Sfântul Teodor Studitul (759-826) a fost un strălucit imnograf și teolog ortodox și

stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Studion, în marginea orașului

Constantinopol, capitala Imperiului bizantin. A trăit în vremurile împăratului
Constantin al V-lea Copronimul (741-775).
A fost tuns în monahism și apoi a fost hirotonit preot de către Sfântul Tarasie,
patriarhul Constantinopolului, ajungând mai apoi stareț la mânăstirea Studion – de
unde și numele „Studitul”.
1) Trei cuvinte antiretice împotriva iconoclaștilor: primele două cuvinte sunt
scrise în formă de dialog, al treilea în 80 de silogisme, care oferă o teologie
sistematică a cultului sfintelor icoane.
2) Respingerea poemelor iconoclaștilor.
3) Șapte capitole împotriva iconoclaștilor.
4) Cincisprezece probleme către iconomahi.
5) Despre cultul icoanelor, epistolă către Platon.
După Sf. Teodor, Icoana nu este prototip, pentru că nu e una cu prototipul ca stare
de sine a ființei, ci numai redă ipostasul ca stare de sine a ființei, dar nici nu
redă ipostasul fără firi (divină și umană), ci firile definite ipostatic
a) Icoana – chip al persoanei;
b) Icoana – loc al prezentei personale;
c) Privirea la icoană nu este o simplă privire în icoană, ci este o privire
duhovnicească;
d) Icoana – pecete a kenozei (= micșorării, golirii) lui Dumnezeu.
Faptul întrupării Fiului lui Dumnezeu are pentru Sf. Teodor Studitul consecințe
majore:
- prin Faptul întrupării, am văzut persoana sa, sau exprimat în limbaj teologic,
- prin Faptul întrupării, am văzut ipostasul Cuvântului (Logosului) lui Dumnezeu.
Conform Sf. Teodor Studitul între descriere și scriere, între a circumscrie și a
picta este o diferență majoră. Astfel, datorită noțiunii sale de persoană
“compusă”, Sf. Teodor Studitul a relevat caracterul insuficient al argumentației
iconoclaștilor, care înțelegeau greșit noțiunea de persoană.
„La icoana Născătoarei de Dumnezeu, imprimând-o și închinându-ne la ea, nu
mărturisim că o avem și cinstim păgânește (elenic) ca pe o zeiță, ci ca pe
Născătoarea de Dumnezeu. La fel și în icoanele sfinților, nu cinstim și venerăm
mulți zei și zeițe, ci pe Unul Dumnezeu și pe slujitorii Unului Dumnezeu, de la
Care și la Care iese și se întoarce cinstirea pentru toate. Sau nu crezi oare că
Dumnezeiescul Mir se ia ca tip al lui Hristos? Că Masa dumnezeiască se ia în locul
Mormântului celui de viață făcător; Giulgiul de pe ea în locul celui în care a fost
învăluit și înmormântat Hristos; sfânta copie în locul celui ce-a străpuns
dumnezeiasca Lui coastă; buretele în locul celui cu care a fost adăpat cu fiere;
imaginea Crucii în locul Lemnului celui de viață făcător? Suprimă, deci, toate
acestea ca și orice altă reprezentare dumnezeiască (simbolică) pentru că ai zis că
faptul în genere de a se închina și a face icoane întru reprezentarea și cinstirea
lui Hristos înseamnă că cei care le fac și se închină lor le fac dumnezei. Dar
lipsa de evlavie a acestora este cu adevărat egală cu cea a păgânilor (elinilor)”