Patentele imperiale din 1853-1854

Introducere
Problema desfinţării iobăgiei si a raporturilor cu caracter feudal între tărănime si
marii proprietari de pământ din Transilvania,a constituit subiectul de cercetare a multor
istorici.Vechea istoriografie sublinia că legile agrare ale revoluţiei din 1848 si patentele din
1853-1854 au fost măsurile de baza in rezolvarea sarcinilor ce stăteau in faţa societătii
transilvănene,din punct de vedere al dezvoltării vieţii agrare la jumătatea secolului al XIX-
lea.

Premiza si elaborarea patentelor din 1853-1854

Patentele au constituit o problemă mult discutată,iar cele mai multe dintre lucrări pe
aceasta tema susţin ca Monarhia a emis decretele de la 1853-1854 cu scopul sa liniştească
spiritele tărăneşti agitate.
Examinand opiniile istoriografilor din trecut subliniem că,fără îndoiala,cauzele
emiterii patentelor au fost multiple.În primul rând patentele au fost rezultatul unei politici
ale cărei principii s-au conturat imediat dupa înfrângerea revoluţiei si care serveau la
transformarea Monarhiei feudale intr-o monarhie cu o economie burgheză
corespunzătoare.În acest context ,desigur emiţătorii patentelor s-au gândit la liniştea maselor
tărăneşti si concomitent la toate laturile acestei probleme,la pericolul mobilizării maselor
populare din Transilvania împotriva întregului aparat de stat austriac de către burghezia
româneasca in dezvoltare.1
De asemenea Curtea de la Viena a emis patentele din 1853-1854 si din alte
motive.Dupa infrangerea revoluţiilor condurecerea dorea sa întăreasca Monarhia
centralizată nu numai printr-o admiraţie unitară birocratică,ci si prin formarea unei economii
unitare.Ea dorea sa lărgeasca pieţele pentru mărfurile industriale austriece si privea cu
îngrijorare legăturile tot mai strânse ale Transilvaniei cu Ţara Românească si Moldova.Nu in
mod întâmplător au rămas neascultate cererile negustorilor transilvaneni adresate
guvernului austriac începând cu anul 1850 in vederea uşurării legăturilor Transilvaniei
înglobate in uniunea vamală austriacă dupa înfrângerea revoluţiei.
Tot odata cu rezolvarea celor mai arzătoare probleme agrare din Transilvania ,cu
ridicarea agriculturii,Curtea de la Viena dorea sa asigure orientarea întregii economii
transilvănene înspre pieţele centrale ale Monarhiei.
Viena a adus patentele si dintr-un alt motiv si anume pentru pregătirea condiţiilor
introducerii noului sistem de impozit funciar,care se dovedea mai rentabil decat cel
vechi.Din cauza unei crize financiare de lungă durată dupa revoluţie,Curtea de la Viena
dorea sa introducă sistemul impozitului financiar pe seama tuturor categoriilor de
pământuri.Putem spune că Viena nu era deci împotriva iobăgiei si a acceptat valabilitatea
acesteia.
În vederea rezolvării cât mai grabnice a problemei ridicate de legile agrare din
1848,dar nerezolvate in mod definitiv ,cercurile conducătoare din Viena au dispus deja la
începutul anului 1850 elaborarea unui proiect de reglementare a raporturilor urbariale.La

1
Iosif Kovacs, Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973, pp. 61-63
Iosif Marin Balog, Dilemele modernizării, Cluj-Napoca, 2009,pp.100-103
întocmirea proiectului au participat cei mai de seama juristi români,maghiari si germani
(Paul Dunca,Ion Brad,Dionisie Cosma,Kemeny Ferenc,Gal Janos ,Kobor Daniel si
Schreiber Simion).Proiectul eliberat pe baza legii agrare din 1848 privind Transilvania si a
dispoziţiei din 10 ianuarie 1850 a guvernatorului civil si militar transilvănean (Schreiber
Simion),a fost înaintat forurilor superioare la sfarşitul anului 1850.El conţinea intr-o formă
incipienta criteriile date mai târziu de patenta din 1854.
Proiectul însă nu putea fi pus in aplicare deoarece cei mai de seama grofi maghiari
(103 la numar),fideli Curţii de la Viena au înaintat îpăratului un memorandum in care au
protestat împotriva lărgirii legii agrare din 1848.
Elaborarea noilor proiecte a avut loc in anii următori după studierea situaţiei
juridisticţionale a proprietăţii precum si a petiţiilor sosite atât din partea tărănimii cât şi din
partea marilor proprietari.Aceste proiecte au văzut lumina tiparului in forma a doua patente:
prima patentă apare la 2 martie 1853 pentru Banat si tot la 2 martie 1853 pentru Crişana si
Maramureş,iar la 21 iunie 1854 apare si ce-a de a doua patentă pentru Principatul
Transilvaniei.
Patenta imperiala din 21 iunie 1854 enunţă in nouă paragrafe sarcinile legate de
situaţia creată în urma eliberării iobagilor.În primul rând ea proclamă dreptul de proprietate
funciară al iobagimii eliberate, si recunoaşte dreptul tăranilor de a dispune liber de
pământul lor.De asemenea reprezentant al intereselor capitalismului austriac ,guvernul mai
era călăuzit si de un alt scop,acela de a furniza tinerei industrii in dezvoltare forţă de muncă
ieftină.
Recunoaşterea de către patenta imperiala a dreptului de proprietate a tăranului asupra
pământului nu a creat o situaţie nouă in domeniul relaţiilor de proprietate existente.După
1848,in toate părţile Transilvaniei foştii iobagi urbariali eliberaţi considerau pământurile
iobăgeşti ca propriile lor bunuri,apărandu-le cu tenacitate de răpirile efectuate de
moşieri.Patenta nu a facut asadar decât să consfinţească relaţiile existente între proprietari si
foştii tărani urbariali.2
Având in vedere lipsa unei evidenţe urbariale clare în a stabilii dacă pământurile erau
alodiale sau urbariale ,patenta s-a ocupat pe larg de definirea pământurilor
urbariale.Proprietaţile urbariale erau considerate toate terenurile aflate la 1 ianuarie 1848 in
mâna foştilor iobagi ,precum si cele răpite de către marii proprietari între 1 ianuarie 1819 şi
anul 1848.Patenta consideră drept proprietaţi urbariale si parcelele intrate in posesiunea
iobagilor în perioada ianuarie 1819-1 iulie 1848,dacă plăteau dupa ele impozit si
îndeplineau servicii pentru moşieri.
Tot in proprietatea iobagilor a trecut si partea ce le revenea din păşunile si stufărişul
aflat in folosintă comună,care au fost deja separate sau erau in curs de separare.
Patenta a extins valabilitatea acestor dispoziţiuni si asupra proprietăţii secuilor
respectând dealtfel,aviticitatea la secui (siculica haereditas).
În privinţa parcelelor urbariale răpite înainte de 1ianuarie 1819,patenta a luat măsuri
favorabile marilor proprietari.Aceste parcele nu puteau fi revendicate de ţărani si ajungeau
acum ,,legal” in proprietatea moşierilor.Moşierilor le reveneau si pămaânturile părăsite
(deserta sessio).
Aceste dipoziţiuni ale patentei sunt o expresie a politicii speciale a guvernului
austriac faţă de Transilvania.Viena voia să răsplătească pe marii proprietari fideli
curţii,legalizând răpirile de pământ mai vechi de data de 1 ianuarie 1819;totodată
însă,pentru a liniştii masele tărăneşti,le făcea să nădăjduiască de a recîstiga parcelele

2
Iosif Kovacs, Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973, pp. 63-65
Iosif Marin Balog, Dilemele modernizării, Cluj-Napoca, 2009,pp 105-115
pierdute in cursul decenilor din urmă.
Cea de-a doua parte a patentei se ocupă de situaţia jelerilor de pe pământurile
alodiale. ,,Pământurile alodiale,pe care se aflau aşezate gospodării,nu se mai pot lua înapoi
de la posesorii lor,dacă aceştia nu mai posedă alt pământ urbarial si dacă nu se ţine de
famuli conventionanti,indiferent dacă ei s-au întocmit pentru muncă in schimbul unei sume
de bani,in produse,in folosirea de vreo casă,locuintă,ori de vreun loc”.
Patenta arată ca pot fi răscumpărate si pământurile alodiale date de proprietarii
foştilor iobagi in schimbul unor prestaţii speciale,pentru sporirea proprietăţilor
urbariale,chiar dacă nu au fost cuprinse in tabelele de impozite.De asemenea puteau fi
răscumpărate şi pământurile alodiale date in folosinţa pe bază de înţelegere ,de către
proprietarii foştilor iobagi,fără cauză clară că le pot lua înapoi ,chiar dacă aceste pământuri
se află in posesia iobagilor pentru a fi semănate,cultivate sau folosite într-un al mod ,prin
întelegere în scris sau verbal,in schimbul unor prestaţii în natură,în muncă sau bani,sau până
la stingerea familiei ori a liniei bărbăteşti.Patenta extindea valabilitatea acestor dispoziţii şi
asupra proprietăţii secuieşti.
Patenta prevedea dispoziţii şi in privinţa formelor de răscumpărare.Răscumpărarea
putea fi facută în bani sau sub alte forme.Astfel,ţaranul işi putea răscumpăra pământul în
produse,muncă sau renunţa la o parte a pământului,ultimele două modalităţi fiind cele mai
împovărătoare pentru ţăranime.3

Pentru a calcula suma răscumpărării ,patenta prevedea următoarele:

1.Dacă ţăranul plătea o taxă anuală fixă pentru pământ,trebuia să ia ca bază media
pe mai multi ani ai taxei.
2.Dacă în loc de taxă sau robotă dădea prestaţii în natură (dijmele sau
cereale),trebuia luată media anuală a acestora.
3.Dacă presta robotă cu animalele sau braţele ,acestea trebuiau calculate în bani
(20 creţari pentru o zi de muncă cu animalele si 10 creţari pentru o zi de muncă cu
braţele).

Patentele din 1853-1854,în realitate au dispus de posibilitatea câştigării

independenţei jelerilori alodiali prin răscumpărarea numai in principiu,deoarece
guvernul de la Viena deşi prevedea crearea unor fonduri pentru împrumuturi băneşti
acestor tărani,nu a luat nicio măsura în acest sens.
Jelerimea alodiala care se află in acea perioada încă la nivelul economiei
naturale,nu putea sa dispună de suma răscumpărării,iar renunţarea la o parte a lotului
şi aşa extrem de mică,drept contravaloare a răscumpărării,însemna pierderea bazei
materiale de existenţăAstfel dispoziţia referitoare la posibilitatea de a răscumpăra
obligaţiile contractuale ale jelerilor alodiali a dus numai la o slăbire relativ mică a
rămăşiţelor feudale.
Patenta cuprinde dispoziţii privitoare şi la pământurile deştelenite
(defrişări).Ea a aratat că deştelenirile arbitrare efectuate după 1 ianuarie 1848 trebuie
considerate drept ocupari si pot fi reclamate.Moşierii puteau reclama si pământurile
deştelenite fără autorizaţie după 1 ianuarie 1819.Pământurile deştelenite înainte de 1
ianuarie 1819 urmau sa rămână în proprietatea ţăranilor.

3
Iosif Kovacs, Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973, pp. 65-66
Ibidem,pp.67-68
Ibidem,pp. 68-69
 Cel de-al treilea paragraf al patentei se ocupă de problema
regaliilor.Carciumăritul si morăritul reveneau şi pe mai departe proprietarilor de
pământ,cu respectarea uzantelor juridice de până atunci (era vorba despre dreptul
ţăranilor de a vinde băuturi alcoolice între ziua de Sf.Mihai si 1 ianuarie,precum si
despre privilegiul morăritului pe care il aveau unele comune).
Cel de-al patrulea si al cincilea paragraf al patentei se referea la pădurile si
paşiunile aflate in folosinţa comună a foştilor moşieri si iobagi.Libera folosinţă şi
posesiune a pădurilor,păşunilor,livezilor,era una din problemele cele mai importante
pentru majoritatea tărănimii din Transilvania.Legea de eliberare a iobagilor din 1848
nu a preconizat măsuri în problema pădurilor si păşunilor aflate in folosinţa comună a
nobililor si ţăranilor.Ca urmare ,după anul 1848 moşierii au interzis ţăranilor eliberaţi
folosirea padurilor,a pasunilor,au ocupat padurile si pasunile folosite in comun pana
atunci le dădeau doar din când in când dreptul de uzufruct,punând condiţii grele.
Pentru a anihila nemulţumirile ţărănimii,patenta din 1854 a vrut sa lichideze
odată pentru totdeauna fricţiunile provocate de folosirea comună a păşunilor si
pădurilor.Ea prevedea separarea,arătând că în caz de separare moşierul,proporţional
cu mărimea proprietăţilor sale,trebuie să aibă 2/3 din păşiunile si celelalte terenuri
separate.Domnul de pământ putea cere separarea pentru toate terenurile unde avea
loturi,iar judecătoriile urbariale trebuiau sa respecte in toate cazurile proporţia
amintită.
S-au luat măsuri speciale si pentru soluţionarea problemei pădurilor aflate in
folosinţă comună.În legătură cu aceasta,patenta atrăgea atenţia asupra a două
considerente:

 Acolo unde este posibil,trebuie despărţită partea ce revine foştilor iobagi din
pădurea folosită in comun.
 Acolo unde acest lucru nu este posibil,deci separarea,ruperea pădurii nu poate fi
efectuată,trebuie asigurată în continuare repartizarea unui număr corespunzător de
pomi.Prin aceasta însăşi patenta stabilea o baza pentru menţinerea exploatării
feudale,a prestaţiilor de muncă.4

Spre a preveni eventualitatea unor mişcări,patenta sublinia principiul liberei

întelegeri in practica impărţirilor.Patenta a fixat partea de pădure ce revenea după
pământurile iobăgesti.Totodată patenta admitea numai in doua cazuri că foştii tărani
iobagi sa primească mai mult decât porţiunea de pădure sus amintită:

 1.Dacă puteau dovedi că suprafaţa de 6 iugăre de pădure nu acoperă valoarea de

întrebuinţare primită până atunci
 2.Dacă ţăranul iobag avea până atunci,în cadrul folosinţei comune,dreptul de a
vinde lemne,putea de asemenea primi o porţiune mai mare de pădure,peste limita
stabilită.

Aşadar comform dispoziţiilor patentei din 1854,tărănimea din Transilvania,care avea

doar o infirmă parte din pământul arabil,primea si din păduri abea a treia parte.
Cel de-al şaselea paragraf al patentei se ocupa de problema parcelarilor,paragrafele 7
si 8 se refereau la judecătoriile urbariale menite sa clarifice litigiile de proprietate datorate

4
Iosif Marin Balog, Dilemele modernizării, Cluj-Napoca, 2009,pp.115-125
Iosif Kovacs, Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973, pp. 70-74
lipsei reglementării urbariale,precum si la modalităţile procedurale ale litigiilor,iar cel de-al
nouălea paragraf conţinea dispoziţiuni privitoare la modalităţile de executare al fiecărui
paragraf al patentei.
Asemenea prevederi figurează şi în patenta din 1853,privitoare la reglementarea
raporturilor dintre ţărani si moşieri in Banat,Crişana si Maramureş.Deosebirea dintre cele
trei patente este numai aceea că în patentele din 1853 natura si teritoriul pământului urbarial
sunt fixate pe baza urbariilor existente.

Concluzie

Patentele din anii 1853-1854 au avut o importanţă deosebită,ele au prevăzut formele

de reglementare a problemelor urbariale ce s-au ivit dupa pronunţarea legii pentru eliberarea
iobagilor din 1848.Ele au stabilit in plus condiţiile necesare răscumpărării alodialelor
neincluse in prescripţiile legii din 1848.Ele au mai prevăzut comasarile si regrupările
necesare noului mod de folosire a pământului.Toate acestea înlesneau dezvoltarea
economiei capitaliste.

Bibliografie:

1. Iosif Kovacs, Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania, Cluj, 1973.

2. Iosif Marin Balog, Dilemele modernizării, Cluj-Napoca, 2009

Prezentarea realizată de: Meseşan Dacian-Ştefan

Filiala: Istorie, an II, grupa II