FUNCTIILE
FUNDAMENTALE ALE
ORGANISMULUI UMAN
• Anatomia omului este studiată în general prin observarea
multiplelor și variatelor organe ale corpului. Multe dintre acestea
pot fi grupate laolaltă în diferite sisteme, pe baza modului în care
unele organe și structurile asociate lor acționează împreună
pentru a îndeplini funcțiile specifice ale organismului. În final,
toate sistemele – si celulele minuscule care sunt componentele de
bază ale tuturor organelor și țesuturilor – sunt implicate în
menținerea sănătății și a unei stări de echilibru intern ale
organismului în prezența unor factori constant variabili.
• Organismul uman prezintă 3 mari funcţii: funcția de relație, de
nutriție și de reproducere.

 Func țiilețiile
organismului uman
1. Func de relație 2. Funcțiile de nutriție 3. Funcțiile de
1. Sistemul nervos 1. Sistemul digestiv reproducere
2. Sistemul endocrin 2. Sistemul circulator 1. Sistemul
3. Sistemul osos 3. Sistemul limfatic reproducător
4. Sistemul muscular 4. Sistemul respirator
5. Sistemul excretor
 FUNCȚIA DE RELAȚIE

•   Prin această funcţie se realizează legătura între organism şi mediul extern,

organismul uman ia cunoştinţă despre realitatea înconjurătoare şi
acţionează în consecinţă la diferiţi stimuli din mediul înconjurător.
• Funcţia de relaţie este înfăptuită de către sistemul nervos, endocrin şi
locomotor (sistem osos şi muscular).
• Baza anatomica a funcţiei de relaţie o reprezintă organele de simţ →
componente nervoase, care au rolul de a capta informaţia, a o conduce la
nivelul centrilor nervoşi unde are loc analiza şi sinteză acestor informaţii.
Organele de simt infaptuiesc functia de relatie prin intermediul
analizatorilor.
• Analizatorii sunt sisteme care au rolul de a recepţiona,
conduce şi transforma în senzaţii specifice excitaţiile
primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la
realizarea integrării organismului în mediu şi la coordonarea
funcţiilor organismului.
• Analizatorii sunt sisteme morfologice care:
– sesizează prin receptori specifici, modificările din mediul
extern şi intern, ce acţionează asupra organismului;
– conduc impulsurile nervoase în ariile corticale
corespunzătoare;
– realizează analiza şi sinteza impulsurilor nervoase
determinând formarea de senzaţii specifice.

• Orice analizator prezintă trei segmente:

– segmentul extern ( periferic ) – receptorii;
– segmentul intermediar – nervii;
– segmentul central – centrii nervoşi.
• Sistemul nervos, împreună cu sistemul endocrin reglează majoritatea funcțiilor
organismului. Sistemul nervos (SN) are rol în special în reglarea activității
musculaturii și a glandelor secretorii (atât exocrine, cât și endocrine) , în timp ce
sistemul endocrin reglează în principal funcțiile metabolice . Reglarea activității
musculaturii scheletice este realizată de SN somatic, iar reglarea activită ții
musculaturii viscerale și a glandelor (exo- și endocrine) este realizată de SN
vegetativ. Între SN și sistemul endocrin există o strânsă interdependen ță.
• Sistemul endocrin  

- sunt organe specializate care secreta hormoni

- nu au canal de excretie, hormonii se varsa direct in sange, stimuland sau
inhiband activitatea organelor sau tesuturilor
- cand activitatea glandelor este scazuta (Hipofunctie), sau crescuta
(Hiperfunctie), apar bolile endocrine
- totalitatea glandelor endocrine formeaza sistemul endocrin

• Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida,

paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi
testiculele.
STRUCTURA SISTEMULUI ENDOCRIN
Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior,
mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:
* Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea
celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează secreţia glandelor mamare.
Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia
insuficientă cauzează nanismul hipofizar.
* Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea.
* Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului.
* Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.
* Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată.
* Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al
lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal.
* Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului şi alăptarea.
 Epifiza are formă conică şi are ca principal hormon
secretat melatonina, care acţionează inhibator
asupra glandelor sexuale şi are efect
hipoglicemiant.

 Tiroida se găseşte lângă laringe şi trahee şi are o greutate de aproximativ 30

de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Acţiunea acestora
cuprinde: controlează creşterea şi diferenţierea celulară, reduc depozitele de
lipide, intensifică absorbţia intestinală de glucoză, determinând hiperglicemia,
stimulează activitatea glandelor sexuale. O diminuare a funcţiei tiroidei poate
determina cretinismul ori scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La
populaţiile din zone muntoase, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică,
creşterea volumului glandei tiroide.
•
 Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea
posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii:
parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea
echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului
organismului. Hiperfuncţia acestor glande determină
decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce la
dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

 Timusul este un organ care se dezvoltă până în al doilea an de

viaţă, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când se
atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au
originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus.
 Glandele suprarenale se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Zonă exterioară a
acestora secretă trei categorii de hormoni steroizi: mineralocorticoizi (reglarea metabolismului
mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), glucocorticoizi (sunt reprezentaţi de
cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) şi sexosteroizi (contribuie la
diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.). Zona interioară a suprarenalelor
secretă adrenalina şi noradrenalina.
Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei. În stări
de stres cu care organismul este obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar
în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei.
 Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului
exocrin. Există două tipuri de celule, celule alfa, care secretă glucagonul şi celule
beta care secretă insulina. Insulina este principalul hormon care scade nivelul
glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la
transformarea glucidelor în lipide. Hiposecreţia de insulină produce diabetul
zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

 Ovarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul

şi progesteronul, precum şi inhibina. Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile
ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea
ovulelor. Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă
acesta s-a produs.
• Cum previne pilula contraceptivă sarcina? Ciclul menstrual şi sarcina sunt
controlate de la nivelul creierului de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe,
stimulând ovarele să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În
primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen, care pregăteşte
organismul pentru eliberarea unui ovul. La administrarea pilulelor, informaţia
primită de hipofiză este că nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că
există un ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul crescut
de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea de alte ovule. Rolul
pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a preveni ovulaţia. Totodată, mucusul
cervical se îngroaşă, devenind mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.

 Testiculele Sunt o pereche de organe de reproducere masculine care produc, în principal,

testosteron, un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine și care
joacă un rol important în dezvoltarea spermei.
TESTOSTERONUL
* dezvolta organele genitale masculine
* determina aparitia caracterelor primare si secundare
* impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra
metabolismului protidic
* stimuleaza dezvoltarea muschilor
 SISTEMUL LOCOMOTOR – este alcătuit din
sistemul osos și sistemul muscular . SISTEMUL OSOS

 Sistemul osos(scheletul) este alcătuit din 206 oase separate, conectate între ele
prin diferite articulaţii, sprijinite și completate de ligamente, tendoane, mușchi și
cartilaje.
• Functiile oaselor
- determina forma, dimensiunile și proporţiile corpului și ale diferitelor sale
segmente;
- servesc ca sprijin pentru întregul corp și pentru părțile moi;
- alcătuiesc cavități ce protejează anumite organe delicate (creier, inima);
- servesc ca element de inserție pentru mușchi, devenind astfel pârghii ac ționate de
diverse grupuri musculare, îndeplinind funcția de locomoție
- constituie rezerva calcică a organismului. 
• Sistemul osos se împarte în:
• scheletul cefalic (scheletul capului și gâtului ) - neurocraniu( adăposte ște encefalul)
și viscerocraniul(adăpostește oasele feței);
• scheletul axial (cavitate toracică , stern și coloana vertebrală – 33-34 vertebre);
• scheletul apendicular (membrele inferioare și superioare).
 Oasele corpului omenesc au forme diferite, caracteristice. După
criteriul de lungime oasele pot fi împărţite în trei grupe, şi anume:
oase lungi, oase late şi oase scurte .
 Oasele lungi se caracterizează prin predominanţa lungimii faţă de
grosime şi lăţime. Fiecare os lung este alcătuit dintr-un corp sau
diafiză şi din două extremităţi numite epifize. Exemplu de oase lungi:
femurul, tibia, peroneul, humerusul, clavicula, etc. (oasele coastelor,
membrelor).
 Oasele late prezintă două feţe şi mai multe margini, variabile ca
număr de la un om la altul. Ca exemple ar fi: oasele craniului,
omoplatului, sternul, coxalul.
 Oasele scurte se caracterizează prin faptul că lungimea, grosimea şi
lăţimea lor sunt aproape egale, în această categorie intră oasele
tarsiene, oasele carpiene şi vertebrele.
 Oasele sunt alcătuite în principal din ţesut osos compact şi spongios,
fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite, osteoblaste și osteoclaste(tipuri celulare) .
Țesutul osos este bogat vascularizat si are o activitate metabolică intensă.
 Există două tipuri de șesut osos:
- țesut osos primar/imatur: acesta este înlocuit cu țesut osos matur, însă sunt anumite
regiuni unde nu se produce schimbarea.( în vecinătatea suturilor oaselor lateale
craniului, la nivelul alveolelor dentare).
- țesut osos secundar/ matur: este caracteristic adultului, bogat în fibre de colagen.
1. Scheletul craniului
 Neurocraniul (cutia craniană) - 2 parietale oase
protejează encefalul - 2 temporale perechi
- frontal
- occipital oase
- etmoid neperechi
-sfenoid

 Viscerocraniu (oasele feței) - 2 maxilare

(susține și protejează organele (superioare)
de simț și mușchii capului) - 2 lacrimale oase
- 2 nazale perechi
- 2 palatine
- 2 zigomatice
- 2 cornete nazale
inferioare

- vomerul oase oase

- mandibula neperechi
2. Scheletul trunchiului

- coloana vertebrală - 33-34 vertebre - 7 cervicale

între care se află discurile - 12 toracale
intervertebrale. O vertebră este - 5 lombare
alcătuită din corpul vertebrei și - 5 sacrale –sunt sudate - osul sacrum
arcul vertebral. - 4-5 coccigiene - sunt sudate - coccigele
(vestigiu al cozii la mamifere)

- coaste – 12 perechi - I-VII – adevarate – cartilajul lor se articulează cu

sternul
- VIII – X – false – se articulează cu sternul prin
intermediul coastei a VII-a
- XI- XII – libere – nu au cartilaj și nu ajung la stern

- stern (osul pieptului) – os lat

Coloana vertebrală
Stern Coaste
 Caracterele generale ale coastelor: fiecare coastă este formată dintr-un corp şi două
extremităţi. Corpul coastei prezintă o faţă exterioară convexă, o altă faţă internă concavă,
o margine superioară şi o margine inferioară. Pe marginea inferioară, către faţa internă,
se află şanţul costal, în care sunt adăpostite artera, vena şi nervul intercostal.
Extremitatea posterioară a coastei se articulează cu coloana vertebrală. Extremitatea
anterioară se prelungeşte cu cartilajul costal, format din ţesut cartilaginos hialin. Ei face
legătura între coaste şi stern.

 Sternul este format din trei părţi: manubriul sternal, corpul

sternului şi apendicele xifoid. Manubriul sternal formează la locul
de unire cu corpul sternului un unghi cu deschidere posterioară,
numit unghiul sternal. Apendicele xifoid, reprezentat de cele mai
multe ori printr-un cartilaj, se află la extremitatea inferioară a
sternului.
 Regiunea toracală a coloanei vertebrale împreună cu coastele și sternul formează cutia
toracică cu rol în protecția unor organe vitale (inima, plămâni, etc.)
 Coloana vertebrală prezintă curburi fiziologice în plan sagital (lordoze: cervicală,
toracală , lombară) și în plan frontal (scolioze) care îi măresc rezisten ța, aceasta fiind
supusă greutății trunchiului, capului și membrelor superioare, datorită sta țiunii bipede.
 Orificiul vertebral, delimitat de corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea
vertebrelor canalul vertebral care adăposte ște măduva spinării.
3. Scheletul membrelor

- oasele centurii superioare(scapulare) - clavicula

(fac legătura membrului superior - omoplatul
cu trunchiul)
Scheletul membrelor - superioare - oasele membrului propriu-zis - brațului: humerus
- antebrațului: - radius
- cubitus (ulna) - mâinii: - carpiene (ale încheieturii)
- metacarpiene (ale palmei) - falange ( ale degetelor)
- inferioare - oasele centurii inferioare (pelviene): coxale (formeaza șoldurile)
- se articulează posterior cu osul sacrum ,iar anterior se sudează între ele (simfiza pubiană) =
bazinul
- oasele membrului propriu-zis: - coapsei: -femurul
- gambei: - tibia
- peroneul (fibula) - piciorului:- tarsiene
(ale incheieturii)
- metatarsiene (ale labei piciorului)
- falange
Scheletul membrelor inferior și superior
 SISTEMUL MUSCULAR

 Muşchiul sau denumirea globală a muşchilor – musculatura,

formează, împreună cu scheletul, sistemul locomotor. Muşchiul
reprezintă un ţesut contractil format din celule musculare.
Muşchiul are rol în generarea forţei şi a întreţinerii locomoţiei. În
corpul uman se găsesc peste 600 de muschi.
 Amplitudinea mişcării este în funcţie de gradul de mobilitate al articulaţiei asupra
căreia acţionează muşchiul şi de lungimea fibrei musculare.
 În afară de faptul că muşchii sînt organe active ale mişcării, ei contribuie şi la
realizarea formei generale a corpului, precum şi la menţinerea poziţiei verticale.
 Muşchii care îndeplinesc aceste roluri alcătuiesc musculatura scheletică sau
somatică şi sunt formaţi din ţesut muscular striat. Muşchii care îndeplinesc
activitatea motoare a organelor interne (inima şi vasele de sînge, organele digestive
etc.) alcătuiesc musculatura viscerelor şi sunt, cu excepţia inimii, formaţi din ţesut
muscular neted.
 Forma muşchilor este variată:
- fusiformă;
- circulară(orbiculară) - la muşchii care se găsesc în jurul orificiilor orbitare, nazale,
bucal;
- sfincter - la cei care închid o cavitate a unui organ (sfincterul piloric etc);
- Pot avea şi alte forme geometrice: trapezoidală, triunghiulară, dreptunghiulară .
 După dimensiunea care predomină muşchii pot fi, ca şi în cazul oaselor: lungi, laţi
şi scurţi.
 După numărul capetelor de fixare pot fi: cu un singur capăt, cu două capete
(biceps), cu trei capete (triceps, cu patru capete (cvadriceps).
 Sunt muşchi care se prind numai cu un capăt pe os, iar cu celălalt pe tegument; ei
se numesc muşchi cutanaţi (muşchii mimicii).
 Originea şi inserţia se realizează prin intermediul tendoanelor, formaţii alcătuite
din ţesut conjunctiv fibros, albe-sidefii, cilindrice sau turtite (apo-nevroze). Unele
tendoane, care au tendinţa ca în timpul contracţiei să se îndepărteze de planul osos,
sînt menţinute pe loc prin teci fibroase prinse de os ca, de exemplu, tendoanele
muşchilor care îndoaie degetele pe palmă (muşchii flexori ai degetelor).
 Pântecul muşchiului este învelit într-o teacă conjunctivă numită perimi-sium
extern, care se prelungeşte în grosimea muşchiului prin septuri, formînd
perimisium intern, iar în compartimentele formate de septuri, fiecare fibră mus
culară este înconjurată de endomisium ce se suprapune sarcolemei.
 Peste perimisium extern, învelind muşchiul în totalitatea lui (pîntecul şi
tendoanele), se află o membrană conjunctivă numită fascie.