Canaan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Canaan sau Kanaan a fost un teritoriu situat în sud-estul Mării

Mediterane, aflat la sudul și in prelungirea ținutului locuit de
fenicieni. Acest teritoriu a fost populat în antichitate, o perioadă de
timp, de canaaniți. Teritoriul, inițial redus la coasta mării,
echivalează și cu "Țara Promisă" triburilor evreiești antice
(Jos.13:1-4), cu Țara lui Israel și cu Palestina sau Iudeea de mai
târziu.

Cuprins
Numele
Poziția geografică
Canaaniții
Religia
Note
Bibliografie
Legături externe Harta Canaanului antic

Numele
Denumirea Canaan derivă din onomasticul Kna'an sau Canaan, atribuit de genealogia biblică fiului lui
Ham, nepotul lui Noe (Gen. 9:18, 10:15-19). Izvoarele egiptene redau numele țării în formele "Kan'na" și
"Kinachi", cele babiloniene îl redau ideografic "MAR.TU", iar fonetic "Amurru" (Țara Amoriților), în timp
ce în textele asiriene apare și ca"Chatti" (Țara Hitiților).

Poziția geografică
Inițial, Canaan-ul cuprindea doar zona de coastă. Concomitent cu expansiunea triburilor canaaniților spre
est, granițele Canaan-ului s-au extins până pe Valea Iordanului și Marea Moartă, cuprinzând și Cisiordania
și Transiordania.
Canaanul se întindea de la poalele sudice ale munților Liban până la pustiul Sinai și de la
țărmul Mării Mediterane până dincolo de Iordan la marginea pustiului arab, țara fiind împărțită în patru fâșii
orientate nord-sud. Câmpia dinspre mare (Șaron și Șefela) era bine locuită din vechime și era traversată de
drumul comercial ce unea Egiptul cu țările din Orientul Apropiat. Continuitatea câmpiei era întreruptă în
partea nordică de muntele Carmel, spre nord rămânând izolată câmpia Izreel (Ezdraelon). Ținutul muntos
din centru era compus din munții Naftali
[1] (Galileea), munții Efraim (Samaria) și munții Iuda (Iudeea),
separați în nord prin valea Kișonului. Valea Iordanului tăia țara în două părți inegale printr-o vale adâncă,
terminându-se la Marea Moartă. La est de Iordan se afla ținutul Basan (ebr.Bașan) (Hauran) renumit pentru
agricultură, în partea centrală, un podiș în Galaad (ebr.Gilad) favorabil pășunatului, iar la sud este masivul
muntelui Pisga, cu vârful Nebo (ebr.Nevo).

Găsindu-se la intersecția a două continente, Canaanul se bucura de un comerț de tranzit ce aducea

prosperitate, dar a atras și incursiunile străinilor asupra acestui ținut.

Canaaniții
Canaaniți este de fapt și numele vecinilor fenicieni de la nord (denumirea "fenicieni" este de origine
grecească), un popor semitic care s-a distins mai mult prin porturile sale și prin activitatea sa de marinari,
meșteri și comercianți, precum și mai ales prin expedițiile și colonizarea în bazinul Mediteranei, uneori chiar
și în afara acestuia. Populație de limbă semită, canaaniții s-au stabilit în zonă probabil spre mijlocul
mileniului al III-lea î.e.c., în jurul anului 2500. Canaaniții conțineau mai multe popoare, inclusiv amoriții,
jebusiții, arakiții, siniții, aradiții și samareii, toate seminții urmașe ale lui Ham (ebr. Cham) dupa genealogia
tradițională biblică (Gen. 10:15-19). Prezența lor în Canaan este atestată deja în jurul anului 2000 a. Chr.
Canaaniții au fondat o serie de orașe-state, în vecinătatea cărora, ulterior, filistenii au ridicat localitățile
Asdod (ebr.Ashdod) și Ekron. Potrivit informațiilor relatate de inscripțiile de la Alalah, în secolul al XVIII-
lea țara "Amurru" făcea parte din Siria. Între anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în
statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părțile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera
autorității hitite. Potrivit relatărilor conținute în scrisorile de la Amarna, capitala provinciei egiptene a
Canaan-ului se afla la Gaza. În primele decenii ale secolului al XIII-lea Egiptul își impune autoritatea
militară și politică asupra teritoriului dintre Mediterană și Valea Iordanului, anexând și părțile sudice ale
Siriei. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea dominația orașelor-state canaanite, aflată în decădere, ar fi fost
anihilată conform miturilor biblice de atacurile triburilor israelite conduse de Iosua (ebr. Yehoshua bin Nun).
Conform Ann E. Killebrew, „Cei mai mulți cercetători de azi acceptă faptul că majoritatea poveștilor despre
cuceriri din Cartea lui Iosua sunt lipsite de realitate istorică”.[2] În fine, spre mijlocul secolului al XII-lea,
după 1177, Canaan-ul este invadat de „popoarele mării”, sintagmă prin care trebuie identificați mai ales
filistenii. Aceștia i-au respins spre nord și est pe canaaniți, ocupând și așezările lor fortificate, incluse acum
în Palestina (ebr. Peleshet). Conform istoricilor mainstream canaaniții au dispărut pentru că au devenit evrei
(descendenții canaaniților au fost israeliții).[3][4] Consensul actual este ca israeliții nu au cucerit Canaanul.[5]

Religia
Canaaniții au avut o religie politeistă practic identică cu cea a fenicienilor, poporul vecin din nord.
Principalele lor divinități au fost:

El
Baal
Dagon
Asera sau Asherah
Astarte sau Ashtaroth
Anath

Temple sau lăcașuri de cult dedicate acestor divinități au fost descoperite la Meghido, Lahish, Sihem,
precum și în Siria: la Qatna, Alalah și Ugarit.

Note
 1. ^ Istoria antică universală. Palestina (http://www.scribd.com/doc/2932335/Istoria-antica-Univ
ersala1a)
2. ^ Killebrew, Ann E. (2005). Biblical Peoples and Ethnicity: An Archaeological Study of
Egyptians, Canaanites, Philistines, and Early Israel, 1300–1100 B.C.E (http://books.google.c
om/books?id=VtAmmwapfVAC&pg=PA186+). Society of Biblical Lit. p. 186. ISBN 978-1-
58983-097-4. „Most scholars today accept that the majority of the conquest narratives in the
book of Joshua are devoid of historical reality; ...”
3. ^ Herzog, Ze'ev (29 octombrie 1999). „Deconstructing the walls of Jericho” (http://websites.u
mich.edu/~proflame/neh/arch.htm). Ha'aretz. Accesat în 13 ianuarie 2022.
4. ^ „D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les
événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des
prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la
culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture
cananéenne de l'époque précédente.” Pierre de Miroschedji, revue La Recherche nr. 391
din 01-11-2005, dosarul Les archéologues réécrivent la Bible, p. 32
5. ^ Coote, Robert B. (2000). „Conquest: Biblical narrative” (https://books.google.com/books?id
=qRtUqxkB7wkC&pg=PA275). În Freedman, David Noel; Myers, Allen C. Eerdmans
Dictionary of the Bible. Eerdmans. p. 275. ISBN 978-905356503-2.

Bibliografie
Alexandru A. Bolșacov-Ghimpu, Cronica veche a Canaanului, Editura Litera, București,
1980
Ju.B.Tsirkin (Univ.Novgorod) -Canaan.Phenicia.Sidon - Aula Orientalis 19,2001 pp.271-279
(https://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:A-8EUCFtLoQJ:www.aulaorientalis.org/AuO
r%2520escaneado/AuOr%252019-2001/2/7.pdf+Moscati+Canaan&hl=iw&gl=fr&pid=bl&srci
d=ADGEESiSA73MXrS2sqAqkmw4d8RLLINjoaOs89ddYh6W4CGer6v7FUmqNBSGgyjGL
-J3tCj81GV2d_UHZGQyrUAmozsrWgoLMnXemd5UNnWf0eqj7Rd62Rpv-1p0BWgRGJDU
4EwSHg84&sig=AHIEtbS5lnyvo1wRMaX2y_onebDn0Y3dhw)
John Peter Van Kasteren "Cana, Canaanites" în The Catholic Encyclopedia, New
York,1908, pe situl New Advent (http://www.newadvent.org/cathen/03569b.htm)
A.H.Sayce Cannan;Canaanites în Bible Encyclopedia pe situl Biblos (http://bibleencycloped
ia.com/canaanites.htm)
in Encyclopedia Britannica on line (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/91488/Cana
an)

Legături externe
Temple, preoti, rituri si sarbatori (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/siria-antica/templ
e-preoti-rituri-sarbatori-71909.html), 19 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Canaan&oldid=14748523

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 14 ianuarie 2022, ora 17:33.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.