Secuii din Bucovina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Secuii din Bucovina sunt un mic grup etnic maghiar cu o istorie
aparte. Ei s-au stabilit în Bucovina în perioada stăpânirii austriece
(1775-1918), formând sate ungurești catolice pe teritoriile
moldovenești ortodoxe. Astăzi, ei trăiesc în județele Tolna și Baranya
din Ungaria, în județul Hunedoara din Transilvania (România) și în
provincia sârbă Voivodina.

Din punct de vedere etnic, populația coloniilor maghiare este

alcătuită în principal din secui transilvăneni și ceangăi (sau
"csango"), populație de origine maghiară din regiunea Bacău a
Moldovei. Migrarea secuilor

Cuprins
Istoric
Colonizarea
Emigrarea
Impactul celui de-al doilea război mondial
Bibliografie
Vezi și

Istoric

Colonizarea
Colonizarea maghiară a Bucovinei a început în perioada 1776-1777 și a cunoscut apogeul între anii 1785-1786. Satele de secui erau
sate în care activitatea economică era reprezentată de cultivarea pământului și creșterea animalelor, beneficiind de prosperitatea
orașului Rădăuți, în a cărui apropiere secuii puteau să-și vândă produsele agricole la un preț bun.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, grupuri importante de secui din Transilvania au emigrat în provincia Bucovina, unde au
fondat sate noi, păstrându-și cultura și tradițiile populare până în secolul al XX-lea. Cauza emigrării a fost organizarea Zonei de
Frontieră secuiască de cătreImperiul Habsburgic, ceea ce a pus în pericol vechile privilegii și drepturi ale secuilor. Secuii au protestat
atunci împotriva încorporării (conscripțiilor) forțate în nou-înființatele regimente secuiești ale graniței militare, dar adunarea lor de la
Madéfalva (azi Siculeni din județul Harghita) a fost dispersată de către generalul austriac József Siskovics la 7 ianuarie 1764. În acest
masacru (cunoscut sub denumirea de Masacrul de la Siculeni), mai mult de 400 secui au fost uciși. După aceste evenimente,
aproximativ 1.000 de secui au emigrat în Bucovina vecină, care era atunci o parte a Principatului Moldovei, aflat sub suzeranitatea
Imperiului Otoman.

După ce nordul Moldovei (Bucovina) a fost ocupat de Imperiul Habsburgic în 1774, a început un nou val de migrație secuiască. În
1776, 100 de familii de secui s-au stabilit pe acest teritoriu slab populat. În 1784 și 1786, mai mult de 200 de familii au sosit aici cu
sprijinul împăratului Iosif al II-lea al Austrieiși a contelui Andrei Hadik, guvernatorul Transilvaniei. Satele secuiești din Bucovina au
fost: Istensegíts ("Dumnezeu ne ajută!", azi Țibeni), Fogadjisten (înființat în 1776, în traducere "Fie voia lui Dumnezeu!", azi
Iacobești), Józseffalva (înființat în 1785, azi Vornicenii Mari), Hadikfalva (azi Dornești) și Andrásfalva (înființat în 1786, azi
Măneuți).

Emigrarea
Numărul secuilor din Bucovina s-a triplat în secolul al XIX-lea. În
1880, trăiau 9.387 maghiari, în 1890 8.136, în 1910 10.391 și în 1930
11.860. Acesta este una dintre puținele populații alogene din
Bucovina, alături de evrei, care nu și-a diminuat numărul între 1910
și 1930.

Plecarea unui număr mare de secui din Bucovina (13.32%) la

sfârșitul secolului al XIX-lea se explică probabil printr-o serie de
oportunități de care a beneficiat această populație în anii 1880-1890
prin colonizarea maghiară pe teritoriul Transleitaniei (Regatul
Ungariei) din cadrul Imperiului Austro-Ungar.

Faptul că Bucovina a fost atribuită Austriei (odată cu înființarea

Imperiului Austro-Ungar în 1867) a determinat pe o serie de lideri
maghiari ai epocii să ceară repatrierea minorității maghiare pentru a-
și concentra eforturile de colonizare (maghiarizare) a Transilvaniei și
Satele secuieşti din Bucovina
Voivodinei. În plus, nivelul de viață al secuilor s-a înrăutățit, în
principal din cauza suprafețelor mici ale terenurilor agricole, iar
mulți dintre ei și-au părăsit casele lor temporar sau permanent. În 1883, guvernul Ungariei a colonizat 4.000 de secui sărăciți în
apropierea malurilor Dunării de Jos, în satele noi Hertelendyfalva, Sándoregyháza și Székelykeve. Această parte a Banatului a fost
inclusă în Iugoslavia în 1918.

De asemenea, au fost colonizați circa 2.500 - 3.000 secui bucovineni în localități din sudul Transilvaniei: Ghioroc (comitatul Arad,
1883), Deva (1888-1892 și 1910), Hunedoara (1892), Babsára (comitatul Timiș, 1900), Vița (comitatul Cluj, 1900), Nimigea de Jos
(comitatul Bistrița-Năsăud, 1900), Luduș (comitatul Solnoc-Dăbâca, 1905) și Streisângeorgiu și Cristur (ambele din comitatul
Hunedoara, 1910).

Alte familii secuiești au emigrat în Canada și Brazilia. În Canada, s-au stabilit între anii 1905-1914 în localitățile Hapkins,
Székelyföld, Máriavölgy, Hamilton, Regina, Punnichy și Eszterháza, iar în Brazilia în localitatea Boldogasszonyfalva (1924).

În 1918, Bucovina a devenit parte a României și secuii s-au simțit marginalizați și excluși, fără a mai beneficia de educație în limba
maghiară. Mulți dintre ei au așteptat ajutor și soluții la problemele financiare din partea "patriei-mame".

Impactul celui de-al doilea război mondial

După ce în 1941 teritoriul Bácska (Voivodina), pierdut în 1918, a revenit Ungariei, guvernul de la Budapesta a început colonizarea
acolo a secuilor bucovineni. Colonizarea secuilor din Bucovina pe teritoriul comitatului Bačka (smuls de la Iugoslavia) a fost parte a
politicii de întărire a comunității maghiare locale, ca o contrabalansare la colonitărilor sârbești (cu sârbi din vechea Serbie)
întrepreinse de guvernul de la Belgrad intre 1918 și 1941. Majoritatea comunității secuiești din Bucovina (de 13.200 de persoane) a
plecat din România și, în temeiul tratatului dintre Ungaria și România, secuii au pierdut cetățenia română și toate averile lor. În
schimb, ei au primit casele și terenurile confiscate de la coloniștii sârbi, în partea de sud a comitatului Bácska.

La 6 aprilie 1941, au fost recenzați 9.132 maghiari, constatându-se o scădere de 23% a populației maghiare în comparație cu 1930.
Cea mai mare parte a populației maghiare încă prezentă în Bucovina a emigrat în următoarele luni din cauza unei înăspriri la adresa
lor a legislației românești.
La 8 octombrie 1944, Ungaria a evacuat teritoriul Bácska, ca urmare a ofensivei partizanilor conduși de Iosip Broz Tito) și secuii au
fost nevoiți să se refugieze din nou, de data aceasta în Transdanubia. Ei și-au pierdut iarăși toate proprietățile și au devenit emigranți
apatrizi fără adăpost. În perioada 1945-1946 secuii au fost colonizați din nou, în principal în fostele sate germane din județul Tolna.
Deși au existat tensiuni între aceștia și populația germană rămasă, în cele din urmă ei au format comunități puternice și înfloritoare. În
prezent, secuii din Tolna sunt mândri de istoria și obiceiurile lor populare. Ei au propria organizație: Asociația Națională a Secuilor
Bucovineni (Bukovinai Székelyek Országos Szövetsége), cu sediul în orașul Bonyhád.

În 1977, comunitatea secuiască din Bucovina mai număra doar 551 de persoane (după naționalitate). În 1992, secuii nu erau mai
mulți de 505. Se poate presupune că, în ciuda unei diminuări relativ mici (8,3%) a comunității maghiare între 1977 și 1992 și apoi
între 1993 și 1999, numărul maghiarilor a scăzut de atunci cu siguranță din cauza numeroaselor plecări fie către regiunile de origine,
fie către Ungaria (mai ales la începutul anilor 1990).

Bibliografie
Andrásfalvy Bertalan: A bukovinai székelyek kultúrájáról. În Népi kultúra népi társadalom. A MTA Néprajzi Kutató
Csoportjának évkönyve VII, főszerk. Ortutay Gyula. 7-23. o. Budapest: Akadémiai Kiadó, 1973.
Sebestyén Ádám: A bukovinai andrásfalvi székelyek élete és története Madéfalvától napjainkig . Szekszárd: Tolna
Megyei Tanács VB. Művelődésügyi Osztálya,1972
Sebestyén Ádám: A bukovinai székelység tegnap és ma. Szekszárd: Tolna Megyei Könyvtár, 1989.

Vezi și
Secui
Bucovina
Skorenovac (Székelykeve)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Secuii_din_Bucovina&oldid=10473703

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 10 aprilie 2016, ora 17:28.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.