RENASTEREA

O perioada in care arta de a igriji incepe sa se impuna ca o practica diferita fata de arta
de a vindeca, in paralel cu progresul stiintei, tehnicii si daramarea barierelor mistico-religioase,
la care au contribuit numerosi invatati.
Andre Vesale (1514-1564) in cele 7 parti ale tratatului sau de anatomie, „De Humani
Corporis Fabrica” (Alcatuirea corpului uman), expune o conceptie noua, bazata pe observatii
directe, cercetare si gandire rationala.
Adevarurile enuntate de Vasale sunt:
 maxilarul inferior este mic;
 femurul si humerusul sunt oase drepte nu curbate;
 vena azigos se varsa in vena cava superioara nu in cea inferioara;
 osul stern este constituit din 3 parti si nu din 7;
 uterul este format dintr-o singura cavitate;
 ovarul contine corpul galben descrie corect anatomia inimii si traiectul venelor
sustine posibilitatea afoniei dupa sectionarea nervului recurent al colapsului
pulmonar secundar dupa deschiderea toracelui atrage atentia asupra
posibilitatilor de stimulare directa a miocardului in timpul opririi inimii si a
supravietuirii bolnavului dupa splenectomie.
Miguel Seret (1509-1553) bazandu-se pe studii anatomice reale reuseste sa dea o
descriere exacta a micii circulatii.
Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elvetian, este considerat un inovator al
gandirii biomedicale. Folosind metoda experimentala a incercat sa fundamenteze urmatorul
concept biomedical: „procesele care se petrec in corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortita
sa joace un rol imens in medicina”.
Girolamo Francastoro (1483-1553) in lucrarea sa „De contagione contagionis morbis
et eorum curratione” (Despre contagiune boli contagioase si tratamentul lor) descrie caile de
transmitere a bolilor infectioase, realizand totodata o clasificare a lor. Sustinand ca infectia este
produsa de particule mici invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul
care a diferentiat ciuma de tifosul exantematic.
 Ambroise Pare (1509-1590) va introduce in tratamentul plagilor un antiseptic format
din galbenus de ou, solutie alcoolizata si terebentina, acoperite de fese din bumbac. A imaginat
tot felul de proteze mecanice pentru ranitii suferinzi de amputari.
William Harvey (1578-1657), cu studii de medicina la Cambridge si Padova, publica
lucrarea „Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus” (Cercetarea anatomica
asupra miscarii inimii si sangelui la animale). Socotita ca apogeu al descoperirilor Renasterii,
descrierea circulatiei sanguine reprezinta o lovitura definitiva data medicinii dogamatice
traditionale. El este cel care va pune bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne
vivum ex ovo” (tot ceea ce este viu provine din ou). Printre pionierii politicilor de sanatate
comunitare este si William Perry, care a emis ideea ca doar controland bolile transmisibile s-ar
putea ameliora mortalitatea materno-infantila. Spitalele vremii devin locuri unde pe langa
ingrijirea bolnavilor se studia si se invata arta medicala. Arta de a ingriji incepe sa se diferentieze
fata de arta de a vindeca.
Saint Francisc De Sales (1567-1662) infiinteaza o asociatie voluntara a „vizitatorilor
prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordand ingriiri. Asociatia a
reprezentat o forma timpurie de „ingrijiri tip nursing” la domiciliu.
Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltarii
ingrijirilor de sanatate si al ajutorului social. In 1617 organizeaza la Paris „Confreria caritatii”,
organizatie formata din tinere credincioase laice, ce se consacra ingrijirilor la domiciliu.
Camille de Lelis, militar de cariera, se converteste la catolicism si se dedica ingrijirii
bolnavilor, in special a celor atinsi de ciuma. Dupa canonizare a fost ales ca patron al
infirmierelor. Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si a celor saraci, va
institutionaliza functia de ajutor social si de ingrijire, creand premisele aparitiei functiei de
ingrijitor de sanatate.
 REVOLUTIA INDUSTRIALA

Epidemiile care au bantuit Europa secolelor XVII-XVIII au influentat radical modul de

gandire, de la conceptia fatalista la instituirea carantinelor si intensificarea controlului sanitar
aspra vietii publice. Dezvoltarea industriala a dus la cresterea populatiei urbane, la o rata crescuta
a mortalitatii infantile, abandonul si ucideraea sugarilor, conditii grele de munca, cresterea
exponentiala a imbolnavirilor profesionale si o crestere a incidentei bolilor mintale.
Printre cei care au pregatit reforma conceptiilor privind bolnavii mintalise numara si
scriitorii Fracncoise-Marie Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784) si H.G. Mirabeau
(1749-1791). Printre primii reformatori a sistemului psihiatric se numara Vncenzo Chiarugi
(1759-1820), care reueste sa introduca in 1788 la Spitalul Sf. Bonifacio din Florenta, un sistem in
care nurse instruite corespunzator, ingrijeau bolnavii psihici sub directa supraveghere a
medicilor.
In lucrarea „De morbis artificum” (Despre bolile meseriasilor), Bernardino Ramazzini
(1633-1714) descrie peste 50 de profesii expuse noxelor. Eforturile moderne privind sanatatea
publica au aparut in Anglia odata cu Legea Elisabetana pentru saraci, din 1601, ce garanta
asistenta medicala si ingrijire de nursing pentru saraci, orbi, si handicapati.
Spre sfarsitul perioadei industriale opinia publica isi va schimba optica fata de
persoanele care prestau activitati de nursing. Aceste grupuri constituite in special din persoane de
sex feminin si sprijinite de cele mai multe ori de ordine religioase, vor fi treptat inlocuite de
femei murdare, betive, necinstite, numite „drojdia societatii”. Nursa era considerata cea mai
umila dintre servitori, fiind obligata sa desfasoare o munca zilnica oboasitoare si prost
remunerata. Aceasta perioada a fost denumita de istoriografi „epoca neagra a nursingului”.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se refera la imunologia
practica si anume la vaccinarea antivariolica. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin
antivariolic, la 14 mai 1796, de catre medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai
importanta era in lupta cu microbii.
 SECOLUL XIX

Un secol in care oamenii de stiinta continua sa aduca remarcabile contributii in diferite

domenii de activitate, inclusiv in medicina.
Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate si paleontologiei,
Robert Brown (1873-1913) descrie existenta nucleului in celulele animale si vegetale, Mathias
Schleiden (1804-1881) si Theodor Schwann (1810-1882) elaboreaza „teoria celulara” ca baza
de organizare a structurilor animale si vegetale.
Chimistul Louis Pateur (1822-1895) a reusit cateva descoperiri esentiale in
microbiologie (teoria microbiana a bolilor infectioase), chimie (fermentatii, cristalografia) si
imunologie, realizand vaccinuri impotriva holerei aviare, antraxului si turbarii. Robert Koch
(1843-1905) a daruit medicinei importante descoperiri in domeniul mediilor de cultura a
bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei si holerei.
Romanul Victor Babes (1854-1926) impreuna cu patologul Victor A. Cornil (1837-
1908) publica prima carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului
imunitatii pasive, perfectionand tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului cu serul antirabic.
In aceeasi perioada I.I. Mecinikov (1845-1916) si Paul Ehrlich (1854-1915) au descris
principalele mecanisme de aparare a organismului in caz de infactie, punand bazele imunologiei.
Dezvoltarea stiintelor va duce la aparitia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec
(1781-1826) care introduce metoda aculatatiei in examinarea clinica. El a fost si cel care a
inventat si a construit primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influentata de 3
mari descoperiri: anestezia atribuita lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus
de Joseph Lister (1827-1912) si asepsia pasteuriana in 1893.
Secolul XIX reprezinta o epoca importanta in formarea cadrelor sanitare si
popularizarea cunostintelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. In 1811 se
infiinteaza la Bucuresti, Spitalul Filantropia, in 1838 este inaugurat Spitalul Brancovenesc iar
sub conducerea lui Iosif Sporer (1780-1850) se va infiinta o scoala de moase. El va redacta
pentru elevele sale manualul „Mestesugul mosirii pentru invatatura moaselor la Institutul
maternitatii din Bucuresti”. Printre promotorii organizarii sanitare moderne se numara si medicii
Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900) initiatorul Scolii de mica
chirurgie de la Spitalul Coltea.
 In America prima asociatie de voluntari pentru sanatate, „Societatea doamnelor
milostive” se constituie in prima jumatate a secolului al XIX-lea in New York si isi propunea
intr-ajutorarea bolnavilor si saracilor.
In 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajeaza pe Francesca Root,
absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor saraci, ingrijiri de
sanatate si asistenta religioasa. In 1866 in Philadelphia ia nastere „Asociatia Nurselor
Vizitatoare” ce presta ingrijiri la domiciliul bolnavilor.
In jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sanatate iar in 1878 se
infiinteaza Serviciul Spitalelor de Marina, o institutie care sa ofere ingrijiri marinarilor bolnavi si
infirmi, reusind in timp sa devina un model pentru organizarea serviciilor de sanatate publica in
S.U.A.
Lillian Wald si Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reusit in 1893, organizarea
unui serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor saraci. Lillian Wald considerata prima
nursa pentru sanatate din SUA, implicandu-se activ in folosirea metodelor epidemiologice in
campaniile de politica sociala pentru promovarea sanatatii, a condus la infiintarea companiilor de
asigurari, care sa plateasca serviciile de nursing si impreuna cu Lee Fraskel a initializat primul
program de nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitana.
Serviciul de nursing infiintat de Lillian Wald a avut o contributie importanta in organizarea
nursingului comunitar, prin ingrijirile acordate la domiciliu platibile in rate, stabilirea unui sistem
de salarizare pentru nurse, folosirea anunturilor publicitare in recrutarea de noi nurse, scaderea
indicatorilor de morbiditate si mortalitate.
In 1862, omul de afaceri Henry Durant publica cartea „O amintire de la Solferino”, cu
aceasta ocazie propunand infiintarea in fiecare tara a unor societati de ajutorare a militarilor
raniti in confrutarile armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, impreuna cu bancherul Gustave
Moynier, generalul G.H. Dufour, medicii Louis Appia si Theodore Maunoir formeaza un
comitet cu scopul de a pregati o Conferinta internationala, in vederea discutarii unor aspecte
legate de sprijinirea serviciilor sanitare si la acordarea de ajutor tuturor militarilor raniti. In luna
octombrie 1863 reusesc organizarea acestei conferinte, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se
transforma in Comitetul International al Crucii Rosii, avand ca deviza: „pregatirea in timp de
pace, pentru a fi de ajutor in timp de razboi”. La 8 august 1864 reusesc sa convoace, cu ajutorul
guvernului elvetian, o Conferinta diplomatica, la care au luat parte 11 tari europene si SUA.
 Textul pregatit de Comitetul International, cunoscut sub numele de „Conventia pentru
ameliorarea soartei militarilor raniti din armatele in campanie”, marcheaza o data importanta in
istoria umanitatii. Conventia stipula: „Ambulantele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi
recunoscute ca neutre si ca atare vor fi protejate si respectate de catre beligeranti. Militarii raniti
sau bolnavi vor fi luati in ingrijire de catre natiunea carei îi apartin.” Totodat s-a adoptat si
semnul distinctiv, o cruce rosie pe fond alb, reprezentand culorile inversate ale steagului
federatiei elvetiene, ca un omagiu adus neutralitatii Elvetiei.
In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui cruce cu o semiluna
rosie, fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In urmatorul deceniu 22 de state vor
adera la aceasta conventie, fiecare dintre ele infiintandu-si Societati Nationale de Cruce Rosie.
In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes se va adopta
propunerea ca activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la
initiativa lui H.P. Davison, va lua nastere la Paris in data de 5 mai 1919, Liga Societatilor de
Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza: „Per
Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre pace).
 SECOLUL XX

Secolul XX aduce cu sine accelerarea dezvoltarii fara precedent, in toate sectoarele de

activitate, inclusiv in medicina si arta ingrijirilor de sanatate.
La o luna de zile dupa ce W.C. Roentgen (1845-1923) descopera razele X, Henry
Bequerel (1852-1908) pune in evidenta fenomenul radioactivitatii naturale.
Marie Curie (1864-1934) impreuna cu sotul ei Pierre Curie (1859-1906), studiind
fenomenul radioactivitatii, vor descoperi radiumul. Atat radiologia cat si izotopii radioactivi,
reprezinta progrese fara precedent, care vor revolutiona metodele de diagnostic si tratament,
ducand la dezvoltarea unor noi ramuri medicale precum ftiziologia, traumatologia, urologia,
angiocardiografia, radioterapia, etc.
Legea segregarii genetice, postulata de botanistul W.J. Johannsen (1857-1917), va
revolutiona biologia celulara iar postularea transmiterii ereditatii la nivelul celular, de catre T.H.
Morgan (1866-1945) si echipa sa, genetica moleculara va evolua considerabil. Descrierea in
anul 1900 a grupelor sanguine si a factorului Rhesus (Rh) de catre K. Landsteiner si a reactiei de
fixare a complementului de catre Jules Bordet (1870-1960) si P.O. Gengnon (1875-1957), vor
duce la dezvoltarea unor sectoare medicale precum imunologia, hematologia, genetica,
antropologia, medicina judiciara.
Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica,
imunopatologia, vor atrage dupa sine una dintre cele mai spectaculoase realizari ale secolului
XX: transplantul de organe. Profesorul Cristian Barnard reuseste in 1967 efectuarea primelor
grefe cardiace, ulterior chirurgia transplantului extinzandu-se si la alte organe interne ca rinichi,
ficat, grefe intestinale, si de membre, etc. Descoperirea culturilor de tesuturi pusa la punct de
Alexiss Carel (1873-1955) va deschide calea cercetarii in inframicrobiologie. Datorita tehnicilor
culturilor de celule, s-a reusit obtinerea vaccinului antipoliomielitic. Dupa descoperirea
sulfamidelor in anul 1938 de catre Gerhard Domagk (1895-1964), in 1944 o echpa a
Universitatii Oxford, condusa de Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reusi sa izoleze si sa
stabilizeze primul antibiotic operant, penicilina, ce va atrage dupa sine sinteza unui numar
important de alte antibiotice, revolutionand terapia bolilor infectioase.
In paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei in secolul XX vor incepe
sa se dezvolte in toate tarile europene scoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii
acestor scoli alaturi de puterea publica, vor cauta sa-si finalizeze initiativele de formare a
cadrelor medicale si recunoasterea profesiei de asistent medical.
Dupa Primul Razboi Mondial tarile beligerante se vor confrunta cu multe si complexe
probleme de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la inceput, semnalele trimise de
catre lumea medicala guvernelor cu privire la starea precara de sanatate a populatiei din
majoritatea tarilor europene, incep sa sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii
nationale de lupta impotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa
dezvolte strategii si sa intervina prompt in teren. Se va face apel la sistentele medicale, ale caror
cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia,
epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de activitate al asistentelor
medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului spitalicesc, dand nastere la profesia de
asistenta medicala. Necesitatea existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si
diversifice oferta, formand si acest gen de profesionisti. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial s-
au produs schimbari majore in educatia de nursing, fiiind infiintate si extinse programele de
nursing practic.
Virginia Henderson (1897-1996) descrisa ca fiind prima doamna a nursingului,
scripter, cercetator avid, vizionar, este considerata de multi cea mai importanta figura a
nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (inlocuind
persoana), suplimentar (ajutand individul), si complementar (lucrand cu individul). Toate acestea
cu scopul de a ajuta individul/pacientul sa se descurce, pe cat posibil singur.
Incepand din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definitii in cadrul
carora functia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasica, este: “ asistenta face pentru
altii, ceea ce ar face acestia, daca ar avea puterea, dorinta si cunostiintele necesare”; asistenta
trebuie sa-l faca pe pacient sa devina independent de ea cat de repede posibil. In ultimele decenii
nursingul va evolua ca o profesie stiintifica, caracterizandu-se prin sporirea cercetarilor in randul
profesionistilor si alcatuirea unei baze conceptuale de parctici.