GEOGRAFIE ȘI

ARHEOLOGIE
BIBLICĂ
 Cuprins

INTRODUCERE

I. GEOGRAFIE BIBLICA

II. ARHEOLOGIE BIBLICA

CONCLUZII
 Introducere
- PREMISE:
- Paginile Bibliei provin din epoci şi locuri foarte îndepărtate de noi. De
aceea trebuie creată o punte între lumea contemporană și vremurile
biblice.
• Cunoașterea geografiei biblice, armonizată cu datele istorice,
poate să conducă la o înțelegere mai profundă și mai completă a
sfintei Scripturi.
• Geografia influențează cultura, obiceiurile, legăturile sociale,
organizarea și psihologia grupurilor umane, aceasta fiind valabil
și pentru ambientul biblic.
 Semiluna fertilă
• Semiluna fertilă este o fâșie de pământ considerată leagăn al
unora dintre cele mai antice civilizații; aceasta pleacă de la
Golful Persic, formează un arc care urmărește coasta până spre
Golful Suez.
• În această zonă sunt plasate cetățile Ur și Haran, legate de
Abraham (Gen 11,31).
• Tot aici se află cetatea Mari, unde recent au fost descoperite
unele tăblițe de argilă prețioase pentru cunoașterea timpurilor
biblice;
• mai apoi, cetatea Karkemish, celebră pentru victoria lui
Nabucodonosor împotriva Asiriei.
• Spre sud se găsesc cetățile Aleppo, Ugarit, Hamat și Damasc.
Semiluna fertilă și Egiptul
A

Semiluna Fertilă este

regiunea din Orientul
Mijlociu considerată
leagănul unora dintre
cele mai antice civilizații.
 Semiluna fertilă
• Mesopotamia este regiunea situată între cele două mari fluvii,
Tigru și Eufrat. În această regiune s-a format civilizația sumeriană
și s-a inventat scrierea cuneiformă. De aici provine și celebrul
poem al lui Ghilgameș.
• O altă zonă ce are legături cu Biblia este cea a Siriei, cu cetățile
sale Antiohia, Ugarit etc.
 Egipt - Semiluna fertilă
• Rezonanțe biblice are mai ales
Egiptul, teritoriu strâns legat de
delta Nilului.
• Cetăți cu relevanță sunt
Elefantina, centrul unei colonii
iudaice din sec. V î.C., unde au fost
descoperite papirusuri aramaice;
Kenoboskoin, unde s-a realizat
descoperirea documentelor de la
Nag-Hammadi.
• Tot aici se pot aminti cetățile Teba
și Alexandria.
 I. Țara sfântă
• Denumirea „Țara Sfântă” se referă în general la teritoriile locuite
în timpurile biblice de către israeliți și populațiile vecine: filisteni,
amoniți, moabiți, edomiți.
• După părerea unora Țara Sfântă ar cuprinde două regiuni:
Palestina și Transiordania; Transiordania ar fi zona la est de Iordan
și Marea Moartă; Palestina ar fi regiunea de coastă de la Iaffa
până la Gaza în sud (numele Palestina derivă de la ebraicul
„peliștîm”- filisteni).
• Țara Sfântă este patria făgăduinței promisă patriarhilor, țară
locuită la început de canaaneeni.
 I. Țara sfântă
• Canaanul se învecina la sud cu Arabia, la sud-vest cu Egiptul, la
est cu Babilonul și la nord cu hitiții. Țara era situată la întretăierea
căilor de comunicație dintre Egipt și Mesopotamia, de aceea a
fost de multe ori teatru de războaie.
 I. Țara sfântă
• Teritoriul Țării Sfinte nu este
prea extins, având o lungime de
circa 400 km (de la Dan la
Bersabeea și de la Bersabeea la
Golful Aqaba) și o lățime medie
de 100 km (de la Marea
Mediterană până la Iordan și
Marea Moartă). Israelul biblic
era chiar mai puțin extins,
acoperind o suprafață de 16.000
km2.
• Granițele țării erau: la est, lacul
Genezaret, Iordanul și Marea
Moartă; la nord, munții Liban,
Antiliban și Carmel; la sud se
afla pustiul Sinai.
 I. Țara sfântă
• De la vest la est, se pot identifica
patru zone paralele, diferite din
punct de vedere geografic.
• Mai întâi există zona de coastă
mediteraneană de la Rosh ha-
Niqra la Wadi el-Arish sau de la
Tir din nord, până la Gaza în sud.
Zona respectivă ar putea fi
împărțită în trei, de la sud la
nord: Filisteea (și podișul
Shefela), câmpia Sharon la
centru și regiunea Dor-Carmel-
Așer..
 I. Țara sfântă
• A doua regiune este cea muntoasă (la
vest de depresiunea centrală),
începând din Galileea de sus, spre sud,
până la pustiul Negheb. Între Galileea
și Samaria se află câmpia Esdrelon.
• A treia regiune este depresiunea
centrală sau valea Iordanului,
mărginită la est și vest de două zone
muntoase. O fâșie (Ghor) se află între
lacul Tiberiadei și Marea Moartă, iar o
alta (Araba), între Marea Moartă și
Aqaba. Zona este străbătută de râul
Iordan.
• A patra regiune este zona montană la
est de depresiune, mărginindu-se cu
deșertul (Munții Transiordaniei). Aici
se află muntele Golan, Galaad și fluviul
Iabok.
 I. Țara sfântă
• Aceste zone pot fi privite și din punct
de vedere al provinciilor (muntoase).
• Galileea de sus este o zonă prevalent
muntoasă, dominată de munții
Galileeii, continuare a lanțului
munților Libanului. Aici apar munți
mai înalți, cum sunt Meiron și Golan,
precum și Hermon în partea de est a
Iordanului (2800 m, acoperit mai
mereu cu zăpadă).
• Galileea de jos e localizată de la
câmpia Ako până la nord de lacul
Tiberiadei. Munții de aici nu sunt prea
înalți. Spre sud se ajunge la dealurile
Nazaretului și la câmpia Esdrelon. La
sud-vest se află muntele Carmel (546
m), iar la est, muntele Tabor (588 m).
 I. Țara sfântă
• Aceste zone pot fi privite și din punct
de vedere al provinciilor (muntoase).
• În Galileea se găsesc cetăți precum
Cezareea lui Filip, Azor, Betsaida și
Cafarnaum.
• Samaria conține munți cu o înălțime
medie. Mai cunoscut este muntele
Garizim (881 m), în apropierea căruia
se afla Sichem (actualul Nablus). Tot
aici se găsește muntele lui Efraim,
renumit pentru fertilitatea sa (cf. Ios
17,45; Jud 2,9).
 I. Țara sfântă
• Aceste zone pot fi privite și din punct de vedere al provinciilor (muntoase).
• Iudeea este o fâșie de munți și platouri, începând de la Bersabeea
până dincolo de Ierusalim, la Gheba, la vest de Marea Moartă.
Munții din Iudeea sunt tot de înălțime medie. După valea Siloe
apar munții Ierusalimului (700-750 m), mai la sud, munții Hebron
și Mambre. Aproape de Ierusalim se află și Muntele Măslinilor
(818 m). Altitudinea scade până la circa 500 m cu Muntele
Negheb central, ajungând în final la câmpia ce se îndreaptă spre
Bersabeea.
• În Iudeea se pot aminti cetățile Hebron, Ierusalim și Betleem.
Hebron este cetatea lui David, situată la circa 1000 m altitudine,
legată și de patriarhii Abraham și Isaac (cf. Gen 23; 35,27).
Betleem (sau Efrata), chiar dacă este o cetate mică, este locul de
origine al lui David.
 I. Țara sfântă
• Ierusalimul este capitala regatului, aleasă de către David. Orașul este
înconjurat de trei văi: la est valea Cedronului (valea lui Iosafat, cf. Ioel 3,2-
12), care separă Ierusalimul de Muntele Măslinilor; la vest se află valea
Hinnom (Gheena), unde se ardeau gunoaiele; în sfârșit, valea Tiropeon (a
brânzarilor), care împarte Muntele Ierusalimului în două. Colina dinspre
apus, punctul cel mai înalt, a fost identificată cu Sionul, locul Templului.
Căile de comunicare ale cetății sunt cea spre vest, adică urcușul de la Bet-
Oron (cf. Ios 10,10) ce coboară spre Shefela, lângă Emaus; o altă cale
traversează Munții Ierusalimului la nord-vest, de-a lungul căii Jaffa.
 II. Geografie istorică
• Un prim aspect e legat de localizarea
celor 12 triburi. Ios 13-21 și Num 32; 34
oferă o descriere a localizării acestora.
• Tribul lui Iuda ocupa partea
meridională a Țării Sfinte, având ca
limită orientală Marea Moartă; la vest
teritoriul său se întindea de la Gaza
până la Așdod. Cuprindea Negheb,
deșertul Sin, munții lui Iuda cu Hebron
și Betleem. Tot aici, spre litoralul Mării
Moarte, se găsește deșertul Iudeii.
• Teritoriul lui Iuda l-a absorbit și pe cel
al tribului lui Simeon, cu cetatea sa
principală Beer-Șeba (fântâna
jurământului).
 II. Geografie istorică
• Tribul lui Beniamin avea în posesie fâșia dintre Iuda și Efraim, incluzând cetăți
ca Ierihon, Ierusalim, ajungând până la Kiriat-Iearim. Aici a fost păstrată arca
alianței (cf. 1Sam 7,1), înainte de a fi adusă la Ierusalim.
• Teritoriul lui Dan se întindea între Beniamin și mare. Aici se aflau cetăți legate
de activitatea lui Samson: Țorea, Eștaol, Timna (Jud 13,25; 14,1).
• Triburile lui Efraim și Manase au fost printre cele mai puternice. Tribul lui
Efraim era localizat în zona centrală a țării. La granița cu Beniamin se aflau
cetățile Betel (sanctuar din perioada patriarhală, cf. Gen 28,1-22), Bet-Oron și
Ghezer. O altă cetate cu rezonanță era Șilo. Limita occidentală era spre mare, la
Jaffa.
• Tribul lui Manase se învecina cu Efraim la sud și cuprindea cetățile Sichem
(adunarea pentru reînnoirea legământului, cf. Ios 24), Dotan, Samaria și
câmpia Esdrelon
• . Samaria a devenit capitala Regatului de Nord pe timpul regelui Omri (circa
870 î.C.), fiind favorizată de poziția sa geografică, care se preta apărării
împotriva dușmanilor.
 II. Geografie istorică
• În Galileea erau mai multe triburi. Tribul lui Isahar, în câmpia Esdrelon sau
Izreel. Această câmpie era una dintre cele mai bogate și atractive, de aceea au
fost construite fortărețe pentru a controla trecătorile ce conduceau la ea:
Iokneam, Meghido, Taanak și Ibleam. În apropierea acestei câmpii se află și
muntele Tabor.
• Zabulon ocupa regiunea din partea de vest, între Așer și Neftali.
• Tribul lui Neftali era situat de-a lungul coastei vestice a lacului Genezaret.
• Tribul lui Așer se întindea de la Carmel până la regiunea Tir.
• Ruben ocupa teritoriul de la fluviul Arnon până la Mefaat, la est de Marea
Moartă.
• Tribul lui Gad era localizat în zona Galaad, la nord de teritoriul lui Ruben, până
la fluviul Iabok, în partea estică a Iordanului.
 II. Geografie istorică
Filistenii proveneau, împreună cu „popoarele mării” (popoare învinse de faraonul
Ramses al III-lea pe la anul 1180 î.C.), din teritorii ale civilizației cretane și micene
(cf. Am 9,7; Ier 47,4). Prin sec. XII aceștia s-au instalat pe coasta palestiniană,
constituind cinci districte: Gaza, Ashdod, Askalon, Ekron și Gat, conduse de cinci
principi. Filistenii au deținut pentru un timp monopolul asupra prelucrării fierului
(prima epocă a fierului în zonă, între 1200-1000 î.C.). Samson și, mai apoi, David i-
au învins pe filisteni în mai multe rânduri (cf. 2Sam 5,17-25), însă aceștia au rămas
dușmani „clasici” ai evreilor. Marile puteri care s-au succedat, Asiria și Imperiul
Persan, au supus aceste populații. De la cuvântul „filisteni” a fost împrumutat
numele de Palestina în perioada elenistă și romană.
 II. Geografie istorică
• Edomiții au ca strămoș pe Edom (Esau),
fratele lui Iacob (cf. Gen 25,25). Aceștia
locuiau la sud-est de Marea Moartă, în
zona muntoasă la est de Araba (Gen
36,8). David i-a învins pe edomiți (2Sam
8,13 șu). Mai apoi, sub regele Ioram
(848-841), aceștia obțin independența de
sub dominația lui Iuda.
• În timpul exilului din Babilon, edomiții
vor ocupa o parte din teritoriul lui Iuda,
rămas liber după deportarea iudeilor.
Ulterior, în epoca elenistă, aceștia vor
constitui provincia Idumea, asociată mai
apoi la Iudeea. În teritoriul Edomului se
găsea cetatea Petra, veche capitală a
nabateilor; de asemenea se aflau aici
fortărețele Teman și Sela (2Rg 14,7-10).
 II. Geografie istorică
• Moabiții (descendenți ai lui Lot) ocupau
zona la est de Marea Moartă dintre
torentul Zered și fluviul Arnon, extinzându-
se uneori până la fluviul Iabok; aveau două
cetăți importante, Kir Moab și Chesbon.
Deja din timpul exodului constituiseră
regatul Moab (Num 22,4). O parte din
teritoriul lor a fost ocupat de triburile lui
Ruben și Gad, iar ulterior au fost înfrânți
de David, care le-a impus un tribut (2Sam
8,2). Regele moab Mesha va reuși să
obțină independența (cf. 2Rg 1,1; 3,5) de
sub Ahaz și Ioram, regi ai lui Israel.
Mărturie este stela lui Mesha, datată pe la
anul 830 î.C. Cu timpul, Moabul va trece
sub dominația asiriană și persană, iar în
perioada asmoneilor va face parte din
regatul arabilor nabatei.
• Rut era o moabită.
 II. Geografie istorică
• Amoniții ocupau zona la nord de Moab, de la
cetatea Rabbat-Amon (capitala) până spre pustiu.
Și amoniții au fost supuși de David (2Sam 12,26-
31), însă ulterior vor deveni independenți. În
epoca persană vor constitui provincia Amonitida
(district al satrapiei persane „Dincolo de fluviu”).
Epoca elenistă va transforma cetatea Rabbat-
Amon într-un oraș elenist cu numele de Filadelfia
(azi, Aman).
• La nord de regiunea amoniților se aflau ținutul
Galaad, cu cetățile Penuel și Sukot situate în
apropierea râului Iabok și Pella (presupus refugiu
al creștinilor în timpul revoltei iudeilor din anul 70
la Ierusalim). Mai la nord se găsea ținutul Basan,
constituit prevalent dintr-o câmpie pe malurile
fluviului Iarmuk. Basanul va fi ulterior împărțit, cu
denumirile Gualanitida și Trahonitida. Legat de
această regiune, merită amintită persoana lui Og,
regele Basanului (Num 21,33-35).
 II. Geografie istorică
• Arameii constituiau două regate mai
semnificative, cel din Zoba (situat în
câmpia dintre Liban și Antiliban) și cel
din Damasc.
• David va învinge regatul din Zoba,
împreună cu alte mici regate din Bet-
Recob și Maaca (2Sam 10,6-19). De
asemenea, va supune și regatul din
Damasc (2Sam 8,5-6). Regatul
Damascului se va afla adesea în
conflict cu Israel (1Rg 20;22). În
secolul VIII va fi distrus de împăratul
Asiriei, Tiglat-Pileser al III-lea (732
î.C.).
 II. Geografie istorică
• Canaaneenii - Termenul „canaan” ar
însemna negustor, comerciant (cf. Zah
14,21). Cuvântul îi desemnează pe
locuitorii neisraeliți ai acestei țări; erau
populații (triburi) precum heteii, iebuseii,
ghergheseii, heveii, amoreii etc. Pe
teritoriul țării existau mai multe cetăți-
stat care se puteau coaliza în caz de
pericol. Canaaneenii practicau o religie
politeistă: zeul principal era El, mai apoi
zeul Dagan. Cu trecerea timpului au
devenit populari zeul Baal și zeița Anat.
• Un ultim aspect se referă la evoluția
istorică după sedentarizarea poporului și
divizarea regatelor. Începând cu secolul
IX, harta politică se va schimba în funcție
de puterea politică dominantă în zonă,
mai întâi Imperiul Asirian, apoi
Babilonian și cel Persan.
C
Hidrografia țării sfinte
 Grupele de râuri: -care se varsă în Marea Mediterană
- care se varsă în Iordan
- care de varsă în Marea Moartă
 Cele mai importante unități hidrografice: fluviul
Iordan, lacul Tiberiadei, Marea Moartă.
Clima este sub-tropicală cu două anotimpuri: cel de
iarnă (friguros și ploios) și cel de vară (secetos).
 III. Arheologie biblică
• Istoric al cercetărilor arheologice
• Arheologia este știința care are drept obiectiv reconstituirea
civilizațiilor antice prin intermediul săpăturilor și studiului obiectelor
ce provin din excavații: monumente, piese artistice și artizanale,
inscripții etc.
• Arheologia nu constă doar în căutarea unor obiecte pentru a
înfrumuseța muzeele, ci este o știință cu obiect propriu, metode
specifice, punctând la o cunoaștere profundă și globală a civilizațiilor
aflate în studiu.
• Importante sunt aspectele legate de straturile solului excavat (putându-
se astfel data perioadele diferitelor civilizații succedate într-un
teritoriu), obiectele de ceramică și resturile de așezări umane.
Definire
๏etim.: arhaios (vechi) + logos (discurs)
๏1. povestirea evenimentelor
antichității
๏2. știința antichității cu scopul de a
reconstrui civilizațiile pornind de la
studiul săpăturilor și obiectelor
descoperite
 III. Arheologie biblică
• Istoric al cercetărilor arheologice
• Săpăturile arheologice s-au multiplicat începând mai ales cu secolul XX,
fiind condiționate și de evenimentele politice. Unul dintre arheologii
pionieri a fost E. Robinson, care în urma vizitării minuțioase a Palestinei
a alcătuit opera „Biblical Researches in Palestine”. Ulterior, s-au
remarcat mai mulți cercetători, printre care W.F. Albright, R. De Vaux, Y.
Yadin.
• Astăzi, există metode și mijloace tehnice sofisticate care permit o mai
bună cercetare arheologică. De asemenea, se realizează o muncă
interdisciplinară, corelând arheologia cu antropologia, zoologia,
paleografia, istoria și alte științe.
• Nu trebuie urmărită confirmarea datelor biblice cu ajutorul mărturiilor
arheologice. Mai degrabă, cum poate arheologia să ajute și să
îmbunătățească cunoașterea și înțelegerea Bibliei.
La ce folosește

Să confirme/dovedească versiunea
istorică a Bibliei?
Ce este un tell?
Țara Sfântă și Orientul Antic
Cele mai importante
descoperiri arheologice
 Piatra din Rosetta (196 î.C.)
๏ descoperită 1799
๏ descifrarea heroglifelor
๏ (J.F. Champollion 1822)
• În sudul Mesopotamiei, pe la anul
3000, este atestat unul dintre
primele sisteme de scriere;
• ulterior, în jurul anului 2500 apare
scrierea cuneiformă, atribuită
sumerienilor.
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• În ceea ce privește relatările despre creație, multe elemente se regăsesc în
mărturiile prezente în Orientul Apropiat Antic.
• Poemul babilonian „Enuma Elish”, descoperit în biblioteca din Ninive, compus
probabil pe la începutul mileniului al II-lea î.C., conține aspecte prezente și în
Gen 1. Arheologia a încercat să identifice și localizarea grădinii Edenului
(cuvânt de origine sumeriană) cu cele patru fluvii ale sale (Tigru, Eufrat,
Ghihon-Nilul? și Pison - un râu ce provenea din ținutul Havila?).
• Referitor la descrierea păcatului primilor oameni, există a asemănare izbitoare
cu poemul lui Ghilgameș.
• Vârsta lungă a unor personaje biblice are corespondențe în miile de ani de
viață trăite de regii sumerieni, așa cum atestă o listă din Mesopotamia.
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile
arheologice
• S-au identificat, de asemenea, multe
tradiții relative la potop, cum ar fi
povestirea sumeriană „Mitul lui
Ziusudra” (circa 1600 î.C.), „Epopeea
lui Atrahasis” (1635 î.C.) și, mai ales,
„Epopeea lui Ghilgameș” (rege în
Uruk).
• Referitor la locul unde a staționat
arca, acesta este generic, Biblia
vorbind despre „unul dintre munții
Ararat” (cf. Gen 8,4).
• Și turnul Babel descris în cartea
Genezei are asemănări cu ziguratele
(temple turn) babiloniene, prezente
încă din jurul anului 2000 î.C.
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice

• Descoperiri arheologice din Mesopotamia

și Egipt au scos la iveală tradiții tribale,
exemple de alianțe, care se pot compara
cu cele din timpul Patriarhilor. La Ebla, nu
departe de Aleppo, s-au descoperit tăblițe
în scriere cuneiformă (datând de pe la
2300 î.C.) ce conțin nume asemănătoare
cu cele ale lui Abraham, Ismael și Israel.
• Într-o altă localitate, la Mari (în sud-estul
Siriei), au fost găsite tăblițe de pe anul
1760 î.C. ce menționează localitățile
Haran, Hazor și numele Abraham și Iacob.
Epopeea lui Iosif din Gen 37-50 conține
similitudini de nume și tradiții cu cele
specifice Egiptului.
 Stela lui Mernefta (1208 î.C.)

๏ descoperită 1896
๏ prima atestare
extrabiblică a
existenței lui Israel
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice: EXOD
• Mai apoi, o inscripție din sec. XIII î.C. face aluzie la niște străini numiți
„habiru”, care confecționau cărămizi pentru construcția cetăților egiptene din
nord (posibilă referință la muncile forțate la care au fost supuși evreii).
• În paralel, s-au făcut cercetări pentru a localiza zona trecerii Mării Roșii și
muntele Sinai, unde poporul ales a primit Legea. Legea conține unele
paralelisme cu Codul de legi a lui Hamurabi, rege al Babilonului (1792-1750).
Elemente comune există și între sanctuarele păgâne mobile ale acelor epoci și
arca alianței (cortul întâlnirii) transportată de evrei prin pustiu.
• O altă datare a exodului este în jurul anului 1447. Pe zidurile unui mormânt al
lui Rekhmire (vizir al faraonului Tutmosis al III-lea, circa 1450) e reprezentat un
grup de muncitori care fabrică cărămizi sub atenția unor supraveghetori. Însă
nu se poate dovedi că acei muncitori erau evrei.
• Dintre mai multe variante s-a impus cea care vede în Sinai muntele Jebel-Musa
(2.244 m) din sudul peninsulei Sinai.
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• Potrivit cercetărilor, cucerirea țării Canaanului a fost o acțiune de durată, fără
distrugerea cetăților și exterminarea populației autohtone; probabil doar unele
cetăți, cum sunt Ierihon, Ai și Hazor, au fost distruse, așa cum demonstrează
săpăturile arheologice.
• Țara Canaanului a fost ocupată progresiv și parțial de către israeliți (cf.
Judecători). Ulterior, David a cucerit mai multe zone și a fondat regatul.
• Mărturii și urme ale limbii canaaneene se regăsesc în scrisorile de la Tell el-
Amarna, capitala regelui Amenophis al IV-lea (1353-1377) din Egiptul de Jos,
scrisori redactate în limba akadiană.
 Inscripția lui Șișac - templul din
Karnak

๏ descrie campania faraonului Șișac/Șeșonc în Palestina (930-925

î.C.)
๏ 1Reg 14,25-26; distruge cetăți din regatul lui Israel.
 Calendarul de la Ghezer (925
î.C.)

๏ prima inscripție în
limba paleo-ebraică
๏ Descoperit în 1908
 Stela de la Tel Dan (853 î.C.)

๏ descoperită 1993/4
๏ singura atestare extrabiblică a
existenței lui David
๏ 2Reg 9,14-20; Os 1,4-5
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• În ceea ce îl privește pe David, unele mărturii arheologice
confirmă prezența sa.
• O stelă face aluzie la victoria lui Hazael, regele Damascului care l-a
învins pe Ioram, rege al Israelului (841), răsturnând astfel casa lui
David. Și faimoasa stelă a lui Mesha, regele Moabului, conține o
aluzie la casa lui David.
• După reușitele militare ale lui David, a urmat o perioadă de pace
și prosperitate sub Solomon. Acesta a construit fortărețe la Hazor,
Meghido și Ghezer (cf. 1Rg 9,16-19).
• Un mare merit al său a fost construirea Templului. Templul avea
dimensiuni modeste, existând, de altfel, asemănări cu temple
păgâne, cum e cel de la Ain Dara (Siria), care datează cam din
aceeași perioadă.
 Stela lui Salmanasar III (Kurk 853
î.C.)

๏ descrie bătălia de la Qarqar (853

î.C.)
๏ menționează pe regele Ahab
 Salmanasar III - Obeliscul negru
(853 î.C.)
๏ prima imagine a unui rege israelit pe un
basorelief (Iehu)
๏ „tribul lui Iehu, fiul lui Omri”
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• Obeliscul negru al lui Salmanasar al III-lea de la Nimrud îl înfățișează pe Iehu,
rege al Israelului (sau un emisar al acestuia), aducând tribut (circa 840 î.C.).
• În sfârșit, la Samaria au fost descoperite 102 tăblițe de lut (ostraca) databile
din perioada regelui Ieroboam al II-lea (781-753).
• În regatul lui Iuda, un rege important a fost Ezechia (715-686), care a dorit să
scuture jugul asirian (a construit un tunel pentru a asigura apa în Ierusalim în
eventualitatea unui asediu).
• Analele asiriene descriu campania lui Senaherib, în timpul căreia a distrus mai
multe cetăți, printre care și Lachiș, ajungând până la porțile Ierusalimului.
 Inscripțiile de la Kuntillet Ajrud
(sec. IX-VIII)

๏ menționarea lui Yhwh (și Așera sa)

 Stela lui Meșa (840 î.C.)

๏ relațiile dintre Moab și Israel

๏ menționează pe Omri
๏ 2Reg 3
 Prisma lui Senaherib (698 î.C.)

๏ Asediul Ierusalimului în timpul lui

Ezechia
๏ 2Reg 18-20; Is 36-39
 Basoreliefurile din Ninive (700-
680 î.C.)

๏ Asedierea cetății Lachiș în timpul lui Ezechia

๏ 2Reg 18
 Cronicile babiloniene (sec. VIII-II)

๏ diferite evenimente din istoria

Imperiului Babilonian
๏ cucerirea Samariei
๏ cucerirea Ierusalimului
 Stela lui Hadad Nirari III

๏ tributul dat de Ioaș

samariteanul
๏ 2Reg 13,10-11; 14,8-16
 Inscripția din tunelul Siloe

๏ construirea tunelului Ghihon - Siloe în timpul lui

Ezechia
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• Un alt rege de referință este Iosia (640-609). Evenimentele de pe timpul său și
cele ulterioare sunt consemnate în Cronica babiloniană, Babilonul fiind noua
putere mondială care își impunea supremația.
• O tăbliță cu scriere cuneiformă confirmă o campanie a lui Nabucodonsor în
anul 597 în regatul lui Iuda. Împăratul Babilonului a distrus Ierusalimul și a dus
mulți iudei în exil. Perioada aceasta și cea imediat următoare sunt cunoscute și
din niște papirusuri în limba aramaică de prin secolul V, descoperite în insula
Elefantina și aparținând unei comunități ebraice instalate aici (printre
documente se află și opera „Înțelepciunea lui Ahicar”).
• În anul 539, Imperiul Babilonian se destramă (cf. Dan 5), Babilonul fiind cucerit
de regele persan Cirus. Evreii întorși în patrie vor reconstrui Templul și zidurile
Ierusalimului sub conducerea lui Esdra și Nehemia.
• Cetatea Babilonului era impresionantă, cu edificii impunătoare construite pe
un perimetru de circa 1.000 de hectare.
 Cilindrul lui Cirus

๏ reîntoarcerea din exilul babilonian

๏ Esd 1,8
 Papirusurile din Elefantina

๏ corespondență cu templul din Ierusalim

๏ existența unui templu (politeist) în Elefantina (Egipt)
 Scaldatoarea Betesda

๏ In 5,1-9
 Ponțiu Pilat

๏ descoperită la Cezareea
๏ menționează pe Pilat
 Judaea Capta

๏ distrugerea Ierusalimului
 III. Arheologie biblică
• Biblia și mărturiile arheologice
• Seriile de săpături făcute au permis reconstituirea cetății Ierusalimului și
evoluția sa arhitecturală și culturală de-a lungul istoriei. Ierusalimul era situat
la o altitudine de circa 750 m, fiind relativ ușor de apărat. Orașul era, în
viziunea evreilor, centrul pământului.
• De asemenea, a fost posibilă reconstituirea Templului, așa cum exista pe
timpul lui Irod cel Mare, cel care l-a extins și înfrumusețat. S-a găsit o inscripție
în limba greacă care interzicea accesul păgânilor în curțile interioare ale
Templului.
• În ultimele decenii au fost descoperite diferite inscripții și scrieri; de asemenea
au fost dezgropate temple, teatre, fortărețe și alte edificii, toate contribuind la
cunoașterea mai bună a ambientului Noului Testament.
 CONCLUZII
• Geografia și arheologia biblică, prin contribuțiile și
mărturiile lor, aduc un aport special la cunoașterea și
înțelegerea Bibliei și a modalităților în care Dumnezeu a
comunicat cu poporul său de-a lungul istoriei în acele
teritorii biblice.
• Cunoașterea geografiei biblice, armonizată cu datele
istorice, poate să conducă la o înțelegere mai profundă și
mai completă a sfintei Scripturi.
• Geografia influențează cultura, obiceiurile, legăturile sociale,
organizarea și psihologia grupurilor umane, aceasta fiind
valabil și pentru ambientul biblic.
 CONCLUZII
• PRINCIPII