Lucrare de Seminar 2022

Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova

Facultatea de Teologie Pastorală “Sfinții Trei Ierarhi’’

Geografia biblică sau descoperirea

locurilor insemnate prin fapte biblice

Coordonator : Lector.Vacula Alexandru

Sustinator: Abdușa Cristian

Anul I
 Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………................3
Așezarea și numirile Palestinei……………………………………………………………3
Muntele Ararat - Arca lui Noe…………………………………………………………….6
Marea Roșie: arheologii audescoperit rămășițele armatei egiptene
a exodului biblic…………………………………………………………………………………..7
Ierihon - Cucerirea Ierihonului…..............................................................8
Templul Lui Solomon.............................................................................10
Concluzii…………………………………………………………………………………………….12
Surse Bibliografice……………………………………………………………………………..13

2
 Introducere
Țara Palestina a fost ținutul unde s-au petrecut cele mai însemnate fapte in legătură cu
mîntuirea oamenilor de către Dumnezeu. Ea este o comoară de amintiri scumpe pentru noi
creștinii o oglindă in care, la fiecare pas, citim despre lucrurile mărețe săvîrșite de bărbati sfinți,
rînduiți de Dumnezeu să invețe pe semenii lor cum să se închine către El și cum să viețuiască
după poruncile Lui.[1]
Tot intr-însa s-a arătat Mântuitorul lumii, Domnul nostru lisus Hristos, Care a petrecut acolo
anii din care, ca dintr-un izvor nesecat, a curs belșug de învătătură asupra omenirii. Tot acolo a
pătimit El, pentru a-și pecetlui învățătura, a fost ingropat și a înviat. De aceea aceste locuri sânt
scumpe pentru toți cei ce poartă numele de creștin. Căci dacă ne sunt scumpe mormintele
părintilor noștri, cum să nu ne fie scump mormîntul in care trei zile adăpostit Domnul cel
milostiv țara care ne face să ne gîndim la Mîntuitorul, Care ne iubește, la păcatele de care
trebuie să ne curățim, pentru a ne apropia de El ?[1]

Așezarea și numirile Palestinei

Fiind cuprinsă intre ape și pustiuri, acolo unde se intâlnesc două mari continente, Asia și
Africa, locuite de popoare mari și puternice, Palestina a fost țara de legătură a acestor popoare.
Din pricina aceasta, pe aici trecea calea pe unde sau intâlnit oștiri numeroase, unde s-au dat
lupte fără număr și asupra căreia regi și impărați puternici și-au ântins stăpinirea.[1]

Ca întindere, țara aceasta nu era mare, dacă Dumnezeu a ales-o pentru ca din șesurile și de
pe apele și din munții ei să grăiască oamenilor cuvinte de mare preț, este o dovadă că
Dumnezeu n-are trebuință de cele strălucite înalte puternice pentru a-și întemeia tronul
împărăției Sale și locul cuvântului Său. Cuvântul de Palestina, cu care numim Țara Sfîntă, fost
totdeauna întrebuințat. Îl găsim la scriitori aproape de vremea Mîntuitorului. Si i s-a zis
Palestina de la filisteni, fiindcă acest popor, cu care iudeii au purtat dese războaie, locuiau in
partea de apus a țării, de-a lungul Mării Mediterane. De la numele lor, numirea de Palestina s-a
extins apoi asupra în tregii țări.[1]

3
 Numele cel mai vechi al ei a fost Canaan, care s-ar trage de la , numele unuia din fiii lui Ham.
acest cuvânt mai înseamnă Țara de Jos, care se potrivea ludeii față de tinutul mai înăltat, numit
din pricina aceasta Avraam, sau țara de sus. Fiindcă Dumnezeu a făgăduit țara aceasta lui
Avraam și urmasilor Iui, s-a numit Țara făgăduinței.[1]
În Sfînta Scriptură se numește și Țara Sfîntă, Țara lui Dumnezeu, Pămîntul Iui Israel. O
singură dată se găsește numită Filisteia, in cartea a doua a lui Moise.[1]
Munții și văile. Palestina e o țară muntoasă; de la miazănoapte spre miazăi ea e străbătută de
prelungiri ale muntilor Siriei. În partea dinspre Marea Mediterană, aceste prelungiri se lasă în
jos în chip Iin formează astfel o câmpie lungă de 170 km. Iată pînă la 30 km. , care purta numele
șesul Șaron și era foarte rodnică. Pe la mjlocul lor, munti sînt străbătuti în lungime de o vale
foarte adâncă, o adevărată râpă sau prăpastie, al cărei fund e mult mai jos decât fața apelor
Mării Mediterane. Aceasta e valea prin care curge râul lordan.[1]
În partea de miazănoapte a țării se află munții Liban, adică muntele alb, numit astfel, fie
pentru că e plin de stânci albe de cretă, fie pentru că vârfurile lui erau totdeauna acoperite de
zăpadă.Nesfărșite păduri de cedri acopereau aceași munti.[1]
La răsărit de acești munti și în linie se află munții Antiliban. De Antiliban ține Hermonul cel
mare, cu o înăltime de 2760 de metri. Munții însă se află tocmai la marginea de sus a
Palestinei, mai mult în Siria decît în Țara Sfântă.[1]

În Palestina propriu-zisă se află, la răsăritul țării, dincolo de lordan, colinele care se coboară
de la Hermonul cel mare spre miazăzi numite astăzi Tulul. Afară de colinele acestea, care stau
despărțite unele de altele ca niște piscuri, in tot lungul lordanului la vale se întinde o înălțime
muntoasă, care mai spre miazăzi ia numele de munții Ghilead; spre miazăzi de munții Ghilead,
in partea de răsărit a Mării Moarte, se află muntii Abarim, cu culmea Nebo vârful Fasga (Pisga)
unde a murit Moise.[1]
În partea de apus a Palestinei există alt de munți. Spre miazăzi de munții Liban se întindea
țara muntoasă care mai târziu s-a numit Galileea. Ea cu rinde muntele Tabor, iar mai spre
miazăzi Hermonul cel mic. țării, spre miazănoapte apus, se îndreaptă coarna lungă a muntelui
Carmel, care intră ca un cui în Marea Mediterană, formând acolo un cap mai sus cu 592 de
metri decît fața apei. Spre răsărit de Carmel de Hermonul cel mic se ridică muntele Ghilboa, iar
intre Carmel, Ghilboa, Hermon Tabor se întinde valea foarte roditoare frumoasă numită Izreel
sau Ezdrelon.
Față de Galileea, ținutul mai dinspre miazăi, numit Samaria, e mai jos. Totusi se află aici munții
Efraim cu înălțimile mai mari ale muntelui Ebal Garizim.[1]
Spre miazăzi de Samaria tara iar se ridică. Aici se află munții Iuda cu o mulțime de prăpăstii
de Cea mai mare înălțime este de 1027 de metri la muntele Hebron. Tot aici trebuie să numim
munții din apropierea lerusalimului, din care fac parte muntele Moria sau Sionul muntele
Măslinilor, înalt de peste 800 de metri.[1]

La miazăzi de muntele Moria se află valea Hinnorn (Ben Hinnom) iar între Sion nuntele
Măslinilor, la răsărit, se află valea Kedron.[1]

Apele deșerturile- Apa cea mai însemnată a Palestinei este Marea Mediterană, pe care
iudeii o numesc Marea (Filistenilor 23, 31), Marea cea Mare (IOS. I, 4). Ape numai ale Palestinei

4
insă se află în valea lordanului. Aici curge râul lordan, care izvorăște din Hermon, din curgerea
lui, străbate un Iac mlăștinos, numit lacul Merom sau Hule. Acest lac e cu 83 de metri mai sus
de față apelor Mediteranei are o adîncime de 3—5 metri. Râurile lui sunt pline de păsări
sălbatice și de desișurile de nepătruns ale plantei papirus.[1]
Mai spre miazăzi de lacul Merom se află lacul numit în Sfânta Scriptură și Marea Kinemt,
Kinerot (Num. 24, 11 ; IOS. 12, 3), apa Ghenisar (l Mac. 11, 67)), Marea Galileii, Marea
Tiberiadei.[1]
Acest Iac nu e altceva decât o prăpastie adâncă în munte pe care o străbate o umple lordanul în
curgerea sa. E un oval neregulat lung de 22 de km lat între 6—10 km. Adâncimea cea mai mare
e de 50 de metri.[1]
lordanul, după ce străbate acest lac, curge într-o albie cu multe cotituri mărunte, până la
Marea Moartă, numită astfel din pricină că are ape sărate și cu pucioasă, încât nu poate trăi în
ea nici o vietate. Peștii de râu, care au fost aruncati în apele ei, au murit îndată.[1]
Lungimea ei cea mai mare e de 73 de km, iar lățimea de 16 km. E așezată cu 394 de metri
sub fața apelor Mediteranei, iar adâncimea ei e de 399 de metri. In partea dinspre miazăzi însă,
unde au fost înecate cetățile Sodomei și ale Gomorei, nu e nicăieri mai adincă de 3 metri.[1]
lordanul, careși poartă apele sale prin toate aceste lacuri, e un râu foarte iute. Față de alte
râuri, e un râumic, lung de 330 de kmAfluenții lui sânt: la răsărit, rîul larmuc sau Hieromax
labocul, iar la ap us pîrâul Krit. Pâraiele Arnon si Kedron se vadă in Marea Moartă, iar Ki șonul in
Mediterană.[1]

Palestina nu avea pustiuri în ințelesul in care noi luăm astăzi acest cuvânt. Dacă în Sfânta
Scriptură se vorbește despre pustiuri, trebuie iudeii întelegeau prin aceasta nu un loc sterp fără
nici o locuință pe el, numai un loc nelucrat, acoperit de ierburi, străbătut de turmele care-I
Pustiuri adevărate trebuie socotite numai cele din afara Palestinei.[1]
Împărțirea Palestinei biblice orașele mai însemnate. Țara Sfântă n-a fost totdeauna
împărțită în acest fel. Pe vremea lui losua a fost împărțită in douăsprezece triburi, după cei
doisprezece fii ai lui Israel. După moartea lui Solomon s-a împărțit în două: regatul lui Israel,
in miazănoapte, al lui Iuda, în miazăzi. În veacul din urmă înainte de ivirea Mântuitorului țara
se împărțea in patru: Galileea, Samaria, ludeea, Pereea.[1]

Orașul cel mai însemnat a fost Ierusalimul, capitala țării, ațezat în tribul lui luda. Locul e
stâncos, având o înălțime de aproape 800 de metri peste apele Mediteranei. El se împarte
spre miazăzi în două printr-o vale numită Tyropeon. În acest oraș se afla locul de închinare cel
mai însemnat al iudeilor: Templul de pe muntele Moria.[1]
Afară de Ierusalim, locuri însemnate ale Palestinei mai erau: La miazăzi: Betleemul, Tecoa,
Hebron, Engedi, Beer-Șeba, Ascalon, Gat, Gaza.[1]
La mijlocul țării: lerihonul, Ghilgal, Rama, Ghibeonul, Timnat-Șerah, Mițpa, Ghibeea,
Anatot, Nob, Kiriat-learim, Aialon, Emaus, Ioppe, Șilo, Sichem, Samaria, Cezareea.[1]
Spre miazănoapte: Tebez, Taanah, Meghido, Bet-Șean, Izreel, Sumen, Bet- Endor, Afec,
Nazaret, Sefora, Cana, Tiberias, Magdala, Capernaum, Horazin.[1]

Dincolo de lordan se aflau labes-Ghilead, Machanaim, Gadara, Hippos, Betsaida. Clima

produsele Palestinei biblice. Clima Palestinei nu era Ia fel in toată țara. În scurt se poate

5
 spune că avea o climă dulce, cu două anotimpuri: vara călduroasä și iarna cu ploi torențiale
din pricină că existau aici munte coastă vecinătatea această climă nu e Ia fel. În unele părți,
mai spre miazăzi răsărit, găsim călduri foarte mari, pe când pe coasta Mării Mediterane
temperatura e mai blândă.[1]

În ceea ce privește produsele, se știe că, atunci când Moise a trimis pe unii dintre ai săi
să cerceteze țara, ei au adus vestea că Palestina e o țară foarte bogată. În această țară se
lucra pământul cu plugul fără roate se producea grău, orz, linte, fasole și in. Lucrul de
grădinărie dădea castraveți, bostani dovleci, pepeni, ceapă. În aprilie se cocea orzul, in mai
grîul era secerat treierat. Grădinile dădeau smochine, curmale, migdale, piersici, nuci, mere
rodii. Coastele mungilor produceau mult vin. În multă cinste era măslinul care dădea
untdelemnul cel mult prețuit de iudei. Afară de acestea, mai creșteau cedrul, chiparosul,
bradul, stejarul, platanul terebintul.[1]

Muntele Ararat - Arca lui Noe

Muntele Ararat este un lanț muntos aflat la granița dintre Turcia si Armenia, renumit mai ales
pentru menționarea lui biblica. Astfel, in episodul biblic in care se relateaza potopul din vremea
lui Noe, citim: "După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pamant și a se
împuțina. Iar în luna a șaptea, în ziua a douazeci și șaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe
Munții Ararat. Apa a scăzut mereu, pană în luna a zecea; iar în ziua întai a lunii a zecea s-au
arătat vârfurile munților" (Facere 8, 3-5).[1],[2]
Muntele Ararat, alcatuit din vârfurile "Araratul Mare", având o altitudine de 5.165 metri, și
"Araratul Mic", cu o altitudine de 3.896 metri, este un vulcan stins (ultima erupție a avut loc în
anul 1840), așezat in Podisul Anatoliei, pe teritoriul Turciei, foarte aproape de granița cu
Armenia și Iran.
Muntele Ararat este cel mai înalt munte din Turcia, iar sub numele de "Masis", el este
cunoscut și ca simbol național al Armeniei. Potrivit mărturiei biblice mai sus amintite, Muntele
Ararat este considerat drept locul unde s-ar fi oprit Arca lui Noe, dupa încetarea potopului și
retragerea treptata a apelor. Pe lănga Sfânta Scriptură, referințe despre potopul din vremea lui
Noe[1],[2]
Potrivit datelor biblice, arca lui Noe era o construcție simplă, paralepipedica, construita din
lemn de chiparos, tencuita cu smoală pe ambele părți, lata de aproximativ 23 de metri, lungă de
140 de metri si înalta de alți 14 metri; ea avea un singur geam, de mici dimensiuni, și o singură
ușă, aflată la jumătate.[2]

Potrivit marturiei preotului babilonian Beresos (475 i.Hr), consemnată și de istoricul iudeo-
roman Iosif Flavius, unele ramasițe ale Arcei lui Noe puteau fi aflate înca pe culmea abrupta a
unui munte, numit de el "muntele kurzilor". Totodată, mai multe fragmente ale acesteia puteau fi
găsite în unele locașuri armene din vremea sa.[2]

De-a lungul vremii, Muntele Ararat a constituit o atracție constanta in lumea arheologilor și a
savanților biblici. Astfel, in cautarea Arcei lui Noe, pe culmile abrupte ale acestui munte au fost
efectuate nenumarate calatorii si expediții de cercetare.[2]

6
 Astfel, în anul 1670, un cercetator olandez, anume Jan Struys, a întreprins o expediție pe
renumitul munte, în cautarea celebrei Arce; cu aceasta ocazie, el a întalnit un pustnic, care i-a
dăruit o cruce de lemn, confecționatî din lemnul Arcei, potrivit mărturiei aceluia.[2]
În anul 1856, trei cercetători britanici au efectuat o călatorie pe Muntele Ararat, cu dorința
declarată de a anula "mitul" despre Arca lui Noe. Se mărturisește că cei trei exploratori au găsit
Arca, însa au ascuns descoperirea, susținând mai departe inexistența unui potop universal. După
moartea celor trei, descoperirea lor a fost aflată. Potrivit însemnarilor acestora, jumătate din Arca
se află sub un ghețar, iar jumatate sub apele unui lac alpin.[2]

Marea Roșie: arheologii au descoperit rămășițele armatei

egiptene a exodului biblic
În Marea Roșie, o echipă de arheologi subacvatici au descoperit rămășițele unei mari armate
egiptene din secolul al XIV-lea î.Hr., în partea de jos a Golfului Suez, la aproximativ 5 kilometri
de orașul modern Ras Gharib. Echipa căuta rămășițele unei nave antice și artefacte referitoare la
epoca de piatră și epoca bronzului din zona Mării Roșii, când au dat peste o masă gigantică de
oase umane ascunse de timp.[3]

Oamenii de știință conduși de profesorul Abdel Muhammad Badia și asociați cu Facultatea de

Arheologie și Universitatea din Cairo au recuperat deja un total de peste 400 de schelete diferite
și sute de arme și piese de armură, împrăștiate pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
[3]

Multe indicii de pe site l-au determinat pe profesorul Gader și echipa sa să ajungă la concluzia
că trupurile ar putea fi conectate celebrului episod Ieșirea. Se pare că vechii soldați au murit pe
continent, deoarece nu s-au găsit urme de posibile bărci în zonă. Numărul mare de cadavre, locul
și cauzele morții coincid cu versiunea biblică a traversării Mării Roșii, când armata faraonului
egiptean a fost distrusă de apele pe care Moise le separase.[1],[3]

Această nouă descoperire demonstrează fără îndoială că o mare armată egipteană a fost
exterminată în apele Mării Roșii în timpul domniei lui Ahenaton. Această descoperire oferă
dovezi științifice incontestabile, unul dintre cele mai faimoase episoade ale Vechiului Testament
s-a bazat pe un eveniment istoric care s-a întâmplat de fapt. [1],[3]

Acesta aduce o perspectivă cu totul nouă asupra unei istorii, pe care mulți istorici au
considerat-o de ani de zile ca fiind o operă de ficțiune și sugerează că alte episoade,
precum „Ciumele Egiptului”, dețin o bază istorică.[3]

7
 Ierihon - Cucerirea Ierihonului
Orașul Ierihon, considerat drept cea mai veche așezare urbană din lume, este situat lângă Râul
Iordan în partea de vest a Teritoriilor Palestiniene. Poziționat la 204 m sub nivelul mării, la o
distanță de 10 km la nord de Marea Moartă, Ierihonul este cea mai joasa așezare locuită de pe
pamant. Descris in Biblie ca "Oraș al palmierilor”, Ierihonul a constituit un loc atractiv de locuit
de mii de ani.[1],[4]
Cucerirea Ierihonului in Vechiul Testament- Despre cucerirea orașului Ierihon ne vorbește
cartea Iosua - capitolele de la 2 la 6- . Dupa ce au ratăcit prin deșertul Sinai vreme de 40 de ani,
israeliții s-au pregătit să treacă râul Iordan pentru a întra in Țara Fagăduinței, situația dincolo de
Ierihon. Înainte de a face trecerea, Iosua, succesorul lui Moise, a trimis doi spioni care au pătruns
in oraș. Spionii au scăpat de la a fi prinsi prin ajutorul desfrânatei Rahab, care locuia în zidul
orașului. Tot de la ea spionii au primit și informații prețioase cu privire la Ierihon. Deși Iordanul
se revărsase în perioada în care israeliții aveau să treacă, apa a încetat ca prin minune să mai
curgă, astfel încât toți au trecut "pe pământ uscat”. Apoi au mers în jurul orașului fortificat zilnic,
timp de șapte zile suflând în șapte trompete. In ziua a șaptea zidurile s-au dărâmat. Israeliții au
pătruns în oraș trecând totul prin foc și sabie.[1],[4]

Cucerirea Ierihonului din perspectiva ultimelor descoperiri arheologice- Datorită

importanței sale în cadrul istoriei biblice, Ierihonul este al doilea sit arheologic din Țara Sfântă
după Ierusalim.  În timpul secolului trecut nu mai puțin de patru mari arheologi au efectuat
săpături în sit: Carl Watzinger între 1907-1909, John Garstang în anul 1930, Kathleen Kenyon
între 1952-1958, și Bryant Wood. Rezultatele activității lor întreprinse aici sunt remarcabile.[4]

8
 În primul rând, au descoperit faptul că Ierihonul avea un sistem de fortificații impresionant.
Împrejurul orașului exista un zid de apărare înalt de 4,50 m. Pe zid mai exista înca un perete din
căramida, înalt de 2,50 m, întărit din spate cu metereze din pământ. În spatele acestui prim zid au
fost găsite așezăminte omenești.Un alt zid de caramidă proteja restul orașului. Așezările
omenești descoperite între cele doua ziduri se potrivesc descrierii făcute de Iosua când amintește
de locuința lui Rahab: „Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul
cetaţii și ea locuia chiar deasupra zidului.(Iosua 2;15).[1],[4]

Arheologii au descoperit, într-o parte a orașului, gramezi mari cărămizi la baza ambelor
ziduri, indicând o prăbușire neașteptată a fortificațiilor. Cărămizile prabușite au format o rampă
pe care invadatorii au putut pătrunde în oraș cu ușurință: "Atunci au trâmbiţat preoţii din
trâmbiţe. Și cum a auzit poporul glasul de trâmbiţa, a strigat tot poporul împreuna cu glas tare și
puternic și s-au prăbușit toate zidurile împrejurul cetăţii până în temelie și a intrat tot poporul în
cetate, fiecare din partea unde era, și au luat cetatea. ” (Iosua 6, 20)[1],[4]

Despre această descoperire uimitoare Garstang afirmă: "Referitor la acest lucru nu încape
îndoială: zidurile s-au prăbușit în exterior complet, încat atacătorii au putut sa se cațere pe
ruinele orașului”. Este cu atât mai remarcabil cu cât atunci când ataci, zidurile orașului cad în
interior, și nu în exterior cum s-a întamplat în cazul Ierihonului.[4]

Cercetătorii inclina sa creadă că un cutremur ar putea explica pe de-o parte, oprirea Iordanului
menționată ăn descrierea biblică,iar pe de alta, prăbușirea zidurilor.
Un strat compact de cenușă indică faptul ca orașul a fost incendiat dupa cum se decrie in Iosua 6;
24: "Iar cetatea si tot ce era in ea au ars cu foc; numai aurul si argintul si vasele de arama si de
fier le-au dat ca sa le duca Domnului in vistieria casei Domnului.”[4]

9
 Kenyon descrie aceasta intamplare astfel: "Distrugerea a fost completa. Peretii si podelele au
fost arse si fiecare camera a fost umpluta cu caramizi cazute”.  Arheologii au descoperit mari
cantitati de grane in sit. Acest lucru confirma adevarul biblic potrivit caruia orasul a fost
capturatin scurt timp. Daca orasul ar fi cazut in urma unui asediu indelungat, granele ar fi fost
consumate.[4]

Templul lui Solomon

Templul lui Solomon, cunoscut si ca Templul din Ierusalim, a fost, potrivit relatarilor
din Vechiul Testament, primul templu al evreilor,  a carui constructie a durat din anul al patrulea
si pana in an unsprezecelea an de domnie al regelui Solomon.
Prin aducerea chivotului Legii in Ierusalim, Imparatul David a facut din acest oras centrul
religios al lui Israel. In acest scop el si-a propus sa zideasca casa Domnului, intrucat chivotul se
afla intr-un cort modest, dar Dumnezeu a rezervat aceasta realizare a constituirii templului, fiului
si urmasului sau la domnie Solomon (II Sam. 7. 13).[1],[5]

In privinta locului unde a fost amplasat templul  din I Paral 22. I aflam ca David dupa ce a
inaltat un altar pe aria cumparata de la iebuscul Aravna a destinat acest loc pentru viitoarea "casa
a Domnului". Aici a construit Solomon templul sau (II Paral. 3, 1). Mai exact, este vorba de
muntele Sion, cu colina Moria, ce se inalta spre nord de o alta colina - Ofel, unde se desfasura
orasul vechi. Deoarece varful colinei Moria nu este destul de spatios pentru templu si curtea
interioara, Solomon a inconjurat cu ziduri inalte si groase poalele colinei, iar golul dintre ziduri
si colina l-a umplut cu pamant si astfel a amenajat o platforma mai extinsa.[1],[5]

Templul era o cladire de forma dreptunghiulara, divizata in interior in trei parti: vestibul (la
rasarit), numit Ulam, cu o lungime de 10 coti; prima incapere numita Heical (palat sau templu),

10
iar mai tarziu — Sfanta, lunga de 40 de coti; a doua incapere, numita Debir, iar mai tarziu Sfanta
Sfintelor, lunga de 20 de coti.[1],[5]

Latimea templului era de 20 de coti. Zidurile despartitoare nu sunt mentionate, dar ele au
existat cu siguranta. Un astfel de zid a fost intre pridvor si sfanta. Sfanta si Sfanta Sfintelor erau
despartite printr-un perete de lemn de cedru gros de doi coti in mijlociii acestui perete se afla o
usa marc de lemn de maslin salbatic, care se deschidea in doua parti.[1],[5]

Inaltimea pridvorului si a Sfintei era de 30 de coti. Iar inaltimea Sfintei Sfintelor numai de 20
de coti. Diferenta de spatiu de 10 coti. care exista intre tavanul Sfintei Sfintelor si acoperisul
templului a fost amenajata ca incapere unde se pastra tezaurul templului.[1],[5],[6]

Templul era inconjurat de doua curti. Cea dintai, care inconjura templul era numita curtea
interioara, a preotilor sau cea inalta . A doua curte numita exterioara sau cea mare era destinata
poporului credincios si se afla la un nivel inferior fata de prima curte. Ar rezulta de aici ca privit
de la distanta templul aparea asezai in terasa. Atai in prima cat si in a doua curte existau
apartamente pentru preotii care erau randuiti la slujba cu saptamana.  Dimensiunile curtilor nu ne
sunt cunoscute.[5],[6],[7],[1]

Ca si in Cortul Sfant, si in templu se aflau mai multe odoare. In Sfanta Sfintelor era depus
vechiul chivot al Legii din Cortul Sfant. In Sfanta se aflau: altarul tamaierii, care era din lemn de
cedru. imbracat in aur (I Regi 6, 20—21 ; 7, 48), masa punerii inainte, confectionata din aceleasi
materiale si zece candelabre de aur (I Regi 7.48—49). In curtea interioara, in fata intrarii in
Sfanta, se afla altarul jertfelor confectionat din bronz, iar in partea de sud-est a acestuia se afla
«Marea de arama adica bazinul pentru spalarea rituala a preotilor, asezat pe spinarea a
doisprezece tauri, asezati toi cate trei, cu capetele catre cele patru puncte cardinale.[6],[7],[1]
Templul construit de Solomon a dainuit mai mult de patru secole, fara sa fi suferit modificari
esentiale. Templul a suferit si din cauza unor cuceritori ai teritoriului Tarii Sfinte care au jefuit
tezaurul, precum a fost cazul regelui Sesonc al Egiptului (I Regi 14. 26). Dar si un rege al lui
Israel — Ioas nu s-a sfiit sa deposedeze templul de tot tezaurul sau, dupa o victorie ce o repurtase
asupra lui Amasis (II Regi 14, 14).[5],[6],[1]

11
 In anul 586 i.Hr. templul a fost jefuit si distrus pana pana in temelie de catre Nabucodonosor.
Totul a fost transportat in Babilon vasele sfinte si toate podoabele din aur, argint si arama.
Templul a fost reconstruit intre anii 516 i.Hr – 70 d.Hr cunoscut mai ales sub numele de "Al
doilea templu”. A fost distrus de catre romani in anul 70 d.Hr., in timpul revoltei evreilor din anii
66 - 70 e.n. contra stapanirii romane.[6],[7],[1]

Concluzii:
În urma studierii și cercetării a mai multor documente, scrieri și diferitor materiale, in baza
evenimentelor descrise în Biblie și care s-au desfășurat conform scrierilor Vechiului Testamnet
putem afirma cu deplină încredere că aceste evenimete au avut loc cu adevărat dupa cum sunt
descrise și în același mod in care le găsim în Cartea Sfântă , fapt ce poate fi dovedit prin scrierile
arheologilor care au desfășurat cercetări în regiunile descrise mai sus. În urma acestor cercetări
avem dovezi reale, materiale prezente la locul săpăturilor arheologice cum ar fi :

 Șantierul de săpături ce a avut loc în spațiul unde cândva se afla orașul antic Ierihon și
obiectele cât și construcțiile găsite în urma săpaturilor.
 În urma efectuării săpăturilor în spațiul Munților Ararat și găsirea acolo a fragmentelor
din binecunoscuta Arca lui Noe.
 Pe fundul Mării Roșii au fost găsite rămășițele armatei Egiptene care urmărea poporul
Israelit în cartea „ Ieșirea„
Și pe lângă acestea există încă o mulțime de dovezi ce confirm, fără de nicio îndoială,
înfăptuirea acestor evenimente.
În urma efectuării acestei lucrări am dezvoltat capacitățile de analizare și evaluare a
materialelor deținute cât și structurarea acestora și redactarea lor în lucrarea de față . A fost o
deosebită plăcere studierea și cercetarea realizată și elaborarea acestei lucrări .
Vă doresc la toți cât mai multă râvnă spre studierea textelor Biblice.

12
 Surse Bibliografice
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, ed. IBMBOR., Bucuresti, 2010
2. Manual STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT Tipărit cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Părinte
BARTOLOMEU VALERIU ANANIA Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului Cluj-Napoca 2003
vazut
3. https://www.crestinortodox.ro/religie/muntele-ararat-arca-noe-126024.html vazut
(01.11.2022)
4. Marea Roșie: arheologii au descoperit rămășițele armatei egiptene a exodului biblic -
WorldNews24.net, vazut (01.11.2022)
5. Templul lui Solomon (crestinortodox.ro) vazut (01.11.2022)
6.  Warren, Charles (1876). Underground Jerusalem: An Account of Some of the Principal Difficulties
Encountered in Its Exploration and the Results Obtained. With a Narrative of an Expedition through the

Jordan Valley and a Visit to the Samaritans vazut (01.11.2022)

7.  Langmead, Donald; Garnaut, Christine (2001). Encyclopedia of Architectural and Engineering Feats

13