Sunteți pe pagina 1din 6

Leucocitele

Sangele are matricea extracelulara fluida. El are doua componente: plasma si componenta
celulara. Hematiile si plachetele sunt elemente care isi desfasoara functiile fiziologice in spatiul
vascular. Leucocitele se afla doar in trecere prin spatiul vascular si au rol doar in tesuturi.
Tehnici de studiere a morfologiei si fiziologiei celulelor sangvine:
• Tehnica examinarii pe frotiu a sangelui periferic - se vad forma, dimensiunile si aspectele
caracteristice ale celulelor, numarul acestora si se pot stabili raporturile intre unele elemente
figurate (formula leucocitara).
Importanta utilizarii frotiului:
Cu ajutorul lui se poate stabili un diagnostic ipotetic. Diagnosticul cu ajutorul sangelui
periferic se face prin hemoleucograma. Frotiul este relativ usor de realizat, sangele periferic fiind
usor de prelevat iar un esantion mic da informatii multe.
Se pot obtine date orientative pentru diagnostic, chiar cand nu exista nici un semn de
boala asa cum este cazul in leucemii sau reactii inflamatorii. Astfel se permite orientarea planului
de investigatii: anemia cu hematii mici poate fi determinata insuficienta Fe - anemie feripriva.
Dupa tratament se face din nou investigatia prin frotiu.
Frotiul este necesar pentru pacientii ce suporta cure agresive de radioterapie si
chimioterapie in cazul neoplaziilor (exista aprox. 200 de tipuri de cancer). Exista elemente
comune tuturor cancerelor: proliferarea anarhica a unor celule si
............................................................................ metastaze.
In cazul diagnosticului precoce are loc interventia chirurgicala si tumora este eliminata. In
cazul diagnosticului tardiv, cand a avut loc si o metastazare se incearca iradierea pacientului sau
chimioterapie. Prin chimioterapie se incearca de fapt intarzierea proliferarii celulelor tumorale,
insa aceasta terapie nu este selectiva, actionand si pe celulele indemne. Tesutul hematopoietic din
MRH, avand un turn-over crescut, poate fi afectat, ajungandu-se uneori pana la aplazie medulara.
De aceea este obligatorie transfuzia de sange periodica la bolnavii aflati sub chimioterapie.
• Citometria in flux - foloseste instrumente scumpe, necesita proteine marcate, sau anticorpi
marcati. Aceasta tehnica este folosita frecvent in centre de hematologie si transplant de organe.
Ajuta la stabilirea compatibilitatii intre receptor si donator. Se ofera informatii despre dimensiuni,
granularitatea si fosforescenta celulelor.
Tehnica este urmatoarea:
Celulele trec prin fata unui fascicul si se inregistreaza fluorescenta lor. Initial celulele sunt
puse in contact cu anticorpi marcati pentru anumite proteine. Avand in vedere faptul ca celulele
cu acelasi rol functional prezinta pe suprafata acelasi set de proteine, anticorpii marcati se vor
atasa numai la anumite tipuri de celule.
Aceasta tehnica poate fi folosita in vindecarea unor leucemii folosindu-se autotransplantul
de maduva. Se preleveaza maduva de la pacient (care de obicei prolifereaza anarhic pe o singura
linie hematopoietica, mai rar multiclonal) si apoi, cu ajutorul proteinelor marcate si a citometriei
in flux se separa celulele stem sanatoase de cele anormale, acestea prezentand antigene de
suprafata diferite. Apoi maduva purificata este introdusa inapoi in organismul pacientului. De
altfel, cancerele constau de obicei in proliferare monoclonala. In cazul leucemiei linia celulara
proliferata creste si sufoca celelalte linii impiedicand dezvoltarea lor. Prin citometria in flux se
reactiveaza maduva hematopoietica. In viata oricarui individ se formeaza cateva zeci de celule
canceroase, care sunt insa distruse de sistemul imun si pacientii nu se imbolnavesc de cancer.
• Exista si unele aparate care au sortatoare de celule si se obtin grupuri de celule identice.

Neutrofilele
Au originea in MRH.
Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile: circulante si marginale
(au tendinta de aderare).
Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.
Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata
de 4 zile.
Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar.
In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina,
activandu-si programul genetic de autodistrugere. La microscopul optic se calculeaza dimensiunea lor
10 -12 µm, raportul nucleu / citoplasma = 1 : 1. Celulele au un singur nucleu care este segmentat.
Celulele sunt PMN (polimorfonucleare) avand nucleul lobat. La celulele tinere nucleul este
nesegmentat, in banda. Nucleul se va segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi.
Citoplasma prezinta granulatii mici, colorate roz sau rosu-portocaliu si unele granulatii
colorate in albastru-violet. Ele sunt raspandite uniform in citoplasma. Se poate vedea un apendice, ca
un bat de toba - corpusculul Barr.
Distributia granulelor la microscopul electronic arata ca in vecinatatea membranei exista mai
putine granule si mai multe structuri ale citoscheletului. In momentul aderarii la endoteliul vascular
miscarea neutrofilului este de tip amoeboidal care se face ca urmare a rearanjarii citoscheletului.
Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri primare
(comune) si secundare (specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale. Granulele
primare sunt azurofile si dau reactii pozitive pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime
lizozomale. Granulele specifice nu au aceleasi enzime specifice si au proteine bazice numite
fagocitone. Aceste granule asigura capacitatea neutrofilului de a fagocita bacterii.
D.p.d.v. functional neutrofilele se clasifica in:
1. celule inactive
2. celule activate.
Celulele activate prezinta pe suprafata lor anumite molecule de adeziune cu ajutorul carora se
ataseaza la celulele ce captusesc vasele, migreaza apoi in tesuturi unde ingera particulele straine pe
care apoi le digera.
Etapele distrugerii microorganismelor:
1. Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care
celula ii detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi are loc raspunsul celular, neutrofilul
migrand spre zona din organism unde concentratia factorilor detectati este maxima.
2. Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule
endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi
in tesutul conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul unde concentratia de
microorganisme este maxima.
3. Distrugerea, liza microorganismelor.
4. Prelucrarea materialului rezultat din liza.
Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se face prin
molecule de adeziune care se gasesc fie pe leucocite fie pe celulele epiteliale sau pe celulele tesutului
conjunctiv. Exemple de molecule de adeziune:
• ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion molecule)
• ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule)
Exemple de factori chemotactici:
• peptide scurte, cu radicali N-formil
• diferite tipuri de componente ale sistemului complement
• mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic.
Ingestia este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita din loc in loc de
proteine de tip Ig sau elemente componente ale sistemului complement). Opsonizarea reprezinta
acoperirea unei molecule (particule) bacteriene cu proteine plasmatice recunoscute de receptorii
neutrofilului ca semnal pentru ingestie. Rolul opsonizarii este de a reduce mobilitatea
microorganismului si de a recunoaste particula antigenica.
In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se distruge, si veziculele de fagocitoza
sunt internalizate. Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si are loc o
degranulare (eliberarea continutului granular spre vezicula de fagocitoza). In acest moment se
activeaza productia de radicali liberi care ulterior desfac elementele componente ale
microorganismelor ingerate. Pentru neutrofile, degranularea are loc in citoplasma celulei, spre
deosebire de bazofile si eozinofile unde degranulare are loc extracelular, uneori cu efecte toxice
asupra organismului propriu.

Eozinofile

Se gasesc atat in sange cat si in unele tesuturi. Sunt bine reprezentate in tesuturile ce au
contact direct cu mediul extern: aparatul respirator, digestiv, genito-urinar.
Numarul este de 450 / µl (mmc). Raportul de eozinofile in sange / tesuturi este 1 / 300.
Numarul lor creste in infectiile parazitare.
Durata de viata este mai mare dacat la neutrofile, fiind de cateva saptamani.
La MO se stabilesc dimensiunile de 10-12 µm, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1. Nucleul
poate fi nesegmentat sau, mai frecvent, are doi lobi iar nucleul are un aspect caracteristic, in forma de
desaga. Citoplasma se coloreaza in rosu portocaliu cu eozina iar granulele se coloreaza eozinofil.
La ME, granulele au in centru un miez cristaloid caracteristic, diferit de la o specie la alta.
D.p.d.v. histochimicgranulele contin:
• un set de hidrolaze lizozomale
• un set de proteine cationice
Rolul functional:
• Fagocitoza si liza bacteriana, putin importanta in vivo. S-a experimentat acest lucru pe sobolani,
modificandu-li-se formula leucocitara. Li se scot neutrofilele si li se introduce un numar egal
de eozinofile. Ulterior, soarecii mor din cauza unor infectii cu germeni obisnuiti. Concluzia
este ca unele eozinofile sunt capabile de fagocitoza dar ele nu pot suplini lipsa neutrofilelor.
• Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare, celulele sistemului imun
detecteaza celulele straine, secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara,
numite limfokine care determina elaborarea unui raspuns mai specific fata de acest tip de infectie.
Ca urmare, creste numarul de eozinofile, creste concentratia unui anume tip de anticorpi, din
familia IgE.
Moleculele de anticopri se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata.
Eozinofilele au receptori ce recunosc celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se
ataseaza de celula parazitara. Apoi are loc procesul de degranulare care este citotoxic pentru
celulele parazitare. Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular si prin urmare el poate
provoca un raspuns si din partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea astfel asa numitele
boli alergice, caracterizate printr-o hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea eozinofilelor
asupra parazitilor. Aceasta hipersensibilitate se poate manifesta chiar in absenta parazitului si
prezenta doar a antigenului.

Bazofilele

Sunt celule cu proprietati asemanatoare cu mastocitele.


Numarul lor este intre 15-50 / mmc, aproximativ 100 milioane in total in organism.
Au durata scurta de viata. In sange se gasesc sub forma de celule diferentiate, ce nu se divid.
La MO se stabilesc diametrul - 12-25 µm, raportul nucleu / citoplasma - 1 : 1, forma nucleului,
de potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte. Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba
o tenta bazofila. Exista granule foarte neuniforme d.p.d.v. al conturului care se coloreaza cu un
colorant bazic si apar in albastru inchis pana la negru. Granulele se suprapun si peste nucleu.
Continutul granulelor este hidrosolubil, si de aceea, pe frotiu, la spalare intensa, continutul granulelor
se poate dizolva.
La ME se vad organitele: aparatul Golgi, RE, mitocondrii si incluziunile - granule de glicogen.
Granulele sunt rotunde sau ovale si specifice. Au un continut de histamina, heparina si alti
mediatori. Nu au enzime lizozomale.
Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca reprezinta o proportie mica din totalul de
leucocite adesea exista tendinta de a se considera neimportante. Degranularea lor rapida poate avea
insa consecinte grave. In aceste cazuri au loc pusee hipersensibile, cand se elibereaza anticorpi IgE.
Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana hiperreactiva produce
IgE acestea pe de o parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei
persoane la acelasi antigen, bazofilele cu anticoprii atasati fixeaza antigenul respectiv, se degranuleaza
si astfel se pot produce diferite tipuri de reactii alergice, de la astm bronsic pana la urticarie acuta si
chiar soc anafilactic, care este cel mai grav dintre bolile alergice.

Limfocitele

Exista atat in sange cat si in organele limfoide.


Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si 2*1012 in diferite organe limfoide.
Durata de viata este lunga deoarece cea mai mare parte sunt recirculate: sange → organe
limfoide → sange →organe limfoide → sange → ..........
O particularitate a limfocitelor consta in afinitatea proprie fiecarui limfocit pentru un anume
organ limfoid. Pe suprafata limfocitului se exprima un receptor pentru care exista un contrareceptor
potrivit in endoteliul organului limfoid.
La MO, dupa dimensiuni, se pot distinge 3 categorii de limfocite: mici (cu diametrul 6-8 µm),
mari (diametrul de 12-18 µm) si intermediare cu dimensiuni intermediare. Raportul nucleu /
citplasama este de 4 : 1 sau 3 : 1. Forma nucleului este rotunda sau indentata, pozitia lui este
excentrica, nucleolul este absent. Nucleul se coloreaza cu colorant bazic si apare in “pata de
cerneala”. Citoplasma este ca un inel subtire perinuclear si este albastra ca “cerul senin”.
Conform teoriei clasice limfocitele apartin agranulocitelor. Insa azi se considera ca unele
limfocite au granule in citoplasma la fel ca unele monocite.
S-a stabilit ca exista mai multe populatii celulare: unele se maturizeaza in timus si sunt deci
timodependente - limfocitele T. Altele se maturizeaza in maduva osoasa la om - limfocitele B (bone
marrow). Acestea din urma, la pasare, se dezvolta in bursa lui Fabricius.
Dupa studierea la ME s-a stabilit ca nu exista diferente intre limfocitele B si T in stare inactiva.
In stare activata apar mici diferente:
• limfocitele T activate au diametrul mai mare decat al celulei inactive, nucleul mai putin condensat,
iar in citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi.
• limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este
plina cu RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de
diferentiere - plasmocitul.
Sistemul imun cuprinde milioane de clone (familii) de limfocite. Limfocitele din fiecare familie
poseda un receptor de suprafata unic - apartine doar acestei familii. Acest receptor permite legarea
unui determinant antigenic specific.
Cele doua mari populatii de limfocite sunt limfocitele B, specializate in sinteza de anticorpi, si
limfocitele T care participa la raspunsul imun. Diferentierea la MO intre cele doua clase nu se poate
face iar la ME exista diferente doar intre formele activate ale limfocitelor, diferente care se evidentiaza
prin metode imunocitochimice (identificarea unor markeri de suprafata).

Fenomene de memorie imunologica si toleranta imuna


In evolutia limfocitelor exista 3 stadii potentiale in functie de intalnirea cu antigenul pe care il
recunoaste.
Limfocitele naive nu au avut contact cu antigenul. Prima intalnire cu antigenul poate
determina comportament diferit din partea limfoctelor: unele determina raspuns imun specific iar altele
nu determina raspunsul imun ci doar prolifereaza intens aparand un set de limfocite denumite limfocite
cu memorie biologica.
Limfocitele cu memorie, la o alta intalnire cu antigenul respectiv, elaboreaza un raspuns imun
prompt, rapid. In cursul elaborarii raspunsului imun pot lua nastere familii de limfocite care recunosc
drept straine celulele proprii ale organismului. Lipsa de raspuns a sistemului fata de structurile proprii
se numeste toleranta imuna. Mecanismul de instalare e legat fie de distrugerea clonelor autoreactive
fie de inactivarea lor. Exista un grup de boli denumite boli autoimune, in care apar defecte ale
raspunsului imun, sistemul imun reactionand asupra propriilor structuri.
Limfocitele B sintetizeaza anticorpi. Caracteristicile anticorpilor:
• Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.
• Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi recunoscute de receptorii de pe
suprafata fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip
de anticorp.
• Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si
doua lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o
zona balama.
Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura
lantului greu.
Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie.
Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste
antigenul introdus.
Limfocitele T cuprind doua subpopulatii: limfocitele T citotoxice si limfocitele T helper, care
au pe suprafata receptori ce se aseamana dar cele doua subpopulatii difera d.p.d.v. functional.
Limfocitele T citotoxice lizeaza direct celulele infectate (mai ales viral) iar limfocitele T helper
faciliteaza producerea de anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si distrugerea celulelor infectate
de catre macrofage. Limfocitele T detecteaza si celulele proprii ca fiind nonself.
Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele straine atunci cand sunt legate de un set de
proteine denumite moleculele sistemului major de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de
complexe de histocompatibilitate: clasa I si clasa II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana aproape a
tuturor celulelor nucleate. Moleculele CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce coopereaza cu
limfocitele T. Acest sistem s-a descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul transplantelor. Acest
sistem arata ca celulele organismului sunt sanatoase.
Limfocitele T citotoxice provoaca moartea celulelor ce poarta pe suprafata o proteina straina
legata de moleculele CMH. Moartea celulei este provocata prin doua mecanisme:
1. mecanismul lung
2. mecanismul scurt: limfocitul T elibereaza o proteina care se numeste perforina care polimerizeaza
si formeaza canale transmembranare in membrana celulei tinta. Apoi din citoplasma, prin pori trec
cateva enzime ce activeaza verigile finale ale cascadei biochimice. Proteozomul este o “masinarie
ce taie”celulele infectate.
Limfocitele T helper au mecanism de actiune asemanator ca etape iar rezultatul final consta in
eliberarea de molecule semnal de catre limfocitul T helper cat si de catre celula cu proteina straina.
Diferenta la acest mecanism este legata de tipul de celule implicate: celule prezentatoare de antigen si
de tipul de molecule ce prezinta moleculele straine, care in acest caz apartin CMH II.
Dupa natura lor, semnalele chimice se impart in:
• substante chemotactice (“cheama” si alte celule)
• interleukine (determina proliferarea unor seturi de celule albe)
In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce
intorc semnalul primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare
a globului ocular sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula
ajunsa aici moare (“moartea intrusilor”), lucru care este folositor in transplanturi.

Monocitele

Sunt celule aflate in trecere prin sange unde stau 1/2-1 zi. Ele ajung in tesuturi unde isi
schimba morfologia (se transforma in macrofage). Exemple: macrofagele din tesutul conjunctiv din
ficat, din plaman.
Sunt in numar de 300-500 / mmc.
La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul pana la 20 µm. Raportul nucleu / citoplasma
este 2 : 1 iar nucleul are forma de potcoava. In nucleu eucromatina si heterocromatina alterneaza,
dand aspectul de tabla de sah. Citoplasma este bazofila si apare colorata in albastru intens. Uneori
exista granulatii mici ce apar roz palid.
La ME se observa RE, ribozomi liberi si mitocondrii. Granulele au enzime lizozomale.
Rolul fagocitelor mononucleare:
1. secreta diversi compusi (proteici sau neproteici)
2. ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi sau resturi celulare)
3. coopereaza cu limfocitele mai ales
4. fagocitoza (functia principala) - ingera celulele imbatranite (vezi splina pentru eritrocite).
Eritrocitele exprima semnale de degenerescenta care sunt recunoscute si fagocitate. De asemenea
fagocitele pot inghiti proteine straine, resturi celulare, produsi fiziologici formati in exces (factori
de coagulare). Mecanismul de transport poate fi pinocitoza (pentru faza fluida), endocitoza
(pentru particulele solide) sau fagocitoza (vezi neutrofilul).
Diferente intre neutrofil si macrofag:
• macrofagul utilizeaza un set amplu de molecule de adeziune
• macrofagul poate fagocita particule dupa ce au fost opsonizate cu mai multe tipuri de anticorpi.
• macrofagele se pot deplasa sub actiunea factorilor chemotactici sintetizati de limfocite
• macrofagele au receptori pentru manoza (se gaseste in capsula bacteriana) si astfel bacteria poate
fi fagocitata fara opsonizare.