Istoria evreilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Istoria evreilor este istoria evreilor, religiei și culturii poporului evreu, cum s-a dezvoltat și a interacționat cu alte popoare, religii și culturi.
[1]
Istoria evreilor are o vechime de peste 4000 de ani.

Cuprins
Perioade în istoria evreilor
Istoria veche a evreilor (înainte de 37 î.Hr
.)
Conform Bibliei
Conform științei empirice
Regatul Unit
Captivitatea babiloniană
Perioada post-exilică
Perioada elenistă
Regatul Hasmonean

Cucerirea romană a Israelului (63 î.Hr. - 324 d.Hr.)

Diaspora
Perioada romană târzie în Israel
Epoca Medievală
Perioada bizantină în Israel (324 - 638)
Perioada islamică în Israel (638 - 1099)
Perioada cruciaților în Israel (1099 - 1260)
Perioada mamelucilor în Israel (1260 - 1517)
Spania, Africa de Nord, și Orientul Mijlociu
Europa
Perioada modernă timpurie
Peninsula Iberică
Imperiul Otoman
Polonia și Lituania
Iluminarea Europeană și Haskalah (sec. al 18-lea)
Iudaismul Hasidic
Secolul al 19-lea
Secolul al 20-lea
Sionismul modern
Holocaustul
Înființarea statului Israel
Secolul 21
Istoria evreilor după țară sau regiune
Bibliografie
Vezi și
Note
Legături externe

Perioade în istoria evreilor

Istoria veche a evreilor (înainte de 37 î.Hr.)
Articol principal: Originile Iudaismului.

Conform Bibliei
Articole principale: Exodus, Cucerirea Canaanului și Istoria Vechiului Israel și a Iudeeii.
Pentru primele două perioade ale istoriei evreilor este
în principal legat de Semiluna Fertilă. Acestă istorie
începe cu acei oameni, care au ocupat zona situată
între râurile Nil, Tigru și Eufrat. Înconjurat de vechi
culturi în Egipt și Babilon, prin deșerturile Arabiei, și
mărginit de dealurile Asiei Minor, Canaanul
(aproximativ corespunzătoare Israelului modern,
teritoriilor palestiniene, Iordaniei și Libanului), a fost
un punct de întâlnire a civilizațiilor. Terenul a fost
traversat de rute comerciale vechi, stabilite și porturi
importante în Golful Akaba (Eilat) și coasta Mării
Mediterane, acesta din urmă arătând influența altor
culturi ale Semilunii Fertile.
Moise cu Tablele de piatră
Conform Bibliei, evreii sunt descendenții poporului
(pictură din 1659 de Rembrandt)
antic al Israelului care s-a stabilit în Canaan, situat
între coasta de est a Mării Mediterane și râul Iordan
(1451 î.Hr.). Deplasările nomade ale evreilor s-au situat în jurul localității Hebron undeva între Regatul Israelului și al Iudeii în
926 î. Hr.
1991 și 1706 î.Hr.

Fii lui Israel împărtășesc filiație, prin strămoșii lor comuni: Abraham, fiul lui, Isaac, și fiul lui Isaac, Iacov (Yaakov). Iacob a primit numele de
Israel, iar cei doisprezece fii au fost strămoșii celor douăsprezece triburi cunoscute ca „fiii lui Israel”: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar,
Zabulon, Dan, Gad, Neftali, Așer, Iosif, și Beniamin.

Iacob și cei doisprezece fii în timpul unei foamete mari au părăsit Canaanul și s-a stabilit în Goshen din nordul Egiptului. În Egipt urmașii celor
12 triburi au fost făcuți sclavi de egipteni, conduși de Faraon. După 400 de ani de sclavie, YHWH, Dumnezeul lui Israel, a trimis profetul
Moise, un om din seminția lui Levi, să elibereze Fii lui Israel din robia egipteană. Conform Bibliei evreii au scăpat în mod miraculos din Egipt
(eveniment cunoscut ca Exodul) și s-au întors în patria lor ancestrală, Canaanul. Acest eveniment marchează formarea Israelului ca națiune
politică în Canaan, în 1400 î.Hr.

Conform științei empirice

Istoria evreilor, din perioada antică, e descrisă în Biblia evreiască și cunoscută prin ea în toată lumea. Descoperiri arheologice au întărit diverse
date care apar în Biblie, dar perioada mai veche, a primului Templu, nu are încă destule dovezi arheologice și sunt istorici care cred că o parte
din narațiunea istorică biblică, ar avea mai mult un caracter mitologic.

De exemplu, istoricii consideră că exodul evreilor din Egipt este un eveniment mitologic.[2] Peter Enns, un cercetător evanghelic, fost profesor
la Seminarul Teologic Westminster, deși credea pe atunci că Biblia este infailibilă, recunoaștea următoarele: pentru poziția că relatarea biblică a
Exodului s-ar fi petrecut în mod real nu există dovezi, iar pentru poziția că relatarea ar putea fi plauzibilă (nu dovedită) există cărțile unora ca
Hoffmeier și Kitchen.[3] Conform lui William Dever, pentru poziția că evreii au provenit din populația canaanită există dovezi copleșitoare,
ceea ce „elimină posibilitatea exodului din Egipt sau a unui pelerinaj de patruzeci de ani prin
deșert”.[4] Consensul modern al istoricilor este că nu a existat vreun exod de proporțiile
descrise în Biblie[5] și că relatarea trebuie privită ca teologie și nu ca istorie, teologie care
.[6]
ilustrează cum Dumnezeul lui Israel a acționat pentru a-și salva și întări propriul popor

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din
Exeter, specializată în studii biblice ebraice declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu
ne spune adevărul despre acești oameni din antichitate [evreii — n.n.].”[7] Întrebat în același
documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită,
prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din
sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte
lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea
î.e.n.).[8]
Egiptul în secolul al XV-lea î.e.n.,
perioada Exodului și a cuceririi
Regatul Unit Canaanului descrisă în Cartea lui
După tradiția evreiască 12 triburi de evrei, formate din descendenții celor 12 fii ai lui Israel Iosua conform cronologiei biblice.
Așa cum arată harta, Canaanul era
(tribul lui Iosif s-a divizat în două triburi, după fiii lui, Menașe și Efraim), au cucerit Țara
ocupat de Egipt în acel timp, fapt pe
Israel, au colonizat-o și, după o perioadă în care nu aveau o conducere centrală, au format un
care Biblia a uitat să-l menționeze.
regat condus de regeleȘaul. Lui Șaul i-a urmat regele David. Acesta a cucerit orașul Salem (în
ebraică Șalem), căruia i-a fost schimbat numele în Ierusalim și care a devenit capitala
evreilor. Fiul lui David, Solomon, a construit la Ierusalim Templul, care urma să fie unic
în religia evreilor. Nu a fost găsită nicio urmă a Templului lui Solomon, de aceea mulți
[9]
arheologi cred că acesta nu ar fi existat în mod real.

Israel Finkelstein, profesor la Universitatea Tel-Aviv a lansat controversata teorie a

decalajului de timp (a paratrăsnetului, în engleză "lightning rod", cum este poreclit
Finkelstein) conform căreia, din punct de vedere istoric, această prezentare a regatului
unit este o ficțiune, David și Solomon au fost un fel de căpitani de plai, iar regatul iudeu
a apărut cu un secol mai târziu.[10]
Templul mitic al lui Solomon din Ierusalim.
„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor Ilustrație bazată pe imaginație și pe detalii
orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații biblice
enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi
existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni
politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la nivelul
local, adică la ținutul deluros.[10] ”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman,The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient
Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

„Dar excavările din orașul lui David au oferit descoperiri impresionante din Epoca mijlocie a bronzului și
din secolele ulterioare ale Epocii fierului - dar nu din secolul al X-lea î.e.n. Cea mai optimistă evaluare a
acestei dovezi negative este că Ierusalimul din secolul a X-lea era limitat ca suprafață, probabil nu mai
mare decât un sat tipic pentru ținutul deluros.[11]”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman,The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient
Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Această teorie a „lightning rod” (paratrăsnet, care este porecla lui Finkelstein) ar fi fost (conform unora) respinsă de majoritatea
specialiștilor,[12] lucru negat de o altă sursă.[13] În ediția din iulie-august 2006 a revistei Biblical Archaeology Review, Michael Coogan de la
Stonehill College, considera că Finkelstein și Silberman „basculează de la ipotetic, la improbabil și absurd” (în engleză "move from the
hypothetical to the improbable to the absurd"). Coogan recunoaște însă că Ierusalimul de pe vremea lui David avea în jur de câteva mii de
locuitori, nefiind un oraș, ci doar un sat, conform standardelor de azi (avea o suprafață de 12 acri, sub 5 hectare).[14] În documentarul History
Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Ierusalimul de pe vremea lui David era un oraș foarte mic, dar era
un orășel puternic în vacuumul politic din țară.[15]

Ziarista Laura Miller popularizează teoriile lui Herzog, Finkelstein și Silberman pe web site-ul Salon.com:
 „Herzog a emis și formulat multe din teoriile pe care Finkelstein și Silberman le prezintă în cartea lor:
«Israelienii nu au fost niciodată în Egipt, nu au rătăcit prin deșert, nu au cucerit țara [Canaan] într-o
campanie militară și nu au lăsat-o moștenire celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Probabil cel mai
greu de acceptat este faptul că regatul unit al lui David și Solomon, descris în Biblie ca putere regională,
era cel mult un mic regat tribal.» Noile teorii văd acestă modestă căpitănie de plai bazată în Ierusalim
drept un oraș de văcari, dar nu drept capitală glorioasă a unui imperiu. Deși, cum susține Herzog, unele
din aceste descoperiri au fost acceptate de ani de zile sau chiar de decenii de către majoritatea
arheologilor și cercetătorilor Bibliei, ele de-abia acum intră în conștiința publicului israelian, afectându-l
puternic.[16] ”
—Laura Miller, King David was a nebbish

, unii negând complet istoricitatea Bibliei, ceilalți afirmând-o complet[17],

În disputa care se poartă între taberele minimaliștilor și maximaliștilor
Finkelstein respinge catalogarea sa ca minimalist, preferând să se considere centrist: el recunoaște că David și Solomon au fost persoane
[17].
istorice reale și nu respinge în bloc Biblia ebraică, precum minimaliștii, dar nici nu o acceptă în totalitate

Punctul de vedere al lui Amihai Mazar este următorul:

„Cu cât ne îndepărtăm de ceea ce Mazar vede drept perioada cheie de scriere a Bibliei, adică secolele
VIII-VII î.e.n., cu atât mai imaginativ, mai simbolic, mai distorsionat și mai neclar devine trecutul. În plus,
trebuie să avem în vedere impactul unor factori precum deformarea, selectivitatea, pierderea amintirilor,
cenzura și lipsa de imparțialitate cu caracter ideologic sau personal asupra compunerii tradițiilor biblice
astfel alcătuite.[18] ”
—Brian B. Schmidt, The quest for the historical Israel: debating archaeology and the history of early
Israel : invited lectures delivered at the Sixth Biennial Colloquium of the International Institute for Secular
Humanistic Judaism, Detroit, October 2005

„Biblia afirmă că Iehoșafat, un contemporan al lui Ahab, a oferit forță de muncă și cai pentru războaiele
regatului de nord contra arameilor. El și-a întărit legătura cu regatul de nord prin a aranja o căsătorie
diplomatică: prințesa israelită Ataliah, sora sau fiica Regelui Ahab s-a căsătorit cu Iehoram, fiul lui
Iehoșafat (Imparati 8:18). Casa lui David din Ierusalim era direct legată (și se pare dominată) de regii
israeliți din Samaria. De fapt, am putea sugera că aceasta a reprezentat cucerirea de către nord a Iudei
prin căsătorire. Astfel, în secolul al IX-lea î.e.n. - la un secol după presupusa domnie a lui David - putem în
sfârșit descrie existența unei mari monarhii unite în Israel, întinzându-se de la Dan în nord până la Beer-
șeba în sud, cu teritorii semnificative cucerite înSiria și Transiordania. Dar această monarhie unită - o
monarhie unită reală - era condusă de casa lui Omri, nu de casa lui David, iar capitala ei era Samaria nu
Ierusalimul.[19] ”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman,David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings
and the Roots of the Western Tradition.

Conform renumitului istoric Philip Davies, minimaliștii reprezintă știința (arheologia) făcută așa cum trebuie ea făcută, iar maximaliștii sunt
apărătorii fundamentaliști ai adevărului literal al Bibliei, care de fapt fac apologetică, nu știință empirică.[20] El afirmă că aproape toți istoricii
sunt de fapt minimaliști, cu excepția fundamentaliștilor religioși, stare de fapt care este o consecință a faptului că fundamentaliștii religioși au
pierdut controlul asupra arheologiei Levantului antic, lucru care s-a întâmplat în SUA cu 50 de ani mai târziu decât în Europa.[20] El afirmă că
minimaliștii nu au inventat dovezile arheologice care contrazic Biblia ebraică, ci doar au dedus din ele concluzia firească, anume că multe din
relatările Bibliei sunt fictive.[20] După el, Finkelstein ar fi și el tot un minimalist, deoarece a păstrat ideea că ele sunt în mare parte fictive, deși
a conchis că a Bibliei compunere nu s-a întâmplat înPersia, ci în Regatul Iuda, în timpul domniei luiIozia.[20]

„Permiteți-mi să întăresc această susținere referitoare la operele mele. Opinia majoritară a cercetătorilor
critici ai Bibliei acceptă faptul că de la Geneză până la Iosua (eventual și în Judecători) ea este lipsită în
mod substanțial de istorie de încredere și că grosul literaturii Bibliei ebraice a fost compusă sau și-a
dobândit forma canonică în perioada persană. Sunt astfel de părere că încercările de a mă plasa la
periferia cercetării sunt ridicole.[21] ”
—Philip Davies, Minimalism, "Ancient Israel," and Anti-Semitism

Jack Cargill remarcă diversitatea de opinii publicate asupra istoriei Israelului, și că în general manualele de civilizație occidentală redau un
punct de vedere literalist, care este „rămas probabil cu douăzeci de ani în urmă din punct de vedere universitar”.[22] Există deci și puncte de
vedere maximaliste în această dispută, deși maximalismul în sens literal este destul de rar printre cercetătorii profesioniști ai istoriei.[23] În
această privință Lester L. Grabbe afirmă că singura istorie literal maximalistă a Israelului de la Wellhausen încoace este cea publicată de
Provan, Long și Longman în 2003, nici măcar John Bright nefiind pe de-a-ntregul maximalist, în sensul de a accepta veridicitatea textului
Bibliei până la dovada contrarie.[23] Tot Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urmă),
„istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu
[23]
greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.

În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Stavrakopoulou afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yosef
Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi fiind șefi de excavații ale unor situri pretinse davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente
ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza imperiului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe
motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi
arheologice de netăgăduit.[24] După ea, acest lucru indică resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda.
[24]

Conform acestui documentar BBC:

Finkelstein afirmă că un secol și jumătate de escavări în orașul lui David n-au descoperit lucruri demne de un imperiu, vorbind
de perioada lui David și Solomon;
Nu există dovezi despre un regat din orașele pe care Biblia afirmă că Solomon le-ar fi reclădit în secolul al X-lea î.e.n.;
Războaiele de cucerire ale lui David sunt extrem de improbabile, dată fiind populația redusă din Regatul Iuda în sec. al X-lea
î.e.n.;
Fortăreața din Khirbet Qeiyafa (valea Elah) este într-adevăr impresionantă, ar fi putut fi eventual locuită de evrei și ar fi putut
apăra un centru administrativ, dar nu au fost găsite dovezi că Ierusalimul ar fi fost centrul unui imperiu în secolul al X-lea
î.e.n.;
Descoperirea din parcul arheologic numit orașul lui David nu a fost datată corespunzător , deoarece olăria a fost amestecată
din neglijență, iar o datare la secolul al IX-lea este mai probabilă;
Regatul Iuda și Israelul n-au fost unite, ci se aflau în rivalitate, aceasta explică menționarea în treacăt a lui Omri și defăimarea
regilor Israelului de către autorii Bibliei;
Stela de la Tel-Dan: scrisă la un secol și jumătate după David, ceea ce ar putea indica faptul că existența lui David era o
legendă, iar casa lui David s-ar fi putut revendica de la un erou imaginar; în orice caz acest lucru rămâne controversat, sunt
destui istorici care consideră ca David a existat în mod real; în cel mai bun caz stela ne poate spune că David a existat în
mod real, dar nu dovedește existența imperiului său;
Baruch Halpern afirmă că David a existat în mod real, căci dacă ar fi fost un erou imaginar cei care i-ar fi compus legenda n-
ar fi inventat alibiuri pentru omorurile sale; el consideră însă că David cel istoric era foarte diferit de imaginea despre el pe
care o are publicul larg.
Sigur, Garfinkel și Spielman erau de părere că siturile ale căror excavații le conduc ei demonstrează existența regatului lui David și
Solomon,[24] dar ei reprezintă o opinie minoritară în lumea academică.[25] Conform unui articol din National Geographic, Eilat Mazar pretinde
că ar fi descoperit vestigiile palatului lui David, dar un fost student al ei care este ghid turistic le explică celor care vizitează locul că Mazar n-a
descoperit palatul lui David.[26] David Ilan, de la Hebrew Union College este de acord cu ghidul, considerând depășită metoda d-nei Mazar de
a lucra „cu mistria într-o mână și Biblia în cealaltă”, cum făceau precedentele generații de arheologi biblici.[26] Amihai Mazar, o somitate a
arheologiei israeliene și vărul descoperitoarei, consideră că ar fi probabil vorba de fortăreața Sionului, cucerită de David, dar ar putea fi orice
altceva.[27]

Captivitatea babiloniană
În anul 605 î.Hr. regatul lui Iuda, care ocupa sudul Palestinei având capitala la Ierusalim, cade sub dominația regatului Babilonului. Pentru că
evreii nu vor să plătească tributurile cerute de cuceritori, Nabucodonosor, suveranul din Babilon, se îndreaptă cu armata sa spre Palestina și
obligă Ierusalimul să capituleze după un scurt asediu. Ca să-i pedepsească pe supușii rebeli, Nabucodonosor îi duce în Babilon pe suveranul
învins, pe familia acestuia, pe ofițeri, soldați, oameni bogați și cunoscătorii unor tehnici rare în metal. Mai mult de 10.000 de oameni au părăsit
atunci Ierusalimul. Nabucodonosor instalează pe tronul lui Iuda un membru al familiei regale evreiești, Sedecias, care revoltându-se și el după
câțiva ani, face ca Ierusalimul să fie din nou asediat de babilonieni. În 587, după un asediu de mai bine de un an de zile, Ierusalimul se predă.
Conform Bibliei, șeful trupelor babiloniene a ars casa Domnului (Templul din Ierusalim), casa regelui și alte case ale locuitorilor de vază.
Regatul lui Iuda a încetat să existe. O mare parte din populație era în exil. Pentru prima dată în istoria lor, evreii nu mai au țară. Evreii din
antichitate consideră că acest dezastru care s-a abătut peste ei este consecința neascultării lor față de legea dictată de Dumnezeu, față de
recomandările legate de cultul și de țelul său. Conform Bibliei, Dumnezeu i-a avertizat prin profeți, mesagerii Săi, dar ei i-au luat în râs. Abia
acum când sunt puși la grea încercare ascultă de trimișii lui Dumnezeu și află că suferințele lor vor lua sfârșit, dacă vor respecta poruncile
Domnului. De acum înainte vor respecta practica sabatului, zi de odihnă și consacrată Domnului, vor organiza cu regularitate posturi
comemorând pierderea Templului și a regatului lor, sperând să se împace cu Dumnezeu.

În 539 î.Hr., Cirus, suveranul persan, cucerește imperiul babilonian. Acesta, printr-un edict, autorizează pe evrei să se întoarcă în țara lor și să-și
reconstruiască Templul cu ajutorul visteriei persane. În 515, T
emplul este terminat și se reia cultul în mod firesc.
 „Dar abia după un secol și jumătate, după intervențiile babilonienilor,urmele materiale ale dramei se
estompează o dată cu reconstrucția treptată a Ierusalimului și cu repopularea lui[28] ”
[2]
Contribuții recente la istoria Levantului antic pun la îndoială realitatea exilului babilonian și/sau acuratețea relatării biblice asupra acestuia.

Perioada post-exilică

Perioada elenistă

Regatul Hasmonean

Cucerirea romană a Israelului (63 î.Hr. - 324 d.Hr.)

Diaspora

Perioada romană târzie în Israel

Epoca Medievală

Perioada bizantină în Israel (324 - 638)

Perioada islamică în Israel (638 - 1099)

Perioada cruciaților în Israel (1099 - 1260)

Perioada mamelucilor în Israel (1260 - 1517)

Spania, Africa de Nord, și Orientul Mijlociu

Europa
Primii evrei sosiți în Europa în număr mare sunt cei din Alexandria, Egipt, aceștia s-au stabilit în Grecia în secolul al III-lea î.Hr. În Europa,
evreii au migrat sau au fost deportați începând cu secolul I î.Hr. ca urmare a Războaielor Iudaico-Romane. În 27 î.Hr., la Roma se aflau cca.
7000 de evrei și mulți alții răspândiți în tot bazinul Mării Mediterane. Iosephus Flavius afirmă că în Europa romană se aflau numeroase
comunități de evrei (cei mai mulți din triburile lui Iuda și Beniamin). [29] În Evul Mediu trăiau în număr mare în comunități distincte, aceștia
prosperau din activități ca medicina, comerțul și finanțele. În anul 1000 erau peste 1,5 milioane evrei în Europa, inițial cei mai mulți se aflau în
statele germanice. Evreii locuiau cu precădere în cele mai puternice țări : Anglia, Sfântul Imperiu Roman de neam Germanic, Franța, Spania.
Au avut loc numeroasemasacre ale evreilor în Europa occidentală dar și în Imperiul Rus, acestea au avut ca scop principal jaful deși autoritățile
politice și creștine ale vremii au încercat să dea o nuanță religioasă acestor atrocități acuzând evreii de uciderea lui Iisus Hristos. În 1096 la
Worms, Germania au fost măcelăriți 800 de evrei și la Mainz încă 1000 de către cruciații contelui Emicho.[30][31] În timpul Cruciadei regilor
(1189–1192) au avut loc masacre ale evreilor laLondra[32] și York.[33]

Perioada modernă timpurie

Peninsula Iberică
 Imperiul Otoman

Polonia și Lituania

Iluminarea Europeană și Haskalah (sec. al 18-lea)

Iudaismul Hasidic

Secolul al 19-lea

Secolul al 20-lea

Sionismul modern

Holocaustul

Înființarea statului Israel

Secolul 21

Istoria evreilor după țară sau regiune

Articol principal: Divizarea evreilor după etnii.
Pentru a vedea împărțirea populației evreiești pe țări în istorie și în contemporaneitate, vezi Evrei după țări. Pentru a vedea populațiile evreiești
istorice și contemporane pe țări, veziEvrei după țări.

Bibliografie
Aharoni, Yohanan (1982). The Archaeology of the Land of Israel. Westminster Press. ISBN 0-664-21384-7.
Assman, Jan (1997). Moses the Egyptian. First Harvard University Press. ISBN 0-664-21384-7.
Beitzel, Barry (1980). „Exodus 3:14 and the divine Name: A Case of Biblical Paronomasia”. Trinity Journal
(Trinity Divinity School). Vol.1: 5–20.
Bimson, John J. (1981). Redating the Exodus. Sheffield Academic Press. ISBN 0-907459-04-8.
Butzer, Karl W. (1999). „Demographics”. În Bard, Kathryn A.; Shubert, Steven. Encyclopedia of the
archaeology of ancient Egypt. Routledge. ISBN 0-907459-04-8.
Cline, Eric H. (2007). From Eden to Exile. National Geographic Society. ISBN 9781426200847.
De Moor, Johannes C. (1996). „Egypt, Ugarit and Exodus”. În Wyatt, N.; Watson, W. G. E. Ugarit, Religion
and Culture. ISBN 3-927120-37-5.
Davies, Graham (2001). „Introduction to the Pentateuch”. În Barton, John. Oxford Bible Commentary.
Oxford University Press. p. 37.
Davies, Graham (2004). „Was There an Exodus?”. În Day, John. In search of pre-exilic Israel: proceedings
of the Oxford Old Testament Seminar. Continuum.
Davies, Philip (1998). Scribes and Schools: The Canonization of the Hebrew Scriptures. Westminster John
Knox.
Dever, William (2001). What Did the Biblical Writers Know, and When Did They Know It?. Eerdmans.
ISBN 3-927120-37-5.
Dever, William (2003). Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?. Eerdmans.
ISBN 3-927120-37-5.

Droge, Arthur J. (1996). „Josephus Between Greeks and Barbarians”. În Feldman, L.H.; Levison, J.R.
Droge, Arthur J. (1996). „Josephus Between Greeks and Barbarians”. În Feldman, L.H.; Levison, J.R.
Josephus' Contra Apion. Brill.
Frerichs; Lesko; Dever, ed. (1997). Exodus: The Egyptian Evidence. Eisenbrauns. ISBN 1-57506-025-6.
Feldman, Louis H. (1998). Josephus's interpretation of the Bible. University of California Press.
Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2001). The Bible Unearthed. Free Press. ISBN 0-684-86912-8.
Gmirkin, Russell E. (2006). Berossus and Genesis, Manetho and Exodus: Hellenistic Histories and The
Date of the Pentateuch. T & T Clark International.
Grisanti, Michael A. (2011). „The Book of Numbers”. În Merrill, Eugene H.; Rooker, Mark; Grisanti, Michael
A. The World and the Word. B&H Publishing.
Guillaume, Philippe. „Tracing the Origin of the Sabbatical Calendar in the Priestly Narrative, Genesis 1 to
Joshua 5”. Journal of Hebrew Scriptures. Vol.5, article 13, Spring 1980.
Hayes, John Haralson; Miller, James Maxwell (1986). A History of Ancient Israel and Judah. Westminster
John Knox.
Hoffmeier, James K (1999). Israel in Egypt. Oxford University Press. ISBN 9780195130881.
Hoffmeier, James K (2005). Ancient Israel in Sinai. Oxford University Press. ISBN 9780195155464.
Shaw, Ian (2002). „Israel, Israelites”. În Jameson, Robert; Ian. A dictionary of archaeology. Wiley Blackwell.
Kantor, Mattis (2005). Codex Judaica. Zichron Press.
Killebrew, Anne E. (2005). Biblical Peoples and Ethnicity. Society of Biblical Literature.
Kitchen, Kenneth (2006). „Egyptology and the traditions of early Hebrew antiquity (Genesis and Exodus)”.
În Rogerson, John William; Lieu, Judith. The Oxford handbook of biblical studies. Oxford University
Press.
Lemche, Niels Peter (1985). Early Israel: anthropological and historical studies. Brill.
Levinson, Bernard Malcolm (1997). Deuteronomy and the hermeneutics of legal innovation. OUP.
McDermott, John (2002). Reading the Pentateuch. Paulist Press.
McEntire, Mark (2008). Struggling with God: An Introduction to the Pentateuch. Mercer University Press.
Meyers, Carol (2005). Exodus. Cambridge University Press.
Noll, K.L. (2001). Canaan and Israel in Antiquity: An Introduction. Sheffield Academic Press.
Practico, Gary D. (1985). „Nelson Glueck's 1938-1940 Excavations at Tell el-Kheleifeh: A Reappraisal”.
Bulletin of the American Schools of Oriental Research (BASOR). No. 259: 1–32.
Redmount, Carol A. (1998). „Bitter Lives: Israel In And Out of Egypt”. În Coogan, Michael D. The Oxford
History of the Biblical World. OUP.
Russell, Stephen C. (2009). Images of Egypt in early biblical literature. Walter de Gruyter.
Soggin, John (1998 [tr.1999]). An Introduction to the History of Israel and Judah. SCM Press. Verificați
datele pentru: |date= (ajutor)
Tigay, Jeffrey H. (2004). „Exodus”. În Berlin, Adele; Brettler, Marc Zvi. The Jewish study Bible. Oxford
University Press.
Van Seters, John (1997). „The Geography of the Exodus”. În Silberman, Neil Ash. The land that I will show
you. Sheffield Academic Press. ISBN 978-1850756507.
Walton, John W. (2003). „Exodus, date of”. În Alexander, T.D.; Baker, David W. Dictionary of the Old
Testament: Pentateuch. InterVarsity Press.
Whitelam, Keith W. (2006). „General problems of studying the text of the bible...”. În Rogerson, John
William; Lieu, Judith. The Oxford handbook of biblical studies. Oxford University Press.
Younger, K. Lawson, Jr. (2004). „Early Israel in recent biblical studies”. În Arnold, Bill T.; Baker, David W.
The face of Old Testament studies. Baker Academic.

Vezi și
Istoria Israelului
Istoria evreilor în Israel
Antisemitism
Triburile israelite
Cronologia antisemitismului
Regatul Israel
Afacerea Dreyfus
Evrei
Inchiziție
Evrei sefarzi
Criptoiudaism
Evrei așkenazi
Istoria evreilor în timpul celui de-al Doilea război mondial
Steaua lui David
Sionism
Tora
Theodor Herzl
Talmud
Acordul Sykes–Picot
Palestina
Declarația Balfour (1917)
Revolta lui Bar Kohba
Mandatul britanic pentru Palestina
Războaiele romanilor cu evreii
Conferința de Pace de la Paris din 1919
Diaspora evreiască
Istoria Israelului
 Exodul evreilor din lumea arabă
Populația evreiască Josephus, un istoric evreu celebru dinImperiul Roman
Evrei după țări Iudaism
Știința evreiască Liste al evreilor faimoși
Diviziarea evreilor după etnii Cronologie a istoriei evreilor
Refugiați evrei Istoria evreilor în România
Exodul evreilor din lumea arabă

Note
2. ^ a b Israelite Tradition,
1. ^ en http://www.bible-
history.com/maps/israel_judah_kings.html „Históricamente, People: Library
no From of
podemos the Ancient
hablar
más de Written Israel,
un and Louisville,
periodo
de los Archaeological wjk,
Patriarcas, Sources, 1998,
del
Éxodo Studies pp. 35
de los in the 85; I.
israelitas
de History Finkelstein
Egipto, of the y N. A.
de la
con Ancient Silberman,
quista Near The
de
Canaán, East, 4, Bible
de un Leiden, Unearthed:
periodo
de los E. J. Archaeology's
Jueces Brill, New
en
Palestina, 1992, Vision
ni de pp. 10- on
una
Monarquía 116, Ancient
Unida 146- Israel
dominando
desde el 158, and the
Éufrates 215- Origin of
hasta el
Arco de 300, Its
Egipto. 31 401412; Sacred
Incluso
la N. P. Texts,
historicidad Lemche, Nueva
del
Exilio de "Early York,
los Israel Free
israelitas
de Revisited", Press,
Palestina Currents 2001,
hacia
Babilonia in pp. 27-
como un Research: 96, 123-
evento
único ha Biblical 145.
sido Studies, Vease
puesta
en seria vol. 4, tambien
duda 1996, Liverani,
recientemente. 32
pp. 9- Oltre la
31 Cf. 34, y Bibbia.
Th. L. The Storia
Thompson, Israelites antica di
Early in Israele,
History History Roma-
of the and Bari,
Laterza, (SEPTIEMBRE- 10. ^ a b Finkelstein, Israel; 11. ^ Finkelstein, Israel;
DICIEMBRE, Silberman, Neil Asher Silberman, Neil Asher
2003, y 2010),
(2002) [2001]. „8. In the (2002) [2001]. „5.
Recenti pp.669- Memories of a Golden
697, Shadow of Empire (842-
tendenze 720 BCE)” (http://books.g Age?” (http://books.googl
Published
by: El oogle.nl/books?id=lu6ywy e.nl/books?id=lu6ywyJr0C
nella MC&pg=PA133&dq=bible
Colegio Jr0CMC&pg=PA190&dq=
ricostruzione De david+and+solomon+%22 +unearthed+jerusalem+co
Mexico, little+more+than+hill-coun untry+village&hl=nl&ei=kd
della
Stable try+chieftains&hl=nl&ei=3 7VTMG0AY2Z4Aa685mh
storia URL: 6DVTPbjG4ej4Qa7qoniB Bw&sa=X&oi=book_result
antica http://www.jstor.org/stable/25822403
w&sa=X&oi=book_result& &ct=result&resnum=1&ve
ct=result&resnum=4&ved d=0CCsQ6AEwAA#v=one
d'Israele, page&q&f=false). The
3. ^ =0CDcQ6AEwAw#v=onep
Roma, http://peterennsonline.com/wordpress/wp-
age&q=david%20and%20 Bible Unearthed.
content/uploads/2007/12/exodus-solomon%20%22little%20 Archaeology's New Vision
Accademia
and-the-problem-of- more%20than%20hill-cou of Ancient Israel and The
Nazionale historiography-rr-new- ntry%20chieftains&f=fals Origin of Its Sacred Texts
dei version-final-dec-05.pdf e). The Bible Unearthed. (http://www.amazon.com/
4. ^ Dever 2001, p. 99. Archaeology's New Vision Bible-Unearthed-Archaeol
Lincei, ogys-Vision-Ancient/dp/06
of Ancient Israel and The
2005. 5. ^ Walton 2003, p. 258. 84869128) (în engleză)
Origin of Its Sacred Texts
6. ^ Redmount 1998, p. 64. (http://www.amazon.com/ (ed. First Touchstone
32 L. L. 7. ^ Bible's Buried Secrets, Bible-Unearthed-Archaeol Edition 2002). New York:
Grabbe Did God have A Wife, ogys-Vision-Ancient/dp/06 Touchstone. p. 133.
(ed.), BBC, 2011. Citat: „The 84869128) (în engleză) ISBN 978-0-684-86913-1.
Leading Bible was an unreliable (ed. First Touchstone „Yet excavations in the
Captivity source, it's not telling us Edition 2002). New York: city of David revealed
Captive: the truth about these Touchstone. pp. 189–190. impressive finds from the
"The ancient people.” ISBN 978-0-684-86913-1. Middle Bronze Age and
Exile" as „Archaeologically and from later centuries of the
History 8. ^ Ibidem. Citat: „Between
historically, the redating of Iron Age—just not from
and the 10th century and the
these cities from the tenth century BCE.
Ideology, beginning of their exile in
Solomon's era to the time The most optimistic
Journal 586 there was polytheism
of Omrides has enormous assessment of this
for the as normal religion all
Study of implication. It removes the negative evidence is that
throughout Israel; only
the Old only archeological tenth century Jerusalem
afterwards things begin to
Testament evidence that there was was rather limited in
change and very slowly
- ever a united monarchy extent, perhaps not more
they begin to change. I
Supplement based in Jerusalem and than a typical hill country
would say it is only correct
Series, suggests that David and village.”
for the last centuries,
278/European Solomon were, in political 12. ^ Richard N. Ostling Was
maybe only from the
Seminar terms, little more than hill King David legend or
in period of the Maccabees,
that means the second country chieftains, whose fiction? (https://web.archiv
Historical administrative reach
century BC, so in the time e.org/web/200702071007
Methodology, remained on a fairy local
2, of Jesus of Nazareth it is 13/http://www.pe.com/lifes
true, but for the time level, restricted to the hill tyles/stories/PE_Fea_Dail
Sheffield,
Sheffield before it, it is not true.” country.” y_D_david801.407fef9.ht
Academic ml) Associated Press.
9. ^ Golden, Jonathan
Press, Michael (2004). Ancient 13. ^ Vezi și Archaeological
1998.” Canaan and Israel: new Debate about a Proposed
— "Low Chronology" for Iron
perspectives (http://books.
Emanuel I-IIA [1] (http://www.cjconr
Pfoh, google.com/?id=yTMzJAK
owyEC&pg=PA274&dq=ar oy.net/bib/chron-low.htm)
UNA
chaeological+proof+king+ (sursa înregistrează
DECONSTRUCCIÓN
DEL david#v=onepage&q=arch articole pro și contra).
PASADO aeological%20proof%20ki
DE ng%20david&f=false) (în
ISRAEL engleză). Santa Barbara:
EN EL ABC-CLIO, Inc. p. 274.
ANTIGUO ISBN 1-57607-897-3.
ORIENTE: Accesat în 14 ianuarie
HACIA 2011.
UNA
NUEVA
HISTORIA
DE LA
ANTIGUA
PALESTINA,
Estudios
de Asia
y África,
Vol. 45,
No. 3
(143)
14. ^ Coogan, Michael
(2010). „4. Thou Shalt
Not: Forbidden Sexual
Relationships in the Bible”
(http://books.google.com/
books?id=laM1AQAAQBA
J&pg=PT53). God and
Sex. What the Bible
Really Says (http://books.
google.nl/books?id=2_gP
KQEACAAJ&dq=god+and
+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPK
DpGXOrq88Z0I&sa=X&oi
=book_result&ct=result&r
esnum=2&ved=0CEcQ6A
EwAQ) (în engleză) (ed.
1st). New York, Boston:
Twelve. Hachette Book
Group. p. 105. ISBN 978-
0-446-54525-9. Accesat
în 5 mai 2011. „Jerusalem
was no exception, except
that it was barely a city—
by our standards, just a
village. In David's time, its
population was only a few
thousand, who lived on
about a dozen acres,
roughly equal to two
blocks in Midtown
Manhattan.”
15. ^ Cf.
http://icarusfilms.com/new2006/bib2.html
16. ^ Laura Miller King David
was a nebbish (http://ww
w.salon.com/books/featur
e/2001/02/07/solomon/ind
ex3.html). Salon.com.
Citat: „Herzog laid out
many of the theories
Finkelstein and Silberman
present in their book: "the
Israelites were never in
Egypt, did not wander in
the desert, did not
conquer the land [of
Canaan] in a military
campaign and did not
pass it on to the twelve
tribes of Israel. Perhaps
even harder to swallow is
the fact that the united
kingdom of David and
Solomon, described in the
Bible as a regional power,
was at most a small tribal
kingdom." The new
theories envision this
modest chiefdom as
based in a Jerusalem that
was essentially a cow
town, not the glorious
capital of an empire.
„Although, as Herzog
notes, some of these
findings have been
accepted by the majority
of biblical scholars and
archaeologists for years
and even decades, they
are just now making a
dent in the awareness of
the Israeli public—a very
painful dent.”
17. ^ a b The Devil Is Not So
Black as He Is Painted(ht
tp://www.bib-arch.org/bar/
article.asp?PubID=BSBA
&Volume=36&Issue=3&Ar
ticleID=5) BAR interviews
Israel Finkelstein
18. ^ Finkelstein, Israel;
Mazar, Amihay (2007). „A
Summary Assessment for
Part 1” (http://books.googl
e.nl/books?id=jpbngoKHg
8gC&pg=PA8&dq=The+Q
uest+for+the+Historical+Is
rael:Debating+Archeology
+and+the+History+of+Earl
y+Israel+resultant+biblical
+traditions&hl=nl&ei=E1P
5TO2oLM6z8QPs3anEC
Q&sa=X&oi=book_result&
ct=result&resnum=1&ved
=0CCYQ6AEwAA#v=one
page&q&f=false). The
quest for the historical
Israel: debating
archaeology and the
history of early Israel :
invited lectures delivered
at the Sixth Biennial
Colloquium of the
International Institute for
Secular Humanistic
Judaism, Detroit, October
2005 (http://books.google.
com/?id=jpbngoKHg8gC&
dq=The+Quest+for+the+H
istorical+Israel:Debating+
Archeology+and+the+Hist
ory+of+Early+Israel).
Brian B. Schmidt. Atlanta,
GA: Society of Biblical
Literature. p. 8. ISBN 9-
781589-832770. Accesat
în 3 decembrie 2010.
„The farther one goes
from what Mazar views as
the pivotal period of
biblical composition, that
is, the eighth to seventh
centuries B.C.E., the more
imaginative, symbolic,
distorted, and "foggier"
that past becomes. In
addition, one must take
into account the impact
that such factors as
distortion, selectivity,
memory loss, censorship,
and ideological or
personal bias might have
brought to bear on the
composition of the
resultant biblical
traditions.”
19. ^ Finkelstein, Israel;
Silberman, Neil Asher
(2006). „3. Murder, Lust,
and Betrayal” (http://book
s.google.nl/books?id=uH7
Kg9yEc7AC&pg=PA103&
dq=represented+the+nort
h%27s+takeover+by+mar
riage+of+Judah&hl=nl&ei
=_d0TTY6EJsqyhAeL_aS
4Dg&sa=X&oi=book_resu
lt&ct=result&resnum=1&v
ed=0CCYQ6AEwAA#v=o
nepage&q=represented%
20the%20north%27s%20t
akeover%20by%20marria
ge%20of%20Judah&f=fal
se). David and Solomon.
In Search of the Bible's
Sacred Kings and the
Roots of the Western
Tradition (în engleză).
New York: Free Press.
p. 103. ISBN 978-0-7432-
4363-6. Accesat în 24
decembrie 2010. „The
Bible reports that
Jehoshaphat, a
contemporary of Ahab,
offered manpower and
horses for the northern
kingdom's wars against
the Arameans. He
strengthened his
relationship with the
northern kingdom by
arranging a diplomatic
marriage: the Israelite
princess Athaliah, sister or
daughter of King Ahab,
married Jehoram, the son
of Jehoshaphat (2 Kings
8:18). The house of David
in Jerusalem was now
directly linked to (and
apparently dominated by)
the Israelite royalty of
Samaria. In fact, we might
suggest that this
represented the north's
takeover by marriage of
Judah. Thus in the ninth
century BCE—nearly a
century after the
presumed time of David—
we can finally point to the
historical existence of a
great united monarchy of
Israel, stretching from Dan
in the north to Beer-sheba
in the south, with
significant conquered
territories in Syria and
Transjordan. But this
united monarchy—a real
united monarchy—was
ruled by the Omrides, not
the Davidides, and its
capital was Samaria, not
Jerusalem.”
20. ^ a b c d Philip Davies The
Bible and Interpretation
Beyond Labels: What
Comes Next? (http://www.
bibleinterp.com/articles/m
oore1357926.shtml)
21. ^ Philip Davies
Minimalism, "Ancient
Israel," and Anti-Semitism
(http://www.bibleinterp.co
m/articles/Minimalism.sht
ml). Citat: „Let me
reinforce this claim in
respect to my own work.
The mainstream view of
critical biblical scholarship
accepts that Genesis-
Joshua (perhaps Judges)
is substantially devoid of
reliable history and that it
was in the Persian period
that the bulk of Hebrew
Bible literature was either
composed or achieved its
canonical shape. I thus
find attempts to push me
out onto the margin of
scholarship laughable.”
22. ^ Jack Cargill Ancient
Israel in Western Civ
Textbooks (http://archive.i
s/20120629123325/www.
historycooperative.org/jou
rnals/ht/34.3/cargill.html)
Historycooperative.org
23. ^ a b c Lester L. Grabbe
"Some Recent Issues in
the Study of the History of
Israel (http://www.proc.brit
ac.ac.uk/tfiles/399744C/1
43p057-001.pdf)"
Proceedings of the British
Academy, 143, 57-67,
2007.
24. ^ a b c Bible's Buried
Secrets, Did King's David
Empire Exist, BBC, 2011.
25. ^
http://www.jpost.com/Israel/Article.aspx?
id=169388 Citat:
„Nonetheless, other
archeologists posit that
the biblical narrative
reflecting the existence of
a powerful monarchy in
Jerusalem is largely 27. ^ Steven Erlanger, „King
mythical and that there
was no strong
government to speak of in
that era.
Aren Maeir, an archeology
professor at Bar Ilan
University, said he has yet
to see evidence that the
fortifications are as old as
Mazar claims. There are
remains from the 10th
century in Jerusalem, he
said, but proof of a strong,
centralized kingdom at
that time remains
"tenuous."”
26. ^ a b Robert Draper David 28. ^ Larousse, Istoria lumii 32. ^ Roger of Hoveden. „The
and Solomon. Kings of de la origini până în anul Persecution of Jews,
Controversy. (http://ngm.n 2000, ed. Olimp, 1189” (http://www.fordha
ationalgeographic.com/pri București, 2000, p. 91 m.edu/halsall/source/hove
nt/2010/12/david-and-solo 29. ^ Cosmin Pătrașcu den1189b.asp). Medieval
mon/draper-text) National Zamfirache - De ce au Sourcebook. Fordham
Geographic, decembrie fost măcelăriți evreii University. Accesat în 2
2010. secole la rând în Europa ianuarie 2012.
(http://adevarul.ro/locale/b 33. ^ York 1190: Jews and
David's Palace Is Found, otosani/de-fost-macelariti- Others in the Wake of
Archaeologist Says”, New evreii-secole-rand-europa- Massacre (http://www.yor
York Times International, 1_59131b575ab6550cb8f k.ac.uk/medieval-studies/y
Jerusalem Journal, 5 83223/index.html), ork-1190/about-york-1190
august 2005, Adevărul.ro, 12 mai 2017 -massacre-conference.ht
http://www.nytimes.com/2005/08/05/internatio ml). martie 2010. Accesat
30. ^ Runciman,nal/middleeast/05jerusalem.html?
Steven
_r=1 . Citat: « Amihai în 29 decembrie 2011.
(2004). The First Crusade
Mazar, a professor of (https://books.google.com/
archaeology at Hebrew books?id=Z_sWBOzEleM
University, calls the find C&dq=worms+massacre&
"something of a miracle." source=gbs_navlinks_s).
He says he believes that Cambridge University
the building may be the Press. p. 65.
Fortress of Zion that
31. ^ „Worms” (http://www.jew
David is said to have ishencyclopedia.com/articl
conquered, which he
es/15013-worms#ixzz1KC
renamed the City of HABEdj). Jewish
David. "What she found is Encyclopedia. Accesat în
fascinating, whatever it 7 martie 2014.
is," he said. »

Legături externe
en The Jewish History Resource Center. Project of the Dinur Center for Research in Jewish History
, The Hebrew University
of Jerusalem.
en Resources> Modern Period> 20th Cent.> History of Israel> State of Israel The Jewish History Resource Center, Project
of the Dinur Center for Research in Jewish History
, The Hebrew University of Jerusalem
en Jewish Virtual Library. Extremely comprehensive
en Jewish History and Culture EncyclopaediaOfficial Site of the 22 Volume Encyclopaedia Judaica
en Internet Jewish History Sourcebookoffering homework help and online texts
en Israelite Religion to Judaism: the Evolution of the Religion of Israel
.
en Greek Influence on Judaism from the Hellenistic Period Through the Middle Ages c. 300 BCE-1200 CE
.
en Jewish Sects of the Second Temple Period.
en The Origin and Nature of the Samaritans and their Relationship to Secondemple
T Jewish Sects.
en Jewish History Tables.
Articles on Australian Jewish history.
Articles on British Jewish history.
Barnavi, Eli (Ed.). A Historical Atlas of the Jewish People. New York: Alfred A. Knopf, Inc. 1992.ISBN 0-679-40332-9
en Crash Course in Jewish History
en Jewish History chabad.org
en Jewish families in Csicsó - Cicov (Slovakia) until the Holocaust
en "Under the Influence: Hellenism in Ancient Jewish Life"Biblical Archaeology Society
en Summary of Jewish Historyby Berel Wein
en "The Jews of Wyoming: Fringe of the Diaspora"ISBN 978-0-9676357-0-5by Penny Wolin, 2000

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Istoria_evreilor&oldid=12451285

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 13 noiembrie 2018, ora 12:30.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.