CREȘTINAREA DACO-ROMANILOR

CUM A AVUT LOC CREŞTINAREA DACO-ROMANILOR. SFÂNTUL

CARE A TRANSFORMAT NEAMURI CUMPLITE ÎN POPOARE BLÂNDE

O partea a istoricilor români consideră drept fapt sigur că au existat creştini în Dacia încă
înainte de părăsirea provinciei de către stăpânitorii romani. Edictul din Milano este o
scrisoare semnată de împăratul roman Licinius prin care le cerea guvernatorilor să înceteze
persecuţia asupra creştinilor, exercitată în special din timpul lui Diocleţian, iar
proprietăţile confiscate de la aceştia să fie imediat returnate “Este sigur că au existat
creştini în Dacia înainte de părăsirea ei. Creştinismul avea în momentul când au plecat
legiunile de pe ţărmul stâng al Dunării o vechime de aproape două secole şi jumătate. El
pătrunsese în toate centrele mai importante ale imperiului roman, între altele, în Peninsula
Balcania. În Grecia, în Macedonia, în Tracia, erau centre creştine. Aşadar, nu este deloc
exclus ca printre coloniştii aduşi de Traian sa fi fost şi creştini. De asemenea, puteau fi şi
în rândurile trupelor recrutate din răsărit care-şi aveau garnizoana în Dacia”, susţine
istoricul Constantin C. Giurescu. Potrivit acestuia, pe malul drept al Dunării, în Moesia şi
în Dacia Pontică erau numeroase centre creştine şi veneau în Dacia foarte mulţi misionari
care propovăduiau creştinismul, astfel încât au reuşit să răspândească noua credinţă. La
creştinism s-au convertit chiar şi păstorii daco-romani din Muntenia, Ardeal şi Moldova,
dar şi barbarii stabiliţi pe aceste meleaguri. Istoria consemnează mulţi misionari care au
predicat în aceste regiuni, dar cel mai cunoscut propovăduitor al cuvântului Evangheliei a
fost Niceta.
Niceta de Remesiana (335-414) a fost episcop al oraşului Remesiana din provincia romană
Dacia Mediterranea. Se spune că în Dacia, prin propovăduirea Evangheliei, sfântul Niceta
a preschimbat neamuri cumplite şi barbare, în popoare dulci şi blânde. “Om învăţat, autor
a mai multor scrieri religioase, Niceta din Remesiana a convertit la creştinism pe Daco-
romanii de pe ambele maluri ale Dunării. El predica şi a scris în limba latină timp de
aproape o jumătate de veac şi poate fi, pe drept cuvânt, socotit ca apostolul nostru naţional.
Cu atât mai mult, cu cât şi prin naştere el era daco-roman”, potrivit lui Constantin
Giurescu. Deşi creştinismul a fost cunoscut în Dacia încă din timpul dominaţiei romane,
istoricii spun că perioada de convertire la creştinism a populaţiei s-a făcut între anii 350-
450, cu ajutorul misionarilor. Prin urmare, în această parte a Europei suntem considerat
poporul cel mai creştin, în condiţiile în care bulgarii, sârbii, ungurii, slovacii sau polonii au
fost creştinaţi mult în urma noastră. Prima consacrare oficială şi de ordin administrativ a
legăturilor noastre creştineşti a venit prin înfiinţarea Iustiniana Prima, oraş bizantin din
sudul serbiei, fondat de împăratul Iustinian I şi care servit ca sediu al unei arhiepiscopii
care avea jurisdicţia asupra Balcanilor Centrali.
Alţi cercetători spun că Apostolul Andrei a fost primul care a făcut cunoscută Evanghelia
geto-dacilor din teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, iar din acest motiv este
considerat creştinătorul poporului român. Numele său este de origine grecească şi se
traduce prin bărbăţie, îndrăzneală. El a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar tradiţia
bisericii arată că misiunea sa de creştinare a neamurilor a primit-o printr-o tragere la sorţi
la care au participat toţi apostolii, lui Andrei revenindu-i sarcina de a propovădui
evanghelia în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre,
până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. Prezenţa Sf. Apostol Andrei în
părţile Dobrogei a avut loc în jurul anul 46 d.Hr, fiind amintit despre popasul făcut de
Apostol pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei
Ion Corvin din judeţul Constanţa. În apropierea acelei aşezări se află o pădure ce
adăposteşte două peşteri, care au servit apostolului şi însoţitorilor săi drept loc de odihnă.
Peştera a fost transformată în biserică, în pronaos aflându-se un pat scobit în piatră, care se
spune că a servit drept loc de odihnă pentru Apostolul Andrei. Practica, peştera Sfântului
Andrei este socotită ca fiind prima biserică de pe teritoriul ţării noastre, iar astăzi, în acest
loc, vin mii de credincioşi spre a-l cinsti pe cel care a propovăduit Evanghelia strămoşilor
noştri. Sfântul Andrei a murit a murit la Patras, ca martir, nefiind cunoscută o dată a
martirizării. După unii cercetător, Andrei a murit în timpul persecuţiei împăratului Nero,
anii 64-67, în timp ce alţii îl fixează în vremea persecuţiilor lui Domiţian, din anii 81-96.
Tradiţia spune că Sfântul Andrei a considerat că este nedemn să fie răstignit precum Iisus
Hristos şi s-a rugat de cei care l-au răstignit să-i facă o cruce diferită, în formă de X, ca
simbol al umilinţei, pătimirii şi al martiriului.