Glanda pineala (epifiza)

Epifiza a fost incadrat in sistemul neuroendocrin difuz de catre C.I. Paulescu care, in perioada
1936-1940, a demonstrat ca glanda are actiune secretorie.
Ea se gaseste in SNC, localizata intre corpul calos si coliculii cvadrigemeni superiori. Ea este
legata de tavanul ventriculului III printr-o formatiune de substanta alba numita habenula. Ca si
celelalte glande endocrine, epifiza are si ea o capsula conjunctiva formata de piamater care trimite
septuri in parenchim ce compartimenteaza incomplet glanda in lobuli. Parenchimul este organizat in
cuiburi (gramezi) sau cordoane.
Glanda este bogat vascularizata, aici existand cel mai mare flux sangvin din sistemul endocrin.
Inervatia provine din SNV prin fibre amielinice ce reprezinta axoni ai neuronilor din ganglionul
cervical superior din lantul paravartebral simpatic. Aceste fibre detin controlul asupra secretiei
hormonale a glandei. Mai exista de asemenea si fibre mielinice cu originea in SNC, fibre aferente
venind din comisura alba superioara si din nucleul talamic numit habenular.
La MO, glanda apare ca o formatiune eterogena alcatuita din celule si fibre nervoase. Pe
masura inaintarii in varsta apar modificari:
• in parenchim se dezvolta formatiuni chistice care inlocuiesc anumite zone din el.
• creste cantitatea de tesut conjunctiv
• lobulatia este mai completa
• apar concretiunile calcare care se mai numeste si nisip cerebral, corpora arenacee, corpii
Psamona sau acervulus cerebri. Aceste formatiuni sunt depozite de fosfat de calciu si carbonat de
calciu si se formeaza in timp, motiv pentru care ele au structura lamelara, aspect coraliform sau
muriform. Ele pot fi localizate in spatiile perivasculare sau in parenchim.
Glanda pineala este de origine nervoasa. Parenchimul sau este alcatuit din pinealocite si din
celule gliale (interstitiale).

Pinealocitele
Pinealocitele sunt paraneuroni. Paraneuronii sunt celule care d.pd.v. morfologic sunt la fel cu
celulele receptoare, prezentand la polul apical microvili cu rol receptor. Ei au capacitatea de a
raspunde prin sinteza si secretie de mesageri chimici la actiunea unui stimul. Din aceasta cauza ca si
din cauza faptului ca mesagerii chimici secretati sunt amine si polipeptide mici paraneuronii apartin
sistemului neuroendocrin difuz.
Corpul lor are doua sau mai multe prelungiri care se termina in apropierea capilarelor sangvine
in mod butonat. Citoplasma este slab bazofila si prezinta incluziuni: de glicogen, lipidice, pigmentare
iar dupa puberatate apar si incluziunile de lipofuscina. Citoplasma acestor celule est bogat in enzime
implicate in sinteza de amine biogene. De asemenea aparatul de sinteza este bine dezvoltat si contin
multe granule de secretie mici cu diametrul de 100 nm. Nucleul este mare si eucromatic.
Intre pinealocite exista un sistem de canalicule ce comunica intre ele si formeaza sitemul
labirint ce comunica cu LCR printr-o evaginare la nivelul ventriculului III. Acest sistem are doua
roluri:
• transport de molecule catre pinealocite
• armonizarea functionala a populatiei de pinealocite
Activitatea secretorie are ca rezultat doua categorii de mesageri chimici:
1. derivati de benzopirol (indol amina): melatonina
2. peptide: argininvasotocina si angiotensina II.

Celulele gliale
 D.p.d.v. structural seamana cu astrocitele fibroase. Inconjoara incomplet capilarul sangvin sau
pinealocitul.

Rolul glandei pineale

Glanda pineala este o componenta a sistemului neuroendocrin difuz, fiind un traductor
neuroendocrin: are capacitatea de a transforma un impuls nervos in secretie de mesageri chimici.
La nevertebrate are functie de fotoreceptie, fiind un organ senzorial. La mamifere si om
aceasta functie nu se pastreaza dar se pastreaza fotoperidiocitatea acestei functii, activitatea secretorie
fiind coordonata cu ritmul circadian.
La om glanda isi dezvolta inervatia pinealopeta (aferenta) formata de fibre simpatice provenind
din ggl. cervical superior. Aceste fibre sunt cuplate prin hipotalamus cu retina, fapt care asigura
fotoperiodicitatea functiei secretorii.
In retina, populatia celulelor fotoreceptoare este neomogena existand unele care transmit
impulsul nervos pana la cortex unde este elaborata senzatia constienta de vaz si altele care mediaza
secretia de melatonina.
La intuneric celulele care mediaza secretia de melatonina iniotiaza impulsuri nervoase care
ajung la neuronii bipolari, la cei multipolari si apoi iau calela nervului optic. De aici se desprind si
merg prin tractul retinohipotalamic ajungand la nucleul suprachiasmatic din hipotalamus. Acest nucleu
are legaturi cu maduva spinarii din regiunea toracala, coarnele laterale. Aici are loc o sinapsa. Axonii
acestor neuroni sunt fibre preganglionare ce fac sinapsa in ggl. cervical superior. Axonii neuronilor de
la acest nivel sunt fibre postganaglionare ce se termina la nivelul pinealocitelor din gl. epifiza. Aceasta
ultima sinapsa este mediata de noradrenalina care stimuleaza sinteza de melatonina care va fi eliminata
prin difuzie in mediul intern.
La lumina celulele care mediaza secretia de melatonina isi hiperpolarizeaza membrana celulara,
fapt care le face mai greu excitabile deci se inhiba eliberarea de noradrenalina la nivelul fibrelor
postganglionare simpatice. Ca urmare a acestor succesiuni de evenimente secretia de melatonina are
un ritm circadian, cu un maxim de secretie noaptea. Acest ritm se sincronizeaza cu ritmul endogen al
neuronilor din nucleul suprachiasmatic din hipotalamus.
Efectele melatoninei:
• inhiba tonusul SNC, avand un efect hipnotic. Astfel melatonina este folosita in tratamentul unor
insomnii cronice.
• antigonadal si prin urmare antiovulator datorita inhibitiei secretiei de LH. Ea poate fi deci
implicata in etiopatogenitatea unor forme de sterilitate.
• stimuleaza sistemul imun, fiind corelata cu modificarea ritmului de crestere a unor celule tumorale
(inhiba cresterea tumorilor)
• este corelata cu procesul de senescenta (imbatranire): o scadere a secretiei de melatonina duce la o
accelerare a procesului de imbatranire.

Glanda tiroida

Este cea mai mare glanda la adult. Ea este alcatuita de obicei din doi lobi uniti printr-un istm.
Are o dubla origine embriologica: endodermala si ectodermala. Partea de origine endodermala
deriva dintr-o prelungire de la baza limbii care este canalul tireoglos. In mod obisnuit acesta se
oblitereaza si se atrofiaza dar pot exista si exceptii:
• aparitia lobului piramidal, formatiune fara implicatii patologice.
• chisturi in canal, care trebuie eliminate chirurgical
• tesut tiroidian ectopic dintr care cea mai frecventa este tiroida liguala (portiunea initiala a canalului
tireoglos)
De origine ectodermala sunt celulele parafoliculare care deriva din crestele neurale si sunt o
componenta a sistemului neuroendocrin difuz.
 Glanda depoziteaza mari cantitati de hormoni, extracelular, la nivelul unei substante omogene
numita coloid. Depozitul la adult este suficient pentru acoperirea necesarului timp de 2-3 luni.
Capsula este de natura conjunctiva si compartimenteaza glanda in lobuli. In lobuli celulele sunt
organizate in foliculi. Intre foliculi exista stroma interfoliculara, element de diagnostic diferential intre
glanda mamara in lactatie si tiroida. Glanda mamara (tubuloacinoasa), in lactatie, are un aspect
asemanator cu foliculii tiroidieni numai ca nu prezinta stroma. La glanda tiroida, dupa varsta de 50 de
ani stroma interfoliculara se umple cu adipocite (sufera o transformare grasoasa).
Este bogat vascularizata, avand multe capilare de tip fenestrat ce vin in raport cu peretele
folicular.
Inervatia tiroidei este de natura vegetativa dar exista o deosebire fata de celelalte glande
endocrine. De obicei, la alte glande endocrine terminatiile nervoase actioneaza la nivelul capilarelor
sangvine modificand fluxul de sange si implicit si secretia glandei. La nivelul tiroidei exista terminatii
nervoase ce ajung pana la capilare, influentand indirect secretia dar si terminatii care ajung pana la
nivelul peretelui folicular, influentand direct secretia de hormon.
In mod normal, foliculii tiroidieni au forme si dimensiuni variate. Foliculul este o cavitate
inchisa, delimitata de un epiteliu simplu cubic asezat pe o membrana bazala. In cavitate se gaseste
coloidul. La periferia coloidului, pe preparatele obisnuite cu HE se pot vedea unele spatii, uneori
asemanatoare cu vacuolele. Multa vreme s-a crezut ca acestea sunt vacuole de resorbtie dar apoi s-a
stabilit ca ele sunt artefacte de fixare deoarece ele nu apar deloc in produsele fixate prin difuzie.
Coloidul are caracter amfoter, colorandu-se cu coloranti acizi cat si cu coloranti bazici. De
asemenea coloidul este PAS pozitiv deoarece tiroglobulina, depozitul si precursorul hormonilor
tiroidieni este o glicoproteina.
In functie de aspectul foliculilor se poate stabili starea de actiune a glandei: daca sunt mari si
cu epiteliu turtit avem hipotiroidie iar daca foliculii sunt mici si cu epiteliu inalt, columnar,
observandu-se si celule in mitoza si coloid putin, avem de a face cu hipertiroidie.
Parenchimul glandular este alcatuit din doua tipuri de celule: celulele foliculare (tirocite) si
celulele parafoliculare C (“C” de la “clar”, celulele avand citoplasma palida, clara sau de la
“calcitonina”, hormonul secretat de aceste celule).

Tirocitele
Tirocitele au o polaritate diferita d.p.d.v. al distributiei organitelor in citoplasma.
La MO se observa ca celulele au citoplasma bazofila, pozitia nucleului variaza in functie de
inaltimea celulei foliculare, dar de obicei este situat inspre polul bazal.
Tirocitul fiind specializat in sinteza, secretia, reabsorbtia si digestia de proteine se poate
deduce tipul de organite celulare, cantitatea lor si asezarea in celula:
• Au un continut mare de RER. In perioadele de sinteza RER apare ca cisterne dilatate si dispersate
prin citoplasma.
• Aparat Golgi bine reprezentat. In repaus secretor este situat spre polul bazal fata de nucleu iar in
activitate este situat spre polul apical (supranuclear). Aceasta schimbare de pozitie continua a
fost denumita “valsul golgian”.
• Prezinta multe mitocondrii cu criste filamentoase dispersate in citoplasma.
• La polul apical, spre coloid prezinta microvili, ocazional se observa si unele pseudopode. La acest
nivel se formeaza veziculele de pinocitoza.
• Prezinta multi lizozomi sau fagolizozomi (atunci cand au fuzionat cu veziculele de endocitoza) in
special in zona apicala.
Citoplasma prezinta doua tipuri de vezicule:
• mici, care contin tiroglobulina care va fi exocitata in coloid.
• mari, care sunt picaturi endocitate de coloid.
 Biosinteza hormonilor tiroidieni (triiodotironina si tetraiodotironina) are loc in mai multe
etape:
1. sinteza, secretia si depozitarea tiroglobulinei, etapa care se desfasoara concomitent cu cea de-a
doua etapa;
2. captarea din circulatie si oxidarea iodului;
3. iodarea tiroglobulinei si formarea hormonilor tiroidieni;
4. secretia hormonilor tiroidieni.
Preluarea precursorilor (aminoacizii) din circulatie are loc prin membrana bazala printr-un
transport activ. In ribozomi are loc sinteza componentei proteice. In lumenul RE are apoi loc prima
etapa a glicozilarii: incorporarea manozei dupa care prin vezicule mici proteina ajunge in aparatul
Golgi unde are loc a doua etapa de glicozilare, incorporarea de galactoza. Apoi tiroglobulina este
impachetata in vazicule de secretie de origine golgiana si este exocitata in coloid.
Preluarea iodului anorganic din circulatie se face tot pe la polul bazal, activ, impotriva
gradientului de concentratie si a gradientului electric. Preluarea se face cu ajutorul pompei de iod care
este stimulata de tirotropina (TSH). Iodul este concentrat, atingand o concentratie de cateva zeci de
ori mai mare decat cea din plasma, uneori chiar de 40 de ori. Iodul este transportat la polul apical
unde este oxidat cu ajutorul peroxidazei lizozomale si transformat in iod organic, molecular. Tiroidita
autoimuna (Hashimoto), care reprezinta 80% din cazurile de hipotiroidie, se datoreaza aparitiei
anticorpilor fata de structurile proprii ale glandei tiroide. Exista astfel o concentratie foarte mare de
anticorpi anti peroxidaza lizozomala, ceea ce determina imposibilitatea oxidarii iodului.
Iodarea tiroglobulinei se face la resturile de tirozina care sunt foarte multe (aprox. 140 de
resturi de tirozina in fiecare molecula de tiroglobulina). Iodarea tirozinei se face in molecula de
tiroglobulina, aflata la interfata coloid - pol apical tirocite, tiroglobulina aflandu-se in coloid. Tirozina
iodata ramane in tiroglobulina. Dupa iodare rezulta monoiodtirozina (MIT) si diiodotirozina. Acest
proces este catalizat de iodaze (iodinaze). Apoi, prin condensarea unei molecule de DIT cu una de
MIT se obtine T3 (triiodotironina) iar prin condensarea a doua molecule de DIT se obtine o molecula
de T4 (tetraiodotironina). T3 si T4 raman inglobate in molecula de tiroglobulina care se afla in coloid.
In cazul stimularii tiroidei, in scopul secretiei de hormon, are loc resorbtia tiroglobulinei prin
endocitoza la nivelul microvililor sau pseudopodelor. Sub actiunea protezelor sunt indepartate apoi
acestea difuzeaza prin membrana bazala in circulatie, fiind liposolubile.
Deci, in procesul de sinteza a h. tiroidieni apar doua faze:
1. faza exocrina (este exocitata tiroglobulina in coloid)
2. faza endocrina (difuzia hormonilor in circulatie)
Actiunile h. tiroidieni sunt de stimulare a proceselor metabolice mai ales metabolismul
oxidativ.

Celulele C
Fac parte din sistemul enuroendocrin difuz (SND).
Ele sunt mai mari decat celulele foliculare putand sa apara izolate sau in grupuri mici. Ele sunt
prezente in numaar mai mare la copil decat la adult. Ele sunt localizate in:
• stroma interfoliculara
• peretele foliculului tiroidian, fiind situata in grosimea membranei bazale a foliculului.
Celula C nu vine niciodata in contact cu coloidul.
Are un nucleu eucromatic si citoplasma bazofila. La ME se observa ca celula C nu are
polaritate d.p.d.v. al dispozitiei organitelor in citoplasma (ca celula foliculara), organitele fiind
dispersate in toata citoplasma. Ea prezinta granule de secretie cu diametrul de 150 nm care contin
calcitonina (tirocalctonina), hormon care inhiba mobilizarea sarurilor fosfocalcice.

Glandele paratiroide

Sunt glande vitale, prin rolul lor in homeostazia calciului.

 Ele deriva din endoderm si adesea variaza ca forma, dimensiuni, numar si localizare. In mod
normal se gasesc posterior de lobii tiroidieni, cuprinse in capsula glandei tiroide si deci apare riscul
lezarii lor in timpul operatiei pe glanda tiroida. Sunt in numar de 4 (doua superioare si doua
inferioare).
Celulele secretorii sunt organizate in cordoane, gramezi sau foliculi mici. Sunt bogat
vascularizate. Parenchimul cuprinde doua tipuri de celule:
• celulele principale
• celulele oxifile (au afinitate pentru colorantii acizi)
S-a elaborat teoria conform careia aceste celule sunt stadii diferite de dezvolare a aceleiasi
celule.

Celulele principale
Au forma poligonala si talie mica. Citoplasma este palida, vacuolara uneori. Cuprinde
incluziuni de glicogen, lipide ce depind de activitatea celulei: daca celula este inactiva sunt mai multe
incluziuni care reprezinta substratul energetic. La ME se observa, ca la orice celula ce sintetizeaza si
secreta proteine, granulatii mici si mari care au un continut identic (spre deosebire de tirocite) atat la
periferie cat si la centru, fiind forme de stocare a produsului de sinteza. Prin fixare clasica si colorare
cu HE celulele principale apar ca o populatie heterogena de celule clare si intunecate. Daca insa se
face fixare prin perfuzie nu mai apar aceste doua populatii, populatia fiind de fapt omogena. Deci
avem de-a face cu niste artefacte in cazul fixarii clasice.
Intre foliculi, ca si la glanda tiroida, pot aparea adipocite care apar dupa pubertate si cresc in
numar o data cu inaintarea in varsta astfel incat dupa varsta de 40 de ani reprezinta mai multde 50%
din tesutul glandular.

Celulele oxifile
Au un rol necunoscut. Sunt mai mari decat celulele principale si au doua caracteristici prin
care se deosebesc de ele:
• la MO prezinta o citoplasma intens acidofila
• la ME se observa ca au un continut foarte mare de mitocondrii.
Aceste celule sunt un tip aparte de celule. Ele apar doar dupa varsta de 5-7 ani, neexistand la
nastere. apoi cresc numeric pana la pubertate si mai tarziu astfel incat la senescenta realizeaza ca niste
formatiuni tumorale care insa nu sunt patologice.
le lipsesc granulele de secretie iar organitele de sinteza sunt slab reprezentate. Deci aceste
celule sunt inactive d.p.d.v. endocrin. Au insa rol in desfasurarea anumitor procese metabolice datorita
numarului mare de mitocondrii.

Glanda suprarenala

Sunt glande pereche, situate la polul superior al rinichiului, in grasimea perirenala,

retroperitoneal. Au o capsula conjunctiva ce trimite septuri finecarε nu compartimenteaza glanda in
lobuli. Glanda are doua componente diferite d.p.d.v. embriologic, structural si functional.
Corticosuprarenala (CSR) se gaseste la periferie si are origine mezodermala in timp ce
modulosuprarenala (MSR) se gaseste in centru si are origine endodermala, din crestele neurale.
Corticosuprarenala (CSR)
Este o componenta vitala, prin efectele hormonilor sai. Celulele se organizeaza in diverse
modalitati. Este foarte bogat vascularizata. CSR are trei zone (de la capsula spre centru):
1. zona glomerulara
2. zona fascculata
3. zona reticulata
 Raportul intre cele trie zone difera in functie de varsta individului si in ffunctie de conditiile de
viata ale individului (stress sau liniste):
• in viata intrauterina si la nastere nu exista zona glomerulara iar zona reticulata este bine
reprezentata
• pana la pubertate apare zona glomerulara iar zona reticulata diminua. In acesta perioada domina
zona fasciculata.
• la adult domina tot zona fasciculata dar zonele glomerulara si reticulata sunt mai bine dezvoltate.
• la senescenta are loc o transformare regresiva a CSR, involuand zonele glomerulara si reticulata.
• in conditii de stress cea mai dezvoltata este zona fasciculata pentru ca secreta cortizol. In aceste
perioade are loc o transformare progresiva: zonele reticulata si glomerulara se pliaza iar zona
fasciculata creste.
Zona glomerulara
Celulele secretori sunt celule mici, cu citoplasma acidofila, cu rare picaaturi lipidice. Ele se
organizeaza fie in cercuri fie in gramezi sau cercuri rasucite cu capilare intre ele. Rolul lor este secretia
de mineralocorticoizi, dintre care cei mai importanti sunt aldosteronul si dezoxicorticosteronul.
Zona gloemrulara este o zona discontinua, fapt care este o caracteristica de specie. De
asemenea, aceasta zona nu depinde de ACTH, activitatea celulelor sale fiind controlata in special de
sistemul renina-angiotensina. Dovezi in acest sens au fosta aduse prin hippofizectomii sau administrare
de substante care inhiba secretia de ACTH, care au dus la atrofierea zonelor fasciculata si reticulata,
zona glomerulara ramanand nemodificata.
Zona fasciaulata
Zona fasciculata apare pe preparat ca fiind zona cea mai palida, alcatuita din cordoane de
celule paralele care sunt separate prin capilare sangvine. In mod obisnuit, aceste cordoane sunt
formate din doua siruri de celule paralele. Celulele sunt mai mari decat celulele din zona glomerulara,
au citoplasma usor bazofila si un continut mare de picaturi lipidice care nu se vad in coloratie HE si
deci aspectul lor este vacuolar, de unde si denumirea de spongiocite. Celulele au un aspect spongios,
buretos, cu gaurele. Rolul acestor celule este de a secreta glucocorticoizi dintre care fac parte
cortizolul si hormonii androgeni.
Zona reticulata
Apare pe preparat de MO ca fiind zona cea mai intunecata. Celulele sunt organizate in
cordoane scurte ce se anastomozeaza intre ele si formeaza un reticul (retea ) in ochiurile careia se afla
capilarele sangvine. Celulele sunt asemanatoare ca talie cu celulele zonei glomerulare, fiind mai mici
decat cele din zona fasciculata. Ele au ciroplasma intunecata, acidofila, continand cantitati mari de
lipofuscina. Rolul lor este secretia de hormoni androgeni slabi si putini glucocorticoizi. Ele secreta
DHEA (dehidroepiandrosteron) si androsteron.
La ME, indiferent de zona in care se afla, celula are aceleasi caaracteristici, cele ale unei celule
secretoare de steroizi: continut mare de mitocondrii cu criste tubuloveziculare, mult REN. De
asemenea, nu exista granule de secretie deoarece acesste celule au o secretie continua. Descarcarea
produsilor de secretie are loc la nivelul membranei care ia contact cu capilarul sangvin prin difuziune.

Medulosuprarenala (MSR)
Este derivata din crestelee neurale. Ea apartine sistemului neuroendocrin difuz. Ca extindere,
MSR ocupa 8-10% din volumul suprarenalei. Ea face parte din paraganglioni, fiind un paraganglion
simpatic. Paraganglionul este o mica glanda endocrina care se asociaza cu SNV. Aceste formatiuni
sunt formate din celule secretorii (cromafine) care sintetizeaza si secreta peptide si amine.
Paraganglionii pot fi simpatici si parasimpatici. MSR este un paraganglion simpatic.
MSR este un traductor neuroendocrin, ca si pineala. Dupa stimularea nervoasa specifica, prin
intermediul fibrelor preganglionare celulele sunt stimulate si sintetizeaza si secreta catecolamine.
 Parenchimul MSR este organizat in gramezi sau in cordoane care se ramifica si formeaza o
retea cu ochiuri largi in care se gasesc capilare si venule postcapilare. Parenchimul cuprinde doua
tipuri de celule. Cea mai mare parte sunt celule cromafine (feocromocite) iar restul sunt celule
ganglionare. Toate celulele sunt neuroni simpatici postganglionari dar celulele ganglionare mai
prezinta prelugiri nervoase, fiind niste neuroni simpatici postganglionari, in timp ce feocromocitele nu
mai au prelungiri.
Celulele cromafine dau reactia cromafina: continutul granulelor de secretie, in prezenta unui
agent oxidant, se oxideaza si polimerizeaza dand nastere unui compus colorat brun numit adrenocrom.
Celulele cromafine au activitate de sinteza si prin urmare au citoplasma bazofila si aparatul de sinteza
bine dezvoltat. De asemenea, in citoplasma exista si multe granule de secretie care contin in mod
obligatoriu catecolamine si, pe langa acestea este posibil sa existe si cromogranine (care tin
catecolaminele in vezicule), Ca2+ si ATP din citoplasma, encefaline (substante opioide) si dopamin-
β-hidroxilaza.
Exista doua tipuri de celule cromafine: adrenergice (>95%) si noradrenergice (putine). Aceste
doua tipuri se deosebesc prin imunocitochimie, prin ME, diferentele existand la nivelule granulelor de
secretie. La celulele adrenergice, granulele de secretie au un continut electronodens care ocupa toata
granula de secretie. La celulele noradrenergice, continutul electronodens nu ocupa toata granula de
secretie ci este situat excentric.