Sunteți pe pagina 1din 3

INGRIJIREA BOLNAVULUI IN SEC XIX-LEA

Medicina n secolul al XIX-lea

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante n diagnosticul i tratamentul bolilor precum i n dezvoltarea interveniilor chirurgicale.
n jurul anului 1819, n Frana, Ren Laennec (1781 - 1826) introduce stetoscopul, pn astzi cel mai utilizat instrument n examinarea medical. Lucrrile lui Marie Bichat (1771 - 1804), n Frana, asupra esuturilor pun bazele histologiei, n timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), n Berlin (Germania)studiaz substraturile anatomo-patologice ale bolilor i emite cunoscuta teorie a patologiei celulare. Descoperirile fundamentale n lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur (1822 - 1895) i ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 - 1917) i Ilia Mecinicov (1845 - 1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 - 1912), n Anglia folosete pentru prima dat fenolul ca substan antiseptic.

Claude Bernard n mijlocul elevilor si, - pictur de Lon Lhermitte, 1889 Pe trmul fiziologiei sunt de remarcat lucrrile francezului Claude Bernard (1813 - 1878) asupra funcionrii glandei tiroide, ficatului i asupra sistemului nervos vegetativ i ale lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), n Rusia, cu privire la reflexele condiionate. Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaterea structurii sistemului nervos.

Wilhelm Rntgen, n Germania, (1845 - 1923) descoper n 1895 razele X i le aplic n investigarea organelor interne. Introducerea narcozei cu eter n America n de ctre americanul William Thomas Morton n 1846, a anesteziei locale cu cocain n 1884 de austriacul Christian Koller i rachianesteziei n 1898 de ctre August Bier n Germania contribuie la dezvoltarea furtunoas a chirurgiei

In fiecare zi, mii de asistenti medicali din tara isi dedica intreaga pricepere ameliorarii suferintei bolnavilor si insanatosirii lor. Mereu la datorie, asistentii, impreuna cu medicii, isi fac, dupa cum spun, doar meseria. Insa meseria lor e veche de cind lumea, si tot de atunci ingrijirea bolnavilor a fost considerata nu doar o stiinta, ci si o arta. De-a lungul istoriei se poate vorbi despre trei etape. Prima este bazata pe vindecatorii traditionali si autoingrijire si dateaza inca din vremea primelor comunitati umane, cind persoane animate de dorinta de a face bine acordau in mod anonim si dezinteresat ingrijiri. Civilizatiile timpurii din Mesopotamia, Egipt, India si China, precum si culturile evreiesti, grecesti si romane au exercitat influente hotaritoare asupra dezvoltarii civilizatiei universale si, implicit, asupra medicinei si ingrijirilor de sanatate. O a doua etapa a aparut odata cu crestinismul. Avind drept precept intelegerea celuilalt, spiritualitatea crestina a trezit in persoanele ce acordau ingrijiri dragoste pentru cei slabi, devotament, caritate si simtul datoriei. Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si saracilor si institutionalizarea ingrijirilor de sanatate au impus "arta de a ingriji" ca pe o practica diferita de "arta de a vindeca", lucru ce s-a facut in paralel cu progresul stiintei si tehnicii, dar si cu progresul social. Cu toate acestea, identitatea profesiunii celui care acorda ingrijiri a ramas in umbra. A treia etapa a fost marcata de avintul economic si social care au cuprins Europa dupa Revolutia franceza. In secolul al XIX-lea s-a observat pentru prima data un inceput al structurarii profesionale si al enuntarii principiilor care stau la baza profesiei de asistent medical. S-a remarcat activitatea lui Florence Nightingale (1820-1910), care a reusit pentru prima oara sa prezinte arta ingrijirilor de sanatate ca pe o profesie distincta care cere, in egala masura, stiinta si constiinta. Interesul crescind in profesionalizarea activitatii de ingrijire a bolnavilor a dus la infiintarea, in 1899, a Consiliului International al Nurselor, principala misiune a organizatiei fiind imbunatatirea ingrijirilor de sanatate. Succesiunea si complexitatea evenimentelor din secolul XX au subliniat transant legaturile dintre societate si profesia de asistent medical. Dezvoltarea institutiilor spitalicesti, cresterea nevoilor de calificare ale asistentului medical si reglementarea raporturilor de munca au facut ca practica ingrijirilor de sanatate sa se faca cu exigente sporite, atit cantitativ, cit si

calitativ. Practica a demonstrat ca asistentul medical este nevoit, prin propria menire, sa-si concentreze atentia asupra persoanei in toata complexitatea ei bio-psihosociala si nu doar asupra problemelor medicale ale acesteia, asa ca nu trebuie ca activitatea asistentului sa fie perceputa ca o activitate complementara, pusa in slujba medicului. De altfel, pe 11 mai, ca un preambul la sarbatorirea Zilei Asistentului Medical, in Sala de Conferinte a Hotelului "Unirea" din Iasi se va semna un document comun de catre Ordinul Asistentilor Medicali din Romania si Federatia Sanitas, cu privire la modificarea Legii 461/2001, pentru sustinerea autonomiei profesiei de asistent medical.