SCOALA POSTLICEALA “SPIRU HARET”-TARGOVISTE

AMG 1 A
MODUL : EMBRIOLOGIE SI GENETICA
CROITORU (BUZEA) GEORGIANA

DEZVOLTAREA OASELOR

          Deși pare surprinzător, un nou născut are mai multe oase în corpul
lui decât un adult. La naștere, scheletul nou-născutului este alcătuit din
aproximativ 350 de oase; de-a lungul anilor, unele din acestea
fuzionează pentru a forma segmente mai mari. Craniul unui nou născut
este un bun exemplu în acest sens; în cursul nașterii acesta este supus
unei presiuni într-un canal îngust. Dacă craniul acestuia ar fi la fel de
inflexibil ca al unui adult, pur și simplu ar fi imposibil pentru copil să
treacă prin canalul pelvian.
        În perioada embrionară și fetală scheletul este format din membrane
conjunctive (scheletul craniului) și din cartilaj hialin (membrele,
coastele, scheletul axial). În a treia sau a patra săptămână de dezvoltare a
embrionului apar primele procese de osificare la nivelul claviculei.
Începând de la naștere și până în jurul vârstei de 25 de ani, scheletul
continuă să se dezvolte prin creșterea oaselor în lățime și în lungime.
Procesul de transformare a membranelor conjunctive în os și înlocuirea
cartilajului hialin prin os alcătuiesc osificarea sau osteogeneza. Acest
proces asigură totodată creșterea în grosime și în lungime a osului în
viata intra- și extrauterina. Punctele în care începe și se extinde
osteogeneza poarta numele de puncte de osificare.
          Osteogeneza este un proces atât de distrugere cât și de construcție.
Faza în care predomina fenomenele de construcție, de transformare a
membranelor conjunctive și a cartilajului hialin în țesut osos se numește
osificare primara, în urma căreia ia naștere osul brut, incomplet
diferențiat, numit os primar.

          Faza în care sunt prezente fenomenele de distrugere și de

remaniere se numește osificare secundara. Aceasta dă naștere chiar din
primii ani ai vieții unui os modelat cu structurile definitive caracteristice
osului adult numit os secundar.

         Factorii ce influenţează osteogeneza şi creşterea.  

Atât în creşterea lor normală, cât şi în diferitele stări patologice,

oasele stau sub influenţa a numeroşi factori (vitaminele, hormonii
etc). Cel mai de seamă este rolul trofic general exercitat fie în mod direct
de sistemul nervos, fie pe cale umorală.

Vitaminele. Vitamina A limitează activitatea osteoblastelor şi a

osteoclaştilor. Vitamina C favorizează edificarea osului. Vitamina D
favorizează calcificarea.

Hormonii. Au rol foarte important. Hormonul somatotrop hipofizar

determină proliferarea cartilajului de conjugare (produs în exces dă
gigantismul, produs deficitar dă nanismul). Hormonii tiroidieni
triiodtironina şi tetraiodtironina stimulează creşterea; hipotiroidia
determină nanismul; calcitonina tiroidiană favorizează depunerea
sărurilor de calciu la nivelul oaselor. Hormonul paratiroidian
(parathormonul) influenţează resorbţia osoasă. Hormonul testicular:
castrarea prelungeşte timpul de funcţionare a cartilajului de conjugare
(eunucii), iar estrogenii (experimental la animale) duc la calcificarea
prematură a oaselor lungi.

Enzimele. Fosfatazele intervin, de asemenea, în procesul de creştere.