Comunicarea.

DIsciplina:Tehnici
de Comunicare
Selectare si Prezentare : Abdusha Cristian
• Comunicarea – termen ce provine din cuvântul
latin communis (comun). Deci, putem spune că ”a comunica” este
echivalent cu ”a face ceva comun” sau ”a face cunoscut”.
• Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple
perspective, iar acest lucru a determinat o proliferare spectaculoasă a
definițiilor. Atunci când ne referim la comunicare, majoritatea ne gândim
la ”a aduce la cunoștință” sau la ”a informa”. Dacă ne vom uita într-un
dicționar explicativ vom găsi menționate trei semnificații ale cuvântului
comunicare. Este vorba despre: înștiințare sau aducere la cunoștință,
contacte verbale în interiorul unui grup, prezentare sau ocazie care
favorizează schimbul de idei sau relațiile spirituale.
• Actul de a face anumite lucruri comune se realizează prin schimbul de gânduri, idei și
sentimente. Așadar, comunicarea reprezintă un schimb – dai și primești. Este un proces
bidirecțional la care iau parte atât vorbitorul cât și ascultătorul. Participanții la procesul
de comunicare trebuie să aibă o înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor,
al gesturilor, expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.
• Robert Craig consideră că, cercetarea și teoretizarea comunicării sunt marcate de șapte tradiții. Acestea prezintă asemănări în ceea ce
privește conținutul teoriei comunicării și diferențe în modul de abordare a domeniului. Aceste tradiții sunt:
• retorică – teoretizează comunicarea ca fiind arta practică a discursului;
• semiotică – vede comunicarea ca mediere intersubiectivă cu ajutorul semnelor;
• fenomenologică – comunicarea este teoretizarea experienței diferenței și dialogului;
• cibernetică – comunicarea apare ca un proces informațional;
• socio – psihologică (sau a psihologiei sociale) – teoretizează comunicarea ca proces al expresiei, interacțiunii și influenței ei;
• socio – culturală – comunicarea apare ca proces simbolic ce produce și reproduce modelele socioculturale împărtășite;
• critică – consideră apariția comunicării autentice ca fiind doar în procesul reflecției discursive.
Scopul comunicării

• decoperirea personală – comunicarea ne ajută să învățăm despre noi și despre alții, să ne descoperim
(în special prin intermediul comunicării sociale) și să ne evaluăm;
• descoperirea lumii externe – comunicarea oferă o bună înțelegere a realității exterioare, a obiectelor și
a evenimentelor;
• stabilirea relațiilor cu sens – comunicarea oferă posibilitatea de a stabili și de a menține relații strânse
cu alte persoane;
• schimbarea atitudinii și comportamentului – se referă în special la comunicarea realizată prin mass-
media, cu rol semnificativ în schimbarea atitudinilor și comportamentelor noastre;
• joc și distracții – comunicarea reprezintă un mijloc de a ne distra, de a râde și de a ne simți bine.
Elementele comunicării

• Comunicarea presupune elemente verbale, paraverbale și

nonverbale. Pentru a comunica eficient este bine ca toate aceste
elemente să fie utilizate pentru a realiza două lucruri:
• – trimiterea unor mesaje clare;
• – receptarea și înțelegerea mesajelor.
• Comunicarea verbală – recurge la cuvinte (scrise sau rostite)
pentru a transmite gânduri, idei și sentimente.
• Paralimbajul este utilizat în vederea modificării și transmiterii
atitudinilor și emoțiilor prin utilizarea unor strategii și
instrumente. Dintre acestea amintim: tonalitatea, volumul,
ritmul, intonația și accentul. Paralimbajul oferă personalitate
comunicării, caracteristicile distinctive care o fac unică. 
• Comunicarea nonverbală presupune un schimb de idei,
informații și sentimente, fără a recurge la cuvinte. Include
limbajul trupului: postură, gesturi și expresii faciale. Acest tip
de comunicare furnizează indicii despre atitudinea și
sentimentele din spatele cuvintelor folosite de o persoană.
De obicei întărește comunicarea verbală, dar poate fi folosită
și independent pentru a comunica ceva (de exemplu, o
privire sau o atingere prietenoasă pot comunica un anumit
mesaj).
• Principalul scop al comunicării rămâne acela de cunoaștere.
Acest scop poate fi atins prin comunicarea interpersonală, iar
elementul principal al acesteia este individul, în timp ce
mesajele stau la baza comunicării.
• Comunicarea interpersonală stă la baza comunicării
umane. Aceasta cuprinde interacțiuni prin care
partenerii exercită o influență reciprocă asupra
comportamentelor lor. Caracterul interacțional al
comunicării interpersonale presupune faptul că, în
momentul unei comunicări interindividuale personale,
acționează asupra comportamentelor lor în mod
reciproc. Individul este o ființă socială, are nevoie să se
raporteze la ceilalți pentru a se descoperi pe sine și
pentru a-și fixa propriul sistem de valori. Pentru a-și
putea construi o imagine de sine, el trebuie să înțeleagă
cine este el cu adevărat, cum se vede el și cum este
perceput de către ceilalți.
Va Multumesc Pentru Atentie!