/dialog, ascultare eficienta