UNIVERSITATEA ”BABEȘ-BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOZOFIE

Student: Popovici Răzvan-Ciprian

STUDII POSTUNIVERSITARE

PROGRAMUL DE CONVERSIE PROFESIONALĂ ÎN ISTORIE

DISCIPLINA: Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România

Aul II, Sem. I, 2018

Titular: lector univ. dr. Tamas Lönhart

Tutore: lector. univ. dr. Nagy Robert

Responsabil program,
Conf. Univ. Dr. Constantin Bărbulescu

1
 I. Bulgarii din Banat

“Bulgarii din Banat au sosit din Oltenia (sec. XVIII) şi sunt împărţiţi în două categorii, în
funcţie de locul de baştină:
- Chiprovniceni, sosiţi în Oltenia, din zona oraşului Ciproveţ;
- Pavlicheni, sosiţi de la Sud de Dunăre din zona situată între oraşele Şiştov şi Nicopole.
Chiprovnicenii, fiind din zona montană au avut ca activitate de bază, oieritul şi mineritul.
Această realitate este dovedită şi de toponimia localităţilor de unde provin: Zelezna (satul fierului),
Petocladenţi (cinci fântâni), Copilovţi (vlăstar). Chiar Ciproveţ înseamnă “cupru”. Minele
principale aveau zăcăminte de cupru, aur şi argint, astfel starea materială a minerilor era una foarte
bună, fapt care a condus la un nivel cultural mai ridicat.
Pavlichenii erau în schimb agricultori, diferiţi ca dialect de fraţii lor din Ciproveţ. Ca şi
treaptă socială au fost mult mai simplii (majoritatea aşezaţi la Beşenova Veche, azi Dudeştii
Vechi). Oiconimul “beşenova” provine din “bessenyo”, denumire cumană a vetrei localităţii. 1.
“Printre cauzele aşezării pe teritoriul românesc a bulgarilor amintim:
- refugierea în faţa presiunii otomane,
- politica de colonizare dusă de către habsburgi,
- evoluţiile economice (interesele comerciale şi oportunităţi pentru activităţi
meşteşugăreşti).2”

Scurt Istoric.
“După răscoala antiotomană de la Ciproveţ (Ciprăuți în limba română, 1688), pentru a
scăpa de robia turcească, o parte a bulgarilor au cerut şi au primit ajutorul domnitorilor munteni de
a se stabilii în Oltenia, la Râmnic, Craiova, Brădiceni etc. Cele 300 de familii iniţiale, la care s-au
alăturat alte 4-500 familii de bulgarii şi-au păstrat ocupaţia de negustori, câştigând de la Domnii C-
tin Vodă Şerban, Antonie Vodă şi mai ales de la C-tin Brâncoveanu, anumite scutiri, privilegii şi
dreptul de a face comerţ pe tot cuprinsul Ţării (Şt. Manciulea, 1943, pg. 41). Cu multă simpatie
sunt ocrotiţi de domnitorul C-tin Brâncoveanu, despre care episcopul Knejevici scria: “Este pentru
noi aripă ocrotitoare”.1
“După războiul austro-turc (1683-1697) încheiat prin Pacea de la Karloviţ (Serbia, 1699),
vasalitatea Transilvaniei este cedată de turcii învinşi Austriei. O mică parte a bulgarilor trec atunci
în Transilvania, probabil pentru a se simţii şi mai protejaţi decât erau în Ţara Românească, care era

2
vasală turcilor, sau din raţiuni economice şi comerciale. Dar cea mai mare parte dintre aceştia trec
în Banat abia peste două decade, după ce şi Oltenia a fost cedată de turci Austriei, (după Pacea de
la Passaroviţ 1718). Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt. Austriecii
au întemeiat o campanie de negoţ în această zonă, oraşele Craiova, Râmnic şi Târgul Jiu, având şi
târguri bulgăreşti anuale. Datorită stării lor materiale prospere, bulgarii l-au adus la Cariova şi pe
episcopul catolic de Nicopol (Nicolae Stanislavici).”1
Prosperitatea lor aici, însă n-a durat mult, căci un alt război austro-ruso-turc (1737-1739)
avea să destabilizeze zona, şi aşa aflată sub nemulţumiri profunde datorită noii conduceri străine
austriace, şi de aceea aflată şi sub asaltul tot mai des al haiducilor, ce nu se supuneau autorităţilor.
“A urmat Tratatul de pace de la Belgrad, încheiat în septembrie 1739 între Imperiul Otoman
și Imperiul Habsburgic, prin care, habsburgii (învinşi) au cedat Serbia de Nord otomanilor, iar
Oltenia, Valahiei (controlată tot de otomani), stabilind linia de demarcație de-a lungul râurilor Sava
și Dunăre”3.
“Odată cu Pacea de la Belgrad, legăturile economice şi comerciale ale Olteniei cu
Transilvania şi Banatul fiind întrerupte, bulgarii (întorcându-se la agricultură prin restrângerea
afacerilor lor comerciale şi declinul economic), s-au decis să părăsească Oltenia în anul 1737, cu
destinaţie Banat”1. “Comisia de colonizare austriacă, le-a indicat ca locuri de aşezare pentru
chiprovnicenii din satele Belene, Ores, Trancevica, etc. loc. Vinga (1741) şi pentru pavliceni, loc.
Beşenova Veche (Star Beshenov sau Stár Bišnov, 1738 ) locuită iniţial de 3.200 dintre ei și
cunoscută oficial sub numele de Dudeștii Vechi, şi care este în prezent centrul cultural al bulgarilor
emigranți bănățeni”4. Totodată li se promiteau diverse avantaje (patente imperiale). “Li se promite
lipsa obligaţiilor la robotă (munca în folosul nobilului local), la zeciuială (produse sau bani), sau la
încartiruire. Chiar dacă nu întotdeauna respectate, aceste beneficii îi plasau cu mult deasupra
regimului aplicat băştinaşilor. Colonistul obţinea lotul de pământ gratuit, ca proprietate ereditară,
având doar obligaţia de a-l cultiva. În schimb pământul românilor putea fi luat şi dat colonistului,
lui oferindui-se altul într-o regiune mai sărăcăcioasă.”7 Precum şi la colonişti de alte etnii, condiţia
acceptării lor a fost ca bulgarii sosiţi să fie catolici.
Apoi, hotărârea lor a fost luată şi datorită faptului că bulgarii au ajuns din nou sub
semilună, încercând să-şi caute refugiul în spaţiul Austriei catolice, unde din punct de vedere
religios s-ar bucura de libertate deplină”1.
“Prin 1740 a sosit a doua grupă importantă de bulgari, aşezaţi în aceleaşi sate, precum şi în
Vizeşdia, lângă Jimbolia. După 4 ani, Împ. Maria Tereza a dat o Diplomă prin care târgul Vinga,
3
(fostul sat românesc - Viniţa), este ridicat la rangul de oraş (V. Tulescu, 1943, p. 233), iar locuitorii
săi vor primi moşii, cu condiţia să îl numească “Teresiopolis”.(Şt. Manciulea, 1994, p. 83). Mai
târziu (1776) a sosit o altă grupă de bulgari sub conducerea lui Mirkovici, aşezându-se la Lovrin.
Ultimele familii, sosite la 1789, au fost aşezate în satele ridicate de conaţionalii lor.”1
Înainte de 1900, multe familii au roit dinspre Dudeştii Vechi, formând noi comunităţi.
“Cea mai apropiată este chiar lângă comună în Colonia Bulgară (după 1860), dar cele mai multe au
coborât spre sudul Banatului şi pe teritoriul actualei Serbii, alcătuind şi aici sate: Modoş (Jaşa
Tomici), Konac, Ivanovo, Lukinoselo şi Belo Blato (Balta Albă), unde au înfiinţat una din cele mai
mari pescării din Europa”1.
“După stabilirea lor în Banat, această populaţie rămâne în graniţele Imperiului habsburgic
(din 1868 - Austro-Ungaria) pentru ca, după reglementarea chestiunii Banatului între Bucureşti şi
Belgrad, la sfârşitul primului război mondial, să rămână, în marea sa majoritate, în cadrul statului
român.”2
“Inițial, bulgarii emigranți bănățeni locuiau doar în părți din regiunea la nord de Dunăre,
dar unele grupuri s-au mutat în secolul XIX la sud, în Serbia. După ce Bulgaria și-a căpătat
independența în 1878, mulți bulgari din Banat au decis să se mute înapoi în vestul Bulgariei, deși
drasticele consecințe ale Primului război mondial au forțat pe unii să migreze înapoi în Banat.”4
Este important de ştiut că, datorită bunăstării pe care o aveau în Banat, bulgarii de aici nu
au luat parte (cu excepţia unor puţine familii sărace) la schimbul de populaţie ce s-a făcut între
România şi Bulgaria, după cedarea Cadrilaterului prin Convenţia de la Craiova din 1940.
„Scăderea populaţiei se poate explica după 1950, datorită menţinerii sistemului de
natalitate de „un copil”, şi la fel, creşterea uşoară de după 1966, prin sistemul natalităţii impuse de
stat”1.
Recensăminte
“Într-un prim recensământ al populației din Banatul românesc, cât și din cel sârbesc,
efectuat în 1770 de Contele Clary rezultau un număr de aprox. 8.680 de bulgari”. 5 La
recensământul din 1900 numărul lor a crescut la aprox. “9960 bulgari în mediul rural şi peste 150
în mediul urban (Timişoara şi Arad). Comunităţile bulgare având următoarea repartiţie geografică:
Dudeştii Vechi: Loc. Beşenova Veche (peste 5420 bulgari, cu o pondere de aprox. 91,5%) şi
Colonia Bulgară (405 bulgari cu o pondere de 57,6%). Zona Vinga a prezentat de asemenea
majoritate bulgară, dar mai fragilă, în centrul Vinga (peste 2810 bulgari, 59,1%). Zona Denta se
caracteriza printr-un nucleu sudic Breştea (832, cu 82,3%), din care au migrat mai târziu spre
4
Denta (330 bulgari, cu 10,2% fiind incluşi şi ţiganii). Deta (37 de bulgari, cu 0,9%) şi Ofseniţa (30,
respectiv 3%). Zona Orşova, o zona mai mică, a avut şi ea două centre în care existau câteva
familii de bulgari: Plavişeviţa (37, 8%), şi cu Sviniţa (58, 4,1%, împreună cu ţiganii).”1
“La recensământul din 1930, în Banat s-au numărat aprox. 10.235 bulgari1, iar la cel din
1992, numărul estimat al bulgarilor din România a fost în scădere. Cei 9.935 înregistraţi,
reprezentau la acea dată 0,04% din populaţia României. Deşi încă majoritari în Banat, doar ~ 6.465
mai trăiau în judeţul Timiş şi ~ 1.120 în Arad. Explicaţia ar fi că după “Primul Razboi Mondial,
multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad și Timișoara.
După 1948, odată cu venirea comunismului în România, scăderea populației de bulgari din
localitățile originare s-a pronunțat. Colectivizarea a privat de proprietăți mari de pământ familiile
bulgare care s-au văzut nevoite să se mute la oraș, unde au găsit locuri de muncă. Astfel, din
principalele trei sate bulgărești Vinga, Dudeștii Vechi și Breștea, majoritatea bulgarilor s-au mutat
la Timișoara. Aici, conform recensământului din 1992 existau 1.320 de bulgari din ~6.465 în
întregul județ Timiș.”4.
La recensământul din 2002, erau înregistrați la nivel naţional 8.025 bulgari, repartizaţi după
cum se poate vedea mai departe: Timiș (~5.560 / 0,82%), Arad (~820 / 0,18%), Dâmbovița (~660 /
0,12%), București (-370 / 0,02%).

Confesiuniea Bulgarilor Bănăţeni

În Banat, ambele categorii de bulgari sunt romano-catolici, spre deosebire de fraţii lor din
Bulgaria care sunt ortodocşi, sau faţă de mai puţin numeroşii etnici bulgari stabiliţi în zona
Bucureştiului, a Brăilei şi a Dobrogei.
“Oricum, bulgarii ortodocşi din Bulgaria şi cei catolici din Banat au strămoşi comuni pe
protobulgarii din Asia Centrală, creştinaţi de Ţarul Boris I (852-889); Iar bulgarii pavlicheni şi
chiprovniceni s-au încreştinat odată cu pătrunderea protobulgarilor în Armenia, o mică parte a lor
fiind influenţaţi de maniheismul condus de Paul Armeanul. Paulicenii, paulenii sau pavlichenii
aderă astfel la învăţăturile dualiste extinse în Asia Mică în sec. VII-IX” 1. Pentru aceasta vor fii
socotiţi eretici, iar împăraţii bizantini i-a persecutat în mai multe rânduri, forţându-i să treacă la
ortodoxie. Într-un final după sec. XII i-a colonizat la marginea dinspre bulgari a imperiului, ce pe
atunci erau încă păgâni6. Deci, populaţia migratoare bulgară trece prin zona Armeniei stabilindu-se
în final în Peninsula Balcanică. “Astfel, istoricii afirmă că paulicienii bulgari ar fii urmașii celor
200.000 de paulicieni armeni aduși în Bulgaria de împăratul Imperiului Bizantin, Ioan

5
Tzimiskes”4. Mai târziu, în nordul Bulgariei, o parte din bulgari au fost catolicizaţi, prin “Ordinul
Franciscan şi Propaganda Fidae1 şi în special pe la 1366, din iniţiativa regelui Ungariei, care a
ocupat câţiva ani acele teritorii, după ce ţarul Straţimir a părăsit locul”6.

II. Bulgarii din localitatea Breştea

„Loc.Breștea (maghiară Berestye, bulgară Брешкя/Brešća) este un sat ce aparţine de com.

Denta din județul Timiș”6, în Câmpia Birda-Moraviţa, aflată la aprox. 50 de km. Sud de Timişoara
şi 15 km. de graniţa cu Serbia, la o altitudine de aprox. 93m.. Denumirea „Breştea” provine de la
pădurea în care predomină ulmii, existentă şi în prezent la marginea satului, în limba slavă, ulmi
însemnând brest1.
„Breștea a fost înființată în 1842 de circa 110 familii de bulgari bănățeni ce au roit
din Dudeștii Vechi (Stár Bišnov), datorită înmulţirii populaţiei şi a lipsei de pământ. Fiecare cap de
familie a primit un lot de casă și 11 jugăre (lanţe) de teren arabil”6. Istoricul Ion Lotreanu, în
lucrarea sa Monografia Banatulu, aminteşte şi de o scutire de impozit pe timp de 5 ani de zile 11.
„Alte păreri au fost emise pe baza „Ordonanţei” din 1842 a primăriei comunei Denta la cererea
grofului Robert Iager (proprietarul pământului), pentru a avea oameni, care să-i lucreze moşia, şi
de la care au primit parcelele amintite mai sus şi locuri pentru construcţia de locuinţe. O mică parte
(10-20 de familii) din valurile de bulgari deplasaţi spre Breştea s-au oprit în sud-estul comunei
Denta, după 1845, iar alţii au ajuns alături de germanii catolici din Tirol, sau maghiarii din Iersig şi
Fizeş”1. „Se poate de asemenea ca înainte de bulgari să fi existat un mic sat de slovaci, (numiţi de
bulgari - „tothve”), colonizaţi încă din 1837 de baronul Dercseny Pal, care îşi avea conacul între
Omor şi Sângiorge. Istoricul Nicolae Stoicescu pomeneşte în acest sens că la Breştea (Brestye),
există o bisericuţă evanghelică încă de prin anul 1838. Imediat, satul a fost sistematizat având două
străzi perpendiculare pe direcţia Nord-Sud şi trotuare betonate6.
„După războiul de independenţă româno-ruso-bulgaro-turc din 1878, prin 1880 o parte din
populație s-a reîntors în Bulgaria, unde au înființat satul Bardarski Geran.”6.
„Dacă analizăm recensămintele vremii putem observa că, pe la 1869 locuiau în Breștea
cca. 1190 de bulgari, în 1880 se mai găseau doar cca. 1.085, 20 maghiar, vreo 25 români şi
aprox.30 germani”6. O mică parte fiind plecaţi în Bulgaria, după dobândirea independenţei acestei
ţări deci pe la 1878-1880. În anul 1900 sunt amintiţi 1010 bulgari 6. „În perioada 1900-1930, au fost
amintite, adeseori, satele bulgăreşti ca fiind înfloritoare (case mari, vite frumoase, pământuri
lucrate etc.), la fel comparate cu satele germane şi în contrast cu satele româneşti sau sârbeşti.

6
Situaţia se datorează sârguinţei individuale, dar şi a condiţiilor materiale, a privilegiilor de care au
dispus în secolele trecute (V. Tulescu, p. 232).”1
“În Primul Război Mondial, din Breştea au pierit 46 de soldaţi, numele lor fiind săpate pe
monumentul eroilor din sat. De asemenea alţi 3 eroi s-au jertfit în al Doilea Război Mondial”6
„Pe măsura creşterii rolului centrelor urbane, evoluția populației rurale a continuat să
scadă, observându-se o dispersie, după cum urmează: Astfel sondajul din 1930 arată (~804
bulgari), cu o deplasare anterioară spre localităţile vecine, socotite mai prospere, Denta (~315) şi
Deta (22). În 1975, erau 805 bulgari, în 1992 mai avem (~590 bulgari şi ~ 30 români), în 2002
(535, 90% şi ~ 60 români)”6etc. Datorită dezvoltării industriei, în perioada comunistă tot mai mulţi
etnici bulgari se îndreaptă spre oraşe. “Astfel, venind dinspre Breştea, la Deta numărul lor ajungea
în 1992 la 120 persoane, venind dinspre Dudeşti în Sânicolaul Mare cca. 410 şi în Arad la peste
360, iar în Timişoara la peste 1310. La ultimul recensământ (2011) mai găsim în loc. Breştea doar
cca. 460 de bulgari. O parte a bulgarilor din Breştea, Denta sau Deta deplasându-se spre
Timişoara”1.
Planul zonal şi Arhitectura. Apărând la mijlocul sec. XVIII, Satul Breştea este alături de
alte colonii, cum ar fi Conacul Iosif (maghiari), Roviniţa (germani), sau Toager (ardeleni), un sat
foarte tânăr (printre ultimele formate), dacă e să ne gândim că cele mai vechi localităţi atestate
documentar în documentele papale apar încă din sec. XIII-XIV (ex. Opătiţa, Ciacova, Ghilad,
Voiteg, etc.)
„Pe la 1860, existau în sat aprox. 120 de case, în anii 1890 erau cca. 205 ca după Revoluţie
ele să ajungă la nr. de 220 şi vreo 10-15 terenuri intravilane (plaţuri). Primele case erau micuţe, dar
în perioada 1950-1990 peste 90% din case au fost refăcute, din cărămidă arsă şi acoperite cu ţiglă.
Astăzi lampa cu petrol a fost înlocuită de becul electric, iar în loc de covorul ţesut la război au
apărut cele persane şi de asemenea aparatele electrice şi electronice moderne. Când te gândeşti că
pe la începutul anilor 1950 abia erau trei aparte de radio cu baterii şi 2 biciclete! Abia în 1962 se
introduce curentul electric, se asfaltează centrul satului şi se introduce apă curentă în tot satul.”6
Astăzi, stilul arhitectonic al caselor nu mai păstrează de mult specificul bulgăresc, ci se
împrumută din casele româneşti, ungureşti sau nemţeşti din zona Denta, etnii cu care intră în
legătură. Specificul însă este păstrat la interior, prin obiectele proprii acestei etnii. În ultima
perioadă (ca peste tot), apar influenţele moderne, ce din păcate, estompeză imaginea satului
tradiţional. „Casele în care locuiesc sunt din cărămidă, interiorul nedeosebindu-se de cel al
românilor”1.
7
 Repere (cultural-istorice). Între instituţiile reprezentative din sat amintim: (a)clădirea
fostei primării, (b)şcoala, (c)grădiniţa, (d)biserica romano-catolică şi (e)clădirea casei de cultură.
a. „Fiind socotită comună, încă de la început avem o primărie, cel dintâi primar menţionat
în 1851 a fost Budur Petru. Din 1950 până în 1963, satul trece sub administraţia comunei Denta,
iar din 1963 până în 1968 are din nou primărie, în componenţa comunei intrând şi satele Omorul
Mare şi Omorul Mic”6. După acel an, datorită demografiei în scădere, se află până în prezent sub
conducerea primăriei din Denta. Evident în această periodaă pe lângă primărie au muncit diverşi
funcţionari publici: notari, secretari, contabili, casieri, aganţi veterinari, menţionaţi în acte mai ales
după 1900.
b. „În Breştea prima şcoală se deschide în 1846, imediat după stabilirea definitivă a
coloniştilor. La început a funcţionat într-o casă din sat, mai apoi în casa parohială, ca o şcoală
confesională. Construcţia actualei şcoli este terminată în 1906 şi s-a predat în ea până după
Revoluţie. Deoarece la început nu erau dascăli în sat, predarea se făcea de către un ţăran mai
învăţat. Limba bulgară (literară) este predată în sat începând cu anul 1948, când vine învăţător
tocmai din Bulgaria, Ştefan Mansurov. Probabil pentru prima dată s-a simţit (mai concret) nevoia
conservării tradiţiei şi limbii proprii. În 1953 sosesc alţi doi învăţători, absolvenţi ai Şcolii
Pedagogice bulgare din Bucureşti, unul din ei fiind viitorul autor al monografiei satului Manea
Anton, cel care a rămas aici nu mai puţin de 45 de ani, până după 1997. Deşi întotdeauna a fost
denumită şi a funcţionat ca o şcoală primară sau de 4 clase (elementară), totuşi după 1900
absolvenţii puteau încheia 7 clase cu un examen de capacitate”6.
c. „Începând cu 1954 îşi deschide porţile şi grădiniţa din localitate, tot cu predare în limba
bulgară. La început clasa de grădiniţă este amenajată în cancelaria şcolii, apoi într-o cameră a
primăriei şi abia în 1963 se construieşte o clădire proprie, ce mai dăinuie şi azi”6.
d. „Prima biserică este legată de începuturi şi rezistă până în 1902, când este mistuită de
flăcări. Sătenii adresează o cerere către prefectul din Deta, Dr. Dobroslav Peter, să le aprobe o
sumă de bani pentru ridicarea unei noi biserici. Dar aprobarea a venit abia peste un an, aşa încât ei
s-au apucat singuri să adune materiale de construcţie. Întrucât în vremea aceea 100 kg. de grâu
costau 7 forinţi, iar 100 cărămizi costau 4 forinţi, sătenii au hotărât ca fiecare număr de casă să
adune 1000 de cărămizi. Varul l-au primit gratuit de la Rus Mihail, proprietarul depozitului de
cherestea din Deta”6. Grinzile acoperişului, clopotul cel mare şi ceasul din turn, băncile şi
mobilierul, toate sunt donate rând pe rând de binevoitori mai înstăriţi inclusiv din Dudeştii Vechi,
ceea ce arată că bulgarii din toate colţurile Banatului se ajutau la problemele fundamentale de
8
dăinuire a etniei lor şi mai arată şi cât de importantă este pentru unitatea dintre ei, biserica satului.
„Aici, înăuntrul bisericii, pavlicenii se roagă, cântă şi citesc cărţile de rugăciuni scrise în limba
maternă, aici, de secole, limba bulgară dăinuie aşa cum a fost lăsată de înaintaşi. Aici se crează
conştiinţa lor etnică, oficierea Sf. Liturghii se face în limba bulgară, motive pentru care oamenii
frecventau adesea biserica”6. „La început catolicii din sat ţineau de parohia Omor, primul preot
amintit în 1851 fiind Imre Berecz, dar cel mai longeviv şi prolific totodată a fost pr. Augustinov
Gheorghe 1964-1993, care a renovat şi extins biserica, a împrejmuit cimitirul, a demolat vechea
parohie construind-o pe cea de astăzi a introdus apa curentă în lăcaş şi a amenajat părculeţul din
jurul monumentului eroilor”6. În monografia satului sunt amintiţi până şi cantorii şi crâsnicii
(paraclisierii) bisericii (unii dintre ei învăţători), dar şi vânzătorii şi muzicanţii satului.
e. Clădirea magazinului mixt (cooperativa) şi a bufetului este ridicată în 1960 şi mai există
şi astăzi în centru satului. De asemenea căminul cultural este ridicat tot din vremea comunistă, în el
realizându-se diferite manifestaţii şi serbări cu ocazia zilelor importante ale comunităţii.
Ocupaţii. „Fiind buni gospodari şi pricepuţi plugari, bulgarii din Breştea în anul 1895
deţineau peste 2070 de jugăre de pământ, din care vreo 60 de familii aveau între 10 şi 100 de
jugăre, iar 30 de familii deţineau sub 10 jugăre. Deci, în sat existau atât familii ănstărite şi
mijlocaşe, dar şi aproximativ jumătate din ele fiind sărace. Aproape 95% din locuitori lucrau în
agricultură. Totuşi starea materială era în general prosperă, lucru ce rezultă din numărul de animale
pe care-l deţineau. Astfel, la 1895 existau aprox.: 460 cai, 370 bovine, 455 porcine, 440 ovine,
7240 păsări şi 20 de stupi. În anul 1910, numărul animalelor se menţine, dar se poate observa o
dublare a porcinelor (cca. 940) şi chiar o triplare a ovinelor (cca. 1315). Pe lângă ţărani, îşi
desfăşurau activitatea şi o serie de meseriaşi, precum arată o statistică din 1900, existând 11
patroni, 5 muncitori auxiliari, 3 fierari lăcătuşi, 1 mecanic, 2 cismari, 6 zidari, 1 dulgher, 1 sudor, 2
tunsori, 3 molitori (pictori?) etc. În sat erau 3 magazine cu 5 comercianţi, ce se ocupau cu
aprovizionarea locuitorilor cu mărfuri industriale. În 1901 ia naştere Clubul agricultorilor, cu 30 de
membri, a cărui preşedinte era Marco Mirciov. După Marea Unire, şi odată cu reforma agrară din
1921, Breştea ajunge una din localităţile bogate din zonă, fiind împroprietărită din rămăşiţele
domeniului baronului Robert Iager. Aşa fiecare cetăţean primeşte în medie 3 jugăre de pământ,
localitatea primeşte: aproape 40 jugăre păşune comunală şi alte aprox. 65 jugăre pentru interesul
obştesc. În 1927 o statistică pomeneşte cantităţi mari de cereale: de pe o suprafaţă de 465 ha de
grâu s-a recoltat 325.000 kg. De pe 380 ha de porumb, s-a recoltat cca. 340.000 kg. În afară de
acestea erau aprox. 15 ha cu ovăz, 65 ha cu orz, destinate hrănirii animalelor, 6 ha cu legume, ce
9
ajungeau mai ales pe piaţa din Deta” 6. Fiecare familie avea câte 2 sau 3 cai, necesari pentru
efectuarea lucrărilor agricole de atunci. Restul animalelor erau ţinute în special pentru hrana
familiilor, doar puţine fiind destinate pentru piaţă.
Însă, ca şi în alte regiuni, prosperitatea sătenilor a fost oprită de instaurarea regimului
comunist. Terenurile au fost naţionalizate, a urmat colectivizarea, mulţi ţărani fiind obligaţi să
lucreze la C.A.P. în Denta sau Moraviţa. La fel, destui au fost nevoiţi să-şi părăsească casele pentru
munca la fabricile din oraşe (ex. Furnirul din Deta, Timişoara etc.).
Un nou început, însoţit de multe speranţe, apare după Revoluţia din 1989, când s-au
retrocedat terenurile şi puţine animale. Breştenii au creat mici asociaţii agricole pentru cultivarea
cerealelor. În gospodăriile renăscute, iniţial, accentul a căzut pe creşterea animalelor, dar cu timpul,
această activitate nu a mai fost rentabilă şi cum populaţia era îmbătrânită, unii cetăţeni s-au
orientat, ca şi în trecut, spre cultivarea legumelor, în prezent, spre cultura zarzavaturilor.
În încheiere putem afirma că existenţa bulgarilor breşteni este legată de trei factori
principali: instituţiile satului, ce au funcţionat ca nişte repere, hărnicia cetăţenilor, ce doreau astfel
şi propăşirea lor materială dar şi diferenţierea de satele din jur, de români, sau cu alte etnii (unguri,
germani, sârbi), precum şi conştiinţa unităţii etnice, manifestată în limbă, educaţie, tradiţii şi
spiritualitate. Câtă vreme vor dăinui acestea, se va mai vorbi şi despre bulgarii din Breştea.

Anexă

Fig. 1 Bulgarii din România (2002) Fig. 2 Comuna Denta şi poziţia loc. Breştea.

10
 Bibliografie

1. Etnie, Confesiune şi Comportament electoral în Banat, de Remus Creţan, Ed. Timişoara, 1999, pp. 155-159.
2. Istoria şi Tradiţiile Minorităţilor din România, Curs, de Toader Nicoară, Cap.1.4. Bulgarii, Ed. M.E. C., 2005, pp. 7-9
3. https://www.banatulazi.ro/cand-banatul s-a rupt in doua;
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgari_bănățeni
5. Studiu de Caz: Banat, de Ștefan Buzărnescu, Sorin Pribac
6. Breştea 150 de ani. Monografie. Ediţie bilingvă, de Manea Anton, Timişoara, Ed. Helicon, 1997, pp. 155-166
7. Etnie şi Confesiune în Banat, de Prof. dr. Petru Bona, pg. 79

11