Istoria medicinei 

se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință, cât și de

contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.
Medicina nu a apărut ca știință așa cum este cunoscută astăzi. De la arta
vracilor și șamanilor, care pretindeau că alungă duhurile rele și de la
medicina sacerdoților care practicau în umbra templelor, până la
medicina modernă este o cale lungă. Dacă medicul medieval și
renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice, cât și
al astrologiei și al chimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât
și cetățean, care să aplice știința actuală în scopul modificării pozitive a
condițiilor de mediu natural și social.
Boala a preexistat apariției omului pe Pământ: La animale cu
îmbolnăviri de diferite tipuri, se înregistrează comportamente care pot fi
încadrate printre activitățile tămăduitoare. Astfel, mamiferele obișnuiesc
să-și lingă rănile (prin care se realizeaza și o dezinfecție datorită
antibioticelor din salivă), își expun la soare părțile suferinde, în caz de
indigestie chiar și carnivorele consumă iarbă. Deci acțiunea de vindecare
a existat înainte de apariția omului. Există o filogeneză a activității
vindecătoare. Se remarcă însă o deosebire esențială între acțiunile
vindecătoare din lumea biologică și cele din medicina umană. Cele din
prima categorie sunt instinctive, fiziologice în timp ce acțiunile
medicinei umane se bazeaza pe conștiință, gândire, strategie. Medicina
umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă,
necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii
durerii.
Există trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice:
Paleopatologia = (patologia veche), studiaza urme ale proceselor de
vindecare si procese patologice conservate pe scheletele vechi,
preistorice, studiate cu mijloace moderne de investigare.
Arheologia medico-istorica = cerceteaza obiecte ce au legatura cu igiena
si practica medicala, instrumentarul medical, obiectele magice etc.
Etnoiatria = studiaza conceptele si practicile medicale ale unor populatii
aflate in prezent pe treptele inferioare ale dezvoltarii sociale (triburi din
Amazonia, Australia, ).
Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri
și populații așa-zis "primitive", putem deduce informații privind
practicile medicale preistorice.
De asemenea și prin studiul folclorului ne putem întoarce la origini.
În cadrul primelor culturi tribale, actul medical, care avea și valențe
religioase, era practicat de către vraci și șamani.
În mod empiric, se foloseau plantele ca agent tămăduitor, multe din
proprietățile acestora erau descoperite întâmplător.
Speranța de viață a omului primitiv era destul de redusă. Analizându-se
scheletele descoperite în diferite situri arheologice, s-a ajuns la concluzia
că omul de Neanderthal, sau de Cro-magnon, sau cel al mezoliticului în
aproape 90% din cazuri nu ajungea la 40 de ani. Față de sinantrop, care,
în peste 70% din cazuri, murea înainte de a avea 15 ani, înregistrăm un
vizibil progres.
Concepția medicala era una animistă, demoniacă, boala fiind vazută ca o
parazitare a organismului de către un demon. Tratamentul bolii era
realizat de către vindecatorii triburilor primitive, care reușeau eliminarea
demonilor cauzatori de boală. Terapia era un amestec de elemente
magico-religioase cu elemente de vindecare empirice. Strategiile de
vindecare diferă în funcție de etiologie: incantații, înșelarea spiritului
malefic etc. Nu exista etică si deontologie în practica medicală,
vindecătorul e doar mediator, nu își asumă răspunderea actului
vindecării (aceasta apare odată cu medicina hipocratica, medicina
științifică. Partea magică era ajutata și de obiectele magice: amulete
(fragmente de os, dinți de animal, pietre semiprețioase), figurine
(antropomorfe, zoomorfe) purtate în scop profilactic, talismane (cu
anumite semnificații), tatuaje, măști etc. Omul primitiv era mereu în
căutarea hranei, dar o dată cu apariția surplusului de produse, apare și
primul medic, un pas catre civilizarea societății
Medicina populara = medicina unor populatii agrare, care are la
baza conceptia primitiva asupra bolii, este intens contaminata de
medicina culta.Boala a preexistat aparitiei omului pe Pamânt: exista
animale cu îmbolnaviri de diferite tipuri. Actiunea de vindecare a
existat înainte de aparitia omului.
Exista o filogeneza a activitatii vindecatoare. Se remarca o
deosebire
esentiala între actiunile vindecatoare din lumea biologica si cele
din medicina umana. Cele din prima categorie sunt instinctive,
fiziologice în timp ce actiunile medicinei umane se bazeaza pe
constiinta, gândire, strategie.
 Paleopatologia ne arata bolile de care a suferit omul primitiv dintre
care cele mai multe exista si astazi (cele osoase).
S-au evidentiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic,
leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase
(osteosarcoame).
Demografia istorica. Durata medie de viata a omului primitiv era
de 20-21ani la începutul neoliticului, fapt demonstrat de o statistica pe
187 de schelete descoperite, dintre care 50% prezentau semne de
mortalitate infantila, semn al fragilitatii omului primitiv.
Unele procese de vindecare ofera date despre practicile
vindecatoare
primitive: fracturile si alte leziuni traumatice sunt bine tratate,
demonstrând aplicarea corecta a tratamentului conservator.
In ceea ce priveste trepanatiile craniene, în Europa s-au descoperit
aprox.800 cranii cu orificii temporale (18 în România). Topografia
sinusurilor venoase este respectata si exista semne ca unii bolnavi au
supravietuit interventiei. Majoritatea erau operatii „magice”, dar în unele
cazuri era vorba de operatii cu efect terapeutic real. Trepanatiile se
efectuau cu lame de silex/oxidian (piatra vulcanica), obiecte de bronz,
fier (in cazul decesului in timpul operatiei, cadavrele erau îngropate
impreuna cu instrumentele cu care s-a operat).
Conceptia medicala era una animista, demoniaca, boala fiind
vazuta ca o parazitare a organismului de catre un demon. Tratamentul
bolii era realizat de catre vindecatorii triburilor primitive, care reuseau
eliminarea demonilor cauzatori de boala. In pestera „Les trois frères”
este reprezentat primul medic, efectuând un dans ritual (paleolitic).
Terapia=amestec de elemente magico-religioase cu elemente de
vindecare empirice. Strategiile de vindecare difera în functie de
etiologie: incantatii, înselarea spiritului malefic etc. Nu exista etica si
deontologie în practica medicala, vindecatorul e doar mediator, nu îsi
asuma raspunderea actului vindecarii (aceasta apare odata cu medicina
hipocratica  medicina stiintifica). Partea magica era ajutata si de
obiectele magice: amulete (fragmente de os, dinti de animal, pietre
semipretioase), figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate în scop
profilactic, talismane (cu anumite semnificatii), tatuaje, masti etc. Omul
primitiv era mereu în cautarea hranei. Odata cu aparitia surplusului de
produse, apare si primul medic, un pas catre civilizarea societatii. Acum
5000 ani, în lume, diferite populatii reusesc sa realizeze primele societati
urbane din istorie.
 Medicina in Mesopotamia antica
Prima civilizatie urbana cunoscuta este cea sumeriana, în sudul
Mesopotamiei (agricultura, irigatii, tehnologii de constructie, prima
scriere cuneiforma). Medicina sumeriana este una de tip sacerdotal,
religios; exista zeitati cu atribute medicale (Ninisina-zeita medicinei,
Gula-marea zeita a oamenilor cu parul negru). Actul vindecarii consta în
interpretarea de catre medicul-preot a viselor sau a anumitor simptome.
Fenomenele sociale, ca si evolutia bolilor, sunt puse pe seama astrelor.
Prognosticul bolilor se facea prin divinatie.
Organoscopia = studiul anatomiei organelor animalelor sacrificate
la templu, in special a ficatului de miel (! si la etrusci, populatie migrata
din Mesopotamia, exista o divizatie prin hepatoscopie). Existau si alte
metode de divizatie.
Herodot, în cartea a II-a, spune ca babilonienii nu au avut medici,
medicina. Cercetarile moderne au infirmat aceasta teza. S-a descoperit o
tableta de lut sumeriana (cel mai vechi document medical, scris de un
medic la 2200 , descifrat în 1953), în care exista date specifice
referitoare la medicamente si forme medicamentoase destinate
bolnavilor (medicina empirica). De exemplu sunt mentionate ceapa,
usturoiul, smochine, curmale, pere, brad, pielea de sarpe, uleiul de peste,
oua, lapte, sarea de mare. Formele medicamentoase erau pentru uz
extern si intern (substanta activa+vehicul, unguente, mixturi).
Nu exista date despre boli si dozele administrate, datorita
caracterului secret pe care îl aveau cunostintele medicale.
La Ninive, tot în tablete de lut, exista date referitoare la 250 plante
medicinale, 180 medicamente de origine animala si medicamente de
origine minerala (au fost identificate prin traducerea tabletelor aflate
acum la British Museum). In codul de legi al lui Hammurabi (primul cod
de legi cunoscut, scris la aprox. 1750 ), ; unde sunt mentionate
recompense si pedepse în functie de clasa sociala a medicului si
pacientului. Referirea este însa limitata la anumite practici. Nu exista
etica sau deontologie medicala.
• Practica medicală, la fel ca alte activităţi, era reglementată de
Codul lui Hammurabi. 9 articole din 282 se referă la plata
medicilor, dar şi la pedepsele aplicate în caz de eşec medical:
„dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o
rană gravă şi s-a vindecat sau a tăiat şi vindecat ochiul unui om
liber, atunci medicul va primi 10 shekeli de argint”.
„dacă medicul a tratat pe fiul unui om de rând va primi 5 shekeli”.
 „dacă un medic a tratat un om liber cu un cuţit metalic pentru o
rană gravă şi a provocat moartea acestuia, atunci medicul va fi
pedepsit prin tăierea mâinilor” – text ce face referire, probabil, la
amputaţii şi tumori.
„dacă medicul a tratat sclavul unui om liber cu un cuţit metalic
pentru o rană gravă şi a provocat moartea acestuia, atunci medicul
va da alt sclav în locul lui”.
„dacă medicul a incizat o tumoră cu un cuţit metalic şi a distrus
ochiul unui sclav, atunci medicul va plăti jumatate din preţul
sclavului”
„dacă medicul a vindecat osul fracturat sau muşchiul bolnav al
unui om liber, atunci va primi 5 shekeli”.
„dacă a vindecat sclavul unui om liber, atunci va primi 2 shekeli”.

Medicina în Egiptul faraonic

In studiul medicinei Egiptului faraonic, ne bazam pe 3 izvoare: 1.
papirusurile medicale egiptene (8 papirusuri referitoare la medicina,
dintre care 4 mai importante. Sunt descrise în jur de 900 medicamente si
48 operatii chirurgicale) 2. paleopatologie (mumiile egiptene) 3.
iconografie (basoreliefuri, picturi, obiecte)
1. Papirusurile medicale
papirusul Ebers - a crezut ca apartine celor 6 scrieri ermetice
medicale din cele 42 ermetice
- e datat 1555 , tradus complet în 1930 (Grapow)
- de dimensiuni mari (20 m lungime, 108 paragrafe)
- se refera în special la bolile interne
- arsenalul terapeutic este superior asiro-babilonienilor (plante cu
efect terapeutic, medicamente de origine animala
- mierea, ceara, oua, lapte, peste, ulei de peste, începutul utilizarii
organelor - ficat, rinichi; metale si pietre pretioase, metaloizi,
carbunele animal)
- este descrisa prima metoda de anestezie locala (piatra memfitica
presarata pe rana+otet  refrigeratie locala)
- forme medicamentoase: unguente, mixturi, pilule, comprimate,
fumigatii, emplastre, inhalatii, infuzii, decocturi. - ! fumigatia cu
cannabis indica la geto-daci (Herodot)
papirusul Schmidt
- este anterior ca timp (1800 )
- de dimensiuni mai mici (5 m), se refera la chirurgie - contine 48
cazuri chirurgicale, printre care fracturi, luxatii, circumcizie, plagi
(! luxatia ATM este tratata la fel ca astazi)
- este structurat astfel încât sa descrie afectiunile de la vertex în
jos, cu observatii clinice foarte riguroase
- ! observatiile empirice si rationamentul anticipeaza gândirea
hipocratica - pe verso: practici religioase si o metoda de
transformare a unui 3 batrân într-un tânar de 20 ani.
papirusul Flinders-Petri (Kahun)
- datat 2200-2100 - 279 rânduri despre obstetrica, ginecologie,
urologie, flebologie etc.
papirusul Broughs (papirusul de la Berlin) - se refera la obstetrica
si pediatrie ? papirusul de la Londra - cel mai vechi, neimportant.
2. Studii de paleopatologie Studiile de astazi efectuate cu ajutorul
RMN asupra mumiilor egiptene demonstreaza cu precizie existenta
anumitor boli osoase, parazitare etc.
3. Iconografie - basoreliefuri, picturi unele arata existenta unor boli
ce altfel nu am sti ca ar fi existat în vechiul Egipt. - un portar din
Memphis cu poliomielita - un individ cu TBC vertebrala
(gibozitate) - diverse scene de chirurgie (circumcizia operatie
rituala la toate popoarele semitice). Remarcam conceptia
pneumatista (în centrul vindecarii sta respiratia), in timp ce la
asirobabilonieni era ficatul. Au fost foarte aproape de descoperirea
circulatiei sangvine (relatia dintre puls si posibilitatea ca sângele sa
curga prin organe).