Geografia Țării Sfinte

Țara care se întinde de la Marea Mediterană la Iordan și până la Marea Moartă se numea
Palestina în perioada greco-romană. În timpurile biblice se numea Pământul Canaanului, iar mai
târziu pământul lui Israel.
Pământul Țării Sfinte cuprinde o arie relativ restrânsă, el constituind un coridor destul de
strâmt. Deșertul Sinaiului este continuat de deșertul siro-arabic. Acesta făcea imposibil drumul de
la Ierusalim la Babilon , obligând călătorul la un ocol prin Nord.
Așezată într-un loc destul de strategic, țara a fost adesea călcată în picioare de armatele din
vecinătate. Evreii vedeau în aceasta un semn al Providenței; în special Profeții Vechiului Testament
vedeau în aceasta o pedeapsă divină pentru încălcarea Legii.
Canaanul apare ca cea mai veche denumire a Țării pe care Dumnezeu a ales-o pentru
poporul Său. Denumirea sa ar veni de la Ham (fiul lui Noe) – strămoșul vechilor locuitori ai acestei
regiuni, iar pe de altă parte termenul Canaan ar însemna Țara de Jos. După ocuparea Canaanului
de către evrei, Țara s-a numit Israel – Țara lui Israel.
O altă denumire a teritoriului locuit de evrei a fost aceea de Palestina. Această denumire a
fost dată de romani după 135. O altă denumire este acea de Țara Promisă sau Pământul
Făgăduinței, pentru că Dumnezeu a făgăduit-o patriarhilor și urmașilor acestora.
Ultima denumire este aceea de Țara Sfântă. Pentru creștini, acest pământ a fost sfințit prin
nașterea, viața activitatea și jertfa Mântuitorului Hristos.
Hotarele Țării Sfinte
Teritoriul țării date evreilor cuprinde doar o fâșie îngustă, ce se întinde pe o lungime de
320-400 km și o lărgime de circa 80 km în dreptul Mării Moarte. Israelul biblic nu acoperea decât
o suprafață de 16 000 km. Teritoriul actualului stat Israel, atât cel locuibil, cât și cel deșertic, are
27 800.
Granițele Țării Sfinte erau: la est, Lacul Ghenizaret, Iordanul și Marea Moartă; la sud –
Pustiul Sinai; iar la nord – Munții Liban, Antiliban și Carmel.
Principala caracteristică a geografiei țării evreilor este valea râului Iordan, care coboară din
nord, împărțind întregul teritoriu în două. Este singurul fluviu al acestei țări. Iordanul, al cărui
nume derivă din verbul ,,a coborî” izvorăște din muntele Hermon și coboară în direcția lacului
Ghenizaret, ajungând la punctul culminant terminal, Marea Moartă.
 Munții Palestinei
Munții Țării sunt o continuare a munților Liban și Antiliban. Spre Vest acest lanț muntos
se împarte în trei: munții Galileii, munții Samariei și munții Iudeii. Dintre munții Galileii, cai mai
înalți sunt Neftalim și Tabor.
Spre Nord Vest se întinde Muntele Carmel. Carmel, în limba ebraică înseamnă ,,grădină”,
,,livadă”, această denumire sugerând fertilitate sa. Tot pe muntele Carmel, profetul Ilie aducea
jertfe.
Lângă Sichem se află vestiții munți Ebal și Garizim. Între munții Efraim și Iuda se află
ținutul muntos de lângă Ierusalim, cu muntele Nabi Șemuel= muntele lui Samuel.
Dintre munții Iudeii, mai important pentru istoria biblică este muntele Măslinilor sau
Eleon, în vecinătatea Ierusalimului. Denumirea i se trage de la abundența măslinilor cultivați.
Între Ierusalim și Marea Moartă se întinde deșertul lui Iuda. În apropierea Ierihonului se
află muntele Quarantaniei, unde S-a retras Mântuitorul și a postit 40 de zile înaintea începerii
activității Sale.
În parte de răsărit a Iordanului se continuă lanțul munților Antiliban, cu vârful cel mai înalt
- Hermonul (2814m), mereu acoperit cu zăpadă. La sud de Hermon, se desfășoară un alt lanț
muntos - Basan. Unele texte poetice numesc acest munte Muntele lui Dumnezeu ca și Carmelul,
probabil pentru fertilitatea sa. Beneficiind de ploi abundente, munții Basanului au avut cele mai
bune pășuni.
Cea de-a treia zonă de la răsărit de Iordan aparține munților Nebo. De pe vârful acestui
munte, Moise a privit pământul făgăduinței.
Văile Țării Sfinte
Cea mai importantă este valea Ezdrelon sau ,,Dumnezeu seamănă”. Altă vale este cea a
Gheenei sau Hinom. Își datorează această denumire faptului că aici se aruncau și se ardeau
gunoaiele orașului și ca urmare, focul nu se stingea niciodată. De aceea, această vale a devenit
sinonimă cu locul osândei celor nelegiuiți.
Cea mai importantă vale a Țării Sfinte rămâne totuși cea a Iordanului, la poalele
Hermonului – până la Marea Moartă. Această vale este cea mai adâncă de pe suprafața pământului,
la o adâncime de 394 m sub nivelul mării.
 Câmpiile
În ceea ce privește câmpiile, Țara Sfântă este destul de săracă. Doar coasta Mării
Mediterane este o câmpie în adevăratul sens al cuvântului. Majoritatea deșerturilor se află în sud.
În nord nu se află decât pustiul Betsaida, în vecinătatea lacului Ghenizaret – loc de refugiu al
Mântuitorului după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul de către Irod Antipa. Pustiul Ierihonului:
la acesta se referă Mântuitorul când rostește parabola Samarineanului milostiv.
Apele Țării Sfinte
Palestina a suferit dintotdeauna de lipsă de apă. Mii de ani, locuitorii au fost preocupați să-
și facă rezerve de apă. Apele Țării Sfinte sunt de două feluri: curgătoare și stătătoare. Sursele de
apă, cele mai importante sunt râul Iordan, lacul Ghenizaret și Marea Moartă.
Iordanul izvorăște din munții Hermonului. Măsoară în linie dreaptă 183km. Are un debit
foarte rapid, cauzat de diferențele mari de nivel.
Palestina nu este prea bogată în ape stătătoare. Coasta țării este scăldată de apele Mării
Mediterane.
A doua ca mărime dintre apele stătătoare este Marea Sărată sau Marea Moartă. Poartă
această denumire din secolul al doilea. Arabii o numesc Marea Sodomei și a Gomorei. Ea acoperă
o suprafață de 940 km. Adâncimea sa cea mai mare este de 396m. din cauza căldurilor excesive,
apa este supusă unei evaporări intense. Din această cauză salinitatea este de 26%, ceea ce face
imposibilă orice viață. Conform Sfintei Scripturi, ca și unor istorici din Antichitate, în partea de
Sud a Mării Moarte se aflau cetățile Sodoma și Gomora, distruse din cauza fărădelegilor.
Cea mai importantă sursă de apă dulce, după râul Iordan, o constituie lacul Ghenizaret sau
Marea Galileii. I se mai spune si Marea Tiberiadei. Lacul Ghenizaret măsoară 21 de km. Suprafața
totală a lacului este de 144km. Numele Ghenizaret sugerează ideea de abundență. Pe apele acestui
lac a umblat deseori Hristos cu Ucenicii săi. Unii dintre aceștia au fost chemați la apostolat chiar
de la pescuit (Petru, Andrei, Iacob și Ioan).
Lacul Vitezda era utilizat în scopuri terapeutice în vremea Domnului Hristos. Aici a
vindecat un slăbănog. Dintre fântâni: Beer-Șeba și fântâna lui Iacob. La aceasta din urmă a avut
loc convorbirea dintre Mântuitorul cu femeia samarineancă.