BAZELE STIINTEI NURSING-ULUI

INTRODUCERE IN PROFESIE

Lecţia de anatomie a dr. Willem van der Meer

Istoria medicinei se ocupă atât de evoluţia medicinei ca Ştiinţă, cât Si de contribuţiile
diverselor personalităţi în acest domeniu. Medicina nu a apărut ca Ştiinţă aŞa cum o
cunoaştem astăzi. De la arta vracilor Şi Şamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la
medicina sacerdoţilor care practicau în umbra templelor, până la medicina modernă este o cale
lungă. Dacă medicul medieval Şi renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor
clasice, cât Şi al astrologiei Şi alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât Şi
cetăţean, care să aplice Ştiinţa actuală în scopul modificării pozitive a condiţiilor de mediu
natural Şi social.

Medicina preistorică.
Boala a preexistat apariţiei omului pe Pământ: La animale cu îmbolnăviri de diferite tipuri, se
înregistrează comportamente care pot fi încadrate printre activităţile tămăduitoare. Astfel,
mamiferele obiŞnuiesc să-Şi lingă rănile (prin care se realizeaza Şi o dezinfecţie datorită
antibioticelor din salivă), îŞi expun la soare părţile suferinde, în caz de indigestie chiar Şi
carnivorele consumă iarbă. Deci acţiunea de vindecare a existat înainte de apariţia omului.
Există o filogeneză a activităţii vindecătoare. Se remarcă însă o deosebire esenţială între
acţiunile vindecătoare din lumea biologică Şi cele din medicina umană. Cele din prima
categorie sunt instinctive, fiziologice în timp ce acţiunile medicinei umane se bazeaza pe
conŞtiinţă, gândire, strategie.
Medicina umană a apărut Şi evoluat din necesitatea păstrării forţei de muncă, necesitatea
îngrijirii nou-născutului Şi a gravidei, necesitatea combaterii durerii.

Există 3 izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice:

• paleopatologia: (patologia veche) studiază urme ale proceselor de vindecare Şi procese
patologice conservate pe scheletele vechi, preistorice, studiate cu mijloace moderne de

1
 investigare. Principala sursă de informaţie privind această perioadă o constituie analiza
oaselor fosile. Paleopatologia ne arată bolile de care a suferit omul primitiv dintre care
cele mai multe exista Şi astăzi.S-au evidenţiat leziuni de tip reumatismal, de tip
osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase
(osteosarcoame), tuberculoză, sifilis, fracturi, dar Şi primele forme de intervenţii
chirurgicale cum ar fi trepanarea Şi amputarea.

• arheologia medico-istorică: cercetează obiecte ce au legatură cu igiena Şi practica

medicală, instrumentarul medical, obiectele magice etc.

• etnoiatria: studiază conceptele Şi practicile medicale ale unor populaţii aflate în prezent
pe treptele inferioare ale dezvoltării sociale (triburi din Amazonia, Australia, Polinezia).

Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri Şi populaţii aŞa-zis
"primitive", putem deduce informaţii privind practicile medicale preistorice.De asemenea Şi
prin studiul folclorului ne putem întoarce la origini. În cadrul primelor culturi tribale, actul
medical, care avea Şi valenţe religioase, era practicat de către vraci Şi Şamani. În mod
empiric, se foloseau plantele ca agent tămăduitor, multe din proprietăţile acestora erau
descoperite întâmplător. Speranţa de viaţă a omului primitiv era destul de redusă. Analizându-
se scheletele descoperite în zona siturilor arheologice, s-a ajuns la concluzia că omul de
Neanderthal, sau de Cro-magnon, sau cel al mezoliticului, în aproape 90% din cazuri nu
ajungea la 40 de ani. Faţă de sinantrop, care, în peste 70% din cazuri, murea înainte de a avea
15 ani, înregistrăm un vizibil progres. Concepţia medicala era una animistă, demoniacă, boala
fiind vazută ca o parazitare a organismului de către un demon. Tratamentul bolii era realizat de
către vindecatorii triburilor primitive, care reuŞeau eliminarea demonilor cauzatori de boală.
În peŞtera Les trois freres este reprezentat primul medic, efectuând un dans ritual (paleolitic).
Terapia era un amestec de elemente magico-religioase cu elemente de vindecare empirice.
Strategiile de vindecare diferă în funcţie de etiologie: incantaţii, înŞelarea spiritului malefic
etc. Nu exista etică si deontologie în practica medicală, vindecătorul e doar mediator, nu îŞi
asumă răspunderea actului vindecării (aceasta apare odată cu medicina hipocratica, medicina
Ştiinţifică. Partea magică era ajutata Şi de obiectele magice: amulete (fragmente de os, dinţi
de animal, pietre semipreţioase), figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate în scop profilactic,
talismane (cu anumite semnificaţii), tatuaje, măŞti etc. Omul primitiv era mereu în căutarea
hranei, dar o dată cu apariţia surplusului de produse, apare Şi primul medic, un pas catre

£3
Actul medical în anticul Egipt

Medicina în Egiptul Antic

2
Medicina în Egiptul Antic se referă la acele practici de vindecare din Egiptul Antic, cuprinse
deci în perioada dintre anii 3300 î.Hr Şi 525 î.Hr. si descrise in :

• Scrierile literare ale antichităţii: Odiseea lui Homer

• Papirusurile medicale:
o papirusul Edwin Smith (1600 î.Hr. Şi descoperit în 1930): are 5 metri lungime Şi

descrie mai ales procedurile chirurgicale ale perioadei. Astfel, sunt menţionate
48 de cazuri de răni ale capului, gâtului, umerilor, pieptului, fiecare caz fiind
însoţit de descrieri amănunţite Şi urmat de prescripţii. De asemenea sunt
descrise fracturile, ceea ce dovedeŞte o bogată experienţă, accidentele de muncă
fiind numeroase în acea epocă (cum ar fi cele din timpul construcţiei
piramidelor).
o papirusul Ebers (din perioada faraonului Den - prima dinastie, 3000 î.Hr. Şi

descoperit în 1875): o rolă gigantică, lată de 30 cm. Şi având o lungime de 20

metri. Aici sunt tratate problemele medicinei interne, precum Şi maladii ale
ochiului, pielii, extremităţilor Şi cazuri de ginecologie Şi chirurgie. Mai apar Şi
877 reţete Şi 400 de medicamente.
o papirusul de la Kahun (descoperit în 1898)

o papirusul Brugsch sau de la Berlin (1909)

• relatările istoricilor Herodot , Diodor din Sicilia, si altii

Se credea că omul se naŞte perfect sănatos, iar boala ar apărea datorită unei cauze externe.
Astfel, în cazul rănilor sau al problemelor legate de viermi intestinali, cauza este vizibilă, deci
Şi tratamentul era raţional. Dar în cazurile ce interesau microbiologia, având în vedere nivelul
slab al cunoŞtinţelor de profil, bolile interne erau atribuite unor forţe, obscure, divine Şi deci
necesitau mai întâi proceduri magice Şi apoi tratament. Cu alte cuvinte, în acea epocă nu era o
delimitare clară între religie Şi ceea ce astăzi numim medicină. Respiraţia era considerată actul
vital: suflul vieţii ar pătrunde prin urechea dreaptă, iar suflul morţii prin cea stângă. Deci
medicii egipteni erau pneumatiŞti. Cu toate acestea,

cunoŞtinţele despre plămâni erau slabe. Se considera că respiraţia Şi inima sunt

importante , iar din aceste două organe, aerul s-ar răspândi în tot organismul. Ficatul era
socotit rezervorul de sânge al organismului. DeŞi practicau îmbălsămarea Şi mumifierea
cadavrelor, cunoŞtinţele de anatomie ale medicilor erau slabe Şi aceasta pentru simplul
motiv că de cadavre nu se ocupau medicii, ci anumiţi meŞteŞugari. De altfel, pentru
mumificare nu practicau disecţia. Cu ajutorul unor cârlige, creierul era scos pe nas. Alţi
meŞteŞugari extrăgeau organele interne din abdomen Şi le aruncau în Nil. Autorul
papirusului Smith avea ceva cunoŞtinţe în domeniul sistemului circulator, deŞi nu făcea
distincţie între vase de sânge, tendoane Şi nervi.

În cadrul mitologiei egipteane, putem enumera câţiva reputaţi vindecători:

3
• Thot: "atotŞtiutorul", care deţinând toate tainele, le cunoŞtea Şi pe acelea ale vindecării.
Vindeca în special bolile de ochi. Mai târziu, a devenit Hermes Trismegistul la greci.
• Osiris: cel care învinge moartea
• Isis: zeiţă-vrăjitoare despre care se spunea că învie morţii
• Amon: nu numai zeul-soare, ci Şi al fecundităţii Şi virilităţii
• Sekhmet: zeiţă ocrotitoare a femeilor suferinde
• Seth: personaj malefic, răspândea bolile epidemice.

Un personaj real, care a avut onoarea de a fi zeificat, este Imhotep, arhitectul regelui Zoser
,ajuns apoi ministru Şi medic regal. Se pare că a fost unul dintre primele genii ale lumii.] La
templele închinate lui Imhotep veneau bolnavi cărora el le apărea noaptea în vis, la fel cum
ulterior avea să se întâmple la templele lui Asclepios din Grecia Antică.

Chirurgia în vechiul Egipt:

Actul medical era însoţit de ritualuri religioase.

Asemeni multor altor meŞteŞuguri, practica medicala se transmitea din tată în fiu.
Completarea învăţăturii, perfecţionarea se realiza într-una din "Casele vieţii", întemeiate,
conform legendei, chiar de Imhotep. Acestea vor deveni marile centre medicale de mai
4
târziu. Medicii
egipteni erau strict specializaţi, printre domenii enumerându-se: stomatologie, obstetrica,
specialităţi care dovedesc gradul de dezvoltare a civilizaţiei egiptene. Dupa ce învăţa
meŞteŞugul vindecării, medicul putea căpăta Şi o funcţie. După cum relata Diodor din Sicilia,
existau medici militari care însoţeau expediţiile Şi caravanele de călători. Cei mai buni
tămăduitori erau luaţi în serviciul curţii faraonului. Exista astfel o întreagă ierarhie medicală.

mm—^

4
Vindecarea unei migrene

Medicamentele folosite de egipteni proveneau toate din cuprinsul propriei ţări. De altfel
Homer preciza:

"Rodniculpământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."

Se foloseau: uleiurile, aluaturile, curmalele, ceapa, usturoiul, sămânţa de in, mărarul, smirna,
opiul, precum Şi diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele
animale se intrebuinţau carnea, creierul, sângele. Leacurile se administrau în lapte, vin, bere
sau fierturi. Se preparau pilule cu ajutorul mierei, se făceau supozitoare. Purgativele,
laxativele, vomitivele erau variate. Medicul era cel ce pregătea medicamentele.

Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu

roŞcove. Făceau inhalaţii absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau
curmale, răŞină, smirnă. Contra limbricilor Şi teniei, medicii egipteni recomandau băuturi cu
miere si ulei. Pentru bolile tubului digestiv se recomanda repausul Şi se administrau sâmburi
de curmale Şi plante macerate. Sămânţa de ricin, bine mestecată, dupa care se bea bere, era un
laxativ obiŞnuit. Bolile urinare, cum ar fi incontinenţa sau hematuria, se tratau cu băuturi din
fructe, dar Şi cu pomezi ca uz extern.
Serviciile medicale ale Egiptului Antic semăna în esenţă cu cel actual: sistemul îngrijirilor
medicale constituia un serviciu public ce era gratuit (accesibil tuturor), general (pentru
toate clasele sociale), naţional (disponibil în toate colţurile ţării), disponibil în orice
moment. Medicina
egipteană s-a cristalizat în decurs de milenii, prin numeroase observaţii Şi studii. În
dezvoltarea generală a culturii antice de pe valea Nilului, medicina a deţinut un loc de
frunte Şi a deschis largi perspective medicinii greceŞti, aceea care avea sa domine în Europa
până în secolul al XVIII-lea. Medicina nu era practicată de vrăjitori sau vraci ca în triburile
primitive, ci de medici laici care totuŞi colaborau cu sacerdoţii. Medicii erau în mare parte
specializaţi pe domenii, fiecare ocupându-se de o grupă de boli. AceŞtia posedau cunoŞtinţe
temeinice, redate printr-o impresionantă literatură medicală Şi aveau faimă binecunoscută Şi
peste hotare. Spre exemplu, regii persani Cyrus Şi Darius au avut în serviciul lor medici
egipteni.
Intervenţiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor Şi circumcizia. TotuŞi
chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat rănile. Medicamentele folosite erau de
origine naturală: miere, ulei, ceapă, usturoi etc. sau minerală: săruri de plumb, de cupru.
Uneori se recurgea Şi la remedii care astăzi par fanteziste: organe sau excremente de animale,
pilule combinate cu vin, bere etc.Medicina egipteană a deschis largi perspective celei greceŞti.

Medicina mesopotamiană reprezintă acea parte a istoriei medicinei care a evoluat în acea
regiune din Orientul Apropiat cuprinsă între râurile Eufrat Şi Tigru, numită Şi Mesopotamia,
un adevărat "leagăn al civilizaţiei omenirii", unde s-a dezvoltat prima societate
alfabetizată.Medicii mesopotamieni nu erau prea avansaţi dar, chiar dacă nu prea cunoŞteau

5
organele interne Şi modul de funcţionare al acestora, erau buni observatori Şi cunoscători ai
bolilor. Asemeni tuturor civilizaţiilor străvechi, arta tămăduirii era strâns legată de religie'

Cele mai vechi texte medicale datează din perioada primei dinastii, undeva între secolele
al XVIII-lea Şi al XV-lea î.Hr. Cea mai reprezentativă lucrare este :Tratat asupra
diagnosticării Şi prognozării În acest tratat sunt introduse metode de terapie Şi etiologie,
prognoză, examinare medicală Şi prescriere de tratament. Medicii erau orientaţi către logic
Şi raţional. Actul medical era bazat pe Ştiinţă (chiar dacă nu se afla pe o treaptă de
dezvoltare), pe empirism, nu pe intuiţie sau credinţă. Religia
mesopotamiană este cea mai veche religie cunoscută. Pentru vindecarea bolilor se apela nu
numai la medici, ci Şi la zeiţa Gula, numită Şi NiniŞina. Se considera că bolile au fost aduse
de zeul malefic Pazazu, numit Şi Zu.
Cele mai vechi texte de medicină sunt datate în prima jumătate a mileniului al II-lea
î.Hr.
În codul lui Hammurabi (sec. al XVII-lea î.Hr.) apar, printre altele, Şi chestiuni legate de
reglementarea activităţii medicale: onorarii, riscuri catre pot apărea în cazul eŞecului actului
medical.
începutul Şcolii medicale poate fi considerat apariţia bibliotecii de profil a lui Assurbanipal
(secolul al VII-lea î.Hr.).Cel mai amplă lucrare de acest gen este un fel de "Manual de
diagnosticare" . Toate aceste texte arată că babilonienii, ca Şi egiptenii, utilizau diagnoza,
prognoza, examinarea medicală Şi prescripţiile.

Medicina indiană

Una dintre cele mai lucrări în domeniu este celebra Ayur-Veda (sec. V î.Hr.), scriere spirituală
hindusă ce derivă din Atharva-Veda (una din cele patru Vede). Această lucrare de filozofie
hindusă relevă principii noi, care formează ceea ce astăzi numim medicină naturistă ".

Medicina persană

Aflată la intersecţia mai multor drumuri comerciale, Persia a beneficiat de condiţii propice
dezvoltării Ştiinţei, în particular a celei medicale. La Academia din Jundishapur s-au format
generaţii de medici. Savantul persan Rhazes a scris un tratat de medicină, în care a cuprins
toate cunoŞtinţele acelor vremuri Şi observaţiile proprii. Sunt descrise foarte amănunţit
diverse boli printre care pojarul Şi variola. Dar cea mai reprezentativă personalitate a
medicinei persane este savantul Ibn Sina (Avicenna). Tratatul său de medicină rămâne o
lucrare standard chiar Şi pentru Europa până în perioada Iluminismului.

Medicina tradiţională chineză.

6
Având o vechime de câteva milenii, medicina chineză antică a evoluat foarte mult, dar Şi-a
păstrat esenţa, dată de filozofia taoistă Şi confucianistă. Boala apare datorită deteriorării
echilibrului dintre cele două principii fundamentale yin Şi yang.
Cam prin secolul al XII-lea î.Hr. se realizează diviziunea dintre clasa sacerdotală Şi cea a
medicilor, primii ocupându-se de aspectele supranaturale ale bolilor, iar medicii de aspectele
comune.
Medicii chinezi erau excelenţi observatori clinici; pacienţii erau supuŞi la examene
medicale amănunţite. Anatomia era punctul slab deoarece, conform învăţăturilor lui
Confucius, corpul omenesc era sacru, iar cercetăruile anatomice erau interzise.
În ceea ce priveŞte terapeutica, chinezii cunosteau destul de bine plantele medicinale, dar
utilizau Şi extracte din ţesuturi sau organe animale Şi substanţe minerale (compuŞi
chimici). Alte metode terapeutice originale: gimnastica medicală, masajul,
acupunctura.

Medicina Greciei antice.

Hippocrate, părintele medicinei.

Hippocrate din Cos, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat "Părintele Medicinei", s-
a născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade)) Şi a murit
către anul 370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia. Numele lui este legat de Jurământul lui
Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ
prestat Şi în zilele noastre în
7
Născut într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei,
Hippocrate învaţă medicina sacerdotală Şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. PărăseŞte insula
sa natală Şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia Şi Macedonia ca medic
itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la
Cos, unde fondează o Şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă Şcoală în
Tessalia, unde îŞi va sfârŞi zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.Prin observaţiile făcute
asupra manifestărilor bolilor Şi descrierea lor amănunţită, precum Şi prin încercările de a
explica procesele patologice pe baze naturale Şi raţionale, Hippocrate a contribuit - în limitele
posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiţii Şi misticism. Din cele
peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca
renumitei Şcoli de medicină din Cos - probabil doar Şase îi aparţin cu siguranţă lui. În
capitolul "Aerul, Apa Şi Locurile" nu se mai discută rolul zeilor în apariţia bolilor, ci se
descriu cauzele demonstrabile Ştiinţific, în "Prognostic, Prognoză Şi Aforisme" expune opinia
revoluţionară pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de
cazuri, poate prevedea evoluţia ulterioară a unei boli. Idea unei medicini preventive apare
pentru prima dată în "Tratamente" Şi în "Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influenţa
unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viaţă Şi clima asupra stării de sănătate. În
lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informaţii
asupra anatomiei corpului omenesc Şi se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer

7
în urma unei incapacităţi a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentaţiei
considerată astăzi naivă, important este faptul că Hippocrate vede cauza acestei boli într-o
turburare a funcţiei creierului. În stadiul de dezvoltare a cunoŞtinţelor sale, Hippocrate nu a
putut fi la adăpostul unor erori inerente epocei în care a trăit. Astfel în concepţia sa, pe care azi
am numi-o "teorie umorală", Hippocrate recunoŞtea existenţa a patru umori: sângele, flegma
sau limfa, fierea galbenă Şi fierea neagră; un dezechilibru între ele ar produce boala sau ar
antrena moartea.A formulat ipoteza localizării proceselor psihice în creier. A distins gândirea
(pneuma logistikon) de trăiri Şi a asertat că există fluide vitale. Hippocrate, recunoscut ca bun
practician, a făcut Şi o serie de inovaţii medicale. În chirurgie a pus la punct un aparat de
trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea luxaţiilor Şi
fracturilor.

Învăţaţii Greciei antice pot fi consideraţi fondatorii medicinei occidentale moderne, deoarece
au realizat ruperea definitivă de magie Şi supranatural. Hippocrate, părintele medicinei,
caracteriza bolile ca: acute, cronice, endemice Şi epidemice. Boala era considerată ca un
dezechilibru dintre elementele clasice (umori).

Roma antică

Romanii au inventat numeroase instrumente chirurgicale cum ar fi: forcepsul, scalpelul,

speculum, acul chirurgical. Ei au fost pionierii chirurgiei cataractei.
Şcoala elenisto-romană

Cel mai de seamă reprezentant a fost Galen din Pergam. Acesta a executat multe operaţii
îndrăzneţe pentru acea epocă, aparţinând chirurgiei cerebrale Şi celei oculare.

Evul mediu

Medicina islamică

Medicina islamică a avut ca punct de plecare medicina arabă tradiţională din perioada lui
Muhammad, medicina elenistică, vechea medicină indiană Ayurveda, precum Şi cea iraniană
(Academia din Gundishapur).Conform tradiţiei, primul medic islamic a fost însuŞi Mahomed.
Acestuia i se atribuie următoarele citate:
"Nu există nici o boală creată de Allah, în afară de cele cărora tot El le-a creat
remediul".
"Folosiţi tratamentul medical, căci Allah nu a plăsmuit vreo boală căreia să nu-i fi
creat Şi remediul, în afară de acea suferinţă numită îmbătrânire". "Allah ne-a trimis
bolile dar Şi tratamentul pentru fiecare, a Şa că trataţi-vă cu ajutorul medicinei".
Concepţia conform căreia există tratament pentru fiecare afecţiune a încurajat
savanţii islamici să întreprindă cercetări medicale pentru a descoperi aceste remedii.
Cu toate acestea, tămăduitorii aparţineau mai degrabă clerului decât medicilor laici
Şi utilizau mai mult metode spiritual-religioase decât Ştiinţifice. Medicii

8
 islamici au fondat printre cele mai vechi spitale, în sensul modern al cuvântului, adică
spitale publice, aflate sub egida marilor universităţi medicale. Acestea erau adevărate
stabilimente în care persoanele suferinde erau îngrijite de un personal calificat Şi care se
deosebeau de templele, ospiciile , azilurile Şi lazareturile din trecut care se ocupau mai
degrabă cu izolarea de restul societăţii a bolnavilor cronici Şi a celor cu probleme
mintale, decât cu vindecarea lor[2].

Astfel, în Cairo, în secolul I d.Hr., spitalul Qalawun putea îngriji 8.000 de pacienţi, personalul
său cuprinzând medici specialiŞti, farmaciŞti, asistenţi. Ca Şi în celelalte domenii ale Ştiinţei,
savanţii islamici au introdus Şi în studiul medical metodele Ştiinţifice. Acestea cuprindeau:
aplicarea matematicii, experimentului, disecţia, testări pe animale, autopsia cadavrelor.
Pentru prima dată sunt folosite teste pentru depistarea prezenţei substanţelor chimice (cum am
spune azi, teste anti-drog), testarea competenţei prin examinare a medicilor. Rhazes introduce
experimentul Şi observaţia clinică în domeniul medicinei Şi respinge teoriile lui Galenus care
nu sunt verificate experimental. Introduce testul de urină Şi ceea ce astăzi numim
coprocultură.
Avicenna (Ibn Sina Abu Ali) este considerat părintele medicinei, deoarece a introdus
experimentul sistematic Şi cantitativ în studiul fiziologiei, examenul clinic, analiza
factorilor de risc, precum Şi noţiunea de sindrom. Toate contribuţiile sale le-a reunit în
celebrul său tratat Canonul de medicină, devenită timp de secole lucrare de referinţă pentru
medicina apuseană. Aici, bolile sunt descrise, clasificate Şi li se atribuie diverse

tratamente. Tratatul expune o adevărată teorie a substanţelor medicamentoase, care stă la baza
farmacologiei clinice de astăzi. Mai mult, pentru punctul său de vedere holistic, în care factorii
fizici, fiziologici Şi ai medicaţiei sunt văzuţi global, Avicenna poate fi considerat precursorul
terapiilor alternative.
Avicenna, "Aristotel al arabilor", cel care promovează experimentarea sistematică, introduce
studiul Şi examinarea pulsului arterial Şi a ritmului cardiac, în special a celui de la articulatia
radiocarpiana a mâinii. Observaţiile sale, consemnate în "Canonul de medicină" vor conduce
mai târziu la realizarea sfigmografului (tensiometrului). Medicii islamici îndepărtau chirurgical
cataracta cu un mileniu înainte ca medicii europeni medievali să încerce acest lucru. Unul din
marii reprezentnţi în acest domeniu este Abulcasis, considerat părintele chirurgiei moderne.
Acesta a inventat o serie de unelte Şi dispozitive chirurgicale. În lucrarea sa, Kitab al-Tasrif,
(o enciclopedia vastă de 30 de volume), însumează toate cunoŞtinţele timpului său, adunate
după o carieră de 50 de ani.Arabii au dus mai departe realizările grecilor Şi romanilor. Al-Razi
în al său tratat de medicină studiază rujeola Şi variola. Este primul care încearcă să
demonstreze teoria umorilor Şi teoria elementelor clasice a lui Aristotel. Dar cea mai
importantă personalitate a Şcolii islamice este Avicenna. Lucrările sale, Tratat canonic de
medicină (1020) Şi Cartea vindecării (secolul al XI-lea), rămân adevărate standarde în cadrul
universităţilor de medicină ale zonei islamice, dar Şi ale Europei până în secolul al XVII-lea.

Medicina Renaşterii - reprezintă acea parte din istoria medicinei cuprinsă între
secolele al XIV-lea Şi al XVII-lea, repezentând tranziţia dintre Evul Mediu întunecat,

9
dominat de dogme Şi superstiţii, Şi epoca modernă, în care medicina devine cu adevărat o
disciplină Ştiinţifică. În ţările Europei apusene ,începând cu Italia, se petrece un
fenomen complex, social Şi cultural-Ştiinţific, a cărui primă manifestare constă în
reconsiderarea moŞtenirii culturii clasice antice. RenaŞterea - astfel urma să fie denumită
ulterior această perioadă, a condus la transformarea omului medieval, subjugat religiei Şi
tradiţiilor în omul modern, laic, pozitiv, raţional. Dar nu numai simpla
studiere a operelor antichităţii a condus la această prefacere radicală, ci Şi alte evenimente
care au lărgit orizontul culturii Şi civilizaţiei europene:

• Inventarea tiparului de către Johann Gutenberg.

• Mari invenţii ca: tiparul, busola, microscopul;
• Marile descoperiri geografice;
• Elaborarea teoriei heliocentrice de către Nicolaus Copernic.

Personalităţi importante ale acestei perioade:

Guy de Chauliac - considerat unul din precursorii chirurgiei moderne, după chirurgul
islamic Al-Zahrawi;
Realdo Colombo - anatomist Şi chirurg care a contribuit la explicarea circulaţiei mici;
Michael Servetus - considerat primul european care a descoperit circulaţia pulmonară a
sângelui;
Ambroise Pare - a sugerat utilizarea ligaturii în locul cauterizării;
Thomas Sydenham - supranumit Hippocrate al englezilor

Aparitia caselor de ingrijire si a spitalelor

Primele elemente de medicină apar în mânăstiri. Au existat călugări specializaţi la nivelul

medicinei populare. Prima Şcoală de medicină propriu-zisă, laică din Europa Occidentală este
Şcoala medicală din Salerno, în apropierea mânăstirii Monte Casino - unde călugărul Benedict
a întemeiat primul spital din Occident Şi un ordin călugăresc pentru asistenţa bolnavilor.

Etimologic cuvantul nursa este folosit ca substantiv si deriva din latinescul nutrix care
inseamna mama adoptiva.
In anul 1899 a luat fiinta Consiliul International al Nurselor care are ca scop imbunatatirea
ingrijirilor de sanatate si a conditiilor de lucru ,profesia de nursa fiind direct legata de societate
.
In prezent practicarea profesiei de asistent medical / nursa se face cu exigente sporite .
Nursingul este o activitate complexa , nursa trateaza pacientul complex , bio-psiho-social in
vederea asigurarii unei stari perfecte de bunastare fizica , psihica si sociala .OMS defineste
sanatatea individuala ca si « stare de bine completa din punct de vedere fizic , mintal si social
si nu numai absenta bolii sau infirmitatii » .Deci datorita coplexitatii , nursingul s-a
transformat de-a lungul anilor dintr-o meserie in profesie , in care vocatia este inlocuita de
profesionalism .

10
Deontologia ca stiinta a indatoririlor profesionale ( comportamentului profesional ) s-a
constituit in cadrul profesiunii medicale din cele mai vechi timpuri .Ea a aparut ca o necesitate
in medicina , deoarece pe langa insusirea unor norme tehnice de comportament , aceasta
profesiune a obligat intotdeauna la insusirea unor norme etice fara de care succesul profesional
nu poate fi asigurat .
Sunt cunoscute cele zece cerinte ( Decalogul ) ale personalului sanitar
elaborate de Masci si anume :

1.« Onoreaza pe bolnavul tau de orice varsta ar fi : copil , tanar sau batran. Cand a ajuns in
mainile tale este o fiinta fara aparare care nu are alta arma de sustinere decat apeland la stiinta
si caritatea ta.
2. Da aceeasi stima si atentie saracului ca si bogatului . In dragostea de oameni , saracul sa se
simta bogat . Respecta nuditatea maladiei , spectacolul mizeriei si al suferintei.

3.Respecta nobila ta misiune incepand cu insasi persoana ta ; sa nu o profanezi . Poarta-te

demn, constiincios , cu omenie . Nu specula pe bolnav, caci profesia ta nu e ca oricare alta .
Sacrificiul tau , ajutorul tau pot fi pretuite ca o meserie obisnuita . 4.Oboseala ta sa fie
luminata de credinta si de dragoste .Atunci cand stiinta nu mai poate face nimic , bunatatea ta ,
purtarea ta sa sustina pe bolnav.Invinge greutatile inerente profesiunii tale ,
stapaneste supararea si nerabdarea ta , gandeste-te ca cel suferind este dezarmat , fara putere si
are nevoie de ajutorul si ingrijirea ta.

5. Sa nu umilesti niciodata pe bolnav , care si asa e umilit de boala lui . Oricare ar fi boala sa
nu pronunti cuvantul deznadejdii . Sa nu distrugi la nici un bolnav iluzia vindecarii , chiar daca
ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i intovarasesti pana la ultima lor
clipa pentru a nu-i lasa sa ghiceasca sfarsitul

6.Sa nu uiti niciodata ca secretul ce ti se incredinteaza in ceea ce priveste o maladie este ceva
sfant , care nu poate fi tradat saudestanuit altei persoane . Profesiuena ta este un sacerdotiu .
Nu trebuie sa faci deosebire de casta sociala , de credinta religioasa. Inaintea ta toti sa fie
tratati deopotriva , caci toti oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii.

7.Sa nu vezi in ingrijirea bolnavilor tai o povara , corvoada. Acest sentiment ar ingreuna
exercitiul meseriei tale . Invata sa cunosti bolnavii tai si sa-i intelegi in felul lor de a cere ceva
cand au nevoie de ajutorul tau , cand au nevoie de somn , de odihna , de mancare . Defectele ,
pretentiile , toanele bolnavilor sunt datorate suferintei . La fel ai fi si tu cand ai fi bolnav.

8.Niciodata fata de bolnav sa nu te arati neincrezaor in reusita tratamentului Mentine-i

speranta, credinta . Fa ca bolnavul sa nu sa simta singur , izolat . Daca a suferi e geu , a suferi
singur e incomparabil mai greu . Poarta-te astfel ca bolnavul sa fie sigur ca are in tine un
sprijin. Da-i curaj cand il vezi trist , amarat , disperat.

9.Nu ajunge numai bunavointa , ci se cere si stiinta in ingrijireabolnavilor. Zilnic se descopera

noi mijloace pentru alinarea suferintelor . Nu te multumi si nu te margini numai la stiintele

11
si cunostintele ce le-ai dobandit in scoala . Improspateaza-le mereu . Invata mereu .Citeste
mereu carti si reviste medicale.

10.Nu discuta si nu contrazice niciodata prescriptiile medicale in fata bolnavului .Ii risipesti
increderea in medicina , ii distrugi speranta in vindecare" . Responsabilitatile esentiale ale
asistentului medical sunt mentionateulterior si de o serie de organizatii. Codul

deontologic al asistentilormedicali / nurselor se suprapune conceptului de nursing , care

consta in : • Promovarea /
pastrarea sanatatii
• Restabilirea sanatatii
• Inlaturarea suferintei

Ingrijirile pentru sanatate sunt acordate individului , familiei si colectivitatilor , activitatea

asistentului medical fiind in interrelatie cu a celorlalti profesionisti din sanatate .

Dezvoltarea nursingului in tara noastra

Istoricul medicinei , nursingului se contopeste cu istoria dezvolarii societatii umane cu

perioadele sale de progres , stagnare sau declin , care s- au influentat reciproc , cunoasterea lor
fiind necesara nu numai pentru a cinsti memoria inaintasilor ci si pentru ca « acei care nu tin
minte trecutul sunt condamnati sa-l repete »{citat din Santayana }. Medicina a fost initial
dominata de magie , actele terapeutice bazandu-se pe ritualuri religioase si pe instincte ,
preocuparea dominanta fiind disparitia durerii .Papirusurile egiptene din 1600 inainte de
Hristos prezinta ingrijirea plagilor, incizia abceslor si imbalsamarea cadavrelor . In Grecia
antica , medicina este influentata de cea egipteana prin intermediul fenicienilor.Apar o serie de
scoli medicale in Rodos , Kos ,Knidos , care se ocupau de prevenirea (zeita Hygeia ) si tratarea
bolilor ( Zeita Panakeea). Hippocrat( 460-375 in.Hr.) considerat parintele medicinei a
intemeiat scola din Kos si pe langa juramant care cuprinde aspecte deontologice valabile si in
ziua de azi a scris in peste 60 volume , pe specialitati : anatomie , fiziologie , medicala ,
ortopedie , chirurgie , etc . informatii de specialitate care au fost baza unor descoperiri
stiintifice ulterioare .

Medicina evului mediu a avut mai putine progrese , fiind dominata de biserica. Odata cu
declansarea conflictelor militare apar scoli medicale pe langa biserici pentru ingrijirea
ranitilor si apar o serie de scrieri cu baza stiintifica . In Franta , in sec XIII se infiinteaza
Colegiul « Sf .Cosma " , cu catedra de anatomie , fiziologie ,obstetrica.Dupa anii 1500
apar scoli medicale in care medicina era predata in facultati alaturi de latina , graeaca ,
teologie. Epoca
moderna si conteporana ,incepand cu sec XVIII remaniaza toate cunostintele stiintifice
acumulate si apar noi asezaminte academice in Franta , Austria , Italia , Anglia , Germania .
Sunt puse bazele asepsiei si antisepsiei ( Louis Pasteur , respective Joseph Lister)

Nursingul in tara noastra .

12
 In perioada comunei primitive si-n cea sclavagista , mdicina traco- getica este sub
influente religioase , fiind dominata de elementul mistic. Odata cu razboaiele daco-romane si
constituirea Daciei , ca provincie a Imperiului Roman ,timp de 165 de ani , cat
13
a durat stapanirea romana se inregistreaza o bogata activitate medicala , atat sacerdotala cat si
laica . Pecolumna lui Traian se pot identifica posturi de prim ajutor pentru raniti si diverse
instrumente utilizate in practica . In evul mediu , medicina afost practicata de vraci si au aparut
primele forme organizatorice de asistenta medicala prin infiintarea « bolnitelor manastiresti «
unde aveau acces in principal calugarii batrani si bolnavi , iar mai tarziu laicii batrani , bolnavi
si saraci . Prima bolnita a aparut in Transilvania , la Manastur , langa Clujin 1061 , ulterior au
aparut la Bistrita , Oradea , Brasov,Prislop , iar in Moldova la Cotnari ; in Tara Romaneasca la
Curtea de Arges si Ramnicu Valcea . Mai tarziu au aparut azile-spital pentru laici , in
Transilvania la Oradea , Sibiu , Brasov ,in Tara Romaneasca la Simidreni , iar in Moldova la
Suceava .
Primul spital apare abia in 1704 , pe 14 decembrie la Coltea ,construit de stolicul Mihail
Cantacuzino , sub auspiciile Fundatiei Coltea.
La Iasi , Spitalul SF Spiridon ( 1757-1763)a fost infiintat de Constantin Racovita .

Spitalul clinic Coltea

13
Istoria acestui asezamant medical a inceput in 1704, cand spatarul Mihai Cantacuzino a
infiintat spitalul.
Atunci, unitatea nu avea decat 24 de paturi, 12 pentru femei si 12 pentru barbati. Singurul

cadru medical era un farmacist. Asistentii medicali de astazi nu erau decat niste barbieri care
scoteau masele. Printre primii medici romani care au lucrat la Coltea s-a numarat Nicolae
Cretulescu, care a infiintat scoala de microchirurgie.
"Spitalul Coltea a fost prima baza de invatamant.
In 1859 s-au infiintat primele specialitati medicale, adica chirurgia, medicina interna si
oftalmologia. De aici au provenit trei ministri: Constantin Angelescu, Nicolae Cretulescu si
Gheorghe Asachi. Tot din acest spital au provenit si multi ministri ai Sanatatii", povestea prof.
dr. Nicolae Angelescu, chirurg si presedintele Fundatiei "Coltea". Medicii au amintit si cum
erau finantate prin 1800 spitalele, cand nu exista Casa de Asigurari. Astfel, in 1842 s-a pus
baza Eforiei spitalelor, banii pentru aceste unitati fiind dati de marea boierime.

Epoca moderna si conteporana- a generat reforme si-n sănătate, cu baze

stiintifice de invatamant medical . Florence Nightingale ( 1820-1910) a revolutionat modul de
ingrijire al bolnavilor ; ingrijirile nu trebuie sa reflecte doar mila , ci sa se bazeze pe
intelepciune si stiinta. F.Nightingale a infiintat la Londra Scoala de Nursing Nightingale
,aceasta fiind prima forma de invatatmant organizat de ingrijire a bolnavilor .
In mod paradoxal, sunt multi oameni care nu au auzit de ea, desi este considerata a fi o
adevarata legenda ;a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Datorita ambitiei si
devotamentului de care a dat dovada, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat in
institutii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal de specialitate
pregatit sa intervina in orice moment. Capacitatea ei intelectuala deosebita, altruismul si
energia ei au consacrat-o in domeniu si i-au asigurat un loc in istorie. Florence Nightingale

Născută: 12 mai 1820

Florenţa, Italia
Decedată: 13 august 1910 (90 ani)
Londra, Anglia

Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d.13 august 1910) a fost precursoarea serviciului
sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar Şi un

14
statistician important. Datorită ambiţiei Şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele
secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct
15
de vedere sanitar Şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Datorită
altruismului Şi personalităţi sale, Florence Nightingale Şi-a consacrat întreaga viaţă ajutorării
bolnavilor din spitale. Florence Nightingale s-a născut într-o familie britanică bine poziţionată
în societate. Părinţii ei, William Şi Fanny Nightingale, făceau parte din acea categorie de
oameni înstăriţi, cu proprietăţi imobiliare, deschiŞi călătoriilor. Una dintre călătoriile făcute,
Şi anume cea din 12 mai 1820, de la Florenţa, a adus cu sine un nou copil, Şi anume pe
Florence. Cele două fete ale familiei au fost educate cu scopul de a deveni viitoare doamne în
lumea burgheză britanică. Cu toate acestea, Parthenope, sora cea mare a Florencei, era
interesată de desen, broderie Şi reţete culinare, în timp ce Florence petrecea foarte mult timp
studiind latina, matematica Şi filosofia. Se spune ca Florence Nightingale avea, încă din
copilărie, probleme emoţionale, explicabile poate doar dacă ne gândim că tatăl său era o
persoană retrasă, în timp ce mama sa era entuziastă Şi jovială. Dorinţa de a-Şi ajuta semenii a
apărut din adolescenţă, confirmarea fiind însemnările ei din jurnalele acelei vremi.
Cu timpul, sentimentele sale au devenit Şi mai puternice. Se simţea limitată Şi inutilă Şi îŞi
căuta ocupaţii care să ofere un sens vieţii. Aceste dorinţe puternice contraveneau planurilor
mamei sale, care ar fi dorit s-o mărite.

Anul 1837 a fost decisiv în viaţa ei. AŞa cum reiese din însemnările sale din 17 februarie,
Florence a avut o revelaţie: Dumnezeu mi-a vorbit Şi m-a chemat în slujba Lui. Afirmaţia a
dat naŞtere unor controverse, dar Florence nu a fost o persoană care să sufere din punct de
vedere psihic Şi nici nu a fost o împătimită a religiei. Tocmai din această cauză nu poate fi
acuzată de misticism. În anul 1839 cele două surori au fost prezentate la Curte Şi Şi-au
petrecut vacanţa la Londra. A fost perioada în care mama lor Şi-a dublat eforturile pentru a le
mărita.
Aflarea veŞtii că Florence va deveni infirmieră a avut consecinţe violente. În perioada
victoriană, infirmierele erau desconsiderate de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pe
departe cel mai indicat loc pentru o viitoare doamnă de societate.
Părinţii săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acţiune în acest
sens. Reacţia părinţilor i-a provocat o depresie puternică, Florance pierzându-Şi astfel dorinţa
de a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informaţii privind desfăŞurarea activităţii
spitalelor din Anglia, starea lor sanitară Şi tratamentul oferit. Şi-a dezvoltat astfel planul de
creare a unui sistem de tratament medical adecvat. În această perioadă i-a cunoscut la Roma
(1847) pe Sidney Şi Liz Herbert, secretarul de stat al Angliei Şi soţia acestuia. În momentul în
care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece în Germania, lăsând în urmă restricţiile
impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.
După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcţia de directoare a spitalului
pentru femei din Harley Street. Instituţia după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată
de Florence într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi Şi clopoţele
pentru solicitarea ajutorului. Adevărata capacitate de

15
organizare Şi-a arătat-o abia în anul 1854, în timpul războiului din Crimeea. Războiul din
Crimeea Contribuţia cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din
Crimeea. Condiţiile din spitalele pentru soldaţii englezi răniţi în Crimeea, descrise de primul
reporter de război din istorie, William Russell, erau înfricoşătoare -lipsea îngrijirea medicală
de specialitate iar igena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situaţia, guvernul britanic a hotărât
să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu Şi anume pe Florence
Nightingale. Aceasta, însoţită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la
spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau
Uskudar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea. Acolo au descoperit soldaţii răniţi
rău îngrijiţi de personalul medical complet demoralizat ca urmare a indiferenţei oficiale. Pe
deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar infecţiile în masă erau
răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru
pacienţi. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a
răniţilor. Florence Şi colegele ei au început prin curăţirea temeinică a spitalului Şi a
echipamentului, precum Şi prin reorganizarea îngrijirii pacienţilor. Dar, în perioada în care s-a
aflat la Scutari, rata mortalităţii nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai
mare dintre spitalele din regiune. În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de
soldaţi, majoritatea din cauza unor boli ca tifosul, holera Şi dizenteria, nu din cauza rănilor. În
spital condiţiile erau mizerabile din cauza suprapopulării, ventilaţiei proaste Şi a lipsei
grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat Şi
a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost redusă.
Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentaţiei proaste
Şi supraîncărcării cu soldaţi. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze
dovezi pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănatate în Armată pentru a demonstra că
majoritatea soldaţilor au fost omorâţi de condiţiile proaste din spitale. Aceasta experienţă a
influenţat-o Şi mai târziu în carieră, ea susţinând mereu importanţa condiţiilor de trai. Ca
urmare, a contribuit la reducerea mortalităţii în armata britanică pe timp de pace, îndreptând
atenţia asupra aspectelor ce ţin de igiena în spitale.O dată cu mărirea numărului de răniţi
aduŞi de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a fost apreciat de către doctori. În acea
perioadă, ea Şi-a dobândit numele de " Femeia cu lampa'', deoarece personalul infirmier făcea
turul de noapte al saloanelor. TotuŞi, în momentul în care spitalul a început să funcţioneze
normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât, după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a
rămas paralizată la pat. întoarcerea acasă Cu tenacitate Şi ambiţie, ea Şi-a depăşit
invaliditatea, Şi a condus acţiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat
un sistem de sănătate în India, a înfiinţat Şi a condus Şcolile sanitare. Nimeni nu a fost
deranjat de faptul că, practic, consultaţiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin
corespondenţă. I-au cerut părerea miniŞtri, generali Şi directori, iar ea le-a răspuns cu acelaŞi
profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieţii, să scrie peste 17.000 de scrisori, ceea ce-i
conferă un loc înalt în istoria epistolografiei.
Datorită ei, s-a înfiinţat Academia Medicală Militară Şi Şcoala de infirmiere de pe lângă
Spitalul Sf. Thomas. Cu timpul, depresia ei, revenită sub influenţa bolii, s-a agravat. Florence
a limitat contactul cu exteriorul până la minimul necesar. Se simţea singură Şi neîmplinită.
Niciodată nu s-a căsătorit, deŞi spre bucuria mamei, la început, a avut mulţi pretendenţi. Unul

16
dintre ei, Richard Monckton Milles, a iubit-o toată viaţa. Din păcate, refuzat după Şapte ani de
încercări, acesta nu s-a mai întors niciodată. La bătrâneţe s-a împăcat cu oamenii: mult timp Şi
l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile organizate la proprietatea surorii sale din
Chaydon Şi Şi-a vizitat familia.

PRIMA SCOALA DE MOASE

Organizarea învătământului sanitar din ţara noastră datează din prima jumătate a secolului al
XIX-lea. Istoricul învăţământului medical este legat de problemele învăţământului general al
epocii, de organizarea primelor spitale, de libertaţile economice obţinute prin tratatele de la
Kuciuk-Kanairgi (1774) şi pacea de la Adrianopole (1829).

Prima formă de învăţământ medical se organizează la Cluj în 1775 prin înfiinţarea Institutului
medico-chirurgical. Aici se formau magiştri şi moaşe cu diplomă după model austro-ungar. În
Ţara Românească şi în Moldova ănvăţământul sanitar apare mai târziu. Până la organizarea
acestuia îngrijirea bolnavilor în spitale sau acasă era asigurată de medic sau chirurgi ajutaţi de
surori călugăriţe. Personalul de îngrijire nu aveau o pregătire corespunzătoare şi ca atare
calitatea muncii nu răspundea cerinţelor inpuse de necesitaţi.O încercare de îmbunataţire a
acestei situaţii la nivelul personalului ce deservea spitalele se realizează printr-un regulament
întocmit de Safta Brâncoveanu la nivelul spitalului Brâncovenesc, regulament intitulat:
aşezământul ocărmuirii din lăuntrul spitalului „Micu Brâncoveanu". Datând din 5 octombrie
1838, acest regulament cu elemente de certă valoare este confuz întrucât nu separă obligaţiile
administrative de cele cu caracter medical.

Şcoala de moaşe de gradul I

Abia în anul 1852, în Moldova, pe lângă Institutul clinico-obstetrical Grigore Ghica Vodă se
înfiinţează prima şcoala de moaşe, Şcoala de moaşe de gradul I. Prima promoţie de absolvenţi
datează din anul 1853 - 16 absolvenţi. Durata de şcolarizare este de un an pâna în anul 1937 şi
de doi ani de la această dată. În anul 1886, în cadrul Şcolii de moaşe se desfăşurau şi cursuri de
scurtă durată de 3-6 luni. De asemenea se organizează şi examene particulare cu moaşele
empirice cărora li se eliberează certificate de liberă practică a moşitului de ţară.

Un alt moment în evoluţia învăţământului sanitar românesc este anul 1891, când în marile
oraşe printre care şi Iaşi se înfiinţează şcoli de agenţi sanitari. Menirea lor era de a pregăti
personal sanitar pentru circumscripţiile sanitare. Durata de şcolarizare era de un an la început
iar mai târziu de doi ani. Dintre absolveţii acestor şcoli se recrutau subchirurgii. Din anul
1920, şcolile de agenţi sanitari devin şcoli de oficianţi sanitari. Candidaţii ce se prezentau la
examenul de admitere erau absolvenţi a 4 clase de liceu. După anul 1920 învăţămâmântul
mediu sanitar s-a îmbobăţit cu un nou profil, pe lângă moaşe şi oficianţi sanitari, apărând în
ciclul de şcolarizare surorile de ocrotire.

17
Şcoala de moaşe de gradul I susţinea începând cu anul 1936 un examen de diplomă organizat
în conformitate cu Ordinu Ministerului Sănătăţii . Absolventele efectuau un stagiu de 3 luni
într-un spital de copii, centru de ocrotire, dispensar de puericultură. După acest stagiu primeau
un "Certificat de pricepere şi de purtare ce a avut".

În prezenţa unui confesor, a directorului şcolii, a delegatului Ministerului Sănătăţii si a

delegetului Epitropiei Casei Sfântului Spiridon ele depuneau un JURĂMÂNT.

INSTITUTULUI SURORILOR DE OCROTIRE

La Iaşi surorile de ocrotire se pregătesc în cadrul Institutul surorilor de ocrotire, înfiinţat în

anul 1929, cu o durată de şcolarizare de 3 ani.

În primele 3 luni se desfăşura un curs preliminar în care se realiza o pregătire profesională în

săli de demonstraţie. În acelaşi timp elevele erau urmărite şi testate cu privire la aptitudinile
viitoarei profesii. Cele care nu corespundeau testului erau orientate spre alte meserii. În
perioada desfăşurării cursului preliminar se organizau şi cursuri teoretice de cultură generală
medicală, elevele obţinând noţiuni de medicină preventivă şi curativă. Pregătirea practică se
realiza în spitale în cadrul saloanelor model coordonate de o instructoare specializată în
profilul clinicii.

La absolvirea cursului preliminar în prezenta oficialitaţilor medicale şi sociale se organiza

sărbătoarea „punerii bonetelor de soră".

"Acest curs de studii superioare pe lângă completarea culturii generale prin cursuri de
sociologie, psihologie, atică profesională, pe lângă meseriile de specilalitate în domeniul
medicinii preventive şi a ocrotirii mamei şi copilului, căreia i se dă o importanţă deosebită la
fel ca şi pregătirii sufleteşti pentru a ridica o funcţie socială la un apostolat naţional, se caută a
se preda o varietate de cunoştinţe, în care pregătirea pentru gospodărie are un rol important
căci numai aşa ele vor putea fi adevărate învăţătoare ale sănătăţii."

Transformări în 15 ani...

În anul 1944 Institutul surorilor de ocrotire este evacuat la Arad, iar elevele sunt
transferate la Cluj, forma de învăţământ fiind în lichidare.
Paralel cu formele de şcolarizare menţionate anterior trebuie să subliniem faptul că surorile au
fost pregătite de-a lungul anilor şi în alte forme de învăţământ. Astfel, în anul 1934 exista
Şcoala de surori infirmiere, asistente sociale şi supraveghetoare de spital de pe lângă
Aşezământul Sfântul Spiridon sub conducerea dr. Emil Hurmuzache, durata de şcolarizare
fiind de trei ani. Planul de învăţământ cuprindea atât discipline de cultură generală - limba
română, aritmetică, religie, educaţie fizică, cât şi discipline de specialitate - chirurgie,
medicină internă (predată de ilustrul profesor de mai târziu dr. C. Strat), igienă, nutriţie şi
diabetică, obstretică şi ginecologie, boli mintale şi boli nervoase (predate de dr. Briese),
pediatrie.

18
Până în anul 1941 durata de şcolarizare este de un an, iar dupa această dată de doi ani. Între
anii 1943-1945 şcoala a fost evacuată, iar elevele dispersate în alte şcoli.

Şcoala de surori infirmiere de scurtă durată a fost înfiinţată în anul 1941 cu aprobarea
Ministerului Muncii Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

Între anii 1946-1950 mai funcţionează şi Şcoala specială de moaşe în paralel cu şcoala de
moaşe de gradul I cu durata de şcolarizare de 6 luni. Această şcoală de moaşe în perioada
anilor 1949-1951, îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Şcoala specială de calificare cu
durata de şcolarizare de 18 luni .

Şcoala surorilor de ocrotire se transformă între anii 1949-1958 în Şcoala specială de calificare
pentru personalul sanitar, durata de şcolarizare fiind de 12 luni, iar numărul absolvenţilor fiind
de 30. La această Şcoală specială de calificare există începand cu anul 1949 şi profilul moaşe.

Grup Şcolar Sanitar

Anul 1948, prin Reforma Învăţămantului, marchează o nouă orientare a pregătirii personalului
mediu sanitar. În ciclul înnoirilor intră şi Iaşul prin organizarea Şcolii medii tehnice sanitare
care a funcţionat la început în cadrul Centrului Şcolar Medical de Băieţi Centrul Şcolar
Medical de Băieţi pregătea felceri igienişti cu durata de şcolarizare de 4 ani. Candidaţii ce se
prezentau la examenul de admitere erau absolvenţi a 7 clase elementare, anul şcolar fiind
împărţit în semestre. .

Paralel cu Centrul şcolar medical de băieţi din acelaşii an 1948, funcţionează Centrul Şcolar
Sanitar de Fete care pregătea surori de ocrotire în timp de 3 ani sau 4 ani, astfel găsim 2 clase
de felceri igienişti, şcolarizare 4 ani, 2 clase de surori de ocrotire, şcolarizare 3 ani şi 3 clase de
felceri, asistenţi medicali, şcolarizare 4 ani.
MARILE EPIDEMII ALE OMENIRII

Nesfarsitul razboi cu virusurile

Oamenii primitivi nu erau feriti de boli. Ei duceau o batalie zilnica impotriva microbilor si
bacteriilor care le invadau apa, hrana si mediul. Cu toate acestea, in acele vremuri indepartate
o izbucnire epidemica nu avea repercusiuni decat la nivel local, manifestandu-se in focare
marunte care se ofileau rapid. Din fericire pentru stramosii nostri, ei nu au fost nevoiti sa
infrunte nimic asemanator cu ceea ce urma sa vina in timpurile ce i-au urmat. Abia cand
oamenii au inceput sa se stranga laolalta in comunitati rurale si apoi urbane, formand populatii
numeroase, raspandirea bolilor contagioase au atins proportii epidemice.

O epidemie se declanseaza atunci cand boala afecteaza un numar foarte mare de oameni care
formeaza o populatie dintr-o zona geografica restransa. Atunci cand numarul persoanelor
afectate creste proportional cu marirea ariei de actiune, vorbim despre o pandemie. Umanitatea
a devenit mai expusa atacurilor microbiene odata cu domesticirea animalelor, care sunt, la
randul lor, purtatoare de virusi transmisibili. Pe masura ce oamenii isi mareau teritoriile,
contactul cu microbi pe care altfel nu ar fi avut sansa sa ii intalneasca, a devenit o realitate

19
necrutatoare. Prin depozitarea hranei au fost atrase in spatiul uman si alte specii de rozatoare
purtatoare de boli.

Per total, progresul sustinut al rasei umane a adus cu sine si mari neajunsuri. Insa lucrurile nu
se sfarsesc aici. Oamenii au inceput sa creeze baraje si lacuri artificiale in apropierea
comunitatilor. Apa statuta, un mediu prielnic pentru microbi, a atras si o tantarii, care s-au
transformat repede in transmitatori perseverenti de maladii.

Pe masura ce revolutia tehnologica si industriala a permis calatoriile rapide de la un capat la

altul al lumii, epopeea microbilor a intrat intr-o noua era. In mod ironic, tocmai curiozitatea si
inteligenta umana care au generat noi si noi stadii de evolutie au fost si cele care au pregatit
terenul pentru cel mai temut si invizibil dusman: microbul. Omenirea nu trece singura prin
procesul evolutiei, microbii o urmeaza pretutindeni.

Variola

Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la

inceputul anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi
indieni . In timpul secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul
acestora, reducandu-l la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau astecii au construit
orase impunatoare, insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o
perioada indelungata in comunitati, astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit
atacurilor bacteriologice precum cel al europenilor. In America, nici
domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o scara asemanatoare cu cea europeana.
Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus cu
ei un blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost victime usoare in
fara microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene, care isi
dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa asa
ceva, fiind adaptati la propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii
dezlantuite in Lumea Noua s-a numarat si variola.

Virusul VARIOLEI a inceput sa afecteze oamenii cu mii de ani in urma, iar cea mai comuna
forma a acestuia se traducea in mortalitate in proportie de 30%. Simptomele variolei sunt febra
ridicata, mancarimi si eruptii la nivelul corpului. Boala se raspandeste prin contactul direct cu
persoana infectata sau pe calea aerului, in cazul unui spatiu inchis si ingust. In ciuda
descoperirii vaccinului, in 1796, epidemiile de variola au inceput sa ameninte populatia
globului. In 1967, virusul a ucis doua milioane de oameni si a afectat mai multe milioane in
intreaga lume. In acelasi an, Organizatia de Sanatate Mondiala a pornit o campanie de
eradicare a virusului, prin vaccinarea maselor. In consecinta, 1977 a fost ultimul an in care au
mai fost semnalizate cazuri de variola. Eliminat din lumea naturala, virusul exista, in prezent,
numai in laborator.

20
Gripa din 1918

In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra finalului Primului Razboi Mondial.
Pana la sfarsitul anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea la 37 de milioane. Soldatii
supravietuitori nu isi doreau decat sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa fericirea
revederii avea sa fie de scurta durata. O noua maladie isi face simtita prezenta. Unii i-au zis
gripa spaniola, in vreme ce altii au intiparit-o in memorie drept "Gripa din 1918". Oricare i-ar
fi denumirea, rezultatele pot fi traduse intr-un singur mod: 20 de milioane de victime in numai
cateva luni. Timp de un an, gripa si-a urmat cursul, transformandu-se intr-o unealta mondiala a
mortii. La nivel global, numarul victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica: intre 50 si 100 de
milioane de oameni. Din cauza numarului mare de persoane decedate si a ariei intinse afectate,
multi considera gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie din istoria omenirii. Chiar daca
vorbim despre gripa, o afectiune tratabila in prezent, virusul care a provocat ravagiile in acel
an era diferit. Era vorba de virusul aviar H1N1. Cercetatorii suspectau ca boala s-a transferat
de la pasari la oameni in vestul mijlociu american. A fost denumita ulterior gripa spaniola
dupa ce boala a facut in Spania nu mai putin de 8 milioane de

victime. La nivel global, sistemul imunitar uman nu era pregatit pentru a face fata acestei
amenintari. Miscarile masive de trupe de la sfarsitul primului razboi mondial au permis
virusului sa se raspandesca pana la atingerea unor proportii pandemice. Desi aceasta forma a
bolii era cu mult mai periculoasa decat o gripa obisnuita, simptomele erau asemanatoare:
febra, greata, dureri si diaree. Unii pacienti prezentau si pete negre pe obraji. Pe masura ce
plamanii se umpleau cu lichid, victimele se confruntau cu riscul de a ramane fara oxigen. In
decursul unui an, virusul a suferit o mutatie, transformandu-se intro forma mai putin
periculoasa. Multi dintre oamenii de astazi au dezvoltat o anumita imunitate, o mostenire de la
cei care au supravietuit virusului.

Moartea Neagra

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte, inchise in propria casa, regi si
tarani pusi pe acelasi loc in fata mortii implacabile... Atunci cand vine vorba despre epidemii,
putine inspira mai multa groaza decat Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie
adevarata, moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348, ajungand pana
in China si India. "Marea moarte" a urmat caile razboiului si caile comerciale, decimand orase
intregi si alterand permanent structurile politice, comerciale sau sociale. Pentru multa vreme
s-a crezut ca moartea neagra este o plaga epidemica, care se manifesta intr-o forma bubonica
prin intermediul sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe calea aerului.
Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte

21
neagra nu era altceva decat manifestarea unui virus hemoragic, similar cu ebola, care se
manifesta prin pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra ramasitelor umane
posibilelor victime ale "ciumei" continua in speranta ca vor fi descoperite dovezi genetice care
sa sustina aceste noi teorii. Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este
inca printre noi. Cauzata de bacteria Yersinia pestis, boala poate constitui in continuare o
amenintare in zonele foarte sarace, infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate
trata cu usurinta aceasta afectiune in primele stadii, anulandu-i potentialul mortal. Simptomele
includ glande inflamate, febra, tuse, respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor,
eliminarea sangelui pe cale orala.

Malaria

Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor epidemice. Mentiuni ale impactului
devastator pe care l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar meritul
apartine invatatilor greci care au lasat marturii scrise despre aceasta maladie. Istorii in care
tantarul este indicat ca fiind responsabil de cauzarea si raspandirea acestei boli rasar des in
textele medicale indiene si chinezesti. Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni
importante intre malarie si apele statute in care se inmulteau tantarii. Malaria este cauzata de
patru specii de microbi Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari si oameni. Atunci
cand tantarii infectati se hranesc cu sange uman, acestia transmit microbii. Odata aflati in
sange, acestia cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe parcursul procesului.
Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare si de
23
cap. Manifestarile bolii pot fi medii sau pot conduce catre deces. In 1906, Statele Unite ale
Americii a angajat peste 26.000 de muncitori pentru a construi Canalul Panama. Dintre acestia,
mai mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii malariei. Soldatii au fost printre cei
mai afectati de aceasta boala. In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000 de barbati au
contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In timpul primului razboi mondial, malaria a
imobilizat fortele britanice, franceze si germane timp de trei ani. Aproape 60.000 de soldati au
murit de malarie in Africa si Sudul Pacificului in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a acestei boli, mai continua sa
puna probleme maria mai ales in regiunea sub-sahariana africana, care a fost exclusa din
cadrul ariilor stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri au loc in
aceasta regiune. Dintre acestea, un milion se sfarsesc prin deces.

Tuberculoza

Tuberculoza este una dintre cele mai "longevive" boli pe care oamenii au trebuit sa le infrunte.
Ea nu s-a manifestat intr-un episod singular sau sub forma unei epidemii. Radacinile
tuberculozei sunt atat de bine infipte in istoria sanitara a omenirii, incat marturii ale ravagiilor
pe care le-a provocat se afla atat in stravechi documente scrise, cat si in ADN-ul mumiilor
egiptene. Cauzata de catre bacteria Mycobacterium tuberculosis, boala devine extrem de
periculoasa, deoarece se transmite pe calea aerului. Tintele bacteriei sunt plamanii, iar boala se
manifesta prin dureri in piept, slabiciune, pierdere in greutate, febra, transpiratie nocturna si
tuse cu sange. In anumite cazuri, bacteria poate afecta creierul si rinichii. Incepand cu anii

22
1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma Alba, a devastat
populatia europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigand fiecare al saptelea purtator. Mai
tarziu, tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul coloniilor din America. Chiar si
spre sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoza.In 1944,
medicii au dezvoltat un antibiotic impotriva microbului, denumit streptomicina. Rezultatele nu
au intarziat sa apara si dupa mii de ani de suferinta, umanitatea a obtinut victoria asupra bolii
pe care grecii o numeau Phthisis, boala epuizarii. Victoria nu este insa finala. In ciuda
descoperirii leacului, tuberculoza continua sa infecteze 8 milioane de oameni, dintre care 2
milioane ii cad victime anual.

Holera

Locuitorii Indiei sunt veterani in ceea ce priveste lupta cu holera, insa abia in secolul XIX
restul lumii a avut ocazia sa vada cu ce monstru se lupta populatia indiana. In aceasta
perioada, cand comertul si turismul au cunoscut o inflorire fara precedent, virusul a avut
ocazia unica de a calatori fara pasaport peste granite, catre China, Japonia, Africa de Nord,
Estul Mijlociu si Europa. Din secolul XIX pana in prezent au avut loc sase epidemii de
holera care au rapus milioane de vieti omenesti. Holera
este cauzata de catre o bacterie intestinala denumita Vibrio cholerae. De regula, manifestarea
bolii nu este foarte violenta. Doar cinci procente dintre cei care contracteaza
24
boala manifesta simptome severe de voma, diaree si crampe musculare la nivelul picioarelor,
stari care duc catre o deshidratare rapida ce se incheie cu intrarea intr-o stare de soc.
Majoritatea sistemelor imunitare sunt in stare sa faca fata infectiei cu holera, insa numai daca
pacientii raman hidratati indeajuns de mult pentru a infrange boala. Bacteria se poate transmite
prin contact fizic apropiat, insa forma uzuala de transmitere a bacteriei este prin intermediul
hranei si al apei.
Comerciantii au fost cei care au adus holera in majoritatea oarselor europene in timpul
revolutiei industriale de la inceputul anilor 1800 . Initial, s-a crezut ca aerul poluat este cauza
acestei boli, insa cand sistemele sanitare si de canalizare s-au imbunatatit, s-a observat aproape
instant o scadere insemnata a numarului de imbolnaviri. In decadele urmatoare, holera a
devenit o amintire, un tribut pe care omenirea l-a platit in schimbul civilizatiei si modernizarii.
Cu toate acestea, in anul 1961 un nou tip de holera isi facea aparitia in Indonezia, pentru a se
raspandi in cele din urma in intreaga lume. Tacuta pandemie continua si in prezent. In 1991,
300.000 de oameni s-au imbolnavit de holera, iar dintre acestia 4 000 au decedat in urma
contractarii bacteriei.

SIDA
Aparitia SIDEI in anii '80 a dus la izbucnirea unei pandemii care a facut peste 25 de milioane
de victime din 1981 pana in prezent. Conform statisticilor recente, in jur de 33,3 milioane de
oameni sunt identificati ca purtatori ai virusului HIV. Dintre acestia, numai in anul 2007 au
decedat 2,1 milioane. SIDA )este cauzata de catre virusul uman imunodeficitar (human
immunodeficiency virus - HIV).Virusul se raspandeste prin contactul cu sangele infectat,
sperma sau alte fluide corporale si ataca direct sistemul imunitar uman. Odata afectat, acesta
nu mai poate face fata unor infectii banale, care nu ar constitui o problema pentru un organism

23
sanatos. Virusul HIV devine SIDA atunci cand sistemul imunitar este sever afectat.
Cercetatorii medicali sunt de parere ca virusul provine de la anumite specii de maimute,
insa a suferit o mutatie atunci cand a fost transmis la om, undeva la jumatatea secolului XX. In
timpul anilor 70, Africa se lupta cu saracia, razboaiele si somajul in zonele urbane. In acest
context, prostitutia si abuzul de droguri au aparut ca o portita de evadare pentru unii, insa
aceste obiceiuri nocive nu au facut decat sa ajute la raspandirea acestui virus periculos, pana la
cucerirea intregii planete.In prezent, nu exista un tratament impotriva bolii, insa exista
medic amentatie capabila sa tina in frau declansarea bolii in cazul purtatorilor si medicamente
pentru combaterea simptomelor alternative care se traduc prin infectii si boli. In lipsa unui
tratament care sa puna capat flagelului, au fost desfasurate nenumarate campanii de informare
a populatiilor asupra modului in care se transmite SIDA.

Febra galbena

Odata cu descoperirea si cucerirea noilor teritorii, au inceput si marile schimburi. De la cele

demografice sau comerciale pana la schimburile de ... microbi. S-a dovedit ca oamenii sunt
dotati cu sisteme imunitare inteligente, adaptate la propriul mediu. Astfel incat, oamenii
inzestrati sa reziste unor boli serioase intr-o parte, odata stramutati puteau fi ucisi

de o bacterie banala. Este si cazul comerţului cu sclavi africani adusi in America, care nu au
venit cu mana goala, ci cu un intreg "bagaj" bacteriologic. Printre bolile care au "navigat" din
Africa in America se numara si febra galbena. Manifestarea bolii a fost atat de severa incat a
decimat colonii si orase intregi. Cand imparatul Napoleon a trimis o armata de 33.000 de
soldati in America de Nord, 29.000 dintre acestia au fost rapusi de febra galbena. Napoleon a
fost atat de socat de pierderile suferite, incat a decis ca nu merita sa isi asume un risc atat de
mare pentru acest teritoriu, prin urmare Franta a vandut teritoriul Statelor Unite.Febra galbena,
ca si malaria, se transmite prin intermediul muscaturilor de tantari. Simptomele tipice includ
febra, frisoane, dureri de cap, dureri musculare si stari de voma. Intensitatea acestora poate
varia de la mediu pana la a cauza decesul. Infectiile severe pot duce la sangerari, stare de soc,
cedarea rinichilor si ficatului. Degradarea ficatului este cea care cauzeaza ingalbenirea pielii,
de unde numele afectiunii. In ciuda tratamentului si masurilor luate, epidemia persista inca in
America de Sud si Africa.

Tifosul epidemic

Marile epidemii au mici retete de succes: aduna laolalta multi oameni care traiesc in conditii
mizere si mediul pentru dezvoltarea celor mai violente si periculoase boli a fost deja creat.
Dintre acestia, micutul microb Rickettsia prowazekii se remarca ostentativ, find cel care duce
la aparitia uneia dintre cele mai devastatoare boli pe care omenirea a cunoscut-o: tifosul
epidemic. Avand in vedere frecventa sa in cadrul armatelor, a fost numita "febra razboiului".
In timpul razboiului de treizeci de ani din Europa (1618 -1648), tifosul, ciuma si foamea au
facut impreuna un numar aproximativ de 10 milioane de victime. In timpul primului razboi
mondial, boala a cauzat milioane de decese in Rusia, Polonia si Romania.

24
Simptomele tifosului epidemic includ migrene, pierderea apetitului si cresterea temperaturii.
Febra se instaleaza rapid si este acompaniata de frisoane si greata. Netratata, boala afecteaza
circulatia sangvina care se manifesta prin cangrene locale, pneumonie si afectiuni ale
rinichilor. Epuizarea provocata de temperatura ridicata poate duce in cele din urma la delir,
coma si atac de cord. Tratamentele imbunatatite si conditiile sanitare moderne au incetinit
considerabil raspandirea bolii, insa scurte izbucniri mai exista inca in America de Sud, Africa
si Asia.

Poliomielita

Cercetatorii moderni sunt de parere ca poliomielita a provocat epidemii pentru o perioada

foarte lunga de timp, paralizand si omorand sute de mii de copii. In 1952, in Statele Unite erau
inregistrate 58.000 de cazuri de poliomielita. Dintre acestea, o treime s-au sfarsit prin
instalarea paraliziei la copii, dintre care 3.000 au decedat. Vinovatul pentru acesta maladie
este un virus care ataca sistemul nervos uman. Se transmite prin materiile fecale, iar in mediile
nesanitare circulatia virusului se face prin mancare si apa. Primele simptome se manifesta sub
forma febrei, oboselii, dureri de cap, stari de voma, dureri ale membrelor si rigiditate. Pornind
de aici, in unul din 200 de cazuri se instaleaza paralizia. In general,
26
aceasta afecteaza muschii, dar nu este exclus ca afectiunea sa se raspandeasca catre muschii
care faciliteaza respiratia, avand de cele mai multe ori, rezultate letale. Poliomielita se
manifesta cu precadere la copii, insa nici adultii nu sunt feriti de aceasta boala necrutatoare.
Gravitatea depinde de perioada in care un subiect dezvolta pentru prima data infectia. Sistemul
imunitar este mai bine pregatit pentru a lupta cu boala la o varsta timpurie. Cu cat pacientul
este mai inaintat in varsta, cu atat creste riscul paraliziei sau chiar al decesului. In secolul al
XVIII-lea, conditiile sanitare s-au imbunatatit considerabil in tarile dezvoltate, ceea ce a dus la
imputinarea cazurilor de poliomielita la varste mici, insa a dus si la o slabire a sistemului
imunitar care nu mai era pregatit pentru a se apara de infectie. Prin urmare, au crescut numarul
de decese al celor care contractau virusul la o varsta mai inaintata.
In prezent, nu exista efectiv un tratament al poliomielitei, insa medicii au reusit sa dezvolte un
vaccin eficient, la inceputul anilor '50. De atunci, numarul cazurilor de poliomielita din tarile
dezvoltate a scazut dramatic, insa boala nu a disparut . Campaniile de vaccinare impotriva
poliomielitei ce se desfasoara la nivel global au scopul declarat de a eradica complet aceasta
afectiune.

Societatea Crucea Rosie Romana

Actul de infiintare al Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la
care isi incepe dealtfel activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.Inca de la
infiintare, CRR s-a implicat direct, suportiv si inovator in asistenta persoanelor aflate in
dificultate, fie ca a fost vorba despre calamitati naturale, conflagratii mondiale sau conflicte
armate, campanii de informare si educatie pentru sanatate, imbunatatirea controlului unor

25
epidemii majore sau intrajutorarea materiala a persoanelor defavorizate. Actul de infiintare al
Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la care isi incepe dealtfel
activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.Printre semnatarii actului de
infiintare ai Crucii Rosii Romane se numara personalitati marcante ale vremii: Nicolae
Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G.
Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul presedinte ales al CRR a fost Printul Dimitrie Ghica,
el conducand si coordonand activitatea societatii in perioada 1876-1897. La mai putin de 3
saptamani de la infiintare, in iulie 1876, prima ambulanta a CRR a plecat intr-o misiune
umanitara pe frontul sarbo-turc din sudul Dunarii. Acesta misiune avea drept scop acordarea
ajutorului medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte, pe baza
solidaritatii ce uneste Societatile Crucii Rosii, indiferent in ce tara se afla.Misiunea
fundamentala a Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania este imbunatatirea conditiilor
de viata a celor mai vulnerabile persoane. Prin persoane vulnerabile se intelege acele persoane
care se afla in pericol datorita situatiilor care le ameninta supravietuirea sau posibilitatile
acestora de a trai in conditii minime de securitate materiala si demnitate umana.
27
In vederea indeplinirii misiunii sale, proiectele desfasurate de SNCRR{ Societatii Nationale a
Crucii Rosii Romane }vizeaza cele 4 domenii cheie definite ca prioritare de Strategia 2010 a
Federatiei Internationale, si anume:

pregatirea impotriva dezastrelor;

raspunsul in caz de dezastru; sanatate
si bunastare sociala;
difuzarea valorilor umanitare si a Principiilor Fundamentale. Activitatea CRR s-a facut
remarcata ori de cate ori a fost nevoie de interventia si profesionalismul sau, de-a lungul
zbuciumatei istorii a regiunii balcanice. Daruirea si priceperea de a ingriji ranitii, de a
acorda ajutorul necesar saracilor sau refugiatilor, de a se implica in combaterea si
limitarea bolilor epidemice au fost apreciate pe parcursul celor doua razboaie Mondiale
precum si in periada care a succedat ultimei conflagratii mondiale.
Sfarsitul anului 1989 si anul 1990 au reprezentat pentru Crucea Rosie Romana inceputul
revenirii la misiunea organizatiei. A inceput o perioada de democratizare si de aliniere
la standardele internationale ale Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In timpul
cel mai scurt, personalul Crucii Rosii Romane si toti voluntarii care i s-au alaturat au
incercat sa se conecteze realitatilor zilei, incercand sa contribuie cu mijloacele specifice
la rezolvarea noilor probleme.
Pana in iulie 1990, in Romania au ajuns ajutoare umanitare in valoare de peste 26
milioane de franci elvetieni. Peste 30 de Societati Nationale, de pe aproape toate
continentele lumii, s-au alaturat, in 1990, eforturilor de asistare a celor mai vulnerabile
categorii. Preluarea si distribuirea bunurilor s-a facut, in principal, de catre voluntarii si
personalul Crucii Rosii Romane.
Astfel, in urmatorii patru ani de dupa 1990, Crucea Rosie Romana a inceput un proces
de reorganizare a activitatii pe baza celor 7 Principii Fundamentale ale Miscarii
Internationale: Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independenta, Voluntariat,
Unitate, Universalitate.

26
 Din 1990 pana in prezent, mobilizandu-si resursele, dezvoltandu-si sfera de preocupari,
beneficiind de sprijin international si intern, din partea populatiei si a sectorului privat,
Crucea Rosie Romana a desfasurat in Romania numeroase actiuni de asistare a
victimelor dezastrelor naturale si a categoriilor sociale vulnerabile. A continuat,
totodata, traditia promovarii educatiei pentru sanatate si acordarea primului ajutor. In
1992, Crucea Rosie Romana a asemnat "Acordul-cadru privind dezvoltarea colaborarii
dintre Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie si
Crucea Rosie Romana". Anul 2003 a marcat un nou reper in evolutia si repozitionarea
Crucii Rosii Romane in societatea romaneasca. Prin adoptarea unui nou Statut prin care
s-a reusit separarea legislativului de deliberativ si prin derularea unui program de
dezvoltare organizationala cu sprijinul Federatiei Internationale si al Comitetului
International al Crucii Rosii, s-a mai facut un pas in directia alinierii la standardele
internationale actuale. Strategia Crucii Rosii Romane vizeaza, in prezent, intarirea
capacitatii sale operationale.
Cu sprijinul financiar si moral al Federatiei Internationale a Societatilor de Cruce Rosie
si Semiluna Rosie, Crucea Rosie Romana a inceput un program de dezvoltare
organizationala pentru a raspunde tot mai prompt si corespunzator situatiilor de urgenta.

Prioritati de actiune:
• Elaborarea de proiecte/ programe care raspund nevoilor identificate de
membrii comunitatilor;
• Recrutarea si fomarea de voluntari din comunitatile cu risc mare de vulnerabilitate;
• Informarea, educarea comunitatilor avand ca scop schimbarea comportamentului (boli
transmisibile si netransmisibile, abuzul de substante) prin derularea de campanii si de actiuni
de informare in comunitate;
• Campanii de promovare a donarii de sange voluntare si neremunerate;
• Dezvoltarea de parteneriate cu organisme guvernamentale, alte ONG-uri, precum si cu
alte SN in vederea elaborarii si implementarii unor proiecte/programe;
• SNCRR devine furnizor de servicii sociale primare si specializate la nivel comunitar. In
cadrul Rundei a 6-a a Programelor finantate de Fondul Global prin Fundatia Romanian Angel
Appeal, CRR realizeaza un proiect de distributie de stimulente pentru pacientii cu
Tuberculoza, in vederea imbunatatirii compliantei la tratament a acestora.Pe langa acesta
activitate, CRR si-a asumat si sarcina de a contribui la implicarea comunitatii si a factorilor de
decizie in imbunatatirea conditiilor de viata si de tratament a bolnavilor TBC si familiilor
acestora, combaterea stigmatizarii si responsabilizarea autoritatilor locale

27
 Organizatii si asociatii profesionale

Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Drapelul OMS

OMS „Organizaţia Mondială a Sănătăţii" (sau WHO acronimul în limba engleză a denumirii
World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înfiinţată la 7 aprilie 1948,
având în prezent un număr de 193 de state membre. Are reprezentanţe în 147 de ţări Şi 6
birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani. Este
o organizaţie internaţională care are rolul de a menţine Şi coordona situaţia sănătăţii
populaţiilor pe glob. Finanţarea bugetului se face prin cotizaţii plătite către de ţările membre
Şi din contribuţii voluntare ale ţărilor membre sau donaţii. Cotizaţiile sunt calculate conform
unei scări mobile: ţările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puţin (de ex. Belize
plăteŞte doar câteva mii de dolari americani pe an). Cu ocazia unei conferinţe ţinute la Paris în
martie- aprilie 1946 de către 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de
constituţie pentru o organizaţie mondială a sănătăţii. Erau descrise principiile de activitate Şi
funcţiile pe care urma să le aibă organizaţia. Aceste propuneri au fost apoi prezentate
delegaţiilor naţionale la o conferinţă ţinută la New York în iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie, 61 de
state au semnat constituţia. China Şi Regatul Unit au semnat necondiţionat, iar celelalte
delegaţii au semnat cu condiţii. A fost dată autorizarea să se stabileasă o comisie interimă cu
18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii,
care urma să conducă programul până când 26 de ţări semnau constituţia necondiţionat.
Această a 26-a semnătură a fost obţinută pe data de 7 aprilie 1948- dată care este considerată
ca zi de naŞtere a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Scopul OMS
Rolul organizaţiei, stabilit în constituţia ei, este menţinerea în cea mai bună stare a sănătăţii
populaţiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declaraţia de la
Alma-Ata" (1978) din Kazahstan.
Nivelul de sănătate atins trebuie să-i asigure omului o stare fizică Şi psihică pentru a putea
deveni productiv Şi folositor societăţii.
Concepţia despre sănătate Şi despre menţinerea ei prin strategia combaterii bolilor este
formulată în „Charta de la Ottawa" (1986).

28
 ICN { Consiliul International al Nurselor }
Sa-l descriu

Primele farmacii, in evul mediu- sec.XIV- XVIII

In Evul Mediu au fost infiintate primele farmacii orasenesti, sustinute financiar de primariile
din Sibiu (1494), Brasov (1512), Bistrita (1516) si Fagaras, care livrau extracte, siropuri si
uleiuri eterice din plante, mai ales ape de roze, menta, tei si soc. La sfarsitul secolului al XVI-
lea, plantele medicinale pentru tratamente erau denumite "specii" si se distribuiau de catre
spiter, in timp ce plantele aromatice erau distribuite de aromatori, cunoscuti in Iasi inca din
anul 1594. In "Pravila" lui Vasile Lupu (1646), aromatorii se mai numeau "vraci", iar in timpul
domnitorului Dimitrie Cantemir erau denumiti "apotecari" (in greaca, apotheke inseamna
depozit).

Primele spitale
Primul spital din tara care a folosit, cu predilectie, plantele medicinale autohtone a fost
construit in Bucuresti, langa manastirea Coltea, intre anii 1695-1708, pe baza planurilor
elaborate de spatarul Mihai Cantacuzino. Spitalul avea 24 de paturi destinate bolnavilor saraci,
care erau tratati cu diferite plante tamaduitoare. In timpul domniei lui Grigore al III-lea Ghica
din Moldova este fondat Spitalul "Sfantul Spiridon" din Iasi (1757), in care tratamentele pentru
toate bolile imbinau folosirea plantelor de leac cu rugaciunea pentru vindecarea suferintelor si
iertarea pacatelor. Necesarul de plante era asigurat de spiterul Anton Faermann, decedat cu
intreaga sa familie in timpul ciumei din anul 1770. Un alt lacas bisericesc orientat spre
folosirea plantelor in tamaduirea bolnavilor a fost Manastirea Obedeanu, in incinta careia a
luat fiinta spitalul din Craiova in anul 1777.

Inceputul cercetarilor moderne - legi - sec XIX

La inceputul secolului al XIX-lea, arsenalul plantelor cu proprietati medicinale folosite in

tarile romane s-a largit prin introducerea unor specii sau produse aduse din strainatate: scoarta
arborelui de China, anason, revent, siminichie, sofran, piper negru, scortisoara, cuisoare,
nucsoara, ienibahar, cassia, camfor, salep si sabur. Tot in aceasta perioada s-au importat si
unele preparate din plante aromatice exotice, prezentate sub forma de balsamuri, extracte,
elixire, tincturi, uleiuri, unguente si ape aromate (de melisa, fragi, isop, magheran si
portocale).
Pentru a organiza colectarea stiintifica a plantelor medicinale si aromatice din flora spontana
sau de la cultivatori, care erau necesare prelucrarii in laboratoarele farmaceutice, a luat fiinta
un prim laborator de cercetare "Planta Vorel" din Piatra Neamt, prin hrisovul dat de
voievodul Ioan Sandu Sturdza, domnul Moldovei (1825). Sistemul de valorificare si

29
distributie a produselor medicinale prin reteaua de farmacii a fost mai bine structurat dupa anul
1831, ca urmare a aplicarii prevederilor Regulamentului Organic, introdus in ambele tari
romanesti.
Sistematizarea datelor stiintifice privind alcatuirea retetelor farmaceutice a facut obiectul
unei ample lucrari de sinteza, realizata de un larg colectiv de specialisti, la indemnul dr. Carol
Davila. Colectivul a fost condus de farmacistul Constantin C. Hepites (1802-1890). Acesta a
elaborat prima farmacopee romana (1862), care avea 790 de pagini si era apreciata ca fiind una
dintre cele mai valoroase lucrari de acest gen din Europa. In afara indicatiilor din farmacopee,
sistemul de preparare a produselor farmaceutice, naturale si de sinteza a fost reglementat prin
aparitia unei "Legi sanitare" din 1874, elaborata de Anastasie Fatu si I. Felix.

Aparitia medicamentelor de sinteza chimica - sec XX

Avantul imperios al medicatiei cu produse de sinteza chimica, cu efecte incerte si adesea

daunatoare, a impins fitoterapia din Romania in subsolul medicinii pe o perioada destul de
lunga.
Prin dezvoltarea aberanta a chimioterapiei, pana la mijlocul secolului XX, farmacopeele din
lume au inregistrat peste 100.000 de preparate chimice. In ultimii 40-50 de ani, pe langa prea
putinele succese de necontestat, au fost semnalate tot mai multe scandaluri si cazuri de
intoxicatii grave cu medicamente de sinteza chimica, nu de putine ori mortale, care s-au
datorat efectelor secundare, necunoscute sau ascunse initial din interese comerciale.
In lupta cu poluarea medicamentoasa, devenita un flagel amenintator, se ridica, peste tot
in lume, din ce in ce mai multe personalitati care cer reevaluarea mijloacelor terapeutice
traditionale si revenirea la remediile naturale ale fitoterapiei. In ultimele 3-4 decenii, practica
multor medici din Romania s-a orientat tot mai mult spre "redescoperirea" plantelor
medicinale si limitarea tendintei de medicatie exclusiv alopata, promovata de marile
concernuri farmaceutice. Se apreciaza ca extinderea culturilor de plante medicinale pe
teritoriul romanesc va putea asigura tot necesarul de materii prime si produse finite pentru
industria farmaceutica, farmacii, spitale si consumul casnic. Este anormal ca, avand un
asemenea tezaur de exceptionala valoare, tara noastra sa importe, de la firme straine, produse
naturiste la preturi exagerat de mari. Nu cere un efort prea mare ca, in viitorul apropiat,
dealurile ramase golase si erodate, colinele necultivate si luncile cu soluri bogate si umede sa
devina, treptat, izvoare de sanatate pentru populatia tarii.

Arta vindecarii in traditiile poporului roman

Arta vindecarii la poporul roman are o vechime milenara, putand fi considerata un dar
stramosesc. Fondul sau inalienabil, comun tuturor regiunilor locuite de romani, permite
identificarea unui tezaur originar, arhaic al acestui mestesug care, dupa anumite indicii
istorice, arheologice, antropologice, geoclimatice, poate fi atribuit sacerdotilor geto-daci.
Conditiile climaterice ale Daciei, corelate cu bogatia celor geografice (ses, deal si munte, ape
curgatoare si tezaure minerale) au favorizat existenta in acest spatiu a unei incredibile
diversitati de specii vegetale, multe fiind endemice, adica locale. Inca de pe vremea dacilor, o
serie de plante ce cresc pe teritoriul de astazi al Romaniei erau intrebuintate ca ierburi de leac.
Chiar expresiile neaos romanesti a lecui, leac, o leaca (intim inrudite cu grecescul oligo -
putin) trimit la remedii in aparenta infime (cantitativ vorbind), care insa pot vindeca sau

30
mentine sanatatea celor care le cunosc adevarata intrebuintare. Renumele unora dintre aceste
plante merge pana acolo incat si astazi ele apar in perceptia populara ca fiind inzestrate cu
virtuti vindecatoare magice, extraordinare, legate de o adevarata mitologie vegetala.
Multe dintre plante sint considerate sfinte, precum Busuiocul (Ocimum basilicum), unele
facand candva obiectul unui cult specific, asa cum este cazul Matragunei, al carei nume este cu
totul consonant, in mod uimitor, cu doua cuvinte din vocabularul mistic al Vedelor (matra si
guna). Acest cult urmareste intotdeauna rezultate din domeniul medicinei magice, cum este
cazul descantecelor ce se savarsesc cu ajutorul anumitor ierburi. Plante de o mare importanta
biologica pentru om, prin principiile lor active, sint intalnite acolo unde odinioara erau
asezarile dacilor. Iata in aceasta privinta marturia cunoscutului fitoterapeut Ovidiu Bojor: "In
urma cu multi ani, lucram pe teren in zona Gradistei, aproape de sanctuarul vechii cetati
regale Sarmizegetusa, impreuna cu un amic care nu prea cunostea plantele si efectele lor. Am
gasit acolo, printre alte specii, si specia Circaea lutetiana sau Circaea intermedia, popular
numita Tilisca, Iarba vrajitoarei... Seara i-am facut tovarasului meu de drum un ceai din
aceasta planta. Omul depasise bine a doua varsta. Dimineata urmatoare mi-a povestit ca de
mult timp nu a avut o noapte atat de frumoasa si ca s-a simtit ca la douazeci de ani. A cules
mai multe plante si pentru acasa. Din pacate, prin uscare ele si-au pierdut acel efect cu
adevarat miraculos."

De remarcat ca in Grecia si in regiunile mediteraneene aceasta planta nu creste (de fapt, din
cele cinci specii de Circaea raspandite pe planeta, trei cresc pe teritoriul Romaniei), ceea ce-l
determina pe Bojor sa considere ca planta era procurata de anticii greci din Dacia, unde era
cunoscuta si folosita. In ce priveste mentalitatea asa-zis populara despre plante, din pespectiva
ei, mare parte dintre ierburi se afla sub puterea celor mai temute si mai respectate dintre
fiintele lumii nevazute. Se folosesc astfel expresiile Gradina Milostivelor, Gradinile
Frumuselelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii. Deloc intamplator, tocmai in acele zone cresc
flori precum Banuteii (Bellis perennis), folositi contra bronsitei cronice, Saschiul (Vinca
minor), Banatul (Geranium), folosit in practica populara contra junghiurilor si Vazdoagele sau
Garoafa de munte (Dianthus superbus). Ultima, care are o floare frumoasa, este numita si
Buruiana de urat, este considerata ca "aducatoare de urat", considerandu-se, din motive
obscure pentru mintea omului modern, ca cel ce o poarta este respins de ceilalti oameni. In
Moldova de peste Prut, taranii nu administrau niciodata bolnavilor o planta de leac, indiferent
de puterea ei vindecatoare, fara descantec sau fara anumite practici magice. Acest fapt
demonstreaza filiatia ancestrala a medicinei populare, care se origineaza intr-o medicina
sacerdotala, singura in care restabilirea sanatatii era pusa in legatura cu forte supranaturale. In
cazul Buruienii cu cinci degete (Potentila recta), numita si Iarba faptului pentru ca i se atribuie
puterea de a desface vrajile, aceasta era adusa acasa, iar dupa ce se
spala icoana Maicii Domnului, cu apa respectiva se stropea Buruiana cu cinci degete, care se
punea la icoana si, daca planta urma sa fie fiarta in ulcica noua, se bateau trei matanii,
rostindu-se: "Te primim cu paine si sare, sa ne fii folositoare".
Conform unei credinte populare, cunoasterea virtutilor magico-terapeutice ale plantelor poate
fi insusita in mod direct de la ele, prin intermediul miticului sarpe alb. In prima jumatate a
secolului al XIX-lea, in Transilvania era renumit vraciul taran Mihai Sas, din Toplita Romana,
care spunea ca un sarpe nazdravan i-a dat cunostinta graiului tuturor ierburilor de leac. In casa

31
lui era un adevarat pelerinaj al bolnavilor, care erau vindecati cu descantecele si leacurile
pregatite de el din ierburi.
Culegerea plantelor de leac se desfasoara de asemenea dupa un anumit calendar cosmic,
urmand un ritual specific. Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, isi pastreaza virtutile
vindecatoare pe tot parcursul anului, altele, precum Sagetatura, erau culese inainte de Sfredelul
Rusaliilor, ele pierzandu-si puterea binefacatoare timp de o luna dupa aceea, pana la sfarsitul
Saptamanii Mari. Uscarea plantelor se face in manunchiuri legate, care se atarna de o grinda in
pod.

Anticii despre fitoterapia geto-dacilor

Herodot scria ca dacii ca sint "buni cunoscatori ai plantelor, avand si un mestesug deosebit
pentru ingrijirea bolnavilor cu ajutorul plantelor".
Homer, marele poet al Antichitatii, scria despre geto-daci ca, "in afara de curajul si barbatia
dovedite in lupte, ei manifestau si o inalta educatie morala, evidentata prin grija fata de
straini, de bolnavi si de ranitii cazuti pe pamantul lor".
Strabon afirma ca la geti preotii erau medici (iatros) si cunoscatori de descantece, vraci (goes)
totodata.
In creatia poetica a lui Ovidius (43 i.e.n.-17 e.n.), completata in timpul exilului sau la Tomis-
Constanta (8-17 e.n.), erau mentionate multe plante medicinale care cresteau in spatiul
carpato-danubian si mai ales la Marea Neagra (Pontus Euxinus). Platon, in dialogul sau
Charmides, pomeneste leacurile si descantecele medicilor daci, in cuvintele "Asa stau
lucrurile, Charmides, si cu descantecul nostru. L-am invatat cu prilejul unei expeditii, de la
unul dintre medicii din Tracia ai lui Zalmoxis, despre care se zice ca au darul de a te face
nemuritor". Tot el consemneaza principiile holiste ale medicinei geto-dace, punandu-le in gura
unui medic din Tracia al lui Zalmoxis: "Zalmoxis, regele nostru, care este un zeu si un mare
intelept, ne invata ca, dupa cum e nepotrivit sa incercam ingrijirea ochilor fara sa vindecam
intai capul, tot la fel, nici capul nu poate fi ingrijit nesocotind trupul; avand in vedere acest
adevar, trupul trebuie sa fie ingrijit, in acelasi fel, intr-un mod potrivit, impreuna cu sufletul.
Caci motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli este acela ca ei nu
cunosc tainele intregului pe care-l au de ingrijit. Daca acest intreg e bolnav, atunci nici
partea nu poate fi sanatoasa. Daca insa partea tulburata va fi vindecata, atunci si intregul va
fi din nou armonios, asa cum trebuie sa fie, iar omul va trai mult timp, plin de vigoare, bun la
suflet si fericit. Caci toate se trag din suflet, atat cele rele, cat si cele bune ale trupului si ale
fiintei noastre intregi, revarsandu-se din suflet, asa cum se rasfrang de la cap asupra ochiului.
Ca
urmare, mai intai sufletului trebuie sa-i dam ingrijire, daca vrem ca deopotriva capul si restul
trupului s-o duca bine. Iar sufletul se ingrijeste cu descantece. Sa nu te lasi induplecat sa
ingrijesti capul nimanui, daca nu-ti va fi incredintat mai intai sufletul spre ingrijirea prin
descantec. Aceasta este greseala pe care, acum, o savarsesc oamenii, incercand sa vindece o
parte fara cealalta."

Pseudo-Apuleius, scriitor si botanist din veacul al II-lea e.n., in lucrarea sa "De medica
minibus herbarum", mentiona alte 37 de plante cu efecte terapeutice existente in Dacia:
aniarsexe-iarba sarata, budathla-limba boului, chlodela-telina de camp, ciborastra-brusture,

32
diesema-coada vacii, dyn-urzica, dzena-cucuta de apa, kardama-papura, koikodila-papalau,
kroustane-rostopasca, mantia-mure, mizela-cimbru, skite-scai. Multe din aceste plante sunt
utilizate si astazi in arsenalul fitoterapeutic. "Buruienile de leac", singurele medicamente
folosite odinioara
Pe la mijlocul secolului al XX-la, farmacistul Dr. Gh. P. Grintescu prezenta intr-o carte
premiata de Academie (Botanica farmaceutica. Cultura si recolta plantelor farmaceutice,
publicata in 1945 la Bucuresti) o lista cu 500 de plante de leac ale poporului roman, buna parte
din ele necunoscute in medicina si farmacie. Acesta afirma ca in popor plantele de leac au o
reputatie bine stabilita, cunostintele despre ele fiind mostenite din tata in fiu si pastrate in taina
de acei ce le stiau manui. Importanta unora este foarte mare si ramasitele populare ale
cunostintelor despre ele provin dintr-un tezaur sacerdotal stravechi si unic in spatiul carpatic,
lucru confirmat de faptul ca aceleasi buruieni sint cunoscute sub acelasi nume si pentru acelasi
tratament, din Maramures pana in Oltenia si din Apuseni pana in Moldova nordica.

Iata cateva plante, impreuna cu intrebuintarile lor in medicina populara:

Pentru junghi (pneumonie si dureri reumatismale): Coada racului sau Scrantitoare (Potentilla
anserinna), folosita si pentru scrantituri sau friguri, Rocotea sau Buruiana junghiului (Stellaria
graminea).

Nebunie: Sica (Statice Gmelini).

Febra tifoida: Drob (Cytisus Heufelianus), Ononis hircina.
Blenoragie: Negrusca (Nigella arvensis), Ciucusoara sau Albita (Berteroa incana), potolnic
(Genista tinctoria).
Boli de piept: Turita mare (Agrimonia eupatorium), Cinci degete (Potentilla reptans),
Lytospermum arvense, Helyanthemum vulgare.
Reumatism: Cinci degete (Potentilla alba), Pidosnic (Cerinthe minor), Trifoi rosu (Trifolium
pratense), Cervana sau Iarba lui ceas rau (Lycopus europaeus), Urzica mare (Urtica dioica),
Rachita (Salix fragilis).
Debilitate: Nasturel sau Iarba voinicului (Nasturtum silvestre) - se foloseste si ca salata de
primavara, Solovarfita (Phlomis tuberosa) - se pune in baia lauzelor, Rachitan, Florile zanelor
sau Sburatoare (Lytrum salicaria) - folosita si impotriva paraliziei, Bobornic (Veronica
beccabunga) - in popor se foloseste si impotriva neputintei la urinare, a
hidropiziei si pentru curatirea sangelui, Catina (Tamarix Palassi), Slabanog sau Buruiana
celor slabi (Impatiens noli-tangere) - are proprietati diuretice.
Icter sau hepatita: Buruiana galbinarii sau Iarba faptului (Potentilla recta), Morcov
(Daucus carota), Hrean (Armoraceae rustica) - se foloseste si la tuberculoza.
Dureri de stomac: Cinci degete (Potentilla reptans), Volbura (Convulvulus arvensis),
Brustan (Telechia speciosa) - considerat bun pentru toate bolile, Spirea filipendula, Salvia
silvestris, Orobus niger, Ononis hircina.
Hernie: Studenita (Arenaria serpillyfolia), Sanziene (Galium mollugo), Phelipaea ramosa.
Dalac sau antrax: Izma broastei (Mentha aquatica) - folosita ca stimulent in convalesenta si
contra palpitatiilor, Brana ursului (Heracleum sphonylium), Rostogol sau Maciuca ciobanului
(Echinops sphaerocephalum), un soi de neghina (Agrostema coronaria), Heracleum sibiricum.

33
Epilepsie: Silnic sau Rotundioara (Glechoma hederacea), Sburatoare sau Pufulita (Epilobium
hirsutum), Unghia Gaii (Astragalus glycyphyllos), Asperula cznanchica. Cancer: radacini de la
diferite specii de spini si ciulini, Cardus si Cirsium. Spin (Carduus acanthoides), Scai (Carduus
candicans), Palamida (Carduus crispus), Ciulin (Carduus nutans), Crapusnic (Cirsium
boujarti), Coltul lupului (Cirsium erisithales), Crastaval (Cirsium oleraceum), Captalan
(Cirsium rivulare).
Dizenterie: Cioroi (Inula salicina), Catusnica sau Iarba vantului (Nepeta cataria), Priboi sau
Palaria cucului (Geranium phaeum).
Oreion: Zarna sau Umbra noptii (Solanum nigrum), Silnic (Glechoma hederacea), Craite sau
Vazdoage (Taegetes erecta).
Prostata: Talpa gastei (Leonorus cardiaca, Rocoina (Stalaria media). Pentru rani si furuncule,
se utilizau frunzele de patlagina sau de muscata. In faza de inflamatie acuta, frunzele aveau
efecte de inmuiere a pielii, iar enzimele proteolitice actionau prin macerarea colagenului din
tesuturi, astfel ca furunculul sa erupa.

In secolele XIV-XV, medicina populara se practica in bolnitele existente in majoritatea

manastirilor, cum ar fi Tismana, Bistrita (din Oltenia), Neamt, Prislop (din Moldova), in care
se foloseau plante medicinale recoltate din flora spontana din jurul manastirii sau cultivate in
gradinile proprii. Bolile tamaduite erau cunoscute prin anumite denumiri populare: aprindere
(congestie pulmonara), oftica (tuberculoza), rac (cancer), blanda (urticarie), branca (erizipel),
buboaie (furunculoza), cartite (varice), dalac (antrax), galbinare (icter), lungoare (febra
tifoida), vatamatura (hernie), tranji (hemoroizi), galci (amigdalita).
Pentru fiecare boala, calugarii din manastiri, precum si vracii si doftoroaiele satelor, foloseau
anumite plante cunoscute ca tamaduitoare: angelica la vatamatura si boli de inima, rostopasca
la galbinare, fierea pamantului la friguri, alior la reumatism si pecingine, captalan la lungoare.
In tratamentul altor boli se mai foloseau brusturele, brustanul, scrantitoarea, coada calului,
coada soricelului, pojarnita, musetelul, zamosita, bozul, busuiocul, sunatoarea.

înlesniri ale domnitorilor pentru negustorii de plante medicinale

Domnitorii din acele vremi incurajau utilizarea plantelor medicinale prin mijloacele avute la
dispozitie. Alexandru cel Bun din Moldova a acordat privilegii deosebite negustorilor din
Lvov (anul 1408), iar Mircea cel Batran a acordat privilegii negustorilor din Brasov (anul
1413), pentru a se aduce produse farmaceutice din plante si condimente procurate din
strainatate (tamaie, piper, sofran, scortisoara, cuisoare, nucsoara, ghimbir). Putem exemplifica
unele remedii naturale aplicate cu succes, pastrate in memoria poporului timp de multe
veacuri. Stefan cel Mare, ranit la picior in luptele cu turcii, la Cetatea Chiliei, a fost tratat de
medicii italieni Matteo Muriano si Ieronim da Cesena, cu lotiuni si cataplasme de musetel,
isop, tataneasa si eucalipt. Mai tarziu, Alexandru Lapusneanu, fiind bolnav de ochi (in anul
1558), a fost ingrijit de un spiter din Transilvania cu niste plante, printre care menta, isop,
mustar si scortisoara. Printre cele mai vechi texte pastrate in tara noastra in domeniul
fitoterapiei si aromaterapiei se numara manuscrisul intitulat Folosirea plantelor de leac, datat
din secolul al XVI-lea si conservat in Arhivele Statului din Bucuresti. Aici sunt mentionate
unele preocupari de fitoterapie casnica, utilizand multe specii medicinale folosite la acea
vreme (brusture, ghintura, iarba taieturii, patlagina, patrunjel de camp, schinel, soparlaita,
traista ciobanului, urzica) precum si unele specii aromatice alimentare (angelica, mararul,

34
melisa). Menta era considerata ca un leac foarte pretios, "cu mare putere de a vindeca toate
bolile si de a smulge toate stricaciunile launtrice".

Modelul conceptual al VIRGINIEI HENDERSON

Virginia Henderson a fost descrisa ca fiind prima doamna a nursingului. Scripter, cercetator
avid vizionar este considerata de multi cea mai importanta figura a nursingului secolului
XX.
Nascuta in Kansass City, Missoury in 30 noiembrie,1897, a cincilea dintre cei opt copii ai
lui Daniel B si ai lui Lucy Minor (Abbot) Henderson. Tatal sau a fost un reprezentant al
Indienilor Americani, iar mama ei provenea din statul Virginia, in care Virginia Henderson
s-a intors pentru a urma scoala primara. A urmat cursurile Scolii Militare de Nursing in
1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la Universitatea Columbia, unde a absolvit in
1934, iar din 1934 pana in 1948 a predate cursuri de nursing la aceeasi universitate. In 1953
s-a alaturat Scolii de Nursing Yale, al carei decan, Annie Warburton Godrich i-a fost
mentor in primii ani de activitate profesionala. Acesti ani petrecuti la Yale au fost unii de
maxima productivitate. Virginia Henderson s-a folosit de titlul de profesor emerit pentru a
servi ca si consultant de nursing pentru intreaga lume. Consiliul International al Asistentilor
Medicali a recunoscut ca apartine lumii in iunie 1985, cand i-a fost inmanat primul Premiu
Christianne Reimann, admitand ca ideile ei au trecut dincolo de granitele nationale. Intr-
adevar anii care au urmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific) si a
afost solicitata sa tina cursuri la Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale, la Sorbona
si la Asociatia Japoneza de Nursing.
Intreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor editii a volumului Basic
Principles of Nursing in 1960 si 1969, si The Nature of Nursing in 1966 si 1991. Virginia
Hendersaon a definit nursingul ca "un ajutor dat individului pentru a-si castiga
independenta legata de efectuarea activitatilor care contribuie la sanatatea si recuperarea
lui".

Ea a impartit activitatile de nursing in 14 componente

Conceptul - cheie al sau este :

– individul - bolnav sau sanatos este vazut ca un tot complet prezentand 14 nevoi pe care
trebuie sa si le satisfaca
– scopul ingrijirilor - de a pastra sau a restabili independenta individului in satisfacerea
acestor nevoi
– rolul asistentei - consta in a suplini ceea ce el nu poate sa faca singur

1 COMPONENTELE ESENTIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUAL

Sunt : postulate , valori si elemente : - scopul profesiei
– telul activitatii {beneficiarul}
– dificultati intalnite de pacient {sursa de dificultate }

35
 – interventia acordata
– consecinte
Postulate - sunt suportul teoretic si stiintific al modelului conceptual ; recunoscute si acceptate
fara a trebui sa fie demonstrate . Conceptul Virginiei Henderson se bazeaza pe urmatoarele
postulate :
– orice fiinta umana tinde spre independenta si o urmareste
– individul formeaza un tot caracterizat prin nevoi fundamentale
– cand una dintre nevoi nu este satisfacuta , individul nu este : complet , ,,intreg „ sau
,,independent"
Valori sau credinte - Modelul Virginiei Henderson este sustinut de 3
valori:
– asistenta poseda functii care sunt proprii
– cand asistenta preia din rolul medicului , ea cedeaza o parte din functiile sale unui personal
necalificat
– societatea asteapta din partea asistentelor un serviciu pe care nu-l poate primi de la nici un
alt personal
Elemente Sunt in
numar de 6 : a. Scopul
profesiei este :
– de a ajuta pacientul sa-si conserve sau sa-si restabileasca independenta sa , asa incat sa-
si satisfaca nevoile prin el insusi
– de a favoriza vindecarea
- de a asista muribundul spre un sfarsit demn
b. Obiectivul - activitatii profesionale este beneficiarul - persoana sau grupul de
persoane sre care se indreapta activitatea .
Pentru atingerea obiectivului se va tine seama de faptul ca omul bolnav sau sanatos
formeaza un tot cu nevoi comune tuturor fiintelor umane , dar si de faptul ca manifestarea
nevoilor este diferita de la un individ la altul .
c. Rolul profesiei - indica rolul social pe care il au membrii profesiei .
Rolul asistentei este de a suplini o dependenta { ceea ce nu poate sa faca
singur bolnavul } , de a incerca sa inlocuiasca necesitatea in asa fel ca
persoana sa-si satisfaca cerintele mai usor si fara handicap .
d. Sursa de dificultate - 0 persoana are dificultati ce nu raspund la una din
nevoile sale , cauzate de lipsa :
– de forta
– de vointa
– de cunostiinte
Aceste dificultati tin de competenta as. med. ; ea trebuie sa le cunoasca dar nu toate
dificultatile unui pacient tin de aceasta profesie.
e_. Interventia aplicata persoanei - consta in cunoasterea dificultatii {lipsei} si va incerca
sa sporeasca independenta persoanei . Aceasta este initiativa proprie a as. med.
ff. Consecintele - constau in rezultatele obtinute , respectiv ameliorarea dependentei sau
chiar castigarea independentei , ceea ce constituie scopul final al muncii nursei.

36
 NURSA - cateva definitii ale ei
1. Dupa ICN { Cons. International al Nurselor }si C.I.I {Cons. Intern. al Infirmierelor}
este o persoana care :
– a parcurs un program complet de formare ce a fost aprobat de Consiliul
Asistentilor Medicali {CAM}
– a trecut cu succes examenele stabilite de CAM
– indeplineste standardele stabilite de CAM
– este autorizata sa practice aceasta profesie asa cum este definita de CAM , in concordanta
cu pregatirea si experienta sa
– este autorizata sa indeplineasca acele proceduri si functii care sunt impuse de ingrijirea
sanatatii , in orice situatie s-ar afla , dar sa nu execute o procedura pentru care nu este
calificata
As. med. raspunde de propria activitate dar si de cea a personalului auxiliar cat si de pregatirea
elevilor .
Este pregatita pentru un program de studiu ce include :
– promovarea sanatatii
– prevenirea imbolnavirilor
– ingrijirea celui bolnav atat fizic cat si mental , a celui cu deficiente indiferent de varsta , in
orice unitate sanitara sau intr-o comunitate .
Aceasta definitie a devenit cunoscuta si acceptata in toata lumea inclusiv la noi , pentru
definirea nursingului . Codul pentru as. medicale ' ' descrie 4 resposabilitati ale nursei :
– promovarea sanatatii
– prevenirea imbolnavirilor
– restabilirea sanatatii
– inlaturarea
durerii Nursa generalista
are :
– pregatire pluridisciplinara
– insusirea competentelor de baza , nu numai a cunostiintelor
– cunostiinte de psihologie
– sa stie sa aiba atitudine corespunzatoare fata de pacient si familia lui
– preocuparea de a intelege ceea ce simt ceilalti
Ea urmareste la un pacient , in special REACTIILE :
– individuale
– familiale
– de grup
In relatia de ingrijire a copilului are sarcini diverse si de aceea a mai fost numita si mama
profesionista ''.
2. Dupa OMS - nursingul este o parte integranta a sistemului de ingrijire a
sanatatii si cuprinde :
– promovarea sanatatii
– prevenirea bolii

37
 - ingrijirea persoanelor bolnave { fizic , mental , handicapati , psihici } de toate
varstele , in toate unitatile sanitare , in comunitate si in toate formele de asistenta
sociala
3. Dupa VIRGINIA HENDERSON
,, Sa ajuti individul , fie acesta bolnav sau sanatos , sa-si afle calea spre sanatate sau
recuperare , sa ajuti individul , fie bolnav sau sanatos , sa-si foloseasca fiecare actiune
pentru a promova sanatatea sau recuperarea , cu conditia ca acesta sa aiba taria , vointa sau
cunoasterea necesare pentru a o face si sa actioneze in asa fel incat acesta sa-si poarte de
grija singur cat mai curand posibil ''.
4. Dupa ANA { North American Association}- nursingul comunitar nu este
numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii , ci
are scopul de a mentine si a stimula sanatatea populatiei. Ingrijirile au caracter
continuu si se adreseaza individului , familiei sau grupuluiu , contribuind la
sanatatea populatiei din zona respectiva . Nursa aplica metode diverse in acea
colectivitate pentru a mentine si stimula sanatatea , coordoneaza activitatea si
stimuleaza continuitatea . Scopul ei este acela de ai apropia pe indivizi , familie
sau grupuri .
Definitia aceasta ne arata ca interventiile nursei nu sunt orientate doar catre indivizi
singulari ci cuprinde si mediul social , afectiv sau fizic al acestora.
ROLUL NURSEI
1. Dupa VIRGINIA HENDERSON
,,Rolul esential al as. med. consta in a ajuta persoana bolnava sau sanatoasa sa-si mentina
sau recastige sanatatea {sau sa-l asiste in ultimele lui clipe } prin indeplinirea sarcinilor pe
care le-ar indeplini singur , daca ar fi avut forta , vointa sau cunostiintele necesare . As.
med. trebuie sa indeplineasca aceste functii astfel incat pacientul sa-si recastige
independenta cat mai repede posibil''
2. Dupa OMS
Rolul nursei in societate este sa asiste indivizi , familii si grupuri , sa optimizeze si sa
integreze functiile fizice , mentale si sociale , afectate semnificativ prin schimbari ale starii
de sanatate ''
Nursingul se ocupa de aspecte psihosomatice si psihosociale care pot afecta sanatatea ,
accentua boala si moartea.
De aceea , nursingul foloseste cunostiinte tehnice si stiintifice , medicale , sociale ,
biologice si umaniste - arta si stiinta .
Personalul de nursing lucreaza in parteneriat cu alte profesii , uneori implicand chiar
individul sau familia lui .

FUNCTIILE NURSEI Sunt

trei :
– de natura independenta
– de natura dependenta
– de natura interdependenta
a. Functii de natura independenta :
– ingrijiri de confort cand b. nu si le poate face
– stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si cu apartinatorii ei

38
 – le transmite informatii , invataminte , asculta b. si il sustine
– este alaturi de indivizi si colectivitate ,pentru promovarea unor conditii mai bune de
viata si sanatate
b. Functii de natura dependenta
La indicatia medicului observa la b. reactiile dupa tratamente , reactiile la adaptare ,
modificarile in evolutia boliii , pe care i le aduce apoi acestuia la cunostiinta.
c. Functii de natura intrerdependenta As. med. colaboreaza cu alti
profesionisti din domeniul sanitar , social , educativ, administrativ si participa la actiuni
interdisciplinare , de :
– depistare a tulburarilor de ordin fizic , psihic , social
– educatie sanitara , de sensibilizare asupra responsabilitatii si drepturilor pe care le are
populatia in materie de sanatate
– rezolvare a problemelor psihosociale
– de gestionare si organizare a centrelor sau unitatilor de ingrijire
Alte functii:
– profesionala
– educativa
– economica
– de cercetare
Profesionala : este cel mai important rol si cuprinde functia tehnica , preventiva , de
umanizare a tehnicii , de psiholog plus cea din codul profesional :
– promovarea si mentinerea sanatatii
– prevenirea imbolnavirilor
– ingrijirea in situatia imbolnavirii si recuperarea
Aceasta functie ii cere as. :
– sa acorde direct ingrijirea
– sa educe pacientii
– sa educe alti profesionisti din sistemul sanatatii
– sa participe plenar la activitatea in echipa
– sa dezvolte practica nursingului pe baza gandirii critice si a cercetarii Educativa : -
presupune sa aiba calitati psihologice , aptitudini pedagogice pentru a sti sa comunice si sa
fie convingatoare .
Rolul educativ mai reiese si din relatiile pacient-asistenta , din relatiile de munca cu personalul
din subordine , cu practicanti , cu studenti , cu secundari . Economica : de gestionare a
serviciului , de organizare a timpului , de precizare a prioritatilor in aprovizionare , etc...
De cercetare : alaturi de medic participa la masurile si metodele de cercetare , colaboreaza cu
alti specialisti , fapt ce ii permite sa aibe activitati de cercetare .

PROCESUL DE NURSING

Definitie : metoda organizata si sistematica ce permite acordarea de ingrijiri individualizate

ETAPELE PROCESULUI DE INGRIJIRE :

39
 1. Culegerea de date - inventarierea tuturor aspectelor ce privesc pacientul in globalitatea
lui , oferind informatii despre suferinta sa, obiceiurile de viata si satisfacerea nevoilor
fundamentale
2. Analiza si interpretarea lor{ probleme , dg. de ingrijiri } - se evidentiaza problemele
specifice de dependenta si sursa lor de dificultate , adica se elab. dg. de ingrijire
3. Planificarea ingrijirilor { obiective }- permite :
a.- determinarea scopurilor {obiectivelor} ce trebuie urmarite b.-
stabilirea mijloacelor de rezolvare a obiectivelor
4. Realizarea inteventiilor { aplicarea lor }- folosirea planului de interventie
5. Evaluarea - analiza rezultatului obtinut , daca au aparut date noi in evolutia de sanatate
a p. si eventual , daca este nesesara reajustarea interventiilor si obiectivelor alese
Avantajele procesului de ingrijire : fiind un demers stiintific se sprijina pe datele oferite de p.
sau de alte surse sigure si constituie instrument de :
– individualizare
– de personalizare a ingrijirilor - ceea ce duce la umanizare
Alt avantaj consta in aceea ca informatiile sunt sursa f. utila pentru toata echipa medicala ceea
ce face posibila : rstionalizarea ingrijirilor si stabilirea prioritatilor de ingrijire.

1. CULEGEREA DE DATE
Este faza initiala a procesului de ingrijire , este un proces continuu pe toata perioada
muncii unei as. med. , si se bazeaza pe observatie , care poate fi :
- directa - observi starea generala , tipul constitutional , tegumentele ,
mucoasele , fanerele , starea de echilibru fizic sau psihic , starea de
constienta , capacitatea de comunicare
- indirecta - prin I, Pe, Pa , A { inspectie , percutie , palpare , ascultatie }
Tipuri de informatii obtinute :
– date obiective - observate de as. despre p.
– date subiective - oferite de p.
– date continand inf. trecute
– date continand inf. actuale
– date legate de viata p. , de obiceiurile sale , de anturaj ori de mediul inconjurator
Scopul informatiilor : este identificarea problemelor de sanatate ale p. ceea ce se
realizeaza prin cunoasterea p. :
– cunoastere eficienta a p .
– cunoasterea asteptarilor lui in ceea ce priveste : ingrijirea , sanatatea si
spitalizarea sa.
Toate inf. culese se grupeaza in :
- date relative stabile
– date variabile Date
relative stabile :
– informatii generale : varsta , sex , stare civila
– caracteristici individuale : rasa , limba vorbita , cultura , ocupatie
– gusturi personale si obiceiuri :alimentatie , ritm de viata

40
 – evenimente biologice legate de sanatate : boli avute , sarcini , interv.
chirurgicale {inclusive avorturi }, accidente
– elemente fizice si reactionale : grup sanguin, proteze , alergii , deficite
senzoriale
- reteaua de sustinere a p : familie , prieteni Date
variabile : sunt legate de :
– starea fizica : T, TA, R, apetit alimentar sau anorexie , eliminare , somn , miscare ,
reactii alergice , infectii , inflamatii , oboseala , intensitatea durerii , reactii la tratament si la
medicamente.
– conditiile psihosociale : stress, anxietate , confort , inconfort , stare depresiva , stare de
constienta , grad de autonomie , capacitate de comunicare , acceptarea sau neacceptarea
rolului sau .
Toate inf. obtinute sunt puse la dispozitia intrgii echipe , fiind de fapt
instrument de lucru in procesul de ingrijire , care process trebuie zilnic actualizat , in
functie de evolutia starii p.

SURSE DE INFORMARE
Sunt grupate in :
– primare sau directe : pacientul
– secundare sau indirecte : familia si anturajul p. , membrii echipei de sanatate , dosar de
sanatate actual sau anterior , scheme de referinta { cazuri similare din stiinta med. }
Mijoacele de obtinere a informa tiilor :
a. observarea p
b. interviul p.
c. consultarea surselor secundare { enumerate sus}

a. OBSERVAREA - este cea mai accesibila si prima sursa de informare

pentru as. med. De aceea presupune din partea ei o capacitate
intelectuala deosebita de a sesiza prin intermediul tuturor simturilor
fara a fi subiectiva :

– vederea - ne da informatii despre aspectele fizice ale persoanei ingrijite si

ne informeaza despre semne si simptome care traduc o problema de sanatate
sau o suferinta fizica : fata trista sau care denota o suferinta , agitatie sau
descurajare , eruptii ale pielei , icter

– auzul - aflam intonatia vocii , gemete , vaicareli , plangeri , bataile lui

cardiace , prezenta de gaze , zgomote produse

– atingerea - se palpeaza anumite parti ale corpului si se cunosc astfel :

induratii , grosimea unei mase , caldura membrelor

41
– mirosul - obtinem inf. despre mirosul caracteristic gradului de curatenie ,
despre procese patologice cum sunt infectii cu miros fertid , despre halena p. ca
spre exp. in cazul diabeticilor - acidotica
Utilizarea observaţiei - pentru a fi utila trebuie atent facuta , observandu-se b.
ca un tot din punct de vedere bio-psihi-social , cultural , cu cele 14 nevoi ale sale
, adica as. medicala are o viziune HOLISTICA asupra pacientului ; se depisteaza
astfel si sursele de dificultate .

Se va evita : subiectivismul , judecatile preconcepute , rutina si

superficialitatea , lipsa de concentratie si continuitatea .

b.INTERVIUL

Inseamna intrevederea , dialogul , discutia cu p. Interviul este deci o interactiune

, o forma de comunicare si se va desfasura in intimitate intre cei doi interlocutori
: as. si p.

Condditii pentru un interviu : se va tine cont de :

-alegerea momentului oportun pentru p. : respectarea orei de masa , evitarea

momentelor de oboseala , respectarea repausului , a perioadelor cand p . se
simte f. suferind

-as. sa-si organizeze munca incat sa prevada un timp suficient de lung pentru a-i
permite p. sa se exprime in ritmul sau

-as. sa creeze toate conditiile respectand intimitatea si confortul p.

-as. sa aiba abilitatea de comunicare eficienta si clara

-as. sa aibe comportament care sa reflecte : atutudini de acceptare , de respect ,

capacitatea de ascultare si de empatie ; acest comportament al ei il
demonstreaza prin mentinerea in permanenta a contactului vizual cu p. avand
o expresie a fetei senina sau surazatoare , dupa caz, prin pozitie comoda si
limbaj care-i arata p. dorinta de a-l asculta

Abilitatile as. de a facilita interviul:

-abilitatea de a facilita interviul - prin mai multe metode :

- abilitatea de a pune intrebari adecvate : inchise sau deschise . Cele inchise

permit p. sa raspunda cu „da sau „nu ''{expl. -Ai mancat bine ?} , iar cele

42
deschise ii permit sa se exprime { expl. Puteti sa-mi descrieti ce fel de obiceiuri
alimentare aveti ?}
Intrebarile deschise sunt : - de tip nativ { povestiti-mi ce probleme va creaza
boala } , de tip descriptiv { descriti-mi cum procedati de regula }si de tip
calificare { de ce nu mancati niciodata carne ?}

– abilitatea de a confirma perceptiile ei asa incat sa elimine subiectivismul

{ mi-ati spus ca sunt doua zile de cand vomati }

– abilitatea de a readuce p. la raspunsurile necesare { vad ca va preocupa

mult acest lucru , dar nu a-ti putea sa-mi dati m. multe inf. despre somnul dv. ?}

– abilitatea de a face o sinteza { ceea ce mi-ati povestit din aceasta cauza ...
va preocupa }

– abilitatea de a asculta activ : prin repetarea ultimei parti din fraza p .

si prin extragerea si reformularea continutului emotiv al p si raspunzandu-i asa
incat sa- arate ca ii intelege simtamintele

Toate aceste abilitati fac ca p. sa se deschida , ea , as. sa stie cum sa mai puna
intrebari suplimentare sau sa treaca sub tacere unele chestiuni legate de p. in
situatii neplacute.

Scopul interviului:

– inceperea relatiei profesionale pacient- as. favorizata de schimbul de

informatii, idei , emotii

– obtinerea de inf. asupra celor 5 dimensiuni ale p . : fizica , afectiva ,

intelectuala , spirituala , sociala

– observarea p. : cum interactioneaza cu familia sa , ce impresie are despre

mediul spitalicesc

-furnizarea de date p. care ii vor permite sa puna intrebari , sa participe la

stabilirea obiectivelor si la efectuarea ingrijirilor

Tipuri de interviu:

– structurat - se obtin date de baza pentru p. { cum va numiti ? , ce ocupatie

aveti ?}

– semistructurat - condus cu obiective si puncte de reper dinainte precizate {

relatat-mi despre... }

43
–

Etapele interviului :

- inceperea interviului - as. se prezinta cu nume si prenume , functia si scopul

interviului

- p. va fi asigurat de confidentialitatea interviului

- desfasurarea interviului - as. pune intrebari inchise si deschise la care

raspunsurile p. vor creiona profilul lui

– in desfasurarea interviului si as. si p. devin

rand pe rand si emitator si receptor

– este de preferat sa se semnaleze sfarsitul

interviului { am sa va mai intreb doar atat... }

- concluzia interviului - as. va trage concluzii asupra interviului { sunt asa

bucuroasa ca am putut comunica cu dv... }

Profilul pacientului : rezulta din informatiile culese la interviu , care

sunt urmatoarele:

– inf. generale - nume , prenume , stare civila , ocupatie , religie , surse de

sustinere

– antecedente medicale - bolile copilariei , vaccinari , traumatisme ,

spitalizari , operatii, alergii medicamentoase , folosirea de trat. empirice

– antecedente familiale - boli cronice , afectiuni mentale ale celor din familia
p.

-mod de viata , obisnuinta - consum de alcool , cafea , tutun , droguri , obiceiuri

alim. somn , munca , practicare de exercitii fizice

– probleme actuale de sanatate - simptome cu natura lor , caracteristici

{localizare , durata , intensitate } , factori declansatori , {efort , umezeala , frig} ,
masuri luate pentru a le diminua efectul , cunostiinte despre sanatate }

– mediul ambiental - factori de risc{zgomote , poluanti } , securitatea fizica

{respectarea mas, de securitate }

44
– profilul psiho- social si cultural - limba vorbita , etnie , capacitati cognitive ,
emotii , sentimente , stari sufletesti care pot influienta satisfacerea nevoilor
47
In timpul culegerii datelor de la p. se includ si : exanenul fizic , examenul
radiolodic si endoscopic , explorari functionale si examene de laborator.

F/sa dde interviu

Stagiul practic_____________________

Specialttatea______________________

Eeev________________________________

Scoaia_______________________________

Anui_________Data____________________

Date generale despre pacient

Initialele pacientului_____________varsta sexul starea civila___________nr.

copii religie profesia______________statutul social__________ocupatia

_________locul de munca_________________

Domiciiiu: localitatea_______________casa____________camere_______________

Locuieste : snngur/cu sotia /cu copii/cu parinti/nnstitutionalizat

Obssnuinte de viata Alcoo::

da/nu /ocazional; Tutun: da/nu/ocazional

Drog:ca/nu/ocazional______________mod de administrare

Cafea: da /nu/ocazional

Dieta___________greutatea /kg;inaltime_________; TA___________puls /min

semne partccuaare____________aeergii cunoscute_______________reactie____________

Starea de dependenta

Autonom___________semiindependent____________dependent____________

45
Proteze : dentara /oculara/auditiva/de membre/valvulara
Stimulator cardiac/dnn anul______; /ent//e dde contact /ochieaari/dioptrit______

Actiuni care limtteaza activitatea cardiace /respiratorii/locomotorii/senzoriale,

attele___________

Alte probleme de sanatate

Spttalizari anterioare pentru_________aa data______________

Operatii/interventii_________________ia data____________

Tratamente prescrise___________________urmate:da/nu

Impresii din spitalizarea anterioara__________________________________________

Prezentare de caz {cueegerea de date}

Data apartteei_____________________________

Motiveee internari________________________

Probleme de sanatate {dependenta -P-}

Surse de dificultate {etiologia- E-}

Mani festari de dependenta {semne si simptome - S - }

Alte date {investigatti paraclinice }

2. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Aceasta etapa presupune identificarea exacta a nevoilor specifice ale p. , nu numai a celor care
caracterizeaza orice fiinta umana .
Analiza si interpretarea datelor , in conformitate cu conceptual V. Henderson -presupune
examinarea si clasificarea lor astfel : - Analiza datelor se face prin :
- examinarea lor - clasificarea lor : - de independenta { permit satisfacerea autonoma a
nevoilor }
- de dependenta
– stabilirea problemelor de ingrijire
– recunoasterea prioritatilor si legaturilor
{problemelor }

46
Analiza presupune regruparea datelor in cele 14 nevoi iar regruparea permite identificarea
resurselor individuale . -Interpretarea datelor : presupune a da sens , a explica originea sau
cauza care a generat problema de dependenta , adica a defini sursa de dificultate .
Obs. : Prin analiza si interpretarea datelor se poate stabili diagnosticul de ingrijire .
Complexitatea analizei si interpretării Dificultatea analizei si
interpretarii datelor de ingrijire este data de :
– numarul mare de date culese { la cele 14 nevoi }
– varietatea surselor de interpretare
– caracterul schimbator al unui mare numar de date
– subiectivismul persoanei care culege datele
– caracterul adesea urgent si grav al situatiei
As. med . se va sprijini in analiza si interpretarea datelor pe cunostiintele ei de anatomie ,
psihologie , sociologie, fiziologie .
Departajarea intre manifestarile de independenta si manifestarile de
dependenta
Ca sa putem intelege acest fenomen vom exemplifica :

Comportamente ale p. care-i favorizeaza Comportamente ale p. care nu-i

satisfacerea nevoilor
- isi i-a masa regulat cu pofta
- alimentatie variata care respecta normele
- nici o alergie alimentara
- hidratare corespunzatoare in jur de
2000ml/zi
favorizeaza satisfacerea nevoilor
- lipsa poftei de mancare
- greutate in stomac cand a mancat
- dificultate in a dormi de doua zile
- spune ca nu simte gustul alimentelor
deoarece este prea nervos si se gandeste
cum va fi la intoarcerea lui acasa

Din coloana din stanga rezulta ca persoana evolueaza bine , dar starea sa actuala arata un
dezechilibru generat de o neliniste { rezulta din coloana din dr. }

Ecercitiu : M.P , pacient de 76 ani , spitalizat de m. multe saptamani ptr.

accident vascular cerebral {AVC} cu imobilitatea aproape completa a partii drepte . Mai
prezinta dificultate in a articula cuvintele , respiratia ii este superficiala , in ritm de 24 r/min ,
apetitul este pastrat dar necesita ajutor la taierea unor alimente si la sustinerea mainii dr. , se
hidrateaza bine , poate tine un pahar , poate cere bazinetul , dar nu poate sa-si mentina scaunul
prea mult si deci are incontinenta de fecale si urina cu scaune moi ; la nivelul sacrului prezinta
rosata cam de 30 cm ; de cateva zile se poate mobilize in pat , ajutandu-se de marginea patului
; se ridica in fotoliu cam 1 ora /zi ; este anxios fiindu-I frica sa nu cada la
ridicare ; comunica bine ii place sa fie atins si mangaiat; se plictiseste pentru ca nu are decat un
televizor ; se simte singur .

lata diferenta dintre manifestarile de independenta si cele de dependenta :__________________

Manifestari de independenta_________________Manifestari de dependenta_________________
- resp. superficiala
- partea dr. imobilizata

47
 - are nevoie de ajutor ptr. taierea
alimentelor si sustinerea mainii dr.
- nu-si retine scunul mult timp -
incontinenta de fecale si urina
- anxios la mobilizarea din pat : ii
este frica sa nu cada
- rosata la nivelul sacrului
- dificultate in a articula cuvintele ,
se plictiseste , se simte singur

DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE {de nursing} Sintetizarea informatiilor culese ,

ajuta as. sa -si usureze munca de ingrijire. Inceputul acestei metode de lucru -dg. de nursing -
este vechi , datand inca de la Florance Nihtingale , din anii 1854-1855 . La nivel mondial , in
ultimii 20 ani , ingrijirile acordate de as. med. au evoluat considerabil , in ceea ce priveste
responsabilitatea , si acest lucru se reflecta si in tendintele din invatamint care formeaza
asistente ce raspund in mod autonom de problemele unui individ. In 1973 as. medicale s-au
reunite si au format un grup de studiu, numit ANA { Asociatia Nurselor Americane } . Din el
fac parte asistente practicante , din invatamant , teoreticiene sau conducatoare . Ulterior grupul
s-a transformat in N.A.N.D.A{Asociatia Nord-Americana de Diagnostic de Ingrijjire - in
limba americana } sau A.N.A.D.I { Asociatia Nord-Americana de Diagnostic Infirmier- in
limba franceza}. Grupul acesta elaboreaza liste de diagnostice si se reunesc periodic pentru
completarea listelor, dezbat problemele de educatie medicala pentru folosirea unui vocabular
mai uniform si mai comod.
COMPONENTELE DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE {de nursing}
Sunt :
– problema de dependenta a persoanei
– cauza problemei de dependenta
- semne si simptome
Prima parte a diagnosticului
Consta in enuntul problemei ; aceasta exprima o dificultate traita de persoana , un
comportament sau o atitudine nefolositoare sanatatii lui, atitudine exprimata de termeni ca :
alterare , deteriorare , deficit , incapacitate , diminuare , dificultate , perturbare asa incat , dupa
culegerea totala a datelor , as . poate defini problema astfel :
– alterarea starii de conştienta , de anxietate , etc...
– atingerea integritatii tegumentelor si/sau mucoaselor ...
– alterarea integritatii fizice ....
– Alerarea mobilitatii fizice ....
– Alerarea eliminarii intestinale : constipatie , diaree, ileus ...
A doua parte a diagnosticului consta in enuntul cauzei problemei , mai concret a sursei
acesteia.
Dg. de nursing format din 3 parti foloseste formula : PES
– probleme de sanatate
– etiologie
– semne si simptome

48
 Expl.: P = alterarea eliminarii intestinale : constipatie E
= din cauza imobilitatii

S = manifestata prin scaune rare , tenesme dureri abdominale Exista

3 tipuri de dg. de ingrijire :

– dg. actual - cand manif. de dependenta sunt prezente , observabile expl:
alimentatie inadecvata prin deficit , din cauza starii depresive .
– dg. potential - cand poate surveni o problema daca nu se intervine expl. :
atingerea potentiala a integritatii pielii din cauza imobilitatii
– dg. posibil - descrie o problema a carei prezenta nu este sigura
expl.: perturbarea posibila a stimei de sine din cauza unei dificultati in
asumarea rolului de tata

Clasificarea nivelelor de dependenţă:

• nivelul de dependenţă reprezintă un instrument util cu ajutorul căruia se evaluează îngrijirile
specifice nursing ;
• astfel îngrijirile eficiente duc la scăderea nivelului de dependenţă al persoanei ;
• sunt 4 nivele de dependenţă : independenţă/autonomie (1 punct);
dependenţă moderată (2 puncte);
dependenţă majoră (3 puncte) ;
dependenţă totală (4 puncte)
• pt. fiecare din cele 14 nevoi li se acordă un punctaj, între 1 şi 4 , corespunzător gradului de
dependenţă/indepeddenţă, aprecierea are un grad de subiectivitate, motiv pt. care punctajul
final este orientativ : persoană independentă = 14 puncte ;
dependenţă moderată = 15-28 puncte ;
dependenţă majoră = 29-42 puncte ;

Diferenţe între diagnosticul medical şi diagnosticul de nursing

49
Diagnostic medical Diagnostic de nursing
defineşte boala
defineşte starea pacientului cu toate valenţele lui bio-psiho-sociale
indică răspunsul pacientului la tratament
indică răspunsul uman la îngrijire
semnalează afecţiuni ale sistemelor şi ale aparatelor în cadrul bolii
semnalează probleme ale celor 14 nevoi fundamentale ale fiinţei umane
este mereu acelaşi pe parcursul bolii se modifică de la o perioadă la alta
are terminologie proprie ( ex. ulcer, ciroză, hepatită,..)
nu are încă o terminologie proprie ( în America există dg. NANDA)
este un ghid pentru tratament şi procedee medicale
este un ghid pentru aplicarea îngrijirilor pe cele 14 nevoi fundamentale
urmăreşte evoluţia bolii
orientează nursa pentru intervenţii autonome şi este un ghid pentru intervenţia de
nursing
ORIENTAREA DIAGNOSTICELOR SPRE INTERVENTII AUTONOME SI/SAU
INTERVENTII DE COLABORARE
Informaţiile, analiza si interpretarea lor exprima problema , cauza persoanei . Dam
mai jos cateva exemple

Expl. 1 Date culese Dg. de îngrijire

- amputatie de gamba stg. - alterarea imaginii corporale din cauza
- refuza sa-si priveasca bontul amputatiei gambei manifestata prin...
- isi ascunde bontul sub patura
- exprima sentimente negative fata de aceasta
operatie
- vorbeste putin
Expl.2 Date culese Dg. de nursing
- sta toata ziua la tv. , nu-l intereseaza alte - sedentarism din cauza lipsei de
lucruri motivatie de a face alte activitati sau
- se apropie putin de alte personae , spune exercitii
ca se simte singur si se plictiseste - sentiment de inutilitate din cauza lipsei de
,primeste putini vizitatori activitate
- sentiment de singuratate din cauza lipsei
sociale
Expl. 3
Formulari de dg. de ingrijire :
– problema respiratorie potentiala din cauza imobilitatii manifestata prin .. ..{n. de a r.
si a avea o buna c}
– dificultatea de a se alimenta din cauza imobilitatii partii drepte , manifestata prin .
{ n . de a bea si a manca }
– modificarea eliminarii intestinale si urinare { incontinenta } din cauza pierderii
controlului sfincterian , manifestata prin..{n. de a elimina }
– lezarea integritatii pielii din cauza presiunii asupra sacrului , manifestata prin . . {
n. de a fi curat, ingrijit .. .si a proteja teg. si muc.}

50
 – anxietate - legata de limitele sale {frica sa nu cada } { n. de a se misca si a avea o
buna postura }
– alterarea comunicarii din cauza AVC , manifestata prin dificultatea de a articula
cuvintele {n. de a comunica }

3. PLANIFICAREA INGRIJIRILOR

• etapa ce urmează stabilirii diagnosticului de nursing şi se referă la intervenţiile cu scopul de

a rezolva problema actuală şi să evite apariţia unor noi diagnostice ; etape :
1. Planul de intervenţii va ţine cont de cele mai importante nevoi ( fiziologice,
biologice); rezolvarea nevoilor în ordinea lor normală
2. Vom identifica nevoia care este mai sever afectată ;
3. Organizarea activităţii va fi realizată în funcţie de aplicarea tratamentelor medicale
( ex administrarea antibioticelor la 6 / 8 / 12 ore urmăreşte respectarea odihnei
pacientului, activitatea este cât mai ordonată, schimbul de tura se face la orele 7 /19
astfel că se preia tura cu tratament efectuat )
• atunci când se aplică îngrijirile trebuie avut în vedere 2 aspecte :
a obiective ( O ) şi b. intervenţiile ( I ) , care trebuiesc
efectuate ;

a. OBIECTIVELE DE INGRIJIRE - sunt descrise ca fiind un comportament pe care il

asteptam de la p. , un rezultat ce dorim sa-l obtinem in urma interventiilor.

Expl. de obiectiv care ar fi acceptat in cazul unui pacient partial paralizat :

- ca pacientul sa se imbrace fara ajutor in decurs d e . { una , sau doua saptamani }
sau
- ca p. sa-si mentina tot timpul gamba si bratul dr .{ cand sunt afectate } intr-o buna pozitie
anatomica , in interval d e . { 2, 3, .. 7 zile, dupa caz }
Caracteristicile obiectivului de ingrijire : S. P. I. R. O.
> - specifice ( S ) individului { sa apartina unui singur subiect - familie sau grup -expl.
: ,,ca d-na x sa...................................''}
> - trebuie efectuate cu performanţă ( P ) maximă - exprima actiuni , atitudini,
comportamente asteptate de la persoana , pornind de la un verb activ ; expl : {,,ca d-
na x sa inteleaga si sa efectueze }
> - sunt caracterizate de implicare ( I ) ,exprima nivelul de angajare al persoanei
{ trebuie sa actioneze singur sau cu ajutor; expl : ,,ca d-na x sa
inteleaga si sa efectueze ea insasi ''...............sau ca d-na x sa se deplaseze cu
ajutorul ...unei carje ori asistentei ..." }
> trebuie efectuate cu realism ( R ) , trebuie să ţină cont de capacitatile fizice ,
intelectuale , afective ale persoanei de a-şi realiza acea nevoie ( se caută cauza : nu
poate / nu vrea / nu ştie cum expl. : ca d-na x sa efectueze ea insasi ingrijirea stomei
respactand principiile invatate};
> au caracter observal ( O ) , adică trebuie să fi capabil să evaluezi acţiunile si
atitudinile prin observare , masurare si evaluare cu precizie {expl.: ca d-na x sa

51
 procedeze ea insasi la aplicarea dispozitivului de stomie de fiecare data '' sau ca d-
na x sa mearga cu ajutorul carjelor de 3 ori/zi cate 5 minute ''}

> atitudinile ; observaţiile efectuate la pacienţi pot fi :

cuantificabile ( măsurabile : TA / R / P / T )sau prin perceptie ( ex.
comunicarea );

Obiectivele poate fi :
■ pe termen scurt {OTS}: care trebuie să aibă un efect în câteva oresau zile
Expl. : d-na x va fi asezata pe fotoliu zilnic , timp de o ora , de 3
ori /zi ''
■ pe termen mediu{OTM} : cu efect intr-o saptamana
Expl.: ,, ca intr-o saptamana d-na x sa mearga fara ajutor pana la baie''
■ pe termen lung{OTL} : cu efect in saptamani sau luni ( ex. dieta, renunţarea la
alcool / tutun );
■

Expl.: ,,ca d-na x sa-si mareasca progresiv mobilitatea degetelor ca sa fie

capabila sa tricoteze in termen de o luna "

Pentru fiecare problema vor fi formulate una sau mai multe obiective . Pentru atingerea unui
obiectiv indepartat se se fixeaza unul sau ma. multe obiective pe termen scurt sau mediu.
Expl. : ,,d-na x va trebui sa faca in fiecare zi ,in trei reprise , exercitii de flexie si extensie a
degetelor si pumnului { termen scurt} ca intr-o saptamana sa fie capabila sa trimita o minge ,
rand pe rand , in fiecare mana { termen mediu '

Exercitii de elaborare a obiectivelor

Pornind de la următoarele diagnostice de îngrijire , elaborate obiectivele necesare

1. deshidratare usoara , legat de o hidratare insuficienta
2. diminuarea amplitudinii respiratorii , cauzata de imobilizarea indelungata { varsta 74 ani
}
3. predispozitie la escare de decubit , din cauza ca p. este imobilizat de m. multe zile si se
misca f. putin in pat

Se sugereaza urmatoarele raspunsuri : R1. ca p. sa bea 2000 ml lichide /zi - se va preciza

cum sa se faca repartizarea pe prize a intregii cantitati
R2. ca p. sa-si amelioreze amplitidinea respiratiei : sa faca exercitii respiratorii timp de 5
minute , de 2 ori/zi
R3 ca p. sa se intoarca si sa-si schimbe pozitia in pat , ajutandu-se de marginea
patului sau de auxiliare , la fiecare 2 ore_____________________________________________

b. INTERVENTIILE

52
 • scopul aplicării intervenţiilor este acela de a recăpăta independenţa totală /parţială sau
de a menţine independenţa , asa incat , la intocmirea planului de ingrijire , as. med
trebuie sa se gandeasca la interventii care raspund cu adevarat nevoilor specifice ale p. ,
care interventii trebuie sa fie : novatoare , observabile , personalizate si masurabile .
Pentru ca interv. sa fie masurabile se va indica ora { 2, 6 , sau 10 h } si in care moment al
zilei { dupa baie , dupa masa , inainte de masa de pranz } se executa .

4.EXECUTAREA {APLICAREA } INGRIJIRILOR

aplicarea îngrijirilor se realizează în echipă :
Sunt antrenati :

> nursa : care îngrijeşte pacientul cu cele 14 nevoi, încurajează acţiunile independente
ale acestuia şi îl învaţă cum să capete şi să menţină anumite nevoi.
> pacientul : trebuie să execute acţiunile planificate pentru el şi să fie de
acord cu acestea
( consimţământul );
> familia : un alt membru al echipei care trebuie implicată ( prin colaborarea cu nursa)
în îngrijirea pacientului ( ea trebuie să ştie - de ce , unde, când , ce -
trebuie să facă dacă mai este pusă în situaţia respectivă de boală ; ea trebuie să
suplinească acasă şi să ajute la realizarea nevoilor pacientului , însă planificat ,
susţinând activităţile de realizare a autonomiei pacientului în efectuarea nevoilor );
> echipa de îngrijire : infirmiera, ospătarul - au rol de a susţine activitatea nursei şi a
pacientului prin activităţile complementare

Exercitiu pentru intocmirea pl. de ingrijire {fara evaluare }

D-l V.R, de 68 ani , este spitalizat de putin timp pentru probleme cardiace - care acum sunt
in ordine . Din culegerea de date reiese : se alimenteaza bine , se hidrateaza f. putin {o bautura
la masa de pranz } , desi I s-a recomandat miscare are dificultate in deplasare din cauza unei
fracturi a gambei dr. unde mai acuza putina durere ; are nevoie de ajutor pentru deplasare , se
jeneaza sa ceara ajutorul as. de salon pe care o solicita f. rar ; are defecatie regulate , la doua
zile , insa cu scaune dure ; mictiuni putin m. frecvente ; spune ca deseori se retine de a urina ;
prezinta incontinenta usoara , ocazionala ; acuza uneori durere in flancul inferior al
abdomenului.

Obs. Se va acorda atentie nevoii de a se misca si a avea o buna postura , deoarece

aceasta este nevoia care ii produce cea mai mare dependenta cu repercusiuni asupra altor nevoi
. Pentru usurarea demersului , problema cardiaca { este in regula } se lasa deoparte .

Nevoia Date care Dg. de ingrijire Obiective Interventii

demonstreaza

53
 dependenta
A se - dificultate in a Alterarea Ca intr-o saptamana
Se fac exercitii passive si
misca . se deplasa mobilitatii din , p. sa fie capabil sa
active ale membrelor inf.
- durere la cauza sechelei se deplaseze pentru
de 2 ori/zi . se determina
nivelul gambei .. unei fractui a merge la toaleta .
p. sa mearga cu ajutor ,
- are nevoie de manifestata prin.. de 3 ori/zi , 5 minute la
ajutor in { vezi obs . de mai inceput apoi crescand cu
deplasare sus} cate un minut in fiecare
zi .
A - ii este jena sa Dificultate in a Ca p. sa -si exprime Sa rasapund cu rapiditate
comunica ceara ajutor comunica legata nevoile cu m. cand suna ; ii subliniez
de jena multa
- nu suna indrazneala { a se disponibilitatea as. med.
decat f. rar evalua la 3 zile } pentru a-l ajuta
A - mictiuni Modificarea Ca p. sa-si Se explica p. necesitatea
elimina putin m. schemei urinare restabileasca o de a urina atunci cand are
frecvente {usoara schema a urinarilor, senzatie , pentru a evita
-incontinenta incontinenta } din in interval de o incontinenta . se va duce
ocazionala cauza dificultatii saptamana la toaleta la 2 ore. Se lasa
-dureri {uneori } in a se adapta urinarul la indemana pe
in etajul inferior pentru mobilizare timpul noptii.
abdominal
A se - se Insuficienta Ca p. sa bea 1500 Se lasa Portia de apa la
hidrata hidrateaza putin , hidratare , legata ml lichid /zi {a se indemana . I se explica
nu bea lichide de frica de a fi evalua zilnic } necesitatea de a bea cel
intre mese obligat sa putin un pahar de apa
mearga la intre mese . I se ofera un
toaleta pahar cu suc la orele 10,
14, 20.

Sfaturi pentru efectuarea interventiilor de ingrijire

– nu efectuati acte de ingrijire fara a se cunoaste rationamentul , efectul
asteptat
– inaintea oricarei ingrijiri , evaluati p . pentru a evalua starea problemelor si verificati daca
interventiile prevazute sunt totdeauna potrivite
– nu sunteti roboti ; fiti atenti la reactiile p. si inlocuiti orice interventie ineficace
– implicati p. si familia lui , explicandu-le ratiunea interventiilor
- pregatiti mediul inconjurator therapeutic si fara pericole
Executarea ingrijirilor si relatia asistent-pacient
In optica V. Henderson ingrijirea trebuie sa fie de suplinire a nevoilor in satisfacere , sa
favorizeze drumul spre independenta . Relatia as.- p . trebuie sa stabileasca comunicatie :
– a . funcţionala - usurarea dialogurilor dintre ei
– b . pedagogica - invatare= transmitere de inf. necesare prevenirii , restabilirii atat fizic cat
si psihic pacientului

54
– c . ţerapeuţica - prin care intre cei doi se stabilesc relatii de accepţare reciproca , de
atitudine de respect si căldura si ultima , de relatie empatica fata de p.
Rel. as. - p. se atabileste in multe situatii :
– cand acesta ajunge la spital
– cand face inteviul pentru culegerea datelor
- cand executa ingrijiri zilnice
Situatii sau reactii in timpul ingrijirilor ce trebuie sa fie in atentia asistentei
Anxietatea -sentiment de inconfort si de tensiune resimtit de o persoana . Poate fi acuta
cauzata de o durere , de frica , de neliniste si determina modificari ale pulsului , respiratiei si
TA manifestaaaata prin cresterea marcata a acestor semne vitale . rolul as. este de a cunoaste
anxietatea p . pentru a fi de ajutor pentru acesta . Stresul - fizic si psihic . Cel psihic provine
dintr-un dezechilibru intre exigentele la care este supus individul si capacitatile lui de a
corespunde . Stresul antreneaza probleme de sanatate : pe plan psihologic apare frica de esec ,
depresia , anxietatea , iar in plan fizic apare frigul , setea , foamea , inconfortul .Indiferent de
provenienta lui , poate afecta organe , expl. stomacul - apare ulcerul. Rolul as. med. in timpul
stresului este de sustine psihic p. prin suplinirea unor nevoi ale acestuia. Frica - sentiment
resimtit fata de un pericol fizic sau psihic. Ea se asociaza cu anxietatea .
Rolul as. aici este de a demonstra p. intelegere , vointa de a-l asculta si a-l asigura ca evolutia
problemelor lui va fi pizitiva.
Durerea - senzatie neplacuta resimtita in unul sau m. multe puncte ale organismului . Este
insotita de : reactii psihologice ca : anxietate , furie , depresie , de preocupari sociale ca
:ingrijorare pentru viitor , pentru familie , neliniste , iar intrebarile cu caracter religios se
intensifica. Durerea poate fi acuta si cronica . Rolul as. in aceasta situatie este de administra
medicatia prescrisa , de a-I acorda ingrijiri care sa diminueze pana la disparitie durerea dar sa
si comunice cu p. Singuratatea - starea individului care se regaseste singur cu el insusi.
Cateodata este benefica fiintei umane . Dar in cazul batranilor , bolnavilor cronici , prelungirea
acestei stari de fapt duce la deteriorare mentala si afectiva . Rolul as. este aici de a stabili o
relatie afectiva , de ajutor , intelegere si respect cu persoana . Relatia de ajutor presupune de a-l
ajuta efectiv in dificultatea sa aducandu-I caldura sufleteasca si empatie.
Imobilitatea - diminuarea capacitatii de mobilizare fizica sau articulara , ce poate afecta
perceptia imaginii si stimei de sine.
Instrainarea - se intalneste la cei aflati in azile si camine spital , care sesizeaza ca nu se mai
tine seama de opiniile lor , de nelinistile lor , de capacitatea de decizie a lor , de preferintele lor
.
Sentimentul de neputinta - p. se vede condamnat de natura si considera inutile toate ingrijirile
gandind ca nimeni nu mai poate face ceva pentru el. Modificarea schemei corporale -
schimbare progresiva cum este slabirea , obezitatea , menopauza , imbatranirea , determina la
unele persoane perturbari importante . Dar cand apar si artrite , paralizii , amputatii de organe ,
se modifica aspectul fizic al persoanei ceea ce il determina sa se resemneze cu dificultate sau
deloc si atunci sentimentul pe care il incearca este de frustrare , de devalorizare si de pierdere a
increderii in sine .
Pierderea - unei finte dragi , a rolului in sozietate , a unui avantaj duc la dificultati de
ordin material , emotiv sau profesional.
Doliul - dupa pierderea partenerului de viata are repercusiuni majore uneori asupra persoanei.

55
Toate aceste situatii pot fi atenuate de as. med. prin ingrijiri de calitate , prin empatie prin
prezenta umana si caldura sufleteasca coroborate cu o comunicare adecvata .

5. EVALUAREA INGRIJIRILOR :

• reprezintă constatarea starii de echilibru la care a ajuns individul după aplicarea

îngrijirilor;
• este metoda care asigură calitatea actului medical ;
• evaluarea se face conform unei planificări şi sunt evaluări :
>pe termen scurt : imediat ; se realizează în general pentru intervenţia
cu caracter dependent al nursei - adică la indicaţia medicului ->pe termen
mediu : realizat la un interval de timp stabilit , pe 7 -8 zile
> uzuale : la 24 ore
> în ambulatoriu : la 7 zile , pt. a se vedea dacă a evoluat sau nu spre bine în
urma recomandărilor medicale
>pe termen lung : luni de zile , de ex. dacă s-a lăsat/nu de fumat / alcool

Se evalueaza :
– rezultatul obtinut
– satisfactia pacientului
a. Rezultatul obtinut : este ceea ce se sconteaza dupa formularea obiectivelor de ingrijire , de
catre as.med.
Expl. : obiectiv formulat : ca d-na x sa-si exprime maine sentimentele resimtite cu ocazia
primului pansament dupa mastectomie ''
Pentru realizarea lui , as. va merge sa vada pacienta cand aceasta va fi mai odihnita , o va
asculta , o va stimula sa se exprime si va aborda discutii legate de perceperea imaginii
corporale . Daca obiectivul nu a fost atins , atunci as. va cauta motivul , cauza nereusitei .
Expli.: evaluare : pacienta este inca socata , plange , nu poate sa-si exprime nici un sentiment ,
este descurajata , dar dupa ce a discutat cu as. starea ei de spirit sa schimbat : este mai calma ,
se resemneaza . Rezulta de aici ca obiectivul a fost atins.
Apar insa alte probleme { ce va zice sotul ?, cum va fi privita de colegele de serviciu ?,
etc...} care vor fi subiectul unor noi obiective de ingrijire cu evaluarile necesare .
Conchidem ca evaluarea se va face tot timpul ingrijirilor prin reajustarea
obiectivelor si stabilirea interventiilor.

56
b. Satisfactia pacientului : este importanta dar trebuie sa avem rezerve in ceea cel priveste
mai ales ca el nu are cunostiintele necesare unei bune ingrijiri sau unele manevre medicale ii
displac , desi beneficiaza de o ingrijire excelenta.

PLAN DE ÎNGRIJIRE
{model de incepere }

Data Nevoi Dg. de Obiective Interventii Evaluare

0fundamentale Nevoia de a P Dupa 8 ore

a r o constat b
Cresterea nursing______ un usor
gradului Deficit progres in
de alimentar din gradul de
alimentare
cauza autonomie
activa , in tava , pe care asez tacamurile necesare in ordinea
anxietatii alimentara
urmatoarele folosirii,cana cu
. Continui
8 ore supa si farfuria
ingrijirile
cu felul al doi-
specifice
lea.Asez o
bea si manca asestei
masuta peste un
prosop curat pe nevoi
coapsele
p.supraveghez
alimentatia fara a
grabi ritmul de
administrare .

57