UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

COLEGIUL TERȚIAR NONUNIVERSITAR

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
MODUL LEADERSHIP ȘI COMUNICARE PROFESIONALA

REFERAT

COMUNICAREA

Coordonator: MIHAELA ALEXE

Elev: SARBU MONICAVICTORIA

PITEȘTI 2023

1
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub formă de
mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise între doi indivizi, numiți interlocutori, sau mai
formal, emițător și receptor.

Comunicarea – termen ce provine din cuvântul latin communis (comun). Deci, putem spune că ”a

comunica” este echivalent cu ”a face ceva comun” sau ”a face cunoscut”.

Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple perspective, iar acest lucru a determinat o
proliferare spectaculoasă a definițiilor. Atunci când ne referim la comunicare, majoritatea ne gândim la
”a aduce la cunoștință” sau la ”a informa”. În dicționarul explicativ găsim menționate trei semnificații ale
cuvântului comunicare. Este vorba despre: înștiințare sau aducere la cunoștință, contacte verbale în
interiorul unui grup, prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relațiile spirituale.

Definirea conceptului de ”comunicare” implică o serie de dificultăți din cauza diverselor modalități de
abordare a acestuia. Fiecare autor a încercat să ofere definiția pe care el o considera potrivită.

De exemplu, C. Hovland, I.Janis și H. Kelley definesc comunicarea astfel: ”un proces prin care un individ
(comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi
(auditoriul)”.

Definția oferită de Denis McQuail: ”comunicarea este transmiterea informațiilor, ideilor și atitudinilor
sau emoțiilor de la o persoană la altă persoană sau de la un grup la altul, în mod esențial prin
intermediul simbolurilor. Comunicarea are loc ori de câte ori un sistem, sursă, influențează un alt sistem,
destinatarul, prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leagă cele două sisteme.”

Robert Craig consideră că, cercetarea și teoretizarea comunicării sunt marcate de șapte tradiții. Acestea
prezintă asemănări în ceea ce privește conținutul teoriei comunicării și diferențe în modul de abordare a
domeniului. Aceste tradiții sunt:

 retorică – teoretizează comunicarea ca fiind arta practică a discursului;

 semiotică – vede comunicarea ca mediere intersubiectivă cu ajutorul semnelor;

 fenomenologică – comunicarea este teoretizarea experienței diferenței și dialogului;

 cibernetică – comunicarea apare ca un proces informațional;

 socio – psihologică (sau a psihologiei sociale) – teoretizează comunicarea ca proces al expresiei,

interacțiunii și influenței ei;

 socio – culturală – comunicarea apare ca proces simbolic ce produce și reproduce modelele

socioculturale împărtășite;

 critică – consideră apariția comunicării autentice ca fiind doar în procesul reflecției discursive.

Scopul comunicării

Potrivit opiniei lui De Vito (1988), comunicarea are cinci scopuri esențiale:

 decoperirea personală – comunicarea ne ajută să învățăm despre noi și despre alții, să ne

descoperim (în special prin intermediul comunicării sociale) și să ne evaluăm;

2
  descoperirea lumii externe – comunicarea oferă o bună înțelegere a realității exterioare, a
obiectelor și a evenimentelor;

 stabilirea relațiilor cu sens – comunicarea oferă posibilitatea de a stabili și de a menține relații

strânse cu alte persoane;

 schimbarea atitudinii și comportamentului – se referă în special la comunicarea realizată prin

mass-media, cu rol semnificativ în schimbarea atitudinilor și comportamentelor noastre;

 joc și distracții – comunicarea reprezintă un mijloc de a ne distra, de a râde și de a ne simți bine.

Elementele comunicării

Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și nonverbale. Pentru a comunica eficient este
bine ca toate aceste elemente să fie utilizate pentru a realiza două lucruri:

– trimiterea unor mesaje clare;

– receptarea și înțelegerea mesajelor.

Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite) pentru a transmite gânduri, idei și
sentimente.

Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii atitudinilor și emoțiilor prin utilizarea

unor strategii și instrumente. Dintre acestea amintim: tonalitatea, volumul, ritmul, intonația și
accentul. Paralimbajul oferă personalitate comunicării, caracteristicile distinctive care o fac unică. Orice
tip de comunicare are proprietăți paralingvistice influențate de emoții (modul în care se simte o
persoană) și atitudini (modul care gândește și se comportă o persoană).

Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei, informații și sentimente, fără a recurge la

cuvinte. Include limbajul trupului: postură, gesturi și expresii faciale. Acest tip de comunicare furnizează
indicii despre atitudinea și sentimentele din spatele cuvintelor folosite de o persoană. De obicei
întărește comunicarea verbală, dar poate fi folosită și independent pentru a comunica ceva (de exemplu,
o privire sau o atingere prietenoasă pot comunica un anumit mesaj).

Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoaștere. Acest scop poate fi atins prin comunicarea
interpersonală, iar elementul principal al acesteia este individul, în timp ce mesajele stau la baza
comunicării.

Comunicarea interpersonală stă la baza comunicării umane. Aceasta cuprinde interacțiuni prin care
partenerii exercită o influență reciprocă asupra comportamentelor lor. Caracterul interacțional al
comunicării interpersonale presupune faptul că, în momentul unei comunicări interindividuale
personale, acționează asupra comportamentelor lor în mod reciproc. Individul este o ființă socială, are
nevoie să se raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe sine și pentru a-și fixa propriul sistem de valori.
Pentru a-și putea construi o imagine de sine, el trebuie să înțeleagă cine este el cu adevărat, cum se
vede el și cum este perceput de către ceilalți.

De asemenea, comunicarea interpersonală poate fi definită ca un proces psiho-social în care cel puțin
doi indivizi dezvăluie informații, emoții, gânduri și experiențe. O comunicare interpersonală bună duce la
apriția unor relații profunde, semnificative și satisfăcătoare. Pe de altă parte, modelele greșite de
comunicare duc la apariția unei game mari de probleme personale și interpersonale.

3
Comunicarea îndeplinește una dintre nevoile psihologice fundamentale ale ființei umane, este vorba
despre nevoia de interacțiune.

 Comunicarea verbală stă la baza tuturor legăturilor pe care le stabilim cu cei din jur și se referă la
schimbul de informații dintre cel puțin două persoane. Atunci când comunicăm, nu o facem doar la
nivelul cuvintelor, ci și prin elemente nonverbale, precum zâmbetul, privirea, postura corpului etc.

Indiferent dacă folosim comunicarea verbală – cuvintele – sau alegem să păstram tăcerea în anumite
situații, de fapt transmitem un mesaj și anumite stări și emoții.

Una dintre cele mai des întâlnite teorii este modelul matematic al comunicării,elaborat de cercetătorii
americani Shannon și Weaver, care presupune mai multe elemente:

1. emițătorul (persoana care inițiază și formulează mesajul);

2. transmițătorul prin intermediul căruia mesajul este codificat, devenind semnal (verbal,
nonverbal, grafic etc.);

3. canalul prin care semnalele pătrund;

4. receptorul care preia semnalele și le decodifică;

5. destintarul (receptorul) la care ajunge mesajul și care îl interpretează.

Tipuri de comunicare

Mesajul poate fi transmis prin limbajul verbal (cuvinte), non-verbal (gesturi, mimică) și paraverbal
(formă a limbajului non-verbal, reprezentată de tonalitatea vocii,ritmul de vorbire, modul de accentuare
a cuvintelor, ticuri verbale etc.).

Astfel, comunicarea este de mai multe tipuri:

Comunicarea verbală

Se referă la comunicarea prin intermediul rostirii cuvintelor și poate fi:

 Orală – cea pe care o folosim pentru a ne exprima în relațiile cu ceilalți, în viața de zi cu zi, la
locul de muncă, la magazine, la telefon etc.

 Scrisă – cea care are loc printr-un mijloc de comunicare indirect, cum ar fi sms-ul, e-mail-ul,
documente scrise, cărți, reviste, ziare, social media etc.

Comunicarea non-verbală

Oamenii comunică folosind mult mai mult decât simplele cuvinte rostite: prin gesturi, expresii faciale,
mers, postura corpului, contactul vizual; toate aceste aspecte reprezintă comunicarea non-verbală.
Aceasta parte a comunicării are un impact semnificativ asupra mesajelor transmise.

Comunicarea paraverbală

Este o formă a comunicării non-verbale și include elemente precum:

 Tonul vocii;

 Volumul vocii;

4
  Ritmul, intonația și accentul vorbirii;

 Pauze, viteza vorbirii;

În procesul comunicării cea mai mare pondere îi revine comunicării non-verbale, cu 55% (limbajul
corpului, mișcare, expresii faciale), urmată de cea paraverbală – 38%, în timp ce comunicarea verbală
(cuvintele) reprezintă doar 7% din ceea ce comunicăm.

Comunicarea verbală și cea non-verbală se împletesc într-un mod firesc. Limbajul non-verbală este un
indiciu important pentru „citirea” mesajului adevărat, adânc, ce ne este transmis. Mai mult, expresiile
faciale pot dezvălui multe informații prețioase. Psihologul Paul Ekman și-a dedicat cariera studierii
expresiilor faciale ale ființei umane.

Pe baza acestor studii au fost definite șapte emoții umane fundamentale: mânia, frica, bucuria, tristețea,
uimirea, dezgustul și disprețul.

Contează ceea ce comunicăm, însă contează mai ales modul în care comunicăm. Când o persoană afirmă
„nu am nimic, sunt bine”, dar tonul vocii sale și expresia facială denotă tristețe, ne va fi greu să o
credem.

Comunicarea estetică și vizuală

Comunicarea estetică este realizată prin intermediul artei, fie că vorbim despre pictură, dans, muzică ori
sculptură, în timp ce comuncarea vizuală se referă la ilustrații, grafice, prezentări etc.

În funcție de numărul participanților și natura relației dintre aceștia, comunicarea se poate clasifica
astfel:

Comunicarea intrapersonală – reprezintă comunicarea cu sinele, iar emițătorul și receptorul devin

aceeași persoană;

Comunicarea publică – se referă la o prezentare susținută de o persoană în mod direct, în fața unui grup
de persoane (conferințe, prelegeri, pledoarii, expunerea în fața unei comisii de examinare);

Comunicarea de masă – se referă la transmiterea mesajelor scrise, vorbite sau vizuale produse de mass-
media către un public;

Comunicarea în afaceri – are ca scop transmiterea unui mesaj pentru îndeplinirea unor sarcini
profesionale, în cadrul unor organizații formale.

Comunicarea formală

Comunicarea pe verticală este acea comunicare verbală care se realizează între interlocutorii aflați în
relații de subordonare – poate fi de la nivelurile ierarhice superioare la cele inferioare și invers;

Comunicarea pe orizontală are loc la același nivel ierarhic și are caracter funcțional și de cooperare;

Comunicarea pe diagonală are loc pe mai multe niveluri ierarhice, însă fără să existe o relație directă de
subordonare sau supraordonare; ea este folosită pentrutransmiterea unor indicații metodologice, de
exemplu;

În cazul comunicării formale sunt folosite canale de comunicare bine precizate și conturate, în timp ce în
cazul comunicării informale sunt folosite canale alternative, inclusiv discuțiile libere.

5
Tot un tip de comunicare în afaceri îl reprezintă și comunicarea companiilor și brandurilor cu clienții prin
intermediul reclamelor, tehnicilor de marketing și promovare, relațiilor publice etc.

Comunicarea interpersonală – reprezintă comunicarea între două persoane, este cea care ne ajută să-i
cunoaștem pe ceilalți, să creăm și să păstrăm legăturile umane. Ea poate fi directă (nemijlocită) și
indirectă (mijlocită de tehnologie sau alte metode)

Probleme ale comunicării și limbajului

Atât copiii, cât și adulții pot experimenta probleme de limbaj cu etiologii (cauze) diferite. Tulburările de
vorbire afectează capacitatea unei persoane de a produce sunete care se agregă în cuvinte și diferă de
tulburările de limbaj (care îngreunează înțelegerea cuvintelor și, deci, a celorlalți oameni).

În aceste cazuri, este indicata logopedia, terapie care se concentrează asupra îmbunătățirii discursului și
abilităților de a înțelege și de se exprima, inclusiv când vine vorba despre limbajul non-verbal. Ea poate fi
recomandată atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Unele tulburări de vorbire încep în copilărie și se ameliorează odată cu vârsta, în timp ce altele continuă
până la vârsta adultă și necesită terapie pe termen lung.

În cazul adulților, dar nu numai, tulburările de vorbire afectează stima de sine și calitatea generală a
vieții. Logopedia ajută la îmbunătățirea vorbirii, iar tipul de tratament depinde de gravitatea problemei
și de cauza acesteia.

Cauzele problemelor de limbaj apărute la adulți:

 Leziuni cerebrale cauzate de un accident vascular sau de alte boli;

 Deteriorarea corzilor vocale;

 Existența unei boli degenerative, cum ar fi Parkinson ori coreea Huntington sau scleroza laterală
amiotrofică (boala Lou Gehrig sau Charcot);

 Demență;

 Autism;

 Sindromul Down (trisomia 21);

În cazul apariției acestor tulburări de vorbire sau de limbaj, un adult poate dezvolta afecțiuni precum
anxietatea și depresia și poate ajunge la izolare socială.

Pentru a trata aceste afecțiuni, pe lângă ședințe de logopedie, sunt recomandate și ședințe de
psihoterapie individuală.

Modul în care comunicăm cu ceilalți joacă un rol crucial pentru identitatea noastră personală, având
efect atât asupra vieții profesionale, cât și asupra celei personale. De aceea, este necesar să acordăm
atenție modului în care comunicați și să încercați constant să îmbunătățiți această abilitate.

Partea de comunicare în mediul medical necesită mai multă atenţie datorită faptului că aceasta are în
centru pacientul, care se prezintă în plină suferinţă şi incertitudine în faţa medicului.

6
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, cu aparţinătorii şi cu ceilalţi
membri ai echipei medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a unui dialog”. Comunicarea reprezintă
un ansamblu de cuvinte şi gesturi prin intermediul cărora se transmit şi primesc mesaje. Ca proces
important în actul medical, comunicarea este un proces activ de transmitere şi recepţionare de
informaţii, în care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare trebuie să aibă abilităţi de ascultare
activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor întrebări, interpretare a limbajului nonverbal,
motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină conversaţia. Există trei componente ale
comunicării prin intermediul cărora transmitem informaţii către ceilalţi: verbală, non-verbală şi
paraverbală. Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire…) si 55% la nivelul non-verbal
(limbajul corpului). 

Comunicarea eficientă și deschisă este benefică atât pentru asistenți, cât și pentru pacienți. Pentru
asistenții medicali, comunicarea eficientă va crește considerabil gradul de satisfacție și entuziasm de la
locul de muncă, iar pentru pacienți aceasta va îmbunătăți gradul de mulțumire fată de oferirea
îngrijirilor medicale și, de ce nu, de multe ori și starea de sănătate, cel puțin din punct de vedere psihic. 

A comunica deschis înseamnă să auzi ceea ce îți spune interlocutorul tău. Programul încărcat de obicei
nu permite asistenților medicali să interacționeze și să comunice mai mult cu pacienții, însă o întrebare
politicoasă și puțină empatie pot face ziua unui pacient mai bună! 

Fiind cadru medical, fiecare asistent medical trebuie să respecte regulile de etică specifice profesiei sale
pentru ca relația asistent-pacient să fie una cât mai corectă și profesionistă. Acestea implică respect și
demnitate, însă nu doar la locul de muncă, ci și în viața de zi cu zi. Un asistent medical trebuie să fie
politicos și empatic, adică să aibă bun simț, după principiul “îi respecți pe ceilalți, te respecți pe tine”. 

Un rol în maniera cuiva de a empatiza îl poartă și capacitatea de a vedea lumea așa cum o văd ceilalți
sau, de multe ori, capacitatea de a reuși să ne schimbăm perspectiva. Cu alte cuvinte, e important să nu
judecăm gesturile, vorbele sau faptele cuiva, înainte de a ne pune în pielea acelei persoane. 

Ascultarea activă este capacitatea de a extrage informații relevante, pe măsură ce pacientul vorbește. Se
poate face asta prin ascultare, observare și facilitare a relatării pacientului. Pentru îmbunătățirea și
consolidarea relației asistent-pacient, ascultarea activă trebuie să presupună următoarele elemente:

 Menținerea contactului vizual

 Poziția corporală neutră

 Folosirea întrebărilor deschise

 Folosirea clarificării Când spuneți că… Ce aveți în vedere? 

 Oferirea feedback-ului 

 Eliminarea barierelor fizice (ex: masă, scaun, cărți, etc). 

Comunicarea este cheia unei relații asistent-pacient de succes care să fie benefică pentru ambele părți.
Pe lângă acest fapt, ascultarea activă determină și nivelul de interes al asistentului medical față de
pacient, ceea ce asigură dorința pacientului de a fi ajutat și îngrijit, ajută la identificarea corectă a
problemelor pacientului și la întărirea încrederii în îmbunătățirea stării sale de sănătate. 

7
În concluzie, comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie să coincida cu starea lui actuală, cu
posibilitatile lui de înțelegere și asociată cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii
sale. 

BIBLIOGRAFIE:

Alina Coman – 2008 – “Tehnici de comunicare “ – Bucuresti – România – Editura C.H.Beck

A.F.van der Brug, A.E. de Vrede Filip – 1996 – „Manual de nursing psihiatric” – Olanda – MAD
Foundation, Ermelo