Religia evreilor

Iudaismul
Religia evreilor se structurează pe două perioade pincipale:
1. Perioada Vechiului Testament: până la căderea Ierusalimului anul 70 d.Hr.
2. Perioada de după Căderea Ierusalimului și până în zilele noastre
„Palestina din punct de vedere geografic se află în partea de răsărit a Mării
Mediterane având la nord Munții Liban, iar către est și sud întinse stepe și deșerturi
ale Siriei și Arabiei.
Clima este caldă și mai mult uscată
Apele din Palestina sunt: râul Iordan care este urmat în cursul său de lacurile
Merom și Ghenizaret care se varsă în Marea Moartă”1
Palestina este așezată la răscrucea drumurilor care leagă cele trei continente
Asia, Africa și Europa, fapt care a constituit un avantaj pentru poporul evreu.
Populația Palestinei pe teritoriul acesteia se atestă încă din Paleolitic.
Istoria veche a evreilor se împarte în trei perioade:
1. Perioada care se întinde de la patriarhul Avraam și până la Samuel (mileniul
II î.Hr.)
2. Regatul (sec. XI- VI î.Hr.)
3. Perioada dintre exil și dărâmarea Ierusalimului (597 î.Hr.-70 d.Hr.)

1. De la Avraam la Samuel
- Istoria poporului evreu a constat într-o serie de emigrări și peregrinări prin
ținuturile de stepe și deșerturi dintre valea Eufratului și valea Nilului, aici
aflându-se ținuturi fertile utile pentru agricultură.
- Chemarea lui Avraam din orașul caldeeau Ur de către Iahve, care îi făgăduiește
că va face din El un mare popor, (Fac XII, 2-3)
- Stabilirea poporului evreu în țara Canaanului se face după mai multe
peregrinări în sec. al XIX-lea î.Hr.
- Aici aceștia au fost numiți evrei (Fac XIV,13) nume care înseamnă „nomazi”,
„emigranți”
- „Emigrează din nou în Egipt (Iosif) unde se întâlnesc în timpul dominației
hicsoșilor (1730-1562 î.Hr.)”2
- Ieșirea din Egipt se face după 5-6 secole (430 ani) după Sf. Scriptură (Ieș XII,
40), probabil în sec. al XIII-lea î.Hr. în timpul celui de a XIX-a dinastii de faraoni 3
- Sub conducerea lui Iosua, cuceresc Canaanul după 7 ani de lupte grele
1
Diac. Prof. univ. Dr. Emilian Vasilescu- Istoria religilor, Ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică R.A,
București, 1998, p. 354
2
Ibidem, p.355
3
Ibidem, p.356
 - Perioada Judecătorilor

2. „Regatul- format sub Saul, și unirea triburilor făcându-se sub regii David și
Solomon (David 1013-973 î.Hr.)”4
- După moartea regelui Solomon statul unitar se împarte în două regate: (926
î.Hr., regatul lui Iuda și regatul lui Israel)
- „În anul 721 î.Hr.- Israelul este cucerit de Saragon al II-lea, regele Asiriei-
israeliții fiind deportați în Mesopotamia iar teritoriul cucerit este colonizat cu
altă populație adusă din afară”5
„În anul 597 î.Hr., este cucerit regatul lui Iuda de către Nabucodonosor al II-lea,
regele Babilonului.
În 586 î.Hr., Ierusalimul este distrus și cea mai mare parte a iudeilor sunt deportați
în Babilon”6
3. De la exil și până la dărâmarea Ierusalimului .
Perioada exilului a însemnat pentru iudei un lung șir de suferințe materiale și
morale dar și începutul unei renașteri religioase prin opera profeților.
Prăbușirea celui de al doile imperiu babilonian sub loviturile militare persane 583
î.Hr. va schimba situația politică a iudeilor.
Palestina intră sub dominație persana, iar iudeii revin în patria natală. Această
revenire s-a făcut în 3 etape:
I. 583 î.Hr.-398 î.Hr. cei întorși se așează în Iudea
II. „Dominația persană este înlocuită de cea egipteană, apoi de cea siriană, și
greco-macedoneană (332 î.Hr.)”7. Dezmembrarea imperiului macedonean
face ca Palestina să intre în statul elenistic al Seleucizilor.
Persecuțiile împotriva iudeilor de Antioh IV-lea Epifaniu (175-163 î.Hr.) care a
încercat distrugerea monoteismului și să elenizeze cu forța pe iudei a provocat
lupta de eliberare a acestora.
Sub conducerea Macabeilor, se obține independența politică și are loc o nouă
restaurare religioasă. Templul, profanat de asirieni este purificat și cultul
restabilit.
În anul 63 î.Hr. începe dominația romană
Între anii 66-70 are loc lupta de eliberare, evrei sunt învinși, iar în anul 70,
Ierusalimul este distrus, iar templul ars.
Izvoarele care atestă aceste date istorice sunt: Sfânta Scriptură, Scrierile lui
Iosif Flavius (37-95).
Autichități indaice și Razboiul indaic.
Scrierile filozofice ale lui Filon din Alexandria

4
Magda Stan, Cristian Vornicu- Istoria lumii pentru toți, Antichitatea, Editura Niculescu, p. 49
5
Ibidem, p.51
6
Ibidem, p.52
7
Diae, Prof. univ. Dr. Emilian Vasilescu op.cit.p.58
 Faimoasele manuscrise de la Marea Moartă din sec. II-I î.Hr., descoperite în
grotele de la Qumran, Murabaat și Khirbet al Mird

Religia evreilor
Se poate vorbi de patru perioade de dezvoltare a religiei în paralel cu cele 3
perioade istorice
1. Perioada patriarhilor
2. Perioada exodului
3. Perioada profeților
4. Perioada iudaismului
Perioada patriarhilor
- „Religia este monoteistă. Dumnezeu este Cel al lui Avraam apoi al lui Isaac și
Iacov, este unic”8
- Dumnezeu este desmnat prin termenul ebraic El și prin derivatele Elohah și
Elohim
- Raportul dintre divinitate și om este strict reglementat, luând forma unui
contract a unei alianțe solemne „berith” între Dumnezeu și Avraam (Fac XV 18)
- Dumnezeu intervine necontenit în viața aleșilor Săi, îi călăuzește în drumurile
lor, îi apără de primejdii pedepsește răul și răsplătește Sinele, comunică direct
cu ei prin teofanii (arătări) și vise. Omul se manifestă la rândul său prin
împlinirea ritualilor și viața curată.
Perioada patriarhală reiese din cartea Facerii.
„Omul îi datorează lui Dumnezeu, conform legământului încheiat cu Avraam,
ascultare și respect”. Dumnezeu pedepsește pe cei răi (Fac 38,7) și îi apară pe cei
drepți (Fac XVIII, 23-33)
Curățenia inimii și nevoința sunt răsplătite (Fac XX, 47) dreptatea și
generozitatea lăudate (Fac XX, 14-18), adulterul, prostituția și păcatele contra firii
sunt condamnate și pedepsite grav.
Familia este privită aproape ca o instituție sacră, ea are origine divină și este
creată de Dumnezeu monogamă (Fac II, 24). Femeia este respectată și are drepturile
ei. Este admisă poligomia care este practicată de patriarhi chiar (Fac XVI, 1-4, XXV, 1).
Sclavia nu este interzisă. Ba chiar și minciuna este uneori justificată (Fac XII, 13, XX, 3)
și înșelătoria tolerată (Fac XXVII).
Acestea își găsesc explicația și în stadiul primitiv în care se aflau evreii, în
conviețuirea cu celelalte popoare
Cultul este asemănător cu cel întâlnit la celelalte popoare vecine.
Locurile de cult erau în aer liber cu altare simple sau însemnate cu pietre (Fac
XII, 7-8) Ei erau un popor nomad.

8
Fernaud Caute- Marile figuri ale Bibliei, Editura Humanitas, p.p. 14-17
Locurile de cult erau legate de teofanii așa cum s-a întâmplat cu piatra pe care Iacov a
ridicat-o în Babel și pe care el însușii a numit-o „Casa lui Dumnezeu” (Fac XXVIII, 18-
19,22)
Săvârșitorii cultului- era capul familiei care împlinea funcția de preot.
Ritualuri- evreii chemau numele lui Dumnezeu se rugau (Fac XXV, 21), se
prosternau, făceau libații, aduceau ofrande și făceau sacrificii de animale.
Sacrificul omenesc practicat de popoarele vecine poporului evreu era oprit de
Dumnezeu. (Fac XXII, 12-13).
Un rit practicat de majoritatea popoarelor semite, dar cu o semnificație aparte
pentru evrei era circumciziunea care devine semnul distinctiv al aliației dintre
Dumnezeu și poporul ales.
Eshatologia
- Există credința în nemurire și chiar răsplătirea faptelor săvârșite în viața
pământească.
- Moartea nu este o dispariție totală ci o „trecere” la părinți, o adăugare la
propriul popor (Fac XXV, 8,17)
Perioada exodului- scoaterea poporului de către Moise din robia egipteană și
emificarea acestora ca popor al lui Iahve.
- Dumnezeu este conducătorul poporului
Morala- constă în cele 10 porunci sau Decalogul
Morala familială- se menține poligamia
- Sclavul nu poate fi omorât de stăpân, iar vătămarea acestuia ducea la eliberare
- Sclavul de acelașii neam era eliberat în al șaptelea an fără plata unei
răscumpăriri
- Judecătoriloe li se cere judecata dreaptă
- Camăta este interzisă, haina luată de la sărac trebuie înapoiată până seara,
sunt oprite furtul, omorul, adulterul, mărturia falsă
Cultul
- Cortul Sfânt sau Cortul Adunării, apar obiectivele de cult, Chivotul Legii sau
Arca alianții
- Preoția levitică
- Sabatul- ziua de odihnă
- Paștile sau Sărbătoarea azimelor

Perioada profeților
Ideea de Dumnezeu este dezvoltată de profeți care pun accent pe
individualism
„Iahve nu mai este Dumnezeu unic al lui Israel, ci unicul Dumnezeu în sensul absolut
Apariția idolilor, lucrul mânilor oamenilor

Teologia profeților accentuează mesianismul

 - Morala- profeții nu pun accentul pe împlinirea exactă a riturilor, ci pe credință
și pe căutarea lui Dumnezeu pe efortul de al cunoaște
- Morala socială a profeților caută în mustrarea celor mai mari pe care îi
amenință cu mânia lui Dumnezeu.
Cultul în perioada regilor a cunoscut o mare strălucire exterioară, dar în acelașii
timp a degenerat în formalism și a primit influențe nocive din afară
Până la construirea templului din Ierusalim locul de cult era acolo unde se afla
Chivotul Legii
Templul lui Solomon, principalul sanctuar construit lui Iahve, a fost împodobit cu
aur și argint și fildeș. El a fost ditrus de Nabucodonosor în 586 î.Hr., și reconstruit la
întoarcerea evreilor din exil și apoi mărit și înfrumusețat de regele Irod cel Mare în
anul 18 î.Hr.
Sacrificiul- constituie centrul cultului unde se mai aduceau și ofrande de făină,
pâine, ulei și vin.
Eshatologia în timpul profeților este mult dezvoltată față de perioadele
anterioare. Locuința morților este numită Șeol și era socotită ca fiind o lume a umbrei
„o țară de întuneric și neorânduială, unde lumina este totuna cu bezna” (Iov X, 22)
Morții sunt închipuiți cu umbre care rătăcesc în acest întuneric din care nu se mai
poate întoarce. La marele prooroc Isaia, acest Șeol este un fel de iad.

Perioada iudaismului
Începutul îndepărtat al iudaismului poate fi plasat după cucerirea Ierusalimului
de Nabucodonosor 586 î.Hr., când independența iudeilor încetează și când începe de
fapt împrăștierea în „diaspora”, cam peste tot în lumea antică în Asia Mică, Siria,
Armenia, Mesopotamia, Egipt, Arabia. Este perioada în care activează profeții și în
care revelația continuă prin ei atingând cea mai înaltă treaptă înainte de venirea
Mântuitorului.
În această perioadă se fixează canonul biblic iudaic, în care sunt cuprinse 39 de
cărți sacre socotite ca inspirate de la Duhul Sfânt.
Un alt eveniment este traducerea Bibliei în limba greacă pentru iudeii din
diaspora care nu mai cunoșteau limba ebraică. Este vorba de Septuaginta cea mai
veche traducere a Bibliei, importantă și pentru faptul că sub această formă, textul
biblic a fost folosit la început în Biserică.9
Apar noi instituții religioase precum:
i. Sinagoga iudaică- înfințată în timpul exilului în Babilon. Ea era o casă
de adunare, în care sacrificiile erau înlocuite cu rugăciuni, lecturi din cărți sacre.
Apar scribi și urmașii acestora rabinii care interpreta legea și care mai târziu va
înlocui preoții
Ei au pus bazele acelei tradiții iudaice fixate mai târziu în Talmud
9
Pr. Prof. Nicolae Ciudiu- Studiul Vechiului Testament (manual pt seminariile teologice), Editura Institutului
Biblic și de Mântuire al B.O.R, București 1978, p.p 32-33
 Sub raport doctinar după întoarcerea din exil apar unele curente precum:
1. Fariseii- ostili oricărei influențe elenistice și față de orice influență străină, erau
apărătorii Legii mozaice. Ei reprezentau curentul cultural
2. Saducheii- care erau favorabili elenismului, dar erau foarte conservatori
3. Eserienii- erau o sectă influențată de idei religioase străine, iraniene, egiptene,
pitagoreice. Trăiau în jurul Mării Moarte aveau o doctrină secretă și practicau
ascentismul. Condamnau jertfele sângeroase, sclavia, folosirea armelor,
recomandau cumpătarea și celibatul.
4. Zeloții- riguroși, bogați, proveneau dintre farisei, apăreau teocrația, fiind
principalii animatori ai răscoalei din anul 66 care au dus la cumplitul război
indaic și la dezastrul din anul 70 d.Hr.10
Poporul iudeu păstrează monoteismul accentuând mesianismul și universalismul
acesta din urmă transformânsu-se în prozelitism.
„Idealul mesianic al iudeilor este unul pervertit. Ei așteptau un rege pământesc,
un erou național care îi va elibera de sub dominația străină și îi va ridica pe culmile
puterii”11
Poporul iudeu nu a înteles mesajul Mântuitorului cu toată prevenirea făcută de
profeți în Vechiul Testament care vesteau un împărat „drept și biruitor” dar „smerit”
(Zah IX, 9), care nu va striga nici va grăi tare și în piețe nu se va auzi glasul Lui”.
Umilința patimilor și suferința răstignirii au contrazis și mai mult idealul mesianic al
iudaismului care nu au acceptat mesajul Mântuitorului. Legea Veche avea să se
închieie, începea noua epocă a descoperirii Noului Legământ care s-a înteles perfect
de Apostolul Neamurilor „Sfântul Apostol Pavel” care a spus în scrioarea către
Romani la acea vreme „Sfârșitul legii și al lumii este Hristos”

Bibliografie Generală

10
Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian Vaulescu, op.cit, p. 368
11
V.J.Prelipceanu-Mesianismul lui Iisus în raport cu meesiamismul indaic, în „mitropolia Moldovei și Sucevei”
(1969), ur. 1-2, p. 21-35
1. Sfânta Scriptură sau Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București 2002
2. Constantinescu, Pr.Prof.Dr.I., Studiul Noului Testament, Editura Credința
Noastră, București 1997
3. Ciudin, Pr.Prof. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1978
4. Comte Fernand, Marile figuri ale Bibliei, Editura Humanitas 1995
5. Mircea, Pr.Dr.,Ioan, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1995
6. Prelipceanu, V.I., Mesianismul lui Iisus în raport cu Mesianismul Iudaic, În
Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1969, nr 1-2
7. Stan Magda, Vornicu Cristian, Istoria Lumii pentru toți, Antichitatea,
Editura Niculescu, 2007
8. Vasilescu. Diac.Prof.Univ.Dr.Emilian, Istoria Religiilor, Ediția a III-a,
Editura Didactică și Pedagogică R.A, București 1998